Biochimie clinică, Master LCAM

Investigarea biochimică a lichidului cefalorahidian (LCR)

Formarea LCR
Lichidul cefalorahidian ocupă spaţiile din sistemul nervos central, înconjurând creierul şi
măduva spinării, fiind un produs al activităţii secretorii a SNC în plexurile coroide ale ventriculilor
laterali (65%), chiar dacă aproximativ 30-35% din volumul total se poate produce şi extracoroid, în
elementele gliale din peretele ependimar. Din ventriculii laterali, LCR trece, prin intermediul
ventriculilor III şi IV, în cisterna magna de unde se scurge în spaţiile subarahnoidiene spinale şi
cerebrale (Fig.).

Se formează atât prin ultrafiltrarea plasmei, cât şi ca rezultat al proceselor de reabsorbţie şi de

secreţie. LCR este secretat şi reînnoit continuu în ritm de 0,17-0,23 ml/min/g ţesut coroid, în 6-12 ore
fiind refăcut integral. La nivelul regiunii lombare rămâne mai mult timp (circa 2-4 zile), astfel că
lichidul recoltat de la acest nivel are o compoziţie diferită de a celui din zona cervicală.
Fiziologic, se formează un volum diferit în funcţie de vârstă:
 la sugar, 40-60 ml;
 la copiii de până la 5 ani, 100 ml;
 la adultul tânăr, aproximativ 150 ml.
Spre deosebire de alte lichide interstiţiale, LCR este separat de plasma sanguină circulantă printr-
un sistem morfofuncţional ce împiedică pătrunderea compuşilor macromoleculari în spaţiile lichidiene,
permiţând difuzia liberă a apei - bariera hematolichidiană.

Funcţiile biologice ale LCR

1. Funcţii biomecanice:
a. asigură forma structurilor SNC;
b. protecţie faţă de efectul şocurilor şi solicitărilor mecanice;
c. rol antigravitaţional-diminuarea influenţelor acceleraţiilor de intensitate diferită
2. Funcţii biodinamice:
a. rol limfatic: se elimină surplusul de lichid interstiţial din masa tisulară a SNC (nu există
sistem limfatic la acest nivel);
b. menţinerea homeostaziei mediului intern;
c. funcţie de transport neuroendocrin: contribuie la distribuţia hormonilor hipofizari;
d. protecţie faţă de agenţii patogeni - componente cu proprietăţi bactericide şi bacteriostatice.

1
 Caracteristicile lichidului cefalorahidian
Aspect: limpede, ca “apa de stâncă”
Culoare: incolor
Volum: 100 – 200 ml
Densitate: 1,003 –1,009 g/cm3
pH: 7,3 – 7,35 (sisteme tampon: bicarbonat/acid carbonic, proteine)

Unele caracteristici se modifică în stări patologice. Presiunea creşte în meningite, de exemplu în

meningita meningococică, edeme cerebrale şi scade în blocaj subarahnoidian, colaps circulator,
deshidratare. Culoarea se schimbă dacă LCR conţine pigmenţi biliari (xantocromic, gălbui),
hemoglobină (roşiatic) sau methemoglobină (brun).

