UNIVERSITATEA

DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT,
INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ

TEHNOLOGII AGRICOLE II

ÎNSUȘIRILE INDIVIDUALE ALE ANIMALELOR DOMESTICE

GHIȚĂ IONUȚ
ANUL II
Însușirile individuale ale animalelor domestice

Organismul animal reprezintă un tot unitar având o serie de însușiri aflate într-o strânsă
interdependență. Analiza și interpretarea acestora permite formarea unei imagini asupra
posibilităților animalului de a corespunde exigențelor crescătorului. În mod
convențional, în grupa însușirilor animalelor domestice sunt cuprinse: exteriorul animalelor,
constit
uția și producțiile.
Exteriorul animalelor. Studiul exteriorului se bazează pe legătura strictă dintre formă și
conținut și servește la aprecierea valorii biologice și economice a animalelor domestice. Prin
studiul exteriorului se permite pe de o parte stabilirea identității, vârstei și rasei
animalului, iar pe de altă parte se, a procesului de creștere a tineretului etc.

Metode folosite pentru aprecierea exteriorului. În practică, aprecierea exteriorului se

realizează prin somatoscopie (aprecierea obțin informații prețioase pentru aprecierea dezvoltării
corporale, conformației, tipului constituțional cu ochiul liber completată cu palparea) în baza
căreia se acordă calificative și se acordă anumite note ponderate prin diverși coeficienți care în
final redau corectitudinea aspectului exterior al animalului, somatografie (analiza fotografiei
animalului sau realizarea unui sistem grafic în care prin semne convenționale se prezintă
elementele particulare de exterior) și somatometrie (efectuarea de măsurători și
interpretarea valorii absolute a acestora sau calcularea anumitor indicatori sintetici).

Analiza exteriorului. Comportă o analiză în detaliu și o analiză globală a animalului,

cunoscute sub denumirile de examen analitic, respectiv examen de sinteză. Prin examenul
analitic se urmărește felul în care se prezintă fiecare regiune corporală sub aspectul
dimensiunii, formei, direcției, modului de atașare cu regiunile vecine, subliniindu-se
corectitudinea sau defectele constatate; separat se apreciază felul în care se prezintă membrele
sau așa-numitul aplomb (fig. 1).
Fig. 1. Regiunile corporale la vacă
A: cap și gât: 1 – frunte; 2 – față; 3 – ceafă; 4 – gâtlej; 5 – grumaz;
B: trunchi: 6 – grebăn; 7 – spinare; 8 – șale; 9 – crupă; 10 – baza cozii; 11 – coaste; 12 – flanc;
13 – abdomen;
C: membre: 14 – spată; 15 – umăr; 16 – braț; 17 – cot; 18 – antebraț; 19 – genunchi; 20 –
fluier;
21 – gleznă; 22 – chișiță; 23 – coapsă; 24 – fesă; 25 – gambă; 26 – jaret

