Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
INFLUENŢA ANTIOXIDANŢILOR
NATURALI ASUPRA PRODUSELOR
LACTATE ACIDE
COORDONATOR,
Conf. dr. Ing. Vladislav REŞITCO
ABSOLVENT,
Cristina Elena C. FEDOR
2009
CUPRINS
INTRODUCERE ...........................................................................................................................................4
CAPITOLUL 1. PRODUSE LACTATE ACIDE........................................................................6
1.1. Aspecte generale ..............................................................................................................................6
1.2. Clasificare ........................................................................................................................................8
1.3. Materii prime pentru obţinerea produselor lactate acide ...........................................................9
1.3.1. Compoziţia chimică a laptelui .......................................................................................................................................... 9
1.3.2. Condiţiile care trebuie să le îndeplinească laptele destinat fabricării produselor lactate acide ........................... 11
1.4. Bacterii starter utilizate în biotehnologia produselor lactate acide ..........................................11
1.5. Principale tipuri de produse lactate acide fabricate în România..............................................18
1.5.1. Lapte bătut ......................................................................................................................................................................... 18
1.5.2. Lapte acidofil..................................................................................................................................................................... 21
1.5.3. Chefir.................................................................................................................................................................................. 23
1.6. Caracteristicile nutriţionale ale produselor lactate acide ..........................................................27
1.7. Valoarea biologică a produselor lactate acide ............................................................................28
CAPITOLUL 2. TEHNOLOGIA DE OBŢINEREA A IAURTULUI............................ 30
2.1. Microbiologia iaurtului .................................................................................................................30
2.2. Tehnologia de fabricaţie a iaurtului ............................................................................................32
2.3. Caracteristicile produsului finit ...................................................................................................37
2.4. Elaborarea planului HACCP pentru iaurt .................................................................................38
2.5. Valoarea nutritivă şi terapeutică a iaurtului ..............................................................................46
CAPITOLUL 3. ANTIOXIDANŢI NATURALI FOLOSIŢI ÎN OBŢINEREA
PRODUSELOR LACTATE ACIDE ................................................................................................. 47
3.1. Consideraţii generale ....................................................................................................................47
3.2. Tocoferolii (Vitamina E) ...............................................................................................................48
3.2.1. Structură chimică şi proprităţi........................................................................................................................................ 48
3.2.2. Tocoferolii în natură ........................................................................................................................................................ 50
3.2.3. Acţiunea antioxidantă a tocoferolilor ........................................................................................................................... 52
3.3. Acidul ascorbic sau Vitamina C (E300) ......................................................................................52
3.3.1. Structură chimică şi proprietăţi...................................................................................................................................... 52
3.3.2. Mecanismul antioxidant ................................................................................................................................................. 53
3.3.3. Surse de vitamina C ......................................................................................................................................................... 53
3.3.4. Sinteză chimică artificială............................................................................................................................................... 54
CAPITOLUL 4. ANALIZA PRODUSELOR LACTATE ACIDE .................................. 55
4.1. Material de cercetat ......................................................................................................................55
4.2. Controlul produselor lactate acide ..............................................................................................55
4.2.1. Controlul calităţii laptelui................................................................................................................................................ 56
Sursa: Prelucrare după Bahrim, G., Borda, D., Costin, Gh. M., şi col. – „Produse lactate fermentate” , Editura
Academica, Galaţi, 2005, p. 384 ......................................................................................................................................................... 56
4.2.2. Verificarea calităţii produselor lactate acide................................................................................................................ 56
4.3. Metode şi materiale utilizate în experimentări ...........................................................................57
4.3.1. Determinarea proprietăţilor fizico-chimice a laptelui cu ajutorul aparatului „Lactostar”.................................. 57
4.3.2. Determinarea densităţii laptelui..................................................................................................................................... 58
4.3.3. Determinarea acidităţii laptelui şi a produselor lactate acide (metoda prin titrare) .............................................. 59
4.3.4. Determinarea substanţelor proteice (determinarea titrului proteic – metoda rapidă) .......................................... 60
4.3.5. Determinarea conţinutului de substanţă uscată din lapte (metoda prin uscare la etuvă).................................... 61
4.3.6. Detreminarea conţinutului de grăsime din lapte (metoda acid-butirometrică – cu butirometrul Gerber) ....... 63
4.3.7. Determinarea pH-ului laptelui şi al produselor lactate acide ................................................................................... 64
2
4.3.8. Determinarea cenuşii din lapte ...................................................................................................................................... 64
4.3.9. Determinarea conţinutului de grăsime din produsele lactate acide......................................................................... 65
4.3.10. Determinarea conţinutului de substanţă uscată din produsele lactate acide ......................................................... 65
4.3.10.1. Determinarea prin uscare la etuvă....................................................................................................... 65
4.3.10.2. Determinarea conţinutului de substanţă uscată cu „Balanţa digitală de măsurare a umidităţii (AND
seria AD 4714), metoda rapidă .................................................................................................................................... 66
4.3.11. Controlul microbiologic al produselor lactate acide................................................................................................... 66
4.4. Rezultate şi discuţii........................................................................................................................67
4.4.1. Caracteristicile fizică-chimice ale laptelui folosit pentru obţinerea iaurtului ......................................................... 67
4.4.2. Determinarea acidităţii iaurtului ................................................................................................................................... 67
4.4.3. Determinarea pH-ului iaurtului .................................................................................................................................... 69
4.4.4. Determinarea conţinutului de grăsimi din iaurt ......................................................................................................... 69
4.4.5. Determinarea substanţei uscate totale din iaurt .......................................................................................................... 70
4.4.6. Determinarea umidităţii din iaurt.................................................................................................................................. 71
4.4.7. Analiza microbiologică.................................................................................................................................................... 72
CONCLUZII ................................................................................................................................................. 78
BIBLIOGRAFIE ......................................................................................................................................... 80
3
INTRODUCERE
Produsele lactate acide sunt extrem de populare în întreaga lume atât datorită
caracteristicilor senzoriale plăcute, cât şi potenţialului pe care îl au pentru menţinerea şi chiar
îmbunătăţirea sănătăţii consumatorilor. Consumul de produse lactate în general şi de produse
lactate acide în particular a atins o nouă dimensiune în ultimii ani, datorită efectelor benefice
asupra sănătăţii, efecte demonstrate de ani de cercetări nutriţionale şi medicale. Corelaţiile
dintre consumul de iaurt şi kefir şi buna funcţionare a sistemelor digestiv, circular şi chiar
imunitar sunt doar câteva dintre motivele pentru care consumatorii din întreaga lume sunt din
ce în ce mai atraşi de aceste alimente.
Obţinerea de produse la nivel calitativ mondial, diversificarea fără precedent a gamei
sortimentale de produse lacatate acide presupun utilizarea de ingrediente şi procese noi, mai
puţin familiare sectorului de prelucare a laptelui din ţară. Tipurile de microorganisme
fermentative, proprietăţile lor fermentative şi rolul lor în dezvoltarea caracteristicilor de gust
şi textură ale produselor finite, precum şi aspecte legate de efectele probiotice ale unor
bacterii lactice sunt de asemenea abordate. Recunoscând că înainte de toate orice produs
alimentar trebuie să fie sigur pentru consum, trebuie avut în vedere o evaluare atentă a tuturor
riscurilor ce ar putea fi asociate cu producţia de produse lactate fermentate, o analiză a
punctelor critice de control şi recomandări privind măsurile preventive necesare pentru ca
toate produsele care ajung pe masa consumatorului să fie lipsite de patogeni sau substanţe
dăunătoare sănătăţii.
Biotehnologia produselor lactate acide, în forma sa empirică, a existat ca o metodă
cunoscută de mii de ani pentru conservarea laptelui prin „protecţie acidă”. De multă vreme şi
mai ales după lucrările lui Mecinicov, laureat al premiului Nobel pentru medicină, şi a altor
numeroşi cercetători s-a stabilit că produsele lactate fermentate au importante beneficii pentru
sănătate. Dezvoltarea consumului de produse lactate fermentate şi perspectivele determinate
de orientarea consumatorilor spre produsele lactate probiotice poate justifica apariţia a tot mai
multe lucrări în care autorii prezintă atât proprietăţile şi valoarea nutriţională a produselor
lactate fermentate cât şi efectul acestora asupra sănătăţii consumatorului.
Produsele lactate acide sunt considerate ca fiind „alimente sănătoase” în special
datorită efectelor fiziologice asupra organismului uman, care pot fi grupate în trei categorii:
efectele directe ale bacteriilor lactice folosite în fabricaţie.
efectele metaboliţilor produşi de bacteriile lactice.
efectele unor componente rezultate din transformări ale laptelui – materie primă supus
acţiunii bacteriilor lactice.
Asocierea dintre alimentaţie şi „bolile adultului” din ce în ce mai frecvente, mai ales
ca rezultat al unei alimentaţii dezechilibrate, a fost studiată de multă vreme. Încă din urmă cu
două decenii s-au abordat lucrări referitoare la corelaţia dintre flora intestinală, „bolile
adultului” şi îmbătrânirea precoce a organismului. O serie de autori au evidenţiat faptul că
activitatea metabolică a bacteriilor lactice utilizate la fabricarea produselor lactate acide au
proprietăţi antitumorale, efecte hipotensive sau anticolesteroleminate.
4
Produsele lactate acide din comerţ sunt de obicei contaminate cu diverse
microorganisme străine. Se înţelege prin aceasta alţi germeni decât culturile specifice
introduse pentru fermentare. În funcţie de gradul de contaminare şi de natura
microorganismelor se influenţează negativ calitatea produselor lactate acide şi
conserviabilitatea acestora.
Studiind această problemă Kurman consideră că se poate obţine o durată de
conservare a iaurtului de cel puţin 4 săptămâni printr-o biostabilizare bazată pe tehnologia
clasică de fabricaţie înţelegând prin aceasta dirijarea diferiţilor factori care influenţează
conserviabilitatea, în scopul încetinirii sau chiar al opririi transformărilor de origine
enzimatică şi chimică, fără modificarea calităţilor naturale ale produsului. Pentru aceasta este
necesar să se ia o serie de măsuri pe parcursul procesului tehnologic, de la materie primă şi
până la depozitare şi transport. Pentru moment, maximum de rezultate se pot obţine folosind
culturi anume selecţionate şi luptând contra infecţiilor microbiene.
În ultimii ani s-au introdus o serie de procedee având drept scop prelungirea duratei de
conservare a iaurtulu. Acestea sunt:
uperizarea laptelui;
tehnica tratării aseptice;
congelarea sau uscarea produsului finit.
Este foarte greu de realizat fabricaţia în condiţii de lipsă absolută de infecţie.
Aceste metode permit aducerea de soluţii noi în procesul tehnologic de fabricaţie şi
distribuire a unor produse lactate acide cu conserviabilitate îndelungată. Automatizarea a ţinut
cont de aceste transformări, în special la reglarea parametrilor tehnologici, mergând până la
cuprinderea întregului proces de producţie.
Studiul ameliorării conserviabilităţii produselor lactate acide prezintă actualmente un
interes deosebit.
5
CAPITOLUL 1. PRODUSE LACTATE ACIDE
1
Bahrim, G., Borda, D., Costin, Gh. M., şi col. – „Produse lactate fermentate” , Editura Academica, Galaţi,
2005, p. 1
6
Culturi microbiene. Pentru fermentaţie se folosesc microorganisme specifice,
nepatogene şi netoxice.
Adaosuri facultative. Aceste adaosuri nu trebuie să depăşească 30% din masa totală a
produsului finit.
Zaharuri – toţi îndulcitorii pe bază de hidraţi de carbon, în afara polizaharidelor.
Produse aromatizate – fructe şi legume (proaspete, congelate, tratate termic,
uscate); sucuri, pireuri sau pulpe de fructe şi legume (concentrate sau nu);
conserve de fructe şi legume; cereale, miere, ciocolată, cacao, nuci, cafea,
condimente şi alte produse aromatizate naturale fără nocivitate.
Substanţe aromatizate – aromatizanţi naturali, substanţe aromatizante identice cu
substanţele naturale sau artificiale care figurează în Codex Alimentarius (vol. XIV)
în lista aditivilor a căror inocuitate la folosirea în alimente a fost evaluată.
Clorura de sodiu.
Coloranţi de calitate alimentară
Coloranţi de caramel
Roşu de coşenilă sau acid carminic
Alţi coloranţi extraşi din fructe şi legume naturale
Stabilizatori
Agar – agar
Caragenan
Gumă de guar
Gumă de caroube
Carboximetilceluloză de Na
Alginaţi de Na, K şi Ca
Gumă xanthan
Amidonuri modificate (care figurează în Codex Alimentarius)
Agenţi conservanţi – (proveniţi exclusiv din substanţe aromatice prin transfer).
Acid sorbic şi sărurile sale de sodiu, de potasiu şi de calciu, anhidridă sulfuroasă şi
acid benzoic în concentraţii autorizate de normele Codex individuale sau de max.
50g/kg produs finit.
Îndulcitori
Acesulfam K
Aspartan
Ciclamaţi
Zaharine
Sorbitol
Sirop de sorbitol.
Antioxidanţi – Acidul ascorbic (Vitamina C), Tocoferolii (vitaminele E).
7
1.2. Clasificare
Laptele acidifiat natural a fost probabil unul dintre primele produse lactate, care a
condus implicit la prelungirea duratei de conservare a laptelui. Aceste produse au fost
dezvoltate în principal pentru motive climatice şi ecologice, fiind elaborate numeroase
sortimente cu specific regional, ulterior acceptate pe plan internaţional. Între acestea se
menţionează iaurtul din Bulgaria şi chefirul din Caucaz.
Produsele lactate acide sunt clasificate în 4 categorii după caracteristice lor specifice2:
Proprietăţi de textură – consistenţă, cremozitate la agitare, capacitate de curgere;
Tipul culturii de acidificare – de ex. Bacterii mezofile pentru lapte acru, bacterii
termofile pentru iaurt, amestec de bacterii şi drojdii pentru chefir;
Prezenţa/absenţa fructelor – ca aditivi (iaurt cu fructe, iaurt natural);
Concentraţia de grăsime – din produs (lapte fermentat similar smântânii, iaurt
integral, iaurt degresat).
Kasikowski (1977) a propus un mod de clasificare a produselor lactate acide, dar din
cauză că sunt larg răspândite, într-o varietate mare de produse, ca şi datorită implicării lor în
nutriţie, sănătate şi fiziologie, este destul de dificil să se formuleze o clasificare simplă şi clar
definită. Totuşi, el a propus clasificarea produselor lactate acide în două grupe după tipul
fermentaţiei:
Produse lactate acide în care are loc numai fermentaţia lactică, prin care se obţine,
de exemplu, iaurt şi smântână acidifiată.
Produse lactate acide realizate prin fermentaţie mixtă, lactică şi alcoolică, utilizată
la fabricarea chefirului şi cumâsului.
Ulterior, Kuman (1984) a împărţit grupul produselor lactate acide obţinute prin
fermentaţie lactică în două tipuri, după temperatura de dezvoltare a bacteriilor lactice folosite:
Termofile
Mezofile
Kosikowski (1971), Gordin (1980) şi Tamime şi Robinson (1978), în studiile lor
asupra produselor lactate acide, le-au clasificat şi în alte categorii:
Produse lactate acide în care nu se produce CO2 sau alcool;
Produse lactate acide filante;
Produse lactate acide ne-filante;
Tipuri de produse lactate acide asemănătoare laptelui concentrat.
Clasificarea produselor lactate acide este dificilă şi ridică probleme, însă este relativ
uşor să se aprecieze limitele generale ale tipurilor de iaurt normal şi produsele lactate acide
obţinute în prezent, prin împărţirea lor după metoda de fermentare şi forma de prezentare
(tabelul 1.1).
