DOCUMENT UNIC

REGULAMENTUL ( CE ) NR. 510 / 2006 AL CONSILIULUI

,,NOVAC AFUMAT DIN ŢARA BÂRSEI “

IGP ( ) DOP ( X )

1. DENUMIREA

Novac afumat din Ţara Bârsei

2. STATUL MEMBRU SAU ȚARA TERȚĂ

România

3. DESCRIEREA PRODUSULUI AGRICOL SAU ALIMENTAR

3.1.Tipul de produs

Clasa : 1.7 Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate

3.2.Descrierea produsului care poartă denumirea menționată la punctul 1.

Novacul afumat din Ţara Bârsei este un produs alimentar obţinut din peştele novac din familia
ciprinidelor asiatice, specia aristichthys nobilis, crescut în fermele proprii din aria geografică
delimitată, în apă curată de munte, hrănit cu hrană naturală prezentă din abundenţă în heleştee,
zooplancton, fără a se utiliza hrană artificială sau suplimente nutritive. Este prelucrat sub formă de
fileuri afumate la cald, cu rumeguş de esenţă tare, fag, cu aromă unică de frunze de ţelină. Gustul şi
aroma sunt păstrate şi intensificate de metoda tradiţională de sărare şi afumare la cald din zona
Rotbav – Măieruş din aria geografică delimitată la punctul 4.

Aspect : 2 – 3 fileuri de novac cu os, afumate, tăiate transversal, aşezate faţă – spate, ambalate în
pungă PVC, în vid. Fileurile prezintă suprafaţa netedă, fără pete, fără rupturi ale pielii. Greutatea
produsului ambalat este de 200 – 400 g. Forma produsului ambalat este dreptunghiulară având
dimensiunile de 190 / 200 / 20 mm. În secţiune prezintă culoare alb- gălbuie, fără urme de sânge sau
viscere, musculatura suculentă şi fragedă desprinzându-se uşor de pe oase, aspect de produs
proaspăt.

Consistența : fermă, textură fibroasă, fără depuneri de grăsime;

Culoare : variază de la galben auriu la cafeniu cu reflexe metalice;

Gust şi aromă : gustul este consistent, de afumat, uşor sărat. Gust deosebit şi tipic produsului, ce se
datorează calităţii superioare a peştelui crescut în apă curată de munte, influenţei condiţiilor natural-
geografice asupra creşterii novacului, influenţei solului specific bazinului Bârsei şi, în special,
planctonului natural predominant în apele din zonă. Aromă îmbietoare, specifică de peşte afumat cu
savoare de ţelină.

Caracteristici fizico-chimice :
Clorură de sodiu, max. 4.5 %
Grăsime, max. 7.5 %
Substanță uscată, 55 – 60 %
Caracteristici microbiologice :
Escherichia coli - absent
Salmonella - absent
Listerya monocitogenes - absent

3.3. Materii prime ( numai pentru produsele transformate )

Pentru obţinerea produsului „Novac afumat din Ţara Bârsei” se foloseşte peşte din specia Novac
(aristichthtys nobilis ) din fermele proprii societăţii, ferme aflate în aria geografică delimitată la
punctul 4, sare şi frunze de ţelină pentru aromatizare.
Calitatea peştelui-materie primă este rezultanta conservării biodiversităţii ecosistemului, fermele
piscicole fiind amplasate în « Aria de protecţie Avifaunistică », de nivel naţional.
Novacul crescut în fermele din aria geografică delimitată la punctul 4 şi destinat obţinerii
Novacului afumat din Ţara Bârsei are o greutate între 1 200 şi 2000 grame, culoarea galben auriu,
strălucitor şi lucios, solzii aderenţi la piele, lucioşi, trunchiul rigid şi ferm, uşor elastic.
În ceea ce priveşte caracteristicile organoleptice, carnea are un aspect proaspăt, moale,
destul de compact, lipsit de grăsimi şi, prin urmare, de mirosuri sau gusturi neplăcute, cum ar fi
acelea de nămol, aluviuni sau iarbă; gustul de peşte este fin, dulceag, plăcut, diferit de cel al peştilor
de apă sărată, ce se datorează calităţii sale superioare, apei curate din zona specifică în care sunt
crescuţi peştii, influenţei condiţiilor natural-geografice asupra creşterii novacului, influenţei solului
specific bazinului Bârsei şi, în special, planctonului natural predominant în apele din zonă
Compoziţia chimică a cărnii este: proteine totale – minim 11%, grăsime – maxim 2 %.
Novacul destinat obţinerii produsului “Novac afumat din Ţara Bârsei” este obţinut într-un
ciclu de creştere de 3 ani, faţă de 2 ani realizat în zonele din estul şi sud-estul ţării ( judeţele Vaslui
şi Brăila), datorită condiţiilor climaterice din zonă. În Ţara Bîrsei iarna durează 120 – 150 de zile,
iar în Câmpia Română şi Moldova 100 – 120 zile şi 80 de zile în lunca Mării Negre.

