UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

REFERAT LA ”ECOLOGIE”

”POLUAREA SONORĂ”

1
 POLUAREA SONORĂ

1. Aspecte generale

Poluarea mediului ambient, care îşi întinde ameninţarea asupra întregii planete, a
ajuns la un punct în care atacă dezlănţuit omul şi mediul său de existenţă. Trecând peste
limitele capacităţii proprii de apărare ale naturii, de regenerare, de echilibrare, toţi agenţii
poluanţi noi se răspândesc cu rapiditate în aer, în apă sau pe sol, generând, dezvoltând şi
provocând unul dintre cele mai grave pericole pe care l-a întâmpinat civilizaţia modernă.
Şi ca o ironie amară, în timpurile moderne nu stihiile naturii ori populaţiile vegetale sau
animale sunt acelea care îl ameninţă pe om şi condiţiile sale de existenţă, ci însuşi omul,
prin activitatea sa generală, insuficient controlată şi neadaptată în întregime la realităţile
naturale înconjurătoare, ameninţă echilibrul ecologic.
Poluarea constă în introducerea în mediu a unor substanţe care pot deranja
echilibrul ecologic, între fiinţele vii, care dăunează stării de sănătate şi confort a
oamenilor şi care pot produce pagube economice prin modificarea factorilor naturali sau
a celor creaţi prin activităţi umane. În esenţă, poluarea mediului înconjurător reprezintă
ansamblul modificărilor defavorabile pe care le suportă calităţile naturale ale acestuia
sub influenţa activităţilor societăţii omeneşti.
Ca orice alt tip de poluare și poluarea sonoră (fonică) are numai efecte negative în
special pentru om. Poluarea sonoră este o componentă importantă a poluării mediului
înconjurător şi prin caracterul nociv şi prin prezenţa sa în toate compartimentele vieţii
moderne, poluarea sonoră constituie o problemă majoră pentru toate ţările dezvoltate
economic sau în curs de dezvoltare. Acest tip de poluare reprezintă agresiunea continuă,
determinată de diferite zgomote produse de maşini, utilaje, aparatură industrială sau
casnică, în incinta contrucţiilor sau în afara acestora, zgomote favorizate de modul de
amplasare şi izolare constructivă a acestora.
Unul din factorii perturbatori ai mediului, care influenţează ambianţa în care se
desfăşoară activitatea şi viaţa omului este zgomotul asociat şi identificat, în general, cu
poluarea fonică (acustică sau sonoră). Zgomotul, sursa reprezentativă a poluării fonice,
afectează atât omul cât şi construcţia și de imobile. Cu cât nivelul de zgomot este
mai mare cu atât zonele poluate sonor se înmulţesc.
Zgomotul se defineşte ca fiind o suprapunere dezordonată a sunetelor de frecvenţe
şi intensităţi diferite care produc o senzaţie dezagreabilă şi agresivă. Apare ca o
consecinţă a activităţii industrială a omului, a activităţii de transport în urma căreia unde
mecanice, reprezentate de trepidaţii, sunete, infrasunete şi vibraţii ultrasonore au o
acţiune dăunătoare asupra sănătăţii omului, provocând stres, stare de oboseală,
irascibilitate, scăderea randamentului intelectual, hipoacuzie sau surzenie.

2. Efectele zgomotului

În general cele mai înalte nivele de zgomot se întâlnesc în unităţile industriale şi în

