Ovidiu Papadima

O viziune românească a lumii

“Satul, cu sociologia lui folclorica, e o imensa familie. Orasul, cu

sociologia lui pozitivista, e un infern de dusmanii si ignorari reciproce. In sat, cu
economia lui patriarhala, nimeni nu moare de foame pentru ca nu-l lasa
solidaritatea organica a satului. In orasul modern, cu economia lui savanta,
exemplare umane dintre cele mai alese pier ratacind pe strazi fara sa le arunce
nimeni o privire de mila, fara sa caute nimeni de ce sufera, ca atatia poeti
blestemati ce sfarsesc uitati prin spitale. (…)
Cel dintai (omul satului) e integrat prin folclor in armonia firii; celalalt
(omul orasului) e izolat, instrainat de ea prin stiinta moderna, care a creat un
univers mecanic, unde omul se simte ingrozitor de singur. Intaiul traieste, viu
inca, toata poezia cosmosului; celalalt traieste drama atroce a conditiei umane de
azi. Celui dintai – care vietuieste inca, mai mult sau mai putin latent, in sufletul
mai tuturor carturarilor nostri – ii datoram poezia romana, atat de frageda si de
frumoasa. Celui de-al doilea – care de-abia incepe sa existe pe la noi – ii
datoram, nu adancile spaime si nelinisti moderne, pe care inca nu le simtim, ci
iritatiile, nevrozele, dezechilibrele sufletesti, care s-au aratat demult in gazetaria
noastra, ca apoi sa irumpa si in epica noastra culta.
(…) Prin folclor, omul satului ajunge deopotriva un adanc simtitor al
transcendentului, un credincios si un desavarsit cunoscator al lumii sale reale.
Prin stiinta moderna, oraseanul ajunge un ateu in nelinistile sale intelectuale, un
chinuit in singuratatile sale sufletesti si un incapabil in raporturile sale cu natura
si viata. E o situatie de un tragic evident. Stiinta moderna i-a distrus omului
linistea sufleteasca, faramitandu-i credinta, cu scopul de a-i oferi adevarul
integral al vietii.
Noi credem ca avem azi cu totul alta structura spirituala decat cea din care
s-au nascut atat folclorul comparat, cat si literatura comparata. Ambele sunt
discipline specifice pozitivismului secolului al XIX-lea, in care stiintele naturale
si-au impus principiile lor mecanice intregii noastre lumi de gandire. Potrivit lor,
se urmareau pretutindeni, chiar si in viata spirituala, relatii mecanice de la cauza
la efect – influentele – si raporturi mecanice de simetrii intre faramele de
materiale – consecintele. Accentul era pus pe uniform, pe inert. (…)
Ne intereseaza, in folclor, ceea ce se individualizeaza in trasaturi tipice,
iar nu ceea ce se aseamana prin coincidente de materiale. Pe noi nu ne mai pot
deruta aceste coincidente, deoarece cautam sa privim orice trasatura ca facand
parte dintr-un tot organic. Organicism insa inseamna nu numai viata, ci si
armonie a intregului. Nu mai putem fi deci robii amanuntelor, cautandu-le
asemanari mecanice peste mari si tari. Ci cautam sa fim infatisatorii intelegatori
ai intregului.
Viziunea folclorica a lumii pe romaneste … e o ordine etica in adancul ei
si estetica in expresiile sale. Nu e numai o ordine etnica de viata, ci si o ordine
crestina, adica puternic orientata spre transcendent. Dar crestinismul sau e
ortodoxie, si ortodoxia sa e romaneasca. In consecinta, nu va incerca deloc sa-l
desparta pe om de trupul lui, de pamant, de viata. Perspectivele sale vor fi
totdeauna cosmice si totusi necontenit umane. Omul va considera deopotriva
drept al lui Dumnezeu si lumea pamantului, ca si cea cereasca. De aceea, nu le
va vedea luptandu-se, ci armonizandu-se intr-o adanca intrepatrundere. Viata de
dupa moarte va fi in chip firesc o prelungire a celei de pe pamant, dupa cum cea
de aici e o pregaire a celei de apoi. cosmosul va fi o prelungire a sufletului sau,
dupa cum el, omul, nu-i decat o veriga din lantul de armonii materiale ale
cosmosului…
De aici rezulta nu numai o fuziune de nedespartit a perspectivelor umane
cu cele cosmice, dar si ale spiritului cu pamantescul. In folclor, astfel adevarurile
transcendente sunt in acelasi timp si adevaruri de viata pamanteasca – tot asa
cum legile vietii satului sunt recunoscute valabile in lumea cereasca. Bunaoara,
omul respecta sfintii ca pe niste imagini ideale, a carora perfectiune el tinde sa o
ajunga, dar totodata ii inchipuie arand, cosind, muncind, la fel cu el aici pe
pamant. El muta, astfel sociologia in cer si teologia pe pamant, impacandu-le pe
amandoua in aceeasi unitate de viata.
Folclorul e in acelasi timp o unitate organica, surprinzator de bogata, de
cugetare si de viata. El e totodata teologie si sociologie, astronomie si medicina,
filozofie si botanica, poezie si zoologie, mitologie si cosmografie, psihologie si
meteorologie. Si din toate aceste cunostinte, niciuna care sa contrazica adanca
lui logica interioara.
In el, adevarurile etice traiesc tot atat de plastic ca si cele botanice, iar
acestea sunt tot asa de spiritualizate ca si cele etice.”

(Ovidiu Papadima, O viziune româneasca a lumii. Studiu de folclor, Ed.

Saeculum, pp. 8-11)