2
Spreer, E., - „Milk and Diary Products Technology”, Marcel Bekker, Inc. New York, 1998
8
Tabelul 1.1 – Tipuri de lapte fermentat după metoda de fermentare şi forma de prezentare
Metoda de fermentare Formă Procesare/tratament Aditivi
Fermentare în tanc Tip coagulat Condensare/ Fără aditivi
(tip pre-fermentare) Tip amestecat Concentrare Fără aditivi
Tip fluid Fructe
Fermentare după dozare în Tip congelat Hidroliza lactozei Îndulcitori
ambalaje Tip deshidratat Pasteurizare Aromatizatori
(tip post-fermentare)
Sursa: Prelucrare după Bahrim, G., Borda, D., Costin, Gh. M., şi col. – „Produse lactate Fermentate” ,
Editura Academica, Galaţi, 2005, p. 6
3
Bahrim, G., Borda, D., Costin, Gh. M., şi col. – „Produse lactate fermentate” , Editura Academica, Galaţi,
2005, p. 4 – 8
9
dizolvată (lactoză, săruri minerale, vitamine hidrosolubile). Faza grasă conţine şi vitaminele
liposolubile, care pot fi legate şi de proteine, în pricipal de cazeină.4
Datorită diversităţii componentelor, laptele de vacă are o compoziţie complexă, care
schematic poate fi reprezentată astfel:
Apă
Gliceride
Substanţă
grasă Fosfatide
Alte grăsimi
Steroli
Lactoză
Substanţă
Lapte uscată Cazeină
integral Preoteine Albumină
Globulină
Substanţă Substanţe
negrasă azotoase Aminoacizi
Neproteice Uree
Amide ş.a.
După cum rezultă din schema prezentată cel mai important component al laptelui este
substanţa uscată ce este formată din: substanţa grasă, substanţe gazoase, lactoză, săruri
minerale, vitamine, enzime, ş.a., toate acestea determinând valoarea nutritivă a acestui produs
deosebit de valoros.
Componenţii ce formează substanţa uscată sunt dizolvaţi în apa din lapte sub diferite
forme:
în emulsie: grăsimile, vitaminele liposolubile
în dispersie coloidală: substanţele proteice;
în soluţie: lactoza, sărurile minerale, vitaminele hidrosolubile.
Laptele are un conţinut variabil de gaze înglobate ce reprezintă cca. 7 – 8% din volum,
format din dioxid de carbon, azot şi oxigen. Imediat după mulgere conţinutul de gaze este mai
mare şi predomină în principal dioxidul de carbon, iar ulterior, ca urmare a manipulărilor la
care este supus (transvazare, filtrare, agitare) şi a contactului cu aerul mediului înconjurător,
acesta scade dar în schimb creşte cel de oxigen şi azot. Conţinutul de gaze al laptelui nu
prezintă nici o importanţă deosebită şi acestea sunt îndepărtate în timpul prelucrării
(pasteurizării) laptelui. Trebuie avut în vedere că prezenţa în cantitate prea mare a oxigenului
4
Banu, C. coord. – „Tratat de industrie alimentară”, ASAB, Bucureşti, 2009, p.17
10
poate determina apariţia unor defecte de gust şi contribuie la diminuarea conţinutului de
vitamina C.5
Compoziţia chimică a laptelui variază între anumite limite, fiind influenţată de mai
multe factori dintre care mai importanţi sunt: rasa, individualitatea, vârsta, starea de sănătate a
vacilor producătoare de lapte, precum şi perioada de lactaţie, modul de hrănire, condiţiile de
întreţinere, metodele de mulgere, ş.a.
Prin prelucrarea laptelui în produse lactate acide se îmbunătăţeşte considerabil
valoarea nutritivă şi biologică a acestuia.
Sub raportul valorii nutritive, produsele lactate acide conţin toate componentele
laptelui, dar într-o formă mai zşor digestibilă. Lactoza este scindată în acid lactic. Conform
normativelor Uniunii Europene, cantitatea de acid lactic liber din produs în momentul vânzării
este de minimum 0,6 – 0,8 g%, în funcţie de sortiment. Sărurile minerale şi îndeosebi Ca se
găsesc sub formă de complexe organice (lactat de calciu), fiind mărită substanţial
biodisponibilitatea acestuia. Lactatul de calciu este foarte uşor metabolizat şi asimilat, motiv
pentru care este recomandat în terapia unor boli de nutriţie şi metabolism.
Proteinele laptelui sunt parţial hidrolizate, prin acţiunea proteolitică a culturii starter.
În această formă ele unt asimilate mai bine de către organism.
5
Codoban, J., Codoban, I. – „Procesarea laptelui în secţii de capacitate mică”, Editura Cetatea Doameni, Piatra
Neamţ 2008, p. 2
6
Banu, C., Vizireanu, C. – „Procesarea industrială a laptelui”, Editura Tehnică, Bucureşti 1998, p. 212-213
7
Bahrim, G., Borda, D., Costin, Gh. M., şi col. – „Produse lactate fermentate” , Editura Academica, Galaţi,
2005, p. 12
11
În biotehnologia produselor lactate acide diversitatea produselor derivă din activitatea
specifică a culturilor selecţionate de bacterii lactice care acţionează asupra componentelor
laptelui. Activitatea culturilor pure sau a culturilor mixte este dirijată prin diferite raporturi
între cantităţile de inocul, durata şi temperatura favorizantă unui tip de activitate metabolică.
Numeroase studii au demonstrat că prin consumul de produse fermentate se pot obţine
beneficii majore pentru sănătate. Acestea sunt induse atât de celulele microbiene, care
ingerate şi menţinute viabile induc modificări şi influenţe pozitive în mediul intestinal, cât şi
de metaboliţii formaţi prin activitatea lor fermentativă în laptele utilizat ca substrat.
Produsele lactate acide tradiţionale, cum sunt iaurtul sau laptele acidofil, sunt produse
a căror tehnologie este bine coordonată beneficiind de activitatea unor bacterii specifice,
utilizate în monoculturi sau culturi multiple diverse. Taxomania şi morfologia acestor bacterii
sunt bine cunoscute, ceea ce face ca ele să fie uşor de detectat şi diferenţiat.
Recent s-a dezvoltat generaţia nouă de produse lactate acide, pentru realizarea cărora
alături de culturi tradiţionale sunt utilizate bacterii lactice cu proprietăţi fermentative şi
fiziologice specifice, unele cu proprietăţi profilactice, cum sunt de exemplu specii ale genului
Bifidobacterium, Lactobacillus acidophilus, Lactobacillus casei etc., cunoscute sub
denumirea de culturi probiotice.
Ca urmare a particularităţilor metabolice şi tehnologice ale acestor microorganisme,
diferite de cele ale culturilor tradiţionale, a fost necesară elaborarea unor proceduri specifice
de producţie şi control care prevăd:
monitorizarea evoluţiei fiecărei specii pe parcursul procesului de fabricaţie;
controlul interacţiunilor dintre diferitele specii aflate în culturi multiple;
adoptarea unor proceduri selective şi cât mai eficiente pentru diferenţierea
speciilor.
Principale grupe de bacterii ce se regăsesc în compoziţia culturilor starter utilizate
pentru producerea produselor lactate acide sunt prezentate în tabelul 1.2.
Tabelul 1.2 – Bacterii starter pentru produse lactate acide şi rolul lor biotehnologic
Genul Tip de produs lactat acid Produse de metabolism
Lactobacillus
L. delbrueckii subsp. delbrueckii Băuturi fermentate lactic Acid lactic
L. delbrueckii subsp. lactis Băuturi fermentate lactic Acid lactic
L. delbrueckii subsp. bulgricus Iaurt; Produse lactate tradiţionale în Acid lactic + Aldehidă acetică
Bulgaria
L. helveticus Chefir; Cumâs Acid lactic
L. acidophulus Lapte scidofil; Chefir Acid lactic
L. paracasei subsp. paracasei Băuturi fermentate lactic Acid lactic
L. rhamnosus Chefir Acid lactic
L. plantarum Chefir Acid lactic
L. kefir Chefir Acid lactic
L. kefiranofaciens Chefir Acid lactic
L. brevis Chefir Acid lactic + CO2
L. fermentum Chefir Acid lactic + CO2
Lactococcus
L. lactis subsp. lactis Lapte bătut; Chefir Acid lactic
12
Genul Tip de produs lactat acid Produse de metabolism
L. lactis subsp. cremoris Lapte bătut; Chefir Acid lactic
L. lactis subsp. diacetylactis Lapte bătur; Chefir Diacetil + Acid lactic
Streptococcus
S. thernophilus Iaurt Acid lactic + Aldehidă acetică
Leuconostoc
L. mesenteroides subsp. Chefir Diacetil + Acid lactic
mesenteroides
L. mesenteroides subsp. cremoris Chefir Diacetil + Acid lactic
L. mesenteroides subsp. Chefir Diacetil + Acid lactic
dextranicum
Bifidobacterium
B. adolescentis Băuturi fermentate lactic Acid lactic + Acid acetic
B. bifidum Produse derivate din iaurt Probiotic
B. breve Probiotic
B. infantis Probiotic
B. longum Probiotic
Pediococcus
P. acidilactici Biokys Acid lactic
P. pentosaceus
Sursa: Prelucrare după Bahrim, G., Borda, D., Costin, Gh. M., şi col. – „Produse lactate Fermentate” ,
Editura Academica, Galaţi, 2005, p. 14
8
Bondoc, I. – „Tehnologia şi controlul calităţii laptelui şi produselor lactate”, vol. I, Editura Ion Ionescu de la
Brad, Iaşi 2007, p.161
13
Nizina a fost primul lantibiotic studiat, structura ei fiind stabilită cu precizie încă din 1988.
Sub raport biochimic şi structural, nizina este o peptidă cu o greutate moleculară de 3,38 Kda,
formată din 34 aminoacizi. În molecula nizinei sunt prezenţi unii aminoacizi mai puţin
obişnuiţi, de tipul lantioninei şi al β metillantioninei.
Lacticina 481, lantibiotic generat de aceeaşi specie microbiană, are o structură relativ
diferită de cea a nizinei. Sub raport biochimic şi structural lacticina 481 este o peptidă formată
din 21 de aminoacizi, cu o secvenţialitate diferită de cea a nizinei.
Cea de a doua clasă include bacteriocine cu o greutate moleculară mică (< 10 Kda),
dar care, spre deosebire de prima grupă, nu conţin lantionină. În funcţie de structură şi
proprietăţi, în cadrul clasei 2 se disting 3 subcalse: IIa, IIb şi IIc.
Subclasa IIa include bateriocine cu o secvenţă scurtă comună către extremitatea
terminală NH2, aşa cum sunt: pediocina, sakacina, curvacina ş.a. Subclasa IIb include
bacteriocine de tipul lactococinei G, lactocinei F ş.a., iar subclasa IIc include bacteriocine cu
o structură peptidică asemănătoare primelor două subclase, dar care includ grupări tiol în
molecula lor.
Clasa a treia este reprezentată de bacteriocine cu greutate moleculară mare (> 30 Kda),
de tipul helveticinei J, al acidophlucinei A şi al termofilinei ST-1. Aceasta din urmă a fost
purificată şi descrisă relativ recent, plecând de la o suşă de Streptococcus theormophillus
izolată dintr-un iaurt tradiţional grecesc.
Clasa a patra este reprezentată de bacteriocine complexe, formate din proteine asociate
cu părţi glucidice sau lipidice, necesare activităţii biologice. Ca exemple de bacteriocine din
acest grup se pot cita: plantaricina S, leuconococina S, pediocina SJ-1 ş.a.
Produsele lactate acide, cu o concentraţie mare de bacterii lactice, se administrează
concomitent cu antibiotice, pe cale orală, pentru a menţine în echilibru microflora intestinală
şi pentru a preveni dezvoltarea unor microorganisme rezistente la antibiotice care ar putea
conduce la micoze. Unele produse lactate acide, cele recomandate a se administra în cazul
îmbolnăvirilor cu manifestări gastrointestinale sunt obţinute cu microorganisme izolate din
surse intestinale (bifidobacterii care reprezintă 90% din microflora intestinală a sugarilor).
Culturile selecţionate destinate obţinerii de produse lactate acide se obţin în
laboratoare de cercetare specializate, în care se selecţionează culturi pure cu activitate
superioară, destinate producătorilor din această ramură.
Culturile pure pot fi livrate în diferite forme:
1. Culturi lichide obţinute prin inoculare de cultură activă, în lapte de bună
calitate, pasteurizat la 90 – 95°C/18–20 h streptococci 1–3% şi termostatare la 30°C/18–20 h
sau lactobacilli 1–2% şi termostatare la 42–45°C/4–6 h. S-a constat că concentraţia de celule
este maximă când s-a produs coagularea laptelui şi atunci se realizează omogenizarea,
repartizarea în recipient, păstrarea în condiţii de refrigerare şi livrare.
Pentru a preveni, pe timpul verii, acidifierea în exces a culturilor lichide, la
pasteurizare în probă se adaugă CaCO3, care va neutraliza excesul de acid lactic astfel încât
viabilitatea celulelor va creşte.
14
2. Culturile uscate au un termen de păstrare mai îndelungat şi se obţin prin
folosirea laptelui cu substanţă uscată de 16%, pasteurizat şi inoculat cu cultură pură sau mixtă
de celule. În momentul în care s-a ajuns la densitatea maximă de celule, se face
omogenizarea, neutralizarea acidităţii şi uscarea menajată pentru a evita inactivarea celulelor.
3. Concentratele bacteriene se obţin în mod identic până la atingerea densităţii
maxime în cultura inoculată. Se face apoi centrifugarea care să aducă concentratele bacteriene
la o densitate de 5x109 celule/g. Aceste concentrate bacteriene se livrează imediat sau se
păstrează congelate.
4. Culturi liofilizate se obţin prin inoculare şi cultivare pe mediu optim,
repartizare în recipiente, congelare (congelare lentă 1°C/min până la -17°C, urmată de
congelare rapidă până la -70°C) şi evaporarea apei din produsul congelat. În proba liofilizată
procentul de apă maxim admis este de 1%.
Culturile liofilizate se livrează în sticluţe obturate aseptic, în care procentul de celule
rămase vii este de 30–60%, stare în care cultura se poate menţine un timp destul de mare
dependent de condiţiile de liofilizare şi de sensibilitate a culturii.
5. Culturile fungice sunt livrate sub formă de suspensii concentrate de spori în
lichid cu o concentraţie de substanţe dizolvate în izotonie cu presiunea osmotică intrasporală.
Un exemplu în acest sens îl constituie culturile de Penicillium roquefortii.9
Din culturile obţinute în laboratoarele de cercetare şi livrate către întreprinderile de
produse lactate, după reactivare, prin pasaje succesive se obţin:
cultura primară (maiaua primară sau maiaua-mamă);
cultura secundară (maiaua secundară);
cultura terţiară (maiaua terţiară), care poate fi utilizată drept cultură starter de
producţie (maiaua de producţie).10
Cultura primară. Se obţine prin inocularea laptelui pasteurizat şi răcit cu cultura pură
(inoculum) primită de la laboratorul de specialitate. Felul culturii, proporţia de inoculare,
temperatura şi durata de termostatare diferă în funcţie de felul produsului pentru fabricarea
căruia se foloseşte cultura respectică. Imediat după termostatare, cultura se răceşte rapid şi se
depozitează la 1–2°C până a doua zi.
Cultura secundară. Se obţine din cultura primară (a doua zi), dar având în vedere că
această cultură secundară reprezintă a doua transplantare (pasaj), ea se constituie ca un stadiu
mai avansat de reactivare a culturii pure (inoculum) şi de aceea din cultura primară se
inoculează în laptele destinat culturii secundare o cantitate mai mică din cultura primară, iar
durata de termostatare este ceva mai redusă. Şi această cultură se păstrează la 1–2°C, timp de
1–2 ore.
Cultura terţiară sau de producţie. Se prepară din cultura secundară (a treia zi), după
aceeaşi tehnică ca şi în cazul culturii primare, însă din punct de vedere cantitativ această
cultură trebuie să satisfacă necesarul producţiei, iar din punct de vedere calitativ trebuie să
9
Rotar, R. – „Microbiologia produselor alimentare”, Editura Universităţii Suceava, Suceava 2004, p. 125-126
10
Banu, C., Vizireanu, C. – „Procesarea industrială a laptelui”, Editura Tehnică, Bucureşti 1998, p. 209-210
15
prezinte caracteristicile produsului respectiv de bună calitate (aspect, consistenţă, gust miros,
ş.a.).
Cultura starter terţiară sau de producţie se inoculează zilnic şi tot zilnic se controlează
chimic, senzorial şi microbilogic. La folosirea culturii starter de producţie trebuie să avem în
vedere următoarele:
cultura să fie pură (să nu conţină microorganismele specifice);
cultura să fie activă (să producă fermentaţia specifică în timp normal şi să asigure o
anumită aciditate);
cultura să-şi menţină în timp însuşirile iniţiale;
cultura să fie menţinută 5–6 ore înainte de folosire, la 1–2°C, pentru a se favoriza
acumularea substanţelor aromatizante;
să nu fie cultură starter de producţie mai veche de 48 ore.
Schema tehnologică de obţinere a culturilor starter de producţie pentru iaurt şi lapte
bătut este prezentată în figura 1.1.
În unele cazuri, impuse de producţie sau de calitatea necorespunzătoare a culturii, este
necesar să se mărească necesarul de pasaje (culturi) intermediare, în aceleaşi condiţii ca la
cultura secundară, în vederea corectării unor defecte. Acest lucru se impune, în principal, la
cultura pentru iaurt, în vederea refacerii raporturilor simbiotice dintre microorganisme.
Dacă cultura primară prezintă caracteristici foarte bune, ea poate fi folosită direct la
prepararea culturii starter de producţie (cazul folosirii culturilor pure stoc lichide).
16
Controlul calitativ al laptelui
Pasteurizarea laptelui
Răcire şi păstrare la 1–2°C/24 ore Răcire şi păstrare la 1–2°C/24 ore Răcire şi păstrare la 10–14°C/24 ore
Răcire şi păstrare la 1–2°C/24 ore Răcire şi păstrare la 1–2°C/24 ore Răcire şi păstrare la 10–14°C/24 ore
Fig. 1.1 Schemă tehnologică de obţinere a culturilor starter de producţie pentru iaurt, lapte bătut şi lapte acidofil
Sursa: Prelucrare după Banu, C., Vizireanu, C. – „Procesarea industrială a laptelui” , Editura Tehnică, Bucureşti, 1998, p. 211
1.5. Principale tipuri de produse lactate acide fabricate în România
Iaurtul, laptele bătut şi chefirul sunt principalele sortimente de produse lactate acide
care se fabrică în prezent în cantităţi mari în ţara noastră şi care se obţin prin fermetarea
controlată a laptelui, datorită însămânţării cu culturi de bacterii lactice selecţionate.
11
Codoban, J., Codoban, I. – „Procesarea laptelui în secţii de capacitate mică”, Editura Cetatea Doameni,
Piatra Neamţ 2008, p. 78
12
Banu, C., Vizireanu, C. – „Procesarea industrială a laptelui”, Editura Tehnică, Bucureşti 1998, p. 221
13
Bondoc, I. – Tehnologia şi controlul calităţii laptelui şi produselor lactate”, vol. I, Editura Ion Ionescu de la
Brad, Iaşi 2007, p. 166
gust şi miros: plăcut, caracteristic, acru răcoritor.
chimice:
Tabelul 1.3 – Proprietăţile fizico-chimice ale laptelui bătut
Parametri Condiţii de admisibilitate
Tip extra Tip I Sana Tip II Tip II
Grăsime, % minimum 4±0,1 3,6±0,1 2±0,1 max 0,1
Aciditate, °T maximum 120 120 120 120
Substanţe proteice, % minimum 3,2 3,2 3,2 3,2
Temperatura de livrare, °C 8 8 8 8
Sursa: Prelucrare după Codoban, J., Codoban, I.. – „Procesarea laptelui în secţii de capacitate mică”, Editura
Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ 2008, p.93
microbiologice:
bacterii patogene – lipsă;
bacterii coliforme – maximum 5/ml la ambalajele mici şi maximum 50/ml la
bidon.
19
LAPTE Cultură starter de producţie
pregătită conform schemei din
Curăţire fig. 1,1
CCP-1
Normalizare
CCP-2 sau 1–2%
Pasteurizere în vană la
85–95°C, cu menţinere Însămânţare în
20–30 min lapte pasteurizat la
90–95°C/30 min şi răcit
Răcire lapte la 25–28°
1,5–3%
CCP-3
Însămânţare Răcire la 10°C
CCP-4
Distribuţie în ambalaje Depozitare la
de desfacere 1–2°C/24 ore
CCP-5 1,5–3%
Termostatare Cultură starter
de producţie
de tip
Durata scurtă Durata lungă Sana cuaternar
30–35°C/6–10 ore 24–28°C/12–16 ore 24–27°C
(Lapte bătut1) (Lapte bătut2) 12–16 ore
Prerăcire la 18–20°C
CCP-6
Răcire la 2–8°C
CCP-7
Depozitare
(2–8°C/min. 6 ore)
Livrare
20
1.5.2. Lapte acidofil
Microbiologia laptelui acidofil
Laptele acidofil se obţine prin fermentarea laptelui cu o cultură starter de producţie
care conţine numai Lactobacillus acidophilus. La fabricarea laptelui acidofil trebuie să avem
în vedere următoarele:
Lactobacullus acidophilus este o bacterie de origine intestinală care se aclimatizează
uşor în organism, deci consumul de lapte acidofil va realiza o îmbogăţire a microbiotei
(microflorei) intestinale cu bacterii lactice cu rol profilactic în derajamentele intestinale şi,
respectiv, va restabili echilibrul microbiotei (microflorei) intestinale în urma tratamentului cu
antibiotice;
Lactobacillus acidophilus este însă foarte sensibil la bacteriile de infecţie, ceea ce
impune o pasteurizare riguroasă a laptelui destinat laptelui acidofil şi chiar aceasta să se
înlocuiască cu sterilizarea, iar procesul tehnologic să se desfăşoare aproape în condiţii
cvasichirurgicale.
Tehnologia de fabricaţie a laptelui acidofil
Procesul tehnologic pentru produsele acidofile prezintă unele particularităţi deoarece
Lactobacillus acidophilus se dezvoltă relativ lent în lapte, iar acidul lactic se produce în
consecinţă. (fig. 1.3)
Normalizarea laptelui se face la 2,5% grăsime.
Pasteurizarea trebuie să fie severă: 85–95°C / minimum 30 minute, iar după
pasteurizare trebuie să fie păstrate cele mai bune condiţii de igienă în toate verigile procesului
tehnologic.
Răcirea laptelui se face la 40–42°C şi se însămânţează (inoculează) cu 3–5% cultură
de Lactobacillus acidophilus, tulpini filante şi nefilante. Adaosul de cultură starter de
producţie de pasaj terţiar sau cuaternar se face în exces faţă de cantitatea stabilită teoretic.
Termostatarea pentru fermentare are loc la 37–40°C, timp de 5–8 ore, şi se consideră
terminată când aciditatea a ajuns la 90°T. Depăşirea parametrilor de termostatare conduce la
diminuarea calităţii produsului dar şi la micşorarea numărului bacterii acidofile, ceea ce
înseamnă reducere a valorii terapeutice.
Răcirea se face în două etape şi anume la 18–20°C şi la 10–14°C. Răcirea la 10–14°C
în a doua etapă este necesară pentru a nu se produce degenerarea lui Lactobacillus
acidophilus care este sensibil la temperaturi scăzute.
Depozitarea laptelui acidofil se face, de asemenea, la 10–14°C, maximum 12 ore, atât
pentru obţinerea consistenţei dorite cât şi pentru evidenţierea aromei. Depăşirea duratei de
depozitare conduce la scăderea numărului de lactobacili viabili, deci la scăderea valorii
terapeutice. În plus, lactobacilli rămaşi viabili nu mai au activitate performantă şi nici nu se
mai pot aclimatiza bine în tractusul intestinal, în special în colon.14
14
Banu, C., Vizireanu, C. – „Procesarea industrială a laptelui”, Editura Tehnică, Bucureşti 1998, p. 222-223
21
LAPTE Cultură starter de producţie
pregătită conform schemei
prezentate în fig. 1.1
Recepţia calitativă şi
cantitativă a laptelui
Curăţire 1%
3–5%
CCP-1
Normalizare
Pasteurizare la 85–95°C,
CCP-2
cu o menţinere în vană Însămânţare
20–30 min lapte pasteurizat la
90–95°C/30 min şi răcit
la 40°C
Răcire la 40–42°C
Termostatare la
CCP-3
Însămânţare la 40–42°C 37–40°C/12–16 ore
CCP-4
Distribuire în ambalaje 3–5% Răcire la 10°C
CCP-5
Prerăcire la 18–20°C
CCP-6
Cultură starter de producţie
Răcire la 10–14°C de pasaj cuaternar
CCP-7
Livrare
22
Caracteristicile produsului finit
Produsul finit trebuie să prezinte următoarele caracteristici:
senzoriale:
aspect şi consistenţă: coagul cu consistenţă cremoasă, omogenă, fină asemănătoare
smântânii;
culoare: albă, uniformă în toată masa produsului;
gust şi miros: de fermentaţie lactică, specifică laptelui acidofil.
chimice:
grăsime, % minimum – 2;
aciditate, °T – 90–100.
microbiologice:
bacterii patogene – lipsă;
bacterii coliforme – 5/ml.
1.5.3. Chefir
Istoria chefirului este veche de secole; cuvântul „kefir” se spune că îşi are originea din
cuvântul „keif” care înseamnă „stare de bine”.15
Chefirul a fost produs de sute de ani în zona munţilor Caucaz, tradiţional în burdufuri
de piele, butoaie de stejar sau vase de lut. Laptele de vacă sau capră a fost adăugat în aceste
vase după golirea unei producţii anterioare de chefir. În urma unei utilizări prelungite,
suprafaţa interioară a recipientelor s-au format granule de chefir insolubile, asemănătoare ca
aspect cu orezul fiert. Chefirul tradiţional este cunoscut în diverse ţări şi sub alte denumiri:
Kefyr, Kephir, Kefer, Kiaphur, Keppi şi Kippi. Acesta este relativ acru, are o nuanţă distinctă
de gust de drojdie şi o structură spumantă determinată de prezenţa CO2. Uscate la aer,
granulele de chefir îşi menţin capacitatea de a fermenta laptele timp de 12–18 luni. La
sfârşitul secolului 19, s-a dezvoltat producţia de de chefir în ţările fostei Uniuni Sovietice la
nivel industrial, devenind cea mai populară băutură lactată. În prezent chefirul este produs în
multe ţări din Europa Centrală şi de Est, între care Ungaria şi Polonia, Suedia, Norvegia,
Finlanda, Germania, Grecia, Austria, Brazilia, Israel, România. Popularitatea acestui produs
este în creştere în SUA şi Japonia.
În ţara noastră, în prezent, se fabrică mai puţin, cu toate că are unele proprietăţi
organoleptice şi dietetice deosebite, pe care celelalte sortimente de produse lactate acide nu le
au. Este indicat a se consuma de către persoanele suferinde, având unumite afecţiuni cum
sunt: anemiile, deschinezie biliară, hepatite cronice, boli renale ş.a. precum şi de persoanele
sănătoase care doresc să aibă un regim de alimentaţie raţională. Cunoscut fiind că acest
produs are o mare valoare nutritivă, este uşor de asimilat de organism, ameliorează digestia şi
măreşte pofta de mâncare.
15
www.adevarul.ro
23
Microbiologia chefirului
Chefirul este o băutură lactată acidă în care, pe laptele pasteurizat a fost inoculat un
amestec de streptobacterii mezozofile asociate cu drojdii din genul Torulopsis,
microorganisme care sunt fixate pe aglomeratele de cazeină coagulată sub forma „granulelor
de chefir”. Pe lângă fermentaţia lactică are loc şi o fermentaţie alcoolică, astfel încât în
produsul final se vor regăsi 0,1–0,6% alcool etilic.
Senzaţia plăcută la consumarea acestei băuturi lactate este dată şi de CO2-ul format şi
degajat în urma fermentaţiei alcoolice.
Cultura folosită la fabricarea chefirului este una mixtă, în care speciile se află în
simbioză, fixate pe granulele de cazeină, aranjate sub formă de fragmente de conopidă, ca
nişte inflorescenţe.16
Granulele de chefir
Granulele de chefir cu dimensiunea de 0,2–2 cm sau mai mult, au o formă neregulată
şi o suprafaţă neuniformă cutată, asemănătoarei conopidei. Au o consistenţă elastică, fiind de
culoare albă care se transformă în nuanţă crem după spălare şi uscare. Când sunt spălate cu
apă apoi păstrate la rece într-o soluţie salină, granulele rămân intacte cel puţin o lună.
Microflora granulelor de chefir este fixată într-o matrice gelatinoasă, spongioasă formată din
polizaharide, proteine din lapte şi produşi ai autolizei populaţiei microbiene. Granulele conţin
85–90% apă, iar substanţa uscată este formată din ~57% hidraţi de carbon, ~33% proteine,
~4% grăsime şi 6% cenuşă.
Granulele de chefir reprezintă un complex de microorganisme format din asocierea a
aproximativ 30 de specii de bacterii şi drojdii.
Compoziţia granulelor depinde foarte mult de ţara de origine, modul de cultivare şi
conservare, dar raportul dintre celulele vii de drojdii şi bacteriile lactice este relativ scăzut.
Proporţia dintre speciile hetero şi homofermentative ca şi dintre speciile mezofile şi termofile
este de asemenea destul de constantă.
Tehnologia de fabricaţie a chefirului
Tehnologia de fabricarea a chefirului cuprinde două etape principale:
cultivarea granulelor de chefir;
fabricarea propriu-zisă a chefirului (fig. 1.4).
Chefirul poate fi obţinut prin procedeul clasic sau procedeul de fermentare în vană
(care poate fi: procedeu în vană cu granule de chefir şi procedeu în vană cu culturi starter).
Procedeul clasic de fabricare a chefirului constă în următoarele operaţii:
Standardizarea (normalizarea) laptelui la 1,2 sau 3,3% grăsime.
Tratament termic la 85–87°C/5–10 minute sau la 92–95°C/20–30 minute (tratamentul
termic mai sever îmbunătăţeşte consistenţa chefirului deoarece se denaturează mai tare
proteinele serice care vor participa împreună cu cazeina la formarea coagulului). Se poate
16
Rotar, R. – „Microbiologia produselor alimentare”, Editura Universităţii Suceava, Suceava 2004, p. 128
24
chiar dubla încălzirea, adică se face încălzire la 87°C/5–10 minute, răcire la 77°C cu
menţinere 30 minute, încălzire la 87°C/5–10 minute.
Răcire la temperatura de termostatare şi anume: 10–20°C vara şi 21–23°C iarna.
Amestecarea laptelui timp de 3–5 minute, pentru a se asigura o bună distribuţie a
granulelor de chefir în masa laptelui.
Distribuirea în sticle şi închiderea ermetică a acestora în vederea reţinerii în produs a
întregii cantităţi de CO2 format, care imprimă gustul şi consistenţa specifice chefirului.
Fermentarea se realizază în două faze:
prima fază la temperatura de 18–20°C, timp de 16–20 ore, asigură condiţiile pentru
feremtaţia lactică;
a doua fază, la temperatura de 10–20°C, timp de 1–2 zile, pentru a se produce
fermentaţia alcoolică.
În timpul procesului de fermentare, sticlele cu chefir sunt menţinute în poziţie
orizontală, agitându-se zilnic, în vederea intensificării fermentaţiei alcoolice şi formarea unui
coagul cât mai fin şi omogen.17
Caracteristicile produsului finit
Chefirul – produsul finit trebuie să prezinte următoarele caracteristici:
senzoriale:
aspect şi consistenţă: coagul fin, omogen, consistenţă cremoasă (asemănătoare
smântânii dulci), dar efervescentă;
culoare: alb-gălbuie, uniformă în toată masa produsului;
gust: acrişor, plăcut, uşor înţepător şi răcoritor;
miros: de drojdie, de alcool.
Gustul şi mirosul sunt în principal date de acidul lactic (0,9%), formic, succinic,
acetic, propionic, aldehida acetică, alcool etilic, diacetil (0,08–0,2%).
chimice:
grăsime: 1,2 sau 3,3%;
aciditate: 90, 105, 110–120°T, în funcţie de tipul de chefir, adică slab, mediu sau
tare;
alcool: 0,2; 0,5; 0,8%, în funcţie de tipul de chefir, adică slab, mediu sau tare.
17
Banu, C. şi col. – „Manualul inginerului din industria alimentară”, vol. II, Editura Tehnică, Bucureşti 1999,
p. 20
25
LAPTE
Cultură de producţie
Recepţia calitativă
şi cantitativă a laptelui
Curăţire
CCP-1
Normalizare
CCP-2
Pasteurizare la 85–95°C
cu menţinere în vană 20–30 min
Răcire la 22–26°C
CCP-3 5–8%
Însămânţare
CCP-4
CCP-5
CCP-6
CCP-7
Livrare
26
1.6. Caracteristicile nutriţionale ale produselor lactate acide
Alimentele cu răspuns fiziologic pozitiv sunt denumite alimente funcţionale sau
nutraceutice. Laptele şi o serie de produse lactate sunt excelente surse pentru dezvoltarea unei
game largi de alimente, care, intrând în mod curent în viaţa consumatorilor, au efecte benefice
pentru sănătate. O serie de tehnologii care se bazează pe utilizarea culturilor de
microorganisme, fermentaţii sau pe ambele sunt eficiente pentru crearea unui spectru larg de
arome şi texturi în produsele lactate.
O serie de studii clinice temeinice subliniază efectele benefice ale consumului unor
tipuri de culturi, ale metaboliţilor acestora, sau ale ambelor. (fig. 4.1).
Valoarea nutriţională a produselor lactate acide este dependentă de disponibilitatea şi
digestibilitatea constituenţilor nutritivi, precum şi de modificările acestor constituenţi,
provocate de dezvoltarea bacteriilor lactice şi de activarea lor metabolică.
Deşi valoarea energetică a produselor lactate acide este aproximativ aceeaşi ca şi cea a
materiei prime (laptele), totuşi valoarea nutriţională este îmbogăţită datorită:
modificările suferite de proteine: prin hidroliza proteinelor se formează ~7% peptide şi
~2% aminoacizi liberi, în cazul chefirului;
creşterii azotului proteic prin dezvoltarea masei de celule de bacterii lactice;
producerii de substanţe noi prin dezvoltarea şi activarea metabolică a bacteriilor lactice:
acizi organici, produse de aromă; vitamine ş.a.18
PRODUSE LACTATE ACIDE
Restaurarea balanţei
ecologice a florei
intestinale
18
Banu, C., Vizireanu, C. – „Procesarea industrială a laptelui”, Editura Tehnică, Bucureşti 1998, p. 233
27
1.7. Valoarea biologică a produselor lactate acide
Valoarea biologică a produselor lactate acide este îmbunătăţită deoarece proteinle
acestor produse sunt predigerate de către microorganismele din culturile starter.
Efectul cumulativ al aminoacizilor esenţiali din proteinele laptelui şi proteinele
celulelor microbiene se reflectă în calitatea proteinelor (valoarea biologică) produsului
respectiv Dacă alături de culturile starter de bacterii lactice se vor folosi şi culturi starter de
bacterii propionice (Propionibacterium shermanii), calitatea proteinelor din produsul
fermentat va fi mai bună.
Proteine din produsele lactate fermentate au un grad de digestibilitate mai ridicat
deoarece:
dimensiunile proteinelor din materia primă (lapte) sunt micşorate;
cantitatea de proteine solubile este mai mare;
conţinutul de azot neproteic este mai mare;
conţinutul de aminoacizi liberi este mai mare;
coagulul este mai moale şi mai fin datorită tratamentului termic aplicat, cât şi datorită
acţiunii bacteriilor lactice.
Proteinele din produsele lactate acide sunt de două ori mai digestibile decât cele din
laptele ca atare. Totodată, proteinele lactate acide măresc şi secreţia salivară de enzime
digestive.
Conţinutul de vitamine al produselor lactate acide. Laptele, ca atare, este bogat în
vitamina A, D şi în unele vitamine din complexul B, Conţinutul în vitamine al laptelui este
înfluenţat de rasă, climat, aria geografică, hrană, perioada de lactaţie.
În literatura de specialitate sunt date contradictorii privind scăderea sau creşterea
conţinutului de vitamine din produsele lactate acide. Există unele culturi starter care urmăresc
conţinutul produselor lactate acide în: tiamină, acid folic şi folinic, riboflavină, ca o
consecinţă a biosintezei lor de către cultura starter (iaurt, lapte bătut, chefir, ş.a.).
O cultură mixtă formată din Lactococcus lactis ssp. cremoris, Lactococcus lactis ssp.
lactis, Propionibacterium shermanii, măreşte conţinutul de riboflavină, acid folic şi B12 cu
50%, 3000% şi respectiv 200%, în comparaţie cu conţinutul vitaminelor respective din lapte –
materie primă.
În plus, bacteriile propionice stimulează creşterea bacteriilor lactice şi accelerează
coagularea laptelui fără a afecta caracteristicile senzoriale ale produsului finit.
Dacă culturile starter de bacterii lactice se folosesc împreună cu culturi de drojdii,
produsele respective vor conţine de asemenea mai multă tiamină, riboflavină, acid folic.
Digestibilitatea lactozei şi grăsimii. În timpul fermentaţiei lactice, conţinutul în
lactoză al laptelui este redus cu 1-2% şi transformat în acid lactic. În produsele lactate acide se
formează mai mult acid lactic L(+) decât D(+), acidul lactic L(+) fiind mai bine digerat în
tractusul intestinal al omului. Lactoza inainte însă de a fi fermentată în acid lactic este
transformată în glucoză + galactoză şi, respectiv, glucoză+galactoză 6P.
Culturile starter de bacterii lactice având şi o slabă activitate lipolitică vor lipoliza într-
o măsură nesemnificativă şi lipidele (trigliceridele), ceea ce va favoriza digestia.
28
Biodisponibilitatea calciului şi fosforului (măsurată prin absorbţia intestinală) este
cu 7% şi, respectiv, 11% mai mare în cazul produselor lactate acide şi aceasta datorită faptului
că atât complexele de calciu şi fosfor coloidal cât şi acidul lactic din produsul lactat măresc
absorbţia acestor elemente.
29
CAPITOLUL 2. TEHNOLOGIA DE OBŢINEREA A
IAURTULUI
Cuvântul “iaurt” vine din limba turcă, cuvântul turc “youghurmak” având semnificaţia
a îngroşa. Cuvântul “iaurt” sau “yogurt” este utilizat în mod curent, atât în America de Nord,
cât şi în Europa, fiind versiunea modernă a laptelui prins de altădată.
Originar din Asia Mică şi Peninsula Balcanică, iaurtul se bucură de cea mai mare
apreciere din partea consumatorilor, fiind produsul lactat acid ce se fabrică cel mai mult în
ţara noastră, precum şi în multe alte ţări din întreaga lume, sub diferite denumiri şi forme de
prezentare. Deşi era cunoscut din timpuri străvechi, valoarea deosebită dietetică a acestui
produs a fost pusă în evidenţă abia la începutul sec. XX de către savantul biolog Metchnikov,
care, în urma cercetărilor efectuate, a atribuit longevitatea unor popoare din zona balcanică,
consumului constant şi în cantităţi mari a iaurtului.
La început, iaurtul se obţinea din lapte de oaie, în prezent acesta se fabrică cel mai
mult din lapte de vacă, în mai multe tipuri ce se deosebesc prin conţinutul dse grăsime şi
substanţă uscată. În ultimii ani producţia realizată pe plan mondial, precum şi în ţara noastră,
a crescut foarte mult ca urmare a perfecţionării tehnologiei de fabricaţie, a îmbunătăţirii
condiţiilor de ambalare şi a diversificării formelor de prezentare, precum şi a fabricării unor
noi sortimente (cu diferite ingrediente şi arome). Toate acestea fac produsul mai atractiv,
satisfăcând diferitele preferinţe ale consumatorului.19
19
Codoban, J., Codoban, I. – „Procesarea laptelui în secţii de capacitate mică”, Editura Cetatea Doameni,
Piatra Neamţ 2008, p. 78
20
Rotar, R. – „Microbiologia produselor alimentare”, Editura Universităţii Suceava, Suceava 2004, p. 127
30
Între Lactobacillus delbruieckii ssp. Bulgaricus şi Streptococcus salivarius ssp.
Thermophillus există un raport de simbioză în prima fază a dezvoltării lor şi de antibioză când
fermentarea este prelungită peste durata normală, acţiunea de inhibare fiind exercitată de
lactobacili asupra cocilor prin excesul de acid lactic cel formează.
Simbioza constă în faptul că Streptococcus salivarius ssp. Thermophillus, avân viteză
de înmulţire mai mare decât lactobacilii, este primul care începe să se dezvolte, consumă
aminoacizii liberi din lapte şi pregăteşte condiţiile de dezvoltare pentru lactobacili prin
eliminarea oxigenului prin iniţierea proteolizei, cu producere de compuşi azotaţi mai uşor
asimilabili pentru lactobacili.
La rândul lor, lactobacilii hidrolizează proteinele laptelui mai profund, favorizând
stimularea creşterii streptococilor.
Streptococii produc aromă oarecum asemănătoare cu cea a untului care în combinaţie
cu cea produsă de lactobacili formează aroma specifică iaurtului.
acid lactic
lapte
Fig. 2.1 Schemă proceselor de stimulare şi inhibare a multiplicării bacteriilor din iaurt
Sursa: Prelucrare după Bahrim, G., Borda, D., Costin, Gh. M., şi col. – „Produse lactate Fermentate” , Editura
Academica, Galaţi, 2005, p. 116
Deosebit de important este menţinerea raportului cantitativ între cele două specii
microbiene. Acest raport este de 1:1. Această proporţie rămâne stabilă până la însămânţări
repetate, dacă incubarea este întreruptă la o aciditate de 90°T, adică până la formarea unui
coagul compact.
În momentul coagulării raportul între Lactobacillus delbruieckii ssp. Bulgaricus şi
Streptococcus salivarius ssp. Thermophillus este de 1:15, ca după depozitare la frig, să ajungă
la 1:1.
Raportul dintre lactobacili şi streptococi depinde de temperatura de incubare şi de
cantitatea de maia introdusă.
Cunoaşterea acestor aspecte permite menţinerea raportului optim între bacili şi
streptococi prin întreruperea fermentării în anumite faze sau prelungirea ei, modificarea
temperaturilor de incubare sau a cantităţilor de maia folosită la însămânţari.
31
O cultură bună pentru iaurt se prezintă sub forma unui coagul compact cu gust
proaspăt, acrişor şi aromat. La examenul microscopic trebuie să apară numai streptococi şi
lactobacili.
Rolul streptococilor şi lactobacililor la obţinerea iaurtului constă în acidifierea laptelui,
sinteza de compuşi de aromă, dezvoltarea texturii şi a vâscozităţii. Componentele cu influenţe
majore sunt următoarele:
Acidul lactic – ambele bacterii formează acid lactic din lactoză. Galactoza rezultă
prin descompunerea lactozei rămâne netrasformată, astfel încât concentraţia
molară a galactozei creşte pe măsură ce conţinutul de lactoză se reduce. În mod
normal conţinutul de acid lactic este de 0,7 – 0,8% (80 – 100 mM);
Aldehida acetică – acestă substanţă este esenţială pentru aroma caracteristică a
iaurtului. Conţinutul de aldehidă acetică din iaurt este de 10 mg/kg (0,2 mM);
Diactilul – S. Thermophilus şi într-o măsură mai redusă, L. Debrueckii ssp.
bulgaricus formează diacetil pe aceeaşi cale ca şi leuconostocii sau Lactococcus
lactis ssp. lactis biovar. diacetilactis. Conţinutul de diacetil din iaurt este cuprins
între 0,8 şi 1,5 mg/kg (0,01 – 0,02 mM);
Polizaharide – au rol important pentru consistenţa iaurtului, în special pentru tipul
de iaurt fluid.
32
LAPTE Cultura starter de
producţie obţinută
Recepţia calitativă conform schemei
şi cantitativă a laptelui din fig. 1.1
Normalizare Însămânţare în
lapte pasteurizat la
Preîncălzire la 50–65°C 90–95°C/30 min şi
răcit la 45°C
Omogenizare
Însămânţare cu CCP-3
0,5–2% Cultură starter
cultură starter de de producţie de
producţie tip cuaternar
CCP-4
Vitamie
Distribuire în ambalaje
de desfacere
CCP-5
Prerăcire la 18–20°C
CCP-6
Răcire la 2–8°C
CCP-7
Depozitare la 2–8°C
Livrare
33
a) Recepţia calitativă şi cantitativă a laptelui
Iaurtul se fabrică din lapte de vacă, oaie sau bivoliţă. Laptele materie primă trebuie să
fie propriu consumului uman, stabil la încălzire (aciditate de maximum 19ºT) şi să nu conţină
reziduuri de antibiotice.
b) Normalizarea (standardizarea)
Laptele utilizat în prcesul tehnologic poate fi lapte crud integral, lapte parţial sau total
degresat sau lapte îmbogăţit cu unii constituenţi. Normalizarea laptelui se face în funcţie de
tipul dorit de iaurt:
Iaurt slab, din lapte smântânit cu maxim 0,1% grăsime;
Lapte gras, din lapte cu 2,8% grăsime;
Iaurt foarte gras, special, din lapte cu 6,0% grăsime.
În afară de aceste sortimente, în standardul produsului se mai prevede un sortiment de
iaurt extra, foarte gras, din lapte cu 4% grăsime şi 15% substanţă uscată, ce se obţine prin
concentrarea parţială a laptelui, operaţiune ce poate fi făcută doar în fabrici sau secţii dotate
cu instalaţii de concentrare cu vacuum, special prevăzute în acest scop.
c) Omogenizarea
Omogenizarea se face în scopul de a împiedica separarea grăsimii şi de a conferi
produsului calităţi organoleptice superioare. Prin fragmentarea globulelor de grăsime şi a
miceliilor de cazeină sunt asigurate premizele formării unor particule fine de coaguli, abia
sesizabile la examenul organoleptic. Repartizarea grăsimii se realizează uniform, cazeina este
mai uşor digestibilă, iar eliminarea zerului este redusă.
Omogenizarea se realizează prin trecerea laptelui încălzit uşor (cca. 20–60ºC), printr-
un aparat special, la o presiune de cca. 150 atm.
d) Pasteurizarea.
Pasteurizarea laptelui materie primă reprezintă o etapă extrem de importantă, care
influenţează atât salubritatea, cât şi proprietăţile organoleptice ale produsului finit. În sistemul
clasic, psteurizarea se realizează prin încălzirea laptelui la 80–90ºC, timp de 20–30 minute sau
la 90–95ºC, timp de 5 minute. Pasteurizarea laptelui se face în vane cu pereţii dubli sau în
instalaţii de pasteurizare.
Normele de temperatură şi timp sunt mult superioare pasteurizării obişnuite. Acest
lucru este absolut necesar din mai multe considerente, atât de ordin microbiologic, cât şi de
ordin tehnologic.
Din punct de vedere microbilogic, încălzirea laptelui la asemenea temparaturi asigură
distrugerea tuturor bacteriilor lactice şi a bacteriilor de poluare (cel puţin formele vegetative).
