O altă secvenţă reprezentativă pentru tema operei se regaseste in actul al III-lea, secventa a

V-a si se refera la discursul lui Caţavencu pentru candidatură, in care se evidentiaza lipsa
acestuia de cultura, prin caracterizarea indirecta data de modul sau de a vorbi. Personajul
foloseşte fraze lungi, sforăitoare şi strategii actoricesti, încercând să impresioneze auditoriul
plângând, apoi stăpânindu-se şi plângând din nou în hohote. El mimeaza patriotismul,
gândindu-se la ţărişoara mea, România mea, la fericirea ei, la progresul ei, dar nefiind
interesat de fapt decât de propriul bine, conferind sentimentului o dimensiune comica si
groteasca de-o potriva. Orgolios, dar fără să cunoască sensul tuturor termenilor, el se
autocaracterizează drept: candidatul grupului tânăr, inteligent şi independent…ultra-
progresist, liber-schimbist. Adopta o atitudine de invingator, acceptand intreruperile si
caracterizandu-se drept un om care are tăria opiniunilor sale. Cu toate astea, citeaza in
necunostinta de cauza, face greseli de vocabular (vorbeşte despre locuitorii capitalei numindu-
i capitalişti), incalcand totodata regulile logicii prin afirmatii ridicole precum Industria
română e admirabilă, e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.