UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANŢA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA : DREPT MARITIM

CONTRACTUL DE FACTORING INTERNAŢIONAL

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
LECT. UNIV. DR. BOGDAN TRANDAFIRESCU

MASTERAND:
CRIVĂŢ ANDREEA

CONSTANŢA
2015
 CUPRINS

CAPITOLUL I
1. DEFINIŢIE ŞI SEDIUL MATERIEI ..................................................................................3
2. PERSOANE IMPLICATE...................................................................................................3

CAPITOLUL II

1. CLAUZE SPECIFICE ALE CONTRACTULUI DE FACTORING..................................5

2. EFECTE ŞI RISCURI AFERENTE CONTRACTULUI DE FACTORING......................8
3. MODEL CONTRACT DE FACTORING.........................................................................12

BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................15

2
 I. 1. DEFINIŢIE

Factoring-ul este contractul prin care, o parte, numită aderent, transferă în proprietate o anumită
categorie a creanţelor sale, unei alte părţi, numită factor, care, în schimbul unui comision, se
obligă să plătească aderentului contravaloarea lor, el urmând să încaseze aceste creanţe de la
debitorii aderentului, fiind subrogat în acest scop în toate drepturile pe care aderentul le are
împotriva debitorilor săi.

Factorul ia asupra sa riscul insolvabilităţii debitorului şi, ca urmare, dacă la scadenţă,

debitorul unei facturi nu plăteşte, factorul nu se poate întoarce împotriva aderentului decât în caz
de inexistenţă totală sau parţială a creanţei, adică în situaţia în care creanţa nu se poate realiza
pentru că vânzătorul nu şi-a executat obligaţiile sale comerciale (de exemplu, nu a livrat marfa
sau marfa nu era corespunzătoare).

Pentru a preveni o astfel de situaţie de risc, factorul reţine, ca garanţie, o sumă

reprezentând o parte din valoarea facturilor (de regulă 10%).

Sediul materiei se regaseste, pe plan internaţional, în:

a) Convenţia UNIDROIT privind contractul internaţional de factoring încheiată la Ottawa în

1988;

b) Convenţia de la Roma 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale;

c) Convenţia ONU de la New York 2001 privind cesiunea de creanţă în comerţul internaţional;

2. La operaţia de factoring iau parte trei persoane:

a) - aderentul, care este fie vânzător de mărfuri, fie prestator de servicii sau executant de lucrări,
cedează creanţele rezultate din activitatea sa, materializate în facturi, unui factor care ii plăteţte
contravaloarea acestora;

3
b) - factorul, care dobândeşte creanţele aderentului în schimbul unui comision plătit de aderent,
urmând să încaseze creanţele respective la scadenţă, de la debitorii aderentului, asumându-şi
riscul neachitării la termen, de către debitori, a creanţelor (riscul de trezorerie) şi riscul
insolvabilităţii acestora;

c) - clienţii aderentului, care sunt cumpărători de mărfuri sau beneficiari ai prestarilor de servicii
ori ai executărilor de lucrări.

În cazul unui contract comercial internaţional (de factoring), intervine şi a patra persoană
- factorul la import, căruia factorul iniţial numit factor la export i-a recedat creanţele care-i
fuseseră vândute de aderent. Deci, relaţiile contractuale se stabilesc între exportator (aderent) şi
banca sa finanţatoare (având rolul de factor la export), clienţii importatori din străinătate şi
factorul la import. Factorul la export cumpără creanţele pe care clientul său exportator
(aderentul) le are de încasat de la cumpărătorii săi din străinătate şi le transmite apoi, contra
plată, corespondentului său, factor la import, din ţara cumpărătorilor. Factorul la import preia
astfel în proprietate creanţele şi le plăteţte factorului la export, cu reţinerea unui comision. De
aceea, în comerţul internaţional, factoring-ul are o importanţă deosebită în favorizarea
exportului, pentru că facilitează accesul pe pieţele internaţionale. Totodată, factoring-ul
internaţional ridică o serie de probleme privind evaluarea riscurilor de credit, de schimb valutar,
riscuri politice, riscul imposibilităţii de a transfera valută etc.

