Sunteți pe pagina 1din 123

MINISTERUL EDUCATIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA


FACULTATEA PSIHOLOGIE SI ASISTENTA SOCIALA

CATEDRA PSIHOLOGIE

Texte de prelegeri
la disciplina

CONSILIERE PSIHOLOGICA
(Ciclul I)

AUTOR:
Aurelia BALAN-COJOCARU

CHISINAU
2015
Cuprins

1. INTRODUCERE IN CONSILIERE 4
1.1. DELIMITARI CONCEPTUALE 4
1.2. CARACTERISTICILE CONSILIERII 13
1.3. OBIECTIVELE CONSILIERII PSIHOLOGICE 14
1.4. RELATIA DE CONSILIERE 16
1.5. ETAPELE UNUI PROCES DE CONSILIERE 20
1.6. TEHNICI DE CONSILIERE 24
1.7. CONDITII FACILITATOARE ALE CONSILIERII 26
1.8. CONSILIEREA CA RELATIE DE AJUTOR 27
1.9. ROLUL CONSILIERII IN ACTIVITATEA EDUCATIVA 28
1.10. EVALUAREA MUNCII DE CONSILIERE 29
2. ABORDARI SI PRINCIPII ALE CONSILIERII 30
2.1. ABORDARILE GENERALE ALE CONSILIERII 30
2.2. PROFILUL PSIHOLOGIC AL CONSILIERULUI 43
3. STRATEGII SI METODE DE CONSILIERE _ 53
3.1. STRATEGII SI METODE DE CONSILIERE 53
3.2. PROIECTAREA ACTIVITATII DE CONSILIERE 57
3.3. CONSILIEREA INDIVIDUALA SI DE GRUP 58
4. ELEMENTE DE COMUNICARE 60
4.1. ROLUL COMUNICARII 60
4.2. MODALITATI DE AMELIORARE A COMUNICARII 67
4.3. CONFLICTUL SI MANAGMENTUL CONFLICTULUI 72
4.5. RELATIA CU CLIENTII DIFICILI SAU PRETENTIOSI 79
5. CAZUISTICA FRECVENTA 83
5.1. ANXIETATEA SI ANGOASA 83
5.2. EMIGRANTI 86
5.3. PROBLEMATICA SEXUALA 88
2 / 123
5.4. PERSOANE CU NEVOI SPECIALE 89
5.5. SITUATIA DE CRIZA 90
5.5. SITUATIA DE BOALA 91
5.6. SITUATIA DE PIERDERE 94
6. CONSILIEREA ELEVILOR CU NEVOI SPECIALE 99
6.1. CADRU CONCEPTUAL 99
6.2. OBIECTIVELE CONSILIERII 100
6.3. SFERA TULBURARILOR DE COMPORTAMENT 100
6.4. COMPORTAMENTUL PERTURBATOR SI DELINCVENT 103
6.5. CONSILIEREA ELEVILOR CU ABILITATI INALTE 107
7. CONSILIEREA SI ORIENTAREA CARIEREI 113
7.1. PRINCIPII SI OBIECTIVE ALE ORIENTARII CARIEREI 113
7.2. TEORII SI MODELE ALE CONSILIERII SI ORIENTARII CARIEREI 114
7.3. METODE SI TEHNICI DE CONSILIERE 116
7.4. DECIZIA DE CARIERA 117
7.5. FACTORII SEMNIFICATIVI IN ALEGEREA CARIEREI 119
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA _ 123

3 / 123
1. INTRODUCERE IN CONSILIERE

1.1. DELIMITARI CONCEPTUALE

Confruntati cu o diversitate de probleme, cu stresul cotidian in crestere (economic, socio-


familial, profesional, politic, ecologic), oameni de cele mai diverse varste, profesii, culturi,
etnii, ideologii si religii, traverseaza perioade cu risc de adaptatare mai mult sau mai putin
semnificativ. Indiferent de diferentele dintre ei, de la persoanele cu capacitate si
performante ridicate, la cele excluse sau marginalizate social, cu totii au nevoie de ajutor
specializat pentru a putea depasi obstacole diverse in calea dezvoltarii lor, a relatiilor cu
semenii, in lupta pentru supravietuire si de integrare a traumelor.

In termeni generali, consilierea este o activitate psihologica profesionista centrata pe relatia


de ajutor in situatiile de criza personala sau colectiva, de impas existential iminent sau
trenant, de dificultate in adaptare, relationare si integrare sociala. Ea este necesara ori de
cate ori persoanele manifesta blocarea capacitatilor uzuale de a face fata provocarilor vietii,
ca si problemelor survenite in educarea si dezvoltarea personala.

Dezvoltarea armonioasa a personalitatii, ameliorarea si inlaturarea aspectelor atitudinale si


psihocomportamentale indezirabile social, fac necesara o activitate sistematica de
consiliere psihologica.

Definitie. Consilierea psihologica este o interventie de scurta sau de mai lunga durata, in
scopul prevenirii, remiterii sau asistarii rezolutive a unor probleme personale (emotionale,
cognitive si comportamentale), cu impact individual, familial si socio-profesional
dezorganizator. Ea acopera o paleta larga de problematici specifice, de la cele educationale
la cele de reabilitare, recuperare si reintegrare sociala, de la cele de suport psihoemotional si
social, de adaptare si integrare comunitara eficienta.

Consilierea este un proces complex ce cuprinde o arie foarte larga de interventii care impun
o pregatire profesionala de specialitate. Mai exact, termenul de consiliere descrie relatia
interumana de ajutor dintre o persoana specializata, consilierul, si o alta persoana care
solicita asistenta de specialitate, clientul (Egan, 1990). Relatia dintre consilier si persoana
consiliata este una de alianta, de participare si colaborare reciproca (Ivey, 1994).

In sens larg, consilierea reprezinta o actiune complexa prin care "se urmareste sugerarea
modului de a proceda sau a modului de comportare ce trebuie sa fie adoptat intr-o situatie
data sau, in general, in viata si activitatea cotidiana" (Tomsa, 1996). Consilierea este o relatie
guvernata de principii, caracterizata de aplicarea uneia sau mai multor teorii psihologice si a
unui set recognoscibil de deprinderi de comunicare la preocuparile intime ale subiectului
(clientului), la problemele si aspitratiile sale. Asociatia Britanica pentru Consiliere (1985),
subliniaza ca oamenii se angajeaza intr-o situatie de consiliere atunci cand persoana ce
ocupa, in mod obisnuit sau temporar rolul de consilier, ofera sau este dispus explicit sa ofere
timp, atentie, respect unei alte persoane ce manifesta o nevoie de asistenta de specialitate.
Sarcina consilierului este de a oferi cleintului posibilitatea sa exploreze, sa descopere si sa
clarifice modalitati de a trai, dispunand de mai multe resurse si indreptandu-se spre o cat mai
buna existenta (Fetham si Dryden, 1993).

