Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Factorii Dezvoltarii Personalitatii
Factorii Dezvoltarii Personalitatii
Cel de-al doilea factor este mediul, definit adesea ca totalitatea a influentelor
naturale si sociale, fizice si spirutale, directe si indirete, organizate si neorganizate,
voluntare si involuntare care constituie “cadrul in care se naste, traieste si se dezvolta”(P.
Golu, 1984) fiinta umana pentru intreaga sa viata.
Sunt numeroase cercetari care demonstreaza valoarea acestui factor si anume:
a) studiul comportamentului copiilor crescut de animale;
b) urmarirea corelatiei dintre nivelul inteligentei copiilor si calitatea mediului familial sau
a celui institutionizat.
c) analiza comparativa intre gemenii monozigoti crescuti in familii cu conditii socio-
culturale diferite;
d) cercetari asupra evolutiei numarului de personalitati cu activitate stiintifica remarcabila
in corelatie cu avansul socio-economic si cultural al comunitatii umane;
e) investigarea in detaliu a unor particularitati ale personalitatii si specificul mediului
familial.
Mediul este cel care sustine si creeaza ocazii de manifestare a particularitatilor
psiho-comportamentale.Cele mai importante pentru viata psihica sunt componentele
socio-culturale ale mediului.
Modul de viata al unei colectivitati, profesiile practicate traditiile, obiceiurile,
libertatile si interdictiile, toate acestea vor avea o importanta majora in structurarea
personalitatii cuiva. Considerand mai analitic categoriile de influiente exercitate de mediu
(P. Golu) se pot distinge urmatoarele tipuri:
a) socio-economice vizand conditiile materiale de existenta;
b) socio-profesionale reprezentate de statutele si rolurile profesionale;
d) socio-culturale adica mijloacele de instruire, educare, acces la cultura;
e) socio-afective constand in frecventa si natura contactelor cu cei din jur, cu atmosfera si
climatul socio-afectiv care genereaza si intretin trairi emotionale de o anumita calitate,
formeaza atitudini si reglaje corespunzatoare.
Aceste tipuri de influente se exercita nuantat ca frecventa si continut in mediile
pe care le traverseaza simultan si succesiv fiecare fiinta umana de-a lungul vietii sale.
Sintetizand rolul mediului in dezvoltarea psihica, trebuie sa retinem urmatoarele:
a) este primul mare “transformator” care actioneaza asupra fondului ereditar si da
astfel continut uman vietii psihice;
b) este factorul de socializare punand la dispozitia fiintei umane o gama larga de
modele de comunicare si actiune;
c) indeplineste o functie de enculturale pentru ca participa la formarea acelor
capacitate psihice;
d) da semnificatie comportamentelor individului si le stimuleaza sa acceada la
dezvoltarea de tip uman;
e) genereaza valori si criterii care contribuie la formarea dimensiunilor orientative
fundamentale ale personalitatii;
Educatia este cel de-al treilea factor determinant si poate fi definita ca ansamblul de
actiuni si activitati care integreaza subiectul ca factor activ si care se desfasoara
sistematic, unitar, organizat, avand un continut cu necesitate definit de societate si
condusa de factori competenti, special calificati.
Educatia trasmite “imagini si idei, cunostinte si structuri de gandire, valori morale si
estetice, norme si principii de comportament, modele atitudinale si relatii interumane”(P.
Golu) si formeaza astfel, capacitate cognitive afective si volitive si stucturi de
personalitate. Educatia indeplineste urmatoarele roluri:
a) da continut vieti psihice;
b) formeaza mecanismele superioare ale acesteia;
c) dezvolta optim toate disponibilitatile ereditare si construieste dimensiunile
personalitatii;
d) preia si directioneaza convergent cu scopurile ei, influentele mediului.
Educatia este considerata factorul optim determinant al dezvoltarii psihice, ea
alegand “perspectiva ce urmeaza a fi propusa si insuflata dezvoltarii (M. Zlate).
Educatia detine un rol hotarator in procesul extrem de complex al devenirii finite
umane.
Am analizat pe rand rolul fiecaruia dintre factorii fundamentalii insa trebuie sa
intelegem ca numai relatia interactiva a lor asigura dezvoltarea deplina a fiintei umane.