3.4. Hrana pentru animale ( numai pentru produsele de origine animala )

-

3.5. Etape specifice ale producției care trebuie să aibă loc în aria geografică delimitată

Recepţia : peştele pescuit se transportă în hidrobioane, în viu, de la ferme către secţia de procesare
ajungând în maxim 3 ore. Se colectează în vane din material plastic şi se cântăreşte. În ceea ce
priveşte calitatea, acesta fiind viu corespunde recepţiei organoleptice pentru peşte proaspăt. Se
verifică la fiecare lot marcarea, temperatura, proprietăţile organoleptice, respectiv se apreciază
vizual – prospeţimea, existenţa paraziţilor exteriori şi boala petelor de cerneală ( puncte de culoare
albăstruie care se văd cu ochiul liber). Rezultatul recepţiei se înscrie în registrul « Recepţie materii
prime » fiind înregistrate cantitatea şi caracteristicile organoleptice prin înscrierea calificativului
corespunzător / necorespunzător. Cantitatea recepţionată se mai înregistrează în “caietul de
lotizare” unde i se atribuie numărul lotului. Acesta se compune dintro cifră romană aferentă
denumirii speciei, o cifră arabă care defineşte starea peştelui recepţionat şi numărul de ordine din
registru de recepţie, ex: novac proaspăt, I-1-120.
De la recepţie şi până la obţinerea produsului finit se urmăreşte să nu se depăşească timpul
de 72 ore, asigurându – se prospeţimea produsului, continuitatea şi uniformitatea calităţii şi
siguranţei alimentare.
În fermele piscicole se practică înfometarea peştelui de minim 24 ore prin parcare în cuşti
special amenajate în acest scop, efectul fiind eliminarea conţinutului gastro – intestinal, în acest
mod diminuându – se intensitatea activităţii proteolitice a peştelui, după pescuire.
Condiţionarea : se realizează condiţionarea, respectiv răcirea peştelui în bazine din inox cu apă
răcită cu fulgi de gheaţă, măsurându – se temperatura ( cu termometrul sondă ) în centrul termic ,
care trebuie să corespundă limitelor de valori –1ºC.... +4ºC.
Depozitarea : este o etapă intermediară prin care se asigură lanţul frigorific. Se urmăreşte păstrarea
caracteristicile de calitate ale peştelui pe perioada depozitării în depozitul de materii prime
refrigerate, la o temperatură de -1 la +4°C.
Peştele colectat în vane din plastic, amestecat cu 30% fulgi de gheaţă, poate fi menţinut, în
vederea procesării, maxim 3 zile.
Prelucrarea primară: constă în operaţiile de desolzire, decapitare, decodare, eviscerare, colectare
lapţi şi icre.
Desolzirea: se execută manual, cu ajutorul cuţitelor bine ascuţite sau cu ajutorul desolzitoarelor
manuale. Temperatura în sala de prelucrare primară este de maxim 10°C. Pentru peştele proaspăt se
face mai întâi desolzirea manuală cu ajutorul maşinii de desolzit semimecanizată. După desolzire
peştele se dirijează la mesele de lucru pentru efectuarea manuală a acestei operaţii. Deşeurile
tehnologice se colectează în saci menajeri, care periodic, sunt transportaţi la sala de depozitare
deşeuri, la o temperatură de 2-8°C.
Decapitarea: se execută manual pe blaturi din polistiren, curate, dispuse pe mese din inox, cu cuţite
bine ascuţite prin executarea unei incizii în formă de V pe lângă opercule, detaşându-se capul de
trunchiul peştelui, capul rezultat colectându-se în navete de plastic aşezate sub masa de prelucrare,
pe raftul special amenajat, iar trunchiul se colectează în navete de plastic, curate, care se transportă,
cu ajutorul cărucioarelor, la masa de eviscerare.
Eviscerarea: se face prin tăierea abdomenului, de-a lungul peştelui, de la cap până la orificiul anal
şi înlăturarea conţinutului abdominal, acesta colectându-se în navete destinate acestui scop.
Colectarea lapţilor şi icrelor: se face în timpul eviscerării prin separarea acestora de restul masei
gastro-intestinale, în vase destinate acestui scop.
În timpul eviscerării inspecţia vizuală a paraziţilor se face în mod continuu şi în acelaşi timp
eliminarea acestora o dată cu conţinutul abdominal.
Spălarea peştelui: după eviscerare, trunchiul de peşte rezultat trece în bazinul de spălare prevăzut
cu robineţi cu jet continuu de apă rece şi se colectează în navete de plastic transportându-se în
spaţiul de filetare.
Filetarea trunchiului de peşte: se execută manual pe blaturi din polistiren, curate, dispuse pe mese
din inox, cu ajutorul cuţitelor bine ascuţite, prin practicarea unei incizii pe partea dorsală a peştelui,
de-a lungul coloanei vertebrale, pe lângă aripioara dorsală şi se intră cu lama cuţitului pe sub fileu,
deasupra oaselor care delimitează cavitatea abdominală, până la desprinderea totală a fileului.
Aceeaşi operaţie se face şi pentru desprinderea celuilalt fileu. Fileurile rezultate se colectează în
navete de plastic cu apă şi fulgi de gheaţă pentru desângerare. După aproximativ 20 minute, fileurile
se scot în navete cu pereţi perforaţi pentru scurgere.
Cântărirea: se face cu scopul de a stabili cantitatea de peşte prevăzută în reţetă, în vederea
realizării produsului finit.
Sărarea peştelui: în procesul de afumare la cald se realizează în scopul conservării şi ameliorării
calităţilor gustative.
Cantitatea de clorură de sodiu dozată în prealabil, 5% din greutatea peştelui, la care se
adaugă benzoat de sodiu în proporţie de 10% faţă de sare, se repartizează pe suprafaţa fileurilor,
funcţie de grosimea acestora alternând rândurile de fileu cu musculatura la suprafaţă. Metoda de
sărare folosită este cea tradiţională, sărarea uscată. Timpul de sărare este de 16 ore respectându-se
riguros, de aceea peştele se sărează în jurul orei 15 şi se scoate din soluţia rezultată a doua zi la ora
7. Timpul de sărare este funcţie de dimensiunile peştelui şi se controlează prin determinarea
concentraţiei de sare în carnea peştelui. Operaţia are loc în condiţii de parametrii controlaţi la
temperatura de maxim 10°C, în bazine de inox sau PVC acoperite.
Clătirea: după sărare, peştele se scoate din soluţia rezultată de la sărare şi se clăteşte cu un jet de
apă pentru a se elimina surplusul de sare de la suprafaţa fileurilor.
Înşirarea peştelui pentru afumare : fileurile tăiate transversal se aşează pe site din inox lăsându-
se spaţiu de 2 – 3 cm între bucăţile de peşte pentru a se asigura circulaţia fumului. Fileurile se
aşează ordonat cu pielea pe suprafaţa sitei. Această operaţie se execută în sala de pregătire a
peştelui sărat în vederea afumării.
Zvântarea: se execută pentru crearea condiţiilor necesare depunerii compuşilor fumului pe
suprafaţa peştelui şi coagularea proteinelor din stratul superficial al cărnii, ceea ce limitează
evaporarea apei din peşte. Zvântarea se face printr- o metodă tradiţională, respectiv prin menţinerea
peştelui într-un loc răcoros, în acest caz cameră de refrigerare, timp de 16 – 24 ore.
Afumarea: peştelui este o afumare tradiţională, la cald, în dulap de afumare clasic, numit celulă de
afumare, prevăzut cu sertar pentru rumeguş şi două rastele pe care se aşează bucăţile de peşte cu o
distanţă de 2 – 3 mm între ele, ventilaţia asigurându-se cu ajutorul unui compresor de aer.
Afumarea la cald, la o temperatură de 45 – 55ºC este asigurată de căldura degajată de jarul obţinut
prin arderea rumeguşului de fag, care se repartizează uniform în interiorul celului.Când operatorul
consideră terminată operaţia de zvântare, după o oră – o oră şi jumătate, se adaugă rumeguş peste
jarul rămas încât să se asigure o ardere cu producere de fum dens, uniform. Rumeguşul se
repartizează pe toată suprafaţa focarului şi se urmăreşte cu frecvenţa de 15 minute uniformitatea
afumării. Când peştele este uşor auriu se adaugă în rumeguş frunze uscate de ţelină pentru
aromatizare. După aproximativ 3- 4 ore, funcţie de mărimea bucăţilor de peşte, când s-a epuizat şi
rumeguşul din focar, se lasă să funcţioneze numai ventilatoarele care asigură şi răcire a peştelui la
minim 35ºC. Se deschide dulapul după 20 – 30 minute, iar peştele afumat se colectează în vane din
plastic, curate, căptuşite cu hârtie pergament.
Compoziţia fumului este influenţată de felul şi umiditatea lemnului utilizat, de aceea, pentru
afumarea peştelui “Novac afumat din Ţara Bârsei”, se utilizează lemnul de esenţă tare, fagul, care
se găseşte din abundenţă în pădurile din aria geografică delimitată. Mai multe comune din aria
geografică delimitată la punctul 4, cum sunt Feldioara şi Măieruş, se bazează pe exploatarea
lemnului, avănd largi suprafeţe împădurite.
Aşchiile de fag utilizate în afumare influenţează calitatea produsului “Novac afumat din
Ţara Bârsei” conferindu-i acestuia o culoare galben-strălucitor şi combinat cu frunzele de ţelină, o
aromă excelentă, specifică acestui produs.
Afumarea tradiţională la cald, utilizând lemnul fagului şi frunzele de ţelină, influenţează
calităţile gustative ale produsului “Novac afumat din Ţara Bârsei” prin formarea aromei specifice
acestuia, modul de prezentare (aspect general, formarea culorii şi texturii) şi conservabilitatea
acestuia. Substanţele chimice care intră în constituţia fumului colorează suprafaţa produsului în
brun sau în tonuri aurii. Intensitatea culorii peştelui afumat depinde de natura lemnului folosit,
lemnul de esenţă moale colorând mult mai intens produsul, de condiţiile de producere a fumului,
care determină densitatea şi compoziţia fumului, umiditatea relativă a acestuia, de caracteristicile
produsului, prezenţa sau absenţa pielii. Peştele relativ proaspăt se colorează la afumare mai intens în
comparaţie cu peştele proaspăt, peştele cu pielea uscată capătă o culoare mai deschisă decât peştele
cu pielea umedă. De asemenea formarea culorii este influenţată şi de caracteristicile incintei de
afumare.
Prin utilizarea peştelui proaspăt din fermele proprii, a aşchiilor de fag din pădurile existente
în aria geografică delimitată, prin aromatizarea cu frunze de ţelină şi afumarea la cald prin metoda
tradiţională, utilizînd forţa de muncă autohtonă a cărei pricepere a fost dobândită de-a lungul
timpului, se obţine “Novacul afumat din Ţara Bârsei” cu caracteristici specifice acestei zone.
Răcirea după afumare: are drept scop să întrerupă acţiunea temperaturii ridicate asupra cărnii
peştelui şi să conducă la micşorarea pierderilor în greutate. Această operaţie se realizează prin
depozitarea în spaţiul de ambalare, timp de 16 – 24 ore, până la o temperatură de 15-18°C pentru
uniformizarea gustului şi aromei şi apoi după ambalare până la 0-2°C.
Ambalarea produsului finit: se realizează prin formarea unui pachet de 2 -3 fileuri tăiate
transversal, cu pielea aurie la exterior, introdus în pungi PA / PE cu dimensiunile de 190 x 210 mm
şi se închide prin vacuumare pentru menţinerea termenului de valabilitate, această operaţie
executându-se în sala de ambalare produs, sau vrac în cutii carton căptuşite cu folie PVC, având o
greutate de 5kg.
Cântărirea şi etichetarea: se efectuează în scopul stabilirii greutăţii produsului finit şi se execută
cu ajutorul cântarului electronic şi emiterea etichetei inscripţionată cu greutatea determinată.
Etichetarea se face în scopul identificării produsului finit şi se execută manual, în aceeaşi încăpere
cu ambalarea. Conţinutul etichetei este în conformitate cu legislaţia în vigoare
Depozitarea şi păstrarea produsului: se face în spaţii răcite, la -1 până la + 4ºC pentru a asigura
valabilitatea acestuia de 45 zile pentru ambalarea în vid şi 40 de zile pentru ambalarea în cutii
carton.

