Sunteți pe pagina 1din 17

Capitolul 1

Cadrul Teoretic
1.1. Introducere
În ultimii ani, studiul sănătății mentale a personalului medical a devenit un subiect
dezbătut în literatura de specialitate la nivel mondial, însă puține informații ne sunt disponibile în
ceea ce privește măsura în care factorii de natură socială, psihologică și organizațională intervin
asupra gradului de epuizare profesională la nivelul persoanelor care activează în domeniul
medical din România, cu precădere acele cadre medicale care iși desfașoară activitatea în
serviciile de urgență și anume Serviciul de Ambulanță, S.M.U.R.D.,Unitatile de Primire Urgențe
etc.
Prin insăși specificul muncii lor, angajații din sfera medicală se confrunta in mod
frecvent cu gestionarea situațiilor de urgență ca parte a rolului asumat și cu un grad ridicat de risc
expunându-se la ceea ce noi numim sindromul epuizării profesionale sau burnout.
Christina Maslach(1986) descompune initial epuizarea in trei componente de
baza:epuizare emoționala,depersonalizare și minimalizare a realizării personale,această
delimitare pe trei paliere a burnout-ului ramâne una din cele mai răspândite taxonomii folosite în
depistarea stresului cronic la locul de muncă.
Cercetătorii în domeniu au ajuns la concluzia că sindromul burnout nu prezintă
manifestări imediate, ci apare ca o reacție treptată a extenuării emoționale și a expunerii
prelungite la factorii de stres, care la rândul lor conduc către o creștere a gradului de
dezumanizare și de insatisfacție profesională (Leiter,1991; Maslach,C.,2003). Studiile empirice
efectuate in cadrul diferitelor departamente medicale au arătat că trăsăturile de personalitate,
determinanții organizationali și calitatatea interrelationala se corelează cu satisfacția muncii și cu
sindromul epuizării profesionale, rezultate relevante fiind obținute îndeosebi prin metode
cantitative de cercetare si prin aplicarea unor instrumente validate.

1.2. Impactul mediului de muncă solicitant asupra sănătăţii psihice


Studiile recente acordă o atenţie deosebită persoanelor ce sunt expuse la stresori
traumatogeni. Aceste persoane pot fi impărţite în două grupuri, cei ce sunt expuși la situaţii
traumatizante independent de rolurile lor ocupaţionale (supravieţuitorii unor războaie, refugiaţi,
sau cei care suferă din cauza unor dezastre, calamităţi naturale sau declanşate de către factori
umani) şi cei care sunt expuşi în faţa traumelor ca parte a muncii ce o desfăşoară (personalul de
urgenţe de pe ambulanţă, poliţiştii, pompierii) (Linton, 2005).
Relatările prin self-report au relevat un nivel mai crescut al a stresorilor ocupaţionali
în cazul celor ce lucrează în posturi bazate pe intervenţii de urgenţă comparativ cu cei ce
lucrează pe alte posturi, ce nu implică un grad inalt de risc. Astfel, intre pompier, poliţia şi
reprezentanţi ai guvernului, s-a observat ca poliţistii deţin cele mai inalte nivele de stres în timp
ce pompierii au raportat cele mai diminuate nivele de tensiune psihică, locurile de muncă ce
implică urgentarea activităţilor implicand un nivel mai mare de stres faţă de alte profesii şi astfel
cresc probabilitatea de a dezvolta simptomatologia clinică (Pendleton, Stotland, Spiers, &Kirsch,
1989).
În cazul angajaţilor pe ambulanţă s-a observat că traumele au un impact mai puternic
asupra nivelului de distres decat stresorii organizaţionali. Astfel, ameninţările organizaţionale au
impact asupra satisfacţiei profesionale şi ameninţările operaţionale prezic direct trauma.
O traumă este definită ca un eveniment ce ameninţă sau implică pierderea vieţii sau
integrităţii personale şi produce apariţia unor sentimente de neajutorare, lipsă de speranţă sau
disperare (American Psychiatric Association, 2002). Între 8-18% din persoanele ce trăiesc o
traumă vor dezvolta simptome specifice stresului post-traumatic, (Breslau, et al., ) sau vor
îndeplini în totalitate criteriile de diagnostic pentru această tulburare, prin experienţierea pe
parcursul unei perioade de o lună gânduri intruzive cu privire la un eveniment traumatizant,
evitarea situaţiilor ce pot să amintească despre trauma trăită, supresia gândurilor şi arousal
fiziologic crescut. Comorbidităţile cel mai des intalnite în raport cu simptomatologia specifică
constau din anxietate şi depresie ce apar datorita distresului generat în contextele ameninţătoare.
Dacă acordarea ajutorului pentru o persoană este o probabilitate de acţiune în ocazii
particulare, pentru persoanele ce funcționează în locuri de muncă de acest gen, este o cerinţă a
rolului asumat. Pe langa aspectul prosocial însă, acest gen de persoane sunt ghidate de acţiune,
obsedate cu standarde de performanţă foarte înalte, se plictisesc cu uşurinţă, sunt extrem de
implicaţi, işi doresc să deţină controlul asupra situaţiilor şi asupra propriei persoane şi işi doresc
să fie nevoie de ei în mediul în care işi desfăşoară activitatea (Mitchell and Bray ,1990).
Se consideră că aceste lucruri facilitează coeziunea grupului şi implicit oferirea
suportului de care are nevoie o echipă pentru a fi eficientă în situaţii limită. În afara contextului
însă, stresorii generează apariţia unor probleme, mai ales în cazurile în care persoanele
semnificative pentru sine nu fac parte din aceaşi categorie ocupaţională(Linton, 2005).
Suportul social este un factor important în moderarea impactului evenimentelor
solicitante din astfel de medii.
Persoanele a caror muncă le acaparează în proporţie ridicată resursele individuale
constată mai multe probleme în relaţiile familiale precum comunicare deficitară, roluri mai puţin
definite, şi mai puţină implicare emoţională.
Interfaţa familie-muncă are un impact puternic asupra distresului emotional
(Schneewind&Kupsch,2006). În cazul acestor persoane, conflictul în viaţa de cuplu apare adesea
ca şi consecinţă a supraimplicării în muncă, tensiunile maritale ameninţând viaţa de familie.
Solicitările autoimpuse, munca compulsivă, incapacitatea de a regla obiceiurile muncii, cât şi
supraimplicarea în muncă până la excluderea celorlalte activităţi ale vieţii sunt câteva simptome
ale iniţierii burnout-ului, ceea ce predispune persoana să renunţe la viaţa de familie în favoarea
muncii.