Compoziţia lichidului cefalorahidian

LCR are o compoziţie complexă, fiind o soluţie sterilă rezultată prin dizolvarea unor substanţe
organice şi anorganice (aproximativ 10%), ce derivă din plasmă sau sunt produse de celulele din SNC,
într-un mediu apos (aproximativ 90%).
Majoritatea substanţelor din LCR îşi au originea în plasmă, fiind însă componente plasmatice ce
lipsesc la acest nivel: fibrinogen, lipide, pigmenţi biliari, insulină, hormoni steroizi.
Substanţele anorganice (Na+, K+, Ca2+, Mg2+, Cl-, fosfaţi, HCO3-) au concentraţie diferită de cea
a unui dializat plasmatic. Unele au concentraţie mai mare ca în plasmă (Na+, Mg2+,Cl-) altele
aproximativ egală (Ca2+). Ele trec în LCR mai ales prin difuzie.
Clorul este principalul anion din LCR. Valoare normală a clororahiei este 115-130mEq/L.
Valori crescute se înregistrează în hipercloremii, nefrite, tumori cerebrale. Valori scăzute apar în
meningite netuberculoase, stază rahidiană.
Substanţele organice ajung în LCR pe două căi: pasiv, prin difuziune prin bariera
hematoencefalică sau prin transport activ.
Proteinele (albumine şi globuline) sunt în cantitate mult mai mică decât în plasmă. Valoarea
normală a proteinorahiei este 15-45 mg/dL. Concentraţia acestora este în corelaţie cu vârsta (la nou
născuţi este mai mare, scade până la adolescenţă, după care începe să crească). Albumina se găseşte în
cantitate mai mare, aproximativ 50-60% din total, chiar dacă este în concentraţie de 250 ori mai mică
decât în plasmă. Dintre globuline pot să apară IgA, proteina C reactivă, β 2-microglobulina,
α2-macroglobulina, concentraţia IgG crescând cu vârsta.
Creşterea proteinorahiei poate fi determinată de una din următoarele cauze: 1) creşterea
permeabilităţii barierei hematoencefalice (cu vârsta sau în stări inflamatorii); 2) producere redusă de
LCR datorită blocării parţiale sau totale deasupra zonei de puncţie; 3) răspuns imunitar de tip umoral
în interiorul structurilor SNC; 4) patologia distructivă a SNC cu eliberarea proteinelor celulare. Valori
crescute apar în meningite, hemoragii meningiene, meningoencefalite purulente, tumori extramedulare,
traumatisme cranio-cerebrale.
Totdeauna când se obţin valori crescute ale proteinorahiei este necesară caracterizarea acestora
prin electroforeză. Obţinerea mai multor benzi IgG (proteine oligoclonale) indică stări inflamatorii,
scleroză multiplă, situaţii în care sunt stimulate celulele imunocompetente.
Enzimele au activitate redusă, găsindu-se lactat dehidrogenază, LDH (mai ales, LDH1),
transaminaza GOT. În cazul unor traumatisme craniocerebrale, LCR poate să conţină creatin kinaza,
predominant sub forma CK-BB.
Aminoacizii sunt prezenţi în cantitate mică, găsindu-se aceeaşi aminoacizi ca şi în sânge
(glicocol, alanină).
Glucoza este prezentă în LCR în proporţie de 60% din valoarea glicemiei. Se elimină din plasmă
prin difuzie facilitată.
Valoarea normală a glicorahiei este de 50-80 mg/100 ml.
Este recomandat să se determine raportul glicorahie/glicemie care are o valoare normală ~0,6.
Hipoglicorahia apare atunci când în LCR apar celule ce consumă glucoza: meningite purulente,

2
meningite bacteriene, fungice, leucemie. Hiperglicorahia apare rar, în afecţiuni hipotalamice,
encefalite sau asociată hiperglicemiei.
Acidul lactic provine din activitatea metabolică a SNC. Concentraţia creşte în cazul unor tumori,
meningite virale, meningite bacteriene tratate necorespunzător, traumatisme cranio-cerebrale, când
scade glucoza şi creşte acidul lactic. Valoarea normală este 1,9 –2,2 mg /100 ml LCR.
Cataboliţii proteici, uree, creatinină, acid uric, trec prin difuzie liberă.
Mediatorii chimici sau produşii de catabolism ai acestora îşi au originea în SNC. Poate să
conţină: - noradrenalina sau 3-metoxi-4-hidroxifenilglicocol, catabolitul acesteia;
- acid 5-hidroxi-indolilacetic, metabolitul serotoninei;
- acid homovanilic, metabolit al dopaminei.
În anumite afecţiuni, concentraţia mediatorilor şi a metaboliţilor lor se modifică. De exemplu,
noradrenalina creşte în accidente vasculare ischemice, la bolnavii cu hipertensiune arterială, hemoragie
cerebrală; acidul homovanilic creşte în meningita bacteriană şi virală, în encefalite (50% din cazuri).
Componenta celulară a lichidului cefalorahidian
În mod normal, această componentă lichidiană este redusă cantitativ, dar este foarte importantă,
celulele având rol în apărarea spaţiilor lichidiene şi a SNC de agresiunea bacteriană şi virală. În LCR
lombar, densitatea elementelor este 5/mm3. La nou-născut, numărul este mai mare.
Modificările calitative şi cantitative ce apar în unele stări patologice permit stabilirea unui
diagnostic. Creşterea numărului de elemente peste 10/mm3 este patologică. În paralizii sunt 50-500
elemente/mm3, în meningite epidemice 1000 elemente/mm 3.
Tipurile de celule ce apar sunt diferite. LCR normal conţine în număr redus: a) limfocite mici,
monocite, granulocite neutrofile; b) celule ajunse accidental ca urmare a puncţiei: hematii, celule
ependimare, celule coroidiene.
Celulele prezente în procese patologice pot fi: celule tumorale, celule inflamatorii (limfocite,
granulocite polimorfonucleare), microorganisme.
Examenul citologic urmăreşte diferenţierea celulelor din LCR. De exemplu, în meningita virală
şi în cea tuberculoasă sunt crescute limfocitele, iar în cea meningococică sunt crescute granulocitele.