Dezvoltarea personlitatii
In viziunea lui Freud, in primii 5 ani de viata idividul parcurge cateva stadii de
dezvoltare,care ii va infuenta personalitatea.Aplicand o definitie largita sexualitati , el a
denumit aceaste perioade stadii psihosexuale.
Freud a denumit primul an de viata stadiul oral al dezvoltarii psihosexuale. Pe
parcursul acestei perioade,copii obtin placerea in timpul alaptari si a suptului, asa ca
incep sa puna in gura orice obiect pe care il au la indemana. Al doilea an de viata este
considerat inceputul stadiului anal, perioada in care placerea este obtinuta atat in timpul
defecatiei,cat si atunci cat acest act este amanat. In stadiul falic, intre 3si 6 ani, obtinerea
placerii se coreleaza cu descoperirea organelor genitale.In acesta perioada, copiii observ
diferenta intre barbati si femei si isi directioneaza inpulsurile sexsuale catre parintele de
sex opus.
Tot in acest stadiu copii se confrunta si cu conflictul oedipian pe care Freud il
descrie mult mai clar in cazu baietilor. In jurul varstei de 5-6 ani, impulsurile sexuale ale
acestora sunt indreptate catre mama,motiv pemtru care tatal este perceput ca fiind un
rival pentru obtinerea afectiunii mamei. In conceptia lui Freud, baiatul se teme ca tatal se
va razbuna castrandu-l. Aceasta teama,denumita teama de castrare,este considerata
prototipul tuturor anxietatilor ulterioare, provocate de dorinte interzise. Fetele parcurg si
ele acest proces-avand drept identificare cu mama-singura diferenta ca in acest caz
procesul este mai complicat si chiar mai problematic.
Rezolvarea conflictului oedipian marcheaza sfarsitul stadiului falic, urmat de o
perioada de latenta care dureaza de la 7 la 12 ani. In cele din urma trecand prin
pubertate si adolescenta,se ajunge la stadiu genital,faza adulta a sexualitatii mature.
Freud sustine ca ca aparitia unor probleme in oricare din aceste stadii poate opri (
sau fixa) dezvoltarea individului ,ceea ce are efecte de durata asupra personalitatii.
De aseamenea, structura personalitatii umane este relativ fixa .In conformitate cu
teoria psihanalitica, personalitatea noastra este determinata in primul rand de tendinte
inascute si de evenimentele petrecute in timpul primului an de viata. Numai psihanaliza
extensiva poate anula consecintele negative ale unei experiente timpurii,si aceasta in
anumite limite.Tot in conformitate cu aceasta teorie,omul este relativ pasiv.Chiar daca eul
reprezinta o structura activa, luptand cu tendintele pe care le exprima sinele sau supraeul,
atata timp cat cea mai mare parte a acestei confruntari se petrece la nivelul
inconstientului, posibilitatea noastra de interventie este relativ redusa.Pentru Freud,
sanatatea psihologica presupune controlul ferm, dar flexibil, exercitat de eu asupra
inpulsurilor sinelui, iar scopul psihanalizei este ca,, acolo unde se afla sinele, sa se
instaureze eul”.
Factorii dezvoltarii personalitatii
OBSERVATII:
! Ceea ce este ereditar nu coincide intotdeauna cu ceea ce este congenital (sau innascut)
unde sunt cuprinse si elementele dobandite in urma influentelor dinaintea nasterii,
! Ceea ce tine de ereditate se poate exprima in diverse momente de varsta sau poate
ramane in stare de latenta pe tot parcursul vietii, in absenta unui factor activizator;
! Potentialul genetic al fiecarui individ se selecteaza prin hazard si este, mai ales sub
aspectul exprimarii psihice, polivalent;
! Din perspectiva filogenetica, ereditatea umana confera cea mai mica incarcatura de
comportamente instinctive. Aceasta face din puiul de om o fiinta total de dependenta de
membrii propriei specii. Din acest motiv omul este singurul care isi pierde specificitatea
daca, in dezvoltarea sa timpurie, este asistat de membrii altor specii: ex.: copiii crescuti
de animale, s-au animalizat, in ciuda ereditatii de tip uman;
! Prin „orarul” proceselor de crestere si maturizare, ereditatea creeaza premisele unor
momente de optima interventie din partea mediului educativ, in asa – numitele perioade
sensibile sau critice. Anticiparea sau pierderea acestor perioade se poate dovedi
ineficienta: ex.: achizitia mersului, citi-scrisului, achizitia limbajului, dezvoltarea
operatiilor gandirii etc.;
! Rolul ereditatii nu se exprima in aceeasi masura in diversele aspecte ale vietii psihice:
unele poarta mai puternic amprenta ereditatii (temperamentul, aptitudinile, emotivitatea,
patologia psihica) altele mai putin (atitudinile, vointa, caracterul);
! O aceeasi trasatura psihica poate fi, la doua persoane diferite, rodul unor factori diferiti
(pentru o anumita persoana, hotaratoare poate fi ereditatea, in timp ce pentru alta
persoana mediul sau educatia au contribuit decisiv).
