Capitolul 1

Examinarea bolnavului parodontopat

Cuprins

1. Anamneza
 Date personale
 Date privind starea generală
 Date privind istoricul dentar

2. Structura anatomică a parodonțiului normal

 Parodonțiul superficial sau de înveliș
 Parodonțiul profund,de susținere sau funcțional

3. Examinarea clinică obiectivă

 Inspecția și palparea
 Testul de percuție
 Parodontometria
 Indicii de igienă și de afectare parodontală
 Semne și simptome
 Mobilitatea dentară
 Determinarea gradului de atașament
 Detectarea pungilor parodontale
 Retracția gingivală.Leziunile de furcație
 Sondarea implanturilor și perimplantita

4. Examinarea complementară
 Examenul radiologic
 Examenul microbiologic
 Examenul CBCT

1.Anamneza
 Diagnosticul corect este esențial în vederea stabilirii unui tratament corect. Diagnosticul
bolilor parodontale este determinat după o analiză amănunțită asupra istoricului
pacientului,precum și evaluarea semnelor clinice și a simptomelor și nu în ultimul rând a
rezultatelor diferitelor teste complementare : radiografii,biopsii,teste microbiologice etc.

 Datele personale
Datele privind identitatea,vârsta,sexul precum și ocupația pacientului sunt importante
deoarece anumite afecțiuni parodontale prezintă preponderent manifestări clinice doar
la anumite vârste sau în anumite perioade fiziologice.De exemplu la copii și tineri cele
mai frecvente afecțiuni prezente sunt gingivitele de pubertate,parodontitele
prepuberale și juvenile.În schimb la pacienții adulți apar preponderent afecțiuni de tip
cronic de tipul parodontitelor marginale cronice mixte,parodontopatii de involuție etc.
Motivele prezentării la medic pot fii reprezentate de dureri, sângerări la
periaj,masticație sau spontan,retracții gingivale,mobilitate dentară anormală,dificultăți
în masticație,tulburări de vorbire,fizionomice dar și pentru controlul periodic și
preventiv.

 Datele privind starea generală

Istoricul general al pacientului este obținut de obicei prin completarea unui
chestionar privind starea acestuia de sănătate.Acest chestionar ar trebui să cuprindă
date privind eventuale afecțiuni generale ca boli
cardiovasculare,hepatice,endocrine,afecțiuni hematologice. De asemenea se vor
preciza anumite alergii la medicamente: aspirină,penicilină,procaină, xilină.
Anumite substanțe de uz stomatologic :rășini acrilice, clorură de zinc, eugenol pot crea
de asemenea reacții alergice
Fumatul- istoricul pacientului privind fumatul este foarte important deoarece acest
obicei reprezintă al doilea factor de risc în etiologia și patogeneza bolilor
parodonțiului marginal (Kinane et. al. 2006)

 Date privind istoricul dentar

Aceste aspecte includ evaluarea tratamentelor anterioare efectuate, dispensarizarea și
controalele efectuate precum și preocuparea pacienților asupra stării de sănătate a
cavității bucale.În acest context date privind semne și simptome ale afectării gingivale
ca sângerări gingivale,dificultăți de masticație și vorbire, migrări ale dinților cu
apariția de spații între dinți trebuie atent identificate și consemnate.
Obiceiurile de igienă dentară ca frecvența,tehnica și timpul de periaj,precum și
utilizarea mijloacelor auxiliare de igienă dentară trebuie de asemenea consemnate în
fișa pacientului.

