“De la Arghezi se scrie altfel” “(T.

Vianu)
STUDIU DE CAZ – TUDOR ARGHEZI

Tudor Arghezi este unul dintre cei mai mari poeti ai literaturii romane . Cu el se
schimba nu doar limbajul poetic al literaturii noastre, ci si tematica poeziei, astfel si puterea
cuvantului sau a trasat poeziei romanesti o linie de forta care i-a conferit o noua si nebanuita
expresivitate, marcand o alta epoca. Poezia lui Arghezi este o forma de cunoastere, ca la toti
marii poeti ai lumii.TudorArghezi (1880-1967) a debutat tarziu, la 47 de ani, in 1927, cu
volumul Cuvinte potrivite urmat apoi de Flori de mucigai (1931), dar si de alte volume.

Este primul poet care valorifica estetica uratului inspirandu-se din opera lui
Charles Baudelaire. Experienta capatata in inchisoarea Vacaresti se regaseste in creatia sa.In
poezia argheziana gandirea si limbajul sunt de facture moderna, iar forma si tematica sunt
adesea traditionale. Începând cu Lovinescu si Cioculescu, critica literara a încercat sa distinga
în opera lui Arghezi teme fundamentale tinând cont de faptul ca multa vreme poetul a fost un
creator controversat. Vasta sa opera cuprinde toate marile teme fundamentale ale poeziei
interbelice si ale liricii în general. Începând cu Lovinescu si Cioculescu, critica literara a
încercat sa distinga în opera lui Arghezi teme fundamentale tinând cont de faptul ca multa
vreme poetul a fost un creator controversat. Vasta sa opera cuprinde toate marile teme
fundamentale ale poeziei interbelice si ale liricii în general.

I. Poezia filosofica:

a) arte poetice: Arghezi nu si-a exprimat conceptia artistica, atitudinea fata de arta o singura
data. De-a lungul întregii sale creatii toate schimbarile sufletesti si emotionale, experientele
artistice acumulate, cât si cele sociale au facut obiectul unor poeme ce exprima din etapa în
etapa conceptia despre poezie a lui Arghezi: "Testament", "Ex libris", "Ruga de seara",
"Dacica" etc.

b) poezia cunoasterii: "Psalmii", nu doar cei din primul volum, ci si cei presarati în opera sa,
ce surprind aceeasi problematica: framântarea poetului între da si nu, între credinta si tagada.
Majoritatea exprima dorinta poetului de a dobândi o certitudine în ce priveste divinitatea
("Psalmi", "Nehotarâre").

c) poezia existentiala: Arghezi îsi exprima atitudinea fata de viata si moarte. Pentru ca
temperamentul sau artistic e unul vulcanic, poemele au înregistrat treptat modificari
fundamentale în ce priveste sentimentul de împacare cu destinul: "Între doua nopti",
"Arheologie", "Niciodata toamna", "Duhovniceasca", "De-a v-ati ascuns", "De ce-as fi trist".

d) poezia sociogonica: Conceptia despre Creatie, nasterea universului, este cel mai bine
exprimata într-un amplu poem ce poate fi considerat volumul "Cântare omului" (1956).
Poetul urmareste evolutia celei mai de pret comori a divinitatii - omul: desprinderea din
animalitate, deprinderea graiului si a gesturilor rationale, dezvoltarea ratiunii, spiritului si
sensibilitatii: "Umbra", "Nascocitorul", "Dar ochii tai", "Cel ce gândeste singur".
 II. Poezia sociala. Se pot constata doua atitudini distincte carora le corespund doua
cicluri fundamentale de poeme.

a) mergând pe urmele lui Cosbuc si Goga, Arghezi înalta un imn taranului român, cel care
duce tara pe umeri, dispretuit si umilit. Ţaranii reprezinta categoria sociala esentiala si din ei
se revendica întregul nostru popor: "Belsug", "Întoarcerea la brazda", "Mama Ţara", "Bade
Ioane".

b) în 1931 apare volumul "Flori de mucigai" ce a stârnit mari controverse. Volumul pleaca de
la experienta directa a închisorii. Aici poetul descopera o alta realitate, cea a lumii damnatilor
cu toata frumusetea ei interioara. Eroii acestui volum sunt acum în afara societatii, dar care
pastreaza în suflet o puritate deosebita, care în lumea de dincolo de zidurile închisorii nu o
mai gasim. În afara de personajul colectiv (ciclul nesfârsit al condamnatilor), Arghezi
realizeaza si câteva portrete de exceptie unele dintre ele atragându-i acuzatia de vulgaritate:
"Hotii", "Ion Ion", "Tinca", "Rada" etc.

c) tot în marea tema a poeziei sociale se integreaza si poemul "1907" ce surprinde în imagini
apocaliptice tragedia rascoalei din acest an. Volumul "1907 - Peizaje" reprezinta un strigat de
revolta, o declaratie de credinta fata de taranul român.

