Radiografia (panoramică, dento-alveolară, a mîinii)

Radiografii retroalveolare (Individual Periapicals X-Ray)

Acest tip de radiografii este indicat în detectarea
traumatismelor dento-alveolare, viciilor
de eruptie, poziției dinților incluși, numărul
lor, prezența mugurilor dentari, infecțiilor
periapicale, suferintelor parodontale,
corectitudinii unor tratamente endodontice și
ortodontice, vizualizarea morfologiei radiculare,
precum și în alte situatii pe care le considera
necesare medicul ortodont.

Radiografie in incidenta CLARK (1=ortoradial, 2=distoexcentric) -

CLARK periapical
Acest tip de radiografie permite localizarea spatiala a doua structuri ce
se suprapun pe o radiografie normala retroalveolara. Prin efectuarea celei
de-a doua radiografii in incidenta excentrica, medicul ortodont va reusi sa
diferențieze momentele neclare ale radiografiei, precum și a concretiza
amplasarea spațială a unui dintel inclus spre exemplu.
 Radiografia ocluzala / Occusal X-Ray
Este un alt tip de radiografie care permite vizualizarea aranjării spațiale a formațiunilor de interes.
Avînd în vedere că radiografiile convenționale suprapun toate structurile pe un singur plan,

este uneori dificilă stabilirea lor tridimesională.

maxilara

mandibulară
 Ortopantomograma (OPG) / Panoramic X-Ray
Ortopantomograma
reprezinta un examen radiologic complet pe care se vizualizeaza structurile dentare
coronare si radiculare (evidentiind forma acestora cat si eventualele afectiuni ale
lor), pozitia si relatia lor spatiala, mugurii dentari inca neerupti, structura oaselor
maxilare si eventualele afectiuni, aspectul tesuturilor parodontale (tesuturile de
sustinere dentare) si evnetualele afectiuni, aspectul articulatiilor temporo-
mandibualre, cat si al sinusurilor maxilare. OPG-ul este necesar in etapa de
diagnostic pentru elaborarea planului de tratament, precum si pe parcurusul sau la
sfarsitul tratamentului pentru a evalua evolutia tratamentului.

Pe OPG putem observa

- gradul de formare a mugurilor
dentari ;
- profunzimea localizării mugurilor
molarilor III superiori/ inferiori ;
- poziţia incisivilor permanenţi şi
poziţia lor anormală ;
- unghiul de înclinaţie a axei
dinţilor permanenţi în raport cu
suprafaţa
perpendiculară ;
- unghiul de înclinare a incisivilor
permanenţi faţă de linia mediană a
feţei
Teleradiografie / Cephalometric X-Ray
 Teleradiografia de profil oferă o imagine de ansamblu a oaselor viscero și parțial a
neurocraniului, ajutînd la stabilirea diagnosticului în ortodonție și chirurgia maxilo-
facială ortognată (vis-a vis de poziția relativă a maxilarelor între ele și față de baza
craniului), precum și în alte domenii medicale.
 Imaginea evidențiază și evoluția osificării vertebrelor cervicale, ce permite medicului

specialist stablirea evoluției pre si post pubertare a pacientului. Este o incidentă ce

se utilizează cu precadere în ortodontie, evidențiaza raportul dinților cu maxilarele și
a maxilarelor cu oasele craniului, fiind o metodă ce permite standardizarea prin
reperarea unor puncte antropometrice.

Index carpal. Utilizat in ortodontie, permite

o evaluare obiectiva a cresterii osoase, si
poate indica rata cresterii osoase.
Punctele antropometrice principale, unghiurile principale
utilizate în diagnosticul ortodontic
 Tomografia computerizată
Cu ajutorul unei tomografii computerizate și a reconstituirii
3D, medicul poate studia mai ușor un dinte cu poziționare
atipică ca în exemplu de mai jos.
Avantajul față de o radiografie panoramică normală unde
se pot suprapune detalii osose sau elemente anatomice
este că imaginea poate fi rotită și privită din toate
unghiurile posibile,poate fi mărită,micșorată.