Contractul de factoring se prezintă în viaţa comercială, atât ca un instrument de finanţare,

cât şi ca un instrument de gestiune financiară.

a) Este un instrument de finanţare (factoring-ul are în vedere creanţe pe termen scurt) pentru
că aderentul, transmiţând creanţele sale unei societăţi de factoring, realizează o încasare imediată
şi irevocabilă a valorii nominale a facturilor, lucru care-i permite să aibă capitalul necesar
continuării activităţii sale; de aceea factorul apare faţă de aderent ca un finanţator.

Factoring-ul reprezintă o tehnică particulară de creditare a aderentului pe termen scurt

(până la un an).

b) Este un instrument de gestiune financiară , întrucât simplifică evidenţa şi contabilitatea

aderentului prin preluarea postului 'clienţi' din contabilitatea acestuia. Astfel, gestiunea postului

4
respectiv, care poate cuprinde sute de mii de conturi, se reduce la operaţiunea de a ţine evidenţa
unui singur cont (cel al factorului). Aceasta duce atât la economii directe, cât şi la eficienţa
economică, întrucât aderentul are posibilitatea să se concentreze numai asupra activităţii sale
esenţiale.

Interesul aderentului, în contractul de factoring, este legat şi de faptul că, de regulă,

obţine o plată imediată a creanţelor sale şi este înlăturat riscul insolvabilităţii clienţilor săi sau al
întârzierii acestora în plata creanţelor.

Interesul factorului este dat de faptul că percepe un comision, care este mai mare decât o
dobândă practicată asupra creditului. Riscul factorului este minim, deoarece, pe de o parte,
creditul avansat aderentului este asigurat cu toate garanţiile pe care le avea acesta asupra
clienţilor săi, întrucât factorul se subroga în drepturile aderentului faţă de debitorii cedaţi, iar pe
de altă parte, factorul poate verifica pe clienţii aderentului, pentru că astfel să accepte numai
acele creanţe în care riscul de insolvabilitate al debitorilor este mai redus.

În raport cu momentul achitării creanţelor de către factor, factoring-ul este de două feluri:
factoring tradiţional şi factoring la scadenţă.

În cazul factoring-ului tradiţional sau obişnuit, factorul plăteşte creanţele dobândite de la

aderent imediat, în momentul primirii acestora, creditându-l astfel (pe aderent), până la
exigibilitatea creanţelor.

În cazul factoring-ului la scadenţă, factorul plăteşte creanţele achiziţionate de la aderent

în momentul scadenţei acestora.

II. 1. Contractul de factoring prezintă următoarele trăsături:

a) are caracter intuitu personae, fiind încheiat de factor în considerarea persoanei

aderentului, pe care îl acceptă având în vedere modul în care îşi conduce afacerile cu clienţii ale
căror creanţe le-a cumpărat;

b) are, de asemenea, caracter consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros şi cu executare

succesivă;

5
 c) este într-o oarecare măsură, un contract de adeziune, deoarece, având nevoie să
încaseze contravaloarea creanţelor sale, aderentul acceptă clauzele impuse de factor (care se
referă mai ales la alegerea clienţilor). În acelaşi timp, cuprinde o clauză de exclusivitate în
privinţa tuturor creanţelor clientului (sau unei anumite categorii de creanţe);

d)contractul de factoring este un contract comercial complex, compus din mai multe operaţii
juridice care formează un tot unitar, cu un regim juridic propriu.

Factoring-ul se aseamănă cu multe instituţii juridice, dar nu poate fi confundat cu

acestea. Astfel, contractul de factoring se aseamănă cu contractul de mandat comercial, operaţia
de scont, contractul de împrumut, operaţia de asigurare de credit, cesiunea de creanţă, subrogarea
prin plată.

a) Contractul de factoring se aseamănă cu contractul de mandat comercial, dar, spre

deosebire de mandatar, care se obligă să remită mandantului numai sumele efectiv încasate,
factorul se obligă să plătească întreaga valoare a creanţelor vânzătorului asupra clienţilor
acestuia, suma care urmează să fie încasată ulterior şi în privinţa ei, factorul îşi asumă riscul
insolvabilităţii debitorilor.

