Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Metode Si Tehnici de Diminuare A Riscului Investitional
Metode Si Tehnici de Diminuare A Riscului Investitional
TEZĂ DE LICENŢĂ
La specialitatea 364.1 „Finanţe şi Bănci”
Coordonator ştiinţific:
__________________
Elaborat de:
__________________
Chişinău, 2008
CUPRINS
2
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND RISCUL
INVESTIŢIONAL
1.1 Riscul investiţional – factor complex în activitatea investiţională
1.2 Tipologia riscurilor investiţionale
1.3 Surse de informaţii şi metode de identificare a riscului investiţional
INTRODUCERE
3
avea nici un temei într-o lume de incertitudine completă, iar în acelaşi timp nici
investiţiile n-ar avea loc. Investiţia, de fapt constă într-o cheltuială sigură, actuală,
faţă de speranţa unui şir de venituri incerte în viitor.
În domeniul investiţiilor riscul poate fi definit ca orice situaţie în care nu se
cunosc cu certitudine caracteristicile unui eveniment viitor, dar în care se cunosc cel
puţin numărul de alternative posibile ale valorilor respective şi posibilitatea de
apariţie a fiecăreia dintre ele.2
Decizia de investire, fie ea în active reale sau în active financiare, fie internă
sau internaţională, face parte din categoria acţiunilor economice complexe, ea trebuind
să ia în considerare riscul la care investitorul se expune. Indiferent de obiectul sau natura
sa, investirea înseamnă întotdeauna asumarea unor riscuri în speranţa obţinerii unui
câştig viitor suficient pentru a compensa riscurile anticipate. Ipoteza aversiunii faţă de
risc a operatorilor economici, pe care se bazează toate teoriile financiare
fundamentale, are drept urmare definirea unei legături clare între dimensiunea
riscurilor şi cea a câştigurilor aferente unei investiţii: cu cât sunt mai mari riscurile pe
care un investitor şi le asumă, cu atât va fi mai mare câştigul aşteptat de acesta. Astfel,
fiecare investitor încearcă să obţină cel mai ridicat nivel al câştigului pentru un anumit
risc asumat dat sau să suporte cel mai mic risc posibil cu scopul obţinerii unui câştig
determinat.
Riscul a reprezentat, de-a lungul istoriei în general, şi al economiei, în special,
una dintre cele mai fascinante teme de investigare şi cercetare, cu toate că primele
rezultate în privinţa înţelegerii, evaluării şi gestiunii lui au apărut de abia la sfârşitul
secolului XVII şi începutul secolului XVIII.
În lucrarea lor "Economics", Begg, Fischer şi Dornbusch afirmă, citându-1 pe
Benjamin Franklin, că în lumea în care trăim nu există decât două lucruri sigure:
moartea şi impozitele, dar că şi ele implică un anumit grad de risc, în sensul că nimeni
nu ştie când anume va muri şi, de asemenea, nimeni nu ştie cât de mari vor fi
impozitele pe care va fi nevoit să le plătească. Cu alte cuvinte, trăim într-o lume
2
Heline R., Lafrage O., Pripart, Investissements. Selection et Financement, Paris, 1976, p. 45.
7
incertă, orice acţiune pe care o realizăm în prezent neavând un rezultat viitor care să
fie perfect sigur. Spunem, în aceste condiţii, că rezultatul este incert sau riscant.
Totuşi, apare o diferenţiere între conceptul de risc şi cel de incertitudine, făcută
pentru prima dată de Frank Knight într-o lucrare din 1921 despre cauzele profiturilor.
Knight propune înţelegerea incertitudinii cu un sens distinct de cel de risc. Termenul
risc, a cărui utilizare în limbajul curent este considerată de către Knight a fi cel puţin
neatentă, acoperă în realitate numai cazurile susceptibile a putea fi cuantificate, în
timp ce termenul de incertitudine este asociat situaţiilor necuantificabile. Posibilitatea
de cuantificare a situaţiilor considerate a fi descrise prin conceptul de risc este legată
de utilizarea probabilităţilor sau şanselor de apariţie a diferitelor evenimente sau
rezultate posibile ale unei acţiuni. Din contră, incertitudinea se referă la situaţiile în
care decidentul nu ştie şi nici nu poate determina probabilitatea obţinerii diferitelor
rezultate posibile. Probabil că cele mai grave forme ale incertitudinii sunt reprezentate
de "neştiutele necunoscute", şi anume de rezultatele care apar ca urmare a unor
evenimente care nici măcar nu au fost luate în considerare în momentul acţiunii.