III. Poezia erotica. Spre deosebire de alti poeti contemporani lui, Arghezi n-a
încercat sa închege în volum lirica erotica. Capacitatea de daruire, disponibilitatea de
a iubi sunt prezente de-a lungul întregii sale opere. Erotica argheziana cuprinde
atitudini corespunzând a doua etape:

a) etapa amânarii, a incertitudinii, a lipsei de dorinta în a fructifica pasiunea: "1907-

Peizaje", "Creion 1,2,3", "Jignire", "Domnita", "Melancolie", "Doliu", "Psalm de taina".

b) etapa acceptarii sentimentului erotic. Poetul recunoaste ca trairea absoluta a iubirii nu

se poate realiza decât în universul casnic. Femeia este plina de tandrete si daruire, este o
zeitate casnica. Dragostea are asupra poetului un efect tonifiant: "Logodna", "Mirele",
"Mireasa, "Casnicie", "Înviere".

IV. Poezia jocului, a boabei si a farâmei. Ca si Sadoveanu, Arghezi a fost fermecat

de mirajul vietii casnice, si-a dorit întotdeauna o gospodarie cu stupi, livada, lac, animale
domestice si copii. De aceea, peste drum de închisoarea Vacaresti a ridicat o casa pe care a
botezat-o "Martisor". Acolo, în livada Arghezi a scris adevarate bijuterii pentru Mitzura si
Barutu, cu delicatetea si gingasia lui Emil Gârleanu. În aceste poeme, adevarata carte de
învatatura pentru copii, Arghezi surprinde atitudini, gesturi, miscari ale lumii vegetale si
animale, prin care încearca sa-si aduca mai aproape de natura copiii. La Arghezi jocul
ascunde o adevarata filozofie de viata: "Zdreanta", "Iscoada", "Hotul", "Cântec de adormit
Mitzura".

În aceste poezii se degaja umorul sub diferitele lui forme: meditativ, râsul-satira, râsul
moralizator, dar si râsul senin, copilaresc. De fapt, aceasta lume a necuvântatoarelor
alcatuieste o lume în travesti a moravurilor pe care Arghezi le satirizeaza.
 V. Poezia epica. Creatiile în proza ale lui Arghezi, începând de la pamflete pâna la
roman au o încarcatura poetica de exceptie. Arghezi se alatura, din acest punct de vedere lui
Sadoveanu - poet al naturii - cel mai mare poet în proza. Substanta acestor teme o constituie
scrieri ca: "Tablete din Ţara de Kuty", "Cimitirul Buna-Vestire", "Lina", "Cu bastonul prin
Bucuresti":

VI. Poezia pamfletara. Alaturi de Nicolae Carandino, Arghezi este unul dintre cei
mai cunoscuti pamfletari interbelici si nu putine sunt articolele din revista sa "Bilete de
papagal" care au declansat scandaluri sociale si politice. Pamfletul sau "Baroane" i-a atras
judecarea si internarea în lagarul de la Târgu-Jiu. Prin pamflet, Arghezi a încercat sa îndrepte
moravurile vremii, satirizând tot ceea ce însemna putreziciune, slabiciune, rautate si prostie.
Tabletele "Scrisoare cu tibisirul", "Cartile", "Baroane", "Te ispitise gândul si pofta visatoare".
 Diversitate stilistica in creatiile lui Tudor Arghezi