4 / 123
Relatia dintre consilier si persoana consiliata este una de alianta, de participare si colaborare
reciproca. Exista mai multe forme de consiliere:

Informationala- oferirea de informatii pe domenii/teme specifice;


Educationala- ofera repere psihoeducationale pentru sanatatea mentala,
emotionala, fizica, sociala si spirituala a copiilor si adolescentilor;
De dezvoltare personala- vizeaza formarea de abilitati si atitudini care permit o
functionare personala si sociala flexibila si eficienta in scopul atingerii starii de bine;
Suportiva- oferirea de suport emotional, apreciativ si material;
Vocationala- dezvoltarea capacitatii de planificare a carierei;
De criza- asistarea psihologica a persoanelor aflate in dificultate;
Pastorala-asistenta din perspectiva religioasa.
Psihopedgogica - asistarea si/sau consilierea elevilor si personalului didactic.
Consilierea psihologica in scoala trebuie sa fie "unitatea a trei secvente operationale:
diagnostic-constatativa, formativ-profilactica si terapeutica-recuperatorie" (Golu,
P.,1993). Consilierea psihopedagogica reprezinta un proces de acordare a asistentei
psihopedagogice elevilor si celorlalte persoane implicate in procesul educational. Ch.
Patterson sustine ca acest proces dezvolta o relatie interpersonala intre consilier si
unul sau mai multi clienti (elevi, parinti, profesori), folosind metode psihologice,
derivate dintr-o cunoastere sistematica a personalitatii umane. Acelasi autor
mentioneaza ca scopul consilierii psihopedagogice este de a imbunatati sanatatea
mintala a consiliatilor si astfel de a provoca o schimbare voluntara in atitudinile si
comportamentul clientului.

Consilierea este si un proces de invatare menit sa orienteze clientul spre actiune (Egan,
1990). Comportamentul problematic (observabil, masurabil si evident) este rezultatul
invatarii inadecvate. In timpul consilierii elevul, profesorul sau parintele se simte investit cu
puterea de a-si accepta si recunoaste situatiile de viata problematice, de a gasi solutii
alternative si de a crea propriile strategii de rezolvare a problemelor.

Din perspectiva constructivista, consilierea se bazeza pe ipoteza conform careia nu exista o


singura realitate atotcuprinzatoare. Fiecare persoana este experta in propria viata, isi
construieste existenta in conexiune cu mediul inconjurator, deceland semnificatii
fundamentate din propriile experiente de viata. Astfel, problemele consiliatilor pot fi
rezolvate prin descoperirea si valorificarea resurselor interne si satisfacerea nevoilor
clientului.

Cheia tuturor interventiilor circumscrise consilierii este dezvoltarea unor noi strategii de
coping existential, activarea resurselor blocate, complementare sau compensatorii, astfel
incat persoanele, familiile si grupurile sa-si gaseasca propriile solutii, utilizandu-si potentialul
de care dispun. In munca de consiliere scopul este sprijinirea clientilor in asi rezolva
problemele prin resurse proprii, prin modificarea atitudinilor, conceptiilor si
comportamentelor manifestate in contexte existentiale specifice.

Oferta de ajutor psihologic, educational si social este comuna consilierii psihologice si


psihoterapiei. Dar mijloacele, desfasurarea, uneori natura problematicilor clientilor,
respectiv a pacientilor vizati, ca si intentiile si durata asistarii pot sa difere partial sau in
totalitate. Desi pe ansamblu cele doua profesiuni sunt surori, ele nu sunt gemene.

5 / 123
Desi termenul de consiliere este uzitat si in alte domenii ale vietii sociale, cum ar fi cel juridic,
administrativ, financiar, politic, consilierea psihologica presupune, dupa majoritatea
autorilor, 6 caracteristici (Maria-Liana Stanescu, 2003), dupa cum urmeaza:

1. Este un serviciu oferit de un consilier cu competenta recunoscuta, care, printr-o relatie


de natura profesionala, are responsabilitatea de a-1 ajuta pe client, folosind tehnici si
abilitati pe care le-a dobandii prin educatie si formare profesionala (master, cursuri
postuniversitare, supervizare);
2. Formeaza sau dezvolta abilitatea de a lua decizii si de a facilita rezolvarea problemelor
clientului; genereaza si catalizeaza alternativele planurilor de viata, ajutand clientul in
modificarea stilului de viata. Catalizeaza procesul de luare a deciziilor de catre client
sau apartinatori, precum si descoperirea solutiilor viabile pentru acesta;
3. Stimuleaza invatarea de noi comportamente si atitudini. Dupa Wallace si Lewis (1990,
pag. 90), consilierea poate fi inteleasa drept „un proces de invatare-predarc” prin care
clientii sunt ajutati sa identifice comportamentul care trebuie schimbat si etapele
adecvate acestei schimbari. Rezultatul final al consilierii consta in actiunile intreprinse
de client pentru schimbarea sa comportamentala;
4. Este o activitate comuna a consilierului si clientului, in care respectul mutual este
fundamental. O relatie de consiliere eficienta este aceea in care cei doi sunt egali si
stabilesc impreuna scopurile. In cazul asistarii copiilor raporturile egalitare,
participative, adaptate varstei si puterii de intelegere a copilului sunt obligatorii (asa
ca pregatiti-va sa va si jucati, dand curs copilului liber din voi, dar neuitand nici o clipa
cine sunteti cu adevarat si ce scopuri aveti!);
5. Indiferent de locul unde se desfasoara consilierea si de natura problemei cu care se
confrunta clientul, principala competenta a consilierului este capacitatea de a facilita
relatiile umane. Aceasta presupune abilitati speciale de comunicare empatica, de
deschidere, maturitate si echilibru emotional;
6. Este un mod de viata pentru consilier, deoarece el actioneaza ca un moderator al
dezvoltarii altor persoane prin intermediul prezentei sale psihologice – structura
personalitatii sale faciliteaza sau blocheaza scopurile si efectele procesului de
consiliere.

C.H. Patterson a relizat o comparare sistematica a celor doua domenii prin prisma a trei
criterii:

Gradul de severitate al problemei clientului/pacientului. Consilierea


psihologica ajuta persoanele normale sa depaseasca obstacolele aparute in calea
dezvoltarii lor, in timp ce psihoterapia se ocupa de persoanele a caror dezvoltare
emotionala a fost grav afectata si distorsionata. Dificultatea apare in ceea ce priveste
separarea subiectilor normali de cei nevrotici sau psihotici.
Natura problemelor cu care se confrunta clientul/pacientul. Consilierea
psihologica este centrata pe problemele cognitive (probleme ale realitatii, ale
mediului, de natura situationala) in timp ce psihoterapia se axeaza pe problemele
afective ale persoanei (conflicte interne de personalitate).
Scopurile consilierii si psihoterapiei. L.E.Tyler considera ca psihoterapia este
directionata spre o schimbare de personalitate in timp ce consilierea psihologica
reprezinta "un proces al carui scop nu este o schimbare a persoanei, ci de a-l face pe

6 / 123
individ sa utilizeze sansele pe care le are pentru a putea face fata problemelor vietii."
(Tyler, 1961).