Ortodonția s-a bazat în mod tradițional pe radiografiile bidimensionale pentru evaluarea unor
structuri tridimensionale. Cu imagistica CT cu fascicul conic sunt posibile o diagnoză ortodontică și
o planificare completă a tratamentului, prin faptul că sunt permise:
- Vizualizări 3D ale structurilor vitale
- Evaluarea 3D a poziției și anatomiei dintelui afectat
- Planificarea tratamentului ortodontic și estimarea creșterii în imagistica realistică 1:1
- Evaluarea căilor respiratorii
- Planificarea inserării implanturilor dentare atît pentru restaurarea dentară sau ancorarea
ortodontică cît și pentru poziționarea dispozitivelor de ancorare temporare (TAD).
- Evaluarea simetriei sau asimetriei structurii osoase
 Examenul fotostatic
Ajută la stabilirea unui diagnostic de anomalie dento-maxilară. Cu ajutorul ex.
fotostatic se poate evidenția aspectul facial și modificările intervenite de-a
lungul tratamentului. Pentru examenul fotostatic sunt necesare fotografii de
față și profil executate la o distanță de 0,65 de m. Se pot fixa reperele
cutanate în prealabil cu un creion dermatograf.

Puncte cutanate:
Tri- Trichion: punctul median la inserția frontală a parului
Gl- Glabella sau Oph-Ophrion: punctul median pe tangenta la linia sprâncenelor
osoase (rebordul orbital superior)
N –Nasion: punct situat pe rădăcina nasului
Sn- subnazal :corespunde cu spina nazală anterioară -la limita între filtrumul buzei
sup. și columela în planul mediosagital
Pg- Pogonion:punctul cel mai proeminent pe bărbie
Gn-Gnation:pct. cel mai decliv pe marginea inferioară a mandibulei
Go-Gonion: la nivelul unghiului mandibular
St- stomion: median,pe linia de contact a buzelor
Au –auricular (Po-porion cutanat): punctul sup. al tragusului
Or- orbital:punctul osos cel mai inf. al rebordului orbital inferior

Se va aprecia pe fotografie:
Forma feței, simetria, proporționalitatea etajelor, aspectul sanțurilor faciale, fanta
labială
Analiza fotostatică din normă laterală:
Pune în evidență relația care se stabilește între conturul buzelor și cel al mentonului în cadrul
schemei faciale. Pe fotografia de profil se va trasa:
- planul de la Frankfurt: prin unirea pct Or si Au
- pe acest plan se vor duce doua perpendiculare
Prima perpendiculara din N- se va numi planul naso-frontal sau planul Dreyfuss. A doua
perpendiculara din Or si se va numi planul orbito-frontal sau planul Simon. Cele doua
perpendiculare vor determina un camp denumit camp de profil.
Campul de profil se va imparti in 3 treimi egale:
In cazul unui profil drept care este considerat armonios:
- in 1/3 ant a campului de profil se va situa buza sup
-in 1/3 medie se va situa buza inf
-in 1/3 posterioara se va situa mentonul
Prin trasarea campului de profil se poate evidentia :
-o procheilie sau retrocheilie sup sau inf
-o situare ant. sau post. a mentonului
Profilul drept este considerat armonios
Profilul concav sau convex sunt
considerate patologice
Trebuie mentionat care din cele 3
elemente nu se incadreaza in campul de
profil
Un profil CONVEX indica o clasa a II-a
scheletica
Un profil CONCAV indica o clasa a III-a
scheletica
 Examenul antropometric

Observația antropologică în scopul ortodontic constă în cunoașterea programului de dezvoltarea