In poezia “FLORI DE MUCIGAI ” lirismul este subiectiv ; eul liric apare prin
marci specifice : forme pronominale si verbale la persoana I singular : ‘’mi’’, ‘’ma’’, ‘’am
scris’’, ‘’m-am silit’’.Eul liric apare in ipostaza creatorului care se autositueaza dramatic in
raport cu divinul.Deoarece se pune problema relatiei dintre creator si creatie si se defineste
locul creatorului in lume , poezia este considerata si o arta poetica.
Atmosfera nefavorabila actului creator este exprimata prin epitetul ‘’firida goala’’ si
enumeratia ‘’pe un parete , pe intuneric ,in singuratate’’.Se creaza astfel impresia de
captivitate a spiritului intr-o lume in care absenta inspiratiei este simtita ca un gol existential.
Intr-un moment culminant al crizei datorate unui dumnezeu ce nu-i mai raspunde , creatorul
simte sfasietor epuizarea inspiratiei prin metaforele ‘’mi s-a tocit unghia ingereasca » , « nu a
mai crescut’’.Astfel, harul poetic devine un mister a carui manifestare nici macar poetul nu o
mai poate intelege :‘’sau nu o mai am cunoscut’’(organizare sintactica originala, ce poate
sugera imperfectiunea umanului raportata la cunoasterea absolutului).
In strofa a doua, imaginile poetice poarta amprenta simbolismului ; ‘’frigul launtric’’
si intunericul intern sunt in concordanta cu ploaia ostila.Suferinta datorata transformarilor
interioare face ca ‘’unghia ingereasaca’’ sa devina o ghiara, incapabila sa mai adune in jurul
actului creator.Este sugestiva folosirea cu sens metaforic a cuvantului popular ‘’ghiara’’ prin
care se exprima disperarea si agresivitatea , reducerea la instincte de unde creatorul se
mantuieste prin gestul creatiei.
Ultimul vers readuce poezia la o viziune modernista deoarece poetul nu se resmneaza , ci
sfideaza absenta inspiratiei divine asumandu-si pana la capat , tot ce este omenesc , chiar si
caderea.
In acest context, creatia(poezia) devine adevarata mantuire dintr-un univers tragic
degradat , deoarece prin ea omul isi poate depasi conditia inaltandu-se spre divin : ‘’si m-am
silit sa scriu un unghiile de la mana stanga’’.
Modernismul poeziei este evident si la nivelul limbajului liric, unde cuvintele
populare (‘’tencuiala, firida, ghiara, m-am silit » ) se combina cu arhaismele (parete, stihuri),
si convietuiesc cu termenii din sfera religiosului (puterile neajutate, au lucrat imprejurul),
efectul fiind o mare expresivitate a mesajului, sustinut si de cuvintele folosite.Fantezia
metaforica deosebita a poetului « «cuvintelor potrivite » se evidentiaza si aici, prin
transfigurarea unui univers real, concret, al caderii in carcera existentei ; aproape fiecare
termen este o metafora : unghia, tencuiala, peretele, firida, groapa setea si foamea, ploaie
gheara. Titlul insusi este format dintr-un oximoron care asociaza doua cuvinte contrastante.
La nivel lexico-semantic, se mai remarca jocul timpurilor verbale ; astfel, imperfectul
sugereaza efectele actuale ale experientei relatiei eului liric cu actul creator ,iar prezentul
(etern) proiecteaza creatia in imuabil.
 TESTAMENT - poezie programatica.
Apare in 1927 ca prefata a volumului “Cuvinte potrivite”,si pune in evident
noutatea modelului poetic arghezian : estetica uratului.Contine doua niveluri:cel tematic
arghezian si conditia poetului.
Titlul poeziei se refera la carte ca mostenire spirituala lasata de un scriitor ”Nu-ti voi
lasa drept bunuri dupa moarte/Decat un nume adunat pe-o carte.”
La nivel metaforic, cartea este numita “treapta”, un element de progres, dar si un hotar intre
doua lumi, intoarcerea spre trecut ”oseminte varsate in mine”, poetul traieste un moment al
prezentului, al schimbarii. ”sapa” devine “condei, brazda, calimara”.
La nivelul transfigurarii uratului in frumos (arta argheziana) “din graiul cu indemnuri pentru
vite/Eu am ivit cuvinte potrivite”, foloseste un limbaj popular vulgar, apoi un limbaj al
literaturii.
“Din bube,mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi”reprezinta metafora uratului,
cu o incarcatura artistica deosebita.
Poezia sa devine “Dumnezeu de piatra”de neclintit,reprezentand arta pura, realizata cu
mult talent si munca, cele doua metafore ale artei demonstreaza acest fapt:”Slova de foc si
slova faurita”.
Estetica frumosului nu apartine stilului arghezian,insa completeaza arta poetica:
”Domnita sufera in cartea mea”. Metafora “Robul a scris-o, Domnul o citeste” reprezinta
aparitia poetului, artistul fiind in slujba domnului.