Asemanarile dintre consilierea psihologica si psihoterapie vizeaza:

Metodele utilizate ;
Finalitatile ;
Sunt procese de influentare interpersonala reciproca ;
Se adreseaza nivelului constient al organizarii psihice.

Iata acum si cateva caracteristici diferentiatoare ale psihoterapiei comparativ cu consilierea


psihologica si sociala, in opinia noastra:

1. Psihoterapia se adreseaza cel mai adesea unor probleme semnificative din sfera
sanatatii psihice, psihosomatice si somatice, avand in centru trauma, pierderea,
durerea si blocajul in dezvoltare, reactivitatea nevrotica sau consecintele disociale ale
psihozelor, tulburarilor adictive (toxicodependente, alcoolism), tulburarilor de instinct
sexual si alimentar, comportamentelor suicidare, tulburarilor de identitate etc.;
2. Psihoterapia este predominant o activitate curativa, de remediere, in vreme ce
consilierea este mai curand preventiva, de dezvoltare si de educatie;
3. Psihoterapia antreneaza un demers explorator si de constientizare (bazata pe
intelegere), cu durata mai lunga (vezi terapiile psihanalitice, psihodinamice si
experientiale) sau mai scurta (terapii scurte focalizate pe problema, terapii
comportamentale, cognitive, rational-emotive), avand in vedere atat dimensiunea
trecutului si a prezentului, cat si a viitorului, cu accente si modalitati de interventie
specifice in functie de metoda si de orientare teoretica (psihanalitica,
comportamental-cognitiva, umanist-existentiala). Consilierea, desi pastreza
orientarea generala a unei scoli de formare, se centreaza mai curand pe prezent,
deblocand drumul spre viitor, dar fara a se angaja in actiuni de analiza, constientizare,
reprogramare si restructurare mentala de profunzime, pe termen lung;
4. Gradul de autodezvaluire al psihoterapeutului in relatia cu clientul este mai restrans
spre deosebire de cel al consilierului, mai deschis si mai putin expert in interventie si
atitudine;
5. Psihoterapia are obiective de profunzime si un plan terapeutic bine structurat,
permitand o remodelare creatoare a personalitatii, a Eului, a rolurilor manifestate si a
relatiilor cu altii si cu lumea, in functie de responsivitatea clientului, in vreme ce
consilierea actioneaza limitativ, centrat si mai precis, raportat la un scop bine definit,
stabilit impreuna cu clientul;
6. In vreme ce consilierea practica mai ales relatia terapeutica de la egal la egal (de la
adult la adult), situandu-se astfel in paradigma umanista, psihoterapiile, prin
diversitatea lor practica si alte tipuri de relatii terapeutice – relatia transferentiala de
tip parinte-copil, relatia expertala de tip profesor-elev (prin terapiile comportamental-
cognitive). Astfel, consilierea se apropie mult prin natura relatiei terapeutice „de la
persoana la persoana” de psihoterapiile umaniste, existentiale si experientiale si mai
putin de cele psihodinamice si analitice. Aceasta nu inseamna ca nu se practica si o
consiliere analitica, de tip adlerian de pilda, sau o consiliere analitica de grup. Nu se
exclud insa modelele integrative, flexibile, pliate pe realitatea, nevoile si posibilitatile
de raspuns imediat ale clientilor, care imbina elemente tehnice si

7 / 123
atitudinale din mai multe scoli, practicandu-se astazi tot mai mult modelele
interferente sau integrative, atat in consiliere, cat si in psihoterapie;
7. Exista tendinta ca in psihoterapie sa se utilizeze mai curand termenul de pacient, in
vreme ce in consiliere este preferat sau utilizat in exclusivitate cel de client (adica cel
ce beneficiaza de un serviciu ameliorativ, optimizator, nu neaparat vindecator,
restructurativ sau transformativ in dezvoltarea personala, situatie evidenta in cazul
serviciului psihoterapeutic).

Ceea ce au insa, in comun, ambele domenii de asistare umana sunt urmatoarele elemente:

1. Ambele urmaresc si scopuri identice: explorarea propriei persoane $i intelegerea de


sine; clarificarea si pozitivarea imaginii de sine, cresterea autoincrederii si a capacitatii
de face cele mai bune alegeri pentru sine, deblocarea resurselor personale de coping
si de dezvoltare pe cont propriu;
2. Ambele cauta sa reduca si sa transforme comportamentele de autoaparare nevrotica,
tendintele de repetare a comportamentelor de esec, a modurilor stereotipe, rigide de
a gandi si actiona;
3. Ambele dezvolta capacitatea clientilor de a lua decizii si de a-si remodela traiectoria de
viata, unele dintre metode stimuland in special solutiile alternative de viata si
adaptarea creativa (vezi orientarea experientiala in consiliere si psihoterapie);
4. Ambele utilizeaza autenticitatea si calitatea relatiei terapeutice sau de consiliere,
comunicarea mediata de prezenta personala si adesea de carisma profesionala a
terapeutului sau consilierului;
5. Ambele se finalizeaza cu o reevaluare a starii si modificarilor survenite in relatia
clientului cu sine si cu altii, cu o mai buna acceptare si revalorizare de sine din
perspectiva propriilor calitati si defecte, a potentialului de care dispune si pe care
invata sa il reactualizeze si dezvolte permanent. Efectul acestor schimbari consta in
configurarea de noi obiective si dezvoltarea unor noi strategii de adaptare. 1

Radacinile istorice ale consilierii sunt intrucatva comune cu cele ale psihoterapiei, adica isi
trag seva din trecutul imemorial al practicilor colective si individuale vindecatoare, al riturilor
magice si samanice si chiar in asa-numitul „sfat al batranilor” din societatile primitive tribale.
Sfatul duhovnicesc practicat in matricea spirituala crestina, practicile de exorcizare si
vindecare spirituala au contribuit si ele pe deplin la treptata laicizare a asistarii bolilor si
necazurilor sufletesti sau sociale, extinzandu-se in epoca moderna in domeniul educatiei si al
reprezentarilor sociale despre cum puteti trai intr-un mod mai sanatos si in acord cu tine
insuti. Dupa al doilea razboi mondial, consilierea se impune ca o practica uzuala a activitatilor
de asistenta sociala, psihologica si medicala. La aceasta contribuie, prin informatii si repere
metodologice specifice, orientarea vocationala (pentru cariera), psihodiagnoza inteligentei,
aptitudinilor si personalitatii, precum si relativa structurare a celor trei mari directii in
psihoterapie (psihanaliza, comportamentalismul si paradigma umanista). Acestea, corelate

1 Iar zambetul final de despartire si un oftat profund eliberator a celui care consimte sa int rerupa in mod firesc contactul
terapeutic la momentul potrivit, valoreaza mai mult decat orice cuvant de multumire sau promisiune de viitor. Restul va
rezolva natura, in mod spontan si intotdeauna in favoarea client ului, chiar si atunci cand viata il confrunta cu o noua
incercare sau amenintare, pent ru ca de data asta el o sa stie cum sa faca fata, de unul singur, prin propriile puteri.