În lucrarea sa De Mensura Sortis, publicată în 1711, Abraham de Moivre
defineşte riscul astfel: „Riscul pierderii oricărei sume este inversul aşteptării, iar
adevărata măsură a lui este dată de produsul dintre suma „aventurat㔺i probabilitatea
pierderii”.
În sensul cel mai corect, riscul reprezintă potenţialitatea ca rezultatele reale să
fie mai bune sau mai slabe decât cele aşteptate (altfel spus, să fie diferite de cele
aşteptate), această definiţie considerând riscul ca fiind echivalent cu variabilitatea
rezultatelor posibile a fi obţinute. De cele mai multe ori însă, conotaţia dată riscului
este negativă, atât investitorii cât şi managerii firmelor fiind interesaţi numai de riscul
ca rezultatele obţinute să fie mai mici decât cele aşteptate. În acest context considerăm
relevantă accentuarea asupra faptului că riscul poate reprezenta, în acelaşi timp, atât o
ameninţare - şi de aici accepţiunea negativă aspra riscului -, cât şi o oportunitate. Fără
îndoială, înţelegerea obişnuită a cuvântului „risc” are în centru numai latura lui
negativă. Definiţiile tradiţionale ale riscului, întâlnite mai ales în dicţionare,
8
reliefează şi ele acest aspect. Riscul proiectului reprezintă un eveniment sau o condiţie
incertă care, în cazul în care se produce, are un efect pozitiv sau negativ asupra
obiectivelor proiectului. Riscul proiectului include atât ameninţările la adresa
obiectivelor proiectului, cât şi oportunităţile de îmbunătăţire ale acestor obiective.
Atunci când demarează o activitate de investire orice întreprinzător îşi pune în
mod firesc problema cu privire la soarta capitalului investit, fiind conştient că există
probabilitatea că, din diverse motive mai mult sau mai puţin cunoscute, să nu-şi
atingă scopul propus.
The investopedia dictionary3 defineşte riscul ca fiind posibilitatea ca investiţia
actuala sa nu realizeze rentabilitatea aşteptata.
Renn O.4 În lucrarea sa „There decades of risk research. Accomplishments and new
challanges" identifica 4 tipuri generale ale riscului:
1. Pericol iminent (Sabia lui Damocles) - riscul este considerat o ameninţare care
poate lovi în orice moment. Exista un sentiment de nesiguranţa în rândul subiectului
uman.
2. Cutia Pandorei - riscul este o ameninţare invizibila la sănătatea şi bunăstarea
oamenilor. Este un rău permanent.
3. Balanţa Atenei - riscul este perceput ca posibilitatea unei pierderi financiare ca
urmare a deciziilor luate.
4. Mitul lui Hercule - riscul este dorit, căutat, asumat cu alte cuvinte exploatat în mod
activ.
J. Tobin5 a elaborat o concepţie originală cu privire la risc denumită „teoria
alegerii portofoliului investiţional" în care argumentează că întreprinzătorii nu
investesc în toate cazurile numai pentru profit, dar şi în alte scopuri. El a demonstrat
că unii investitori fac investiţii cu grad mare de risc, iar alţii cu grad mic, în scopul
obţinerii unui echilibru şi a unei stabilităţi a portofoliului investiţional.
3
The Investopedia dictionary, London, 1993.
4
Renn O. There decadea of risk researsch. Accomplishment and new challanges, New York, 2000.
5
J. Tobin - Liquidity Preference as Behavior towars Risk, The Review of Economic Studies, 1958.
9
6
H. Markowitz. Portfolio Selection, The Journal of Finance, 1952.
10
trepte, de la „Aaa la C” iar scara Standard and Poor’s are zece trepte de la „AAA la
D”
Tabelul nr. 1.2.1
Scările de evaluare a riscurilor de ţară aplicate de Moody’s şi S & P:
Moody’s Aaa Aa A Baa Ba B Caa Ca C
S&P AAA AA A BBB BB B CCC CC C D
Plasamente sigure Plasamente speculative
Riscul total
7
A Risc Management Standard, The Institute of Risk Managament, The Association of Insurance and Risk Managers,
The National Forum for Risk Managament Risk Managamentîn the Public Sector, 2002.