Recoltarea lichidului cefalorahidian

Se recoltează 4-5 ml LCR prin puncţie în zona lombară (între vertebrele L3 – L4) cu pacientul
şezând sau culcat pe o parte. Mai rar, în cazuri speciale, se practică puncţia suboccipitală sau
ventriculară.

Explorarea de laborator a LCR

Puncţia rahidiană (rahicenteza) este greu de suportat şi traumatizantă pentru bolnav, de aceea se
recomandă numai dacă analiza LCR furnizează informaţii absolut importante pentru stabilirea
diagnosticului. Examenul LCR este obligatoriu în neuroinfecţii: meningite, meningoencefalite,
encefalite, sifilis nervos, dar şi în hemoragii subarahnoidiene acute, traumatisme cranio-
cerebrale, leucemie.
Cantitatea de LCR necesară pentru examenul de laborator este, de obicei, 4-5 ml. În cazul
explorării electroforetice a proteinelor şi punerii în evidenţă a bacilului Koch sunt necesare cantităţi
mai mari. Proba recoltată este divizată pentru etapele investigării LCR în laborator şi este analizată în
maxim 1 oră de la recoltare.
Explorarea de laborator a LCR constă în:
• Examen direct – analiza caracteristicilor, precum transparenţa, culoarea, fluiditatea,
prezenţa unor formaţiuni .
• Examen biochimic:
a. determinarea proteinorahiei;
b. determinarea glicorahiei;
c. determinarea clororahiei;
d. determinarea acidului lactic;
e. posibil, identificarea unor componente patologice (triptofan, acetonă).
3
 • Examen citologic:
a. determinarea numărului de celule/mm3;
b. determinarea numărului de hematii/mm3.
• Examen serologic pentru sifilis
• Examen bacteriologic (obligatoriu în meningite):
a. coloraţia Gram sau Ziehl-Nielsen a frotiului;
b. culturi;
c. antibiogramă,
• Examen virusologic
Examenul bacteriologic trebuie efectuat dacă: 1) bolnavul prezintă semne clinice de meningită;
2) LCR prezintă un aspect tulbure sau purulent; 3) după intervenţii neurochirurgicale dacă bolnavul
devine febril.
Cuprinde un examen bacterioscopic, izolarea agentului bacterian, studiul sensibilităţii la
antibiotice a tulpinei izolate.

Examenul direct
1. Transparenţa: normal – limpede ca “apa de stâncă”, patologic – turbiditate.
Dacă este uşor opalescent poate să conţină: 200 neutrofile, 400 limfocite, 700-800 hematii.
Când LCR este tulbure este necesar examenul bacteriologic.
2. Culoarea se examinează pe un fond alb: normal – incolor, patologic – xantocromic (galben)
conţine bilirubină, sanguinolent (roşu) conţine 1000-1200 hematii/mm3 sau hemoglobină.
3. Fluiditatea este asemănătoare cu a apei. Este mai puţin fluid LCR sanguinolent sau purulent,
deoarece conţine fibrină, LCR ce conţine factori de coagulare (poate coagula).
4. Prezenţa unor formaţiuni străine: larve de paraziţi, membrane false, “vălul”, peliculă fină de
fibrină ce indică prezenţa unor bacili sau virusuri.

