Cuprins

Introducere

Motivația pentru alegerea temei...............................................................................................

Capitolul I- Noțiuni de anatomie, fiziologie și biomecanică

I.1.Celula nervoasă.......................................................................................................................

I.2. Membrul superior...................................................................................................................

I.3. Elemente de biomecanică.......................................................................................................

I.4.Plexul brahial...........................................................................................................................

I.5.Nervul radial............................................................................................................................

Capitolul II. Paralizia de nerv radial - Fiziopatologie

II.1. Etiopatogenie.......................................................................................................................

II.2. Anatomie patologică............................................................................................................

II.3. Simptomatologie...................................................................................................................

II.4. Examenul clinic.....................................................................................................................

II.5. Criterii de diagnostic pozitiv-clinic, paraclinic, kinetoterapic..............................................

II.6. Diagnostic diferențial............................................................................................................

II.7. Evoluție și prognostic............................................................................................................

II.8.Tratament.............................................................................................................................

Capitolul III. Mijolace și obiective folosite în programul de recuperare

III.1.Obiectivele generale ale kinetoterapiei urmărite în tratamentul paraliziei de nerv

radial.........................................................................................................................................

III.2. Mijloacele kinetoterapiei utilizate în tratamentul paraliziei de nerv radial...................

Capitolul IV. Partea personală

IV.1. Tratament kinetoterapic.......................................................................................................

IV.1. Prezentare de cazuri.............................................................................................................

Rezultate......................................................................................................................................

Bibliografie...................................................................................................................................

Anexe............................................................................................................................................
 Introducere

Motivația pentru alegerea temei

Rănirea sau compresia nervului radial poate apărea în orice punct de-a lungul cursului
anatomic al nervului și poate avea etiologii variate.

Compresia sau cicatrizarea nervului radial poate provoca denervarea mușchilor supinator
sau extensor și amorțeală sau parestezie în distribuția nervului senzorial radial. Rezultatul
poate fi durere, slăbiciune și disfuncție.

Paralizia de nerv radial este o afecțiune complexă și necesită o abordare terapeutică

deosebită cu utilizarea mijloacelor ce aparțin medicinei fizice.

Pentru a se obține un organism dinamic și eficient, fiziokinetoterapeutul trebuie să

urmarească restabilirea funcțiilor pacientului afectat. Afecțiunea va ridica probleme atât
personalului medical, pacientului, cât și familiei acestuia.

Am ales această temă de licență deoarece pe parcursul stagiilor am constatat efectele

benefice ale fiziokinetoterapiei și satisfacția pacienților după programul de recuperare
medicală.

Prin realizarea acestei lucrări de licență am vrut să evaluez personal beneficiile terapeutice
ale fiziokinetoterapiei asupra paraliziei de nerv radial.
 Capitolul I

Fundamente teoretice

I.1. Celula nervoasă

Alcătuirea sistemului nervos

Sistemul nervos este alcătuit din sistemul nervos al vieții de relații și sistemul nervos
vegetativ (autonom). Între aceste două formațiuni există o unitate funcțională ierarhizată pe
scara dezvoltării filogenetice.

În sistemul nervos vom distinge: sistemul nervos central alcătuit din encefal și măduva
spinării și sistemul nervos periferic care cuprinde rădăcinile, plexurile și nervii periferici atât
spinali cât și cranieni. Menționăm că în sistemul nervos central se găsesc celulele neuronului
motor periferic situat atât în coarnele anterioare ale măduvei spinării cât și în nucleii de
origine ai nervilor cranieni motori.

În structura sa, sistemul nervos este alcătuit din neuroni (celula nervoasă și prelungirile sale)
și țesutul glial. Pe secțiuni ale sistemului nervos central se remarcă prezența substanței cenușii
(care conține celulele neuronilor și fibre amielinice ca și nevroglia substanței cenușii) dispusă
sub formă de H în măduva spinării și sub formă de nuclei (motori, senzitivi, senzoriali și
vegetativi) în trunchiul cerebral. La nivelul scoarței creierului mare și al cerebelului această
substanță cenușie se situează la nivel cortical, ea fiind reprezentată de asemeni în profunzimea
hemisferelor cerebrale sub formă de nuclei bazali și de asemenea în profunzimea hemisferelor
cerebeloase sub formă de nuclei. Substanța albă se află sub formă de fascicule mielinizate și
nevroglia substanței albe. Aceste fascicule de fibre mielinice fac conexiuni între etajele
superioare ale sistemului nervos central și cele inferioare-medulare, constituind în principal
fasciculele ascendente și descendente.