2. Structura anatomică a parodonțiului normal

Parodonțiul marginal cuprinde totalitatea țesuturilor care asigură menținerea și

susținerea dinților în oasele maxilare. În plan vertical,parodonțiul marginal are o arie
 cuprinsă între nivelul marginii gingivale și o zonă nedelimitată strict în apropierea
apexului.Limita superioară,gingivală, a parodonțiului marginal se situează în condiții
normale,în jurul coletului anatomic al dintelui,dar poate fi și deasupra acestuia,în cazul
creșterilor anormale de volum ale gingiei din hiperplazii și hipertrofii,sau se poate
situa sub coletul dinților în involuții precoce constituționale și de senescență (atrofii
ale osului alveolar) sau în cazul rectracțiilor gingivale patologice.1

Structura anatomică- parodonțiul marginal este alcătuit din două componente

pricipale

 Parodonțiul superficial sau de înveliș

 Parodonțiul profund de susținere sau funcțional

Parodonțiul superficial sau de înveliș- este reprezentat de gingie cu

epiteliul gingival,corionul gingival și ligamentele supralveolare

Fig 1.12

Parodonțiul profund de susținere sau funcțional- reprezentat de cementul

radicular,desmodonțiu și osul alveolar

1 H.T.Dumitriu Parodontologie Ediția a V a Editura Viața Medicală Românească 2009

2 Carranza Clinical Periodontology Ninth Edition WB Saunders 2002
 Fig 1.2 2 Fig 1.3 2

Principalele grupe de fibre ale lig. periodontal Secțiune a osului mandibular

Fig 1.4 3 Structura anatomică a parodonțiului normal

3. Examinarea clinică obiectivă

3 Rateitschak Color Atlas Of Dental Medicine Periodontology Thieme 2004

 Fig.1.5

 Inspecția și palparea
–examenul clinic al parodonțiului se face urmărind aspectul papilelor
interdentare,marginii gingivale libere și gingiei fixe,putând fi evidențiate modificări
ale texturii suprafeței gingiei, culorii gingiei,de volum,de consistență,de aderență la
planurile adiacente, precum și nivelul de atașare al gingiei față de dinte.Retracția
gingivală se măsoară în milimetri pe toate fețele dintelui,de la coletul anatomic,unde
smalțul translucid este în contact cu zona alb-gălbuie a cementului,până la nivelul
actual al marginii gingivale.Palparea gingivală netraumatică,cu sonda butonată,poate
fi urmată de sângerare ca urmare a ulcerațiilor și fragilității capilare ale gingiei
inflamate.Tot prin inspecție liberă sau cu ajutorul benzilor milimetrice se apreciază
gradul de retracție gingivală.1
De asemenea la inspecție se poate observa mobilitatea dentară patologică în zona
frontală,în ocluzie prin vestibularizarea incisivilor superiori1.Gradul de mobilitate de
apreciază cu ajutorul a două instrumente metalice cu care se exercită presiuni în sens
orizontal și axial,sau cu ajutorul degetului și a unui instrument metalic.(fig.1.6)
 Fig.1.62

Gradele de mobilitate

1- excursia marginii incizale sau ocluzale în plan orizontal nu este

mai mare de 1 mm

2-excursia marginii incizale sau ocluzale în plan orizontal este mai

Gradul mare de 1 mm

3-excursia marginii incizale sau ocluzale în plan orizontal este mai

mare de 1 mm și dintele prezintă mobilitate în sens axial

 Testul de percuție – sensibilitatea crescută la percuție este o caracteristică a

inflamațiilor acute ale ligamentului parodontal.Percuția ușoară a dintelui la anumite
unghiuri față de axul dintelui ajută la identificarea localizării procesului inflamator.
De asemenea sunetul după percuție este clar,distinct la dinții cu parodonțiu normal,
și de un sunet mat,înfundat la dinții afectați parodontal.
 Testul de solicitare dentară prin presiune- se poate aplica la dinții frontali
inferiori,pe fața vestibulară o presiune fermă, moderată ca intenstitate de
aproximativ 20-30 de sucunde,La dinții parodontotici,după solicitare se resimte o
senzație dureroasă sau parestezică a cărei durată durează de la 20 de secunde la un
minut,în unele cazuri și mai mult,în funcție de gradul de afectare a parodonțiului
marginal.
 Parodontometria – repzezintă metoda clinică de evaluare și măsurare a gradului de
retracție gingivală, a adâncimii pungilor parodontale și a gradului de mobilitate a
dinților.Există numeroase sisteme de examinare a dinților,dintre care amintim următoarele:

 1. Examinarea completă a cavității bucale,la nivelul tuturor dinților,în cele șase

situsuri,trei situate vestibular și trei situate oral.
 2. Metoda Ramfjord de examinare parțială a cavității bucale și anume a primilor
molari maxilar dreapta și mandibular stânga,primii premolari,maxilar stânga și
mandibular dreapta, incisivii centrali,maxilar stânga și mandibular dreapta.
 3. Examinarea cavității bucale „pe jumătate”, respectiv dinții situați în doi cvadranți în
diagonală,excluzând molarii de minte.1

Instrumentarul necesar examinării este alcătuit din sonde exploratorii și sonde speciale de
parodontometrie,butonate și gradate, care vor fi descrise în continuare. Cu ajutorul acestora se
detectează prezența,configurația și adâncimea pungilor parodontale. De asemenea sunt
folosite pentru localizarea tartrului subgingival, a cariilor subgingivale, precum și
neregularitățile suprafețelor radiculare.

Fig 1.72 Fig 1.82

 Fig. 1.92 Fig.1.102

Examinarea corectă se face respectând următorii pași:

o În șanturile gingivale normale, cu un epiteliu joncțional lung, sonda parodontală

patrunde pe o distanță maximă de o treime sau până la jumătatea lungimii epiteliului
joncțional. În pungile parodontale, cu un epiteliu scurt, sonda pătrunde dincolo de
marginea apicală a inserției epiteliului joncțional.(fig. 1.7)
o Examinarea se face plimbând sonda pentru a explora intreaga pungă parodontală.(fig.
1.8)
o Instrumentul de examinat ținut vertical poate să nu detecteze defectele interdentare, de
aceea uneori este necesară menținerea acestora în poziție oblică.(fig. 1.9)
o În zonele de furcație sondele exploratorii nu sunt eficiente, de aceea se recomandă
folosirea unor sonde speciale, precum cea a lui Nabers.(fig. 1.10)

Indicii de igienă și de afectare parodontală

Indicele de igienă bucală- are două componente : indicele de placă și indicele de tartru
Valoarea acestora este reprezentată de suma valorilor măsurate pe șase suprafețe dentare
preselectate și anume : suprafețele vestibulare ale primilor molari superiori, suprafețele
linguale ale primilor molari inferiori și respectiv suprafețele vestibulare ale incisivilor
centrali superiori drepți și inferiori stâng.

Valorile indicelui de placă - 0 absența plăcii

- 1 placă supragingivală în treimea coletului dintelui

- 2 placă în treimea medie a coroanei dintelui
- 3 placă în treimea incizală sau ocluzală a dintelui

Valorile indicelui de tartru - 0 absența tartrului

- 1 tartru supragingival în treimea coletului dintelui

- 2 tartru în treimea medie a coroanei dintelui
- 3 tartru în treimea incizală sau ocluzală a dintelui
Indicele Silness şi Loe este un indice fără colorare,ce apreciază lăţimea depunerii de

placă bacteriană de la nivel coronar. Valorile ce pot fi acordate sunt de la 0 la 3, pentru fiecare

dinte

0 - absența plăcii;

1 - film subţire în treimea cervicală, vizibil doar prin raclare cu sonda;

2 - depunere moderată de placă vizibilă direct;

3 - acumulări masive ce ocupă şi spaţiile interdentare

Indicele de retentie a plăcii LOE.

1- absența cariilor,tartrului sau a unor obturații cu margini neregulate.

2- tartru supragingival, carii, obturații cu margini neregulate
3- tartru supragingival,carii,obturații cu margini neregulate
4- tartru abundent supra și subgingival,carii mari și profunde,obturații cu defecte
marginale mari si retentive.