8 / 123
cu o multitudine de problematici sociale de inadaptare, marginalizare si suferinta,
agresivitate sociala, dependenta, abandon si violenta familiala, precum si exacerbarea
frecventei tulburarilor emotionale si de adaptare in comunitate in intreaga societate vestica,
au transformat consilierea psihosociala intr-o dimensiune a lumii civilizate aspirand la
securitate si bunastare. Fenomenele sociale si economice de dupa anii '40-50 au extins
consilierea din sfera educationala si a formarii profesionale in cea a metodelor de ajutor
profesionist in noul context social creat si astfel necesitatea rezolvarii numeroaselor
probleme individuale independent de cele comunitare. Carl Rogers propune initial, in acest
context, termenul de consiliere ca inlocuitor al celui de orientare vocationala, prea restrictiv,
iar anii ce vor urma leaga strans practica de consiliere de cea de psihoterapie, a carei traditie
era incontestabila. Pragmatismul si simplificarea demersului, mobilizarea rapida in sprijinul
persoanei sunt conotatiile de baza ale noului subdomeniu profesional – consilierea. Ea isi
regaseste vocatia mai intai pe terenul scolii dar se extinde rapid in organizatiile
neguvernamentale, in asistenta sociala si in educatia pentru sanatate. Urmeaza patrunderea
pe terenul managementului organizational si mai ales pe terenul greu de asistat al familiei, al
abuzului fizic si sexual, al toxicodependentelor a caror frecventa creste fara precedent, de la
un deceniu la altul. Persoanele cu nevoi speciale, copiii cu handicap si bolile ce necesita
spitalizare prelungita, cazurile de abandon al copilului tot mai numeroase, asistarea
batranilor cu probleme de depresie, saracie, abandon si izolare (odata cu prelungirea duratei
medii de viata) creaza noi provocari pentru consilierea psihologica si sociala.

Anii '50-'60 marcheaza infiintarea „Organizatiilor profesionale de consilieri” care activeaza


atat pe terenul scolii, cat si al muncii. In 1954 se consemneaza aparitia primei reviste de
specialitate in S. U. A., editata de Gilbert Wrenn si Frank M. Fletcher, iar in 1959 Anne Roe
argumenteaza publicistic necesitatea educatiei universitare a consilierilor ca specialisti.

Tipurile de consiliere care se contureaza sunt:

consilierea personala,
de cuplu si de familie;
consilierea vocationala sau educationala;
consilierea organizationala si de grup.

Cu timpul diversificarea problematicii psihosociale genereaza noi aplicatii, din ce in ce mai


specializate si cu formari din ce in ce mai complexe. Apar astfel:

Consilierea marginalilor si excluderii sociale, consilierea integratoare si de suport a


copiilor strazii si persoanelor adulte fara adapost (vezi in acest sens si contributiile
romanesti recente semnate Victor Badea, Marian Enache, Ed. Sper, 2002, Victor
Badea si colab, Ed. Sper, 2003, Victor Badea, Laurentiu Mitrofan, Ed. Sper, 2004);
Consilierea persoanelor afectate de SIDA si a familiilor lor (vezi si lolanda Mitrofan,
Doru Buzducea, 1999 si 2001);
Consilierea personalului care asista persoanele aflate in iminenta mortii – medici,
asistenti sociali, psihoterapeuti, thanatoterapeuti si consilieri spirituali (gradul de
suprasolicitare al cadrelor medicale si sociale care lucreaza cu bolnavi neoplazici,
leucemici, infectati cu HTV este recunoscut ca psihopatogen si depresor si in
consecinta acesti profesionisti necesita ei insisi asistenta de suport psihologic);

9 / 123
Consilierea toxicodependentilor si a familiilor lor (vezi si lui rarea sub coord. Iolandei
Mitrofan – „Terapia toxicodependentei posibilitati si limite”, Ed. Sper si „Salvati Copiii”,
2003);
Consilierea persoanelor abuzate fizic si sexual (copii si adulti);
Consilierea familiilor si copiilor adoptati si in plasament;
Consilierea copiilor institutionalizati, a mamelor sociale si a personalului din institutiile
de ocrotire;
Consilierea varstnicilor institutionalizati si neinstitutionalizati (gerontoconsilierea);
Consilierea victimelor violentei domestice si a familiei dezorganizate;
Consilierea psihosexuala si contraceptiva;
Consilierea cuplului si familiei cu disfunctii de relatie si comunicare;
Consilierea parental-filiala – „Scoala parintilor”;
Consilierea premaritala;
Consilierea pre si postnatala (puerperala);
Consilierea parintilor adolescenti;
Consilierea victimelor traficului de carne vie;
Consilierea imigrantilor;
Consilierea minoritarilor;
Consilierea persoanelor cu nevoi speciale si a familiilor lor;
Consilierea manageriala si terapia organizationala;
Consilierea pastorala si spirituala.

Mentionam ca in ultimii ani s-au facut in Romania eforturi de revigorare si dezvoltare a


consilierii in domeniul scolar si al orientarii profesionale si cel putin cateva carti sunt de
referinta in acest sens – cele scrise de Ghe. Tomsa, 1996, 1999 si Ioana Stancu, 2005.

Pe masura ce transformarile economice, politice, ideologice genereaza noi crize si provocari


sociale, oamenii se confrunta cu alte tipuri de probleme psihologice si sociale ce necesita
ajutor si asistenta specializata. Asa incat ne asteptam ca in urmatorii ani, odata cu integrarea
tarii noastre in comunitatea europeana, dar si ca urmare a impactului globalizarii economice
si culturale, nevoia de consiliere integratoare, de facilitare, suport si dezvoltare personala sa
creasca. Un loc special printre beneficiarii acestor servicii il ocupa tinerii si copiii, consilierea
preventiva in special a comportamentelor dezadaptative, delicventiale si toxicodependente
fiind actualmente o prioritate.

