Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Potentiale Evocate PDF
Potentiale Evocate PDF
Fig. 1 Semnalul cules (C) este suma dintre semnalul util (A) şi
zgomot (B).
-1-
Instrumentaţie biomedicală
I. MEDIEREA COERENTĂ
-2-
Instrumentaţie biomedicală
-3-
Instrumentaţie biomedicală
J J J J
∑ S J ,1 ∑ S J ,2 ∑ S J ,3 ∑S J ,N
SM = i =1
, i =1
, i =1
............. i =1
J J J J
Potenţialele evocate fiind coerente se sumează liniar
(amplitudinea x J), în timp ce suma activităţii de fond aleatorii EEG va
creşte cu rădăcina pătrată a numărului de epoci sumate
(amplitudinea x J ).
-4-
Instrumentaţie biomedicală
-5-
Instrumentaţie biomedicală
A. Stimularea
Pentru inducerea PEV pot fi utilizate două tipuri de stimuli: pattern-uri
sau flash-uri.
Patern-urile sînt în mod obişnuit imagini alb-negru produse pe
un monitor TV ale unei table de şah, care se inversează (alb-negru,
negru-alb). Funcţie de acuitatea vizuală, gradul de fixare şi de
dimensiunea pupilei subiectului investigat, se selectează următorii
parametri de stimulare:
• frecvenţa de inversare 1 - 2 pe secundă;
• unghiul vizual V= 57,3*L/D, unde L este dimensiunea unui
pătrat al tablei de şah şi D este distanţa dintre ochi şi ecranul
monitorului;
• luminozitatea monitorului se păstrează constantă pe parcursul
unei determinări.
Flash-urile sînt obţinute cu ajutorul unei lămpi cu descărcare în gaze.
Parametrii de stimulare sînt :
• frecvenţa 0,5 - 1 /s;
• intensitatea luminoasă;
• distanţa intre ochi şi lampă 30 - 45 cm.
B. Tehnica de înregistrare
Pentru culegerea semnalului se utilizează trei electrozi: activ, de
referinţă şi de masă. Electrozii activi se amplasează în aria occipitală,
simetric faţă de linia mediană, în două puncte situate la 5 cm
deasupra şi 5 cm lateral (dreapta şi stînga) faţă de inion. Electrodul
de referinţă se amplasează în aria frontală, pe linia mediană, la 12
cm deasupra nazionului. Electrodul de masă se poate amplasa pe
lobul urechii.
-6-
Instrumentaţie biomedicală
A. Stimularea
Stimularea este realizată cel mai frecvent cu ajutorul click-urilor cu o
banda larga de frecvenţă. Asemenea click-uri au componente de
-7-
Instrumentaţie biomedicală
B. Tehnica de înregistrare
Electrozii de culegere sunt plasaţi pe lobii urechilor (sau mastoide) şi
în veretex. Electrodul de masă poate fi plasat median, deasupra
nazionului.
Stimularea se face monoauricular, urechea contralaterală fiind
acoperită pentru a împiedica interferenţele.
Înregistrarea se poate face pe doua canale: pe un canal se
înregistrază o derivaţie între vertex şi lobul urechii ipsilateral (în raport
cu stimularea) iar pe al doilea canal se înregistrează derivaţia înre
vertex şi urechea contralaterală.
Banda de frecvenţă a amplificatorului se setează cu ajutorul filtrelor
astfel: limita inferioară 30 - 100 Hz iar limita superioară între 2500 -
3000 Hz. Numărul stimulărilor şi implicit numărul epocilor
achiziţionate pe care se face medierea este de 1000-4000, durata
fiecărei epoci achiziţionate fiind de 10 - 15 ms.
-8-
Instrumentaţie biomedicală
I 1.7 0.15
II 2.8 0.17
III 3.9 0.19
IV 5.1 0.24
V 5.7 0.25
-9-
Instrumentaţie biomedicală
A. Stimularea
Punctul de stimulare depinde de nervul investigat. (a se vedea
capitolul Viteza de conducere nervoasă) Electrodul de stimulare
negativ va fi plasat proximal.
În practică sunt utilizaţi următorii parametri de stimulare:
• Frecvenţa de stimulare 4 -7 Hz;
• Forma stimulilor: rectangulară, cu durata de 0,1 - 0,2 ms;
• Intensitatea de stimulare va intensitatea cea cronaxică (de
două ori mai mare decât pragul). Variază între 1 -20 mA.
B. Tehnica de înregistrare
Modul de amplasare a electrozilor depinde de nervul investigat
(stimulat). În cazul nervilor membrului superior, electrozii de culegere
sunt plasaţi astfel:
• la nivelul plexului brahial (în punctul Erb),
• la nivelul măduvei (C2, C5 sau C7)
• pe scalp deasupra ariei somatosenzoriale contralaterale (Fig.7),
• electrodul de referinţă este amplasat pe linia mediană, în zona
frontală sau centrală.
- 10 -
Instrumentaţie biomedicală
- 11 -
Instrumentaţie biomedicală
- 12 -
Instrumentaţie biomedicală
Tehnica de lucru
Pacientului întins pe o canapea i se instilează anestezic
intraocular (Xilina). Se aplica pe cornee un electrod de forma şi
dimensiunile unei lentile de contact.
Se utilizează doua surse de lumina cu un spectru larg de
lungimi de unda ( pentru a putea separa domeniile funcţionale ale
conurilor şi bastonaşelor). În mod normal, cu cît lumina este mai
intensa, cu atât răspunsul este mai amplu.
La început încăperea este iluminata, apoi se stinge lumina
pentru 20 min. Se aplica stimuli de lumina alba de durata şi
intensitate variabila.
Timp total de examinare: 1 ora.