Indicele gingival (LOE si SILNESS)

1- gingie cu aspect clinic normal

2- gingie cu inflamație ușoară,discrete modificări de culoare,
discret edem, lipsa sângerării la sondare
3- inflamație medie, congestie edem, sângerare la sondare
4- inflamație avansată, congestie,stază, ulcerații,sângerare
spontană

Indicele de sângerare papilară (MUHLEMANN).

1- absența sângerării
2- sângerare punctiformă izolată, unică
3- sângerări punctiforme multiple sau pe o arie redusa
4- sângerare care umple întreg spațiul interdentar
5- sângerare care depășește marginea gingivală liberă

Semne și simptome
 -chiar dacă sondarea parodonțiului este metoda cea mai indicată pentru a detecta pungile
parodontale, există și semne clinice care pot indica prezența acestora. Din acestea enumerăm
următoarele:

1. schimbarea culorii din roz-pal în roșu-albăstrui a marginii gingivale, sau o zonă roșie-
albăstruie care se întinde de la marginea gingivală înspre gingia atașată

2. gingia marginală se prezintă ca o suprafață rulată înspre interior la joncțiunea acesteia cu

suprafața dentară

3. gingie hiperplazică, edematoasă

4. sângerare, supurația, precum și extruzia dinților pot indica prezența pungilor parodontale.

Simptomatologia pungilor parodontale este lipsită de semne evidente, uneori fiind prezente
ușoare dureri, uneori și iradiante a dinților afectați, senzație de presiune după masticație
carese diminuează gradual, sensibilitate la rece și cald.

În figura 1.11 sunt prezentate prezența sângerării spontane a gingiei (1) și schimbarea
culorii din roz-pal în roșu-albăstrui a marginii gingivale (2), de asemenea radiografia zonei
respective certifică prezența unei pungi parodontale.

Fig.1.11

Mobilitatea dentară

Mobilitatea fiziologică – toți dinți prezintă un anumit grad de mobilitate care variază de la
dinte la dinte și în anumite perioade ale zilei. Astfel mobilitatea este mai mare în cursul
dimineții, datorită lipsei sau scăderii contactelor ocluzale în cursul somnului, apoi scade
progresiv în cursul zilei datorită mișcărilor de masticație și înghițire. Aceste mișcări sunt mai
puțin evidente la persoanele cu parodonțiu sănătos și mai evidente la persoanele care suferă de
bruxism. De asemenea dinții monoradiculari au un grad de mobilitate mai ridicat decât cei
pluriradiculari, în special incisivii.2

Mobilitatea patologică – poate fi cauzată de unul dintre următorii factori:

1. Pierderea suportului dinților – resorbție osoasă. Gradul de mobilitate depinde de

severitatea și distribuția resorbției osoase, lungimea și forma rădăcinilor, precum și de
raportul coroană/ rădăcină. Deoarece pierderea osoasă este consecința mai multor
factori combinați, severitatea mobilității dentare poate să nu corespundă neapărat cu
gradul de resorbție osoasă.
2. Trauma ocluzală- cauzată de forțe ocluzale excesive sau de obiceiuri vicioase,bruxism,
se manifestă inițial prin resorbția corticalei osoase care produce relexarea fibrelor de
suport și mai apoi la fenomene de adaptare cu lărgirea spațiului parodontal.
3. Extinderea inflamației de la gingie sau din spațiul periapical înspre ligamentul
parodontal, parodontita apicală acută, poate cauza creșterea mobilității dentare în
absența bolii parodontale.
4. Intervențiile chirurgicale recente asupra parodonțiului
5. Sarcina sau anumite perioade în care sunt prezente dereglări hormonale ( ciclu
menstrual, contraceptive)
6. Tumorile benigne sau maligne, osteomielita pot cauza mobilitate patologică.2

Determinarea gradului de atașament

Gradul de atașament vs adâncimea pungii

Adâncimea pungii parodontale este definită ca fiind distanța dintre baza pungii și marginea
gingivală liberă. Nivelul de atașament este definit ca fiind distanța dintre baza pungii și un
punct fix de pe coroana dentară, cum ar fi joncțiunea smalț-cement.

