INTRODUCERE

Articulaţia scapulohumerala este articulaţia umărului reprezentând, joncţiunea trunchiului cu

membrele superioare. Acesta este foarte flexibilă, asigurând mişcări de mare amplitudine a
braţelor şi le orientează în toate direcţiile. Umărul permite astfel, majoritatea gesturilor din viaţa
cotidiana, cum se execută ducerea mâinii la gura sau ducerea mâinii în buzunarul de la spate.
Altfel spus, mobilitatea sa globală, ca şi stabilitatea şi integritatea fizică sunt foarte importante
tuturor persoanelor .
[Pantea, 2013, https://www.scribd.com/doc/144205840/Articulatia-scapulohumerala].
„Umărul uman este alcătuit din trei oase: clavicula, scapula și humerusul, precum și mușchii
asociați, ligamente și tendoane. Marea articulație a umărului este articulația glenohumerală, la
care, în general, se referă articulația umărului. În anatomia umană, articulația umărului cuprinde
partea corpului unde se atașează la humerus scapula, capul aflându-se în fosa glenoida. Umărul
este un grup de structuri în regiunea articulației.”
[Creative, 2013, http://ro.wikipedia.org/wiki/Um%C4%83r].
„Biomecanica articulaţiei scapulohumerale este de tip enartroza (articulaţie sferoidala), ce
permite capului humeral să se mişte în jurul unei infinităţi de axe. Există 4 mişcări principale:
flexie-extensie, abducţie-adducţie, circumducţie şi rotaţie. ”
[Doctorul meu,2012, http://www.doctorulmeu.net/articole-online/sanatate-publica-online/1152-
luxatia-scapulohumerala.htm]
„Luxaţia acromioclaviculară reprezintă o pierdere permanentă a contactului articular
normal dintre suprafaţa articulară a acromionului şi extremitatea laterală a claviculei."
[Ortopedie, 2003, http://www.sfaturimedicale.ro/ortopedie/item/49439-luxatia-scapulohumerala]
Conform statisticii efectuate de către Trantalis în anul 2011, 2% din populaţie au suferit
afecţiuni ale instabilităţii centurii scapulohumerale. În totatlitate 1.7% al populaţie şi-au luxat
umărul, jumatate din procente sunt personae între vârsta de 15 şi 29 de ani.
Ca şi locaţie 47.7% dintre luxaţii s-au întamplat acasa, în timp ce 34.5% se produc în
centre de sport şi de recreere, iar 17.8% s-au produs în locaţii diverse. [Trantalis, 2011,
http://www.myvmc.com/diseases/shoulder-dislocation-and-instability/#Statistics].
„Luxaţia de umăr se produce de obicei printr-un mecanism indirect. Pacientul cade pe
umăr, pe cot sau pe mână cu braţul în abducţie, rotaţie externă şi retroducţie. În această poziţie

1
capul humeral este împins printre fibrele anterioare ale capsulei articulare, în faţa cavităţii
glenoide. În funcţie de poziţia în care se aşează capul humeral luxat faţă de cavitatea glenoidă
există 4 varietăţi clinice de luxaţii: anterioară, posterioară, inferioară şi superioară.”
[Stanculescu, 2004, p. 89].
Luxatiile scapulo-humerale: Varietăţile clinice
Luxaţiile antero-interne= cele mai frecvente (95%);
 subcoracoidiană;
 extracoracoidiană= foarte rară;
 intracoracoidiană;
 subclaviculară= rară;
 intratoracică= capul humeral intră în torace prin fracturarea coastelor C 3 sau C 4.
Luxaţiile posterioare– braţul în rotaţie internă.
Luxaţiile antero inferioare (luxaţia erecta)- humerusul în abducţie în catarg.
Luxaţiile superioare - în fracturile de acromion sau coracoida.
[Wynona, 2014, http://www.slideserve.com/wynona/luxatiile].
Simptomatologie
În luxaţia umărului apare durerea şise produce impotenţa funcţională a umarului, în cel
mai întâlnit caz, în luxaţia anterioara, se observă impotenţa funcţională aproape totală, urmată de
o inspecţie amănunţită, apara un aspect de epolet, relieful deltoidului fiind coborat brusc prin
lipsa capului humeral în cavitatea glenoida şi reliefarea sub muschiului pectoral în fosa
subclaviculară, cu braţul scurtat aparent rotat extern cu cotul în abducţie şi la palpare lipsa
capului humeral în cavitatea glenoidă.
În luxaţia posterioară durerile fiind insuportabile, semnele clinice sunt şterse, forma
umărului pare nemodificată-luxaţia reuşind să rămână neobservată.
Luxaţia anterioară este pe departe cea mai frecventă (aproximativ 96% din totalul
luxaţiilor de umăr). În acest tip de luxaţie capul humeral se găseşte în faţa cavităţii glenoide şi, în
funcţie de poziţia pe care o ocupă în raport cu procesul coracoid al scapulei.
[Bogdan, 2012, http://www.lectiadeortopedie.ro/traumatologia-membrului-superior/luxatia-de-
umar/]

2
 TRATAMENT
Din privita medicului curant, trebuie redusă imediat luxaţia, chiar dacă acest lucru
implică uneori sedare sau anestezie generală, folosindu-se una din tehnicile descrise în literatura
de specialitate. [Hipocrate, Von Arlt, Milch, Stimson etc.]. Umărul trebuie sa fie imobilizat
pentru 3 săptămâni urmând fiziokinetoterapia de recuperare. În general, pacienţii tineri cu
instabilitate posttraumatică sunt mai predispusi la recurenţa luxaţiei (studiile au arătat că
pacienţii sub 20 de ani au o rată de recidivă de 80%, 20-40 de ani de 55-60%, iar cei peste 50 de
ani sub 30%), de aceea în prezent tratamentul corect pentru orice luxaţie de umăr este cel
chirurgical, cu interventie artroscopică prin fixarea leziunii de labrum cu 2-3 ancore.
Tratamentul chirurgical se bazează pe studiile lui Bankart conform cărora labrul care a
fost detaşat prin luxaţie nu se va vindeca spontan într-o poziţie anatomică normală. Există la ora
actuală mai mult de 150 de tehnici chirurgicale descrise pentru tratamentul luxaţiei recidivante
anterioare de umăr.
Există două tipuri de tehnici chirurgicale:
 anatomice: scopul lor este de a reconstrui în mod anatomic structurile lezate;
 paliative: aceste metode presupun crearea sau introducerea chirurgicală a unei bariere
care să prevină luxaţia.
Tratamentul unei luxaţii traumatice de umăr trebuie aplicat de urgenţă, de obicei la
prezentarea pacientului, imediat după examenul clinic şi radiologic. Cu cât luxaţia este mai
recentă, cu atât şansele de a o reduce prin metode specific sunt mai mari. Dacă pacientul este în
vârstă sau are o musculatură hipotonă şi se prezintă la scurt timp după accident, reducerea se
poate face fără anestezie. Uneori, reducerea fără anestezie nu reuşeşte, din cauza contracturii
musculare reflexe sau a masei musculare mare pe care o prezintă pacientul posibil a unor
sportivi. [Bogdan, 2013, http://www.lectiadeortopedie.ro/instabilitatile-umarului/]

Din categoria antiinflamatoarelor nesteroidiene și steroidiene se folosesc pentru durerea

produsă de luxații următoarele: fenilbutazonă, indometacin, ibuprofen, diclofenac, naproxen,
piroxicam.

3
Rolul kinetoterapiei şi kinetoprofilaxiei în recuperarea luxaţiei umărului

În repunerea umărului luxat se folosesc anumite procedee şi manevre executate de către

specialist şi de obicei sub anestezia locală a zonei pentru a relaxa musculatura, iar cele mai
importante procedee le vom enumera astfel:
Manevra Kocher este utilizata in luxaţile extra- sau sub coracoidiene si presupune
parcurgerea a 4 timpi sucesivi:
I.Adducţia lentă a cotului aflat în flexie de 90 de grade până vine în contact cu trunchiul.
II.Cu cotul menţinut şi alipit de trunchi se execută o mişcare de rotaţie externă a humerusului
prin manevrarea antebraţului în afară.
III. Se deplasează cotul (antebraţul rămânând în poziţa obişnuită la punctul I care asigură rotaţia
externă a humerusului) înăuntru, în sus şi înainte.
IV.Se execută o mişcare de rotaţie internă a humerusului prin aşezarea mâini membrului superior
luxat, peste umărul sănătos.
După Dalbert, odată reducerea obţinută, se controlează radiologic şi clinic, iar membrul
superior se imobilzează într-o eşarfă (sprijnită după gât) până când durerea şi căldura locală
retrocedează. [Costea, 2014, http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de
%20Medicina/Chirurgie%20Generala/Cursuri%20-%20Prof.univ.dr.Ioan
%20Costea/TRATAMENTUL%20ORTOPEDIC%20AL%20LUXATIILOR.pdf]
Metoda Hipocrate de reducere a luxaţiei scapulohumerale. Se recomandă si trebuie
folosită o anestezie generală de scurtă durată sau o anestezie locoregională.
Reducerea ortopedică se poate practica prin mai multe procedee, iar dacă primul
procedeu pe care-l aplicăm nu reuşeşte este indicat să încercăm şi un al doilea, înainte de a
solicita anesteazia generală.
Procedeul Hipocrate este cel mai vechi procedeu cunoscut (din antichitate). Pacientul se
aşează în decubit dorsal pe o masă, iar operatorul prinde antebraţul pacientului cu ambele mâini
în timp ce îşi plasează călcâiul în axila pacientului. Cu ambele mâini se exercită o tracţiune în
axul membrului superior, contraextensia fiind realizată de călcâi. După câteva minute de
tracţiune necesare obţinerii relaxării musculare se imprimă braţului o mişcare de adducţie,
moment în care se percepe un declic caracteristic reducerii luxaţiei (trecerii capului humeral
peste marginea anterioară a glenei).[Stanculescu, 2004, p. 92-93]

4
Metoda Stimson
Se administrează 200 mg pethidina intramuscular în care pacientul este situat în
pronaţie(decubit ventral) cu o greutate de 4 kg prinsă de încheietura pumnului, rezultatul fiind ca
în timp de 6 minute reducerea este obţinută spontan.
Dacă nu se obţine reducerea, se fixează unghiul supmedial al scapulei şi se impinge
medial unghiul inferior al scapulei.
[Crooks, 2008, http://www.shoulderdoc.co.uk/article.asp?article=1267]
Metoda Milch +/- variaţii.
„Se neutralizează puterea muschilor umărului prin abducţie în articulaţie, cu policele se
palpează capul humeral se execută abducţia asociată cu rotaţie externa a braţului - la abducţia
maximă se presează cu policele şi capul humeral întra în glena.” [2014,
http://shoulderdislocation.net/relocation/modified-milch-method-back]
„Procedeul von Arlt se efectuează cu pacientul aşezat pe un scaun cu spatar înalt care se
introduce în axila pacientului. Operatorul apucă cu o mână antebraţul pacientului şi cu cealaltă
mână apasă la nivelul plicii cotului efectuând astfel tracţiune în axul braţului. După câteva
minute de tracţiune se imprimă braţului o mişcare de rotaţie externă, moment în care se obţine
reducerea.” [Stanculescu, 2004, p. 92-94]
În procedeul Mothes pacientul se aşează în decubit dorsal pe o masă şi i se execută o
tracţiune în axul membrului superior plasat în abducţie de 90 de grade, contraextensia fiind
realizată de o chingă petrecută oblic peste torace. în această poziţie, operatorul împinge capul
humeral din axilă spre în afară până se găseşte în dreptul cavităţii glenoide.în acest moment se
imprimă braţului o mişcare de rotaţie internă şi anteducţie şi capul humeral se reduce.
Metoda Djanelidze de reducere a luxaţiei scapulohumerale in care pacientul se află în
decubit lateral la marginea mesei cu braţul suspendat. După câteva minute de supensie, forţa
gravitaţională realizează o tracţiune în axul membrului superior necesară relaxării musculare. În
acest moment se apucă antebraţul flectat al pacientului şi se tracţionează în jos, simultan cu o
mişcare de rotaţie internă. [Stanculescu, 2004, p. 92-94]
Există controverse cu privire la tipul optim de analgezie şi anestezie pentru a utiliza în
acest mediu. Utilizarea manevra Kocher, Uglow a fost capabil de a efectua o reducere de succes
în 80,9 % dintre pacienții care utilizează entonox singur și în 100% din pacienții sedate

5
intravenos. Acest studiu a arătat că, în practica clinică, majoritatea relocări poate fi realizată fără
a fi necesară sedare intravenoasa. [Uglow, 1998, p. 29].
Indiferent de procedeul folosit, reducerea trebuie controlată radiologic şi apoi umărul
imobilizat într-un bandaj moale de tip Dessault pentru 14-21 de zile, timp care este considerat
necesar pentru stabilizarea formaţiunilor capsulomusculare care s-au rupt cu ocazia luxaţiei.
După scoaterea bandajului moale trebuie începută recuperarea funcţională a umărului cu
precauţia de a evita mişcările de rotaţie externă pe o durată de aproximativ 3 săptămâni.
Există situaţii în care reducerea ortopedică a unei luxaţii, chiar recente, nu este posibilă
prin mijloace ortopedice (luxaţia ireductibilă) iar acest lucru se poate datora fie interpoziţiei unei
formaţiuni anatomice înconjurătoare (tendonul lung al bicepsului, bureletului glenoidal etc) fie
vechimii mari a luxaţiei (peste 4 săptămâni). Reducerea se poate realiza numai chirurgical,
nefiind indicate manevre extrene intempestive care ar putea duce la fractura humerusului.
Luxaţia recidivantă de umăr este o complicaţie tardivă a luxaţiei traumatice. Ea este mai
frecventă la bărbaţi decât la femei şi predomină la tineri în decada a treia de viaţă. Pentru
diagnosticul acestei afecţiuni este esenţială demonstrarea anamnestică a episodului de luxaţie
scapulohumerală iniţial, confirmată la acel moment de intervenţia specialistului, prin aplicarea
unei reduceri ortopedice urmate de imobilizare. Cu cât pacientul este mai tânăr la momentul
iniţial al episodului de luxaţie traumatică, cu atât mai mari sunt şansele ca luxaţia să recidiveze.
Intervalul de timp care se scurge de la primul episod de luxaţie la recidivă este variabil; el
poate fi de câteva săptămâni până la câţiva ani iar el depinde de calitatea tratamentului luxaţiei
iniţiale (mai ales calitatea şi durata imobilizării) precum şi de profilul socioprofesional al
pacientului (practică sport de performanţă, muncă fizică grea etc).
Tratamentul ortopedico-chirurgical şi kinetoterapia în afecţiuni ale aparatului locomotor
se produc mai frecvent şi la traumatisme din ce în ce mai mici. După câteva episoade de luxaţie
pacienţii ajung să-şi practice singuri reducerea; cu timpul ei îşi reduc activitatea fizică cu
membrul superior respectiv în mod reflex, în dorinţa de a evita episoadele de luxaţie care sunt
dureroase. Din aceste motive pot apare hipotrofii ale musculaturii umărului care ele însele scad
gradul de contenţie al articulaţiei.
Din punct de vedere anatomopatologic la nivelul umărului se produc nişte modificări
osoase şi de părţi moi care pe de o parte se datoresc luxaţiilor frecvente iar pe de altă parte
favorizează luxarea din ce în ce mai facilă a articulaţiei. Astfel, la partea anteroinferioară a

6
articulaţiei se constituie un diverticul al capsulei articulare (punga Broca- Hartman) unde capul
se luxează de fiecare dată.
După intervenţia chirurgicală umărul se imobilizează într-un bandaj Dessault timp de 2-3
săptămâni după care se poate începe reeducarea lui funcţională. După terminarea recuperării,
activităţile sportive pot fi reluate la aproximativ 3 luni de la operaţie; deseori se constată o
limitare a rotaţiei externe a braţului legată de cicatricea care invariabil se formează la nivelul
muschiului subscapular. [Stanculescu, 2004, p. 92-94]
Perioada postoperatorie şi reluarea mişcărilor
Imediat după intervenţia chirurgicală, pentru a favoriza cicatrizarea ţesuturilor şi
consolidarea osoasa a bute-ului, se impune o imobilizare de 3 săptămâni. După această perioadă
de imobilizare strictă, se descriu două perioade de recuperare:
 Recuperare a mobilităţii umărului durează o perioadă de 1-2 luni. În această perioadă se
efectuează mişcări passive.
 În al doilea timp, după ce mobilitatea este câştigată, şi mişcările nu mai sunt dureroase,
se recuperează musculatura umărului sub controlul unui kinetoterapeut.

Figura.1.Luxaţie umăr

Reluarea unei activităţi curente se poate face la sfârsitul primei luni după intervenţia
chirurgicală. Reluarea unei activităţi sportive care nu solicită braţul se poate efectua (de
exemplu: maraton) se poate efectua după aproximativ 2 luni. În ceea ce priveşte toate activităţile
sportive, acestea pot fi reluate după un interval de 4 luni. [Nitulescu, 2008,
http://ortopediaonline.ro/content/view/49/51/]
În recuperarea medicală urmărim două scopuri principale, fiind accelerarea proceselor de
regenerare de tip tisulară şi cicatrizarea funcţională a leziunilor.
Accelerarea proceselor de regenerare tisulară se obţine prin următoarele mijloace:
 mijloace farmacologice specifice recomandate;
 kinetoterapie.
7
 Vindecarea funcţională a leziunilor urmăreşte să prevină instalarea unor deficienţe reziduale
şi se obţine prin următoarele mijloace terapeutice clasice:
 imobilizare ortopedică sau chirurgicală în poziţii funcţionale;
 intervenţii chirurgicale corectoare cu scop compensator;
 kinetoterapie.
Readaptarea psihică–menţinere în mentinerea unei stări psihice normale reprezintă condiţia
esenţială care face posibilă aplicarea programului de recuperare medicală.
Readaptarea socială reprezintă procesul prin care se ajunge să se creeze deficientului condiţii
necesare pentru ca acesta să profite de maximum toate beneficiile societăţii din care face parte.
În cadrul recuperării ca proces medico-social complex kinetoterapia reprezintă un mijloc
terapeutic de bază.
Principalele scopuri ale kinetoterapiei sunt:
 ameliorarea capacităţii generale de mişcare şi a marilor funcţii;
 ameliorarea funcţiei segmentului sau segmentelor interesate direct în afecţiune;
 prevenirea instalării deprinderilor compensatorii defectuoase;
 stimularea stării psihice. [Sbenghe, 1981, p. 184.]
Se recomandă:
 exerciţii ale cotului şi mâinii pe atelă;
 exerciţii de mobilizare a intregului membru superior, cu braţul pe atelă;
 exerciţiile izometrice de deltoid;
 exerciţii respiratorii;
 se execută exerciţii de mobilizare pasivă de abducţie şi flexie de la nivelul atelei spre
zenit;
 exerciţii pendulare tip Codman, fără greutate;
 exerciţii active asistate cu execuţia unor mişcări uzuale (ducerea mâinii la gură, pe cap, la
ceafă, la spate, etc.)
[Lingurari,2013,p.26-27 https://ro.scribd.com/doc/176509268/Periartrita-doc]
Kinetoterapia, care se face la început prin mişcări pasive, care sunt la umăr:
 antepulsie–unde ţinem priză pe umăr şi contrapriza pe cot ducând mâna bolnavului prin
uşoara vibraţie în antepulsie, până la un unghi pe care-l poate face bolnavul;

8
  retropulsie–priza este tot pe umăr şi contrapriză pe plica cotului care se face tot prin
uşoara vibraţie mişcând mâna către spatele bolnavului.
Mişcările de antepulsie şi retroplsie sunt executate în jurul unui ax transversal pe plan
sagital:
 rotaţie interna (în jurul unui ax vertical);
 rotaţie externa (în jurul unui ax vertical);
 abducţie şi adducţie executate în plan frontal în jurul unui ax sagital.
Pe lângă aceste mişcări elementare umărul poate executa şi mişcări combinate ca:
 mână, umăr opus;
 palma, regiunea cervicală;
 circumducţie.
După aceste mişcări pasive urmează mişcările active pe care bolnavul le execută singur,
iar după acestea se mai fac mişcări active cu rezistentă în care kinetoterapeutul ţine rezistenţa iar
pacientul încearcă să execute mişcările.
Recuperarea mobilităţii umărului prin abordarea structurilor contractile (muşchii), care
sunt în contractură-retractură, se realizează în această fază prin:
 mobilizare cu contrarezistenţă progresivă;
 promovarea mişcărilor prin aplicarea tehnicilor hold-relax şi stabilizare ritmică pe
membrul superior afectat;
 promovarea mişcărilor prin aplicarea tehnicii relaxare-contracţie se face în momentul în
care durerile aproape au dispărut.
Într-o etapă ulterioară se va trece la exerciţiile de creştere a forţei musculare pe grupele
de muşchi care se dovedesc deficitare.[Masajkinetoterapie, 1994,
http://www.masajkinetoterapie.ro/download/afectiuni/Periartrita%20scapulo-humerala-
masajkinetoterapie.ro.doc]
Concluziii

Umărul luxat este o patologie des intâlnită de către clinicieni. Netratarea la timp a acestui
traumatism poate avea urmari destul de grave. O proporție semnificativă dintre pacienţi vor
necesita eventuale intervenţii chirurgicale şi până la o treime din aceşti pacienţi vor continua să
dezvolte artrita umărului pe termen lung . Chiar și pacienții care au prezentat un singur episod de

9
dislocare pot dezvolta sechele pe termen lung. [Ann, 2009,
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2752231/#!po=61.1111]

Bibliografie

10
Pe suport clasic:
1. STANCULESCU “Tratamentul ortopedico-chirurgical şi kinetoterapia în
afecţiuni ale aparatului locomotor”- UMF „Carol Davila” BUCUREŞTI 2004
2. TUDOR SBENGHE, “Recuperarea medicala a sechelelor posttraumatice ale
membrelor “, de Editura Medicala Bucuresti 1981;
3. UGLOW MG. KOCHER, “Painless reduction of anterior dislocation of the
shoulder: a prospective randomised tria injury”.1998;

Pe suport electronic:

4. ANN R COLL SURG ENGL, 2009; ;

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2752231/#!po=61.1111
(28.10.2014);
5. BOGDAN, 2012, http://www.lectiadeortopedie.ro/traumatologia-membrului-
superior/luxatia-de-umar/(27.10.2014);
6. BOGDAN, 2013, http://www.lectiadeortopedie.ro/instabilitatile-
umarului/(27.10.2014);
7. COSTEA IOAN, 2014,
http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de
%20Medicina/Chirurgie%20Generala/Cursuri%20-%20Prof.univ.dr.Ioan
%20Costea/TRATAMENTUL%20ORTOPEDIC%20AL%20LUXATIILOR.pdf
(28.10.2014);
8. CROOKS, 2008, http://www.shoulderdoc.co.uk/article.asp?
article=1267(28..10.2014);
9. CREATIVE, 2013, http://ro.wikipedia.org/wiki/Um%C4%83r(29.10.2014);
10. DOCTORUL MEU,2012, http://www.doctorulmeu.net/articole-online/sanatate-
publica-online/1152-luxatia-scapulohumerala.htm(2.11.2014);
11. LINGURARI,2013,https://ro.scribd.com/doc/176509268/Periartrita-
doc(2.11.2014);
12. MASAJKINETOTERAPIE, 1994,
http://www.masajkinetoterapie.ro/download/afectiuni/Periartrita%20scapulo-
humerala-masajkinetoterapie.ro.doc(4.11.2014);

11
13. ORTOPEDIE, 2003, http://www.sfaturimedicale.ro/ortopedie/item/49439-luxatia-
scapulohumerala(4.11.2014);
14. NITULESCU, 2008, http://ortopediaonline.ro/content/view/49/51/(6.11.2014);
15. PANTEA, 2013, https://www.scribd.com/doc/144205840/Articulatia-
scapulohumerala(8.11.2014);
16. TRANTALIS, 2011, http://www.myvmc.com/diseases/shoulder-dislocation-and-
instability/#Statistics(8.11.2014);
17. WYNONA, 2014, http://www.slideserve.com/wynona/luxatiile(10.11.2014);
18. http://shoulderdislocation.net/relocation/modified-milch-method-
back(10.11.2014).

12