De asemenea, factorul devine proprietar al creanţelor (ceea ce nu se întamplă în cazul

mandatului) şi, ca urmare, poate să le transmită altei persoane (de exemplu, unui factor din
străinătate), pe când factorul ca mandatar al aderentului ar putea doar să încaseze pentru acesta
creanţele de la clienţii lui. Mai mult, mandatul poate fi doar o operaţie izolată, adică să se refere
la o anumită creanţă, în timp ce factoring-ul se efectuează pentru un număr mare sau pentru
totalitatea creanţelor aderentului.

b) Faţă de operaţia de scont, factoring-ul prezintă următoarele asemănări şi deosebiri:

b.1) - ca şi scontul, factoring-ul presupune transmiterea unei creanţe, pe baza căreia se acordă un
credit înainte de scadenţă;

b.2) - pe când scontul se poate referi la o operaţie izolată, factoring-ul poate să implice o clauză
de exclusivitate a tuturor creanţelor sau cel puţin, asupra unei categorii de creanţe ale
aderentului;

6
b.3) - scontul implică existenţa unui titlu negociabil şi în raport de valoarea nominală a acestuia,
se plăteşte suma, aspect care nu este valabil în cazul factoring-ului;

b.4) - în cazul scontului, împrumutatul rămâne garantul bunei realizări a operaţiilor, banca ce a
efectuat scontul putându-se întoarce cu recurs cambial împotriva trăgătorului, pe când în cazul
contractului de factoring, factorul suportă riscul insolvabilităţii debitorilor cedaţi, iar aderentul
nu garantează decât existenţa creanţei.

c) Factoring-ul nu poate fi considerat nici un împrumut acordat de factor şi garantat de

aderent cu creanţele sale, deoarece factorul devine prin contract, proprietarul creanţelor pe care i
le transmite aderentului.

d) Contractul de factoring nu poate fi asimilat nici operaţiei de asigurare de credit, pentru

că societatea de asigurare, care îşi asumă obligaţia fermă de a plăti, face plata numai în situaţia în
care, debitorul principal nu plăteşte, pe când factorul devine debitorul valorii tuturor creanţelor
din momentul acceptării acestora, el asumându-şi obligaţia de a plăti de îndată.

e) Factoring-ul prezintă cele mai multe analogii cu cesiunea de creanţă şi cu subrogarea

prin plată. Ca şi la cesiunea de creanţă, unde cedentul garantează numai existenţa creanţei la data
cesiunii, nu şi solvabilitatea debitorului ori modificările ulterioare ale creanţei şi în cazul
factoring-ului, aderentul răspunde faţă de factor numai pentru existenţa creanţei.

Spre deosebire de cesiunea de creanţă, care presupune pentru a fi valabilă, mai multe
formalităţi, între care şi acordul debitorului cedat, în cazul factoring-ului, transmiterea creanţelor
de la aderent la factor, presupune formalităţi simplificate, neavând nici o valoare juridică acordul
sau dezacordul în acest sens al debitorilor cedaţi, cărora aderentul le notifică doar faptul că
trebuie să plătească valabil numai în mâna factorului.

f) Subrogarea prin plată presupune (pe lângă condiţii de formă complicate), ca plata să se
facă în acelaşi timp cu subrogarea, acordul intervenind între debitor şi solvent, pe când în tehnica
factoring-ului, acordul are loc între creditor şi factor (solvent), debitorul fiind terţ faţă de această
convenţie. Transmiterea creanţei către factor se realizează pe calea subrogaţiei convenţionale, în
temeiul căreia, factorul dobândeşte proprietatea creanţelor transmise de aderent, împreună cu
toate drepturile şi garanţiile aferente acestora, pierzând totodată acţiunea în regres împotriva

7
aderentului, exceptând cazul în care creanţa nu a existat. Această subrogare nu cere condiţii de
formă deosebite, ci doar notificarea ei, în orice mod, debitorului pentru a o face opozabilă
acestuia.

Din analiza domeniilor de riscuri principale în afacerile de factoring, se poate ajunge la

concluzia că acestea se localizează îndeosebi în direcţia clientului de factoring respectiv a
debitorului de factoring.