marile aglomerări urbane. Pentru a nu perturba calitatea activităţii la locul de muncă, au
fost introduse o serie de măsuri pentru prevenirea şi limitarea depăşirii anumitor niveluri
de zgomot. Aceste măsuri pot fi: sociale (norme şi legi de interzicere sau limitare a
2
nivelului sonor), tehnice (soluţii silenţioase, pereţi fonoizolanţi etc.) organizatorice (căşti
de protecţie, dispunerea surselor de zgomot la o distanţa mare faţă de angajaţi) şi igienice
(control medical, alimentaţie cu vitamine etc.).
În industrie apar zgomote de diferite intensităţi şi frecvenţe, cu acţiune continuă,
sau intermitentă. Ciocanele pneumatice, de exemplu, produc zgomote de 110 dB,
războaiele de ţesut 96 - 100 dB etc. Dacă se depăşesc 90 dB în 8 ore de activitate este
absolut necesară reducerea acestui tip de poluare.
În mediul industrial, infrasunetele, sunetele şi ultrasunetele se suprapun atât în ceea
ce priveşte componenţa spectrului oscilaţiilor generate de maşini şi utilaje, cât şi în
privinţa acţiunii lor asupra organismului lucrătorului. Infrasunetele aparţin părţii
inaudibile a spectrului sonor având frecvenţele inferioare valorii de 20 Hz. Infrasunetele
sunt prezente în numeroase locuri de muncă. Oscilaţiile acustice întâlnite în mediul
industrial au, de obicei, frecvenţe foarte variate. Ultrasunetele au frecvenţe între 20 kHz
şi 1 milion kHz.
Sunt produse în natură, în industrie, sau de aparatura electrocasnică. Animalele
recepţionează ultrasunetele, iar liliecii utilizează ultrasunetele emise de ei pentru
orientarea în timpul nopţii. La om, ultrasunetele distrug globulele roşii din sânge, produc
migrene, greaţă, sau chiar pierderea echilibrului.
Aspecte pozitive ale ultrasunetor sunt că distrug bacteriile, viruşii, ca de exemplu:
bacilul tuberculozei, virusul gripei, al tifosului ş.a. şi că ele îşi găsesc aplicaţii în
diagnosticarea medicală, sterilizarea unor obiecte medicale (ace, seringi), defectoscopia
pentru metale şi betoane, pentru identificarea golurilor, fisurilor interne, locaţia marină a
vaselor eşuate pe fundul mărilor, sau a submarinelor.
Există numeroase activităţi în care zgomotul este o component obligatorie.
Activităţile care cer o concentrare nervoasă deosebită sunt perturbate de zgomotele
puternice din mediul ambiant. Studiile efectuate asupra producţiei în condiţii diferite
de zgomot, au arătat că o creştere cu mai mult de 5 dB faţă de nivelul ambiant reduce
semnificativ capacitatea de muncă a individului.
Conform listei de identificare a factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire
profesională la locurile demuncă, zgomotul este un factor de risc fizic specific mediului
de muncă. Zgomotul este element al oricărui sistem de activitate. Este unanim
recunoscut că zgomotele au efecte negative asupra sănătăţii oamenilor pentru că:
– provoacă o jenă asupra realizării sarcinii de muncă, o oboseală auditivă sau un
deficit auditiv ireversibil, care poate ajunge până la surditate;
– agravează situaţiile de stres şi implicit agravează afecţiunile cardio-vasculare şi
digestive;
– măresc oboseala generală şi îndeosebi oboseala nervoasă;
– generează insomnii;
– accentuează deficienţele de comportament ca de exemplu agresivitatea şi
anxietatea.
Nivelul productivităţii muncii este deosebit de afectat de zgomot. Randamentul
celor care lucrează în spaţii cu zgomot este semnificativ mai redus decât al celor care
lucrează în încăperi silenţioase. Astfel zgomotul reduce capacitatea de concentrare
intelectuală si atenţia, scăzând eficienţa lucrului, uneori cu 50-60%.

3
 Se poate ajunge la surditate în urma unei expuneri cotidiene pe mai mulţi ani, la
zgomote cu nivel sonor mai ridicat de 90 dB. Zgomotele exercită o influenţă
considerabilă asupra întregului organism.
Timpul de expunere la zgomot are şi el importanţă. Astfel zgomotele devin
periculoase dacă expunerea continuă este mai mare de 8 ore la peste 85 dB. Pe măsură ce
intensitatea zgomotului creşte, timpul de expunere periculos scade sub 8 ore. De
exemplu devine periculoasă chiar şi numai 2 ore de expunere la zgomote de 100 dB.
Pericolul poate fi imediat pentru expunerea la 120 dB putând dăuna instantaneu şi grav
urechilor. Orice durată de expunere la zgomot de 140 dB este periculoasă şi poate
provoca dureri şi leziuni deosebit de grave ale urechii. La zgomotul cu 170 dB fără
protecţie pentru urechi, pierderea instantanee a auzului devine inevitabilă.