genetică, si a rolului mediului înconjurător în dezvoltarea somatică generală(peristaza).
Examenul clinic antropologic înregistrează aspectul exterior al corpului, statura, dimensiunea,
conturul, forma capului și a tuturor elementelor aparatului dento-maxilar.
Trusa antropologică este compusă din:
-tijă antropometrică gradată
-tijă antropometrică din 2 brațe și o riglă ce alunecă pe aceste brațe
-compasul antropologic
-prosopometrul
-banda antropometrică.
Se determină dimensiunile faciale prin înscrierea pe față a punctelor antropometrice cu ajutorul
unui creion dermatograf.
Dimensiunile verticale: Tr-Gn, N-Gn, N-St, N-Nsa
Dimensiunile sagitale: T-N-T, T-Hy-T, T-Nsa-T, T-Gn-T, Go-Gn-Go
Dimensiunile transversale: lățimea Eu-Eu, distanța minimă frontală Ft-Ft, lățimea
maximă facială Zy-Zy, distanța biauriculară Au-Au, distanța bigoniacă Go-Go, distanța EKM-
EKM, lărgimea comisurii orale Ch-Ch.
Pe baza măsurătorilor efectuate, se realizează somatograme pentru fiecare an și vîrstă și
sex, oferind un mijloc simplu și eficace în stabilirea anomaliilor cantitative, de ritm, de poziție
sau direcție a maxilarelor și arcadelor dentare.
 Examenele funcționale
(simetroscopia, axiografia, electromiografia)

Simetroscopia - permite studierea pozițiilor spațiale ale dinților în plan transversal și

sagital. În acest scop se utilizează o plăcută transparentă, pe suprafața căreia se
află o plasă milimetrică cu piciorul de 1,2 mm.

Axiografia - această metodă permite înregistrarea grafică a

deviației traiectoriale condilului mandibular precum și a discului în
timpul mișcărilor mandibulei, date preluate de axiograf.

Electromiografia- metodă de analiză a echilibrului neuro-muscular al aparatului dento-maxilar.

Ea reprezintă activitatea electrică a fibrelor musculare striate ale unei unități motorii, excitată
voluntar de motoneuron sau prin impuls electric aplicat indirect pe nervul motor, la o oarecare
distanță de mușchi, sau aplicat direct pe mușchi. EMG studiază activitatea electrică a mușchilor,
electromiografia obținîndu-se cu ajutorul electromiografului. Astfel, ni se oferă date despre intrarea
în contracție a mușchiului, durata, intensitatea și modularea intensității contracției.
Au fost stabilite 3 tipuri de trasee EMG:
-traseu simplu format din potențiale mono sau bifazice(contracție ușoară)
-traseu intermediar sărac în potențiale electrice(contracție medie)
-traseu interferențial bogat în potențiale electrice(contracție maximală)
Examenul radiologic in ortodontie

Ortopantomografia (OPG)
 Radiografia panoramică este o tomografie realizată ȋn
incidenţă ortoradială, care cuprinde aproape ȋntreg
masivul facial.

ORTOPANTOMOGRAFIE
- spotul de radiaţii :
1. trebuie să străbată centrul “sferei” aparatului
dento-maxilar – “orto”
2. trebuie să acopere ȋntreg aparatul dento-maxilar
– “pan”
- pentru realizarea imaginii este utilizat principiul
tomografic – “tomo”, imaginea fiind ȋnregistrată grafic
pe film - “grama”.
Pe radiografia panoramică se evidenţiază:
maxilarul superior şi cel inferior,
procesul alveolar superior şi cel inferior,
cele două arcade în raporturile dintre ele, cât şi
totalitatea mugurilor încă în formare în interiorul
procesului alveolar.
Relaţiile dento-dentare în cadrul aceleiaşi arcade sau
interarcadice sunt evidenţiate în plan vertical şi
proximo-aproximal. Sunt evidenţiate, de asemenea,
forma, mărimea, incidenţele sinuzale şi relaţiile
privind arcada dentară superioară.
 Pentru arcada mandibulară, se vor putea face aprecieri cu
privire la forma şi dimensiunile ramurii orizontale şi verticale, a
unghiurilor mandibulare, mărimii şi sensul de dezvoltare
condiliană, cât şi a poziţiei, formei şi angulaţiei canalului
mandibular. Din aceste elemente se vor putea trage concluzii
deosebit de importante privind tratamentul şi prognosticul
anomaliei determinate de sensul rotaţiei mandibulare.
 Semnele care pot fi culese pe radiografia panoramică şi care
indică o rotaţie de tip anterior (după Björk):
Condil înalt,orientat vertical, cu dezvoltare preponderent anterioară;
Curbura preangulară lungă;
Ramura ascendentă lungă;
Canalul mandibular foarte curb;
Inaltimea anterioara a fetei micşorată, cu buzele presand una contra
celeilalte.
Unghiul interincisiv > 130-140 grade.
Pentru rotaţia de tip posterior, semnele sunt inversate.