Consilierea stimuleaza conceptul de sine, modificarea stilului de viata pentru cresterea


bunastarii si acceptarea modificarilor firesti care tin de varsta, ca si acceptarea mortii ca pe
un eveniment firesc, de tranzitie in ordinea naturala si spirituala.

Consilierea centrata pe situatiile de criza aduce sub focusul interventiei acceptarea


momentelor de criza ca momente de crestere personala si interpersonala, prilej de schimbare
a strategiilor nepotrivite sau eronate care s-au dovedit inadecvate in raport cu ciclul de viata
si cu contextul actual. Este un bun prilej de invatare a unor raspunsuri alternative la probleme
vechi care se repeta si de reprocesare a semnificatiilor evenimentelor dintr-o perspectiva
schimbata sau mai matura. Consilierea ajuta clientul aflat in situatie de criza sa se confrunte
cu frustrarile si sa-si reformuleze noi obiective, sa ierte si sa accepte pe altii, iertandu-se si
acceptandu-se pe sine. Il invata sa faca fata traumei, deceptiei, dezamagirii sau
imprevizibilului naucitor al unor situatii, investindu-le cu sens.

10 / 123
Pot fi asistate toate tipurile de pierderi si abuzuri, tentative suicidare, pierderi de sarcina si
reactii postavort, sarcini nedorite sau rezultate in urma unui viol, pierderea locului de munca,
somaj prelungit, pierdere in statut si prestigiu, dependente diverse (alimentare, de droguri
etc.), decesul unei persoane dragi, detentie, dezechilibru financiar si emotional, anxietate de
separare, divort, maladia grava a unuia dintre membrii familiei, aparitia unui copil cu
handicap sever sau impasul educational al acestuia – ex. copilul autist, etc.

Consilierea psihologica nu se identifica cu cea educationala. Prima dintre ele este realizata de
catre psiholog in cabinetul de consiliere, iar cea de a doua se desfasoara de catre profesorul
abilitat pentru astfel de activitati in cadrul orelor de dirigentie. Diferentele de tematica intre
cele doua domenii sunt expuse in tabelul de mai jos.

Consiliere educationala Consiliere psihologica


cunoasterea si imaginea de sine evaluare psihologica
dezvoltarea unor abilitati de comunicare consiliere in probleme emotionale
dezvoltarea unor abilitati sociale (anxietate, depresie),
dezvoltarea abilitatilor de prevenire a comportamentale (agresivitate,
consumului de alcool, droguri, tutun hiperactivitate), de invatare (esec
dezvoltarea unei psihosexualitati scolar, abandor scolar)
sanatoase consiliere vocationala
prevenirea HIV/SIDA dezvolta proiecte de preventie
dezvoltarea abilitatilor de prevenire a terapie individuala si de grup
afectivitatii negative: anxietate, realizeaza cursuri de formare si
depresie, agresivitate, suicid informare pentru profesori, parinti pe
consiliere vocationala teme de psihologie educationala si
controlul stresului promovarea sanatatii
rezolvare de probleme interventie in situatie de criza
decizii responsabile materiale informative pentru mass-
tehnici de invatare eficienta media
managementul timpului cercetare in domeniul consilierii
dezvoltarea creativitatii elaboreaza metode de evaluare valide,
standardizate si etalonate

Problematica in consiliere este reprezentata de distanta intre "ceea ce este" si "ceea ce


ar trebui sa fie" si distantele pot fi diferite.

La modul general, simptomul sau problema este cauzata de distanta dintre "ceea ce este",
adica perceptia situatiilor prezente si "ceea ce ar trebui sa fie", respectiv imaginea ideala
construita la care se raporteaza acesta.

Problema sau simptomul in consiliere este cauza care genereaza distanta dintre
comportamentul dezvoltat si comportamentul adecvat.

Intr-un sens, problema este cauza eficienta a unui disconfort psihic sau tulburare, in limitele
unei personalitati accentuate, iar disconfortul este efectul imediat al problemei existente.
Prin urmare, nu poate exista traire negativa fara sa existe o problema la nivel subiectiv.

11 / 123
Consilierea psihologica presupune explorarea si evaluarea simptomelor ca si sustinerea
clientului in demersul sau recuperativ.

Altfel spus trairile negative se origineaza in constientizarea diferentei dintre ceea ce exista ca
traire psihica sau ca sentimente sau ca manifestari in social (comportamente) sau ceea ce
exista ca repere de evaluare la nivel social si, pe de alta parte ce ar dori sa fie (imaginea
ideala optima) care poate sa fie o stare de bine afectiv sau un optim comportamental sau
sentimente de securitate in relatiile sociale. Clientul poate sa spuna: "ma simt stresat", "am
dificultati financiare, am datorii"; acestea sunt doar o problema deoarece exista o distanta
intre "ceea ce este" si "ceea ce ar trebui sa fie" o stare de exhilibru financiar.

Ceea ce este intr-o situatie precizata reprezinta constientizarea sentimentelor, dorintelor,


frustrarilor, ca si a unei imagini asupra a "ceea ce ar fi trebuit sa fie" concomitent cu
experienta care declanseaza aceste trairi si proiectii, dar in acelasi timp si mecanisme de
aparare. Aceasta constientizare are ca efect imediat sau provoaca trairi de tipul: angoase,
culpabilizari, agresivitati, refulari, somatizari, toate acestea se reflecta in plan
comportamental prin nehotarare, ezitare, si uneori blocaje. In fapt, semnifica incapacitatea
de integrare a experientei subiective, dificultati de constientizare a situatiei in totalitate,
dificultatea de a accepta aceasta situatie si de a reactiona in consecinta.

Aceste exemple arata incapacitatea de a integra elementele situatiei la nivel subiectiv.


Aceasta incapacitate genereaza simptome disfunctionale: angoasa (sunt speriat si nu le pota
face parintilor asa ceva), imobilism sau incapacitatea de rectie (nu stiu ce sa fac, iubesc
totusi aceasta femeie) sau agresivitate (sa mi-o spuna mie direct).

Clientul ar trebui sa fie apt sa integreze realitatea in totalitatea sa, sa o constientizeze, sa si-o
asume si sa reactioneze in consecinta, fara ca sa se simta angoasat, fara a fi agresiv si fara
sa somatizeze.

Operationalizand, clientul are o problema reala atunci cand apare aceasta distanta intre
"ceea ce este" si "ceea ce ar trebui sa fie". La nivel subiectiv discutam despre experienta
subiectiva si nu de o situatie subiectiva. O experienta poate fi atemporala si este subiectiva
pentru ca discutam de trairile unei persoane, de modul in care se reflecta la nivel subiectiv,
afectiv o situatie contextuala.