3. Sursele de zgomot

Sursele majore de poluare sonoră sunt reprezentate de activităţile industriale,

zgomotul urban, respective traficul urban sau aerian şi alte activităţi,cum ar fi cele
domestic. Se pune problema zgomotelor legate de activităţile urbane care reprezintă
agresiune împotriva omului. În general, zgomotul apărut ca produs secundar de
conversie a energiei, este cauzat de maşinile şi echipamentele de tipul compresoarelor,
buldozelor, agregatelor pneumatice, motovehiculelor, avioanelor etc.
În industrie, cele mai grave îmbolnăviri profesionale se manifestă în cazul lucrători
lor din industria extractive, metalurgica, industria constructoare de maşini, industria
textile, tipografieşi agricultură mecanizată. Zgomotul industrial depăşeşte frecvent
limitele admise.
În cazul zgomotului urban, principal sursa de poluare fonică o reprezintă
autovehiculele din trafic.În funcţie de tipul de maşină, regimul de rulare, starea
drumurilor, poluarea variază înlimite largi. Contribuţia cea mai mare la poluarea fonică o
au autovehiculele echipate cu motoare Diesel, la care zgomotele se produc la admisă
aerului/evacuarea gazelor de ardere sau în regimul de rulare. Cele mai zgomotoase
maşini rămân în continuare cele cu motoare puternice. În cazul traficului aerian cel mai
important poluator fonic îl reprezintă avionul supersonic. El produce o undă de şoc
percepută la sol ca ”bang” sonor, care poate afecta clădirile, dar mai ales fiinţele umane.
Viaţa casnică este, de asemenea o sursă de zgomote apărută ca urmare a proastei
izolări acustice a caselor modern, mai ales din construcţiile de tip bloc; din cauza
aparatelor
electrocasnice, unele în limite admise, cum ar fi un aspirator care produce 5 dB sau
un frigider la care nivelul de zgomot este de 20 dB, altele cu puteri sonore variabile,
folosite la intensităţi mari.
Sursele de poluare sonoră sunt foarte numeroase şi diferite. Acestea pot fi:
transporturile, industria, construcţiile şi montajele, comerţul, copiii în terenurile de joacă
(ţipetele lor înregistrează 70-80 dB), terenurile sportive şi stadioanele (zgomotele
provenite de la acestea fiind de peste 100 dB), animalele pot tulbura liniştea, mai ales
noaptea. Lătratul unui câine înregistrează intensităţi sonore de 70 - 80 dB.
Sursele naturale de zgomot sunt erupţiile vulcanice, cutremurele, alunecările de
teren, vuietul unei cascade etc.

4
 Sursele artificiale de zgomot pot fi surse generatoare de zgomot în mediul ambient:
sunetul sirenelor, soneriile, calxoanele, zgomotul produs de traficul auto sau aerian.
Traficul aerian în special cel supersonic prezintă o sursă de zgomot cu implicaţii
puternice, unele motoare aviatice auzindu-se de la 30 km.
Sursele artificiale de zgomot mai pot fi clasificate în două mari categorii:
- zgomotele produse de transport (rutiere, feroviare, aeriene);
- zgomotele de vecinătate (stabilimente industriale, şantiere, activităţi domestice şi
de petrecere a timpului liber etc.).

3.1 Zgomotele produse de transport

Transportul rutier este principala componentă a zgomotului din oraşe. Pe

parcursul unei zile se înregistrează trei maxime ale nivelului de zgomot, la orele 6-7, 12
şi 18-19.
Maşinile răcite cu aer, de puteri mari, motocicletele, motoretele şi scuterele produc
cele mai mari zgomote. O maşină Dacia 1300 produce 72 dB în regim, iar la frânare şi
demarare rapidă 92 – 97 dB. Frânarea şi demararea sunt cele mai zgomotoase la toate
tipurile de autoturisme. Motoarele Diesel sunt cele mai poluante sonic.
Pentru majoritatea automobilelor, zgomotul de evacuare constituie sursa
predominantă, pentru operare normală, sub 55 km/h. Cu toate că zgomotul de cauciucuri
este o problemă mult mai mică la automobile decât la camioane, acestea sunt zgomotele
dominante la viteze mai mari de 80 km/h. Chiar dacă nu sunt la fel de zgomotoase ca şi
camioanele, contribuţia totală a automobilelor la zgomotul din mediu este semnificativă
datorită numărului mare de vehicule.
Camioanele Diesel sunt cu 8-10 dB mai zgomotoase decat cele cu motoare pe
benzină. La viteze mai mari de 80 km/h, zgomotele produse de cauciucuri sunt sursa
principală de zgomot a camionului.
Zgomotul produs de motociclete depinde în mare parte de viteza vehiculului.
Principala cauză este ţeava de eşapament. Zgomotele produse de motoarele pe două roţi
şi de cele pe patru roţi sunt oarecum diferite. Cele pe două roţi elimină un conţinut mare
de energie de frecvenţă înaltă.
Zgomotul contactului pneu-cale de rulare, care depinde de tipul pneului (material,
structură, amprentă, presiune de umflare), de textura suprafeţei de rulare şi capacitatea de
absorbţie acustică, de starea suprafeţei de rulare (udă sau uscată). Ponderea acestei
componente a zgomotului creşte odată cu viteza de circulaţie, fiind mai mare pentru
vehiculele uşoare şi mai mică (întotdeauna sub 50%) pentru vehiculele grele.
Transportul aerian produce zgomote de la motoare, elice, mişcarea aerului. La
avioanele subsonice (cu viteza sub 340 m/s) se aude zgomotul avionului crescând în
intensitate la apropiere şi apoi scăzând în intensitate, la depărtare. La avioanele
supersonice (cu viteză peste 340 m/s) se produce o undă de şoc, cu suprafaţă conică,
deoarece sunetul se propagă cu o viteză inferioară (340 m/s).
La sol, omul percepe un zgomot foarte puternic, ca un tunet, numit bang sonor.
Bangul afectează clădirile, producând uneori chiar fisurarea pereţilor, spargerea
geamurilor, iar pentru oameni acţionează ca efect surpriză. Terenul plat şi denivelările
reflectă zgomotele, astfel încât omul percepe atât unda directă, cât şi undele reflectate
multiple, deci, zgomotul se amplifică. Pentru protejarea populaţiei s-au creat zone de