În ceea ce priveşte congruenţa dento-alveolară, se pot face aprecieri

deosebite cu privire la dimensiunea dinţilor temporari şi a celor definitivi
de înlocuire şi anume poziţia mugurilor definitivi (rotaţii, înclinări, ectopii),
putându-se anticipa terapeutic viitoarele incongruenţe cu spaţiere sau
înghesuire. Sub acest aspect se pot culege informaţii preţioase privind
poziţia şi şansele de erupţie a molarilor de minte.
INCONVENIENTE
- derivă din modul de realizare a radiografiei ---
nu redă cu fidelitate :
- structurile osoase;
- spaţiul periodontal;
- aspectul suprafeţei radiculare.
Examenul radiologic in ortodontie

Teleradiografia
Introducere
Introducerea teleradiografiei în practica medicală (1931 Dr. Broadbent
in SUA și Hofrath în Germania) a reprezentat un moment deosebit de
important pentru ortodonţia şi ortopedia dento-facială, datorită
posibilităţii de a identifica şi cuantifica relaţiile spaţiale dintre
elementele componente ale aparatului dento-maxilar.
 Evaluarea structurilor cranio-faciale ce face parte din
diagnosticul ortodontic
 Craniometria poate fi considerată ca precursor al
cefalometriei.
 Craniometria - măsurători implicate de dimensiuni cranio-
faciale de cranii ale persoanelor decedate.
 Inițial nu a fost utilizată pe persoanele în viață din cauza
părților moi ce împiedicau realizarea măsurătorilor directe.
 TELERADIOGRAFIA

Teleradiografia constă in radiografierea

oaselor craniului şi ale feţei, precum şi a
părţilor moi în proiecţie ortogonală, fără
deformarea imaginii.
Se obţine prin radiografierea subiectului
aşezat la o distaţă de 1,5 – 4 m de tubul
aparatului. Placa radiografică trebuie să fie
în contact cu faţa pacientului şi paralelă cu
planul medio – sagital.
Capul pacientului se fixează cu ajutorul
unui cefalostat, astfel încât planul Frankfurt
să fie orizontal, iar gura să fie inchisă în
ocluzie centrată. Fascicolul de raze trebuie
să fie centrat pe conductul auditiv extern,
iar timpul de expunere să fie constant.
 Există mai multe tipuri de teleradiografii:
Teleradiografia de faţă ,care furnizează date asupra
dezvoltării verticale şi transversale a masivului facial;
Teleradiografia axială, ,care urmăreşte dezvoltarea
ramurilor orizontale mandibulare şi într-o mică măsură, a
masivului facial;
Teleradiografia de profil ,care furnizează date legate
de tulburările de dezvoltare în sens vertical şi sagital a
masivului facial, dând cele mai multe informaţii despre
natura, direcţia şi gradul de dezvoltare a structurilor
osoase.
Evidenţierea diferitelor structuri maxilare şi mandibulare
oferă date asupra gradului şi sensului de dezvoltare a
elementelor dentare, a proceselor alveolare şi a bazelor osoase.
Cele mai importante informaţii sunt cele referitoare la poziţia,
angulaţia şi proporţiile craniului facial în raport cu cel neural.
 Radiografia in norma frontala

 Ne furnizeaza informatii diagnostice

indispensabile in plan transversal si
lateral.