3.6. Norme specifice aplicabile tranşării , răzuirii , ambalării , etc.

Ambalarea şi expedierea produsului Novac afumat din Ţara Bârsei trebuie să se efectueze în
aria geografică respectivă, pentru a se păstra calitatea şi pentru a asigura controlul sanitar, graţie
rapidităţii de execuţie, precum şi pentru a garanta originea. În vederea garantării calităţii şi a
controlului sanitar al produsului este necesară ambalarea novacului afumat în maxim 72 ore de la
recepţie, asigurându – se prospeţimea produsului, continuitatea şi uniformitatea calităţii şi siguranţei
alimentare.

3.7. Norme specifice de etichetare

Fiecare ambalaj poartă eticheta producătorului. Aceasta trebuie să conţină denumirea NOVAC
AFUMAT DIN ŢARA BÂRSEI . După înregistrarea comunitară , cuvintele
,, Denumire de Origine Protejată " sau abrevierea DOP trebuie să apară pe etichetă, lânga
denumirea produsului.
În partea dreaptă a denumirii produsului se trece marca de certificare produs
CERTIND.

4. DELIMITAREA ARIEI GEOGRAFICE

Zona de producţie, respectiv obţinerea materiei prime - peştele novac, recepţia materiei
prime, procesarea, etichetare, ambalarea şi depozitarea produsului finit, “Novac afumat din Ţara
Bârsei”, este depresiunea Ţara Bârsei, care cuprinde treitoriul localităţilor :
- municipii : Braşov, Codlea, Săcele;
- oraşe : Ghimbav, Râşnov, Zărneşti;
- comune cu sate : Apaţa, Bod (sate Bod, Bod colonie), Bran(sate Bran, Poartă,
Predeluţ, Şimon, Sohodol), Cristian, Crizbav ( sate Crizbav, Cutuş), Dumbrăviţa
( sate Dumbrăviţa, Vlădeni), Feldioara (sate Feldioara, Colonia Reconstrucţia,
Rotbav), Hălchiu ( sate Hălchiu, Satu Nou), Hărman (sat Hărman), Măieruş
(sate Măieruş, Arini), Prejmer ( sate Prejmer, Lunca Câlnicului, Stupinii Prejmerului),
Sânpetru, Vulcan (sate Vulcan, Mina 1 Mai), Tărlungeni
( sat Cărpiniş), din judeţul Braşov.
Ţara Bârsei este o mică depresiune intramontană din colţul de sud-est al Transilvaniei,
chiar în curbura munţilor Carpaţi, reprezentând partea estică a depresiunii Braşovului, depresiune
intramontană care mijloceşte legătura pe de o parte între Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali,
pe de alta între provinciile istorice româneşti din interiorul şi din afara arcului Carpatic. Este
delimitată de localitatea Apaţa la nord, munţii Piatra Mare, Postăvaru şi localitatea Bran la sud,
munţii Perşani, Măgura Codlei şi localitatea Vlădeni la vest, râurile Tărlung, Negru şi Olt,
localităţile Tărlungeni şi Lunca Câlnicului spre est.