Examenul de sinteză, așa cum este denumit, are ca obiectiv o apreciere de ansamblu a
animalelor pentru a pune în evidență: dezvoltarea corporală, formatul corporal, tipul
morfologic și armonia de ansamblu, fiecare în baza unor elemente distincte.
Dezvoltarea corporală se poate regăsi sub forma animalelor hipometrice (sau
elipometrice, respectiv de talie și greutate redusă), eumetrice (mijlocii) sau hipermetrice (cu talie
și greutate corporală ridicată).
Formatul corporal are în vedere forma geometrică în care se încadrează profilul
corpului animalului prin raportarea lungimii corpului la talie și care poate fi: înaltă, pătrată sau
dreptunghiulară.
 Tipul morfologic se stabilește prin examinarea raporturilor dintre dimensiunile de
înălțime, lungime și lărgime corelate cu cele privind forma, contururile și profilele diferitelor
regiuni. În baza acestei aprecieri se deosebesc trei tipuri morfologice: brevimorf, mezomorf și
dolicomorf.
Armonia de ansamblu este redată de calitatea regiunilor corporale, de atașarea lor și de
proporționalitatea dezvoltării lor.
Condiția animalelor. Pentru ca animalele să fie apreciate cât mai corect din punct de
vedere al exteriorului este necesar ca acestea să se afle în momentul aprecierii într-o anumită
stare fiziologică și de întreținere numită „condiție”, ce este determinată de modul în care
animalele au fost hrănite, întreținute, îngrijite și folosite. Se cunosc patru tipuri de condiție
zootehnică: de reproducție (caracteristic animalelor care au beneficiat de cele mai bune
condiții de întreținere și hrănire și au bine exteriorizate toate elementele ce fac obiectul
aprecierii), de antrenament (pentru animalele care prezintă o exprimare corectă a exteriorului ca
urmare a hrănirii și întreținerii corecte asociate cu o bună gimnastică funcțională), de îngrășare
(animale care au acumulate depozite subcutane ce pot ascunde unele defecte) și de extenuare
(caracteristic animalelor aflate într-o stare de mizerie fiziologică, consecință a unor condiții de
exploatare total necorespunzătoare). Este de dorit ca aprecierea animalelor să se realizeze pe
animale aflate în condiție de reproducție sau de antrenament care permit aprecieri reale ale
exteriorului.
Constituția animalelor domestice. Noțiunea de constituție dorește să redea modul în care
prin îmbinare, anumite elemente de structură internă sugerează o anumită formă de prezentare a
exteriorului și cum este ea asociată cu o anumită aptitudine productivă. După Al. Furtunescu,
constituția este „totalitatea aspectelor morfologice, structurale și funcționale care condiționează
tipul productiv și nivelul producției unui animal, ca și puterea lui de rezistență față de condițiile
de mediu”.
Elementele care redau aspectul constituției. Constituția animalului formată ca urmare a
interacțiunii dintre factorii legați de baza ereditară și cei de mediu asigurați pe parcursul
dezvoltării ontogenetice, este redată de unele elemente de bază: habitusul, interiorul și
temperamentul. Habitusul (sau aspectul exterior al animalului) este redat de exteriorizarea unui
anumit tip de activitate funcțională, de fapt de raportul în care se află procesele
catabolice și anabolice, ca laturi ale metabolismului. Aceste raporturi, sunt subscrise tipurilor
fiziolgice (respirator, digestiv sau intermediare: respiratoro-digestiv ori digestivo-respirator).
Interiorul subliniază particularități structurale și de funcționalitate ale organismului, ce
determină anumite reacții biochimice sau o anumită intensitate a funcțiilor fiziologice
(sângele și aparatul cardiovascular, aparatul digestiv, aparatul respirator, glandele cu secreție
internă și parțial glandele cu secreție externă). Temperamentul poate caracteriza animalul prin
raportul constatat între latura excitativă și cea inhibitivă a sistemului nervos, respectiv prin
capacitatea animalului de a reacționa la anumiți stimuli. La animale se acceptă existența
următoarelor tipuri de temperament: hipersensibil, sensibil, mezosensibil și hiposensibil.
 Tipurile de constituție. Fundamental, la animale se deosebesc două tipuri de
constituție: fină și robustă. Pe lângă acestea se regăsesc forme intermediare (robustă-fină și fină-
robustă) și forme extreme, exagerări ale tipurilor de bază (suprafină sau debilă, respectiv
grosolană).
Producțiile animalelor domestice. Ca urmare a domesticirii, organismul animal a suferit
modificări semnificative, ajungând să depășească producțiile necesare existenței indivizilor
sau perpetuării speciei (producția de lapte a glandei mamare depășește de peste 10 ori necesarul
pentru hrănirea descendenților; învelișul de lână la ovine depășește nevoile de protecție a
corpului, masa musculară este superioară formelor sălbatice fără a mai fi utilă pentru autoapărare
etc.). De fapt, fiecare animal posedă o anumită potențialitate genetică productivă care, în funcție
de modul cum decurge dezvoltarea ontogenetică până la intrarea în producție poate fi
caracterizată printr-o anumită potențialitate fenotipică, iar transpusă în anumite condiții de mediu
se exteriorizează sub forma performanței reale sau a producției obținute. Uneori se utilizează
termenul de productivitate a animalelor, dar acesta reprezintă o noțiune mai complexă ce ar
trebui să includă și elemente de eficiență sau alte criterii ce pot concura la stabilirea valorii
complexe a animalului.
Factorii care influențează capacitatea productivă și producția animalelor domestice. Cantitatea și
calitatea producțiilor obținute de la animalele domestice sunt influențate de o serie de factori biologici:
constituția și exteriorul (în măsura în care între tipul de producție vizat și aspectele de exterior sau de
structură intimă, există corelații cunoscute), precocitatea ca aptitudine de a realiza un parametru cât mai
devreme spre a reduce durata perioadei uscate, neproductive (precocitate de reproducție, precocitate
economică etc.), prolificitatea (capacitatea unei femele de a da naștere la mai mulți produși la o fătare),
capacitatea de valorificare a hranei (capacitatea unui organism de a realiza o anumită producție cu un
consum cât mai redus de furaje), rezistența animalelor la acțiunea diverșilor factori animați sau neanimați,
longevitatea (intervalul de timp în care animalul este capabil de a fi folosit în mod eficient), sănătatea
(starea de boală influențează în mod negativ performanța).
Principalele producții obținute de la animale. Producțiile animale sunt foarte variate și diferă de la
o specie la alta. De o manieră generală, producțiile pot fi structurate, ca principiu, în producții principale,
producții secundare și subproduse. Această structurare este relativă deoarece aceeași producție poate fi
principală la o specie și secundară la altă specie sau chiar la rase diferite din cadrul aceleiași specii.
Cele mai importante producții (principale și secundare) care se pot obține de la speciile cu
importanță economică (pentru condițiile țării noastre) pot fi sintetizate astfel: la taurine: lapte, carne,
piele, energie mecanică; la porcine: carne și grăsime; la ovine: lână, lapte, pielicele, blănițe, carne; la
caprine: lapte, carne, păr; la cabaline: energie mecanică, carne; la păsări: ouă, carne, puf; la albine: miere,
ceară, polen, venin, lăptișor de matcă, propolis; la pești: carne; la viermi de mătase: mătasea naturală sau
borangicul. Ca subproduse interesează, în funcție de specie: pielea, unghiile, coarnele, intestinele,
glandele cu secreție internă, gunoiul de grajd etc.