O situatie care poate fi abordata prin consiliere presupune, pe de o parte, acel "ceea ce este"
care reprezinta datul unei experiente subiective, astfel clientul nu poate integra realitatea,
nu poate reactiona adecvat si, ca urmare dezvolta o serie de simptome disfunctionale; pe de
alta parte, acel "ceea ce ar trebui sa fie", in aceeasi situatie, clientul ar trebui sa fie apt sa
integreze toate datele realitatii, sa reactioneze in consecinta ceea ce ar face ca simptomele
disfunctionale sa nu existe.

Cauzele acestei separari pot fi multiple, cum ar fi: sistemul de valori si credinte, mentalitatile
cu valoare de comanda, caracteristici ale modelului familial si cultural (ex - a avea o relatie
cu o femeie mai in varsta este contrar convenientelor: "nu o sa mearga relatia voastra", "nu
este de dorit sa iubesti un barbat de o alta religie, de altfel este interzis").

12 / 123
Aceste mentalitati cu valoare de comanda, intr-un fel idei preconcepute, includ elemente
punitive sau autopunitive, elemente fataliste, si sunt in fapt etichete cognitiv- afective induse
de modelele partentale si sociale.

O strategie utilizata in consiliere pentru a aborda o problema de nonintegrare, presupune


constientizarea elementelor prezente la nivel subconstient si inconstient, elemente care nu
permit integrarea experientelor sociale si a comportamentelor corespunzatoare. In momenul
in care clientul ar spune "o iubesc pe aceasta femeie asa cum este si vom ramane impreuna",
el apeleaza la o formula prin care se indeparteaza de impunerile si prescriptiile existente la
nivel subconstient sau inconstient si integreaza totalitatea experientelor subiective ceea ce-i
va permite sa reactioneze in consecinta, adaptat, echilibrat.

In cazul in care distanta dintre cele doua formule de traire a experientei subiective nu se
reduce, asistam la o consolidare a problemei, a conflictului si a simptomelor implicit, ceea ce
va favoriza distorsionarea realitatii prin apel la mecanisme de aparare.

Clientul asa cum stie apeleaza inconstient sau involuntar la aceste mecanisme de aparare
care ii permit sa deformeze propriile trairi, dar totodata ii asigura o stare de bine, deoarece
reduce efectele negative ale simptomelor disfunctionale.

Comportamentele neadecvate prezente la o persoana constituie fenotipul unei dinamici


interne, adica a tot ceea ce reprezinta experienta persoanei, sentimente, trebuinte,
comportamente, simptome fizice, mecanisme de aparare, toate fiind incompatibile cu
imaginea ideala. Problema reprezinta genotipul aceleiasi dinamici interne in sensul in care ea
este cauza sa generatoare a unei problematici.

Este important sa retinem ca o simptomatologie sau o problematica analoga poate avea la


baza probleme diferite.

1.2. CARA CTERISTICILE CONSILIERII

Consilierea psihologica si educationala integreaza perspectiva umanista dezvoltata de Carl


Rogers (1961) unde problemele psihice nu mai sunt vazute in mod obligatoriu in termenii de
tulburare si deficienta, ci in parametrii nevoii de autocunoastere, de intarire a Eului, de
dezvoltare personala si de adaptare. In acest sens, rolul principal nu ii mai revine doar
psihologului vazut ca un superexpert. Succesul consilierii este asigurat de implicarea activa si
responsabila a ambelor parti (consilierul si persoanele consiliate) in realizarea unei aliante
autentice, bazata pe respect si incredere reciproca. A ajuta si a credita persoana ca fiind
capabila sa isi asume propria dezvoltare personala, sa previna diverse tulburari si disfunctii,
sa gaseasca solutii la problemele cu care se confrunta, sa se simta bine cu sine, cu ceilalti si
in lumea in care traieste, reprezinta valorile umaniste ale consilierii psihologice.

Din aceasta perspectiva, consilierea este actiunea de ajutorare si creditare a persoanei ca


fiind capabila :

sa-si asume propria dezvoltare personala ;


sa previna diverse tulburari si disfunctii ;
sa dezvolte strategii proprii de rezolvare a problemelor ;
sa dezvolte o imagine de sine pozitiva ;
13 / 123
sa-si formeze o atitudine corecta fata de ceilalti ;
sa-si valorizeze resursele.

Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici ce o disting de alte arii de


specializare ce implica asistenta psihologica:

prima caracteristica este data de tipul de persoane carora li se adreseaza.


Consilierea vizeaza persoane normale, ce nu prezinta tulburari psihice sau
de personalitate, deficite intelectuale sau de alta natura. Consilierea
faciliteaza, prin demersurile pe care le presupune, ca persoana sa faca fata
mai eficient stresorilor si sarcinilor vietii cotidiene si astfel sa imbunatateasca
calitatea vietii;
a doua caracteristica definitorie pentru consiliere este data de faptul ca
asistenta pe care o ofera utilizeaza un model educational si un model
al dezvoltarii si nu unul clinic si curativ. Sarcina consilierului este de a
invata persoana/grupul, strategii noi comportamentale, sa isi valorizeze
potentialul existent, sa isi dezvolte noi resurse adaptative. Consilierea
faciliteaza si catalizeaza atingerea unui nivel optim de functionare in lume;
a treia caracteristica a consilierii este preocuparea pentru preventia
problemelor ce pot impieta dezvoltarea si functionarea armonioasa a
persoanei. Strategia de preventie consta in identificarea situatiilor si
grupurilor de risc si in actiunea asupra lor inainte ca acestea sa aiba un
impact negativ si sa declanseze "crize" personale sau de grup. Sumarizand
caracteristicile prezentate in paragrafele anterioare putem spune ca
procesul de consiliere pune accentul pe dimensiunea de preventie a
tulburarilor emotionale si comportamentale, pe cea a dezvoltarii personale si
a rezolvarii de probleme.

P.M. Sanborn distinge cinci trasaturi fundamentale ale consilierii psihopedagogice:

dimensionarea consilierii ca proces de dezvoltare- initierea unui program coerent de


experiente care pot duce la dezvoltarea pozitiva personala, educationala si sociala a
individului;
rolul proactiv al consilierii psihopedagogice- se incearca prevenirea situatiilor de criza
personala si educationala;
responsabilitatea complexa a consilierului- responsabilitatea consilierului este de a
optimiza modul in care scoala se raporteaza la elevi ca indivizi;
legatura indisolubila dintre diversele probleme ale subiectului consiliat;
variabilitatea gradului de profunzime si de intensitate a activitatii de consiliere,
precum si a problemelor consiliatului- activitatea de consiliere implica examinarea
unor ganduri, atitudini, valori si sentimente, a unor motive, sperante, temeri si
obiective necunoscute pana atunci de cel consiliat .

1.3. OBIECT IVELE CONSILIERII PSIHOLOGICE

Scopul fundamental al consilierii psihologice il constituie functionarea psihosociala optima a


persoanei /grupului. Acest scop ultim poate fi atins prin urmarirea realizarii obiectivelor
procesului de consiliere; acestea sunt in numar de trei, si anume:

14 / 123
PROMOVAREA SANATATII SI A STARII DE BINE: Se refera la functionarea
optima, din punct de vedere somatic, fiziologic, mental, emotional, social, spiritual a
individului uman. Sanatatea persoanei nu este conditionata doar de absenta bolii si
disfunctiei, ci se refera la un proces complex si multidimensional in care starea
subiectiva de bine este element central.

DEZVOLTARE PERSONALA:

Cunoasterea de sine
Imaginea de sine
Capacitatea de decizie responsabila
Relationare interpersonala armonioasa
Controlul stresului
Tehnici de invatare eficiente
Atitudini creative
Optiuni vocationale realiste

PREVENTIE:

• Dispozitiei afective negative


• Neincrederii in sine
• Comportamentelor de risc
• Dificultatilor de invatare
• Dezadaptarii sociale
• Disfunctiilor psihosomatice
• Situatiilor de criza

Organizatia Mondiala a Sanatatii precizeaza ca starea de bine a persoanei este data de


urmatoarele elemente interdependente:

ACCEPTAREA DE SINE

Atitudine pozitiva fata de propria persoana


Acceptarea calitatilor si defectelor personale
Perceptia pozitiva a experientelor trecutului si viitorului

RELATII POZITIVE CU CEILALTI

Incredere in oameni
Sociabil(e)
Intim(e)
Nevoia de a da si de a primi afectiune
Atitudine empatica

AUTONOMIE

Independent(a)
Hotarat(a)
Rezista la presiunile de grup

15 / 123
Se evalueaza dupa standarde personale
Nu este excesiv preocupat de expectantele si evaluarile celorlalti

CONTROL

Sentiment de competenta si control personal asupra sarcinilor


Crearea de oportunitati pentru valorizarea nevoilor personale
Optiuni conforme cu valorile proprii

SENS SI SCOP IN VIATA

Directionat de scopuri de durata medie si lunga


Experienta pozitiva a trecutului, bucuria prezentului si relevanta viitorului
Curiozitate

DEZVOLTARE PERSONALA

Deschidere spre experiente noi


Sentimentul de valorizare a potentialului propiu
Capacitate de auto-reflectie
Perceptia schimbarilor de sine pozitive
Eficienta
Flexibilitate
Creativitate
Nevoia de provocari constructive
Respingerea rutinei

Ar fi total eronat sa consideram ca starea de bine este conditionata de parcurgerea unui


proces complex. Pentru un elev/student, familia si scoala au un rol esential in dezvoltarea si
mentinerea starii de bine. In acelasi timp se constata ca, nu de putine ori din pacate, tocmai
familia si scoala sunt institutiile care genereaza conditii ce submineaza increderea in sine a
copiilor si elevilor, ingradesc autonomia si independenta lor, sabloneaza individualitatile,
implica competitii neproductive in detrimentul cooperarii si colaborarii, cenzureaza bucuriile
si placerile cotidiene, induc perceptii amenintatoare asupra lumii si vietii, desfoliindu-le de
orice element ludic si hedonist. Focalizarea exclusiva a scolii pe latura intelectuala a elevilor
si pe performantele lor scolare, ignorand nevoile lor emotionale si sociale, sunt cai sigure de
diminuare a starii de bine si de crestere a riscului pentru disfunctii si boli fizice si psihice.
Inainte de a fi o institutie care confera diplome, scoala trebuie sa fie locul in care se formeaza
persoane armonioase cu sine, cu ceilalti, cu lumea, capabile astfel sa transpuna in
instrumente continutul diplomei, sa opereze eficient cu ele, sa se bucure de procesul si
produsul activitatii lor.

1.4. RELATIA DE CONSILIERE

Relatia de consiliere este o relatie dintre doi parteneri, dintre care unul solicita iar celalalt
acorda ajutorul psihologic. A ceasta relatie contine in sine elementele pe care le aduce atat
cel care are nevoie de ajutor cat si cel care il ofera.

16 / 123
Relatia este deosebit de importanta in consilierea (terapia) centrata pe client. Se porneste de
la premisa ca relatiile interpersonale reprezinta cheia dezvoltarii individului.

In acest sens, consilierea ofera o relatie care este astfel structurata incat va permite
actualizarea resurselor, facilitarea dezvoltarii si maturizarii. Aceasta implica cateva conditii:

consilierul nu trebuie sa impuna clientului conditii in ceea ce priveste atitudinile, ci


numai in ceea ce priveste comportamentul;
consilierul trebuie sa se abtina de la orice exprimare sau actiune contrara principiilor
anterior formulate:
o trebuie sa se abtina de a intreba, a dovedi, a interpreta, a sugera, a convinge,
a asigura, a sfatui;
o consilierul trebuie sa acorde incredere clientului, considerand ca acesta este cel
mai in masura a-si rezolva problemele si de a lua decizii in mod independent;
o consilierul trebuie sa se concentreze mai ales pe ceea ce simte clientul.

Rogers sugereaza ca eficienta terapeutica sau in consiliere nu consta in construirea unei


relatii terapeutice eficiente, ci in efortul continuu al consilierului de a mentine aceasta relatie
bazata pe empatie, congruenta si imagine pozitiva neconditionata.

Contributia majora a clientului consta mai ales in motivatia acestuia. Afirmatia psihologiei
umaniste, ca omul poseda in el insusi impulsul interior spre sanatate fizica si mentala face
posibila consilierea psihologica. Desi aceasta nevoie este uneori greu de identificat la clienti
foarte sever tulburati, majoritatea oamenilor derutati sau anxiosi sunt suficient de
descurajati pentru a fi dornici de o cooperare care le permite o ameliorare. Un anumit nivel
de colaborare din partea clientului este absolut necesar pentru succesul consilierii.

Importante sunt si expectatiile clientului de a obtine ajutor. Aceste asteptari sunt adesea prin
ele insele suficiente pentru a produce unele ameliorari. Asa cum un preparat placebo inlatura
durerea la subiectii sugestibili, care cred acest lucru, tot asa, persoanele care se asteapta sa
fie ajutate, vor fi ajutate, uneori chiar indiferent de metoda aplicata de consilier. In cadrul
relatiei terapeutice consilierul vine cu o serie de metode si tehnici foarte precise. Acestea au
in comun mai ales menirea lor de a contribui la ajutorul psihologic dat oamenilor aflati in
suferinta. Aceste tehnici ii fac pe clienti sa se cunoasca mai bine, sa-si priveasca problemele
mai obiectiv, dintr-o noua perspectiva.