Gradul de atașament poate fi stabilit în următoarele moduri:

1. Atunci când marginea gingivală este localizată pe coroana anatomică, gradul de

atașament este determinat prin scăderea din adâncimea pungii parodontale, a distanței
dintre marginea gingivală și joncțiunea smalț-cement.Dacă amandouă coincid atunci
pierderea de atașament este zero.
2. Atunci când marginea gingivală coincide cu joncțiunea smalț-cement pierderea de
atașament este egală cu adâncimea pungii.
3. Dacă marginea gingivală este situată apical de joncțiunea smalț-cement, pierderea de
atașament este mai mare decât adâncimea pungii, din acest motiv distanța dintre
marginea gingivală și joncțiunea smalț-cement trebuie adunată cu adâncimea pungii
pentru a obține valoarea totală a pierderii de atașament.2

Detectarea pungilor parodontale

 Singura metodă sigură de detectare și măsurare a pungilor parodontale este reprezentată de
sondarea pungilor cu ajutorul sondei parodontale. Radiografiile nu pot pune în evidență
prezența pungilor deoarece acestea sunt modificări ale țesuturilor moi. Radiografiile indică
zone de resorbție osoasă unde putem suspecta o pungă parodontală, dar nu indică prezența
pungii nici adâncimea acesteia.2

Instrumentar

1. Sondele exploratorii fig.1.12 – sunt folosite pentru determinarea tactilă a texturii și

caracteristicilor suprafețelor dentare, înainte, în timpul și după tratamentul mecanic
pentru verificarea îndepărtării în totalitate a tartrului și a țesuturilor patologice. De
asemenea se folosesc pentru detectarea tartrului, a cariilor subgingivale, precum și a
anatomiei dentare și radiculare.

Fig.1.124

2. Sonda Marquis fig.1.13 – codată și colorată având semnele la 3 mm între ele

începând cu 3 mm și terminând cu 12

Fig.1.13

3. Sonda Michigan-o fig.1.14 având reperele la 3, 6 respectiv la 8 mm.

4 www.jakobi-dental.com
 Fig.1.144

4. Sonda WHO- world health organisation se folosește pentru determinarea indicelui

CPITN , are 2 variante și anume sonda CPITN-E fig.1.15 cu semne la 3.5 și 5.5 și
sonda CPITN-C fig.1.16 cu semne la 3.5, 5.5, 8.5 și 11.5.

Fig.1.154 Fig.1.164

5. Sonda Nabers fig.1.17 de explorare a furcațiilor

 Fig.1.174

Tehnica sondării – există două tipuri de adâncimii de sondare și anume adâncimea biologică
sau histologică și adâncimea clinică fig.1.18

Fig.1.182

1. Adâncimea de sondare biologică este reprezentată de distanța dintre marginea

gingivală și baza pungii (partea terminală coronară a epiteliului joncțional). Aceasta
poate fi determinată doar secțiuni histologice atent preparate.
2. Adâncimea de sondare clinică este reprezetată de distanța pe care un anumit
intrument(sondă parodontală) poate pătrunde în pungă. Ea este dependentă de mai
mulți factori dintre care enumerăm următorii:
- Dimensiunea sondei parodontale
- Forța cu care aceasta este introdusă în pungă
- Rezistența țesuturilor
- Convexitatea coroanei2
Rectracția gingivală – atunci când diferența dintre nivelul clinic de atașament și adâncimea
de sondare are un rezultat negativ, gradul de retracție gingivală este 0. 5

Clasificarea Miller - gradul de retracție se măsoară cu ajutorul unei sonde gradate și se

clasifică sub forma următoarelor clase :

