Transmiterea succesorală a drepturilor

Dreptul la eliberarea titlului de protecţie, drepturile ce decurg din cererea de înregistrare,

precum şi drepturile născute din înregistrare pot fi transmise, în tot sau în parte, şi pe cale
succesorală.
Transmiterea prin succesiune legală sau testamentară a drepturilor asupra obiectelor
proprietăţii intelectuale este supusă regulilor de drept comun iar durata drepturilor şi limitele
lor teritoriale sunt prevăzute însă de legile speciale în domeniu.
Cu referire la dreptul de autor, reputatul profesor Yolanda Eminescu afirmă că în cadrul
prerogativelor ce alcătuiesc dreptul de autor, se găsesc două categorii având un regim juridic
diferit: prerogativele de ordin personal nepatrimonial şi cele de ordin patrimonial. În teoria
generală a drepturilor subiective, doctrina aşează dreptul moral de autor alături de drepturile
legate de existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei şi de drepturile privind identitatea
acesteia, în categoria drepturilor personale nepatrimoniale, caracterizate prin intransmisibilitate,
precum şi prin imprescriptibilitate.
Toate prerogativele cu caracter personal nepatrimonial care alcătuiesc dreptul de autor,
sunt prin natura lor intransmisibile şi deci nu ar fi prin natura lor susceptibile de a fi transmise
prin moştenire.
Drepturile de proprietate intelectuală cu caracter patrimonial sunt transmisibile, prin
mijloacele reglementate de legile în vigoare ce reglementează domeniul. Astfel, atât Legea nr.
8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, cât şi Legea nr. 129/1992 privind
protecţia desenelor şi modelelor, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice,
Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, Legea nr. 350/2007 privind modelele de utilitate
prevăd ca modalităţi de transmitere a drepturilor decurgând din creaţiile de proprietate
intelectuală, cesiunea, licenţa şi succesiunea legală şi testamentară.
Conform art. 953 C. civ., moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane
fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă. În cadrul dreptului civil noţiunea de
succesiune se menţionează într-un sens mai larg, desemnând orice transmisiune de drepturi, între
vii sau pentru cauză de moarte, transmisiune ce poate fi universală, cu titlu universal sau cu titlu
particular. În acest sens, de exemplu cesionarul este succesorul cu titlu particular al cedentului.
Prin urmare, noţiunea de succesiune numai în sensul restrâns al cuvântului – transmisiune pentru
cauză de moarte – este echivalent al noţiunii de moştenire.
Trebuie menţionat că în primul rând este corectă utilizarea termenului de moştenire în
favoarea celui de succesiune deoarece succesiunea are o accepţiune mai largă. Legat de noţiuni,
se poate observa în literatura de specialitate, utilizarea mai multor termeni cum ar fi: moştenire,
succesiune, transmisiune succesorală.
Legat de transmisiunea succesorală ne punem întrebarea dacă sunt influenţate
caracterele juridice ale acesteia de prezenţa în masa succesorală a drepturilor de creaţie
intelectuală?
În mod sigur este vizat de această întrebare caracterul unitar al transmisiunii
succesorale. În literatură juridică, se discută, neexistând o unitate de opinii dacă drepturile de
creaţie intelectuală reprezintă o excepţie de la caracterul unitar al acestei transmisiuni.
Plecând de la reglementarea moştenirii acestor drepturi în legile speciale de proprietate
intelectuală, într-o opinie, se poate considera că orice abatere, chiar nesemnificativă, reprezintă
o excepţie sau că fie numai diferenţele notabile de regim juridic pot fi reţinute ca asemenea
excepţii.
Într-o altă opinie, în cazul acestor drepturi nu ne aflăm în prezenţa unei excepţii de la
caracterul unitar al transmisiunii moştenirii deoarece normele de transmitere succesorală sunt
cele din dreptul comun, legea specială prevăzând unele reguli speciale numai în privinţa
caracterului temporar al drepturilor patrimoniale de autor dobândit prin moştenire, inclusiv
moştenirea testamentară cu consecinţa imposibilităţii retransmiterii prin succesiune sau în orice
mod după expirarea termenului prevăzut de lege, imposibilitate datorată stingerii a însuşi
dreptului, iar nu pentru că am fi în prezenţa unei derogări de la caracterul unitar al moştenirii.