20
activităţi de diminuare, pe când riscul de nivel mic este admisibil, iar nivelul
nesemnificativ în general acceptat.
Importanţa acordată riscului în adoptarea deciziilor este demonstrată de locul
cadrul teoriei deciziei şi de interesul constant pentru evaluarea riscului în investiţii.
Procesul decizional cuprinde activităţi specific umane şi poate fi definit ca un
„ansamblu de activităţi pe care le desfăşoară un individ sau un grup, confruntaţi cu
un eveniment care generează mai multe variante de acţiune, obiectivul activităţii
fiind alegerea unei care corespunde sistemul de valori al individului şi/sau al
grupului”.
Analiza riscului în procesul decizional se poate aborda din două puncte de
vedere determinate de elementele constitutive cheie ale situaţiei decizionale,
respectiv decidentul şi mediul ambiant decizional.
Orice decizie investiţională presupune interacţiunea dintre cei doi factori:
decidentul,investitorul (are competenţa de a decide) şi mediul ambiant (cu conţinut
şi o evoluţie complexă, independentă de voinţa decidentului).
Calitatea deciziei depinde de precizia în interpretarea elementelor informaţionale, de
gradul în care se folosesc metode moderne de calcul la nivelul de pregătire a celor
care prelucrează datele pentru fundamentarea deciziei.
Atitudinea investitorului faţă de risc:
Atitudinea în raport cu factorii de risc, este o caracteristică a fiecărui individ,
legată de dezvoltarea personalităţii, precum şi de decizia acestuia.
Pratt (1964), Arrow (1965), Ross (1981) au considerat că factorii de decizie
individuali se opun asumării riscului. Atunci când au în faţă două alternative, una
care duce la un rezultat cert, iar cealaltă – mai riscantă care conduce la acelaşi
rezultat va fi preferată prima alternativă.
O serie de studii în domeniu (Kahneman, Tversky, 1979) şi atunci când
oamenii văd o problemă ca opţiune între două pierderi, şi să ia decizii riscante,
practic „dând cu zarul” pentru una dintre ele. Însă nu încadrează alternativele ca
28
8
Wehrung D.A., Taking Risks: The Management of Uncertainy, New York, The Pree Press, 1986
29
discuţii. Cei din grupul Y sunt dispuşi de la început să rişte, iar schimbarea lor este
în favoarea riscului. Acest lucru conduce la concluzia că discuţiile de grup tind să
polarizeze sau să exagereze poziţia iniţială a grupului9.
Discuţiile de grup generează idei şi argumente pe care membrii grupului nu
le-au luat în considerare până în acel moment. Din moment ce discuţia oferă motive
„mai multe” şi „mai bune” pentru tendinţa iniţială, această tendinţă va fi în final
exagerată. Pe de altă parte, membrii grupului încearcă să se prezinte ca asemănători
în linii mari celorlalţi membri şi „chiar mai buni”; astfel, ei încearcă să iasă în
evidenţă prin adoptarea unei versiuni puţin mai hotărâte faţă de poziţia iniţială a
grupului.
Pentru investitorii aflaţi pe nivelurile ierarhice superioare este foarte important
să acorde atenţie acestei predispoziţii a interacţiunilor de grup spre polarizarea
nivelelor iniţiale de risc. În cazul în care polarizarea rezultă dintr-un schimb raţional
de informaţii, ea poate să îmbunătăţească decizia, dar dacă este rezultatul dorinţei
unui individ de a-i depăşi pe alţii poate duce la decizii de slabă calitate.