- Clasa I-a – retracția marginii gingivale nu se extinde până la

joncțiunea muco-gingivală, nu există pierdere de papilă sau os
interdentar
- Clasa a II-a – retracția gingivală atinge sau depășește
joncțiunea muco- gingivală, nu există pierdere de papilă sau
os interdentar
- Clasa a III- a – retracție care se extinde dincolo de joncțiunea
muco-gingivalã cu țesut parodontal proximal ce a suferit
leziuni interdentare minore sau malpoziție a unuia sau mai
multor dinți
- Clasa a IV- a – retracție care se extinde dincolo de joncțiunea
muco-gingivalã cu țesut parodontal proximal ce a suferit
leziuni interdentare grave sau chiar malpoziție importantã a
unuia sau mai multor dinți.

Fisurile Stillman – foarte înguste, în formă de „virgulă”, situate în grosimea marginii

gingivale. Sunt cauzate de traumă, în special de periajul orizontal. Gingia poate fi ușor
îngroșată în jurul retracției datorită fibrozării țesuturilor, ca răspuns la traumele mecanice.

Notă – sondarea parodontală poate fi neplăcută sau chiar dureroasă pentru pacient, de aceea
forța instrumentării trebuie să fie bine dozată, mai ales dacă există depozite de tartru care
împiedică patrunderea sondei. Atunci când gingia este inflamată sonda parodontală va
pătrunde întotdeauna dincolo de inserția epiteliului joncțional.5

Leziunile de furcație – atunci când leziunile parodontale ajung în zona de furcație defectele
prezintă și o componentă în plan orizontal. Gradul de afectare indică prognosticul dintelui.

Gradele de afectare a furcației

1- pierdere de atașament în plan orizontal de maxim 3
mm

2-pierdere de atașament în plan orizontal de

Gradul mai mult de 3 mm, dar fară pătrunderea sondei pe
partea opusă a furcației

3- sonda pătrunde pe toată lungimea furcației, pe

partea opusă a dintelui

5 Jens Mueller The Essentials Periodontology Thieme New York 2005

Sângerarea la sondaj – densitatea mare a vaselor de sânge, precum și pierderea de colagen
din țesutul conjuctiv poate provoca sângerare la cele mai mici traumatisme mecanice.

Tipuri de sângerare la sondaj

1. Sângerare după sondarea marginii gingivale – indică prezența plăcii dentare

supragingivale care afectează țesuturile marginale. Aceasta trebuie consemnată în fișă
cu ajutorul indicilor SBI, PBI , GBI.
2. Sângerare după sondarea șanțului gingival sau după sondarea pungii parodontale
indică prezența plăcii bacteriene subgingivale.Aceasta trebuie notată întotdeauna
alături de adâncimea pungii în fișa parodontală.5

Sondarea implanturilor și perimplantita

Fig.1.19

Periimplantita este definită ca fiind procesul inflamator distructiv care afectează țesuturile
moi și dure din jurul implantelor.Flora microbiană implicată în etiologia periimplantitei este
asemănatoare celei implicate în producerea și menținerea bolii parodontale.

Deoarece periimplantita poate provoca pungi în jurul implantelor, aceasta devine parte a
examinării și diagnosticului. Pentru a preveni zgârierea suprafeței implantului se vor folosi
instrumente de plastic fig. 1.20. sau de titan fig.1.21.

Fig. 1.20 6

6 www.hu-friedy.com
 Fig .1.217

Protocolul de examinare8 – în cazurile de supraprotezare pe implante accesul pentru

examinare clinică este direct, după îndepărtarea lucrărilor protetice, în cazurile în care
restaurarea s-a cimentat sau înșurubat pe implant accesul este mai dificil iar examinarea se va
face cu deosebită atenție. În fig. 1.22 și 1.23 sunt reprezentate țesuturile normale,sănătoase,
din jurul implantelor.