Ea ne arata:
 configuratia anatomica a foselor nazale,
deviatia de sept, cu problemele respiratorii
date de obstructia nazala
 orientarea si evolutia dintilor inclusi, in
special a caninilor superiori
 anomalii dentare si dento-alveolare
transversale (ocluzii incrucisate precum si
anomaliile verticale)
 deviatii ale liniei mediane dentare, osoase
– sediul si cauza patogena.
 analiza disimetriei transversale in particular, cu
referire la hipodezvoltarea maxilara si relativa
simetrie bilaterala de crestere
 posibilitati de expansiune transversala
 evaluarea excesului sau reducerilor structurale
verticale
 evaluarea spatiala a mandibulei si simetria
rapoartelor articulare
 evaluarea articulatiei intre as. atlant / occipital si
intre atlant / odontoid
 consideratii functionale si de postura in raport
cu axul median cranian si axul tractului cervical
 existenta patologiei endocraniene, faciale,
gnatologice
Radiografia in norma axiala
 Reprezinta a treia proiectie a dosarului
cefalometric tridimensional, indispensabila
in diagnosticarea disimetriilor cranio-faciale.

Este indicata:
 vizualizarea arcadei dentare fara
suprapozitie intre hemiarcada dreapta si
stanga
 torsiuni intermaxilare cu existenta
laterognatiilor
 consideratii functionale si posturale, derivate
din observatii asupra boltii craniene
 evaluarea posturala si dimensionala a
mandibulei cu respect la baza craniului
 disimetrii si patologii de la baza craniului,
endocraniului si splahnocraniului
 evaluarea foramenului occipital si raporturile
sale cu osul odontoid
 conformatia condililor occipitali si a
articulatiei atlanto-occipitale.
Teleradiografia de profil
PUNCTE şi REPERE utilizate în ANALIZA TELERADIOGRAFIEI
1. Nasion;
2. Sellae;
1 3. Basion;
2 4. Porion;
5. Orbitale;
5
4 16 6. SNA;
7. SNP;
6 8. Prosthion;
7 9
3 8 9. Punct A;
10. Infradentale;
11. Pogonion;
10 12. Punct B;
14 12
13. Menton;
11 14 Gonion;
13
NASION (N): punctul cel mai anterior pe sutura nazo – frontală în plan
medio – sagital, corespunde rădăcinii nasului.
SELLAE (S): centrul geometric al conturului şeii turceşti.
BASION (Ba): este punctul cel mai decliv pe marginea anterioară a
Foramenului Magnum, situat la baza lui Clivus Occipitalis.
PORION (Por) sau (P): punctul cel mai înalt (extern) pe delimitarea osoasă
a conductului auditiv extern (Meatus Acusticus Externus), este o
radiolucenţă de 3 – 4 mm, situată aproximativ la înălţimea capului
condilului.
ORBITALE (O): punctul cel mai inferior corespunzător marginii inferioare
a orbitei osoase situat pe o verticală care trece prin pupilă când ochiul
priveşte înainte. Punctele „P” şi „O” se folosesc pentru localizarea
Planului Frankfurt.
SPINA NASALIS ANTERIOR (ANS; SNA): punctul cel mai anterior al
acesteia.
SPINA NASALIS POSTERIOR (PNS; SNP): punctul cel mai posterior al
palatului dur. Fisura pterigomaxilară are o orientare spre PNS. Punctele
„ANS” şi „PNS” se folosesc pentru localizarea planului palatin.
PROSTHION (Pr): punctul cel mai inferior şi anterior al procesului alveolar
superior în plan medio – sagital. Pe radiografie corespunde cu marginea
alveolei incisivului central superior.
PUNCTUL A: punctul cel mai posterior (mai dorsal) pe curbura
spinei nazale anterioare sub ANS şi în faţa rădăcinii incisivului
central superior. Este punctul scheletal care se foloseşte pentru
determinarea poziţiei anteroposterioare a maxilarului.
INFRADENTALE (Id): punctul median aparţinând procesului
alveolar mandibular, între incisivii centrali. Este situat pe
marginea cea mai anterioară şi superioară a procesului alveolar
inferior în plan medio – sagital. Pe radiografie delimitează
alveola incisivului central inferior.
POGONION (Po): punctul median cel mai anterior pe eminenţa
mentonieră.
PUNCTUL B: punctul cel mai posterior (mai dorsal) pe curbura
dintre dintre Pogonion şi Infradentale, sau punct median, situat
cel mai posterior pe profilul procesului alveolar mandibular,
dedesubtul incisivilor centrali.
MENTON (Me): punctul cel mai inferior pe simfiza mentonieră.
GONION (Go): este un punct lateral, localizat cel mai posterior,
lateral şi inferior pe faţa externă a unghiului mandibulei; este
punctul cel mai inferior al ramurei ascendente (la unghiul
mandibulei). Împreună cu punctul Me se foloseşte pentru
determinarea Planului Mandibular.
PLANURI şi AXE folosite în ANALIZA TELERADIOGRAFIEI

