Sunteți pe pagina 1din 5

Pentru interviul cu un antreprenor, l-am ales pe Ruslan Cojocaru, care e fondatorul

rețelei de cafenea Tucano și de restaurante Oliva.


Pe Ruslan l-am cunoscut cu ceva timp în urmă, în cadrul unui eveniment, organizat de o
organizație non-guvernamentală, din care fac parte. De aceea, atunci când l-am rugat să
îmi ofere răspuns la niște întrebări, a acceptat instant.

1. Cum vă numiți?

”Ruslan Cojocaru îmi spune.”

2. Câți ani aveți?

”Am aproape 40 ani. Doamne, îți poți închipui? Cât de repede trece timpul! (râde)…”

3. Care e starea dvs civilă?

”Sunt căsătorit, am 2 copii, mai exact două fete, ceea ce este extraordinar pentru mine. Eu am
crescut într-o familie cu doi băieţi şi nu ştiam cum e să ai o fată în familie. De la început eram
un pic derutat, când am văzut că Dumnezeu mi-a dat două fete, pentru că nu ştiam cum se
educă. Dar până la urmă, cred că nu este nicio diferenţă, important este să atragi atenţia la
bază. Primesc o plăcere extraordinară că ele sunt mai dulci, mai deschise, mai… fete.”

4. Ce studii ați urmat?

”Am trecut un liceu bun, având colegi foarte buni cu mulți am rămas până acum prieteni
buni. Apoi a urmat facultatea de Relații economice internaționale, în germană, la ASEM. ”

5. Ce specialitate ați ales, după absolvire?

“Relații Economice Internaționale.”

6. Care a fost primul loc de muncă și când?

”Primul loc de muncă l-am avut în timpul studiilor universitare. Cunoșteam bine limbile
străine și m-am angajat ca traducător. Îmi amintesc și acum, mi sa dat să traduc un contract
de vreo 30 de pagini. M-am chinuit la el câteva zile, iar după ce a văzut ce făcusem, șeful m-a
concediat (râde)... ”

7. Care a fost motivul lansării în afaceri?

„Am fost un startup-er de când mă știu. Mereu mi-a plăcut domeniul și mereu aveam idei noi
care vroiam să le pun în practică.”
8. Care a fost denumirea afacerii, statutul și anul deschiderii?

„Conceptul şi meniul localului a fost elaborat în octombrie 2010. În iunie 2011, echipa a ales
şi o denumire reprezentativă pentru local – „Tucano Coffee”. Tot în iunie a fost elaborat şi
designul cafenelei, iar la scurt timp au demarat lucrările de construcţie, încununate cu marea
deschidere a „Tucano Coffee” pe 3 noiembrie 2011.”

9. Care este domeniul de activitate?

„Servicii alimentare și deservirea clienților”

10. De ce a fost ales domeniul respectiv?

„Deci foarte mult cred în focus. El, pînă la urmă crează plus valoarea. Am ales un domeniu,
Tucano, deoarece e un concept în care cred mult, în care noi, împreună cu echipa, am investit
multă pasiune și suflet, plus ea are o diferențiere, chiar și pe piețele mari. Noi o să încercăm
să ne focusăm și, cu acest concept, să arătăm întregii lumi că și un brand din Moldova, cu o
echipă locală, poate să devină un global business. Acesta e visul nostru și eu sunt ferm
convins că noi, doar prin focus îl putem realiza.”

11. Este prima afacere inițiată? Dacă nu, câte au mai fost și care-i situația cu acestea la
moment?

„După un alt „fail” în angajare și un master foarte practic la ASEM, am devenit dealer
Moldcell. Aveam un mic capital și am deschis primul magazin Moldcell în sectorul Rîșcani.
Făceam un marketing foarte inovativ și am reușit să dezvoltăm o rețea timp de 5 ani, pe care
în 2006 am vândut-o. De fapt, prima afacere a fost atunci când am cumpărat din banii adunați
o masă. Am creat o rețea de 50 de magazine împreună cu echipa. A trebuit să vând afacerea
companiei ruse Evroseti. Acum am deschise rețelele de magazine Conect și Darwin. Atunci
am început afacerile cu restaurante: primul a fost Celentano, cu franciza cumpărată, care timp
de 5 ani a devenit rețea. În 2011 a fost o judecată internațională și Francizorii noștri au
pierdut franciza, în judecata cu Adriano Celentano. Atunci ne-am gândit ca ar fi fain să
mergem pe cafea – medium prăjită, pe loc, cu gusturile deschise și cu o întreaga filozofie de
barmaning – așa a apărut Tucano. „

12. Cîți angajați erau la momentul lansării afacerii și câți angajaați activează la
moment?

„Dacă la deschidere stafful companiei era format din 40 de persoane, în prezent, numărul
acestora depăşeşte 100 de angajaţi.”
13. Care este ora la care ajungeți, în mod normal, dimineața, la birou?