Examenul biochimic
Se face pe LCR centrifugat.
Determinarea calitativă şi cantitativă a proteinelor
Reacţia Pandy
Principiu: Soluţia saturată de fenol dă o opalescenţă cu un LCR în care conc. proteinelor este crescută.
Mod de lucru: 1 ml LCR se pune într-o eprubetă de hemoliză. Se adaugă cu un tub efilat câteva
picături soluţie de fenol. Se observă, pe un fond negru, formarea unui precipitat sau apariţia unei
opalescenţe.
Interpretare: normal - clar sau uşor opalescent.
patologic -: opalescent, reacţia +;
tulbure reacţia este + +;
lăptos reacţia + + +
Reacţia Pandy este pozitivă în meningite, tifos, pneumonie, tumori ale măduvei spinării.
Reacţia Nonne-Appelt
Principiu: Globulinele din LCR precipită cu o soluţie saturată de sulfat de amoniu.
Mod de lucru: Peste 1 ml LCR se adaugă 1 ml soluţie saturată de sulfat de amoniu astfel încât să se
formeze două straturi de lichid. Dacă sunt prezente globuline, la limita dintre straturi apare un inel de
precipitare.
Interpretare: normal - nu apare inel;
patologic - opalescenţă slabă - reacţia +;
tulburarea lichidului - reacţie + +;
precipitare - reacţie + + +.
Reacţia Nonne-Appelt este pozitivă în leziuni ale SNC, meningite.

4
 Determinarea albuminei prin metoda Heller
Principiu: Albuminele din LCR precipită cu reactivul Heller (acid nitric-nitros). Se evaluează
cantitativ prin diluţii succesive.
Reactivul Heller conţine 200 ml acid azotic, 100 ml apă distilată şi 0,06 g azotit de sodiu.
Mod de lucru:
Se prepară următoarele diluţii:
Diluţia 10 15 20 25 30 40 50
LCR 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
Apă 0,9 1,4 1,9 2,4 2,9 3,9 4,9
distilată
Cu o pipetă efilată introdusă până la fundul eprubetei se adaugă în prima eprubetă 1 ml reactiv Heller,
notând momentul adăugării reactivului. Dacă discul de albumină apare exact peste 3 minute, proba
conţine 3,3 mg albumină/100 mL. Dacă inelul apare înainte de 3 minute se pune reactivul şi în
eprubeta cu următoarea diluţie. Eprubeta în care discul de albumină apare după 3 minute este cea care
conţine 3,3 mg albumină/100 mL LCR nediluat.
Calcul: Valoarea obţinută se înmulţeşte cu diluţia pentru a afla concentraţia LCR nediluat (în cazul
diluţiei iniţiale se înmulţeşte cu 10 (33 mg albumină/100 mL LCR nediluat).
Determinarea proteinorahiei
Analizoarele automate utilizează pentru dozarea proteinelor din LCR (proteinorahia), metode
colorimetrice (cu un complex colorat pirogalol-acid molibdenic) sau turbidimetrice (după denaturare
cu clorură de benzetoniu).

Determinarea glicorahiei
Identificarea calitativă se face prin reacţia Fehling. LCR normal reduce reactivul Fehling la oxid
cupros, roşu cărămiziu. Reacţia poate fi folosită şi în scopul unei determinări semicantitative.
Mod de lucru:
Hipoglicorahie. Într-o eprubetă se pipetează 2 ml LCR şi 0,2 ml reactiv Fehling. Se încălzeşte
eprubeta pe baie de apă, la fierbere. Dacă lichidul rămâne albastru, concentraţia glucozei este mai mică
de 20-30 mg/100 ml LCR.
Hiperglicorahie. Într-o eprubetaă se pipetează 0,6 ml LCR, 2 ml apă distilată şi 1 ml reactiv
Fehling. Se ţine eprubeta pe baie de apă 1 minut. Dacă soluţia rămâne albastră, glucoza este în
cantitate normală sau scăzută. Dacă apare culoarea roşu-cărămiziu, glucoza este mai mare de 70
mg/100 ml.
Pentru determinarea cantitativă glucozei în LCR se pot folosi metode colorimetrice (metoda
cu o-toluidină) şi, mai ales, metodele enzimatice folosite la dozarea glucozei serice, metode folosite
de analizoarele automate.

Determinarea clororahiei
Principiu: Clorurile din LCR se pot doza prin metoda argentometrică, titrând proba cu o soluţie de
azotat de argint, în exces, în prezenţa cromatului de potasiu ca indicator.
Mod de lucru: Într-un vas Erlenmayer se pipetează 1 ml LCR, 5 ml apă distilată, 2 picături cromat de
potasiu. Se titrează cu azotat de argint n/50 până la apariţia unei coloraţii portocalii.
Calcul: mg NaCl/100 ml LCR = n x 1,17 x 100
Valoarea normală: 720 – 750 mg NaCl/100 ml. Valorile sub 500 mg/100 ml indică o meningită
netuberculoasă. Valorile cuprinse între 550 – 650 mg/100 ml necesită cunoaşterea formulei
leucocitare, deoarece limfocitoza indică meningită tuberculoasă.
Pentru determinarea clororahiei se pot folosi şi metode colorimetrice (cu tiocianat de mercur şi
clorură ferică) sau cele bazate pe utilizarea de electrozi ion-selectivi similare celor folosite pentru
dozarea clorului în ser şi urină.