Neuronul

Neuronul este unitatea morfofuncțională a sistemului nervos fiind alcătuit din celula nervoasă
(pericarion) și prelungirile sale. Aceste prelungiri sunt de două feluri: axonul are este în
general mai lung și unic și dendritele care sunt multiple și de obicei mai scurte.
- Corpul celular al neuronului are în componența sa:
 Membrana de înveliș cu o compoziție proteică (stromatina), lipide (fosfolipide
și colesterol) și polizaharide. Această membrană este permeabilă prin niște
canale, pentru transferul apei, a moleculelor mici și a substanțelor liposolubile
și impermeabilă pentru moleculele mari; prin structura sa biochimică
membrana se prezintă ca un dielectric, cu un strat dublu de ioni - pozitivi la
exterior și negativi la interior, realizându-se astfel un potențial de membrană
ale cărui modificări provoacă excitația celulei. Se descriu două feluri de
potențiale: de repaus, care are ca substrat biochimic eliminarea Na+ și atragerea
K+ printr-un mecanism complex de reacții metabolice producătoare de energie
și un potențial de acțiune care constă în depolarizare și pentru scurt timp chiar
polarizarea, în sens invers, față de repaus a membranei celulare și care constă
într-o creștere bruscă a permeabilității membranei față de sodiu.(img neuronul)
 Citoplasma are structură complexă și conține în afară de apă (65-90%) proteine
sub formă de macromolecule, lipide (lecitină, cefalină, sfingolipide și
cerebrozide), glucide sub formă de elemente structurale: mucopolizaharide sau
substanțe de rezervă (glicogen). Se găsesc de asemenea substanțe minerale sub
formă de ioni sau combinații de alți compuși ca și substanțe organice în special
enzime.

În citoplasmă se găsesc o serie de organite, ca în orice celulă cum ar fi

mitocondriile (complex fosfo-lipido-proteic și ARN), reticul endoplasmatic
constituit din nucleo-proteine cu care formează ergatoplasma, lizozomii cu rol
în catabolizarea proteinelor, a acizilor nucleici și a unor glucide; aparatul Golgi
cu rol secretor și de intervenție în fenomenele oxido-reductoare; condriomul
sub formă de bastonașe între corpusculii Nissl perinuclear fiind bine
reprezentat în celulele Purkinje și celulele alfa somato-motorii de coarnele
anterioare ale măduvei spinării.

 Nucleul este situat central, bogat cromatină și conține unul sau mai mulți
nucleoli. La periferie prezintă o membrană dublă prin porii căreia s-ar efectua
transportul nucleo-plasmatic de acizi nucleici (ARN) mesageri ai informației
sintezei de proteine. În carioplasmă (nucleo-plasmă) sucul nuclear este format
din filamente constituite din ARN-purtător al informației genetice.
- Clasificarea neuronilor se face după mărime: neuroni somatocromi, de dimensiuni mari,
bogați în cromatină; neuroni citocromi cu dimensiuni mici, nucleu mare și puțină citoplasmă
(neuronii mici de asociație din talamus) și neuroni cariocromi ceva mai mari ca precedenții cu
o parte din nucleu neacoperit de protoplasmă (ex. neuronii corticali din stratul II și IV).

 După numărul de prelungiri:

o Neuroni unipolari, cu o singură prelungire (celulele cu conuri și bastonașe de retină);
o Neuroni bipolari în care axonul și dendrita pornesc din cei doi poli ai celulei (ex.
celulele bipolare din retină);
o Neuroni pseudounipolari, în care atât dendrita cât și axonul pornesc din același pol
(ex. celulele din ganglionii spinali);
o Neuroni multipolari, cu mai multe prelungiri dendritice șu una axonică (ex. celulele
din cornul anterior al măduvei spinării).
 După funcțiile pe care le îndeplinesc neuronii pot fi: motori, senzitivi, vegetativi și de
asociație.