5. LEGATURA CU ARIA GEOGRAFICĂ

5.1 Specificul ariei geografice
 Ţara Bârsei este o depresiune situată la circa 400 – 600 m deasupra nivelului mării. Ea
include o serie de munţi (Postăvaru- 1.802 m, Tâmpa- 960 m, Măgura Codlei- 1.294 m) şi dealuri
(Lempeş, dealurile Braşovene, dealurile Brănene, dealurile Săcelene). Culmile înconjurătoare au
înălţimi mai mari.
Genetic, Ţara Bârsei este de origine tectonică, formată prin fracturarea şi scufundarea repetată a unor
fragmente centrale ale Carpaţilor de Curbură, către sfârşitul pliocenului.Ulterior prăbuşirii, apele au invadat
această groapă, formând un lac în care, de-a lungul vremii, s-au adunat straturi sedimentare de sute de metri
grosime.
Teritoriul Ţării Bârsei este străbătut de o serie de râuri repezi de munte ce se scurg în Olt.
Datorită faptului că gura lor de vărsare este apropiată izvoarelor, debitul acestor râuri de munte este
mic. Totuşi, pantele sunt accentuate, mai ales în zona muntoasă. Apele freatice se află la o adâncime
de bună calitate (1 - 2 m până la 10 - 15 m), la baza formaţiunilor calcaroase, având un debit de
până la 6 l/s şi un grad de mineralizare de cca. 0,5 g/l.
Cu timpul, o mare parte din lacurile Ţării Bârsei au dispărut. Cea mai importantă apă stătătoare din
depresiune, Complexul piscicol Dumbrăviţa se află la 6 km depărtare de comuna cu acelaşi nume.
Mlaştina eutrofă ce face parte din complex este o arie protejată de interes european. Alte amenajări
piscicole se întâlnesc la Hărman şi pe lunca Oltului, între Feldioara şi Rotbav. Formaţiunea de
lacuri din judeţul Braşov, a devenit arie naturală protejată la nivel european.
Situat în Depresiunea Bârsei, pe bazinul Oltului, lacul de la Dumbrăviţa s-a format prin
construirea unui baraj pe pârâurile Hamarandia (Homorod) şi Holboşel, heleşteele fiind construite
ulterior în lunca acestor ape. Aria protejata de importanţă naţională şi Situl Ramsar se întind pe o
suprafaţă de 420 hectare, din care 180 ha reprezintă lacul de acumulare şi zona adiacentă acestuia,
iar restul - complexul de heleştee. În anul 2007, prin hotărâre de guvern, a fost declarat Situl Natura
2000 “Dumbrăviţa – Rotbav – Magura Codlei”, care însumează aproape 4.000 ha. În acesta sunt
incluse şi alte zone umede importante, dintre localităţile Feldioara şi Măieruş.
În sectorul nord-vestic al lacului se află o mlaştină eutrofă în care se dezvoltă speciile de
păsări protejate, cunoscută de cercetătorii botanişti şi înainte de apariţia lacului, ca şi mlaştinile sau
turbăriile din zona heleşteelor mari ale ariei. Acestea sunt rămăşiţe vii şi importante din punct de
vedere ştiinţific ale vechilor mlaştini eutrofe şi turbării, ce ocupau odinioară o parte a Depresiunii
Braşovului.
Zona specifică are o climă aparte ce se datorează poziţiei şi geomorfologiei sale, o mare
parte din aceasta cuprinzând bazine de apă; toate acestea influenţează în mod favorabil creşterea în
greutate a peştilor. Zona geografică este curată din punct de vedere ecologic, absenţa surselor
importante de poluare industrială sau urbană în aria geografică delimitată, devenind arie naturală
protejată la nivel european, se răsfrânge pozitiv asupra stării de sănătate a peştilor; sistemul
beneficiază de un biotop specific cu caracteristici distinctive bine stabilite care influenţează
proprietăţile produsului. Această zonă însumează condiţii excelente pentru crearea de plancton şi
hrană naturală cu conţinut nutritiv ridicat pentru novac, fapt la care contribuie atât clima specifică
cât şi condiţiile geologice. Toate aspectele menţionate mai sus creează o legătură cauzală între zona
geografică specifică şi caracteristicile finale ale produsului . Calitatea peştelui, materia primă, este
rezultanta conservării biodiversităţii ecosistemului, fermele piscicole fiind amplasate în « Aria de
protecţie Avifaunistică ».
Peştele novac, materia primă pentru Novacul afumat din Ţara Bârsei este crescut în fermele
din localităţile Dumbrăviţa şi Rotabav, iar procesarea are loc în localitatea Hălchiu, localităţi care
fac parte din aria geografică definită la punctul 4.
Judeţul Braşov se încadrează, zonal, în climatul temperat, iar regional la tranziţia dintre
climatul continental vest-european, de nuanţă oceanică şi cel excesiv-continental, din est. Astfel,
putem spune că este un climat de tip continental-moderat, dominat de circulaţia atmosferică din
nord-vest. Trăsăturile generale ale climei zonale, regionale şi de sector sunt puternic modificate de
condiţiile fizico-geografice locale.
Temperatura apei influenţează atât pofta de mâncare a peştilor în perioada de creştere, astfel
temperatura optimă de hrănire este de 18-22°C, precum şi epoca de reproducere.
 Oxigenul dizolvat este unul din factorii cei mai importanţi în viaţa peştilor, acesta având
valoarea minimă de 7 mg/l şi azot maxim 1 mg/ l. Conţinutul de oxigen dizolvat al apei este cu atât
mai mare cu cât temperatura ei este mai mică şi cu cât presiunea atmosferică este mai mare.
Fluctuaţiile în timp ale saturaţiei în oxigen sunt dependente şi de eliberarea de oxigen în urma
fotosintezei, consumul de oxigen al organismelor din ecosistem, adâncimea şi stratificarea apei,
încărcătura apei în substanţe organice. Pârâurile din aceste terenuri cu roci dure, silicioase, au apa
limpede, cu pH neutru, bună pentru dezvoltarea peştilor. Crescătoriile din aceste ferme, datorită
acestui aspect, dar şi datorită schemei de producţie care este una semiintensivă, nu folosesc aport
suplimentar de oxigen. Datorită calităţii deosebite a apei din această zonă, în istoricul acestor ferme,
nu se întâlnesc boli ale vreunei specii de peşti crescuţi aici.
În apa iazurilor şi heleşteelor cu adâncimi mici, datorită faptului că straturile sunt bine
luminate, încălzite şi oxigenate, se dezvoltă o bogată faună şi floră acvatică, determinând o
productivitate biologică ridicată.
Novacul destinat obţinerii produsului “Novac afumat din Ţara Bârsei” este obţinut într-un
ciclu de creştere de 3 ani, faţă de 2 ani realizat în zonele din estul şi sud-estul ţării ( judeţele Vaslui
şi Brăila), datorită condiţiilor climaterice din zonă. În Ţara Bîrsei iarna durează120 – 150 de zile, iar
în Câmpia Română şi Moldova 100 – 120 zile şi 80 de zile în lunca Mării Negre.
Tot datorită condiţiilor climaterice, hrănirea suplimentară a celorlalte specii de peşti care se
găsesc în policultură cu specia novac, şi care influenţează dezvoltarea zooplanctonului consumat de
novac, este mai redusă ca durată, realizându-se în perioada iunie-15 septembrie faţă de mai-
octombrie în celelalte zone amintite mai sus. Deci hrănirea novacului din aria geografică delimitată
la punctul 4 este cea din mediul natural, nedirijat de om.
Un alt aspect este legat de perioada mai lungă de iernat, care duce la eliminarea mirosului şi
gustului pe care carnea novacului le-ar putea împrumuta de la furajul distribuit suplimentar pentru
celelalte specii din policultură, tocmai datorită perioadei lungi în care nu se hrănesc.
Novacul crescut în fermele din aria geografică delimitată la punctul 4 şi destinat obţinerii
Novacului afumat din Ţara Bârsei are o greutate între 1 200 şi 2000g, culoarea galben auriu,
strălucitor şi lucios, solzii aderenţi la piele, lucioşi, trunchiul rigid şi ferm, uşor elastic. Compoziţia
chimică a cărnii este: proteine totale – minim 11%, grăsime – maxim 2 %.
Durata de trei ani a ciclului de producţie este condiţionată şi de raportul părţilor comestibile
faţă de părţile necomestibile, respectiv oase, arcuri branhiale, glande sexuale, solzi, înnotătoare,
raportul oase / carne fiind favorabil peştelui de 3 veri.
Carnea are un gust fin, dulceag, plăcut, gust ce se datorează calităţii sale superioare, apei
curate din zona specifică în care sunt crescuţi peştii, influenţei condiţiilor natural-geografice asupra
creşterii novacului, influenţei solului specific bazinului Bârsei şi, în special, planctonului natural
predominant în apele din zonă, precum şi suplimentelor alimentare care constau în cereale, pentru
dezvoltarea zooplanctonului.