II. 2. Riscurile principale1 care pot apărea în legătură cu clientul de factoring sunt:

a) Dispersiunea defectuoasă a clientului de factoring;

b) Calitatea produselor sau serviciilor necorespunzătoare livrate de către clientul de factoring;

c) Încălcarea condiţiilor contractuale sau abuzul de încredere din partea clientului de factoring.

Indiferent de varianta contractului de fcatoring, bonitatea debitorului (cumpărătorului)

trebuie verificată de către factor, deoarece acesta are o mare importanţă în derularea contractului
de factoring. În acest context, riscurile principale (Rovenţa, M., 2002, p. 141-143) care pot să
apară în această privinţă sunt următoarele: insolvenţa debitorului; diversificarea defectuoasă a
debitorilor; cumulări de riscuri; abuz de încredere a debitorului în urma unor înţelegeri comune
incorecte ale acestuia cu clientul de factoring; greutăţi neprevăzute în cazul unor debitori din
străinătate (reglementări legale în privinţa creanţelor sunt în unele ţări din străinătate foarte
diferite); diferitele comportamente ale debitorilor cu privire la respectarea clauzelor contractuale
(contradicţii ilegale, întârzieri de plăţi, rezolvări arbitrare a situaţiilor privind marfurile returnate
etc); interdicţii de cesiune estimate în cazul unor debitori.

Pentru creanţele problematice de factoring pot să apară următoarele riscuri în sarcina

factorului: riscuri referitoare la decontări; mărfuri livrate în comision; restricţii de cesiune;
creanţe cu termen lung de plată (spre exemplu, livrarea bunurilor pentru investiţii mari şi durată
lungă de construcţie); creanţe contestate, întârziate (cu scadenţă depăşită) şi acţionate în
instanţele judecătoreşti; creanţe pentru debitori statali sau semistatali (calculate cu datorii de
impozit); creanţe externe (cu reglementări legale complicate, unde controalele de veritate nu sunt
curent posibile); creanţe singulare deosebit de mari; creanţe cu decontări parţiale (în domeniul
1
Molico, T., Wunder, E., 2004, p.122

8
construcţiilor, montajului şi construcţiilor imobiliare); creanţe cu rezervarea dreptului de
propietate (cu rezervarea prelungită a dreptului de propietate); creanţe neexistente sau numai
parţial existente (facturi fictive, facturi anticipate livrării mărfurilor sau executării serviciilor).

Finanţarea prin factoring prezintă numeroase avantaje pentru utilizatorii ei: simplificarea
formalităţilor financiar-contabile, mărirea vitezei de circulaţie a mijloacelor băneşti în situatile în
care numărul cumpărătorilor este mare şi termenele de plată sunt mai mari de 30 de zile,
furnizarea de servicii de consultanţă (informarea furnizorilor înainte de încheierea tranzacţiei
aspra solvabilităţii clienţilor), preluarea atribuţiilor furnizorilor referitor la urmărirea şi
decontarea facturilor, după încheierea tranzacţiilor între vânzător şi cumpărător asumarea riscului
insolvabilităţii clienţilor şi a riscului valutar, avantaje sub forma reducerilor obţinute în cazul
aprovizionărilor efectuate, precum şi neacordarea acestora în cazul vânzării produselor finite, etc.

Drepturi şi obligaţii ale factorului

Factorul,în calitate de dobânditor al creanţelor, are obligaţia de a plăti aderentului toate

facturile pe care, în prealabil, le-a aprobat (de regulă, factorul îşi rezervă prin contract dreptul de
a refuza facturile acelor clienţi care nu prezintă garanţie suficientă, pe plan comercial).

Plata creanţelor se face, de regulă, imediat, la data când facturile sunt prezentate
factorului. Facturile sau copiile lor legalizate se prezintă la anumite intervale de timp, convenite
de părţi (de exemplu, săptămânal), cu un borderou pe care sunt înscrise toate facturile din
perioada respectivă, cu toate garanţiile lor (cambii, conosamente) şi documentele justificative,
precum şi declaraţia aderentului că transmite factorului, în plină proprietate, acele creanţe (care
reprezintă preţul mărfurilor furnizate, al serviciilor prestate sau al lucrărilor executate şi
acceptate de clienţi), cu menţiunea că plata lor trebuie să se facă direct factorului. Borderoul mai
are anexată şi cererea aderentului de a i se plăti facturile, în schimbul unei chitanţe subrogatorii
(prin care îl subrogă pe factor în drepturile sale).