1.3 Burnout-ul ca epuizare profesională.


La fel ca și stresul sau, poate, chiar mai mult, burnout-ul provoacă efecte
devastatoare în existența profesională a oamenilor. Acesta afectează cele mai diverse planuri ale
vieții si activității umane: fiziologice, psihice, psihosociale, psihoorganizationale, sociale.
Persoanele care experimentează burnout-ul sunt descrise ca fiind obosite, surmenate, epuizate
fizic și psihic, cu sănătatea șubrezită și cu capacitatea de muncă grav afectată. Termenii
"epuizare", "uzură" și "ruină a sănătății" sunt cel mai frecvent asociați cu burnout-ul.
Maslach (1976).efectuând cercetări ample asupra medicilor, infirmierelor, psihiatrilor a
constatat că experiențele emoționale ale acestora erau de cele mai multe ori stresante, fapt care se
asocia cu apariția unor tulburări somatice, psihocomportamentale și chiar sociale. Atât Maslach
cât si Freudenberger considerau în perioada anilor `70 ca burnout-ul este specific profesiunilor de
asistență sau de ajutorare. Contrar însa lui Freudenberger care amplasa cauza burnout-ului în
individ,în trăsăturile lui de personalitate, Maslach o amplasează în "mediul muncii", în "relațiile"
presupuse de muncă, deci în interrelational si psihosocial.
Maslach si Jackson (1981) definesc burnout-ul ca fiind un sindrom de epuizare
emoțională, de depersonalizare si de reducere a realizării profesionale apărut la indivizii
implicați profesional alături de alții.
Epuizarea emoțională presupune vidarea emoțională a persoanei, pierderea energiei și a
motivației, apariția frământarii și a tensiunilor, perceperea muncii ca pe o corvoadă.
Depersonalizarea se asociază cu apariția atitudinilor impersonale, de detașare față de cei
avuți în grijă, de respingere sau de stigmatizare a acestora, toate fiind destinate să facă față
epuizarii resurselor interne.
Reducerea realizarilor profesionale implică pierderea competențelor, autodevalorizarea,
diminuarea stimei de sine și a autoeficacității.