Aspecte normale:
Traseul ERG la om include doua unde notate în mod
convenţional a şi b.
- Unda "a" este datorata hiperpolarizării receptorilor retinieni şi
prezintă doua componente: a1 şi a2. Unda a1 reflectă activitatea
conurilor (componenta fotopica), iar a2 se manifesta in special in
cursul adaptării la întuneric (bastonaşe, componenta scotopică).
Stimularea cu lumina roşie disociază cele doua componente.
Latenta undei "a" este între 5 - 20 ms iar amplitudinea intre 50 -
300 V.
- Unda "b" este consecinţa activării celulelor Muller (celule
intermediare cu rol de integrare şi
prelucrare intraretiniană a informaţiei) de către celulele
receptoare. Prezintă doua
componente (b1 şi b2), cu origine similara undelor a1 şi a2.
Amplitudinea undei "b" (100 - 300 V), uşor accesibila
măsurătorii este un parametru
- 13 -
Instrumentaţie biomedicală
important clinic.
Alte unde pe traseul ERG ( b' , c, d, e, f, g, h = potenţiale
oscilatorii tardive) au o semnificaţie clinica redusa.
Stimularea luminoasa intensa a retinei (ebluisare) determină
răspunsul sistemului fotopic (conuri), concretizat prin dedublarea
undelor "a" şi "b" şi apariţia potenţialelor oscilatorii. Utilizarea unor
stimuli cu lungime mare de unda (lumina roşie) şi intensitate
suficienta produce un răspuns fotopic izolat.
În timpul adaptării la întuneric, stimulii cu intensitate mica sau
lungime de unda scurta produc răspuns predominant din parte
sistemului scotopic (bastonaşe) caracterizat prin unda "a" lenta,
urmata de unda "b" ampla şi larga; în acest mod ERG este capabila
sa reflecte dualitatea funcţională a retinei.
Aplicaţii clinice
Testul este utilizat în studiul afecţiunilor ereditare şi dobândite
ale retinei, incluzând degenerarea retiniana, acromatopsia şi
desprinderea de retina. Când aceste afectiuni implica ambele sisteme
receptoare retiniene (celule cu conuri şi bastonase), ERG diferentiaza
anomalii specifice fiecarui sistem.
Modificari ale ERG sint asociate cu:
- afectiuni vasculare ischemice (arterioscleroza, arterita cu celule
gigante);
- depunere intraoculara a cuprului
- afectiuni oculare de natura medicamentoasa (cloroquina, quinina);
- deslipiri de retina;
- deficienta de vitamina A
- opacifieri ale mediilor retiniene.
Afectiunile maculei nu modifica aspectul standard al ERG.
Dereglari maculare pot fi detectate utilizînd ERG focalizata.
- 14 -
Instrumentaţie biomedicală
Testul clinic
Diferenta de potenţial dintre polul anterior şi cel posterior al
glubului ocular se masoara indirect. Electrozii pot fi plasati în
doua moduri:
- de o parte şi alta a fiecarui ochi;
- lateral de fiecare ochi, punctul de referinta fiind plasat central
în mijlocul fruntii.
Pentru stimularea miscarilor orizontale a ochilor se utilizeaza
LED-uri sau lumina rosie (pentru a nu modifica valoarea potentialului
corneo-retinian).
La începutul testului se determina doua puncte de fixatie
(pentru a preciza amplitudinea maxima a deplasarii globilor oculari),
după care pacientul este instruit sa priveasca brusc la aceste puncte,
alternativ, stinga şi dreapta.
O alta procedura este aceea în care pacientul priveste o serie
de stimuli luminosi care se aprind succesiv. Aceasta manevra de
privire stinga dreapta produce o deplasare sinusoidala a ochilor.
Semnalul sinusoidal generat (cu o frecventa proprie de 0.5 Hz), poate
fi filtrat pentru a elimina artefacte determinate de clipire şi deplasarea
liniei izoelectrice. Semnalul cules este amplificat şi înregistrat.
III. Audiometria
- 15 -
Instrumentaţie biomedicală
Semnificatie functionala:
Din punct de vedere otologic se considera ca normal auzul care
percepe sunete de intensitati între 0 şi cel mult 10 - 15 dB ( -10 dB
înseamna un auz cu 10 dB mai bun decât auzul considerat în general
normal).
Pentru a evita perceperea bilaterala a stimulului, sensibilitatea
urechii opuse este blocata cu un sunet de fond (zgomot alb) de
spectru larg.
Stimularea sonora sustinuta a urechii examinate determina
fenomene de adaptare caracteri zate prin scaderea temporara a
acuitatii auditive. Oboseala este un fenome similar adaptarii cu
diferenta ca scaderea acuitatii audotive este de lunga durata (ore,
zile) şi apare sub actiunea unor sunete (zgomote) cu intensitatea de
peste 80 dB. Oboseala este considerata ca o stare patologica.
Audiometria conventionala se limiteaza la testarea frecventelor
între 128 şi 8000 Hz.
Audiometria tonurilor înalte: cu toate ca frecventele din spectrul
vocii vorbite (importante pentru comunicare) se încadreaza în
domeniul 2000 - 3000 Hz, testarea frecventelor înalte (10 - 18 KHz)
este utila pentru recunoasterea precoce şi prevenirea hipoacuziilor de
perceptie profesionale şi iatrogene.
Audiometria vocala (acumetria) realizeaza un studiu sintetic al
auditiei testînd atât pragul auditiv cît şi inteligibilitatea cuvintelor.
Apreciaza functia globala a organului auditiv cu ajutorul unei liste de
cuvinte alese după reguli bine stabilite (Constantinescu, Hociota,
- 16 -
Instrumentaţie biomedicală
- 17 -