- Fibra nervoasă

Continuarea unei prelungiri a celulei nervoase constituie fibra nervoasă (dendrită sau axon)
împreună cu toate învelișurile sale. Nu toate fibrele nervoase au aceste învelișuri (mielina,
teaca Schwann), ceea ce face să admitem patru feluri de fibre nervoase. Vom descrie fibra
nervoasă din sistemul nervos periferic care are în componența sa toate învelișurile:

 Neutitul (filamentul axial) este format dintr-un mănunchi de neurofibrilesituat într-o

masăsemifluidă (axoplasma) care este în continuă scurgere de la celulă la periferie. La
periferie, axonul este limitat de o membrană (axolema) vizibilă la microscopul
electronic și are o compoziție trilamelară cu două straturi monomoleculare de proteină
și un strat bimolecular cu lipide situat între ele.
Mielina, un compus fosfo-amino-lipoid la care sunt evidențiați și alți compuși chimici
și se pune în evidență cu colorația cu acid osmic. În acest caz se vizualizează o bandă
clară în interior (neuritul) înconjurată de două benzi negre (mielina).
Teaca de mielină are din loc în loc întreruperi ca niște ștrangulații descrise de Ranvier,
care ar avea rol trofic prin fenomene osmotice și unde teaca lui Schwann vine în
contact direct cu neuritul. (img fibra mielinica)
 Teaca lui Schwann sau nevrilema este alcătuită din celulele Schwann care
reprezintă oligodendroglia sistemului nervos periferic cu rol în secreția
 mielinei. Celulele lui Schwann au nucleii dispuși alternativ la dreapta și la
stânga fibrei nervoase.(img. Fibră mielinică cu celula Schwann)
 În jurul fibrei nervoase se găsește o teacă conjunctivă (teaca lui Henle) a cărui
fibre sunt dispuse longitudinal.

- Categoriile de fibre nervoase raportate la prezența sau absența învelișurilor sunt următoarele:

 Fibre amielinice și fără teaca lui Schwann, în substanța cenușie;

 Fibre amielinice dar cu teaca lui Schwann - fibrele lui Reamk din sistemul nervos
vegetativ simpatic;
 Fibre mielinice dar făra teaca lui Schwann, situate în substanța albă din sistemul
nervos central și nervul optic;
 Fibre cu toate învelișurile și care se găsesc în structura nervilor periferici.

- Nervul periferic

Mai multe mănunchiuri de fibre nervoase separate printre ele prin țesut conjunctiv interstițial
care se numește endonerv și învelite de perinerv; nervul este învelit într-o teacă conjunctivă
numită epinerv. În țesutul conjunctiv din interiorul nervului se găsesc vase sanguine și
limfatice.

- Teoria neuronală

Descoperirea de către Ramon Y. Cajal a neuronului a neuronului ca o entitate separată

fundamentând legea contiguității în sistemul nervos a dus la formularea teoriei neuronale.

o Fiecare celulă constituie o unitate independent din punct de vedere morfologic,

legăturile dintre neuroni fiind realizată prin contact – sinapsa;
o Fiecare neuron este o unitate genetică derivată dintr-o singură celulă – neuroblastul;
o Neuronul este o unitate funcțională având capacitatea de propagare a impulsului
nervos;
o Neuronul este o unitate trofică, leziunea umei părți componente din el, cum ar fi
întreruperea prelungirilor axonale, produc o serie de modificări biologice, atât în
celulă cât și în prelungirea axonală, cu repercusiuni asupra fibrelor musculare
corespunzătoare,, fenomenele se produc numai în unitatea neuronală afectată și nu se
transmit și celorlalte unități neuronale cu care lezarea vine în contact;
 o Neuronul este o unitate patologică, reacționând ca o unitate autonomă, independentă
de celelalte celule nervoase.

- Sinapsa

Contactul dintre neuroni, fie prin prelungirile lor axonale, dendritice sau corpul celular ca și
unele organe (mușchi, glandă) se numește sinapsă.

I.2. Membrul superior

Membrul superior (toracic) este organul activității manuale, având posibilitatea să se miște
liber. Segmentul său distal, mâna, este adaptat pentru prehensiunea și manipularea obiectelor.
În acest fel, stabilitatea membrului este sacrificată în favoarea mobilității.

Limite

Membrul superior este separat de gât și torace prin linii care urmăresc repere osteomusculare:

 Anterior – linia verticală coborâtă din mijlocul marginii anterioare a claviculei;

  Inferior – linia orizontală care urmărește peretele toracic unind marginile inferioare ale
mușchiilor pectoral mare cu latissimus dorsi și rotund mare;
 Posterior – marginea medială a scapulei;
 Superior – linia curbă dusă prin marginea superioară a scapulei și articulația
acromioclaviculară, terminându-se la punctul de plecare de pe claviculă.

Scheletul membrului superior

Scheletul membrului superior este format din oasele care alcătuiesc centura scapulară
(claviculă și omoplat), scheletul brațului (humerus), scheletul antebrațului (radius și cubitus)
și scheletul mâinii (carpiene, metacarpiene, falange).