Fig. 1.22

7 www.practicon.com
8 Lindhe Clinical Periodontology and Implant Dentistry 5th edition 2008
 Fig.1.23

Testul clinic de mobilitate – prezența sau absența mobilității este verificată manual sau digital
sau cu ajutorul instrumentelor. Prezența mobilității nu înseamnă obligatoriu faptul că
implantul este mobil, conexiunea slăbită dintre suprastructură și bont sau dintre bont și
implant putând genera mobilitate. Singura metodă de stabilire a mobilității implantului este
aceea de desfacere a tuturor componentelor sistemului și testarea implantului în sine.

Mijloace electronice de măsurare a calității osteointegrării – următorul consens elaborat în

2006 de Hobkirk și Wiskott este larg acceptat în literatură : stabilitatea poate fi confirmată cu
ajutorul aparatului Periotest, prin măsurări repetate ale aceluiași implant în timp.

Încărcarea microbiană – cantitatea și distribuția depozitelor bacteriene vizuale sunt evaluate

la nivelul platformei implantului, la nivelul bontului, mezostructurii sau patricei sistemului.

Examinarea țesuturilor moi – inspecția țesuturilor moi vor include examinarea vizuală
privind orice semne de inflamație : edem, roșeață, keratinizare neregulată, pigmentații,
hiperplazii, ulcerații, dehiscențe sau fistule.

Tehnica sondării – măsurarea se va face de la marginea gingivală la un punct fix, cum ar fi

interfața suprastructură- bont sau interfața bont- implant. Studiile din literatură arată faptul că
inserția instrumentelor cu o forță similară, este mai ușoară la implante comparativ cu dinții
naturali, în plus se pare că sângerarea poate fi provocată mai ușor în cazul sondării
implantelor decât a dinților naturali.
Estetica implantelor – există numeroși factori care contribuie la estetica papilelor interdentare
sau a complexului interdentar în zonele estetice :

1. grosimea țesuturilor moi din jurul implantelor

2. gradul de mucoasă keratinizată
3. spațiul dintre implante sau dintre implante și dinții vecini
4. conturul osos din zona inserării implantelor.

Fig. 1.249

4. Examinarea complementară

Examenul radiologic este indispensabil pentru aprecierea stării de sănătate a parodonțiului

profund. Radiografia poate fi:

- în incidență izometrică, ortoradială este cea mai fidelă pentru

examinarea detaliilor de structură.
- ortopantomografia, nu oferă detalii clare asupra unor zone
limitate, dar este valoroasă ca vedere de ansamblu a arcadelor
dentare.
- radiografia bite- wing sau cu film mușcat, valoroasă pentru că
oferă informații privind zonele proximale și septurile
interdentare ale dinților.

Indicațiile radiografiilor1 – oferă detalii legate de morfologia radiculară și pararadiculară

- spațiul dento-alveolar, formă și dimensiuni

9 www.pnwperiodontics.com
 - lamina dura
- structura osului trabecular
- gradul și tipul de resorbție osoasă
- modificările osului alveolar după tratament

Ortopantomografia (OPT/OPG)

Fig. 1.25

Denumită și radiografia dentară panoramică (RDP) oferă clinicianului o bună imagine de

ansamblu. Radiografia oferă informații despre dinții prezenți, procesele patologice existente,
structurile anatomice învecinate.Acest tip de radiografie este indicată ca metodă de diagnostic
și ca adjuvant în cadrul alcătuirii planului de tratament.10 În fig. 1.25 și 1.26 se pot observa
diferite graduri și tipuri de resorbție osoasă, malpoziții și migrări ale dinților cauzate de
resobția osoasă.

10 A. Sethi, T. Kaus Implantologia practică Qmed Publishing 2008

 Fig. 1.26.