a. PLANUL CRANIAL S – N (Sella –

Nasion);
b. PLANUL CRANIAN după Ricketts Ba – N
(Basion – Nasion);
c. PLANUL FRANKFURT P – O (Porion –
Orbitale);
d. PLANUL PALATINAL ANS – PNS (Spina
nasalis anterior – Spina nasalis
posterior);
e. PLANUL OCLUZAL: linie care bisectează
ocluzia primilor molari şi trece prin
punctul de înjumătăţire a overbitului sau a
spaţiului dintre incisivii centrali, în caz de
ocluzie frontală deschisă.
f. PLANUL MANDIBULAR: Me – Go (linia de
la Menton la Gonion este tangentă cu
marginea inferioară a ramului ascendent).
g. PLANUL FACIAL: N – Pog (Nasion –
Pogonion);
h. AXA Y: S – Gn (Sella – Gnathion);
i. AXA FACIALĂ după Ricketts: Pt – Gn
(Pterigoid – Gnathion).
ANALIZA după SASSOUNI
A fost prima metodă cefalometrică care a
evidenţiat atât relaţiile verticale cât şi cele
orizontale, precum şi interacţiunea între
acestea.
Planurile de referinţă utilizate în această
tehnică sunt:
Planul Bazei Craniului N – S;
Planul Frankfurt;
Planul Bispinal SNA – SNP;
Planul Ocluzal ;
Planul Bazal Mandibular Me – Go.

Conform teoriei elaborate de Sassouni se

consideră că la feţele bine proporţionate
aceste planuri converg spre un singur punct
situat posterior. Înclinarea acestor planuri unul
faţă de celălalt reflectă proporţionalitatea
verticală a feţei.
 Autorul trage din punctul O trei arcuri de cerc care
vor delimita:
Tipul profilului;
Tipul de clasă alveolară;
Creşterea dimensională a corpului mandibular în relaţie cu
baza craniului.
 Arcul I defineşte tipul profilului.
Se foloseşte arcul de cerc ce trece prin
Na – Spna şi Pog → profil arhial,
corespunde clasei I-a scheletice;
Dacă arcul va trece în spatele Spna →
profil retroarhial, corespunde clasei a II-a
scheletice;
Dacă arcul trece înaintea Spna → profil
prearhial, corespunde clasei a III-a
scheletice.

Arcul II defineşte clasa alveolară:

Arcul trece prin punctul A şi B → clasa
I-a alveolară;
Dacă punctul B se află în interiorul
arcului de cerc → clasa a II-a alveolară;
Dacă punctul B se află în afara arcului
→ clasa a III-a alveolară.

Arcul III
Se construieşte pornind din Sellae şi
se prelungeşte în jos până la Go. În mod
normal ambele repere trebuie să se afle pe
arcul de cerc, şi denotă echilibrul de
dezvoltare în lungime a corpului
mandibular faţă de baza craniului.
Corelând poziţia Go faţă de ultimul arc
şi poziţia lui Pog, faţă de primul arc se
obţin valori în ceea ce priveşte dezvoltarea
dimensională a corpului mandibular.
ANALIZA după STEINER

În analiza Steiner prima

determinare este cea a unghiului
SNA care evaluează poziţia antero
– posterioară a maxilarului faţă de
baza craniului. Valoarea normală a
acestui unghi este de 82° +/- 2
grade.