1.4. Satisfacția cu munca


Contactul cu persoane suferinde implică trăirea unor afecte negative intense ce duc la un
grad crescut de distres. în astfel de condiții, persoanele ce lucrează în locuri de muncă ce
presupun urgentarea activităţilor pot ajunge să dezvolte insatisfacție ridicata, burnout şi stres ce
se vor generaliza şi în alte contexte ale vieții, burnoutul fiind un predictor pentru tulburările
psihice (Borritz, Rugulies, Christensen, Villadsen, & Kristensen, 2006).
Pentru diminuarea distresului sunt utilizate o serie strategii de prevenţie şi intervenţie,ce
merg pănă la monitorizarea şi sustinerea angajaţilor în interiorul organizației cu ajutorul
psihologului (Brough & Frame, 2004).
Modalitatea în care o persoană reacţionează emoţional la situaţiile traumatizante este
crucială pentru generarea distresului. Emoţiile facilitează adaptarea la contextele cu care ne
confruntăm( Lazarus, 1991), însă modalitatea de reglare a acestora apar diferit în funcţie de
situaţie (Clore, 1994), în cazul celor ce lucrează în serviciile de urgenţe medicale de exemplu,
apar emoţii dezadaptative şi intensitatea lor provoacă un dezechilibru psihic ce duce uneori chiar
la suicid. În consecintă, este important de verificat măsura în care expunerea continuă intr-un
astfel de mediu afectează distresul emoţional şi starea de bine a angajaţilor când există strategii
de reglare emoţională dezadaptative.
Conflictul muncă-familie este asociat cu un nivel mai ridicat de anxietate, depresie,
simptome psihosomatice şi ostilitate (Frone, Russel, & Cooper, 1992), implicarea în muncă în
detrimentul vieţii de familie producând stres şi vinovăţie (Livingston, Judge, 2008). Conflictul
familie-muncă e definit ca un conflict de roluri unde presiunile din mediul muncii şi al familiei
devin incompatibile în anumite aspecte (Greenhaus & Beutell, 1985). Aceste incompatibilităţi
apar deoarece evenimentele din viaţa de familie afectează randamentul angajaţilor şi organizaţia
în ansamblul ei. Astfel, pe masură ce se petrece mai mult timp la locul de muncă, apariţia unui
conflict mai intens intre viaţa de familie şi muncă este mai probabilă (Bruck, Allen & Spector,
2002)

1.5. Distresul Psihologic în mediile de muncă cu un grad inalt de risc


S-a observat că distresul afectează puternic starea de bine (DeNeve & Cooper, 1998)
precum şi alte aspecte ce caracterizează funcţionalitatea individuală precum stabilitatea şi
calitatea maritală (Karney & Bradpury, 1995), satisfacţia în muncă (Salgado, 1997) dar şi diferiţi
factori de ordin psihosomatic precum tensiunea cardiacă (Grossman, et al., 1997)
Modelul conservarii resurselor al stresului se bazează pe asumpţia că persoanele sunt
motivate să işi procure, consolideze şi păstreze resursele iar cand acest lucru nu este posibil
simptomele stresului vor apărea (Hoppfoll &Freedy 1993).
Se consideră că persoanele ce sunt stabile din punct de vedere emoţional, trăiesc un nivel
diminuat de stres în cadrul vieţii sociale şi dispun de suficiente resurse prin care reușesc să facă
față elementelor ameninţătoare cu care se confruntă. În contrast, persoanele ce sunt instabile din
punct de vedere emoţional, ce suferă de mai mult stres şi nu sunt capabile să işi dezvolte
modalităţi optime de coping datorită unui nivel redus al resurselor vor fi cei ce suferă de cele mai
înalte nivele de distres perceput ((Schneewind, Kupsch, 2007) datorită dificultăţilor ce apar în
tendinţa de reglare emoţională.
Acest lucru este deseori întâlnit în cazul celor ce lucrează în serviciile de urgenţă,
hiperarousalul cronic , discrepanţa între suportul social perceput şi nevoile individuale, va duce
la generarea unui nivel ridicat de distres. Acest lucru duce la efecte amplificatorii a emoţiilor, ce
sunt suprimate în situaţiile de urgență urmând ca mai apoi să se recurga la mecanisme de coping,
deseori dezadaptative (Clark & Friedman, 1992; Janik, 1992).
Cele mai deteriorante mecanisme de coping ce sunt utilizate includ consumul cronic de
substanţe, iar consecinţele unui asemenea stil de viaţă duce la creșterea ratelor de divorţ, în timp
ce în mediul muncii, diminuarea efectivului de personal disponibil şi deteriorarea celui existent
(Linton, Webb, & Kommor, 1992).
1.6. Factori implicaţi în diminuarea distresului
Există o serie de factori ce contribuie la diminuarea distresului psihic. Printre aceștia se
numără statutul marital, genul, varsta (Hagedoorn, Sanderman, Bolks, 2008) şi nu numai.
Sexul persoanei s-a observat că favorizează manifestări diferenţiate ale nivelului de
distres la cele doua sexe, persoanele de sex feminin avand tendinţa să raporteze grade mai
crescute de distres,această tendinţă nu este insă mereu susţinută, alte studii nepromovând
perspectiva diferenţelor de gen la nivel statistic (Ben-Zur, et al., 2001). Genul este o variabilă
importantă în moderarea nivelului de distres perceput datorită diferenţelor existente la nivelul
neuroticismului cât şi a unor factori specifici ce ţin de reactivitatea în fața unui eveniment
potenţial traumatogen (DeNeve and Cooper,1998).