În practică, pentru a plăti aderentului valoarea creanţelor cedate, factorul îi deschide un

cont curent, în care prevede şi un credit cu un anumit plafon, pentru fiecare client pe care l-a
agreat. În momentul în care primeşte facturile cu actele justificative şi chitanţa subrogatorie,
factorul înscrie în contul curent al aderentului, la credit, valoarea nominală a creanţelor

9
transmise, iar comisionul cuvenit factorului şi eventualul agio (suma reţinută în cazul în care
aderentul utilizează creditul înainte de ajungerea la scadenţă a facturilor), sunt înscrise la debit.

Existenţa contului curent este o modalitate eficientă de încasare a drepturilor băneşti de

către fiecare parte, întrucât aderentul poate încasa creanţele sale în mod anticipat sau cel mai
târziu la scadenţă, pentru că factorul plăteţte în locul clienţilor, iar factorul poate încasa
comisionul şi rezolva imediat o eventuală acţiune în repetiţiune împotriva aderentului, care se
exercită prin simpla înscriere la debitul contului.

Factorul dobânditor al creanţelor, are dreptul la un comision, pentru realizarea căruia are
unele garanţii juridice. Astfel: a) factorul devine, prin subrogare, proprietar al creanţelor
transmise de aderent (având toate drepturile, accesoriile şi acţiunile aferente acestora). În calitate
de proprietar are dreptul de a revinde creanţele altui factor;

b) în calitate de creditor subrogat, are dreptul de a intenta o acţiune în plata contra debitorului şi
este unicul creditor în mâinile căruia debitorul se poate libera valabil (după ce i-a notificat
subrogarea); c) de asemenea, în calitate de creditor subrogat, factorului îi pot fi opuse toate
excepţiile inerente creanţei, pentru că aceasta i-a fost transmisă cu toate viciile care o afectează.

Celelalte excepţii pot fi opuse factorului numai dacă au luat naştere înainte de subrogare
(de exemplu, compensaţia legală).

Drepturi şi obligaţii ale aderentului

Aderentul are obligaţia de a plăti comisionul convenit şi de a înscrie, pe factură,

notificarea adresată debitorului, de a plăti direct factorului, fiind obligatorie înscrierea menţiunii
'subrogare', pe factură.

În acelaşi timp, aderentul este obligat să garanteze factorului existenţa creanţei şi să-l
informeze despre toate cauzele care ar putea afecta creanţa. El mai are obligaţia să notifice
debitorului existenţa subrogaţiei şi îndatorirea sa (a debitorului) de a plăti factorului creanţa
datorată până atunci aderentului.

10
 Părţile contractului de factoring internaţional pot să aleagă legea aplicabilă contractului
lor, acest aspect prezentând interes, în special, în privinţa cesiunii de creanţă de la factorul de
export la factorul de import.

În lipsa unui pactum de lege utenda, opinia majoritară este în sensul de a supune
contractul de factoring, legii în vigoare la sediul părţii cu obligaţie caracteristică, legea factorului
la import, soluţie ce este în concordanţă şi cu principiul ocrotirii creditului, factorul la import
fiind cel care realizează plata creanţelor, deci creditarea aderentului.

Dreptul aplicabil

Părţile contractului de factoring internaţional pot să aleagă legea aplicabilă contractului lor,
acest aspect prezentând interes, în special, în privinţa cesiunii de creanţă de la factorul de export
la factorul de import.

În lipsa unui pactum de lege utenda, opinia majoritară este în sensul de a supune
contractul de factoring, legii în vigoare la sediul părţii cu obligaţie caracteristică, legea factorului
la import, soluţie ce este în concordanţă şi cu principiul ocrotirii creditului, factorul la import
fiind cel care realizează plata creanţelor, deci creditarea aderentului.

