Formele elementare ale vietii religioase

●Emile Durkheim●

Este ultima lucrare a lui Durkheim si este considerata ca fiind cea mai matura dintre toate. Aceasta
lucrare se bazeaza pe studiul despre aborigenii australieni. Durkheim a ales aceasta comunitate pentru
ca o considera cea mai elementara forma de religie fara cultura.In prima parte a Formelor elementare ale
vietii religioase, pentru a descrie si explica cea mai primitiva religie cunoscuta de om, Durkheim a
considerat ca trebuie mai intai sa defineasca insusi termenul de religie.Durkheim defineste religia in
doua etape: in primul rand trebuie sa ne eliberam mintea de toate ideile preconcepute despre religie si in
al doilea rand trebuie sa examinam diferitele sisteme de forme religioase pe care le stim in realitatea lor
concreta. Este gresita definitia conform careia „religia este o speculatie despre tot ceea ce nu poate fi
explicat stiintific”. Un sistem religios este cel mai primitiv cand este gasit intr-o societate cu cea mai
simpla forma de organizare si cand este posibil sa se explice acel sistem religios fara a imprumuta nici
un element dint-o religie anterioara. Studiul religiilor simple ne arata un aspect esential si permanent al
umanitatii si in acelasi timp ne ajuta sa intelegem natura religioasa a omului. La baza tuturor sistemelor
de credinte se afla un numar de reprezentari fundamentale, concepte si ritualuri care in afara de
diversitatea formelor au aceeasi semnificatie si indeplinesc aceleasi functii peste tot.
Civilizatiile primitive ofera cazuri privilegiate pentru studiul religiei, acele societati fiind
caracterizate prin simplitatea si conformismul gandirii si conduitei. Religia pe care Durkheim o va
analiza in aceasta carte este straina oricarei idei de Dumnezeu sau divinitate. Fortele la care se adreseaza
sunt foarte diferite de acelea din religiile moderne dar cu toate acestea ne ajuta sa le intelegem. Religia
este in primul rand sociala pentru ca reprezentarile religioase exprima realitati colective. Fenomenul
religios poate fi clasificat in doua categorii fundamentale: credinte si reguli. Toate credintele religioase
clasifica lucrurile fie ca fiind sacre, fie profane. Lucrurile sacre sunt considerate superioare in demnitate
si putere fata de lucrurile profane (oamenii). In ciuda eterogenitatii lucrurilor sacre si profane, este
posibil, pentru cele profane sa intre in lumea celor sacre. De exemplu, acest lucru se intampla cand
oamenii sunt initiati in viata religioasa prin diferite ceremonii. Ritualurile reprezinta regulile de
conduita care arata cum sa se comporte un om in prezenta lucrurilor sacre. Religia reprezinta totalitatea
credintelor organizate intr-un anumit fel astfel incat sa formeze un sistem unitar si o independenta
stricta fata de alte sisteme.
Durkheim face distinctia intre magie si religie. Magia, ca si religia este compusa din credinte si
ritualuri, ea are propriile dogme, dar ele sunt mai putin speculative pentru ca au o finalitate concreta si
utila. Totusi, in timp ce religia are o biserica si o comunitate de lucratori cu credinte comune, magia nu
are. Magicianul are o anumita clientela si este foarte posibil ca ei sa nu se cunoasca. Magiei ii lipseste
comunitatea morala formata de toti cei care au o singura credinta. Religia este colectiva pentru ca ea nu
se poate separa de biserica. Ritualul este mai mult o actiune morala decat una fizica. Cand participantii
parasesc ceremonia, ei pleaca cu un sentiment moral de bine. Ceremoniile se ataseaza de totemuri, care
sunt incapabile de efecte fizice. Acestea nu pot exista decat in reprezentatii a caror obiect este
comemorarea trecutului. Ritualurile redau moralitatea grupului, acesta fiind principalul scop al lor.
Ritualurile mai permit oamenilor sa traca din lumea reala in lumea imaginara. Durkheim pune in ecuatie
religia si societatea, rezultand o predominare a activitatii sociale asupra vietii religioase. Categoriile
fundamentale ale religiei si stiintei au origini religioase. De fapt toate marile institutii sociale, regulile
morale si legale au o baza in religie. Religia este o reflectie
concentrata a vietii colective si principalul ei scop este influentarea vietii morale. Viata colectiva
redesteapta gandul religios pentru a aduce o stare de efervescenta care schimba
conditia activitatii psihice. Omul pune o alta lume (sacra, ideala) deasupra vietii lui profane de
zi cu zi. In crearea unor noi idealuri, societatea se schimba singura.
 O reprezentare globala garanteaza obiectivitate pentru ca este obiectiva. Ea a fost in stare sa se
mentina si sa se generalizeze pentru ca are suficienta ratiune: oamenii care au acceptat-o, au verificat-o
prin propria lor experienta. Durkheim formuleaza axioma conform careia „credintele religioase contin