1.7. Implicaţiile reglării emoţionale în diminuarea distresului psihologic


Pozitia individuală faţă de un eveniment este validată prin evaluarea consensului în cazul
celorlalţi cât şi prin evaluările favorabile sau defavorabile cu privire la evenimentul în cauză(Erb,
Bohner, Schmälzle, and Rank ,1998).
Persoanele ce lucreaza în departamentele de urgenţă se confrunta zilnic cu
evenimente traumatizante ce implică salvarea persoanelor din accidente rutiere sau de muncă,
recuperarea resturilor umane ca urmare a incendiilor, preiau corpurile celor ce s-au sinucis, au
grijă de cei ce au fost abuzaţi şi alte evenimente la care sunt martori în fața suferinţei fizice ca
urmare unor traumatisme ce provoacă durere acută sau moartea (Regehr, Goldberg, Gerald,
2002).
Aceste expuneri duc la dezvoltarea unor simptome de stres post-traumatic şi depresie,
suferinţa lor fiind întărită chiar şi în situaţii în care se confruntă cu o traumă secundară (Figley,
1995), sau a unei traume vicariantă fiind martori la istorisirile unor victime ce au trecut prin
traume puternice şi au supravieţuit (Regehr, Goldberg, Gerald, 2002).
Se consideră că sentimentul de suferinţă apare prin influenţe cognitive/verbale, ce duce la
formarea inflexibilităţii psihologice (Hayes et al., 2006).
Capitolul 2
Cercetare
Aceste tendinţe duc la formarea unor patternuri comportamentale ce sunt determinate de
modul în care evenimentele sunt interpretate şi nu prin contactul direct cu evenimentele. Acest
lucru se datorează invăţării stilurilor de acţiune din evenimente anterioare similare, ce au dus la
asimilarea şi generarea unor scheme cognitive cu impact major asupra comportamentului
manifest în situaţii contingente (Hayes et al., 1999) ce se manifestă inclusiv în contextul muncii.
Din această perspectivă, modul în care se reacţionează emoţional la un eveniment, va
duce la moderarea impactului pe care distresul il are asupra individului şi implicit asupra stării
generale de bine.
Pentru verificarea acestor tendinţe s-au generat următoarele obiective, după cum se va
observa în continuare :

2.1.Obiectivele Cercetării
Scopul principal al acestui studiu este de a identifica formele de manifestare ale
sindromului burnout și atitudinile generatoare de insatisfacție profesională la personalul care
lucrează in serviciile de urgență împreună cu evidențierea relației dintre variabile și surprinderea
impactului la nivel comportamental și emoțional.

2.2. Ipotezele cercetării


In cazul celor ce lucrează în medii de muncă ce implică urgentarea activităţii apare un
nivel crescut al distresului afectiv. În acelaşi timp, aceste persoane raportează un nivel crescut al
burnoutului şi se produce o instabilitate afectivă în momentul intampinării unor obstacole. În
acelasi timp, datorită expunerii frecvente la stimulii cu potenţial traumatogen, aceste persoane işi
pot dezvolta strategii de reglare emoţionale defensive ce pot să asigure un grad crescut de confort
şi desfăşurarea activităţii în condiţiile date.
Ipoteza 1 - Persoanele ce lucrează în medii ce implică urgentarea activităţii vor
prezenta un nivel de burnout mai ridicat în comparaţie cu persoanele ce lucrează în locuri
de muncă ce vizează rutina în activităţile de muncă.
Satisfacția cu munca a fost intens studiată ca variabilă dependentă strâns relaționată cu
stresul ocupațional.
Locke (1969) definea satisfacția cu munca drept masură în care așteptările pe care un individ
le are în legatura cu postul său de muncă se suprapun cu ceea ce primește cu adevarat în cadrul
muncii (Capotescu, 2006). Satisfacția cu munca poate fi caracterizată ca o atitudine privind
măsura în care persoana este mulțumită sau nemulțumită cu postul său.
Ipoteza 2 – Stresul ocupațional prezintă corelații puternice cu satisfacția în muncă.
Dacă acordarea ajutorului pentru o persoană este o probabilitate de acţiune în ocazii
particulare, pentru persoanele ce functioneaza în locuri de muncă de acest gen, este o cerinţa a
rolului asumat. Pe langa aspectul prosocial insă, acest gen de persoane sunt ghidate de acţiune,
obsedaţi cu standarde de performanţă foarte inalte, se plictisesc cu uşurinţă, sunt extrem de
implicaţi, işi doresc să deţină controlul asupra situaţiilor şi asupra propriei persoane şi işi doresc
să fie nevoie de ei în mediul în care işi desfăşoară activitatea (Mitchell and Bray ,1990).
Ipoteza 3- Persoanele care lucreaza in medii ce implica urgentarea activitatii se
caracterizează prin sociabilitate crescută,simt nevoia unor senzații și experiențe variate,noi
și complexe ,precum și dorința de asumare de riscuri fizice și sociale spre deosebire de
persoanele care lucreaza în locuri de muncă ce vizează rutina .