Clavicula

Os lung, pereche, cu forma de „S” italic, este dispusă între manubriul sternal și acromion. Îi
descriem un corp și două extremități. (img)

Corpul prezintă o față superioară, ce corespunde planurilor superficiale și o față inferioară,

care prezintă la mijloc șanțul subclavicular, pentru inserția mușchiului subclavicular, precum
și rugozități spre partea internă, pentru ligamentul costoclavicular. Spre partea externă a
acestei fețe se găsește o suprafață rugoasă pentru ligamentele coraco-claviculare (conoid și
trapezoid).

Marginea anterioară oferă inserții în partea internă pentru mușchiul mare pectoral, iar în
partea externă pentru deltoid.

Marginea posterioară prezintă suprafețe de inserții pentru mușchii sterno-cleido-mastoidian,

iar extern pentru mușchiul trapez.

Extremitatea internă prezintă suprafețe articulare pentru manubriul sternal și prima coastă

Extremitatea externă prezintă suprafața de articulare cu acromionul.

Omoplatul

Este os pereche situat între primul spațiu intercostal și spațiul 7 intercostal. Are formă
triunghiulară cu trei fețe, trei margini și trei unghiuri.

Fața anterioară oferă inserții mușchiului subscapular, iar spre partea internă pe niște suprafețe
triunghiulare situate superior și inferior se inseră marele dințat.
Fața posterioară este convexă și la unirea a 2/3 inferioare cu 1/3 superioară prezintă o
formațiune osoasă - spina omoplatului – care împarte această față în două fose..
supraspinoasă, pentru inserția mușchiului supraspinos și subspinoasă, pentru inserția
mușchiului subspinos. La nivelul fosei subspinoase, , spre partea externă, se află o creastă pe
care se inseră, în partea superioară mușchiul mic rotund, iar în partea inferioară mușchiul
mare rotund.

Spina omoplatului are formă triunghiulară, cu o față superioară care face parte din fosa
subspinoasă. Marginile, în număr de trei, sunt:

- Anterioară, aderentă la os,

- Posterioară, mai voluminoasă, ce oferă inserții superior mușchiului trapez, iar inferior
mușchiului deltoid
- Externă, care face comunicarea între fosa subspinoasă și cea supraspinoasă

Spina prezintă trei unghiuri:

- Intern
- Antero-extern
- Postero-extern, care se contiună cu o formațiune osoasă numită acromion, turtită
craniocaudal, cu o față superioară și una inferioară, o margine internă articulară pentru
claviculă, una pentru inserția mușchiului deltoid și o extremitate antero-externă pentru
inserția ligamentului acromio-coracoidian.

Marginile omoplatului sunt în număr de trei:

- Superioară, cu incizura coracoidiană, nivel la care se inseră mușchiul omohioidian,

- Internă sau spinală pe interstițiul căreia se prinde superior angularul, iar inferior
romboidul
- Externă sau axilară

Unghiul supero-intern oferă inserție mușchiului angular, unghiul inferior – mușchiului

subscapular și rotund mare.

Unghiul supero-extern este cel mai voluminos, fiind reprezentat de o suprafață numită
cavitate glenoidă, care se articulează cu capul humeral și este în formă ovoidală. Este
solidarizată de restul omoplatului prin gâtul omoplatului. Deasupra cavității glenoide se
găsesc rugozități pentru inserția lungii porțiuni a tricepsului brahial. Tot la nivelul
unghiului supero-extern, între cavitatea glenoidă și incizura coracoidiană întâlnim o
formațiune osoasă numită apofiza coracoidă (aspect de cioc de cioară), cu o față
superioară pe care se prind ligamentele coraco-claviculare, o margine externă pentru
ligamentul acromio-coracoidian, o margine internă pe care se prinde mușchiul mic
pectoral ți un vârf, pe care se inseră scurta porțiune a bicepsului și mușchiului
coracobrahial.

Scheletul brațului

Humerusul

Humerusul formează singur scheletul brațului. Este os lung, prezentând un corp și două
extremități. Corpul are trei fețe, orientate antero-intern, antero-extern și posterior, precum
și trei margini.. internă, externă și anterioară.

Fața antero-internă are rugozități pentru inserția mușchiului coracobrahial, superior, și

brahial, inferior.

Fața antero-externă în partea superioară prezintă rugozități de forma literei „V” pentru
inserția mușchiului deltoid, iar inferior se inseră mușchiul brahial.

Fața posterioară prezintă șanțul de torsiune, prin care se angajează nervul radial, artera
humerală profundă și cele două vene satelite care împart această față într-o jumătate
superioară, pentru inserția mușchiului vast extern, și o jumătate inferioară, unde se inseră
vastul intern.

Marginea anterioară este mai evidentă în partea superioară, unde formează marginea
externă a șanțului bicipital, pe unde trece lunga porțiune a bicepsului

Marginea internă și externă sunt mai evidente în jumătatea inferioară și dau inserție
septurilor intermusculare respective.

Epifiza proximală este reprezentată de o suprafață articulară voluminoasă, rotunjită,

numită capul humeral care este orientată în sus, înăuntru și puțin îndărăt, și care se
articulează cu cavitatea glenoidă a omoplatului

Epifiza distală (condylus humeri) este turtită anteroposterior, prezintă o suprafață

articulară, o parte externă numită condil (capitulum humeri), ce se articulează cu
 cupușoara radială și alta internă sub formă de scripet numită trohlee (thohlea humeri) ,
destinată articulării cu cavitatea sigmoidă a cubitusului.

Scheletul antebrațului

Este reprezentat de două oase lungi, verticale și paralele, unul extern – radius și altul intern –
cubitus; oasele sunt separate între ele printr-un spațiu eliptic, spațiul interosos, ocupat de
membrana interosoasă.

Radius

Fiind un os lung prezintă o diafiză și două epifize.

Diafiza, are formă de prismă triunghiulară, descriindu-i-se trei fețe (anterioară, posterioară și
externă) și trei margini (anterioară, posterioară și internă).

Fața anterioară mai lată în partea distală dă inserție în 2/3 superioare mușchiului flexor
propriu al policelui, iar în 1/3 inferioară, pronatorului pătrat.

Fața posterioară – plană sau ușor excavată dă inserție în 2/3inferioare mușchilor scurți
abductor și extensor și policelui.

Fața externă – rotunjită, prezintă în partea mijlocie o suprafață rugoasă pentru inserția
mușchiului pronator rotund.

Dintre cele trei margini, cea internă este subțire și ascuțită, pe ea inserându-se membrana
interoaoasă.

Epifiza superioară este alcătuită din:

- Capul radiusului (caput radii), ce prezintă o fețișoară articulară, aproape circulară și

concavă , care se articulează cu capitulul humeral și o circumferință întreruptă în
partea medială de o fețișoară articulară pentru incizura radială a ulnei;
- Colul radiusului (collum radii) în jurul căruia este dispus ligamentul inelar al
articulației radioulneare superioară;
 - Tuberozitatea radiusului (tuberositas radii), care servește ca loc de inserție pentru
tendonul bicepsului brahial.

Epifiza inferioară are formă de trunchi de piramidă cu patru fețe și o bază mare:

- Fața anterioară servește inserției mușchiului pătratului pronator;

- Fața posterioară este străbătută de mai multe șanțuri osoase prin care trec tendoanele
mușchilor extensori ai degetelor;
- Fața laterală se continuă spre inferior cu procesul stiloid radial (processus styloideus);
- Fața medială are o fețișoară articulară pentru capul ulnei;
- Fața bazală este străbătută de o creastă osoasă care o împarte în două suprafețe
articulare: lateral pentru articulația cu osul scafoid și medial pentru articulația cu osul
semilunar.

Ulna

Ulna formează, împreună cu radiusul, scheletul antebrațului, fiind situată medial.

Ulna prezintă 3 curburi

 În plan sagital, osul este convex posterior

 În plan frontal, în jumătatea superioară este concav medial, iar în cea inferioară
concav lateral.

Ulna se articulează cu:

 Humerusul, proximal, formând articulația cotului

 Radiusul, lateral, formând articulațiile radio-ulnare
 Osul triquetrum, distal, prin intermediul discului articular

Ulna este un os lung lung alcătuit extremitate proximală, corp și extremitate distală.

Extremitatea proximală – este partea cea mai voluminoasă și complexă a osului. Se

articulează cu trohleea humerală și circumferința capului radial. Este alcătuită din olecran,
proces dispus vertical, posterior și superior și procesul conoid, dispus orizontal, anterior și
inferior, care delimitează împreună incizura trohleară (Incisura trochlearis).
Olecranul (img cu radiografie cot- vedere laterala)

- este o proeminență masivă, verticală, situată în prelungirea corpului ulnei, care, privită din
față, este asemănătoare unui cap de cobră. Are forma unei prisme partulatere neregulate, a
cărei față inferioară se continuă cu corpul și prezintă..

 Fața anterioară prezintă două zone

o Superioară, concavă, netedă, în întregime articulară, care formează partea
superioară a incizurii trohleare. Are formă patrulateră și prezintă..
- Creasta trohleară, verticală, rotunjită, concavă antero-inferior, care o împarte în
două versante, lateral, îngust și medial, mai lat și mai înalt, care corespund
suprafețelor similare ale trohleei humerusului,,
- Marginea inferioară, marcată de un șanț transversal rugos, neregulat, incomplet
lateral, care o separă de fața superioară a procesului conoid,,
- Marginea superioară, subțire, ascuțită, angulată, al cărei vârf anterior ( rostrum)
corespunde extremității proximale a crestei trohleare, o separă de fața superioară și
pătrunde în fosa olecraniană în extensia maximă a cotului,,
- Marginile laterală și medială, pe care se inseră capsula articulară.
o Inferioară, care fuzionează cu baza procesului coronoid.
 Fața posterioară, este netedă, triunghiulară, limitată de ramurile bifurcației proximale a
marginii posterioare a corpului. Are raporturi cu planurile superficiale ale regiunii prin
intermediul bursei seroase olecraniene subcutanate.
 Fața superioară, este aproximativ patrulateră și prezintă, în sens anteroposterior, trei
zone
o Anterioară, îngustă, adiacentă rostrumului olecranian, intra-articulară, acoperită de
cartilaj hialin
o Intermediară, de forma unui șanț transversal, rugos, puțin adânc, în care se inseră,
succesiv, sinoviala, corpul adipos subsinovial și capsula articulației humero-ulnare
o Posterioară, mai extinsă, mai rugoasă, proeminentă, pe care se inseră tendonul
distal al mușchiului triceps brahial.
 Fața medială, rugoasă, patrulateră, care se continuă distal cu fața medială a osului. În
sens anteroposterior, pe ea se inseră..
o Capsula articulară, în șanțul vertical care îl continuă pe cel al feței superioare
o Fasciculele posterior și oblic ale ligamentului colateral ulnar al cotului
o Capătul ulnar al mușchiului flexor ulnar al carpului
 o Fibrele cele mai distale ale capătului medial al mușchiului triceps brahial.
 Fața laterală, rugoasă, patrulateră, care continuă distal fața posterioară a corpului ulnei.
Anteroposterior, pe ea se inseră..
o Capsula articulară, în șanțul certical care îl continuă pe cel al feței superioare,,
o Fasciculul posterior al ligamentului colateral radial al cotului
o Mușchiul anconeu
o Fibre ale capătului lateral al mușchiului triceps brahial.

Procesul coronoid (Processus coronoideus)

Este situat în plan transversal, are formă de piramidă patrulateră, a cărei bază situată posterior
se desprinde în unghi drept (în consolă) de pe fața anterioară a olecranului și prezintă..

 Fața superioară, concavă, articulară, netedă, care formează partea inferioară a incizurii
trohleare. Are formă patrulateră și prezintă creasta trohleară, anteroposterioară,
rotunjită, concavă superior, care o împarte în două versante..
o Medial, mai extins anteroposterior și transversal
o Lateral, mai îngust transversal, separat de incizura radială printr-o creastă
netedă, concavă lateral, care corespunde lunulei oblice a capului radial.
Versantele corespund suprafețelor similare ale trohleei humerale.
 Fața inferioară, neregulată și rugoasă, concavă antero-inferior. Craniocaudal, ea
prezintă..
o Suprafață cu numeroase foramine vasculare, în raport cu recesul antero-inferior
al capsulei articulației cotului și bursa seroasă a mușchiului brahial
o Tuberozitatea ulnei (Tuberositas ulnae), proeminență rugoasă pe care se inseră
mușchiul brahial
o Creastă verticală, care unește marginile mediale ale tuberozității ulnare și
procesului coronoid și pe care se inseră capătul ulnar al mușchiului pronator
rotund.
 Fața medială, proeminentă, pe care se inseră
o Fasciculele anterior și oblic ale ligamentului colateral ulnar al articulației
cotului
o Capătul ulnar al mușchiului flexor superficial al degetelot
o Capătul ulnar al mușchiului pronator rotund.
 Fața laterală, de formă triunghiulară cu baza posterior, care prezintă trei zone
 o Anterioară, îngustă, pe care se inseră capătul anterior al ligamentului inelar al
radiusului și fasciculul anterior al ligamentului colateral radial al articulației
cotului
o Intermediară, cu două segmente
- Superior, articular, reprezentat de incizura radială (Incisura radialis),
suprafață concavă, netedă, care se continuă cu fața superioară a
procesului coronoid și se articulează cu capul radiusului
- Inferior, nearticular, situat la baza ariei triunghiulare cuprinsă între
ramurile de bifurcare ale marginii interosoase, aflat în raport cu recesul
sacciform al capsulei articulației cotului și pe care se inseră ligamentul
pătrat al articulației radio-ulnare superioare.
o Posterioară, pe care se inseră
- Extremitatea posterioară a ligamentului inelar al radiusului
- Fasciculul mijlociu al ligamentului colateral radial al articulației
cotului
- Mușchiul supinator.
 Vârful, angulat, orientat anterior, care pătrunde în fosa coronoidă în flexia maximă a
antebrațului pe braț.

Corpul ulnei (corpus ulnae)

Are formă de prismă triunghiulară în (Dan-Ștefan Antohe, Horațiu Varlam – Sistemul

locomotor, scheletul, Editura Junimea Iași, 2004).

Nervul radial

Distribuție:

 Ramurile musculare la nivelul brațului (posterior):

 Mușchiul triceps brahial și anconeu (extensia cotului);
 Ramurile musculare la nivelul brațului, treimea distală, lateral:
 Mușchiul lung supinator (participă la flexia cotului);
 Mușchiul primul radial extern (extensia și abducția radială a pumnului).
 Ramurile musculare la nivelul antebrațului, jumătatea proximală:
 Mușchiul scurt supinator (extensie și abducție radială a pumnului);
  Mușchiul scurt supinator (supinația antebrațului și a mâinii);
 Mușchiul extensor comul superficial al degetelor (extensia falangelor);
 Mușchiul cubital posterior (extensia și abducția cubitală a pumnului);
 Ramurile musculare la nivelul antebrațului 1/3 distală:
 Mușchiul extensor al degetului mic;
 Mușchiul lung abductor al policelui (abducția falangei I a policelui);
 Mușchiul extensor propriu al policelui (extensia falangei distale a policelui);
 Mușchiul scurt extensor al policelui (extensia falangei proximale a policelui);
 Mușchiul extensor propriu al indexului (extensia indexului). (A. Hufschmidt,
C.H. Lucking – Neurologie integrală, Editura Polirom, 2002)

Traiect

 Traversează axila înapoia arterei axilare, situat pe mușchiul subscapular;

 Ajungând pe braț, se îndreaptă oblic în jos și în afară spre fața dorsală a humerusului
în șanțul care îi poartă numele, străbătând spațiul dintre capul lung și medial al
tricepsului; în acest șanț are un traiect spiralat, acoperit de mușchiul triceps brahial și
însoțit de artera brahială profundă;
 Apoi perforează septul intermuscular lateral, trece anterior de acesta între mușchii
brahial și brahioradial, se divide cu puțin deasupra capului radiusului, într-o ramură
superficială și alta profundă.

Ramurile colaterale și terminale

 Ramurile musculare (Rami musculares) se desprind în axilă și pe braț; inervează

mușchii: triceps brahial, anconeu, brahioradial și extensor lung al carpului;
 Nervul cutanat posterior al brațului (Nervus cutaneus brachii posterior) se desprinde
din axilă și inervează tegumentul feței dorsale a brațului;
 Nervul cutanat lateral interior al brațului (Nervus cutaneus brachii lateralis inferior)
inervează tegumentul de pe fața postero-laterală a părții inferioare a brațului;
 Nervul cutanat posterior al antebrațului (Nervus cutaneus antebrachii posterior),
străbate fascia în treimea inferioară dorsală și se continuă pe antebraț, unde inervează
tegumentul de pe fața posterioară a acestuia;
  Ramura superficială (Ramus superficialis) reprezintă ramura terminală senzitivă a
nervului radial. Coboară vertical, acoperită de marginea internă a brahioradialului,
lateral de artera radială. În treimea inferioară a antebrațului se îndreaptă posterior,
trecând dedesuptul mușchiului brahioradial la fața dorsală a carpului și a mâinii;
 Ramuri senzitive pentru jumătatea laterală a tegumentului de pe fața dorsală a
mâinii. Dă:
 Nervii digitali dorsali (Nervi digitales dorsales) pentru primele cinci margini
de degete. Inervează tegumentul de pe fața primelor două falange în teritoriul
amintit.
 Ramura profundă (Ramus profundus) reprezintă ramura terminală motorie a nervului.
Aceasta trece prin mușchiul supinator, situându-se apoi între grupa superficială și
profundă a extensorilor antebrațului. Devine din ce în ce mai profundă, continuându-se
la nivelul membranei interosoase ca nerv interosos posterior (Nervus interosseus
antebrachii dorsalis), până la articulația radiocarpiană. Dă ramuri pentru toți mușchii
posteriori ai antebrațului.