un adevar care trebuie descoperit”. Nu este o diferenta atat de mare intre stiinta si religie, ambele
sisteme de gandire fiind directionate inspre univers si sustinand ca individul se poate ridica deasupra
propriei perspective si poate trai o viata impersonala. Gandirea impersonala este sinonima cu gandirea
colectiva.
In a doua parte a lucrarii, Durkheim explica cum omul si-a construit propriile credinte in
totemuri. Totemul simbolizeaza Dumnezeul, dar in acelasi timp si societatea care l-a facut
(clanul). Dumnezeul clanului nu este altceva decat insusi clanul personificat in forma vizibila
a totemului (animal sau planta). Eficacitatea lui vine din puterea lui fizica asupra celor care lau
infiintat si in acelasi timp datorita autoritatii lui morale asupra societatii. Societatea creaza in mod
constant lucruri sacre din cele obisnuite, pentru ca oamenii dau calitati sacre obiectelor.
Individul nu poate sa penetreze sacrul fara sa intre in relatie cu puteri extraordinare care il
emotioneaza pana la stadul de nebunie.
In a treia parte a cartii, Durkheim arata ca fiecare cult are un aspect dublu: negativ si pozitiv.
Acestui dublu aspect ii sunt asociate doua tipuri de ritualuri. Scopul ritualului negativ consta in
separarea formelor sacre si profane. Aceste ritualuri interzic anumite actiuni intr-o forma sau alta. De
exemplu oamenii, profanii nu pot consuma anumite carnuri (de animale sacre). Daca anumite mancaruri
sunt interzise profanului pentru ca sunt sacre, altele sunt interzise persoanelor sacre pentru ca sunt
profane. In ambele cazuri, contactul intre cele doua este interzis. Cultul negativ pare sa fie numai un
sistem de abstinente, dar totusi el are un efect pozitiv asupra naturii morale si religioase a individului.
Individul nu poate avea o viata
religioasa decat daca incepe sa se abtina de la lucruri din viata temporala. In acest fel, cultul
negativ este o conditie de acces in cultul pozitiv. De exemplu rezultatul numeroaselor interdictii ale
cultului negativ are ca scop sa aduca o schimbare radicala initiatului intr-o
religie data, dupa ce ia parte la un ritual negativ, el obtine un caracter sacru si este considerat
renascut de restul grupului. Formele elementare ale vietii religioase este o lucrare de baza in
antropologia religioasa. Durkheim analizeaza formele de religiozitate asa cum sunt ele exprimate de
rituri si de credintele religioase si demonstreaza ca formele religioase au o solida baza sociala, prin
analiza unor notiuni cum sunt cele de spirit, zeu, totem, sacrificiu, cult pozitiv sau cult negativ.
Intreaga opera a lui Durkheim reprezinta o importanta deosebita atat pentru sociologie cat si
pentru pedagogie, conceptia sa pedagogica fiind o consecinta logica a conceptiei sale
sociologice.