5.2. Specificul produsului

Îndelungata tradiţie istorică şi tehnică de capturare, şi prelucrare a novacului în aria

geografică delimitată stau la baza legăturii cu aria geografică.
Denumirea „Novac afumat din Ţara Bârsei” se referă la peştele din familia ciprinidelor
asiatice, respectiv specia aristichthys nobilis, prelucrat sub formă de fileuri în greutate de 200-400
grame, afumate la cald, cu rumeguş de esenţă tare, fag, cu aromă unică de frunze de ţelină. Aroma
şi gustul sunt intensificate şi păstrate de metoda tradiţională de afumare din aria geografică definită
la punctul 4 .
Fileurile sunt de culoare de la galben auriu la cafeniu cu reflexe metalice, având textură
fibroasă, fără depuneri de grăsime, cu un gust consistent, de afumat, uşor sărat. În secţiune prezintă
culoare alb- gălbuie, fără urme de sânge sau viscere, musculatura suculentă şi fragedă
desprinzându-se uşor de pe oase, aspect de produs proaspăt.
Produsul este ambalat individual sub vid sau în cutii carton la 5 kg.
 Produsul se obţine din peşte crescut în fermele proprii din aria geografică definită la punctul
4, în apă curată de munte, hrănit natural cu hrană prezentă din abundenţă în heleştee, zooplancton,
fără a se utiliza hrană artificială sau suplimente nutritive, ceea ce conferă cărnii un gust delicat şi o
consistenţă fermă, textură compactă, ce se pretează la conservarea prin afumare după metoda
tradiţională de sărare şi afumare la cald din zona Rotbav – Măieruş.
Calitatea peştelui-materie primă este rezultanta conservării biodiversităţii ecosistemului,
fermele piscicole fiind amplasate în « Aria de protecţie Avifaunistică », de nivel naţional.
Novacul (Aristichthys nobilis) face parte din categoria crapilor aşa zişi “chinezeşti”, iar în
ceea ce priveşte caracteristicile organoleptice, carnea are un aspect proaspăt, moale, destul de
compact, lipsit de grăsimi şi, prin urmare, de mirosuri sau gusturi neplăcute, cum ar fi acelea de
nămol, aluviuni sau iarbă; gustul de peşte este fin şi delicat, diferit de cel al peştilor de apă sărată.
Novacul destinat produsului “Novac afumat din Ţara Bârsei” este obţinut într-un ciclu de
creştere de 3 ani, faţă de 2 ani realizat în zonele din estul şi sud-estul ţării ( judeţele Vaslui şi
Brăila), datorită condiţiilor climaterice din zonă. În Ţara Bârsei iarna durează120 – 150 de zile, spre
deosebire de Câmpia Română şi Moldova unde durează 100 – 120 zile şi 80 de zile în lunca Mării
Negre, şi unde se practică hrănirea intensivă datorită acestor condiţii.
Tot datorită condiţiilor climaterice, hrănirea suplimentară a celorlalte specii de peşti care se
găsesc în policultură cu specia novac, şi care influenţează dezvoltarea zooplanctonului consumat de
novac, este mai redusă ca durată, în Ţara Bârsei, realizându-se în perioada iunie-15 septembrie faţă
de mai-octombrie în celelalte zone amintite mai sus. Deci hrănirea novacului din aria geografică
delimitată la punctul 4 este mai apropiată de cea din mediul natural, nedirijat de om.
Un alt aspect este legat de perioada mai lungă de iernat, care duce la eliminarea mirosului şi
gustului pe care carnea novacului le-ar putea împrumuta de la furajul distribuit suplimentar pentru
celelalte specii din policultură, tocmai datorită perioadei lungi în care nu se hrănesc.
Novacul crescut în fermele din aria geografică delimitată la punctul 4 şi destinat obţinerii
Novacului afumat din Ţara Bârsei are o greutate între 1 200 şi 2000g, culoarea galben auriu,
strălucitor şi lucios, solzii aderenţi la piele, lucioşi, trunchiul rigid şi ferm, uşor elastic.
În ceea ce priveşte caracteristicile organoleptice, carnea are un aspect proaspăt, moale,
destul de compact, lipsit de grăsimi şi, prin urmare, de mirosuri sau gusturi neplăcute, cum ar fi
acelea de nămol, aluviuni sau iarbă; gustul de peşte este fin, dulceag, plăcut, diferit de cel al peştilor
de apă sărată, ce se datorează calităţii sale superioare, apei curate din zona specifică în care sunt
crescuţi peştii, influenţei condiţiilor natural-geografice asupra creşterii novacului, influenţei solului
specific bazinului Bârsei şi, în special, planctonului natural predominant în apele din zonă
Compoziţia chimică a cărnii este: proteine totale – minim 11%, grăsime – maxim 2 %.
Durata de trei ani a ciclului de producţie este condiţionată şi de raportul părţilor comestibile
faţă de părţile necomestibile, respectiv oase, arcuri branhiale, glande sexuale, solzi, înnotătoare,
raportul oase / carne fiind favorabil peştelui de 3 veri.
În istoricul fermelor proprii grupului nu s-au semnalat boli ale vreunei specii de peşti
crescuţi aici, fapt ce se datorează mediului curat, calităţii deosebite a apei, respectiv oxigen dizolvat
minim 7 mg/l, azot maxim 1mg / l, pH neutru şi priceperii oamenilor în creşterea peştilor.

5.3.Legatura cauzală dintre aria geografică și calitatea sau caracteristicile produsului

( pentru DOP ) sau o calitate specifică , reputația sau o altă caracteristică a produsului
( pentru IGP )