Arta asumării unor decizii investiţionale corecte se sprijină pe combinarea simultană
a unor aspecte precum:
- Personalitatea proprie individului, care trebuie să servească numai politicii
de dezvoltare a firmei şi nu pentru satisfacerea vanităţii personale;
- Încrederea în importanţa estimărilor probabilistice şi adoptarea lor în cadrul
deciziei investiţionale;
- Evitarea strategiei investiţionale ce impune situarea firmei sau a unui proiect
cu orice preţ peste un „prag de rezultat”(de altfel subiectiv ales), contând în acest
sens doar obiectivul final şi nu riscurile la care expune această abordare;
- Asumarea în mod conştient a riscurilor şi selectarea lor în funcţie de efectele
pe care le-ar putea produce (abordarea pe cât posibil a riscurilor „bune” în dauna
celor „rele” ce prezintă de multe ori efecte devansatoare pentru afacere sau proiect).
9
Lamm H., Myers D.G., Group – induced polarization of attitudes and behavior, in Bekowitz, Advances in
experimental social psychology, vol.11, New York: Academic Press, 1978
30
2003.
11
Bazele utilităţii decizionale au fost puse de J. Von Neumannn şi O. Morgenstern în lucrarea „Theory of Games and
Economic Behoviour”, 1944
33
12
Mitra G. Models for decision making an overnite,
34
13
Echivalentul cert (EC) reprezintă acea valoare care corespunde speranţei matematice a utilităţii. Practic este suma de
bani pe care decidentul ar vinde un bilet de loterie la care probabilitatea de câştig şi de pierdere este egală (0,5).
36
100000
90000
80000
70000
60000
50000
40000
30000
20000
10000
00
-10000
0 0.25 0.5 0.75 1
-20000
probabilităţi asociate (tabel). Utilităţile au fost asociate pe baza valorilor din graficul
funcţiei de utilitate construite în figura 2.1.2.
Tabelul 2.1.2
Prezentarea rezultatelor
Probabilitate 0,1 0,1 0,3 0,3 0,1 0,1
Profit (mii u.m.) -10 0 2,5 15 50 10
Scopul oricărei afaceri sau proiect este crearea de valoare adăugată, dar
aceasta presupune antrenarea unor costuri a căror mărime depinde de amploarea
afacerii/proiectului. Din acest motiv riscurile pot fi sistematizate de două coordonate
esenţiale: riscuri ale veniturilor sau parametrilor de efect şi riscuri ale costurilor sau
parametrilor de efort.
În cazul în care procesul decizional permite exprimarea cantitativă a
parametrilor de efort sau/şi de efect, decidentul poate fi asistat în luarea deciziei de
metode bazate pe utilizarea matricei decizionale (numită şi matricea/tabelul
consecinţelor).
Matricea decizională este un instrument util în prezentarea şi analiza
parametrilor de efort sau de efect, aceasta ajutând decidentul să conceptualizeze şi să
formalizeze procesul decizional în ce priveşte stabilirea obiectivelor, selecţia
consecinţelor variantelor decizionale, evaluarea şi selecţia strategiilor alternative.
Elementele procesului decizional reprezentate matriceal cu cerinţele evaluate pe
baza unui singur criteriu (de tip cheltuială, venit şi profit) sunt redate în tabelul 2.2.1
Tabelul 2.2.1.
Matricea consecinţelor decizionale (în condiţii de risc)
în care:
Vi, i=1,...,m desemnează setul de variante din care se va face alegerea celei mai
bune/convenabile;
39
c Ei p j
n
2 ij
2
(2.2.2)
j 1
n
Ei p j C ij , pentru i=1,..., m (2.2.3)
j 1
Riscul decizional poate fi redus prin obţinerea unor informaţii elementare din
cercetări prealabile ale pieţei sau prin consultarea unor cărţi specializate.
În condiţiile în care se specifică probabilităţile stărilor naturii se pot lua
informaţii suplimentare pentru creşterea gradului de încredere în calculele făcute
asupra consecinţelor decizionale. Această opţiune este luată în considerare după ce
a fost recomandată decizia pe baza criteriului mai mari speranţe matematice / valori
aşteptate.