Ca regulă generală, la moartea autorului, drepturile patrimoniale de autor se transmit
prin moştenire potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, începând cu data de 1
ianuarie a anului următor morţii autorului sau aducerii la cunoştinţă publică a creaţiei, după caz,
legea stabilind anumite termene şi reguli pentru colaborare, opere colective, opere de artă
aplicată, programe de calculator.
În toate cazurile, în privinţa devoluţiunii legale sau testamentare a moştenirii, din care
fac parte aceste drepturi, inclusiv stabilirea cotelor succesorale sau a rezervelor moştenitorilor
rezervatari ori a vocaţiei succesorale se aplică dreptul comun. Tot dreptul comun se aplică şi în
privinţa regulilor transmisiunii succesorale şi a împărţelii moştenirii din care fac parte drepturile
patrimoniale de autor.
După cum s-a observat în literatura de specialitate, în privinţa duratei pentru care
moştenitorii dobândesc aceste drepturi, se aplică regulile special prevăzute de lege, drepturile
patrimoniale de autor putând fi recunoscute fără limitare în timp.
Drepturile din domeniul proprietăţii industriale se transmit prin moştenire legală sau
testamentară, potrivit dreptului comun fără vreo limitare specială în timp în persoana
moştenitorilor, faţă de drepturile recunoscute defunctului. Transmiterea prin moştenire a
acestor drepturi produce însă efecte faţă de terţi începând cu data publicării în Buletinul Oficial
de Proprietate Industrială a menţiunii transmiterii înregistrate la OSIM, ca şi în materia
transmiterii între vii.
Totuşi, trebuie menţionat că dreptul de folosire a invenţiei, de exemplu, de către terţi în
anumite situaţii speciale poate fi transmis numai odată cu patrimoniul sau o fracţiune din
patrimoniul terţului titular al dreptului iar în caz de deces numai prin moştenire legală sau prin
legat universal ori cu titlu universal, nu şi prin legat cu titlu particular.
Legea nr. 8 /1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe stabileşte însă o limitare
în timp indiferent de persoana moştenitorului, astfel că se poate spune că nu suntem în prezenţa
unei excepţii de la principiul unitar al moştenirii, întrucât este vorba numai de o limitare în timp
a dreptului însuşi transmis de către autorul operei moştenitorilor săi, la expirarea termenului
prevăzut de lege stingându-se drepturile patrimoniale de autor, iar drepturile nu mai fac parte
din masa succesorală subsecventă, în mod asemănător altor drepturi afectate de termen
extinctiv.
Împărtăşim opinia că în cazul transmiterii prin succesiune a drepturilor de proprietate
intelectuală nu suntem în prezenţa unei veritabile excepţii de la caracterul unitar al moştenirii
în pofida faptului că sediul materiei este stabilit în legile speciale de proprietate intelectuală dar
realizarea succesiunii se face după regulile dreptului comun.
O adevărată excepţie de la caracterul unitar al moştenirii presupune aplicarea unor reguli
deosebite cu privire la stabilirea vocaţiei succesorale sau a cotelor-părţi cuvenite moştenitorilor,
ceea ce nu este aplicabil în privinţa dobândirii prin moştenire a drepturilor patrimoniale de autor.
 Trebuie precizat că moştenirea implică atât activul cât şi pasivul succesoral, adică prin
moştenire se transmit atât drepturile cât şi obligaţiile decurgând din înregistrarea unui obiect al
proprietăţii intelectuale. Legat de caracterul temporar al drepturilor patrimoniale de proprietate
industrială, odată cu preluarea acestor drepturi, moştenitorul preia totodată, şi obligaţia de a
plăti taxele de menţinere în vigoare a titlului de protecţie din care decurg drepturile de
proprietate industrială, de exemplu. Aceste obligaţii se nasc în persoana moştenitorului, la
deschiderea moştenirii sau ulterior, independent de voinţa defunctului.