Caracteristicile produsului „Novac afumat din Ţara Bârsei” sunt legate de aria geografică în
care se produce prin tradiţie, ca şi prin particularităţile procesului de afumare şi priceperea
personalului implicat în acesta, pricepere care se transmite din generaţie în generaţie.
Încă din cele mai vechi timpuri una din ocupaţiile populaţiei din această zonă a fost şi pescuitul.
Peştele, ca şi astăzi , era consumat în stare proaspătă sau conservat prin sărare, uscare, afumare, sau
printr-o combinaţie a acestor procedee. La vremea aceea, evident, nu existau instalaţiile frigorifice
sau de fabricare a gheţii care astăzi se folosesc pe scară atât de largă la păstrarea unor produse
proaspete şi perisabile ca peştele. Pentru a le menţine şi prelungi termenul de valabilitate, produsele
perisabile trebuiau tratate prin sărare, uscare sau afumare.
Ştiri privitoare la practicarea pescuitului pe teritoriul României, cum se menţionează în
lucrarea „Ţara Bârsei”, vol.I, editat de Academia de ştiinţe sociale şi politice a României, găsim la
Herodot, care vorbeşte de pescuitul pe Dunăre şi afluenţii ei, la Arrian, care a însoţit expediţia
regelui macedonean Alexandru cel Mare, la Strabo, care ne–a lăsat unele informaţii preţioase
privind prinsul peştilor cu năvodul ( Giurescu, 1964, I, 43 ). Mai numeroase sunt atestările
referitoare la pescuitul practicat în epoca dacă şi daco – romană (Giurescu, 1964, I, 43 – 45 ).
În condiţiile specifice obştilor săteşti dinaintea aşezărilor saşilor, iar apoi a ceangăilor din
Ţara Bârsei, pescuitul era una din ocupaţiile tradiţionale şi constituia un bun al comunităţilor rurale
( Istoria României, 1960, I, 799 – 803; 1964, III, 964, 18, 34-37; Din istoria Transilvaniei, 1963, I,
ediţia a III-a, 94-96, 100-101 ). Informaţii despre pescuit s-au păstrat încă din a doua jumătate a
secolului al XII-lea, anii 1169, 1181, în legătură cu unele domenii feudale mănăstireşti (Prodan,
1967, I, 100). Importanţa economică a acestei surse de trai este subliniată şi de locul ce i s–a dat în
Diploma Ioaniţilor (1247). După stabilirea privilegiilor feudale, pescuitul a devenit un drept al
domnului pe pământ sau fondus regius al universităţii săseşti.
Dreptul saşilor asupra pescuitului, ca şi asupra vânătorii, a fost acordat mai întâi pentru
domeniul Bran, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, iar ceva mai târziu, în prima jumătate a
secolului al XVI-lea, şi pentru teritoriul celor 11 localităţi săcelene ca şi pentru localităţile din
nordul Bârsei de Sus. Încă din secolul al XIV-lea şi din prima jumătate a celui următor existau
numeroase heleştee pe domeniile feudale, ţăranii iobagi având obligaţia de a da dijmă din peşte
(Podea, 1937, 185). O formă de exploatare feudală o constituie interdicţia ca iobagii să posede
anumite unelte de pescuit ca: năvoade, mreje, etc ( Prodan, 1967, I, 100; Podea, 1937, 180).
Importanţa pescuitului bârsan în evul mediu se desprinde din documentele vremii referitoare
la paza acestei bogăţii. Existau : custos piscine pentru paza heleşteelor Braşovului, tutores campi
pentru paza apelor din zona de câmpie şi tutores silvae pentru paza râurilor de munte. Documentele
relevă adesea pedepsele date pescarilor din subzonele Bran, Săcele, Bârsa de Jos, etc ( prima
jumătate a secolului al XVI-lea) pentru pescuitul în heleşteele (piscinae) oraşului Braşov, în
pescăria castelului Bran („pisces ex vivario circa castrum”), pe porţiunile de râuri care erau
interzise iobagilor („ qui in aquis prohibites fuerat piscatus”) – (Apud: Podea, 1937, 184-185). Într-
adevăr, pentru a pescuit, ţăranii iobagi trebuiau să fie învoiţi de magistratul Braşovului, de pârgarul
castelului Bran, de administraţia comunelor săseşti sau de nemeşii din subzonele Săcele şi Buzaie (
Giurescu, 1964, I, 110).
Nici românii din Scheii Braşovului nu aveau voie să pescuiască fără aprobare specială
(Giurescu, 1964, I, 110).
Dintre formele de pescuit practicate în Ţara Bârsei până la sfârşitul secolului al XVIII-lea
(Podea, 1937, 186) a fost mult îndătinat pescuitul în colectiv : pescuitul cu satul, iar mai târziu şi
clăcile de pescuit, efectuate de iobagi la porunca domnului de pământ sau a arendaşilor. În prima
jumătate a secolului al XVI-lea sunt menţionaţi nominal pescari români vestiţi pentru priceperea lor
(Podea, 1937, 185). Socotelile castelului Bran evidenţiază un interes deosebit pentru pescuit
( preţul plaselor de diferite dimensiuni, încălţămintea destinată pescarilor) – (Prodan, 1967, I, 361;
II, 683, 686).
Pentru procurarea de peşte în anumite ocazii festive, „magistratul şi castelanul trimeteau
curieri în toate satele şi puneau în mişcare pe toţi pescarii” (Podea, 1937, 185). La castelul Bran s-a
construit chiar un vigarium, în care se creştea peşte pentru personalul cetăţii şi pentru oaspeţi
( Prodan, 1967,I, 361). Subliniem valoarea documentară a unei stampe din secolul al XVIII –lea
pentru atestarea acestei activităţi economice la românii din Schei ( Podea, 1937, 184, fig. Pescar
român din Schei). Bogăţia apelor din Transilvania şi din Ţara Bârsei în special este remarcată în
jurnalele unor călători străini, încă din secolul al XVI-lea. Italianul Giovanandrea Gromo arată că în
pârâul de la poalele castelului Bran, ca şi la Ghimbav, se găsesc „pe lângă aurul cel mai fin” şi
„mare mulţime de păstrăvi aleşi, lipani şi raci foarte gustoşi”(Giurescu, 1964, I, 185). În a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea, J.Benkö, descriind Carpaţii Meridionali, subliniază bogăţia apelor
de munte şi marele număr al păstrăvilor din lacurile înalte, peşti care se prind cu undiţa (Giurescu,
1964, I, 188).
Comerţul cu peşte sărat, făcut prin intermediul Braşovului, este confirmat de numeroase documente
medievale (Giurescu, 1964, I, 73 ; Prodan, 1967, I, 360). Astfel, socotelile episcopiei din Alba Iulia
cuprind şi plăţile pentru diferite cantităţi de peşte sărat cumpărat de la Braşov ( Podea, I, 1937, 185;
fig. „Româncă negustoreasă de peşte din Scheii Braşovului” – secolul al XVII-lea).
Dar, încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, pe măsura dezvoltării agriculturii intensive şi
a creşterii cererii pentru nutreţul turmelor de oi şi cirezilor de vite, cursurile râurilor au fost drenate,
bălţile secate şi s-au extins terenurile arabile, păşunile şi fâneţele. În condiţiile dezvoltării industriei
capitaliste s-au adăugat şi alte cauze care au determinat, în continuare regresul pescuitului :
necruţarea peştelui în timpul bătăii, infectarea apelor râurilor cu reziduurile fabricilor, etc. Din anul
1860 încep să se înfiinţeze crescătorii de peşti sistematice.
Prima crescătorie din Transilvania a fost cea de la Crizbav. Însuşi denumirea localităţii
