Eseu – Proces și relație în coaching

Federația Internațională de Coaching definește coaching-ul ca pe un

parteneriat între coach și client, într-un proces provocator și creativ care îi inspiră pe
clienți să-și maximizeze potențialul personal și profesional. Coachingul nu se face deci
la întâmplare, ca o conversație între prieteni, ci este un dialog care urmează pașii unui
proces – adică trece prin etape oarecum distincte. Unul dintre cele mai folosite modele
de proces de coaching este T-GROW: temă (theme), obiectiv (goal), realitate (reality),
opțiuni (options) și angajament (the way forward). Relația este foarte importantă pe
tot parcursul procesului, fără relație și încredere neexistând nici autodezvăluire, nici
implicarea clientului în proces.
Dacă pentru a urmări procesul este necesar să fii structurat, pentru a întări
relația este în același timp necesar să fii spontan și prezent. Astfel, atenția coachului
se distribuie între aceste două focare (un al treilea focar fiind contextul, de care coachul
se poate folosi la momentul potrivit, și de care în orice caz trebuie să țină seama tot
timpul - să fie „sistemic”).
În orice caz este nevoie ca un coach să dețină cunoștințe legate de cum arată un
proces de coaching (și poate folosi și alte modele în afară de TGROW), despre ce
întrebări sunt cele mai potrivite în fiecare din etapele procesului, precum și cum
trebuie creată, menținută, întărită și la nevoie reparată relația.
Apoi trebuie să aibă capacitatea de concentrare necesară pentru a fi atent atât
la proces, cât și la relație și la contextul mai larg. Cred că o persoană care se
concentrează mai greu în general va avea nevoie de mai multă practică și efort pentru
a deveni un coach prezent și capabil să asculte. Pe de-altă parte, o persoană prea
focusată ar putea să se concentreze în mod predominant asupra anumitor aspecte
(depinzând și de preferințele și obiceiurile personale – de exemplu mai degrabă la
limbajul non-verbal decât la cel verbal) și să rateze informații importante. Sau se poate
concentra mai degrabă pe sine - să fie mindful în raport cu sine, dar deconectat de
client. Sau să se concentreze în totalitate pe client și să ignore informații importante
date de propriile emoții în legătură cu ceea ce se petrece în proces.
Coachul trebuie de asemenea să fie obiectiv și să reușească să analizeze
imparțial informațiile care vin de la client sau locul din proces în care se află și motivele
pentru care se află acolo. De exemplu, cei care tind să supraanalizeze și să
stereotipizeze limbajul gesturilor ar putea trage concluzii greșite legate de impactul lor
asupra clientului. De asemenea, cred că relația este mai importantă decât clientul în
sensul că nu trebuie să îl forțăm pe acesta să treacă prin proces în ritmul nostru, pentru
a bifa noi faptul că am respectat procesul. Desigur că putem stimula mișcarea înainte
a clientului dar trebuie să fim atenți să nu punem o presiune mai mare decât e clientul
pregătit să accepte. Astfel, etapele procesului nu trebuie să fie decât un ghid care ne
orientează pe noi unde ne aflăm pe hartă în acest moment și care este cel mai potrivit
pas înainte – nu târâm clientul cu forța pe Himalaya dacă el vrea doar să admire puțin
vârful din tabăra de bază și să găsească cel mai bun loc pentru a face fotografii.
 În concluzie, relația și procesul sunt ca Frumoasa și Bestia: dacă lipsește unul,
povestea nu duce nicăieri. Sau „love and marriage work together like a horse and
carriage”. Cel puțin așa este este de dorit 😊