5
 Identificarea triptofanului
Se realizează pentru a diferenţia meningita tuberculoasă de meningitele de altă etiologie când nu
apare triptofan.
Principiu: Triptofanul reacţionează cu oxalat de magneziu, în mediu acid, formând un compus colorat
în violet.
Mod de lucru: Într-o eprubetă se pipetează 5 ml oxalat de magneziu şi 2 ml LCR. Se agită uşor şi se
adaugă 1 ml acid sulfuric concentrat la fundul eprubetei. Dacă LCR conţine triptofan, la limita de
separare apare un inel de culoare violet.
Reducerea KMnO4 (metoda P. Ferencz)
LCR reduce soluţia de permanganat de potasiu 1,5‰ într-un timp determinat (120 secunde).
În meningită acută şi în toxicoze la copii, reducerea permanganatului de potasiu este instantanee.

Diferenţe ale caracteristicilor LCR în meningite

Normal Bacteriană Tuberculoasă Virală Fungică

Aspect Clar Tulbure Uşor Clar Uşor

opalescent opalescent
Văl de fibrină
Presiune 90-180 Crescută Crescută Normală, Crescută
(mmH2O) >300 uşor
crescută
Glucoză 50-80 <40 <50 Normal <50
(mg/dL)
Glucoză 0,6 <0,4 <0,4 >0,6 <0,4
CSF/glicemie
Proteine 15-45 >100 100-500 <100 100-500
(mg/dL) (++++) (++) (++)
Clor 115-130 Scăzut Scăzut Normal Scăzut
(mEq/L)
Leucocite <3 >500 100-500 <1000 100-500
(nr./μL) >75 % PMN >75 % mai ales limfocite,
limfocite neutrofile, eozinofile
limfocite
Coloraţie negativă pozitivă negativă negativă
Gram
Cultura negativă pozitivă pozitivă negativă
bacteriană pentru BK

6
 Investigarea biochimică a lichidelor patologice de puncţie
(lichide de paracenteză sau revărsate seroase)

Plămânii, inima şi cavitatea abdominală sunt înconjurate de ”saci” membranari dublu stratificaţi
permeabili pentru componentele serice. Fluidul care se formează când serul dializează prin aceste
membrane este numit lichid seros. Specific, acestea sunt lichid pleural (la plămâni), pericardial (în
jurul inimii) şi peritoneal (abdominal sau lichid de ascită).
Lichidele seroase sunt o plasmă ultrafiltrată. Concentraţia compuşilor cu dimensiuni reduse
(electroliţi, glucoză) este comparabilă cu cea din plasmă. De exemplu, concentraţia glucozei este
aprox. 75 mg/dL. Concentraţia proteinelor este mai mică decât în plasmă, iar proteinele cu masă
moleculară mare (de exemplu, fibrinogen, α2-macroglobulină, lipoproteine) nu sunt prezente în
condiţii normale. Concentraţia normală a proteinelor este <2 g/dL.
Cantitatea redusă de lichid conţinut în spaţiul dintre suprafaţa parietală şi cea viscerală a
seroaselor cavităţilor pleurale, peritoneale, pericardice poate creşte în cursul diverselor procese
patologice formând revărsate seroase.
După mecanismul de producere şi proprietăţile fizico-chimice, revărsatele seroase se împart în
transudate şi exudate.
Transudatele se produc datorită unui obstacol mecanic circulator (de exemplu, hipertensiune
portală, obstrucţia circulaţiei hepatice), iar exudatele sunt consecinţa diverselor procese inflamatorii
sau neoplazice (pneumonie, tuberculoză, pleurezie, infarct pulmonar, abcese pulmonare, limfoame,
cancer pulmonar, în cazul lichidului pleural; metastaze ovariene, peritonită infectată în cazul lichidului
de ascită).
Recoltarea revărsatelor seroase se realizează după puncţionarea cavităţilor cu ace de calibru
variat în funcţie de topografia revărsatului - toracocenteză, paracenteză (se mai numesc şi lichide de
paracenteză). Pentru a preveni formarea unui cheag în cazul exudatelor bogate în fibrină, se recomandă
recoltarea lichidului în vacutainere cu anticoagulant uscat.