Crizbav, respectiv Krizba, provine din numele săsesc Krebsbach, ( în limba maghiară Rakospatek),
care înseamnă pârâul cu raci, iar denumirea localităţii Rotbav, din aria geografică definită la punctul
4, era Roşie, Rotbac în dialect săsesc şi însemna “pârâul roşu”.
În zilele noastre, s-a întreprins o acţiune sistematică pentru refacerea bogăţiei piscicole din
Ţara Bârsei, îndeosebi pentru creşterea şi înmulţirea crapilor, novacilor şi păstrăvilor.
Râurile ce străbat zona Bârsa, bălţile, precum şi prezenţa Oltului de-a lungul subzonei Bârsa
de Jos au constituit tot atâţia factori naturali care au permis ca Ţara Bârsei să devină şi să se
menţină secole de-a rândul o zonă caracterizată printr-o mare bogăţie piscicolă.
Un multiplu interes prezintă uneltele tradiţionale de pescuit din Ţara Bârsei. În primul rând se
remarcă asemănări cu uneltele de pescuit din Ţara Vrancei, Moldova, Buzău şi Muntenia, ca şi cu
numeroase zone etnografice transilvănene. Secţia etnografică a muzeului Bran posedă o serie de
ostii de diferite mărimi, lucrate de fierarii din satele subzonei cu acelaşi nume.
Coşul, vârşa, sacul cu scâlcează, mreaja, năvodul, rochia, lingura, luntrea sau cinul
sunt unelte de pescuit folosite în zona Bârsei de jos şi menţionate în publicaţiile vremii (Antipa,
1916, 174), dar întâlnite şi în mărturiile localnicilor (inf. Ion Voinescu, n.1894, pescar şi vânător,
Poarta-Bran, Virginia Ţiţei, n.1916, Măieruş, şi Petru Cirică, n. 1909, Măieruş, Gheorghe Taus, n.
1903, Măieruş, Virgil Negrea, n. 1932), mărturii menţionate în lucrarea ,,Monografia comunei
Măieruş – Nurbach din Tara Bârsei” , Editura Aramia , 2007.
Îndelunga practicare a acestei îndeletniciri a permis locuitorilor din Ţara Bârsei să ajungă la
un calendar al pescuitului. În subzona Bran, perioada pescuitului este astfel precizată : „când cade
frunza aninului, atunci iese peştele la bătaie, încât în octombrie şi noiembrie pescuim cu folos;
depinde şi cât este de rece toamna” ; dar, „în trecut se pescuia şi îndată după topitul zăpezii, adică
înainte de 1 mai, precum şi de la 1 octombrie stil vechi (14 octombrie stil nou)” (inf. Martori direcţi
: Ion Benga „Burlacu”,n. 1872, Şirnea; Ioan Voinescu, n. 1894, Poarta-Bran). Din subzona Bârsa de
Jos reţinem indicaţia calendaristică referitoare la pescuitul scobarului: „când plesneşte mugurul de
anin” (inf. Gh. Birţ,n. 1908, Augustin şi stabilit în Măieruş din anul 1928).
Deşi produsul novac afumat se produce de mulţi ani în regiunea Ţara Bârsei există puţine
înregistrări care atestă acest lucru. O anchetă prin care au fost intervievate persoanele în vârstă din
aria geogarfică delimitată, a confirmat existenţa unei tradiţii de producere a novacului afumat.
În localitatea Dumbrăviţa trăieşte şi acum un localnic pe nume Todoru Ioan, născut în 26
septembrie 1933 la Dumbrăviţa, care în anii ’75-80, când era în construcţie ferma piscicolă, prindea
novac cu coşul sau lingura împreună cu alţi săteni, îndeosebi în anotimpul de toamnă, îl sărau, îl
uscau câteva săptămâni în podul casei, apoi îl afumau 2- 3 zile cu aşchii de fag şi-l păstrau peste
iarnă în podul casei la răcoare, protejat de rozătoare, în împletituri tip coşuri, confecţionate din
mleje de salcie.
Mărturii ale pescuitului şi consumului de peşte, atât proaspăt cât şi sărat şi afumat, în Ţara Bârsei
găsim şi în lucrarea „Braşovul de altădată”, a lui Sextil Puşcariu, ed. Dacia Cluj Napoca, 1977,
unde se vorbeşte despre existenţa unui târg de peşte la Braşov unde localnicii din împrejurimi îşi
comercializau produsele, a unor prăvălii unde puteai găsi atât peşte sărat cât şi “lacherdă şi alţi peşti
afumaţi. De asemenea se vorbeşte despre asocierea pescarilor în “ tehuri”.
În lucrarea „Istoria Ţării Bârsei” (Heinrich Wachner), editura Aldus, 1995 (pag. 13) este
menţionat faptul că « pământul neted şi fertil al depresiunii Ţării Bârsei, străbătut de râuri limpezi,
înconjurat din toate părţile de o centură de munţi împăduriţi, dealurile joase şi terasele Oltului
protejate împotriva inundaţiilor, ofereau din abundenţă omului simplu, deja în timpuri preistorice,
tot ce-i trebuia pentru viaţă : animale de vânătoare, peşti, fructe de pădure, izvoare limpezi, lemn de
foc şi de construcţii, cât şi locuri ferite pentru aşezări omeneşti. Oltul cu braţele sale moarte şi cu
lacurile de adâncime mică ale zonelor de inundaţii, cât şi afluenţii săi repezi şi limpezi au fost bogat
populate cu peşti şi diferite păsări de baltă », iar în lucrarea „Ţara Bârsei” Gheorghe Epuran face
referire la meşteşugul pescuitului în această arie geografică :
În secolul trecut peştele de apă dulce era un aliment popular, fiind consumat foarte frecvent
în special de cei din categoriile sociale joase, pentru că era ieftin şi uşor de procurat. În zilele
noastre, pe măsură ce oamenii devin din ce in ce mai preocupaţi de ceea ce pun în farfurie,
consumul de peşte câştigă din nou în popularitate, fiind o alternativă uşoară şi mai ales sănătoasă la
consumul de carne roşie.
În perioada 1960 – 1988 se traduce în viaţă un mare program de piscicultură şi de amenajări
piscicole. În toată ţara se construiesc noi fabrici de conserve din peşte. Se colonizează specii noi din
China (cosaş, novac, sânger), crescând producţia pe hectar în ciprinicultură. Până la sfârşitul anilor
‘80, România a avut o importantă industrie de procesare a peştelui.
În anii ‘90, industria de procesare a peştelui şi-a încetat practic activitatea. Aceasta a fost
determinată probabil, în parte, de reducerea accentuată a producţiei ca urmare a încetării activităţii
flotei de pescuit oceanic, şi parţial de preferinţele consumatorilor pentru produsele noi importate pe
care companiile româneşti nu le pot oferi pe piaţă. Ca o consecinţă, produsele străine au câştigat o
mare parte din piaţa produselor procesate din România. În ultimii ani câteva companii româneşti au
început să ofere produse procesate iar producţia internă, în special produsele semi-preparate, a
început să crească din nou. Majoritatea materiei prime este importată, macroul şi heringul fiind cele
mai comune specii. În ceea ce priveşte comerţul cu peşte şi produse din peşte pe piaţa externă,
exporturile au înregistrat un regres semnificativ după anul 1989, care continuă şi în prezent, una din
cauzele principale fiind gama redusă de produse pescăreşti oferite.
Ferma Dumbrăviţa a început să fie amenajată din anul 1975 de către Întreprinderea de Pajişti
Braşov, terenurile acesteia fiind în administrarea ei până în anul 1983, după care au trecut în
administrarea Întreprinderii Piscicole Zau de Câmpie, judeţul Mureş. În anul 1985, prin Decretul
Consiliului de Stat nr.196 din 09.07.1985, s-a înfiiţat Întreprinderea Piscicolă Braşov, unitate de