5
protecţie acustică. Astfel, se pot enumera următoarele zone de protecție acustică: ”zona
I” fiind zona cu zgomot peste 90 db, care este declarată nepopulată; ”zona II” cu 80-90
db nerecomandată pentru locuinţe; ”zona III” cu 80 db, nerecomandată pentru spitale,
şcoli, aziluri de bătrâni, case de odihnă, etc.
Transportul feroviar afectează de asemenea populația prin zgomotul creat. Nivelul
cel mai ridicat al intensităţii zgomotului apare la circulaţia vagoanelor, din cauza lovirii
roţilor de joante şi de neuniformităţile de uzură ale şinelor. Astfel, la viteze de circulaţie
de 70-80 km/h nivelul zgomotelor variază între 125-133dB, în funcţie de tipul traverselor
(nivelul mai redus corespunde traverselor din lemn, cel intermediar treverselor din beton
armat şi cel maxim traverselor mecanice).
Surse de zgomot sunt şi locomotivele diesel-electrice, pentru care nivelul de zgomot
al diverselor subansambluri, inclusiv zgomotul şină-cale, măsurat la distanţă de 30m,
este de 78-94dB.
Pentru reducerea zgomotelor trebuie efectuate atât modificări constructive, cât şi de
organizare a traficului. Dintre măsurile constructive se pot enumera: izolarea acustică a
vagoanelor de călători şi locomotivelor, folosirea atenuatoarelor de zgomot, a frânelor cu
disc etc. În organizarea traficului, se pot utiliza centralizarea comenzilor macazelor,
eliminarea joantelor, folosirea de garnituri de cauciuc între talpa şinei şi traversă,
stabilirea unei zone de protecţie de 400 – 500 m de la şină, la localităţi ş.a. Se apreciază
că măsurile posibile de diminuarea zgomotelor, în special la locomotivele Diesel sunt
insuficiente, poluarea fonică fiind de mare intensitate.

3.2 Zgomotele de vecinătate

Zgomotele din vecinătate sunt zgomotele produse de marile întreprinderi

industriale, de șantiere, de activități casnice, de petrecere a timpului liber sau de
aparatura muzicală electrică sau electronică modernă, care influenţează negativ auzul,
diminuând sensibilitatea percepţiei auditive.
Fiind produse într-o multitudine de moduri, zgomotele de vecinătate, în special
cele industriale trebuie controlate în primul rând la sursă, prin intermediul proiectării
instalaţiilor și impunerii unor măsuri adecvate de gesiune. Zgomotul din activităţi
deschise, cum ar fi manipularea deşeurilor de metal şi şantiere utilizate temporar pentru
diverse activităţi, este dificil de controlat.
Utilizarea în siguranţă a celor mai silenţioase procese şi specificaţiile celor mai
silenţioase echipamente şi metode de lucru ar trebui să fie o prioritate deoarece acestea
ar ajuta la diminuarea surselor de zgomot şi vibraţie.

4. Izolația și combaterea poluării sonore

Măsurile tehnice pentru combaterea poluării sonore se referă la ecranarea sursei de