Investigarea în laborator a lichidelor de puncţie presupune:

• Examen macroscopic - stabilirea unor caracteristici: aspect, culoare, densitate;
• Examen microscopic – pentru analiza elementelor figurate;
În mod normal, lichidul poate să conţină un număr redus de celule de descuamaţie izolate sau în
placarde. Prezenţa hematiilor nu semnifică întotdeauna un lichid hemoragic. Trebuie comparat
numărul hematiilor cu cel din sângele circulant. Prezenţa leucocitelor neutrofile indică un proces
inflamator acut, acestea găsindu-se mai ales în exudate. Prezenţa eozinofilelor indică eventuale alergii,
boli parazitare, reumatism. Limfocitele sunt crescute în procese inflamatorii cronice. În diverse forme
de cancer pot să fie evidenţiate celule maligne.
Se mai pot observa cristale de colesterol, acizi graşi, urat de sodiu (în lichidul sinovial al
bolnavilor de gută).
• Examen bacteriologic – examinarea unui frotiu colorat, realizarea culturii.
• Examen biochimic – determinarea pH-ului;
- determinarea proteinelor: semicantitativ prin reacţia Rivalta sau cantitativ
prin metode colorimetrice (metoda biuretului);
- determinarea glucozei, lactatului, trigliceridelor; bilirubinei;
- determinarea activităţii unor enzime: LDH, amilază, lipază.
Valoarea pH-ului sub 7,2 caracterizează o infecţie, iar peste 7,4 indică un proces malign.
Scăderea concentraţiei glucozei şi creşterea concentraţiei acidului lactic indică infecţii sau
inflamaţii.
Creşterea activităţii amilazei, lipazei în lichidul de ascită indică o pancreatită.
Prezenţa trigliceridelor în cantitate mare indică un chilotorax.

7
 Diferenţe între caracteristicile revărsatelor seroase
Transudat Exudat
Aspect transparent, galben palid purulent, hemoragic, chilos,
serofibrinos
Coagulare spontană nu da
Densitate(g/cm3) (recoltare pe anticoagulant)
Celularitate <1,015 >1,020
rare polimorfonucleare, limfocite, celule de celularitate crescută
Proteine (g/dL) descuamaţie
Rivalta < 2,5 >3
Proteine lichid/ser negativă pozitivă
Glucoza <0,5 >0,5
normală scăzută (în funcţie de numărul de
LDH în lichid leucocite prezente)
normală crescută
(crescută în cazul în care un vas limfatic (din destrucţia tisulară)
LDH lichid/ser drenează o tumoră)
Colesterol (mg/dL) <0,6 >0.6
<45 (lichid peritoneal) >45
<60 (lichid pleural) >60

Reacţia Rivalta permite diferenţierea grosieră a transudatelor de exudate. Poate fi realizată în

scop calitativ până când se determină concentraţia proteinelor , densitatea şi activitatea LDH.
Mod de lucru: Într-un pahar conic sau în cilindru se pun 300 ml apă şi 2-3 picături acid acetic glacial.
Se adaugă în picătură (2 – 3 picături) lichidul de analizat. Apariţia unui nor fin de precipitat (ca un fum
de ţigară) indică prezenţa proteinelor.
Interpretare: Rivalta pozitivă – exudat;
Rivalta negativă – transudat.
Determinările biochimice cantitative în lichid se asociază cu determinarea proteinelor plasmatice
şi a raportului LDH lichid/LDH plasmă
Lichidul sinovial este ultrafiltratul plasmatic ce trece prin membrana sinovială a articulaţiilor
mobile, care funcţionează ca lubrifiant şi ca mediu de transport la acest nivel. Volumul este redus,
aproximativ 3 ml, clar, colorat în galben deschis, vâscos şi nu coagulează. Orice modificare a
caracteristicilor este patologică.
Cele mai semnificative analize realizate pe lichidul recoltat prin artrocenteză sunt examenul
microscopic şi determinarea raportului între concentraţia glucozei în lichidul sinovial/glicemie (normal
0,9–1). Acesta scade în stări inflamatorii (gută, artrită reumatoidă, lupus eritematos sistemic) şi
purulente (artrită virală, bacteriană).