2.3. Designul Cercetării


Pentru a verifica tendinţele prezise se va utiliza un design nonexperimental, intersubiecti.
Acest lucru se datoreaza utilizării variabilei "urgentarea activităţii la locul de muncă" pe post de
variabilă de grupare a participanţilor ce vor lua parte în acest studiu. În acelasi timp, pentru a
verifica factorii psihologici ce intervin în generarea diferenţiată a distresului, dificultăţilor de
reglare emoţională şi a satisfacţiei percepute cu viaţa, se vor utiliza variabile specifice, ce sunt
evaluate cu ajutorul unor instrumente ce deţin calităţi psihometrice ridicate, ce reflectă percepţia
individuală a funcţionalităţii psihologice în ultimele două săptămani.
Pentru a obţine controlul statistic asupra tendinţelor ce vor fi observate se vor lua în
considerare şi variabile individuale ce pot contribui la modularea distresului psihologic. Astfel,
se va ţine cont de sex, varsta, mediul de provenienţă, cat şi de diferite variabile ce tin de locul de
muncă precum vechimea în domeniu şi vechimea pe post.
2.4. Participanţii
In cadrul studiului se vor include n=60 de participanti, n=30 fiind persoane ce lucreaza pe
locuri de muncă cu un grad inalt de urgentare a activităţii la locul de muncă (Serviciul de
Ambulanta Cluj,S.M.U.R.D.),iar grupul de control fiind compus din persoane ce lucrează tot in
domeniul medical dar care nu presupune urgentarea activitatii cum ar fi personalul de pe sectii
sau din ambulator(Spitalul Orășenesc Huedin). Selecţia celor două grupuri va fi realizată în aşa
fel incât să existe diferenţe interindividuale minime, incercând constituirea grupului de control
prin utilizarea unor participanţi pereche, care să deţină acelaşi sex şi varstă ca participanţii din
grupul persoanelor ce provin din domenii ce implica urgentarea activităţii în context medical.
Metoda de includere a participanţilor în studiu va fi bazată pe selectia de convenienţă
incercand în acelaşi timp includerea pe baza metodei bulgărelui de zapada, de maxim interes
fiind persoanele ce au vechime pe post..
Participarea nu va fi remunerată aceasta fiind realizată pe bază de voluntariat. Fiecare
participant va fi informat cu privire la responsabilităţile personale în cadrul cercetării şi va
cunoaste constrângerile echipei de cercetare. Aceste lucruri vor fi evidenţiate prin intermediul
unui formular pentru consimţământul informat, ce va fi semnat de fiecare participant că este de
acord cu scopul şi prevederile existente.
Participanţii vor fi asiguraţi de confidenţialitatea şi protecţia datelor personale, mediul şi
modalitatea de implicare în cercetare fiind în concordanţă cu standardele existente cu privire la
aplicarea deontologiei profesiei de psiholog în contextul cercetarii stiinţifice.

2.5. Instrumente
Pentru evaluarea constructelor implicate în predicţiile realizate se vor utiliza instrumente
standardizate, care au dovedit că deţin calităţi psihometrice optime şi ce ating direct constructele
vizate.
Instrumentele vor fi utilizate prin obţinerea aprobărilor necesare din partea autorilor, şi
vor fi adaptate prin intermediul metodei traducerii duble pană cand se va ajunge la forme
adecvate din punct de vedere al exprimării, contextului cultural şi al validităţii de aspect
specifică fiecarui instrument.
Chestionarul de Evaluare a Burnout-ului Maslach(Maslach Burnout Inventory-Maslach
C.Jackson,1981).
Burnout-ul poate fi definit ca o stare de tensiune extrema si specifica ,ce apare datorita
stresului occupational de durata,cu manifestari negative in plan psihologic,psihofiziologic si
comportamental (Greenberg,1998). Evaluarea burnout-ului se realizeaza pe cele trei dimensiuni
ale scalei etichetate ca :epuizare emotionala(EE),depersonalizare (DP) si cognitii de eficienta si
realizare profesionala.Astfel,un nivel ridicat de burnout presupune obtinerea de catre subiecti a
unor scoruri ridicate la subscalele de epuizare (ex.M-am simtit consumat la capatul unei zile de
munca),depersonalizare(ex.De multe ori nu-mi pasă ce se ăntâmplă cu adevarat cu colegii de
muncă).
Chestionarul contine 22 de itemi si este structurat pe 3 dimensiuni:extenuare
emotionala(9itemi),depersonalizare(6 itemi),valorizarea realizarilor personale (7 itemi).Ca
modalitate de răspuns se va folosi o scală Likert in 7 trepte dupa cum urmează:0-niciodata,1-de
câteva ori pe an sau mai rar,2-o dată pe lună sau mai rar,3-de câteva ori pe luna,4-o dată pe
săptămână,5-de câteva ori pe săptămână,6-in fiecare zi.Avantajul acestei scale constă în faptul că
permite o mai mare varietate de răspunsuri și în acest fel se diminuează riscul de a obține același
răspuns de la majoritatatea subiecților. Pentru a contracara efectele unei eventuale monotonii în
acordarea raspunsurilor,s-au intercalat in chestionar itemi care se cotează invers,în acest fel
subiecții fiind “obligați”să fie atenți la răspunsurile pe care le oferă.