Acest lucru este absolut necesar deoarece supravieţuirea în lapte a levurilor, a miceţilor şi a
unor bacterii aerobe are efecte negative asupra conservabilităţii acestuia. În plus, prin
34
aplicarea unor temperaturi ridicate are loc distrugerea substanţelor naturale inhibatoare din
lapte şi reducerea potenţialului redox al laptelui, prin eliberarea unor aminoacizi şi scăderea
cantităţii de oxigen dizolvat.
Toate aceste elemente concură la crearea unui mediu aproape ideal pentru
multiplicarea şi acţiunea microorganismelor din cultura starter.
Din punct de vedere tehnologic, aplicarea unor temperaturi înalte conduce la
denaturarea parţială/totală a proteinelor solubile. În consecinţă, creşte capacitatea de hidratare
a proteinelor laptelui, fapt care conduce la formarea unui coagul cu o consistenţă relativ
fermă, dar cremoasă, apreciat de către consumatori.
Când pasturizarea se realizează în vane, laptele este agitat continuu în scopul
uniformizării temperaturii şi prevenirii fenomenului Maillard.
Ca etapă intermediară, după pasteurizare, poate interveni concentrarea laptelui, care
are ca scop atingerea unui conţinut optim de substanţă uscată şi de grăsime, şi indirect,
obţinerea unui coagul cu proprietăţi organoleptice superioare. Concentrarea parţială asigură
reducerea volumului iniţial al laptelui cu cca. 10–20%, astfel încât conţinutul de substanţă
uscată ajunge la cca. 15%, iar densitatea atinge 1,034–1,036 (se indică în special la obţinerea
iaurtului din lapte degresat, a iaurtului extra şi a iaurtului cremă).
f) Însămânţarea laptelui
Pentru fermentarea laptelui şi obţinerea produsului cu proprietăţi specifice, laptele se
însămânţează cu o cultură liofilizată de bacterii lactice prin „inoculare directă” ce are în
componenţă bacteriile lactice termofile: Streptococcus termophilus şi Lactobacillus
delbrueckii ssp. bulgaricus. De asemenea însămânţarea laptelui mai poate fi făcută cu maia de
bacterii lactice selecţionate.
În timpul adăugării culturilor starter şi după aceea, laptele va fi agitat, pentru a asigura
o repartizare cât mai uniformă a acestora. Un aspect important ce trebuie avut în vedere la
însămânţarea laptelui este corelarea cantităţilor de lapte din vană cu capacitatea termostatului,
în sensul că, întreaga cantitate de lapte însămânţat şi ambalat, rezultat dintr-o vană, să intre în
totalitate în camera de termostat xistentă. De asemenea, la stabilirea cantităţilor de lapte ce se
însămânţează se va ţine seamă de capacitatea maşinii de ambalare, astfel ca operaţiunea să nu
35
dureze prea mult (cel mult o oră), întrucât, o durată prea mare ar putea să dăuneze procesului
de coagulare a laptelui.
36
acumularea de acid lactic şi aldehidă acetică, substanţe care imprimă aroma specifică
iaurtului.
Termostatarea se realizează prin menţinerea recipienţilor la 43–45ºC, timp de 2,5–3
ore. Activitatea bacteriană se soldează cu acidifierea amestecului, formarea coagulului
caracteristic şi apariţia aromei specifice.
Fermenatarea se întrerupe când coagulul este bine format, iar aciditatea are valori de
80–90ºT (pH 4,6–4,7).
i) Răcirea produsului
După terminarea termostatării, se procedează la răcirea produsului, operaţiune ce se
face în două faz:
Prerăcirea până la temperatura de 18–20º este indicat să se realizeze chiar în
camera de termostatare, prin întreruperea agentului de încălzire şi ventilarea
aerului. Această operaţiune are rolul de a întări coagolul, prevenindu-se astfel
unele defecte privind consistenţa produsului ce s-ar putea datora manipulării cu
ocazia introducerii în camera frifgorifică.
Răcirea la temperatura de 2–8ºC ce se realizează de regulă în camere frigirifice. Ca
urmare, iaurtul suferă un proces de maturare fizică, coagolul devenind mai
compact, aroma se accentuează, iar gustul este plăcut.
La secţiile de capacitate mică, ce realizează zilnic, într-un singur ciclu o producţie de
iaurt mai redusă, este deosebit de utilă folosirea unor camere de termostatare care sunt
prevăzute, pe lângă instalaţia de încălzire şi cu posibilităţi de răcire la temperaturile necesare.
În acest caz, în aceeaşi încăpere se realizează termostatarea, prerăcirea şi răcirea profundă a
produsului.
j) Depozitarea produsului
Iaurtul se depozitează la temperatura de 2–8ºC în camere frigorifice curate,
dezinfectate şi lipsite de mirosuri străine. De asemenea, la depozitarea iaurtului se vor
respecta condiţiile prevăzute de Normele de igienă şi Norma sanitară veterinară.
Caracteristicile calitative optime ale iaurtului se obţin după 10–12 ore de menţinere la
temperatura de depozitare, motiv pentru care, nu este indicată livrarea înaintea expirării
acestei perioade de păstrare.21
21
Banu, C., Vizireanu, C. – „Procesarea industrială a laptelui”, Editura Tehnică, Bucureşti 1998, p. 78 – 87
37
culoare: albă, cu nuanţă gălbuie, mai ales când iaurtul este fabricat din lapte de
vacă;
gust şi miros: plăcut, acrişor, aromat.
chimice:
Tabelul 2.1 – Proprietăţile fizico-chimice ale iaurtului
Tipul de iaurt
Parametrii Extra Gras Slab
Grăsime, % minimum 4 2,8 -
Substanţă uscată, % minimum 11,3 11,3 8,5
Aciditate, °T 75 – 145 75 – 140 75 – 140
Substanţe proteice, % minimum 3,2 3,2 3,2
Temperatura de livrare, °C, maximum 8 8 8
Zer, % maximum 3 5 5
Sursa: Prelucrare după Codoban, J., Codoban, I.. – „Procesarea laptelui în secţii de capacitate mică”, Editura
Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ 2008, p. 88
microbiologice:
bacterii patogene – lipsă;
bacterii coliforme – 5 pentru iaurtul în ambalaje de desfacere şi 50 pentru iaurtul în
bidoane.
38
Trebuie subliniat că sistemul HACCP are un grad înalt de specificitate. Un plan
HACCP se realizează pentru un anumit produs, fabricat într-o anumită întreprindere, cu o
anumită dotare şi un anumit personal.
Planul HACCP stă la baza elaborării procedurilor, instruirii personalului în vederea
aplicării sistemului în producţie şi este folosit drept referinţă pentru conducerea auditului
sistemului HACCP. Planul elaborat de echipa HACCP trebuie să fie simplu şi să conţină
instrucţiuni uşor de aplicat de către personalul organizaţiei.
Pentru elaborarea planului HACCP trebuie parcurse următoarele etape (Codex
Alimentariu, 1997):
definirea termenilor de referinţă;
descrierea produsului şi a distribuţiei acestuia;
identificarea utilizării intenţionate – consumatorii;
construirea diagramei de flux a procesului;
verificarea pe teren a diagramei de flux;
conducerea analizei riscurilor;
identificarea punctelor critice de control (CCP);
stabilirea limitelor critice pentru fiecare CCP;
stabilirea unui sistem de monitorizare pentru fiecare CCP;
elaborarea planului de acţiuni corective;
stabilirea sistemului de păstrare a documentaţiei;
stabilirea planului şi modului de verificare a sistemului HACCP;
validarea planului HACCP.
Punct critic (CP) este orice punct/etapă a procesului în care pot fi controlate riscurile
biologice, chimice sau fizice.
Punct critic de control (CCP) este acel punct / etapă în care, dacă se instituie controlul
asupra riscului, acesta este prevenit, eliminat sau redus până la un nivel acceptabil.
Comisia Internaţională de Specificaţii Microbiologice pentru Alimente a împărţit
punctele critice de control în două categorii:
PCC1 – punctele critice de control de gradul I în care riscul potenţial este complet
controlat;
PCC2 – puncte critice de control de gradul al-II-lea în care riscul este controlat parţial
39
Tabelul nr. 2.1 – Plan de analiză a riscurilor, măsuri preventive de control şi determinarea punctelor critice de control
Aceste
riscuri
potenţiale
Ingrediente Ce măsuri trebuie să fie aplicate
trebuie De ce? (Justificarea deciziei în coloana Este această
sau etapă a Riscuri potenţiale introduse în proces pentru controlul riscului potenţial
introduse în precedentă) etapă CCP?
procesului (prevenire, eliminare sau reducere)
planul
HACCP
(Da/Nu)?
Prezenţa acestor microorganisme
Microbiologice patogene în lapte crud a fost evidenţiată în
Mycobacterium turbeculosis, Salmonella, literatura ştiinţifică şi de către inspecţiile
Da Pasteurizare într-o singură etapă Nu
E. Coli patogen, Staphylococcus aureus, sanitare. Aceste microorganisme patogene
Brucella, Campylobacter ş.a. se pot dezvolta datorită temperaturii
necorespunzătoare de dpozitare
Recepţie Chimice Program eficient de selecţie a furnizorilor
lapte integral Antibiotice, pesticide, metale toxice, bazat pe determinarea reziduului de
crud nitraţi, substanţe de falsificare a laptelui, Da pesticide, metale grele. Programul Screening-ul reziduurilor de antibiotice CCP1(C)
substanţe de igenizare, micotoxine, preliminar referitor la achiziţia laptelui nu
hormoni de creştere. dă garanţia absenţei inhibatoare.
Nu este normal ca laptele la recepţie să
Fizice conţină impurităţi fizice. În caz că ele
Nu
Păr, paie, etc. există se elimină la filtrare înainte de
intrarea în galactometru
Microbiologice Nu
Cultură DVS Chimice Nu
Fizice Nu
Microbiologice Nu
Ingredient aprivizionat de la furnizori de
încredere, aprobaţi de întreprindere.
Chimice
Vitamine Nu Ingredientul este conform specificaţiei.
Ingredient nealimentar
Improbabilă recepţia unui ingredient
nealimentar.
Fizice Nu
Microbiologice Nu
Nivelul igienizanţilor controlat prin
Standardizare Chimice
Nu programe de igienizare eficient (SSOP).
Igienizanţi
Improbabil să afecteze consumatorii.
Aceste
riscuri
potenţiale
Ingrediente Ce măsuri trebuie să fie aplicate
trebuie De ce? (Justificarea deciziei în coloana Este această
sau etapă a Riscuri potenţiale introduse în proces pentru controlul riscului potenţial
introduse în precedentă) etapă CCP?
procesului (prevenire, eliminare sau reducere)
planul
HACCP
(Da/Nu)?
Fizice Nu
Microbiologice Există posibilitatea redusă de contaminare
Enteropatogeni, Staphylococcus aureus, Nu datorită eficienţei programului de Pasteurizare în etapa ulterioară Nu
etc. igienizare.
Omogenizare Există posibilitatea redusă de contaminare
Chimice
Nu datorită eficienţei programului de
Igienizanţi
igienizare.
Fizice Nu
Este singura etapă unde se aplică
Microbiologice Pasteurizare pentru distrugerea
Da tratament termic cu suficient control CCP1(M)
Patogeni (supravieţuire forme vegetative) patogenilor
pentru distrugerea patogenilor.
Pasteurizare Urmele de igienizanţi sunt controlate prin
Chimice
Nu SSOP eficiente. Improbabil să dăubeze
Igienizanţi
consumatorilor.
Fizice Nu
Posibilitate de recontaminare de la laptele
Microbiologice Întreţinerea şi exploatarea
Da crud în zona de recuperare a CCP1(M)
Patogeni din laptele crud corespunzătoare a pasteurizatorului
Răcire pasteurizatorului cu plăci.
Chimice Nu
Fizice Nu
Posibilitate de contaminare din
mediu,utilaje şi posibilitatea dezvoltării E.
Microbiologice
Coli 0157:H7, Staphylococcus aureus cu Cultură activă
Staphylococcus aureus, E. Coli Da CCP2(M)
producerea endotoxinei, dacă acidifierea Controlul temperaturii
Inoculare enteropatogeni, Listeria monocytogenes
laptelui nu este corespunzătoare (date din
Fermentare
literatura ştiinţifică).
Urmele de igienizanţi sunt controlate prin
Chinice
Nu SSOP eficiente. Improbabil să dăuneze
Igienizanţi
consumatorilor.
41
Aceste
riscuri
potenţiale
Ingrediente Ce măsuri trebuie să fie aplicate
trebuie De ce? (Justificarea deciziei în coloana Este această
sau etapă a Riscuri potenţiale introduse în proces pentru controlul riscului potenţial
introduse în precedentă) etapă CCP?
procesului (prevenire, eliminare sau reducere)
planul
HACCP
(Da/Nu)?
Fizice Nu
Microbiologice Improbabilă dezvoltarea acestora în iaurt
Nu
Patogeni (din recontaminare) (pH scăzut, durată scurtă)
Răcire
Chimice Nu
Fizice Nu
Microbiologice Există posibilitatea de contaminare, dar
SSOP eficiente
Salmonella, E. coli, Staphylococcus dezvoltarea dar dezvoltarea patogenilor
Da Ambalaje de calitate, depozitate CCP2(M)
aureus ş.a. (de la instalaţe, ambalaje, aer, este limitată de durata scurtă a opraţiei şi
corespunzător
personal) de pH-ul scăzut.
Ambalare Există posibilitatea de contaminare, dar
Chimice dezvoltarea dar dezvoltarea patogenilor
Nu
Igienizanţi de pe instalaţii este limitată de durata scurtă a opraţiei şi
de pH-ul scăzut.
Fizice Nu
Datele microbiologice nu probează
dezvoltarea majorităţii patogenilor în
Program eficient de control a
Microbiologice condiţii de pH scăzut şi la temperaturi de
Da temperaturii de depozitare CCP2(M)
Patogeni (dezvoltare) refrigerare controlate; există totuşi
Depozitare Controlul duratei de depozitare
posibilitatea dezvoltării unor mucegaiuri
toxicogene
Chimice Nu
Fizice Nu
42
Tabelul nr. 2.2 – Plan HACCP, iaurt clasic
Punctul Monitorizare
Limite Acţiune
critic de Riscul Verificare Document
critice Ce Cum Frecvenţa Cine corectivă
control
Recepţia Chimic 0 Prezenţa Screening-ul Fiecare laborant Dirijarea laptelui Compartimentul Fişe de
laptelui Antibiotice şi inhibatorilor, reziduurilor de transport recepţie către altă AC verifică fişele înregistrare a
CCP2(C) alţi inhibatori nitraţi antibiotice destinaţie (de ex. de înregistrare rezulttelor
(kituri lapte de consum) zilnică testelor
Delvotest, în cazul
Penzyme) cantităţilor reduse
de inhibatori
Pasteurizare Microbiologic Temperatura Temperatura Înregistrator de În timpul operator Recircularea Responsabilul AC Diagrama
CCP1(M) Patogeni produsului produsului la temperatură la pasteurizării pasteurizate automată şi verifică zilnic termică. Fişă
(supravieţuire ≥74°C, durata eşirea din zona ieşirea din repasteurizare. diagrama termică. de înregistrări
forme ≥20s de menţinere, zona de Dacă valva de Lunar se verifică ale
vegetative valva menţinere, deviere se valva de deviere calibrărilor.
valvă automată defectează, şi calibrarea Fişe de acţiuni
de dirijare a produsul se reţine termometrului. corective.
laptelui şi se Lingimea şi
repasteurizeză. diametrul tubului
Dacă indicaţiile de menţinere se
termometrului nu testează anual
corespund cu ale pentru a valida
înregistratorului se durata de
ajustează menţinere.
disfuncţionalitatea; Operatorul de
produsul afectat se pasteurizare
depozitează pentru compară
evaluare. indicaţiile
termometrului cu
ale
înregistratorului
de două ori pe z
43
Sigiliul pompei Observarea Înainte de operator Recalibrarea şi Compartimentul Fişe de acţiuni
de alimentare a vizuală a începerea pasteurizare resigilarea pompei AC verifică corective
postului sigiliului operaţiei în cazuk ruperii acţiunile
sigiliului întreprinse
Răcire Microbiologic 0 Funcţionarea şi Observarea La demontare operator Oprirea instalaţiei Responsabilul AC Înregistrări
CCP1(M) Patogeni din întreţinera vizuală a stării şi în pasteurizare şi remediere. verifică acţiunile privind
laptele crud corectă a armăturilor, funcţionare Păstrarea întreprinse şi acţiunile
pasteurizatorului plăcilor, a produsului afectat înregistrările corective
(plăci, garnituri) scurgerilor de pentru evaluare întreprinse
lapte din (pentru
pasteurizator instalaţie,
produs
afectat).
Ambalare Microbiologic Igiena Observaţie La începutul maistru Igienizare Teste de Fişe de
CCP2(M) Patogeni vizuală SSOP şi în timpul operator corespunzătoare a sanitaţie zilnice înregistrare a
(contaminare) în secţie şi lucrului ambalare secţiei (instalaţie, aer, rezultatelor
instalaţie pereţi, secţie) monitorizărilor
zilnice şi verificărilor
Verificarea
temperaturii şi
concentraţiilor
soluţiilor de
spălare –
dezinfecţie
Fermentare Microbiologic Igiena în spaţiile Observaţie La începutul maistru Igienizare Teste de sanitaţie Fişe de
CCP2(M) Patogeni de producţie vizuală SSOP şi în timpul operator corespunzătoare a zilnice înregistrare a
(contaminare, în secţie lucrului fermentare secţiei monitorizării
dezvoltare) Temperatură Temperatura Măsurare Fiecare vană operator Introducere agent Verificarea temperaturii,
43–45°C temperatură şi fermentare de încălzire/răcire zilnică a duratei,
Durata 3 ore Durata durata de pentru corectarea înregistrărilor acidităţii/ pH-
Aciditate operaţiei fermentare temperaturii ului, testelor
95-100°T Iciditate finală Determinarea laborant de sanitaţie şi
pH <4.6, pH final acidităţii sau acţiunilor
≥4.4 pH corective
44
Depozitare Microbiologic Temperatură Temperatura Măsurare Fiecare lot Operator Readucerea Responsabilul AC Diagrama
CCP2(M) Patogeni produs în depozit temperatură şi depozit parametrilor în verifică termică a
(dezvoltare) depozitat durată depozit la valorile înregistrările depozitelor
≤4°C specificate zilnice, sau fişe de
Durata ≤12 Durata diagramele înregistrare a
ore depozitării termice temperaturii şi
duratei
depozitării
45
2.5. Valoarea nutritivă şi terapeutică a iaurtului
Iaurtul are o valoare nutritivă egală cu a laptelui folosit la prepararea lui, cu unele
eventuale modificări produse de microorganismele întrebuinţate şi de procesul de prelucrare.
Sub aspectul conţinutului în vitamine, iaurtul conţine tiamină şi riboflavină în cantităţi
sensibil egale cu ale laptelui.
În timpul depozitării iaurtului, pierderile de vitamine sunt neglijabile. Pierdirile de
vitamina C în timpul păstrării sunt relativ reduse, circa 10% în primele 24 de ore de la
fabricare şi maximum 33% în următoarele zile. Rezultate bune s-au obţinut în încercările de
vitaminizare a iaurtului pe cale naturală prin folosirea de culturi de bacterii lactice
producătoare de vitamine.
În ceea ce priveşte digestibilitatea iaurtului, s-a constatat pe baza experienţelor
practice că este superioară laptelui obişnuit, ca urmare a modificărilor substanţelor proteice.
Valoarea dietetică a iaurtului rezultă din modificarea pH-ului în tubul digesticâv sub o
limită la care dezvoltarea bacteriilor de putrefacţie este oprită. Astfel, se împiedică procesele
de putrefacţie din tubul digestic, se reduce cantitatea de toxine rezultate din aceste procese şi
se evită sensibilitatea precoce provocată de prezenţa în organism a produselor de putrefacţie.
S-a urmărit acţiunea antimicrobiană a tulpinilor de streptococi şi lactobacili faţă de
diferite bacterii patogene: Staphylococcus albus, Staphylococcus aureus, Pyocyneus,
Enterococcus, Diphterae, Salmonella paratyphi A şi B. S-a stabilit că atât iaurtul proaspă cât
şi cel vechi exercită acţiune antimicrobiană asupra germinilor patogeni cercetaţi.
În ultimul timp, în urma tratamentelor cu antibiotice şi sulfamide care distrug nu
numai bacteriile dăunătoare ci şi flora intestinală folositoare, s-a recurs la refacerea acesteia
prin consum de iaurt.
S-a constatat însă că o cură exagerată ca durată cu iaurt poate duce la modificări
nedorite ale microflorei intestinale, determinând unele deranjamente în procesele fiziologice
din organisme. În tubul digestiv există o microfloră utilă pentru organism care inhibă
dezvoltarea germinilor patogeni ce pătrund în organism prin tractul gastrointestinal, realizează
sinteza unor vitamine (biotină, acid paraaminibenzoic, acid folic, riboflavină, acid pantotenic,
vitamina K) şi secretă o serie de enzime care îndepărtează toxinele produse de alte
microorganisme.
CAPITOLUL 3. ANTIOXIDANŢI NATURALI FOLOSIŢI
ÎN OBŢINEREA PRODUSELOR LACTATE ACIDE
22
Banu, C., Buţu, N., Lungu, C., Alexe, P., Răsmeriţă, D., Vizireanu, C. – „Aditivi şi ingrediente pentru
industria alimentară”, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000, p. 109
23
Banu, C., Buţu, N., Lungu, C., Alexe, P., Răsmeriţă, D., Vizireanu, C. – „Aditivi şi ingrediente pentru
industria alimentară”, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000, p. 110-111
24
Idiţoiu, C. – „Aditivi aimentari – note de curs”
47
Schematic autooxidarea lipidelor are loc în 3 etape:
a) Etapa de iniţiere în care acidul gras nesaturat (RH) se transformă într-un radical liber sub
acţiunea energiei luminoase sau termice:
RH + hν R + H+
b) Etapa de propagare
R● + O2 ROO●
ROO● + RH ROOH + R●
Etapa de terminare
R● + R● RR
ROO● + R● ROOR
25
Segal, R. – „Biochimia produselor alimentare”, Editura cademica, Galaţi 2006, p. 165-166
48
sub formă de concentrat, care se prezintă ca un lichid vâscos de culoare brun-roşcat ce
trebuie să conţină minimum 34% tocoferoli totali, din care minimum 50% trebuie să fie
DL--tocoferol.
Pentru ambele produse se cer următoarele condiţii: arsen < 3 mg/kg; plumb < 5mg/kg;
metale grele ≤ 10 mg/kg.26
α – TOCOFEROLUL: C30H47O2
Structura şi biosinteza α-tocoferolului a fost stabilită de M. Ewans, E. Fernholz, M.
Geohan, P. Karrer şi I. Topp şi este 2,5,7,8-tetrametil-1,2,6-hidroxicroman. Biosinteza
tocoferolilor şi deci a α-tocoferolului are loc în cloroplastele plantelor verzi, probabil din Z-
tocoferolului, care hidrogenaţi la tocoferoli şi apoi metilaţi.
CH3
HO CH3
26
Banu, C., Buţu, N., Lungu, C., Alexe, P., Răsmeriţă, D., Vizireanu, C. – „Aditivi şi ingrediente pentru
industria alimentară”, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000, p. 117
49
Prin oxidarea α-tocoferolului cu azotat de argint s-a obţinut tocoferilchinona, care a fost
redusă la hidrochinonă, prin acidulare cu acid clorhidric, trece din nou în α-tocoferol.
Sinteza α-tocoferolului:
Chiar înainte de a se stabili structura α-tocoferolului, Karrer P., în 1938, a reuşit să îi
facă sinteza pornind de la 2,3,5-trimetilhidrochinonă şi bromură de fitil. Din aceasta, în
prezenţaclorurii de zinc, care are rol de catalizator, s-a obţinut D,L- α-tocoferolul. Procedeul
de sinteză indicat de Karrer P. a fost transformată în tocoferol cu ajutorul fitolului natural, a
bromurii de fitil în prezenţa clorurii de zinc sau a clorurii de aluminiu.
De asemenea, N. Manich arată că metaxilenolul poate fi transformat într-un derivat
dimetil-amino care, după Adkins, poate fi redus la 2,3,5-trimetilfenol, în prezenţa
catalizatorilor de crom şi cupru. Prin nitrare sau cuplare cu săruri de diazoniu se poate
introduce în poziţia patru o funcţie nitroc care, prin reducere, să dea o grupare aminică.
Supusă unei oxidări slabe se obţine chinona, care se poate reduce la forma 2,3,5-
trimetilhidrochinonă. Fitolul natural se obţine prin hidroliza clorofilei din făina de urzici.
Izofitolul se poate sintetiza total prin condensarea acetilenei şi acetonei în toluen sau xilol în
mediu alcalin, după care se hidrolizează catalitic cu paladiul. Rezultanta acestor sinteze este
tocoferolul racemic.
Astăzi se cunosc numeroase procedee de sinteză a tocoferolilor, prin condensarea
trimetilhidrochinonei cu fitolul natural, cu cel de sinteză sau cu derivaţii lor. În sinteza
trimetilhidrochinonei se porneşte de la următoarele materii prime: pseudocumen, cumen,
metaxilenol şi paraxilenol.
Prepararea α-tocoferolului din vegetale:
Se face o extracţie din uleiul de germeni ai seminţelor. Pentru obţinerea uleiului se
folosesc germenii proaspeţi, întrucât râncezirea micşorează concentraţia tocoferolilor, care
sunt în proporţie de 0,015-0,50%. Solvenţii utilizaţi pentru extracţie sunt: benzenul, eterul,
benzina, etanolul fierbinte, furfurolul şi propanolul lichid. După evaporarea solvenţilor
rămâne un ulei de culoare închisă, care este saponificat cu hidroxid de potasiu, în soluţie de
alcool metilic, la 20-300C. Poţiunea nesaponificată este extrasă cu eter de petrol, care apoi se
supune distilării.
Reziduul se tratează cu pentan, care extrage α-tocoferolul; acesta rămîne sub formă de
ulei după evaporarea solventului. Pentru obţinerea α-tocoferolului pur se foloseşte absorbţia
pe coloană cu oxid de aluminiu din soluţie benzenică. Prin metoda extraciţiei din vegetale se
obţin concentrate cu un conţinut de numai 4-65% α-tocoferol. Uleiul de cătină conţine
vitamina E într-o proporţie de 200 mg% mai mare decât în soia (120 mg%), porumb (100%)
şi floarea-soarelui (100 mg%). În industrie se folosesc metode de sinteză din
durohidrochinonă şi bromură de fitil, întrucat sunt mai rapide, mai puţin complicate, produsul
are un conţinut mult mai mare de α-tocoferol şi sunt mai economice.
50
în grasimile râncede, care o distrug imediat. Vitamina E a fost găsita şi în polen în diferite
proporţii.
Tabelul nr. 3.1 - Cantitatea medie de tocoferoli (mg/100g):
Alimentul Proporţia de tocoferol
Făină de grâu 25
Pâine neagră 2.2 - 5
Pâine albă 1.3
Ulei de porumb 95
Ulei de măsline 23
Ulei de floarea soarelui 6
Ulei de germeni de porumb 220
Unt 6.8 - 12
Ouă de găină 3-5
Brânză 1-3
Carne de vită 0.9 - 3
Ficat de vită 1.5 – 7
Lapte de vacă 0.2 - 0.8
Tabelul nr. 3.2 - Cantitatea medie de tocoferoli a unor legume şi fructe (mg/100g produs):
Alimentul Proporţia de tocoferoli
Arahide 20.2
Ardei verde 0.65
Castraveţi 0.20
Fasole boabe 2.3
Fasole verde 0.28
Mazăre 3 - 18
Morcovi .07
Pătrunjel 1.8
Pepene 0.10
Spanac 2.5
Roşii 0.49
Varză roşie 2.5
Vinete 0.03
Caise 0.5
Căpşuni 0.22
Cireşe 0.27
Coacăze 1
Lămâi 0.8
Ridichi, gutui -
Măsline -
Mandarine -
Mere 0.57
Migdale 26.10
Păstârnac 1
51
Tabelul nr. 3.3: Conţinutul în tocoferoli a diferitelor uleiuri:
Uleiuri Tocoferol(total, mg/g) α β γ δ
Germeni
2.55 56 33.5 - -
de grău
Tărâţe 3.2 11 5.5 - -
Porumb 0.91 11 - 89 -
Rapiţă 0.56 27 - 73 -
Soia 1.18 13.5 - 59 7.5
Muştar 0.32 26.8 - 55 18
Bumbac 0.81 58 - 42 -
Orz 2.38 15.33 - 6 -
Arahide 0.195 35.5 - 64.5 -
Secară 2.48 39 - 5 -
Ovăz 0.61 28 - 36 10
Orez - 47 - - -
27
Avrămiuc, M. – „Biochimie”, vol. I, Editura Universităţii Suceava, Suceava 2001, p.155
52
derivat al glucidelor (hexozelor).28 Acidul ascorbic este γ-lactona acidului 2,3-dienol-L-
gulonic, care se poate prezenta şi sub o formă cetonică la carbonul C2. Acest compus cu
reacţie puternic acidă are proprietăţi reducătoare; prin dehidrogenare reversibilă (în mediu
alcalin) se transformă în acid dehidroascorbic, activ bilogic.29
Are formula brută C6H8O3 şi cea structurală prezentată în fig. 3.5.
OH
HO CH2 CH O O
HO OH
Fig. 3.5 – Formula structurală a acidulului ascorbic
Este un agent antioxidant, natural, se obţine din fructe şi vegetale, iar pe cale sintetică
se obţine din glucoză. Se prezintă sub formă de cristale incolore aciculare sau foiţe precum şi
ca pulbere albă cristalină. Este inodor, cu gust acid (acrişor). Dacă este perfect anhidru, acidul
ascorbic este stabil în contact cu aerul, iar în caz contrar, prin expunere la aer şi lumină, se
oxidează cu uşurinţă. Alcaliile şi fierul favorizează oxidarea acidului ascorbic. Are masă
moleculară de 176,12, densitate de 1,65, punctul de topire la 190–192°C (cu descompunere) şi
rotaţia specifică de +23° (în apă).
Acidul ascorbic este solubil în apă (1:3 în apă la 20°C), în alcool absolut (1:50) şi în
glicerină (1:100).30
28
Avrămiuc, M. – „Biochimie”, vol. I, Editura Universităţii Suceava, Suceava 2001, p.170
29
Segal, R. – „Biochimia produselor alimentare”, Editura cademica, Galaţi 2006, p. 183
30
Banu, C., Buţu, N., Lungu, C., Alexe, P., Răsmeriţă, D., Vizireanu, C. – „Aditivi şi ingrediente pentru
industria alimentară”, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000, p. 114
53
varietatea exactă a plantei,
condiţiile solului
climatul în care s-a dezvoltat,
perioada de timp dintre recoltare şi consumare,
condiţiile de păstrare,
metoda de preparare.
Abia în anii 1920 s-a realizat că şi unele bucăţi de carne sunt, de asemenea, o sursă de
vitamina C. Muşchiul şi grăsimea, care reprezintă baza alimentaţiei occidentale moderne, sunt
surse proaste.
Stabilitatea vitaminei C depinde în mare măsură de produsul în care se găseşte şi de
condiţiile de mediu. Sub formă cristalizată are o bună rezistenţă atât la acţiunea oxigenului,
cât şi la temperaturi înalte. În schimb, în soluţii, se oxidează rapid. Procesul de oxidare este
înfluenţat de pH, temperatură, lumină şi este catalizat de metalele grele. Valoarea pH-ului are
o importanţă determinantă, oxidarea fiind mai lentă cu cât pH-ul este mai acid. Temperatura
accelerează procesul de oxidare.
Metalele grele, în special cuprul, exercită un efect catalitic. Radiaţiile ultraviolete
provoacă distrugerea acidului ascorbic, efectul fiind mai puternic în prezenţa lactoflavinei.
În produsele naturale există substanţe care apără acidul ascorbic de oxidare, dar sunt şi
alte substanţe în prezenţa cărora se produce oxidarea. Astfel, din prima grupă fac parte
substanţele reducătoare, diferiţi aminoacizi, în special aminoacizii cu sulf (cisteina), substanţe
proteice, diferite enzime (catalaza, ascorbicreductaza). În cea de-a doua grupă intră
ascorbicoxidaza, polifenoloxidaza, peroxidazele.
Stabilitatea acidului ascorbic în plante se datorează grupărilor sufhidril (-SH) şi a
faptului că vitamina C se găseşte în proporţie destul de mare legată într-un complex cu
proteinele, sub formă de ascorbinogen, foarte stabil la oxidare. Ascorbinogenul se disociază în
mediu acid dând naştere vitaminei C.31
31
Poroch-Seriţan, M. – “Igiena alimentaţiei” , Editura Universităţii Suceava, Suceava 2006
32
http://ro.wikipedia.org/wiki/Vitamina_C
54
CAPITOLUL 4. ANALIZA PRODUSELOR LACTATE
ACIDE
Prin specificul lor, produsele lactate acide se analizează prin măsurători de parametri
fizico-chimici, încărcătură microbiologică şi proprietăţi organoleptice. Primul grup de
parametri se supun cu suficientă rigurozitate controlului prin măsurători de caracteristici
specificate în normele de producţie, în contractele de livrare sau alte înscrisuri ce
reglementează relaţiile producător-consumator-siguranţa alimentaţiei. Acest control se poate
efectua pe fluxul tehnologic sau pe produsele ce se livrează spre consum.
33
Bahrim, G., Borda, D., Costin, Gh. M., şi col. – „Produse lactate fermentate” , Editura Academica, Galaţi,
2005, p. 383
55
4.2.1. Controlul calităţii laptelui
Este unanim recunoscut importanţa laptelui în fabricarea produselor lactate acide.
Laptele – materie primă influenţează decisiv calitatea produselor fabricate, conservabilitatea
acestora, consumurile specifice, costurile de fabricaţie.
Din punct de vedere structural laptele este un sistem fizico-chimic complex, schematic
putând fi considerat ca o emulsie de grăsimi într-o soluţie coloidală. Laptele este compus din
4 faze: o fază gazoasă, o fază grasă, o fază coloidală şi o fază apoasă.
Din punct de vedere fizilogic laptele este definit ca produsul de secreţie al glandei
mamare a femelelor, după actul partnutriţiei şi care serveşte pentru hrana puilor.
Din punct de vedere igienic, prin lapte se înţelege, produsul biologic scos din ugerul
animalelor sănătoase, printr-un muls complet şi neîntrerupt, în aşa fel încât în acesta să ajungă
cât mai puţine impurităţi (de la uger, mâini, utilaje şi aer).
În general noţiunea de lapte se defineşte şi se înţelege laptele de vacă.
Pentru evaluarea calităţii laptelui se analizează prin metode tradiţionale sau
instrumente moderne caracteristicile fizico-chimice şi microbiologice. În plus trebuie
efectuate determinări pentru a evidenţia eventualele falsificări, poluări sau contaminări.
Tabelul 4.1 – Metode folosite în analiza laptelui
Caracteristicile fizico-chimice
Metoda
ale laptelui
Densitate Areometric – termolactodensimetru
Aciditate Titrare cu NaOH 0,1 n
pH pH-metru
Temperatură Termometru
Substanţă uscată totală Termogravimetric, uscare cu IR
Grăsime Gerber/Rose-Gottlieb, Milko-tester, Milkoscan, Infratec
Proteine Kjeldahl, Kjel-Foss-Automatic, spectroscopie în IR apropiat, fotometric-
Pro-Milk
Lactoză Polarimetric, iodometric, Bertrandt-Schoorl, spectroscopie în IR apropiat
Adaos apă Criosopic (determinarea punctului de congelare), analiză IR
Sursa: Prelucrare după Bahrim, G., Borda, D., Costin, Gh. M., şi col. – „Produse lactate fermentate” ,
Editura Academica, Galaţi, 2005, p. 384
57
Principiul de măsurare: Determinarea se bazează pe o procedură combinată termo-
optică. Proba de lapte (12 – 20 ml) este pompată în două unităţi diferite: o unitate optică
(BlueBox) şi o unitate termică sau calorică (RedBox), care folosesc procedee de analiză
complet diferite.
Cu ajutorul unităţii BlueBox, ce foloseşte turbiditatea ca principiu de măsură, se
determină suma dintre grăsime şi proteină (F+P), iar cu ajutorul unităţii RedBox, care
foloseşte efectele calorice ca principiu de măsurare, se detremină conţinutul de grăsime şi
substanţa uscată fără grăsime (SNF-ul) din probă.
34
STAS 6347-61
58
cilindrului trebuie să fie de cel puţin 5 mm. Citirea temperaturii şi a densităţii se face după 1–
2 minute, când poziţia lactodensimetrului devine stabilă.
Diviziunea citită la marginea superioară a meniscului reprezintă densitatea laptelui, la
temperatura la care s-a făcut citirea. Dacă temperatura este diferită de 20°C, numărul de grade
citit se corectează conform datelor din anexă.
Densitatea relativă se calculează cu formula:
𝐶
𝐷𝑒𝑛𝑠𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑟𝑒𝑙𝑎𝑡𝑖𝑣ă 𝑙𝑎 20° = 1 +
1000
în care C reprezintă numărul de grade lactodensimetrice, corectat.
Corecţia gradelor lactodensimetrice citite la temperaturi diferite de +20°C se poate
face cu aproximaţie şi prin calcul, astfel:
𝐷20 = 𝐷𝐶 + 0,2𝑛
în care:
D20 – grade lactodensimetrice la 20°C;
DC – grade lactodensimetrice citite pe lactodensimetru;
0,2 – factor de corecţie care se adaugă pentru fiecare grad de temperatură peste 20°C
şi se scade pentru fiecare grad de temperatură peste 20°C;
n – diferenţa algebrică, în °C, între temperatura la care s-a făcut citirea şi 20°C (pentru
care e gradat lactodensimetrul.
Pentru o determinare cât mai corectă este bine ca proba să fie omogenizată prin
răsturnarea lentă de câteva ori a recipientului, să fie încălzită la aproximativ 45°C,
omogenizată din nou şi răcită la 20°C.35
Conform normativelor actuale, densitatea laptelui recepţionat de unităţile de prelucrare
trebuie să aibă o valoarea minimă de 1,029 la vacă.36
35
Banu, C. şi col. – „Manualul inginerului din industria alimentară”, vol. II, Editura Tehnică, Bucureşti 1999
36
Ordinul Ministerului Sănătăţii 975/1998 – Privind aprobarea normelor igienico-sanitare pentru alimente
37
STAS 6353-61
59
Fenolftaleina serveşte ca indicator al sfărşitului reacţiei datorită prorpietăţii sale de a fi
incoloră în mediul acid şi roşie în mediul bazic.
Reactivi
Hidroxid de sodiu, NaOH, soluţie 0,1n;
Fenolftaleină, soluţie alcoolică 1%;
Apă distilată, proaspăt fiartă şi răcită, lipsită de CO2.
Mod de lucru
Cu o pipetă se iau 10 ml din proba de analizat şi se introduc într-un vas Erlenmeyer de
100ml.
Se adaugă 20 ml apă distilată, trecând-o prin pipeta folosită la măsurarea probei şi 3
picături de fenolftaleină. Se amestecă bine şi se titrează cu hidroxid de sodiu soluţie, agitând
mereu, până la apariţia unei coloraţii roz-deschis, care nu dispare timp de 1 minut.
Calculul
Aciditate = 10 x V grade Thorner
- în care V reprezintă volumul de hidroxid de sodiu, soluţie 0,1n, întrebuinţat la titrare, în
ml.
Între două determinări paralele se admite o diferenţă de ± 1°T.
Conform normativelor actuale, aciditatea maximă admisă a laptelui maximă admisă a
laptelui crud integral, recepţionat în vederea prelucrării este de: 19°T, iar aciditatea iaurtului
să fie cuprinsă între 75 şi 145°T.38
COOH COOH
38
Bondoc, I., Şindilar, E.V. – „Controlul sanitar al calităţii şi salubrităţii alimentelor”, vol. I, Editura Ion
Ionescu de la Brad, Iaşi 2002
39
STAS 6355-61
60
Aparatură şi reactivi
Microbiuretă
Vase Erlenmeyer de 100, 200 ml
Pipetă de 50 ml
2 pipete de 1 ml
Hidroxid de sodiu, NaOH, soluţie 0,143 n, lipsită de CO2. Într-un litru de apă fiartă şi
răcită se dizolvă 5,75g de NaOH. Titrul soluţiei se stabileşte cu ajutorul unei soluţii de
acid oxalic 0,143n (9 g acid oxalic la litru).
Fenolftaleină, soluţie alcoolică 2%
Sulfat de cobalt, CoSO4, soluţie 5%
Oxalat de potasiu (neutru), K2(COO)2, soluţie 28%
Formaldehidă, CH2O, soluţie 37% (cantitatea de formaldehidă, necesară pentru
determinările din aceeaşi zi, se neutralizează cu soluţie de hidroxid de sodiu 0,1n).
Mod de lucru
În două vase Erlenmeyer se introduc cu pipeta câte 50 ml lapte, apoi căte 2 ml soluţie
de oxalat de potasiu şi se agită.
Într-unul din vase, constituind proba martor, se introduce 1 ml soluţie de sulfat de
cobalt şi se agită. Apare coloraţia roz.
În al doilea pahar se introduce 1ml soluţie de fenolftaleină şi se adaugă, picurând din
microbiuretă, soluţie de hidroxid de sodiu, pentru neutralizarea acidităţii libere, până se obţine
o coloraţie roz a probei ca a probei martor.
Se adaugă 10 ml soluţie de formaldehidă şi se agită. Coloraţia roz dispare. Se lasă 30
secunde în repaus, se agită şi se titreazp din nou până la apariţia coloraţiei asemănătoare cu
proba martor.
Calculul
𝑉
𝑇𝑖𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑟𝑜𝑡𝑒𝑖𝑐 = ,
2
- în care V reprezintă volumul soluţiei de hidroxid de sodiu 0,143 n, în ml, folosit la a doua
titrare.
Titrul proteic al laptelui integral are în general valori cuprinse între 3,0–3,5g%.40
40
Bondoc, I., Şindilar, E.V. – „Controlul sanitar al calităţii şi salubrităţii alimentelor”, vol. I, Editura Ion
Ionescu de la Brad, Iaşi 2002
41
Bahrim, G., Borda, D., Costin, Gh. M., şi col. – „Produse lactate Fermentate” , Editura Academica, Galaţi,
2005, p. 107
61
Principiul metodei
Principiul metodei analitice pentru determinarea SUT% constă în evaporarea apei la
etuvă termostatată la 102±2°C în prezenţa oxidului de Zn (ZnO).
Substanţa uscată este compusă din substanţe proteice, grăsimi, lactoză şi săruri
minerale. Din aceasta lipsesc apa şi sărurile volatile existenţe în lapte.
Substanţa uscată variază datorită variaţiei conţinutului de grăsime în timp ce substanţa
uscată negresă are o valoare aproximativ constantă.
Aparatură şi reactivi 42
Balanţă analitică
Etuvă electrică
Exucator
Fiole de cântărire de formă joasă, cu diametrul de circa 5 cm
Baghete subţiri de sticlă
Pipete de 10 ml
Nisip calcinat: nisip cernut cu granulaţia de 0,15–0,3 mm, tratat prin fierbere timp de
30 minute cu acid clorhidric concentrat, spălat cu apă până la reacţia neutră, uscat şi
calcinat.
Mod de lucru
Într-o fiolă de cântărire se introduc circa 10 g nisip şi o baghetă uscată de sticlă. Se
usucă la 102–105°C, se răceşte în exicator şi apoi se cântăreşte cu precizie de 0,001g. Uscarea
în etuvă şi răcirea se repetă până la masă constantă. Diferenţa între două cântăriri consecutive
nu trebuie să depăşească 0,004g.
Se introduc, cu o pipetă, în fiolă, 10 ml lapte şi se cântăreşte din nou. Se amestecă
laptele cu nisipul cu ajutorul unei baghete şi se evaporă la 50–60°C timp de 2–3 ore,
amestecând des conţinutul până la obţinerea unei mase sfărâmicioase. Apoi se introduce fiola
în etuvă şi se ţine la 102–105°C timp de 4–5 ore.
Se scoate apoi fiola din etuvă, se răceşte în exicator şi se cântăreşte. Se repetă uscarea
în etuvă timp de 30 minute şi râcirea până la masă constantă. Diferenţa dintre două cântăriri
nu trebuie să depăşească 0,004g.
Calculul şi exprimarea rezultatelor
𝑚2 − 𝑚0
% 𝑆𝑢𝑏𝑠𝑡𝑎𝑛ţă 𝑢𝑠𝑐𝑎𝑡ă 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙ă (𝑆𝑈𝑇%) = × 100
𝑚1 − 𝑚0
- în care:
m2 – masa fiolei cu nisip, baghetă şi reziduul după uscare, în g;
m0 – masa fiolei cu nisip şi baghetă, în g;
m1 – masa fiolei cu nisip, baghetă şi produsul luat pentru analiză, în g.
Diferenţa între rezultatele procentuale a 2 determinări nu trebuie să depăşească 0,05.
Substanţa uscată negrasă se calculează astfel:
% 𝑆𝑢𝑏𝑠𝑡𝑎𝑛ţă 𝑢𝑠𝑐𝑎𝑡ă 𝑚𝑒𝑔𝑟𝑎𝑠ă (𝑆𝑈𝑁%) = 𝑆𝑈𝑇 − 𝐺
- în care:
42
STAS 6344-61
62
SUT% – substanţa uscată totală, în procente;
G – grăsime, citită la butirometru, în procente
43
STAS 6352-61
44
Ordinul Ministerului Sănătăţii 975/1998 – Privind aprobarea normelor igienico-sanitare pentru alimente
63
4.3.7. Determinarea pH-ului laptelui şi al produselor lactate acide
Pentru măsurarea pH-ului se pot utiliza fie pH-metre universale, fie pH-metre
portative. Principiul de funcţionare al acestor aparate este acelaşi, indiferent de tipul lor.
Măsurarea pH-ului se face cu ajutorul unui sistem format din doi electrozi din care
unul este de măsură, iar celălalt este de referinţă.
Sistemul de electrozi utilizat pentru măsurarea pH-ului laptelui şi al produselor lactate
acide constă dintr-un electrod de sticlă (pentru măsurare) şi un electrod de comparaţie (de
referinţă).
Aparatură şi reactivi
pH-metru de laborator
Sistem de electrozi
Soluţie tampon din soluţie de fosfat monoacid de potasiu 0,025M şi soluţie de fosfat
diacid de sodiu 0,0025M. La temperatura de 20°C soluţia tampon are pH-ul egal cu
6,88
Soluţie tampon constituită din oxalat acid de potasiu 0,0,5M. La 20°C soluţia are pH-
ul de 4,00.
Mod de lucru
Înainte de efectuarea măsurătorilor cu pH-metrul, instrumentul trebuie reglat folosind
soluţiile tampon standard, prin respectarea succesiunii operaţiilor:
Se încălzeşte aparatul timp de 30 de minute;
Se spală electrozii cu apă distilată, picăturile scurse se vor absoarbe cu hârtie de filtru;
Se toarnă în paharul pH-metrului 40 ml soluţie tampon şi se aduce temperatura la
20±1°C;
Se introduc electrozii în pahar; după 1–2 minute se va citi indicaţia. Cu ajutorul
petenţiometrului de reglaj se va regla indicaţia instrumentului.
După fiecare determinare electrozii trebuiesc spălaţi cu apă distilată.