Valoarea informaţiei perfecte:
Informaţia suplimentară obţinută pe bază experimentală permite revizuirea
probabilităţilor stărilor naturii şi ajută la identificarea strategiei optime de luare a
deciziei. Evident, în practică, această informaţie nu este perfectă. Există totuşi,
contexte în care se pot obţine mai multe informaţii relevante şi necesare, după cum
există firme de testare a pieţei, de analiză şi previziuni economice care execută
servicii de informare. Există o cerere pentru asemenea servicii de către organizaţii
care plătesc pentru informaţii cu o marjă rezonabilă de acurateţe. Presupunând că ar
exista un indice al gradului de acurateţe pe care trebuie să-l manifeste o informaţie
pentru a fi cumpărată, este posibil calculul valorii informaţiei imperfecte,
respectiv perfecte.
Valoarea informaţiei perfecte (VIP) este dată de diferenţa dintre profitul
estimat a fi obţinut în condiţiile cunoaşterii complete a informaţiilor şi valoarea
estimată a câştigurilor fără cunoaşterea perfectă. Rolul informaţiei perfecte este dat
de posibilitatea (teoretică) de a preschimba situaţia decizională din una în condiţii de
risc într-una în condiţii de certitudine.
n n
VIP p j max C ij max p j C ij (2.2.4)
i i
j 1 j 1
VIP reprezintă limita superioară a costului (C) pe care un investitor s-a dispus
să-l plătească pentru a cumpăra informaţia perfectă.
- dacă VIP>C se recomandă achiziţionarea informaţiei adiţionale;
- dacă VIP<C , în mod raţional, nu se recomandă achiziţionarea informaţiei
adiţionale.
Una dintre problemele aferente deciziei de suplimentare a informaţiilor este
stabilirea necesarului de informaţie şi a procedurilor de gestiune şi folosire a
acestora. Faza informaţională ar putea determina amânarea unor decizii până la
dobândirea minimului de informaţii necesare. Metoda de fundamentare a deciziilor
descrisă este operaţională şi eficient decizională pe calculator şi investitorul are
acces la acestea, primind rezultatele în timp util.
Metoda arborelui decizional:
Metoda arborelui decizional se aplică la situaţiile decizionale de mare
complexitate, în care sunt implicate evenimente aleatorii care se produc succesiv şi
foloseşte o construcţie grafică care se numeşte arbore decizional.
Prin intermediul acesteia, se descriu procesele decizionale sub forma unor diagrame
în care evenimentele viitoare condiţionează decizia, determinându-se un set de
valori privind rezultatele fiecărei alternative decizionale considerate. Fiecare decizie
depinde de rezultatele unui eveniment aleator, care însă nu poate fi stabilit cu
precizie, în momentul luării ei, dar a cărui probabilitate poate fi uşor anticipată în
urma investigaţiilor. Ceea ce caracterizează arborele decizional este simplitatea sa
pronunţată în prezentarea vizuală.
La construirea arborelui trebuie să se aibă în vedere respectarea următoarelor
cerinţe:
- Valoarea nodurilor de incertitudine (în care natura „face” alegerea) să
depindă numai de evenimentele viitoare şi nu de deciziile precedente;
- Succesiunea proceselor decizionale la diferite momente de timp face ca
deciziile intermediare să fie condiţionate de rezultatele estimate ale deciziilor finale
(la ultimele procese decizionale reprezentate în arbore);
43
p
j 1
j cij . (2.2.5)
Citirea soluţiei se face de la nodul iniţial (notat cu 1) către cele finale, urmărind
valorile cele mai favorabile în nodurile de tip decizie şi considerând evenimentul
optim.
46
Reacţia prin modificarea activităţii investiţionale poate fi: anticipativă (la rece) dau
adaptive (la cald), deşi aceasta împărţire este oarecum arbitrară deoarece anticipările de
cele mai multe ori conduc la adaptare.
Reacţia prin anticipare are în vedere că anumite lucruri îndepărtate pot fi influenţate
cu ocazia execuţiei unor lucrări mai recente. Noile informaţii disponibile pot pune în
discuţie alegerea de noi condiţii ceea ce ar conduce la o nouă programare a lucrărilor
viitoare. Pe de altă parte, programarea activităţii investiţionale se bazează pe anumite
ipoteze de disponibilitate a resurselor, a echipamentelor. Şeful de proiect are interes
să asigure periodic prezervarea acestora, mai ales că privit pe perioade mai lungi
acestea pot fi împărţite între diferite proiecte. Prezervarea poate fi un act arbitrar
între disponibilitate şi nevoie previzională, deoarece faţa de momentul prezervării la
data când trebuie utilizate şi disponibilităţile şi nevoile pot fi diferite.