Dacă valoarea unghiului SNA:

este mai mare de 84° rezultă
protruzia maxilară,
este mai mic de 80° este
vorba de o retruzie maxilară.
Unghiul SNB este folosit pentru evaluarea poziţiei antero –
posterioare a mandibulei; valoarea normală este de 78° +/- 2
grade.
Diferenţa dintre unghiurile SNA şi SNB este reprezentată de
unghiul ANB, a cărui valoare normală este de 2 grade. Acest
unghi indică discrepanţa dintre maxilare.
Dimensiunea unghiului ANB este influenţată de următorii factori:
Înălţimea verticală a feţei: unghiul ANB va descreşte pe
măsură ce va creşte distanţa (verticală) dintre punctele
Nasion şi punctul A, respectiv punctul B;
Poziţia în sens antero – posterior a punctului Nasion.
 În continuare Steiner urmăreşte:

Relaţia în grade şi mm dintre incisivii superiori şi

planul N – A;
Relaţia în grade şi mm dintre incisivii inferiori şi
planul N – B;
Relaţia dintre punctul Pogonion şi planul N – B.

Distanţa în milimetri stabileşte cât de

proeminent este incisivul faţă de suportul osos, în
timp ce unghiul de înclinare indică dacă dintele
este în poziţie normală.
Pentru o valoare a unghiului ANB de 2°, incisivii
superiori trebuie să fie cu planul N – A intr-un
raport evaluat la 22° sau 4 mm; în mod similar,
pentru incisivii inferiori, valorile normale în raport
cu planul N – B sunt de 25°sau 4 mm.
Dacă unghiul ANB are o valoare diferită de 2°,
poziţionarea diferită a incisivilor dată de înclinare
şi protruzie, necesită un compromis pentru
compensarea poziţiei dinţilor în raport cu
discrepanţa maxilară.
Retruzie maxilară Normal Protruzie maxilară
SNA = 77° SNA = 80° SNA = 88°
SNB = 70° SNB = 78° SNB = 84°
ANB = 7° ANB = 2° ANB = 4°
 ANALIZA după TWEED

 Analiza Tweed a fost imaginată de autor pornind

de la o concepţie fizionomică proprie, conform
căreia profilul armonios este plat. Aceasta
masuratoare a fost preconizata in 1946 cand
analiza cefalometrica era limitata. Tweed porneste
de la premiza ca in aceasta constructie geometrica,
ideal este realizarea uni profil rectiliniu.
 Corecta pozitie a incisivului inferior este utilizata
ca punct de referinta in repozitionarea arcadei ghid,
cu consecinte asupra maxilarului superior.

Prin această analiză se apreciază creşterea

verticală a ramurii ascendente a mandibulei, prin
determinarea valorii unghiului format de planul
Frankfurt cu planul bazal mandibular (FMA – acest
unghi poartă numele de unghi de fertilitate
condiliană şi valoarea sa normală este de 25°).
 Analiza după Tweed

FMIA
67°+/- 3

FMA
25° +/- 3
IMPA
88°+/- 2

La baza metodei stă construirea unui triunghi „triunghiul lui Tweed”

format din:
•Planul superior al lui Frankfurt delimitat de Porion si Suborbitale
•Planul mandibular PM– prelungit posterior
•Axul incisivilor inferiori, care trece prin marginea incizală şi prin
apexul acestora, fiind prelungit în sus şi în jos până la intersecţia cu
planul Frankfurt, respectiv planul Bazal Mandibular.
Acest triunghi include următoarele unghiuri:

Unghiul FMA, permite aprecierea tipologiei scheletice în sens vertical. Valoarea

normală este de 25° +/- 3 grade. Când valoarea lui FMA este cuprinsă între limitele
normale, tipul vertical de creştere este normodivergent, peste 28° este
hiperdivergent iar sub 22° este hipodivergent. Are stabilitate in crestere cu 3˚ la
fiecare an.