zgomot şi protecţia urechii omului în mediul industrial şi a locuinţei, a spaţiului în care
îşi desfăşoară activitatea. Se caută noi materiale de construcţie, cu proprietăţi antifonice,
iar
arhitectura spaţiilor de locuit trebuie să ţină cont de amplasarea dormitoarelor astfel încât
să nu fie expuse arterelor de circulaţie cu flux continuu, sau să se gasească în vecinatatea
halelor industrial producătoare de zgomot.
6
 Direcţia principală în managementul poluării sonore, atât în politicile naţionale cât
şi în cea intenaţională, este dezvoltarea unor criteria pentru nivelele de expunere şi
promovarea unor măsuri de control al zgomotului, ca parte integrată a programului de
protecţie a mediului.
Dintre procedeele utilizate pentru reducerea zgomotelor industriale se pot
menţiona:
- utilizarea unor ecrane fonoizolante, interpuse între sursa de zgomot şi personalul
uman;
- protecţia individuală cu antifoane;
- îmbunătăţirea caracteristicilor tehnice ale utilajelor ce poluează intens fonic;
- utilizarea carcaselor la maşini şi utilaje în timpul funcţionării;
- legerea corectă a fundaţiei utilajelor, neomiţând criteriul reducerii zgomotelor;
- folosirea, acolo unde este posibil, a suspensiilor elastice (resorturi metalice, cauciuc,
fibre de sticlă, pâslă, mase plastice, plută, azbest);
- schimbări în structura şi arhitectura halelor;
- rotaţia personalului;
- folosirea unor materiale de construcţie care reduc zgomotele.
Măsurile ce se impun pentru reducerea si prevenirea poluarii sonore în mediul
industrial sunt:
 Izolarea sunetului: prin prevenirea sau reducerea transmisiei sunetelor prin ridicarea
unor bariere din materiale cu o densitate mare cum sunt: cărămizile, cimentul.
 Absorbţia sunetelor: pereţi alcătuiţi dintr-un material poros cum ar fi: fibra de sticlă,
cauciuc spongios, acesta absorbind undele sonore în interiorul materialului şi
transformându-le în căldură.
 Amortizarea vibraţiilor: materiale aplicabile suprafeţelor mari, Sound Deadened Steel
(SDS) propune un material de tip sandwitch alcătuit din 2 foiţe de oţel la exterior şi la
mijloc un strat de polimer elastic.
 Izolarea vibraţiilor: amortizează vibraţiile prin introducerea unor elemente flexibile ca
arcurile, montaje de cauciuc.
Metode de combatere sau reducere a zgomotului la sursă în mediul industrial:
- adoptarea unor soluţii de atenuare a zgomotului specifice naturii sursei;
- evitarea vibraţiilor inutile, suprimarea şocurilor sau amortizarea lor;
- dotarea echipamentelor care nu au fost proiectate iniţial cu
atenuatoare de zgomot;
- modificarea utilajelor și tehnologiilor.
Pentru combaterea poluarii sonore și înlăturarea efectelor negative există
preocupări permanente, fapt demonstrat și prin crearea de numeroase comisii și institute,
de exemplu de protecţia muncii, de igienă şi sănătate publică, organisme însărcinate cu
controlul aplicării legii privind reducerea zgomotelor.

7
BIBLIOGRAFIE

1. Efectele poluării mediului asupra omului, Barnea M., Editura Academiei R.S.R,
Bucureşti, 1973;
2. Poluarea sonoră capitol în Ecologie, Roşu Daniela, Suport de curs, editor Albulescu
Mariana, Editura Eurobit, Timişoara, 2008;
3. Poluarea sonoră, Căpăţînă Camelia, Tomescu I., University’s day, 8-th International
Conference, Universitatea „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu Târgu Jiu, 2002;
4. Factori poluanţi ai mediului, Note de curs S.I.dr.ing. Mariana Ciobanu, Facultatea De
Mecanica Universitatea din Craiova;
5. Studii și cercetări privind poluarea fonică în mediul industrial, Drd. Ing. Ionela
Lavinia Lăpușan, Prof. Dr. Ing. Mariana Arghir, Facultatea de Construcţii de Maşini,
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, 2013;
6. Ordonanța de urgență a Guvernului 195/2005 privind protectia mediului, cu
modificările și completările ulterioare;
7. Ordinul ministrului Transporturilor nr. 1836/2017 pentru aprobarea Normelor privind
protecția mediului ca urmare a impactului drum-mediu înconjurător;
8. Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă, Darabont A, Pece Şt, Dăscălescu A,
vol. 1 şi 2, Editura AGIR, Bucureşti, 2001;
9. Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 iunie 2002
privind evaluarea şi gestiunea zgomotului ambiental;

8
10.http://www.referate.comarion.ro/poluarea-fonica--masuri-si-tehnologiide-reducere-a-
poluarii-fonice_ref_334_0.html
11. https://www.scribd.com/document/75810005/SURSE-DE-POLUARE FONIC
%C4%82
12.http://www.referat.ro/referate_despre/poluarea_sonora_referat.html
13.https://www.scribd.com/doc/117258212/efectele-poluarii-fonice-asupra-
organismului-uman