Fără îndeplinirea unei astfel de obligaţii, drepturile s-ar stinge iar titularul drepturilor în
persoana moştenitorilor nu şi-ar mai putea exercita prerogativele exclusive ale acestor drepturi.
Trebuie menţionat faptul că prerogativele nepatrimoniale pe care, ca excepţie de la
esenţa patrimoniului le pot exercita şi moştenitorii ţin de esenţa dreptului de autor.
Întregul drept de autor este axat, în această concepţie, pe dreptul moral, lucru care se
explică prin specificul operei de a fi emanaţia personalităţii autorului. Aşa se explică caracterul
perpetuu, inalienabil şi imprescristibil al dreptului moral. Prin derogare de la dreptul comun, el
este considerat transmisibil mortis causa, în anumite limite: dreptul moral are un conţinut
pozitiv, şi anume dreptul de divulgare şi unul negativ, dreptul de a paternitatea operei şi la
inviolabilitatea ei, care se exercită prin reacţie de apărare.
Această distincţie serveşte în general doctrinei ca bază în analiza transmisiunii
succesorale a dreptului de autor. Ea este admisă, în principiu, în limitele determinate de funcţia
acestui drept. Ca urmare, unele prerogative vor dispărea. Printre cele pozitive, singura care
supravieţuieşte este dreptul de divulgare. Succesorii însă vor exercita această prerogativă în
unicul scop de a exercita voinţă postumă a autorului. Transmisiunea succesorală operează ca o
metamorfoză a dreptului moral.
Dacă autorii sunt de acord în a admite că în privinţa dreptului de divulgare, succesorii
vor trebui să respecte voinţa autorului de a comunica sau nu opera, divergenţele apar atunci
când se pune problema de a şti cum se va proceda în cazul când autorul nu şi-a manifestat voinţa
în nici un fel. Unii autori admit că autorizarea de publicare este prezumată.
Spre deosebire de sistemul dualist francez, în care dreptul moral este net separat de
drepturile patrimoniale, sistemul german este un sistem monist, în sensul că dreptul moral este
un element al dreptului de autor cu acelaşi titlu ca şi dreptul patrimonial, cu care are o durată
egală şi anume cea stabilită pentru dreptul de autor în ansamblul prerogativelor sale. Consecinţa
acestei concepţii este admisibilitatea transmisiunii dreptului de autor moştenitorilor autorului
sau persoanelor indicate de acesta, cu precizarea că, în persoana succesorului, dreptul moral
rămâne acelaşi drept absolut şi discreţionar ca în persoana autorului. Toate aceste drepturi se
caracterizează prin faptul că sunt inaccesibile în timpul vieţii autorului, netransmisibile
moştenitorilor şi imprescriptibile.
Conform documentelor comunitare şi aici ne referim la directivele în domeniu, se
consacră aceleaşi moduri de transmitere a drepturilor de proprietate intelectuală: cesiunea,
acordarea de licenţe şi succesiunea.
Prin directivele menţionate au fost prevăzute proceduri de simplificare a înregistrării
transmiterilor din punct de vedere a îndeplinirii condiţiilor formale, cum ar fi faptul că printr-o
singură cerere se poate solicita înregistrarea transmiterii drepturilor asupra mai multor mărci
sau desene şi modele.
Apreciem, că prin modul de reglementare legislaţia noastră naţională este aliniată la
prevederile comunitare în ceea ce priveşte transmiterile drepturilor de proprietate intelectuală.
Transmiterile de drepturi prezintă importanţă juridică şi economică în cazul în care este
necesară stabilirea deţinătorului dreptului (solicitant, titular, cesionar, licenţiat) în cazul unor
litigii vizând eventuale încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală.