Tema: METODE ȘI TEHNICI UTILIZATE ÎN ANALIZA ECONOMICĂ

1.5. Noțiunea de procedeu metodic și clasificarea

procedeelor folosite în analiza economică

Metoda analizei economice reprezintă ansamblul procedeelor și principiilor care se folosesc

în analiza economică a unei entități. Ea se determină prin procedeele tehnice (metodice) care se
folosesc în analiza economică.
Prin procedeu metodic se subînțelege mijlocul cu ajutorul căruia se efectuează prelucrarea
analitică a informației economice.
Numeroasele procedee folosite în analiza economică pot fi grupate în:

Procedee economico-statistice Procedee economico- Procedee economico-

matematice statistice
metode de stabilire a metode de măsurare
relațiilor cauzale a relațiilor factorial-
cauzale

1 2 3 4
Diviziunea și Metoda balanțieră Metoda integrală Metoda de „cucerire a
descompunerea creierului”
rezultatelor Metoda substituirii
în lanț Metoda corelației Metoda aprecierilor
Comparația experte colective
Metoda Metoda dispersiei
diferențelor Metoda morfologică
Stabilirea siste- absolute Programarea liniară de analiză
mului factorial-
cauzal al explicării Metoda abaterilor Metoda calculului Metoda de asociații și
fenomenului relative matricial analogii

Metoda indicilor
Modelarea
Metoda notițelor
fenomenelor
colective în blocnotes
economice
Metoda și a întrebărilor de
coeficienților control
Generalizarea sau
evaluarea Metoda Metoda căutării
rezultatelor recalculării înșeptite
indicatorilor
Metoda ABC

Metoda participării
prin cotă
 Studierea relațiilor cauzale se realizează prin elaborarea sistemului de legături cauzale, prin
structurarea lanțurilor cauzale, sub forma unor rețele proprii fenomenului analizat. Aceasta asigură
selectarea factorilor esențiali, ordonarea lor după intensitatea și sensul influenței lor, creându-se
premisa modelării dependențelor, a evidențierii mecanismului producerii și modificării
fenomenului și posibilitatea cuantificării influenței factorilor.
Prin cuantificarea relațiilor factorial-cauzale se determină mărimea, sensul și intensitatea
acțiunii factorilor asupra fenomenului cercetat, creând posibilitatea interpretării complexe și
materializării stării fenomenului, în vederea identificării și valorificării rezervelor interne.
Folosirea unuia sau altui procedeu pentru determinarea influenței factorilor asupra
indicatorului rezultativ depinde de tipul de dependență dintre factori și indicatorul rezultativ.
Sunt cunoscute două tipuri de dependență:
º determinată (funcțională) – o așa legătură dintre factori și indicatorul rezultativ care
poate fi exprimată printr-o formulă; mărimea influenței factorilor poate fi calculată cu o mare
exactitate.
Se deosebesc trei forme de legătură determinată:
- aditivă – factorii corelează între ei prin semnul „+” și „-” ;
- multiplicativă – factorii corelează între ei cu semnul „x” și „÷”;
- combinată – factorii corelează prin toate semnele „+”, „-”, „x” și „÷”
º stocastică – reflectă variația variabilei dependente sub influența factorilor (variabilelor)
independenți. În acest caz scopul analizei constă în estimarea caracterului acestei dependențe și a
gradului influenței factorilor asupra variabilei dependente folosind metode economico-matematice
și tehnica de calcul.

1.6. Metode de stabilire a relațiilor cauzale

Metoda diviziunii și descompunerii indicatorilor rezultativi – este metoda de studiere a

relațiilor economice prin pătrunderea în structurile lor și constă în descompunerea fenomenelor și
proceselor cercetate în elemente componente. Utilizarea diviziunii în analiza economică lărgește
sfera de cercetare la nivelul elementelor componente, stabilind contribuția lor la modificarea totală
a fenomenelor studiate și localizând, în timp și spațiu, proveniența rezultatelor și a cauzelor
acestora.
În analiza economico-financiară se disting:
- diviziunea după timpul de formare a rezultatelor, prin care se localizează contribuția
diferitelor unități de timp (trimestre, luni, decade, zile, ore) la formarea rezultatului total și se
evidențiază abaterile de la tendința generală de manifestare în timp a fenomenului;
- diviziunea după locul de formare a rezultatelor evidențiază gradul de participare a fiecărei
subdiviziuni a entității la formarea rezultatului analizat;
- diviziunea pe părți, elemente componente, factori și cauze specifice naturii rezultatului
economic asigură cercetarea laturilor esențiale ale formării și dezvoltării acestuia. Această
diviziune permite aprofundarea elementelor componente, ca o condiție pregătitoare pentru
gruparea corelată și măsurarea legăturilor cauzale ale factorilor.
Comparația
Orice rezultat al activității entității se analizează și se apreciază nu numai ca o mărime în
sine, ci și în raport cu un criteriu, cu o bază de comparație.
 În activitatea practică de analiză economică se utilizează mai multe tipuri de comparații,
clasificate în funcție de anumite criterii, cum ar fi:
a) Comparații în timp, adică cele efectuate între rezultatele perioadei raportate și rezultatele
pe o perioadă sau mai multe precedente;
b) Comparații în spațiu, care pot fi efectuate între rezultatele unor verigi organizatorice
interne ale entității; între rezultatele proprii și cele ale concurenței;
c) Comparații mixte, adică acele comparații care se bazează pe ambele criterii (timp și
spații);
d) Comparații în funcție de un criteriu prestabilit (plan, norme, normative, standard etc.);
e) Comparații cu caracter special, pentru care intervin alte criterii în afară de timp și spațiu.
Cele mai frecvente comparații de acest fel au loc în determinarea eficienței anumitor măsuri,
soluții tehnico-economice (comparația variantelor în vederea alegerii celei optime).
Condiția esențială ce determină caracterul științific al comparației o constituie
comparabilitatea datelor care trebuie:
să aibă un conținut omogen,
să fie exprimate într-un etalon unic,
să fie determinate după o metodologie unică.
Stabilirea sistemului factorial-cauzal al explicării fenomenului – presupune stabilirea
factorilor care determină formarea și modificarea rezultatelor, precum și a relațiilor structural-
funcționale dintre elementele fenomenului economic. Este foarte importantă cunoașterea naturii
fiecărui factor (cantitativ, de structură și calitativ) pentru ca sistemul să fie realizat logic și pe baze
reale în funcție de principiul condiționării.
Modelarea fenomenelor economice
Modelul este o reprezentare simplificată a realității. Modelul, în analiză, este unul
economico-matematic, exprimat sub formă de ecuații, inegalități, corelații dintre indicatori, funcții
de producție etc.
Tipologia modelelor:
- modele imitative sau iconice;
- modele analogice;
- modele simbolice.
Modelul imitativ (iconic) are gradul cel mai scăzut de abstractizare, este apropiat de realitate,
se recunoaște ușor, conține imagini mentale sau material-fizice (fotografii, film, benzi, audio,
video etc.), se realizează în stadiul inițial al cercetării, în faza de observație-percepție.
Dintre modelele analogice, graficele sunt frecvent utilizate în teoria și practica economică
pentru vizualizarea fenomenelor economice.
Tipuri de grafice:
- cronograma;
- diagrama (diagrama cu 2 variabile, sectorială, cu coordonate polare, cu bare simple sau
asociate);
- histograma sau tabelul de penetrație etc.
Modelele simbolice se bazează pe utilizarea simbolurilor (litere, cifre) în reprezentarea
fenomenelor și a raporturilor dintre ele. În general, acestea iau forma unor ecuații sau inecuații
matematice. În analiza economică prevalează modelele simbolice. Acestea pot fi: modele de
corelație (deterministe și aleatorii), aditive, multiplicative, balanțiere, de raport, combinate.
Modelele trebuie astfel construite încât să exprime corect legătura dintre factori și fenomene
și să existe concordanță deplină între legătura formal-matematică și cea logic-economică.
 Generalizarea sau evaluarea rezultatelor
Aceasta reprezintă o metodă calitativă de reunire într-un ansamblu coerent a concluziilor
rezultate din studiul factorial-cauzal al fenomenelor,; se utilizează în raportul de analiză, studiile
de fezabilitate și de evaluare etc.