Faţă de noile condiţii constatate sunt frecvente cazurile în care noile decizii nu
mai au coerenţă vis-a-vis de vechile decizii. Anticiparea presupune o mai mare
latitudine în alegerea răspunsurilor la cald a unei probleme neprevăzute.
Reacţie prin adaptare în funcţie de abaterile constatate înseamnă reajustarea
obiectivelor iniţiale, însă numai dacă realismul datelor este acceptat de toţi factorii;
- datele jalon pot fi întârziate, ceea ce poate duce la întârzierea duratei finale,
- nivelele de calitate admise pot fi diminuate faţă de nivelele fixate prin caietul de
sarcini, dar numai dacă sunt acceptate de client,
- costul investiţiei poate fi revizuit în sensul creşterii.
Dacă revizuirea de obiective va conduce la eşec este de preferat să se modifice
specificaţiile activităţii investiţionale. Acţiunea asupra specificaţiilor presupune
modificări în lista de lucrări, a legăturilor dintre ele, a conţinutului lucrărilor,
suprapunerea mai multor lucrări critice permite reducerea întârzierilor, dar implică
cel mai adesea ca lucrările-amonte să genereze informaţii pertinente, eliminarea
unor lucrări ”accesorii” în măsura în care nu pun în cauză finalitatea investiţiei,
adăugarea anumitor lucrări suplimentare dacă astfel se asigură o mai bună
administrare a riscurilor majore identificate pe parcursul execuţiei, schimbarea
49
14
Cocriş V., Işan V., Economia afacerilor, Editura Grafix, Iaşi,1995, p252.
15
Pilverdier – Latreyte Josetti, Finance d’entreprise, Editure Economica, Paris,1993, p.341.
52
Fc
h h
(3.1.1)
Fa h
iar
VAN I F n
1 r
h h
0 (3.1.2)
h 1 fr
P Ck r
r fr
(3.1.3)
- în cazul unui singur proiect implicat în analiză acesta poate fi acceptat dacă
Valoarea actuală netă medie este pozitivă, iar coeficientul de variaţie a VAN este
inferior unei norme impuse subiectiv;
- în cazul analizei riscului mai multor proiecte de investiţii se iau în considerare
toate combinaţiile posibile, apoi se determină abaterea standard şi coeficientul de
variaţie pentru VAN globală a fiecărei combinaţii.
Abaterea standard măsoară dispersia evenimentelor posibile în jurul mediei
exprimând rădăcina abaterilor medii pătratice (σ), respectiv:
P X i
n 2
i (3.1.4)
i 1
(3.1.5)
iar numărul de abateri standard de la media (z) este:
X
z (3.1.6)
(3.1.8)
56
2 Ft Fxt Ft Pxt
mt
2
(3.1.10)
x 1
F Ft Pxt
mt
2
xt (3.1.11)
x 1
opţiuni de vânzare; opţionul dublu sau „stelaj” (dreptul de a cumpăra sau vinde activ
financiar sau real la un preţ convenit). Preţul plătit pentru procurarea opţiunilor în
esenţă este o primă de asigurare.
5.Diversificarea. Mecanismul diversificării se utilizează mai întâi de toate
pentru neutralizarea consecinţelor financiare negative ale riscurilor specifice. Acest
mecanism permite minimizarea într-o măsură anumită şi al anumitor tipuri de riscuri
specifice: valutar, procentual ş. a. Principiul funcţionării mecanismului diversificării
pe divizarea riscurilor contribuind la preîntâmpinarea concentrării.
În calitate de forme de diversificare a riscurilor investiţionale, se pot utiliza
următoarele direcţii:
- Diversificarea tipurilor de activitate financiară, ce prevede utilizarea
posibilităţilor alternative de a obţine venit din diverse operaţiuni financiare:
plasamente financiare pe termen scurt, formarea portofoliului de credite, efectuare
investiţiei reale, formarea portofoliului de investiţii financiare pe termen lung ş. a.