Radiografia retroalveolară izometrică ortoradială (RIO)- acest tip de radiografie oferă

informații mai precise și mai detaliate asupra regiunii investigate. Cu ajutorul acesteia se pot
evalua atât parodonțiul, statusul endodontic, cât și structura dinților.9

Fig. 1.27.
Radiografia bite-wing sau cu film mușcat este folosită pentru stabilirea gradului de resorbție
osoasă în zonele interdentare. Se pot folosi mai multe radiografii seriate pentru înregistrarea
în totalitate a arcadelor dentare.

Fig. 1.28.

Examenul microbiologic este folosit ca și adjuvant în tratamentul afecțiunilor parodontale.

Există mai multe metode de examinare dintre care enumerăm următoarele.

- Metoda culturilor
- Metoda hibridizării AND
- Sondele AND
- Reacția polimerizării în lanț PCR

Una dintre cea mai fidelă și folosită tehnică este reacția PCR care prezintă specificitate de
peste 98 % în detectarea și cuantificarea speciilor bacteriene parodontopatogene.

Tehnica PCR – oferă posibilitatea ca dintr-un amestec de ADN, dintr-un produs biologic, să
fie decelată chiar și o singură moleculă de ADN prin multiplicarea (clonarea) acesteia.1
Metoda se realizează cu ajutorul aparatelor denumite thermal Cycler, și poate identifica
simultan și chiar cuantifica speciile de germeni și numărul acestora.1

Tehnica recoltării – recoltarea se realizează cu ajutorul kit-ului special fig.1.29 care conține
recipiente și conuri de hârtie sterile. Conurile se introduc în pungile parodontale cele mai
adânci, constatate anterior cu ajutorul sondelor parodontale fig. 1.30. După recoltare conurile
se introduc în recipiente sterile, iar în funcție de culoarea recipientului se notează în fișă locul
de recoltare. Toate recipientele conținând conurile de hârtie sunt introduce într-o pungă sterilă
și sigilate pentru transportul la laborator . Notă – orice tratament efectuat cu antibiotice
înainte cu 21 de zile de la data recoltării poate influența rezultatele, de aceea se evită orice
tratament antibiotic.
 Fig. 1.29 Fig.1.3011

Interpretarea rezultatelor fig.1.28.- de obicei rezultatele sunt interpretate de către

laboratorul de microbiologie, de asemenea este indicat și protocolul antibiotic care trebuie
urmat în funcție de speciile microbiene prezente .

Fig. 1.31

11 www.ipj.quintesenz.de
 Examenul CBCT- tomografiile computerizate oferă practicianului o multitudine de
informații valoroase. Imaginile furnizează indicii despre densitatea osului cortical și spongios,
gradul și tipul de resorbție osoasă, gradul de implantare a dintelui fig. 1.32. Se pot folosi de
asemenea la realizarea planului de tratament și sunt importante prin realizarea de simulări
grafice interactive pe calculator în terapia chirurgicală implantară.Programele de calculator
sunt suficient de performante pentru a putea face diferența între osul existent inițial,osul
augmentat și marcajele cu radioopacități diferite.10

În fig. 1.32. și 1.33 sunt prezentate imagini CT, în diferite situații clinice și modul de
simulare grafică 3d .

Fig. 1.32
Fig 1.33
Anexa 1
Referințe biografice

1. H.T.Dumitriu Parodontologie Ediția a V a Editura Viața Medicală Românească 2009

2. Carranza Clinical Periodontology Ninth Edition WB Saunders 2002
3. Rateitschak Color Atlas Of Dental Medicine Periodontology Thieme 2004
4. www.jakobi-dental.com
5. Jens Mueller The Essentials Periodontology Thieme New York 2005
6. www.hu-friedy.com
7. www.practicon.com
8. Lindhe Clinical Periodontology and Implant Dentistry 5th edition 2008
9. www.pnwperiodontics.com
10. A. Sethi, T. Kaus Implantologia practică Qmed Publishing 2008
11. www.ipj.quintesenz.de