11
Model de contract de factoring

Contract de factoring

Între:

1. ________________________________

– denumit în continuare Aderent –

şi

2. ________________________________

– denumit în continuare Factor,

Aderentul şi Factorul denumiţi în continuare Părţile.

Art. 1. Obiectul contractului

(1) Obiectul prezentului contract îl constituie toate creanţele prezente sau viitoare rezultând din
activitatea de furnizare de produse sau prestare de servicii a Aderentului.

(2) Odată cu dreptul de proprietate asupra creanţelor, Aderentul transmite Factorului toate
drepturile si garanţiile aferente acestora.

(3) Factorul îşi rezervă dreptul de a refuza anumite creanţe ale Aderentului, la propria sa
discreţie. In acest scop, Aderentul va prezenta Factorului creanţele sale în vederea aprobării
creditului.

(4) Facturile vor fi predate Factorului purtând menţiunea ca acestea se vor plăti către Factor. În
cazul în care plata se va face către Aderent, acesta primeşte plata în calitate de mandatar al
Factorului, având obligaţia de a preda neîntârziat sumele încasate Factorului.

Art. 2. Durata contractului

(1) Prezentul contract se încheie pe o perioadă de _____ ani/luni, începând cu data de ___, până
la data de _____.
(2) Contractul va fi reînnoit în mod automat la expirarea termenului dacă nici una dintre părţi nu
şi-a exprimat în scris dorinţa de a pune capăt acestuia cu minim ______ zile înainte de expirarea
duratei.

Art. 3. Obligaţiile şi drepturile Aderentului

(1) Aderentul are obligaţia de a transmite Factorului facturile justificative, în condiţiile

prezentului contract, însoţite de documentele justificative.

(2) Aderentul garantează existenţa creanţei la data cesiunii şi se obligă să-şi execute întocmai
obligaţiile contractuale faţă de debitorul cedat.

(3) Aderentul va furniza Factorului toate informaţiile necesare în vederea realizării creanţelor.

(4) Aderentul are obligaţia să plătească Factorului comisionul pentru serviciile acestuia.

(5) Aderentul are dreptul de a primi de la Factor contravaloarea creanţelor transmise şi acceptate
de către acesta, în termen de ______ zile de la acceptare.

Art. 4. Obligaţiile şi drepturile Factorului

(1) Factorul va plăti Aderentului creanţele acceptate în prealabil, în termen de _____ zile de la
acceptare.

(2) Factorul va suporta riscul insolvabilităţii debitorului cedat.

(3) Factorul va deschide un cont curent la dispoziţia Aderentului pentru plata contravalorii
creanţelor cedate.

(4) Factorul are dreptul de a primi de la Aderent comisionul convenit pentru serviciile sale.

Art. 5. Preţul şi modalitatea de plată

(1) Factorul va plăti Aderentului, în momentul acceptării creanţei, o suma reprezentând ___%
din valoarea creanţei. Această sumă va fi plătită Aderentului în contul curent deschis de către
Factor în acest scop.

13
(2) Pentru serviciile prestate, Factorul are dreptul la plata unui comision de factoring în valoare
de ___% din valoarea creanţei şi un comision de finanţare în valoare de ___% pe an din valoarea
creanţei.

(3) Comisionul de factoring este scăzut de către Factor din suma avansata către Aderent pentru
creanţele transmise. Comisionul de finanţare va fi stabilit în momentul realizării creanţei.

Art. 6. Drept aplicabil. Instanţă competentă

_____________________________.

Art. 7. Clauza de salvgardare

______________________________.

Art. 8. Clauza penală

______________________________.

Art. 9. Rezilierea contractului

______________________________.

Art. 10. Dispoziţii finale

______________________________.

Prezentul contract a fost încheiat astăzi, __________, la __________, în __ exemplare originale,

câte unul pentru fiecare parte contractantă.

Aderent, Factor,

__________________ __________________

14
 BIBLIOGRAFIE

1. Caraiani, Gheorghe – Factoringul in comerţul internaţional, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 2004
2. Molico, Tatiana - Factoringul, alternativa moderna de finantare, Editura CCECAR,
Bucureşti, 2004
3. Vartolomei, Brânduşa – Contractul de factoring, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2006.

15