Sunteți pe pagina 1din 2

 Cortexul cerebral formeaza învelişul extern al celor doua jumati ale creierului – emisferele

cerebrale: emisfera stânga şi emisfera dreapta.


 Deşi cele doua emisfere par a fi asemanatoare, ele se diferentiaza din punct de vedere al
functionalitii.
 Emisfera stânga este specializata pentru anumite tipuri de activiti, iar cea dreapta, pentru altele.
 Emisferele comunica între ele direct. Corpul calos (din latinul„corp dens”) este un ansamblu dens
de fibre nervoase care conecteaza cele doua emisfere cerebrale. El permite transmiterea
informatiei înapoi şi înainte. O data ce informatia a ajuns la o emisfera, corpul calos o transfera
celeilalte emisfere. Daca acesta este înlaturat chirurgical, cele doua emisfere cerebrale nu mai pot
comunica între ele
 Studierea specializarii emisferelor cerebrale la om poate fi datata înca din anul 1836, când Marc
Dax, un doctor de tara din Franta a prezentat un scurt articol la o întrunire medicala. El tratase
mai mult de 40 de pacienti care suferisera pierderea vorbirii ca rezultat al afec􀄠iunii cerebrale.
Aceasta stare este numita afazie
 în fiecare caz era vorba de afectarea emisferei stângi a creierului.
 Urmatoarea figura istorica majora în studiul specializarii emisferice a fost Paul Pierre Broca
(1824-1880). La o întâlnire a Societii Franceze de Antropologie din 1861, Broca a sustinut ca un
pacient al sau care suferea de afazie a prezentat la autopsie o leziune în emisfera stânga
 De fapt, aria specifica identificata de Broca care contribuie la vorbire îi poarta şi astazi
o numele („aria Broca”). Ea a fost identificata în lobul frontal stâng şi este raspunzatoare
o de procesul articularii cuvintelor, de elaborarea lor şi de întelegerea constructelor
gramaticale.
 Un alt cercetator important, germanul Karl Wernicke (1848- 1905) a studiat pacienti cu probleme
de limbaj şi, asemenea lui Broca, el a atribuit limbajul verbal emisferei stângi, dar unei alte arii
precise care îi poarta numele („aria Wernicke”).
 Regiunea din creier cea mai importanta pentru întelegerea vorbirii este aria Wernicke. Aceasta
arie raspunde de blocarea portiunii posterioare şi inferioare din lobul temporal stâng şi este
„interesata” în functionalitatea întelegerii şi elaborarii vorbirii – prin transformarea notelor
perceptive şi de gândire în elemente de semnificatie a cuvintelor (afazia Wernicke). Persoanele cu
afazie Wernicke nu pot comunica, au un deficit de elaborare a vorbirii, dar şi un deficit de
întelegere a acesteia. Aceştia nu pot sa scrie şi sa citeasca, nu au cum sa comunice cu semenii lor.
 Diverşi autori considera ca cea mai mare contributie adusa în teoria moderna şi în cercetarea
specializarii emisferelor cerebrale îi apartine lui Roger Sperry (1920-1994), un psiholog care a
primit Premiul Nobel.
 El a considerat (1964) ca fiecare emisfera se comporta din anumite puncte de vedere ca un creier
de sine statator.
 Într-un experiment devenit clasic, Sperry şi colegii sai au sectionat corpul calos care lega
emisferele cerebrale ale creierului unei pisici. Apoi, au demonstrat ca informatia prezentata vizual
unei emisfere cerebrale a pisicii nu era recunoscuta de cealalta emisfera.
 Splitarea creierului a revelat posibilitati interesante cu privire la modurile în care gândim.
 De eemplu, emisfera stânga e responsabila pentru vorbire (limbaj), iar vederea spatiala este
localizata în emisfera dreapta.

1
 Se pare ca 90% din populatia adulta are functiile limbajului localizate preponderent în emisfera
stânga.
 Mai mult de 95% din dreptaci şi peste 70% din stângaci au emisfera stânga dominanta în
 limbaj.
 Emisfera stânga este importanta nu numai pentru limbaj, ci şi pentru mişcare.
 Emisfera dreapta este „muta” în cea mai mare masura.
 Are mai putin de a face cu întelegerea gramaticala sau fonetica, dar are de a face cu cunoştintele
semantice şi e implicata în utilizarea practica a limbajului.
 Oamenii care au afectata emisfera dreapta întâmpina dificultati atunci când poarta conversatii sau
spun poveşti, dar şi atunci când fac inferente din context şi trebuie sa înteleaga exprimarile
metaforice şi pe cele umoristice.
 Michael Gazzaniga, un student al lui Sperry s-a delimitat de pozizia fostului sau profesor şi a
colegilor lui, precum Levy.
 Gazzaniga nu este de acord cu ideea ca cele doua emisfere functioneaza complet independent.
 El sustine ca fiecare emisfera serveşte unui rol complementar
 Cercetatorii au observat ca înainte de splitarea cerebrala, oamenii pot desena reprezentari
tridimensionale ale unor cuburi cu fiecare mâna (1978). Dupa interventia chirurgicala, ei pot
desena rezonabil un cub numai cu mâna stânga.
 Acest experiment sustine ca emisfera dreapta este dominanta în comprehensiunea şi explorarea
relatiilor spatiale.
 Gazzaniga (1985) sustine ca creierul (în special emisfera dreapta), e organizat în unitati
functionale independente care actioneaza în parallel
 Fiecare din multiplele unitati discrete ale mintii opereaza relative independent de celelalte, adesea
în afara focalizarii conştiente („conscious awareness”).
 În timp ce au loc aceste operatii variate, independente şi subconştiente, emisfera stânga încearca
sa le interpreteze.
 Chiar şi atunci când emisfera stânga percepe ca individul se comporta cumva fara sens, tot
gaseşte o modalitate de a da sens comportamentului.
 Levy (1974) a mai descoperit ca emisfera stânga tinde sa proceseze informatia analitic (bucata cu
bucata, de obicei secvential), iar emisfera dreapta tinde sa o proceseze holistic (ca întreg).
 Aceasta interpretare a fost contestata de Gazzaniga (1985) care considera ca datele din
experimentele care prezinta diferite modalitati de procesare ale emisferelor pot fi întelese altfel.
 Disponibilitatea pentru procesarea informaţiei
 Emisfera stângă Emisfera dreaptă
 – verbal spatial
 – logic – intuitiv
 – convergent – divergent
 – secvential – holistic
 – faptic – relational
 – analitic – sintetic
 – detaliat – ideativ

S-ar putea să vă placă și