gradul IV, în comuna Hălchiu, cu bazinele piscicole Satu Nou- Dumbrăviţa, Perşani şi Feldioara,
care avea ca obiect de producţie – peşte de crescătorie de apă dulce şi semiconserve din peşte (
oceanic şi indigen). În anul 1986 se înregistrează la OSIM marca de fabrică pentru produsele: peşte
şi preparate din peşte, clasa 29 şi peşte viu, clasa 31.
În mod succesiv, titulari ai dreptului de administrare şi apoi de concesiune a terenurilor au
fost după Întreprinderea Piscicolă Zau de Câmpie, Întreprinderea Piscicolă Braşov, Societatea
comercială Rompesco S.A. Bucureşti - din anul 1991 până la data de 06.03.1997 când aceasta s-a
divizat, drepturile şi obligaţiile pentru zona Braşov fiind preluate prin înfiinţare, de către S.C.
Doripesco S.A. Braşov.
La înfiinţare, ferma Rotbav a fost exploatată de către Întreprinderea Piscicolă Zau de
Câmpie, judeţul Mureş. Terenurile au fost atribuite în administrare întreprinderii prin Decizia nr.
619 din 12 august 1983 a fostului Consiliu Popular al judeţului Braşov, acestea fiind preluate din
administrarea Biroului Executiv al Consiliului Popular al Comunei Feldioara – 16,52 ha fâneaţă,
stufăriş şi canale; din administrarea Biroului Executiv al Consiliului Popular al Comunei Măieruş –
48,95 ha fâneaţă, stufăriş, canale şi drumuri de exploatare.
Conservarea novacului prin afumare are o importanţă economică deosebită în Ţara Bârsei
datorită indicelui considerabil de satisfacţie a consumatorilor, care se manifestă prin preţuri de
vânzare mai ridicate decât cele ale unor produse asemănătoare de origine diferită. Pentru a afuma
bine peştele după metoda tradiţională, este nevoie de o competenţă şi o experienţă care nu se capătă
decât în ani de zile şi, de multe ori, cunoştinţele se transmit din generaţie în generaţie. Mulţumită
acestor surse de producţie durabile şi poziţiei strategice a oraşului în centrul unei reţele comerciale,
se pot asigura livrări zilnice de peşte proaspăt afumat spre orice destinaţie din ţară. Societatea
Doripesco Prod S.R.L. are capacitatea realizării unor produse din peşte diverse, cu o ritmicitatea
constantă şi cu respectarea întrutotul a legislaţiei sanitar-veterinare pe tot parcursul produsului
dintre ferma piscicolă şi client.
Îmbinarea deosebită a factorilor de producţie, precum dexteritatea manuală şi măiestria, cu
factorii climatici ai zonei delimitate permite acestui tip de producţie să se diferenţieze decisiv de
întregul sector economic de referinţă. Ampla răspândire şi notorietatea produsului, datorate
diverselor iniţiative de promovare, demonstrează deosebitul renume al produsului “ Novac afumat
din Ţara Bârsei”.
În urma unui studiu de piaţă a rezultat faptul că, dintre caracteristicile principale pe care
consumatorii de peşte le-au menţionat ca motivaţie în alegerea novacului afumat faţă de produsele
afumate similare, pe primul loc se află preţul, urmat de gust şi prospeţime ceea ce susţine iniţiativa
Doripesco de a investi în şi de a dezvolta producţia de produse tradiţionale din peşte. La finalul
chestionarului repondenţii erau invitaţi să deguste mai multe tipuri de peşte afumat, fără să le fie
însă indicată specia de peşte sau firma producătoare. La degustare au fost utilizate 3 produse
afumate similare: macroul afumat, novacul afumat şi crapul afumat. Novacul afumat din Ţara
Bârsei a fost preferat de consumatori datorită următoarelor caracteristici: aromă îmbietoare, gust
plăcut, de peşte afumat şi savoare de ţelină, prospeţime, frăgezime şi nu în ultimul rând culoarea
aurie. Ca recunoaştere a preocupării pentru calitate a producătorului de “ Novac afumat din Ţara
Bârsei”, acesta a obţinut o serie de distincţii . Începând cu anul 2006 a obţinut diplome în „Topul
Naţional al Firmelor Private”, la „Campionatul internaţional de gătit în aer liber” – ediţia 2008.
Grupul de firme Doripesco organizează anual, începând din 2008, festivalul „Dor de Peşte”, în
cadrul căruia se desfăşoară atât concursuri de pescuit cât şi de artă culinară cu specific pescăresc.
Produsele din peşte, precum Novacul afumat din Ţara Bârsei se regăsesc în meniurile restaurantelor
din complexele turistice din judeţul Braşov.
Importanţa sa ca produs regional de calitate cu valoare reprezentativă a fost recunoscută şi
de o serie de mari bucătari şi autori de literatură gastronomică, produsul fiind menţionat în diverse
articole din publicaţiile de specialitate, precum: revista lu Peşte, Adevăruri la pescuit , Dor de peşte,
în oferta de produse a marilor magazine.
În prezent în România se folosesc peste 70 000 ha suprafaţă bazine amenajate pentru
acvacultură semi-intensivă, capacităţi de producţie care reprezintă un mare avantaj în vederea
dezvoltării acvaculturii. În concordanţă cu unele estimări, România are un potenţial ridicat pentru
dezvoltarea fermelor mici şi mijlocii de creştere a peştilor, cu bun potenţial de comercializare. O
astfel de activitate este de mare importanţă pentru zonele de munte, deoarece poate contribui la
stabilizarea populaţiei în zonă prin creşterea veniturilor.
România are o bună piaţă de desfacere pentru peştele novac. Pentru creşterea consumului de
peşte pe locuitor producţia de crap şi novac este prioritară, iar diversificarea producţiei, prin
introducerea de noi specii de peşti în cultură, este necesară în realizarea acestui deziderat.
Piaţa de peşte este în continuă dezvoltare şi cererea consumatorilor pentru peştele procesat
este tot mai mare. Pentru realizarea activităţii de procesare se au în vedere două căi de abordare:
dezvoltarea unităţilor de procesare în zonele de producţie a peştelui pentru valorificarea acestui
avantaj dar şi în alte zone pentru valorificarea produselor din import. Pe piaţa peştelui există o nişă
importantă pentru produsele preparate specifice cum sunt produsele marinate şi afumate.
În acest context, societatea Doripesco Prod S.R.L. se află faţă în faţă cu o oportunitate unică.
Nivelul importurilor este mare comparativ cu cel al exporturilor. Producătorii autohtoni de peşte
sunt nevoiţi să asigure cererea mare de pe piaţă. În ceea ce priveşte peştele procesat, conservele şi
semiconservele, producţia la noi în ţară este în scădere. Excepţie de la aceasta nu face nici judeţul
Braşov, aria în care îşi desfăşoară activitatea societatea Doripesco Prod S.R.L. Micii producători de
profil au dispărut, iar acum se pune accent pe firmele mai mari unde există un control eficient al
calităţii.
Firma Doripesco Prod S.R.L., implicit secţia de procesare a peştelui de care dispune aceasta,
este în plină dezvoltare, fiind de asemenea singura firmă de procesare a peştelui din judeţul Braşov,
cu tendinţa de dezvoltare a capacităţii de producţie.

TRIMITERE LA PUBLICAREA CAIETULUI DE SARCINI

http: // www.madr.ro /