„În mod normal, ajung în jur de ora 8, pentru că duc copiii la școală, fetele încep orele de la
8, respectiv în jur de ora 8, ajung și eu la birou.”

14. Câte ore petreceți, în mediu, pe zi, la birou?

„Orele petrecute în birou variază, în dependență de agendă. Deobicei nu prea stau în birou,
pentru că am mai multe întâlniri, ele de cele mai multe ori se întâmplă în oraș. Plus, încerc să
nu mă rețin mult la muncă, încerc cât mai mult să petrec timpul cu familia, dar se întâmplă ca
uneori să lucrez și de acasă, după ce toți pleacă la culcare.”

15. Care este cea mai mare reușită profesională din cariera dvs.?

„Eu cred că fiecare lucru care ne iese bine, e o reușită mare, dar dacă e să vorbim despre
ceam mai mare, probabil că a fost atunci cîând am reușit să deschiem Tucano în Emirate. Cel
puțin eu am fost tare mândru când o părticică din Moldova, a ajuns atât de departe și cu
succes.”

16. Care este cel mai mare eșec profesional din cariera dvs.?

„Desigur că au fost multe zile mai puțin senine... Chiar m-ai prins aici (râde)... Cred că una
dintre cele mai mari eșecuri din cariera mea, anume de la lansarea Tucano, a fost situația când
s-a defectat roasterul, care prăjește cafeaua și am vândut o partidă de cafea necalitativă. Atunci
am avut multe reclamații din partea oaspeților și împreuna cu echipa, am muncit mult ca să
reparăm situația și ca, până la urmă, să avem un produs calitativ. Asta a durat câteva
săptămâni, adică cantități mari de cafea vândută.”

17. Nominalizați 3 oameni de afaceri, pe care îi admirați cel mai mult.

„Steve Jobs din sfera afacerilor și dacă nu din sfera afacerilor, atunci Dalai Lama.”

18. Cum apreciați situația actuală de la înterprinderea dvs.?

„Noi avem 4 locații în Moldova, 2 în Emirate, 7 în România, 3 în Rusia și recent am vândut o


franciză unui cuplu, în Olanda. Zic că treaba merge destul de bine, nu? (râde)”

19. Ce probleme întâmpinați în procesul derulării afacerii?

„În orice tip de afacere, echipa contează foarte mult. Inițial luam consultanți sau bariști și îi
creșteam. După care am schimbat strategia… Managerii sau „middle managers” am încercat
să îi luăm și din exterior. E risc mare – unii nu se pot adapta, alții nu sunt dispuși să creeze…
Acum am revenit la strategia de creștere a managerilor din middle. Referitor la probleme mai
grave, pot apărea probleme tehnice uneori.”
20. Cum, în opinia dvs., pot fi soluționate problemele date?

„Angajatului trebuie să îi dai posibilitatea să crească și să îl lași să greșească. Deasemenea


trebuie să le oferi un mentor, de dorit din interiorul companiei. Cel mai important este să oferi
oamenilor responsabilitatea și să le educi asumarea consecințelor. Greșelile, chiar și cele care
ne costa, e ok să fie, fiind parte din creștere. Trainingurile periodice există în toate echipele –
eu desigur vreau mai mult, vreau instruire continuă – fundamentul la continuitate și
dezvoltare! La Oliva sunt trimestriale, unele sunt la discreția managerului, la Tucano mai
degrabă sunt pe cafea și baristrică (ei au manuale de instruire și standarde, pe care vrem să le
trecem pe aplicații IT și sunt evaluați trimestrial). În Tucano am implementat și un campionat
de baristrică și credem sincer: competitivitatea va fi un bun stimulent pentru barmani. Scopul
oricărui training este să crească, să îi facem mai deschiși, mai creativi, mai spirituali și să
devină și ei un fel de life-mentori. Ceea ce ține de problemele tehnice, încercăm cât mai mult
să le prevenim prin verificarea lor regulată.”

Tipologia întreprinzătorului:
In condițiile existente la pornirea afacerii, Ruslan Cojocaru este un creator, pentru că este
într-adevăr satisfăcut de ceea ce a creat, nu este motivat de o recompensă financiară, iar prin
abilitățile sale, își aduce contribuția în societate.

In funcție de experiență și implicarea ulterioară în afaceri, este un antreprenor de portofoliu,


deoarece deține, simultan, părți sociale în mai multe înterprinderi.

După tipologia înterprinzătorului a lui John Miller, Ruslan Cojocaru este un interprinzător
expert sau generator de idei, deoarece posedă suficienta cunoștințe în domeniu, inovează și
dispune de o viziune clară asupra afacerii.
Deasemenea, după interviu, Ruslan Cojocaru a fost foarte drăguț și a organizat o
degustație de cafea, împreună cu barista de la cafenea.
Din păcate, nu am citit atent cerințele si i-am făcut o poză doar lui Ruslan, nu am făcut
o fotografie comună, motiv care au fost și emoțiile pe care le aveam la moment.

S-ar putea să vă placă și