Chestionarul de evaluare a satisfacției în muncă (Job Satisfaction Survey, Spector,


1994).Acesta este alcătuit din 36 de itemi care evaluează atitudinile cu privire la locul de muncă
și anumite aspecte ale acestuia, prin intermediul a nouă subscale: satisfacția cu plata,promovarea,
supervizarea, beneficiile conexe,recunoașterea muncii, condițiile de muncă,relația cu colegii,
natura muncii și comunicarea.Fiecare dintre aceste fațete este măsurată prin câte patru itemi.
Pentru nouăsprezece itemi scorurile trebuie inversate pentru a obține rezultate adecvate.
Măsurarea se face pe baza scalei Likert pe șase puncte: 1 – dezacord puternic, 2 – dezacord
moderat, 3 – ușor dezacord, 4 – ușor acord, 5 – acord moderat și 6 – acord puternic
Chestionarul de personalitate Zuckerman-Kulman(Impulsive Sensation Seeking-IMPSS)
Acest chestionar cuprinde 29 de itemi.Itemii de cautare a senzatiei, descriu o nevoie
generala de excitare, o preferinta pentru situatii impredictibile si prieteni si nevoia de schimbare
si noutate. Nu apare nici o mentionare a activitatilor specifice precum: bautura, utilizarea
drogului, sexualitate, sporturi riscante. Chestionarul cuprinde 29 de itemi la care se va raspunde
cu adevarat sau fals.
Procedura
Promovarea cercetării va fi realizată mai intâi în cadrul secţiei de urgenţe
medicale cu o saptamană înainte de colectarea specifică a datelor. În acelaşi timp, se vor posta
anunţuri în cadrul reţelelor interne ale unor organizaţii cu un profil de activitate ce nu implică
urgentarea activităţilor de muncă, ulterior persoanele interesate să ia parte la cercetare trimiţând
un e-mail prin care își vor exprima dorinţa de a participa voluntar în cadrul cercetării.
Aplicarea chestionarelor va fi realizată în format creion-hartie cât şi în format electronic,
în ambele contexte fiind solicitate respectarea unor condiţii optime de raportare la sarcină, prin
crearea unui context care să nu interfereze cu răspunsul la itemi sau cu capacitatea individuală de
concentrare şi analiză a informaţiilor.
Pe parcursul cercetării se va incerca păstrarea unor grupuri de cercetare care să respecte
principiile unor grupe de cercetare pereche, alegerea participanţilor în grupul de control fiind
realizată pe baza similarităţii socio-demografice.
Cotarea instrumentelor va fi realizată conform manualul testului specific fiecărui
instrument. Datele brute vor fi procesate utilizand software-ul SPSS, în conformitate cu rolul şi
specificul fiecarei variabile ce a fost obtinută.
Atât includerea participanţilor în cercetare cât şi preluarea şi procesarea datelor ce vor fi
obţinute de la aceştia vor fi realizate prin asigurarea protecţiei participanţilor, prin asigurarea
confidenţialităţii datelor şi a unor contexte optime pentru realizarea aplicării instrumentelor
utilizate în cadrul acestei cercetări.
Capitolul 3
Analiza şi Procesarea Datelor
3.1. Analiza Datelor
Pentru a răspunde obiectivelor vizate şi implicit ipotezelor formulate, se va realiza
procesarea datelor conform principiilor şi constrangerilor statistice implicate în prelucrarea
datelor brute. Pornind de la instrumente cu calitaţi psihometrice ridicate, ne asteptăm ca
procesările astfel realizate să fie acurate, deoarece toate instrumentele deţin coeficienţi Alfa
Crombach de peste .80 ceea ce reflecta o consistenţă internă bună.
Analiza datelor va fi iniţiată prin managementul datelor brute, identificarea şi gestionarea
participanţilor ce au dat răspunsuri problematice (aleatorii) cât şi pe cei ce nu au oferit răspunsuri
la anumite întrebări, decizia de eliminare din cadrul studiului fiind luată în cazul în care s-au
oferit răspunsuri aleatorii sau în cazul în care există mai multe răspunsuri lipsă decât cele
permise de către autorii ce au elaborat un anumit instrument.
Pentru determinarea tipului de procesări ce este indicat a fi utilizate pentru procesarea
datelor în cadrul acestei cercetări, este indicată mai întâi determinarea distribuţiilor specifice
fiecarei variabile, pentru a observa măsura în care acestea respectă sau nu curba lui Gauss. În
acest sens autorii sugerează utilizarea a doi indicatori, oblicitatea şi boltirea, ce trebuie să fie
peste valoarea de .80 pentru ca distribuţia să fie considerată una normală. În cazul în care acest
lucru nu este respectat, datele vor fi procesate utilizând procesări nonparametrice.
Datorită numărului mare de subiecţi existenţi cat şi varietăţii solicitărilor existente la
locul de muncă, ne asteptăm ca distribuţia datelor să respecte curba normala (Sava, 2004). Prin
urmare, procesările utilizate vor fi de tip parametric.
Următoarea etapă va consta din analiza gradului în care cele două grupuri incluse în
cercetare diferă cu privire la proprietăţile individuale. În acest sens vor fi realizate comparaţii,
utilizând testul T pentru eșantioane independente. Se va repeta fiecare comparaţie pentru fiecare
dimensiune demografică inclusă în cercetare (gen, vârsta, durată, vechimea pe post). Pentru
variabilele demografice ce indică statutul marital vor fi realizate evaluări procentuale pentru a
putea raporta acurat compoziția celor două grupuri.
3.2. Procesarea datelor
Procesarea datelor va fi iniţiată pentru a răspunde ipotezelor şi obiectivelor cercetării. Se
vor avea în vedere relaţiile de asociere intre variabile, cat şi diferenţele existente la nivelul
grupurilor. Sensul procesărilor va fi mai intâi înspre verificarea tendinţelor prezise prin
intermediul ipotezelor, însă mai apoi se va încerca obţinerea controlului statistic al tendinţelor
observate şi verificarea unor efecte de adâncime ce ţin de interacţiunea unor variabile individuale
şi/sau socio-demografice.
3.3. Rezultate asteptate
Ca urmare a predicțiilor formulate, ne asteptam ca prelucrările realizate să indice sensul
prezis. În cele ce urmează, vor fi prezentate rezultatele anticipate, în concordanță cu sensul
indicat în literatura de specialitate.