Mediul, ca factor al dezvoltarii umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care
individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale.
Mediul poate influenta in mod direct personalitatea individului (alimentatie, clima etc.),
sau in mod indirect (grad de cultura, nivel de trai, tip de organizare, activitati dominante
etc.).
Atunci cand este favorabil, mediul contribuie la realizarea sau chiar accelerarea punerii in
functie a potentialului nervos, deci are o actiune directa asupra dezvoltarii psihice. Ea se
coreleaza cu cea indirecta, de sustinere a dezvoltarii psihice: crestere si maturizare a
sistemului nervos, osificare, dentitie, greutate, inaltime etc.
Culturi diferite folosesc nise de dezvoltare diferite, chiar pentru aceeasi varsta, ceea ce si
explica diferentele de dezvoltare bio-psiho-sociala.
Witkin face o paralela intre nisa de dezvoltare de tip occidental si cea traditionala
africana, indicand urmatoarele diferente:
· copilul occidental are jucarii ca obiecte specifice si locul sau, special amenajat –
in casa; de regula, prezenta lui este exclusa din locurile si activitatile adultilor; nu
este implicat de timpuriu in sarcini casnice sau sarcini specifice adultilor.
· copilul african are ca obiecte de joaca lucruri din casa, locul sau special, ca
spatiu fizic distinct, nu exista; el este cel mai adesea apropiat de mama, atasat
chiar de trupul acesteia; acest statut de „copil la purtator” il face prezent, extrem
de timpuriu, in mai toate activitatile si locurile comunitatii din care face parte
(munca, petreceri, reuniuni).
Astfel, rezulta ca stimularea occidentala, ca factor al dezvoltarii, este mai redusa pentru
copilul occidental, ceea ce si explica ritmul mai lent al dezvoltarii acestuia in primii 2-3
ani de viata, fata de copilul din culturile traditionale. Dupa aceasta perioada, raportul
ritmului de dezvoltare se inverseaza, deoarece nisa sde dezvoltare al copilului occidental
se diversifica (cresa, gradinita, mass-media etc.), in timp ce nisa de dezvoltare
traditionala vine cu o oferta mai saraca si mult mai aspra, introducand de timpuriu (3 ani)
munca – ca forma de activitate pentru copil.
Educatia face medierea intre ceea ce s-ar putea (ereditatea) si ceea ce se ofera (mediul). O
actiune educativa reusita armonizeaza cererea si oferta, desi nu exista retete. Ceea ce intr-
un moment si pentru un anume individ se dovedeste o educatie sau o influenta benefica,
poate fi daunator in urmatorul moment, sau pentru un alt individ.
Dezvoltarea apare doar daca se mentine un optim intre ceea ce poate, vrea, stie individul
la un moment dat si ceea ce i se ofera. Oferta trebuie sa fie stimulativa, cu un grad mai
inalta decat poate, vrea sau stie individul respectiv. O oferta prea ridicata, dar si una
banala, poate perturba dezvoltarea psihica.
1. scepticismul pedagogic sustine ca educatia are cel mai mic rol in dezvoltarea
personalitatii;
BIBLIOGRAFIE
T. CRETU, ,,Psihologie generala”, Editura Credis, 2001
T. CRETU, „Psihologia varstelor”, Editura Credis, 2001
R.ATKINSON, „Introducere in psihologie”, Editura tehnica, 2004
M. ZLATE, „Fundamentele psihologiei” Editura Prohumanitatea,2000