Cunoaşterea valorii acestui unghi ajută în decizia de tratament, deoarece

tipul normodivergent va avea mai multe şanse de succes la tratamentul
ortodontic, spre deosebire de celelalte două.
○ Pozitia verticala a mentonului
○ Tipologia scheletica mandibulara
○ Pozitia sagitala mandibulara
○ Dezvoltarea ramurii ascendente
○ Deschiderea unghiului goniac.
 Unghiul IMPA, permite aprecierea situării
părţii anterioare a arcadei mandibulare în
raport cu baza osoasă. Valoarea sa optimă
se defineşte în funcţie de sensul vertical
scheletic şi va fi dată de regula lui Tweed. În
mod normal axul incisivului inferior trebuie să
fie perpendicular pe planul mandibular, deci
unghiul IMPA = 88° +/- 2 grade.
 Unghiul FMIA, permite aprecierea situării
incisivului mandibular în schema facială.
Valoarea optimă se defineşte în funcţie de
sensul vertical scheletic şi este dat de regula
lui Tweed. Valoarea medie este de 67° +/- 3
grade. Este format din prelungirea incisivului
inferior pe planul Frankfurt.
 Aceasta variabila exprima inclinarea
incisivilor inferiori pe axa bazala, prevazand
pozitia lor dreapta, pe planul mandibular.
 Unghiul FMA este cel care decide valoarea celorlalte două
unghiuri şi anume:
Pentru un unghi FMA de 22 - 28° corespunde un unghi FMIA de
68°;
Pentru un unghi FMA mai mare de 28° corespunde un unghi FMIA
de 65°;
Pentru un unghi FMA mai mic de 28°, unghiul IMPA nu trebuie să
aibe o valoare mai mică de 90°.
Unghiul conicitatii faciale

 Este format din Na – Pg si planul

mandibular.
 Val. nominale: 68˚
 Nu se modifica cu cresterea.
 Ca valoare diagnostica exprima:
 Pozitia sagitala si verticala a
mentonului
 Clasificare tipologica verticala si
structurala
 Directia de crestere faciala
 Parametru de referinta in ceea ce
priveste inaltimea faciala si deschiderea
unghiului goniac.
Poate creste:

 La brahicefali – o mandibula mai

dreapta, cu un unghi goniac mai inchis
 Inaltime faciala redusa anterior
 Ram.mandibular lung, cu cresterea
arcului mandibular
 Tendinta de crestere mandibulara
anterioara, cu vector prevalent orizontal
Se reduce :
 La dolicocefali
 Crestere mandibulara cu vector
prevalent vertical
 Cresterea inaltimii faciale
anterioare, cu reducerea arcului
mandibular
 Reducerea valoriilor inaltimii
faciale posterioare
Unghiul S – Gn cu planul Frankfurt, este unghiul care arată
poziţia mentonului în planul facial, adică gradul de avansare
a mandibulei faţă de baza craniului.
Unghiul Se Gn/PF este
format de linia Se Gn care
intersectează planul
Frankfurt.

Unghiul Se Gn / PF < 55°

semnifică o rotaţie
anterioară a mandibulei.

Unghiul Se Gn / PF > 65°

semnifică o rotaţie
posterioară a mandibulei.
 Unghiul interincisiv: Normal 130˚ ± 5˚. Exprima angulatia
reciproca dintre incisivi, fara nici o referire la bazele osoase.
 ANALIZA după RICKETTS

Ricketts analizează distanţa de la marginea

incisivilor inferiori la planul A – Pg şi ajunge la
următoarele concluzii:
În medie incisivii inferiori se găsesc
înaintea acestui plan cu 1 mm.
Valoarea este negativă, în sens algebric,
când incisivii inferiori se găsesc drept
pe plan. Pentru incisivul inferior există o
valoare care ne descrie înclinarea şi
care cuprinde axa incisivului, raportul
lui cu planul dentar.
Acest unghi are valoarea normală de 22°
+/- 4 şi nu variază cu creşterea.
Unghiul dintre axa incisivului inf./APg
exprima gradul de protruzie labiala –
privind raportul de reciprocitate intre
buza inferioara si incisivul inferior.
Linia Mac Namara
Este o linie pentru adulţi care arată că pacientul la sfârşitul
creşterii trebuie să aibe mentonul pe această linie. Linia Mac
Namara este construită la 90° pe planul orizontal de la Frankfurt
plecând de la punctul Nasion.
La nouă ani ar trebui să se afle înaintea Pogonionului cu 6 mm
– 2 mm. La terminarea creşterii, la subiecţii de sex masculin,
această linie ar trebui să fie tangentă la Pogonion.
La fete se construieşte la 89°, pentru că fetele termină creşterea
mai înainte ca băieţii.