S-a observat ca distresul apare in medii ce implica solicitări extreme (Borritz, Rugulies,
Christensen, Villadsen, & Kristensen, 2006); prin urmare, ne așteptam ca nivelul de distres al
persoanelor ce lucrează pe posturi ce implica urgentarea activității în domeniul sănătății să fie
mai crescut în comparație cu distresul raportat de participanții ce provin din medii în care nu apar
astfel de constrângeri.
Acest lucru este favorizat și de diversitatea factorilor implicați în declanșarea distresului
în mediul muncii (Hagedoorn, Sanderman, Bolks, 2008). Confruntarea continuă și repetată cu
stresorii implicați in demararea activității pot duce la pesimism, neajutorarea învațată sau lipsa de
speranță vor duce la consolidarea unui frame negativ (Bohner, Dykema-Engblade, et al., 2008)
ce vor diminua afectele pozitive și starea de bine (Diener, Seligman, 2004).
Se consideră că percepția distresului este dată de noutatea informațiilor cât și de modul de
conceptualizare a acestora iar activarea schemelor cognitive caracteristice neajutorării va duce la
generarea distresului,în timp ce schemele cognitive ce formează cadrul mintal, specifice
optimismului, vor duce la crearea unui cadru pozitiv (Gati & Ben-Shakhar, 1990) ce diminuează
impactul evenimentelor traumatizate din mediul muncii și favorizează obținerea stării de bine.
În ceea ce privește datele socio-demografice, ne asteptăm ca la nivelul genului sa apară
diferențe semnificative în ceea ce privește genul feminin, femeile având tendința de a raporta un
distres mai crescut în contact cu evenimentele traumatizante în raport cu barbații, iar barbații ne
asteptăm sa utilizeze mai frecvent un framing pozitiv, ce îi va ajuta sa treacă mai ușor peste
situatiile de criză cu care intră in contact.
In acelasi timp, durata pe post si vechimea in munca consideram că va contribui in sens
pozitiv, favorizând starea de bine și implicit utilizarea unui cadru mintal pozitiv.

Capitolul 4
Concluzii și direcții viitoare de cercetare
Pornind de la un demers teoretic-descriptiv de explorare a relaţiei dintre satisfacţia
profesională şi burnout la personalul medical dintr-o unitate sanitară din România, rezultatele
studiului converg către principale concluzii:
În primul rând, am surprins o legătură invers proporţională între variabilele analizate,
tradusă astfel: cu cât este mai ridicat nivelul satisfacţiei în muncă, cu atât mai mult scade
posibilitatea de a deveni victima „combustiei interne” (burnout-ului). Astfel, se poate discuta
despre o interdependenţă cauzală între satisfacţia profesională şi burnout. Cu certitudine,
ajustarea anumitor aspecte precum echilibrul dintre cerinţe şi aşteptări din partea pacienţilor sau
superiorilor, implementarea de sus în jos a unui management organizaţional eficient sunt câteva
dintre condiţiile minimale ce pot duce la îmbunătăţirea satisfacţiei în muncă şi a reducerii
stresului cronic la nivelul personalului medical investigat. Urmând clasificarea oferită de
cercetătorii C. Maslach şi S. E. Jackson (1986) înclinăm să afirmăm că paramentul „epuizare
emoţională” este coordonata principală a burnout-ului, ce se manifestă prin semne fizice şi
psihice la nivelul grupului medical analizat.
Cu toate acestea, această cercetare necesită a fi continuată pe eşantioane mai ample, din mai
multe unităţi şi departamente medicale, combinând atât metode de cercetare cantitative şi
calitative, cât şi alte variabile psihosociologice, pentru a ne permite să generalizăm rezultatele
acestui studiu la nivelul întregii populaţii care îşi desfăşoară activitatea în sistemul medical
românesc și mai ales acele departamente unde apare urgentarea activității și apariția situațiilor de
risc.
Bibliografie:

Borritz, M., Rugulies, R., Christensen, K. B., Villadsen, E., & Kristensen, T. S. (2006). Burnout
as a predictor of self-reported sickness absence among human service workers: Prospective
findings from three year follow up of the PUMA study, Occupational and Environmental
Medicine, Vol 63, 98-106

Breslau N, Kessler RC, Chilcoat HD, Schultz LR, Davis GC,Andreski P (1998a): Trauma and
posttraumatic stress disorder in the community. The 1996 Detroit Area Survey of Trauma.Arch
Gen Psychiatry 55:626–632.

Brough, P., & Frame, R. (2004). Predicting police job satisfaction, work well-being and turnover
intentions: The role of social support and police organisational variables. New Zealand Journal
of Psychology, 33, 8-18.

Brough, P. (2004). Comparing the influence of traumatic and organisational stressors upon the
psychological health of police, fire and ambulance officers. International Journal of Stress
Management, 11(3), 227-244.
Capotescu, R. (2006). Stresul ocupational. Teorii, modele, aplicatii. Editura Lumen, Iasi;

Clore, G. (1994). Why emotions require cognition. In P. Ekman & R. J. Davidson (Eds.), The
Nature of emotion: Fundamental questions (pp. 181-191). New York: Oxford University Press.

Diener, E., Lucas, R. E., & Scollon, C. N. Beyond the hedonic treadmill: Revising the adaptation
theory of well-being, American Psychologist, Vol 61, 2006,305-314

DeNeve, K. M., & Cooper, H. (1998). The happy personality: A meta-analysis of 137
personality traits and subjective well-being, Psychological Bulletin, Vol 124, 197-229

Folkman, S., & Lazarus, R. S. (1988). Coping as a mediator of emotion. Journal of Personality
and Social Psychology, 54, 466-475.

Franklin CL, Young D, Zimmerman M (2002). Psychiatric patients vulnerability in the wake of
the September11th terrorist attacks. Journal of Nervous and Mental Disease
Freudenberger H. J. (1974).Staff Burn-out In: Journal of Social Issues, nr. 30 , p. 159- 165.
Freudenberger H. J., Richelson G.(1980). Burn-out: the high cost of high achievement. New
York: Anchor Press.

Gati,I.,&Ben-Shakhar,G.,(1990),Novelty and significance in orientation and habituation:A


feature-matching approach. Journal of experimental psychology,119,251-263

Hagedoorn, M., Sanderman, R., Bolks, H., Tuinstra, J., & Coyne, J. C., (2008). Distress in job
satisfaction and couples coping with cancer: A meta-analysis and critical review of role and
gender effects. Psychological Bulletin, 134, 1-30

Hayes, S. C., Barnes-Holmes, D., & Roche, B. The relationship between health: A meta-
analysis, Relational frame theory: A post-Skinnerian account of human language and cognition,
2001

Hayes, S. C., Strosahl, K. D., & Wilson, K. G. (1999). Acceptance and Commitment Therapy:
Model, processes and outcomes, Acceptance and Commitment Therapy: An Experiential
approach to behavior change,1999

Kupsch, M. & Schneewind, K. A. (2007). The role of adaptive strategies in reconciling


professional work and familylife: A multilevel analysis. In G.F. Borges (Ed.), Abstracts of the
XIth International Congress on Family Education (p. 43). Coimbra, Portugal

Lazarus, R.S. (1991). Emotion and Adaptation. New York, NY: Oxford Press.

Linton,S.(2005).Models of pain perception,Elsevier Health.

Linton , J. C. Webb , C. H. Kommor , M. J. (1992). Critical incident stress in prehospital


emergency care. The West Virginia Medical Journal, 88, 46-48

Maslach C. & Leiter MP. Early predictors of job burnout and engagement. Journal of Applied
Psychology,2003

Maslach,C.(1997).The Truth about Burnout:How Organizations Cause Personal Stress and


What to Do about It,Ed.Jossey Bass
Maslach C., Jackson S. E. (1981).The measurement of experienced burnout. In: Journal of
occupational behaviour, nr 2, p. 99-113.

Pendlton, M., Stotland, E., Spiers, P., & Kirsch, E. (1989). Stress and strain among
police,firefighters, and government workers: A comparative analysis.International Journal of
Stress Management, 13, 399–422.

Regehr,C.,Goldberg,G.,(2002),Exposure to human tragedy,empathy and trauma in ambulance


paramedics,American Journal of orthopsychiatry,vol 72,515-513

Salgado The five factor model of personality and job performance in the European
community,J.F.,(1997),Journal of Applied Psychology,82,30-43.