Pentru determinarea pH-ului probei de analizat, paharul va fi umplut 2/3 cu produs, iar
electrozii vor fi imersaţi complet.
Paharul se va roti uşor în jurul axei sale pentru uniformizarea probei. Valoarea va fi
citită după 15–20 secunde de la imersare.
64
Reziduul este calcinat într-un cuptor electric la 530±20°C, timp de 1,5–2 ore.
Creuzetul cu cenuşă se răceşte în exicator, se recântăreşte şi se calculează „Cenuşa”, % ca şi
în cazul substanţei uscate.
Calculul
𝑚 2 − 𝑚0
% 𝐶𝑒𝑛𝑢şă = × 100
𝑚1 − 𝑚0
- în care:
m2 – masa creuzetului şi a reziduului după uscare, în g;
m0 – masa creuzetului, în g;
m1 – masa creuzetului şi a produsului luat pentru analiză, în g.
45
STAS 6352-1/88
65
Mod de lucru
În fiola de cântărire care conţine nisip şi bagheta, uscată la etuvă, răcită în exicator şi
cântărită la balanţa analitică, se introduce cu ajutorul pipetei circa 1 g produs lactat acid.
Se omogenizează proba cu nisipul din fiolă cu ajutorul baghetei şi apoi se introduce
fiola în etuvă unde se menţine 30 minute la 105°C (capacul se pune alături de probă în etuvă).
După răcire în exicator, fiola se recântăreşte.
Exprimarea rezultatelor
Diferenţa dintre cântărire înainte şi după uscare, raportată la 100 g produs, va da
conţinutul procentual în substanţă uscată a probei de analizat.
𝑚2 − 𝑚0
% 𝑆𝑢𝑏𝑠𝑡𝑎𝑛ţă 𝑢𝑠𝑐𝑎𝑡ă 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙ă (𝑆𝑈𝑇%) = × 100
𝑚1 − 𝑚0
- în care:
m2 – masa fiolei cu nisip, baghetă şi reziduul după uscare, în g;
m0 – masa fiolei cu nisip şi baghetă, în g;
m1 – masa fiolei cu nisip, baghetă şi produsul luat pentru analiză, în g.
4.3.10.2. Determinarea conţinutului de substanţă uscată cu „Balanţa digitală
de măsurare a umidităţii (AND seria AD 4714), metoda rapidă
Mod de lucru
Se aşează balanţa pe o suprafaţă plană, solidă, să fie perfect orizontală (se verifică
amplasarea cu ajutorul rotiţelor de pe soclu, vizualizând bula de aer).
Se conectează la reţeaua de curent şi se dă drumul din întrerupător. Va apărea pe ecran
„Busy” apoi T°C şi T min, programate în sesiunea anterioară.
Se apasă T/T/Ent şi cu săgeţi se setează temperatura şi timpul de uscare, apoi se apasă
iar T/T/Ent.
Se plasează foaia de staniol şi se apasă Tare/Reset şi va apărea scris 0 g.
Se aşează proba pe foiţa de staniol şi apare masa în g.
Se apasă Start/Stop şi va apărea umiditatea (pornind de la 0%) şi timpul rămas.
Când operaţia este încheiată se va auzi un semnal sonor (15 secunde). Se apasă pe
Start/Stop şi se citeşte valoarea umidităţii.
Se închide de la întrerupător şi de la reţea.
66
în condiţii igienice şi tehnologice corespunzătoare, nici una din aceste categorii de
microorganisme nu trebuie să fie prezentă.
Determinarea numărului total de microorganisme la produsele lactate acide nu se
practică în mod obişnuit. Numărul total la aceste produse este format exclusiv, sau aproape
exclusiv, de microflora industrială folosită. Totuşi, în anumite situaţii, se execută această
determinare, mai ales la laptele acidofil şi la iaurt sau alte produse la care se folosesc
amestecuri de specii şi tulpini, pentru a vedea proporţia dintre acestea sau pentru a explica
apariţia unor defecte de consistenţă, structură şi aromă. La iaurt se determină numărul total de
lactobacili şi streptococi/ml, folosind agarul nutritiv cu zer (lactoză) şi incubarea la 40°C.
Paralel, se determină numărul de streptococi termofili (S. termophilus) folosind agarul nutritiv
cu lactoză (zer) şi albastru de China cu pH 7,0, cu incubare la 40°C. Pe acest mediu
streptococii formează colonii punctiforme albastre. Scăzând numărul total, determinat pe
agarul nutritiv cu lactoză (zer) numărul de streptococi, determinat pe agarul nutritiv cu lactoză
(zer) şi albastru de China, se stabileşte numărul de lactobacili (L. bulgaricus)/ml şi se poate
calcula raportul dintre aceste două specii de bacterii. Acest raport trebuie să fie la un produs
normal de 1 parte S. termophilus (cca. 200.000.000/ml) şi 2 părţi L. bulgaricus (cca.
400.000.000/ml).46
46
Bărzoi, D., Apostu, S. – „Microbiologia produselor alimentare”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2002
67
Tabelul nr. 4.2 – Evoluţia acidităţii timp de 15 zile
Evoluţia acidităţii
Rezultate (°T) Valoarea
Număr zile Proba maximă
Proba nr. 1 Proba nr. 2 Proba nr. 3 Proba nr. 4
martor admisă
2 93 95 105 110 110
5 113 114 114 115 115
8 121 117 117 117 118 145
10 126 124 123 123 123
12 131 129 129 128 129
15 142 137 135 138 138
Evoluţia acidităţii
160 Valoarea maximă
140 admisă
Proba martor
120
Aciditate (°T)
După cum se vede din tabelul 4.2 şi din reprezentarea grafică (figura 4.1), după două
zile de la obţinerea probelor de iaurt cu adaos de vitamine, aciditatea acestora este uşor mai
mare faţă de aciditatea probei martor. Acest lucru se datorează în special adaosului de acid
ascorbic, care a favorizat creşterea acidităţii acestor produse. În următoarele zile aciditatea
iaurturilor începe să se echilibreze ajungând la valori apropiate de cele ale probei martor, ca
după 15 zile, aciditatea acestora să fie sensibil mai mici faţă de aciditatea probei martor.
Aciditatea probelor de iaurt cu adaos de vitamine creşte în raport cu cantitatea de acid
ascorbic adăugată, astfel se poate observa că valoarea cea mai mare a acidităţii este atinsă de
probele cu numărul 3 şi 4 în care s-au adăugat 10 ml soluţie apoasă de acid ascorbic (~ 1 g de
acid ascorbic).
Comparând aceste valori cu aciditatea maximă admisă (145°T), se constată că toate
probele se încadrează în limitele normale prevăzute de legislaţia în vigoare.
68
4.4.3. Determinarea pH-ului iaurtului
Tabelul nr. 4.3 – Evoluţia pH-ului timp de 15 zile
Evoluţia pH-ului
Rezultate Valoarea
Număr zile Proba maximă
Proba nr. 1 Proba nr. 2 Proba nr. 3 Proba nr. 4
martor admisă
2 4.75 4.73 4.71 4.68 4.68
5 4.63 4.66 4.66 4.66 4.66
8 4.58 4.61 4.61 4.61 4.62 4,8
10 4.51 4.55 4.53 4.53 4.53
12 4.47 4.52 4.51 4.51 4.51
15 4.42 4.46 4.47 4.48 4.47
4.9
4.8
4.7
Valoarea maximă admisă
4.6 Proba martor
pH
După cum se observă din datele rezultate valoarea pH-ului probelor supuse analizelor
scade pe măsura trecerii timpului, în corelaţie cu creşterea acidităţii acestora. La fel ca şi la
determinarea acidităţii se observă că în primele zile valorea pH-ului produselor, în care s-au
adăugat diferite concentraţii de antioxidanţi, este mai mică de decât cea a probei etalon, ca
apoi aceasta să devină mai mare.
Cel mai mic pH a fost înregistrat de proba de iaurt cu numărul 1.
69
Tabelul nr. 4.4 – Conţinutul de grăsimi
Grăsime (g%) Grăsime (g%)
Produs Valoare admisă STAS
Valori individuale
Proba martor 2.8
Proba nr. 1 3.1
Proba nr. 2 3.2 minimum 2.8
Proba nr. 3 3.4
Proba nr. 4 3.4
După cum se observă din tabelul nr. 4.4 conţinutul de grăsimi, faţă de proba martor
creşte în raport cu creşterea concentraţiei de tocoferol adăugat în produsul analizat.
18
16
14
Substanţă uscată totală (%)
12
Valoarea minimă admisă
10 Proba martor
8 Proba nr. 1
Proba nr. 2
6
Proba nr. 3
4
Proba nr. 4
2
0
2 5 8 10 12 15
Număr zile
Fig. 4.3 – Reprezentarea grafică a evoluţiei substanţei uscate totale timp de 15 zile
După cum se observă din tabelul nr. 4.5 şi din figura 4.3 conţinutul de substanţă uscată
totală din probele de iaurt variază în limite destul mici. Substanţa uscată totală variază astfel:
70
„Proba martor” – între 12,81 – 14,79%, cu o medie artimetică ̅𝑥 = 13,72
„Proba nr. 1” – între 13,89 – 15,70%, cu o medie artimetică ̅𝑥 = 14,62
„Proba nr. 2” – între 13,30 – 15,50, cu o medie artimetică ̅𝑥 = 14,29
„Proba nr. 3” – între 12,11 – 14,50%, cu o medie artimetică ̅𝑥 = 13,59
„Proba nr. 4” – între 12,50 – 14,08%. cu o medie artimetică ̅𝑥 = 13,48
Aceste diferenţe dintre rezultatele obţinute în primele zile şi următoarele zile se
datorează în principal unei deficienţe a omogeniozării probelor din lipsa unui omogenizator
profesional.
Diferenţa dintre conţinutul de substanţă uscată a probei martor şi celelalte probe este
dată de adaosul de vitamine din acestea.
Având în vedere faptul că valoarea minimă admisă pentru substanţa uscată totală la
iaurturi este de 11,30% se observă din tabelul 4.5 că valorile obţinute se încadrează în această
limită.
71
89.00
88.00
87.00
Valoarea maximă admisă
Umiditate (%)
82.00
2 5 8 10 12 15
Număr zile
72
Fig. 4.5 – Analiza microscopică a Probei de iaurt etalon – după 2 zile
73
Fig. 4.7 – Analiza microscopică a Probei de iaurt nr. 2 – după 2 zile
74
Fig. 4.9 – Analiza microscopică a Probei de iaurt etalon – după 15 zile
75
Fig. 4.12 – Analiza microscopică a Probei de iaurt nr. 3 – după 15 zile
76
numărul lactobacililor şi streptococilor creşte mai ales în probele de iaurt cu adaos de
vitamine.
în ceea ce priveşte substanţa uscată totală, aceasta variază invers proporţional cu
conţinutul de apă al probelor analizate. Şi acest parametru se înscrie în limitele
prevăzute de norme.
77
CONCLUZII
Având în vedere importanţa deosebită a produselor lactate acide pentru organismul
uman şi interesului deosebit privind studiul ameliorării conserviabilităţii acestor produse, în
lucrarea de faţă s-a urmărit obţinerea unor variante de iaurt în care s-a adăugat diferite
cantităţi de antioxidanţi naturali (reprezentaţi de α-tocoferol şi acid ascorbic) şi s-a urmărit
influenţa acestora prin urmărirea variaţiei unor parametri fizico-chimici şi comparea lor cu
parametrii unei probe martor de iaurt.
Iaurtul fabricat în condiţii convenţionale are o durată de minimum 8 –10 zile la o
temperatură de 10°C obişnuită în reţeaua comercială. Tendinţa de concentrare a producţiei şi
de extindere a comerţului cu acest tip de produse necesită creşterea duratei de conservare la 3
– 4 săptămâni.
Studiind această problemă Kurman consideră că se poate obţine o durată de
conservare a iaurtului de cel puţin 4 săptămâni printr-o biostabilizare bazată pe tehnologia
clasică de fabricaţie înţelegând prin aceasta dirijarea diferiţilor factori care influenţează
conserviabilitatea, în scopul încetinirii sau chiar al opririi transformărilor de origine
enzimatică şi chimică, fără modificarea calităţilor naturale ale produsului. Pentru aceasta este
necesar să se ia o serie de măsuri pe parcursul procesului tehnologic, de la materie primă şi
până la depozitare şi transport. Pentru moment, maximum de rezultate se pot obţine folosind
culturi anume selecţionate şi luptând contra infecţiilor microbiene.
În ultimii ani s-au introdus o serie de procedee având drept scop prelungirea duratei de
conservare a iaurtulu. Acestea sunt:
uperizarea laptelui;
tehnica tratării aseptice;
conservarea chimică;
conservarea ternică.
Este foarte greu de realizat fabricaţia în condiţii de lipsă absolută de infecţie.
Titlul lucrării este „Influenţa antioxidanţilor naturali asupra produselor lactate acide”.
Această lucrare este structurată pe 4 capitole.
În capitolul 1 denumit „Produse lactate acide” s-au prezentat unele aspecte generale
ale acestor produse, compoziţia chimică a materiei prime din care sunt obţinute acestea,
culturile starter utilizate, precum şi importanţa produselor lactate acide asupra corpului uman.
În capitolul 2 intitulat „Tehnologia de obţinerea a iaurtului” s-a descris schema
tehnologică de fabricaţie a iaurtului prin adaos de tocoferoli şi acid ascorbic, folosiţi ca
antioxidanţi naturali, precum şi elaborarea planului HACCP.
În capitolul 3 denumit „ Analiza produselor lactate acide” s-a prezentat metodele ce au
stat la baza realizării părţii experimentale acestei lucrări. S-au determinat o serie de parametri
cum ar fi: aciditatea titrabilă, pH-ul, conţinutul de grăsime, conţinutul de apă şi substanţă
uscată totală. În urma acestor determinări am desprins următoarele concluzii:
laptele utilizat corespunde condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească pentru a putea
fi folosit la obţinerea iaurtului, conform STAS 2418-61.
78
aciditatea probelor în care au fost adăugaţi antioxidanţi naturali, în diferite
concentraţii, este în primele zile mai mare decât aciditatea titrabilă a probei martor,
apoi devine uşor mai mică decât aciditatea probei luate ca etalon. Ea se incadrează sub
limita prevăzută de STAS 3685-80.
pH probelor este invers proporţional cu aciditatea titrabilă.
conţinutul de grăsime al probelor cu adaos de tocoferol creşte uşor, în funcţie de
cantitatea de extras uleios de tocoferol adăugat în probele cercetate.
conţinutul de apă din variantele de iaurt obţinute se înscrie în limitele prevăzute de
norme.
numărul lactobacililor şi streptococilor creşte mai ales în probele de iaurt cu adaos de
vitamine.
în ceea ce priveşte substanţa uscată totală, aceasta variază invers proporţional cu
conţinutul de apă al probelor analizate. Şi acest parametru se înscrie în limitele
prevăzute de norme.
În final să se poate afirma că se observă o uşoară ameliorare a conservibilităţii
produselor lactate acide cu adaos de antioxidanţi faţă de proba folosită ca etalon.
79
BIBLIOGRAFIE
80
18. Pătraşcu, C., Pătraşcu, Al. – „Laptele – aliment şi materie primă”, Editura
Tehnică, Bucureşti 1995,
19. Poroch-Seriţan, M. – „Igiena alimentaţiei”, Editura Universităţii Suceava,
Suceava 2006
20. Reşiţco, V. – „Tehnologia laptelui – note de curs”
21. Rotar, R. – „Microbiologia produselor alimentare”, Editura Universităţii
Suceava, Suceava 2004
22. Segal, R. – „Biochimia produselor alimentare”, Editura cademica, Galaţi
2006,
23. Spreer, E. - „Milk and Diary Products Technology”, Marcel Bekker, Inc.
New York, 1998
24. Instrucţiuni tehnologice, lapte şi produse lactate, Bucureşti 1997,
25. www.adevărul.ro.
26. http://ro.wikipedia.org
81