- Diversificarea portofoliului valutar al investitorului, presupune alegerea valutelor
pentru realizarea operaţiunilor economice externe. În procesul acestei direcţii de
diversificare se asigură reducerea pierderilor financiare în urma cursului valutar.
- Diversificarea portofoliului de depozite. Aceasta prevede plasarea mijloacelor
băneşti temporar libere la câteva bănci. Condiţiile de plasare a mijloacelor băneşti
nu se modifică esenţial, iar direcţia diversificării asigură reducerea riscului depozitar
al portofoliului fără modificarea nivelului profitabilităţii.
- Diversificarea portofoliului de hârtii de valoare. Această direcţie permite
diminuarea nivelului riscului nesistemic al portofoliului, fără a micşora nivelul
profitabilităţii.
- Diversificarea programelor de investiţii reale presupune includerea în program a
diverselor proiecte investiţionale cu direcţii alternative ramurale şi regionale.
Mecanismul diversificării în general influenţează în mod selectiv asupra
reducerii urmărilor negative ale riscurilor. Având un efect asupra neutralizării
65
Estimarea riscului ţărilor prin clasament constă în clasarea ţărilor după gradul
de risc. Clasamentul se realizează în funcţie de anumite criterii care pot avea
caracter subiectiv datorită preferinţelor în alegerea lor şi atribuirii notelor;
Estimarea prin reprezentare grafică implică plasarea ţărilor pe un plan cu
Moldovei. La începutul lunii iunie Fitch a diminuat rating-ul valutar pe termen lung
al Moldovei de la B- la CCC+.
Fitch a deteriorat rating-ul pe termen lung de perspectivă de la "stabil" spre
"negativ" şi a notat că incapacitatea Guvernului de a atrage resurse din alte surse ar
putea influenţa negativ veniturile la Buget şi ar putea duce la un deficit de 70
milioane dolari în finanţarea preconizată pentru 2001 şi de 100 milioane dolari -
pentru 2002. Aceste deficite vor trebui să fie acoperite din rezervele valutare mici
ale ţării. Agenţia a menţionat despre tărăgănarea reformelor structurale, datoria
69
6% în ultimii 4 ani şi din cauza fluxului de valută în ţară din cauza celor ce muncesc
peste hotare. Insă totodată el rămâne să se menţină la un nivel redus din cauza
deficitului bugetar şi datoriei publice. O altă cauza conform experţilor ar mai fi
neangajarea creditelor de la organismele financiare internaţionale.
În prima jumătate a anului 2003 agenţiile internaţionale de rating au sporit
CONCLUZIE
BIBLIOGRAFIE:
ANEXE
76
ANEXA 1
ANEXA 2
XX XX Y YYY
Cea mai mică Risc mediu Cea mai
valoare riscantă
alternativă alternativă
X X XX Y Y YY
Cea mai mică Risc mediu Cea mai
valoare riscantă
alternativă alternativă
ANEXA 3
C11
5
V1 SN2 C12
2 6
p12
SN3 C13
7
p13
SN4 C14
p14 8
1 V2
3 SN5 C15
p15 9
SN6
C16
P16 1
0
SN7
C17
p17 1
V3 1
4 SN8
p18 C18
1
2
C19
1
3
ANEXA 4
Metoda bazată pe
flexibilitate Metoda
stimulării
probabilistice a
Metoda utilizării riscului
criteriului duratei
de recuperare Metoda analizei
medie - varianţă
Metoda
„echivalentului
cert”
Metoda arborelui
decizional
Metoda ajustării
ratei de
actualizare
Metoda ratei de
randament prag
Sursa: Elaborat de autor în baza „Metode de analiză a riscului în investiţii” Lazăr M. Cristelecon „
Economia, eficienţa şi finanţarea în investiţii – Bucureşti: Economica, 2002, pag. 374
ANEXA 5
Alte metode
1) Reducerea cazurilor
forcemajore în contractele cu
contraagenţii.
2) Asigurarea compensaţiilor
pierderilor financiare posibile
pentru riscurile din contul
sistemului prevăzut de amenzi.
Sursa: Elaborat de autor în baza fig.4.1 „Metode de neutralizare a riscului investiţional”, Mutaf
M.- Evaluarea riscurilor investiţionale // Tribuna Economică, nr. 12,1998 - p.33.