Funcție:

 Motor pentru mușchii lojei posterioare a brațului și antebrațului, fiind nervul supinației
și a extensiei degetelor, mâinii și antebrațului;
 Senzitiv pentru partea postero-laterală a brațului, antebrațului și mâinii. (Ludovic
Seres-Sturm, Bogdan Solomon, Marcel Costache – Anatomia membrului superior,
U.M.F. Tg-Mureș, 1997).

Anatomie patologică (leziuni și tablou clinic)

 Leziuni în axilă (pareză prin cârje axilare)

 Tablou clinic: pareza tuturor mușchilor inervați de nervul radial, inclusiv a
tricepsului brahial → pareză a întregii musculaturi extensoare a membrului
superior (cot, pumn, degete) și a mușchiului lung supinator.
 Leziuni la nivelul brațului
  Cauze: fracturi de diafiză humerală, pareză de compresiune (pareza băncii din
parc).
 Tablou clinic: pareza tuturor mușchilor inervați de radialla nivelul antebrațului,
mușchiul triceps brahial rareori afectat sau intact,, în cazul leziunilor distale ale
brațului poate fi raspectat și lungul supinator.
 Tratament: chirurgical dacă după 5-6 luni nu apar semne de reinervare.
 Leziuni sub scurtul supinator (ramura profundă) (sindromul lojei supinatorilor)
 Cauze: fractura de cupușoară radială, luxația, fractura Monteggia.
 Tablou clinic: pareza extensorilor la nivelul brațului cu păstrarea primului
și a celui de-al doilea radial.
 Tratament: neuroliză.
 Ramura superficială (Cheiralgia paraesthetica)
 Cauze: tendinita lungului abductor al policelui, mișcări repetitive de supinație-
pronație; compresiune prin curea de ceas.
 Tablou clinic: tulburări de sensibilitate și dureri pe fața dorsală a comisurii
interdigitale. (A. Hufschmidt, C.H. Lucking – Neurologie integrală, Editura
Polirom, 2002)

Capitolul III. Mijolace și obiective folosite în programul de recuperare

III.1.Obiectivele generale ale kinetoterapiei urmărite în tratamentul paraliziei de nerv

radial

În ceea ce privește prevenirea complicațiilor posibile după o leziune traumatică a nervului

radial, obiectivele tratamentului fizical-kinetic sunt:

- Conservarea unui țesut cutanat și subcutanat trofic, fără aderențe, edeme sau
escare; o atenție particulară se acordă cicatricelor care trebuie să fie cât mai suple;
- Conservarea unor amplitudini de mișcare în limite normale la toate articulațiile,
înțelegând prin aceasta și profilaxia dezvoltării retracțiilor capsulo-ligamentare;
- Asigurarea unei bune troficități musculare și împiedicarea transformării țesutului
muscular contractil în țesut fibros inextensibil;
- Conservarea tonusului muscular și a forței de contracție în grupele musculare
antagoniste, fără a crea dezechilibre suplimentare între grupele
 agoniste/antagoniste ce ar putea duce la retracții musculo-tendinoase, surse de
atitudine vicioasă;
- Profilaxia sindromului algoneurodistrofic care se află de multe ori la originea
durerii, a tulburărilor trofice și a redorilor articulare. (Iaroslav Kiss - Fizio -
kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului locomotor, Editura
medicală, București, 2007).
III.2. Mijloacele kinetoterapiei utilizate în tratamentul paraliziei de nerv radial
 Bibliografie

Iuliana Nicolescu, Dana-Maria Albulescu - Anatomia omului (volumul I), Editura

Medicală Universitară Craiova, 2010.

Horațiu Varlam – Anatomie regională și aplicată membre (ediția a II-a), Editura Junimea
Iași 2004.

Gavriluț Dragoș – Anatomia membrelor descriptivă și clinică (ediția a II-a), Editura Gr. T.
Popa, U.M.F. Iași 2006.

Liviu Pendefunda – Curs de neurologie, Editura U.M.F.- IAȘI 1996.

Iaroslav Kiss Fizio – Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului

locomotor, Editura medicală, București, 2007.

Hufschmidt, C.H. Lucking – Neurologie integrală, Editura Polirom, 2002

Ludovic Seres-Sturm, Bogdan Solomon, Marcel Costache – Anatomia membrului

superior, U.M.F. Tg-Mureș, 1997.