Trebuie precizat insa faptul ca anumite particularitati ale relatiei consilier - client, cat si
modul de manevrare a acestei relatii, difera de la o scoala la alta. In literatura de specialitate
sunt descrise trei tipuri de relatii terapeutice:

1. Relatia centrata pe realitate si obiect implica o atitudine calma, atenta,


interesata, empatica din partea consilierului, care se straduieste sa-i creeze clientului un
mediu bazat pe caldura si intelegere, mediu care il va ajuta pe acesta din urma sa atinga
obiectivele pe care si le propune interventia psihologica. Acest mediu il ajuta pe client sa
mentina contactul cu realitatea inconjuratoare urmarind in acelasi timp obiectivele consilierii.

Sarcina principala in cadrul acestui tip de relatie este castigarea increderii clientului,
ajutandu-1 pe acesta sa vada in consilier o persoana cu un comportament constant,
previzibil, pe care va puteti baza.

17 / 123
2. Contractul sau alianta terapeutica ia in considerare faptul ca succesul oricarei
terapii implica o colaborare a doua persoane. Acest tip de relatie este de natura constienta,
rationala si non-regresiva, in care consilierul face apel la ego-ul de adult al clientului, pe care
il trateaza ca pe un partener.

Alianta terapeutica este bazata pe acordul de implicit sau explicit al celor doi parteneri de a
lucra impreuna in situatia terapeutica. A tunci cand relatia centrata pe realitate interfereaza
cu alianta terapeutica, specialistul poate oscila intre cele doua tipuri de relatie.

Acest instrument de consiliere (terapie) – analiza tranzactionala - are la baza sistemul


teoretic elaborat de catre psihologul canadian Eric Berne (Analiza tranzactionala si
psihoterapie, 1961, si Jocuri pentru adulti, 1962). Nascuta in Statele Unite, analiza
tranzactionala (A.T.) (tranzactie - comunicare, relatie, contract intre persoane/grupuri) a
cunoscut rapid un succes considerabil, nu numai ca instrument de evolutie (dezvoltare)
personala dar si ca instrument de evolutie a grupurilor. Pentru elaborarea analizei
tranzactionale, Berne porneste de la premisa conform careia „orice fiinta omeneasca ce vine
pe lume, fara complicatii genetice sau accidente, este o fiinta cu imense potentiale, care
merita un respect deplin, indiferent de rasa sau de apartenenta sociala”.

Fiinta omeneasca poate - si trebuie - sa ajunga la cea mai inalta constiinta de si despre sine,
prin faptele ei, prin modul in care isi foloseste energiile intelectuale, fizice si spirituale in
raporturile ei cu ceilalti si cu lumea.

Relatia de consiliere este definita ca un parteneriat intre cei doi protagonisti, practician
tranzactionalist - client, fiecare dintre ei cu viziuni, expectante si scopuri diferite.
Responsabilitatile consilierului, precum si responsabilitatile clientului sunt prevazute in
contractul initial:

Responsabilitatile consilierului:

a. sa conduca si sa dirijeze procesul de consiliere in vederea realizarii obiectivelor


clientului;
b. sa evite jucarea rolurilor de victima, salvator sau persecutor;
c. sa participe activ, impreuna cu clientul, la analiza tranzactionala, analiza jocurilor
psihologice si analiza scenariilor de viata,
d. sa ajute clientul la invatarea conceptelor pentru a le putea folosi in evaluarea
propriului comportament,
e. sa tina la curent clientul cu directia si rezultatele consilierii,
f. sa asiste clientul la realizarea contractului cu el insusi, rolul consilierului fiind cei de
martor sau facilitator,
g. sa considere obiectivele clientului mai importante decat cele proprii.

Responsabilitatile clientului:

a. sa stabileasca, prin contract, ceea ce vrea sa schimbe;


b. sa identifice potentele interioare ce ar putea fi antrenate in obtinerea schimbarii;
c. sa-si asume responsabilitatea pentru propriile decizii si actiuni si sa indeplineasca
sarcinile date de consilier;
d. sa contribuie la stabilirea unei relatii terapeutice de siguranta si incredere;

18 / 123
e. sa considere consilierul drept aliat al schimbarii si nu magician.

3. Relatia de tip transferential este mult accentuata ca instrument terapeutic de


psihanaliza. Ea implica fixatia afectiva a clientului asupra persoanei terapeutului/consilierului
pe modelul relatiei parinte-copil. Nevoia afectiva a clientului, satisfacuta prin intermediul
relatiei centrate pe realitate, este deliberat frustrata de consilier prin interpretarea
transferului, clientul fiind confruntat cu relatia sa infantila. Multi specialisti in interventii
psihologice moderne, non-analisti, sunt de parere ca numai in anumite situatii specialistul
trebuie sa incurajeze relatia de tip transferential si anume cand intuieste ca o asemenea
relatie cu aspect regresiv nu va impiedica testarea realitatii de catre client, capacitatea sa de
a diferentia realitatea de fantezie. Oricum, interventia nu se incheie pana cand specialistul
nu-l ajuta pe client sa lichideze dependenta de tip transferential. Intr-o interventie
psihologica de orientare eclectica, cele trei tipuri de relatii terapeutice trebuie sa fie bine
conduse de catre consilier si echilibrate ca pondere.

In literatura de specialitate se considera ca toate sistemele terapeutice au, indiferent de


orientarea teoretica, unele elemente comune care stau la baza lor:

prezenta unei descarcari de natura emotionala;


existenta rationalizarilor in cadrul interactiunii client-specialist;
vehicularea unor informatii noi care sunt transmise clientului sub forma unor
precepte, reguli de conduita, exemple de viata, sau pe care le descopera clientul
insusi prin intermediul unei intelegeri de natura intuitiva („ insight") ;
intarirea expectatiilor clientului ca va obtine suport afectiv si ajutor din partea
consilierului/terapeutului;
intarirea experientelor incununate cu succes;
facilitarea deblocarilor emotionale.

Relatia de consiliere realizeaza si un proces de influenta sociala. Sensul acestei forme de


influenta sociala consta in stimularea unei dezvoltari armonioase a celui asistat. A cest lucru
nu se poate realiza decat daca un consilier isi dezvolta la randul lui o serie de calitati.
Pietrofesa, Hoffman si Splete (1984) considerau ca cele mai semnificative calitati care
definesc un consilier sunt:

competenta,
puterea,
intimitatea.

Prin competenta, autorii inteleg abilitatea consilierului de a-si accepta propriile limite, de a se
comporta pozitiv cu clientii, de a emite asteptari realiste fata de clienti.

Puterea se refera la abilitatea consilierului de a influenta clientul fara a-l controla, iar
intimitatea vizeaza abilitatea lui de stabili o relatie sincera si deschisa, fara teama respingerii.
La acestea le adauga si alte calitati necesare, dar care luate in sine nu sunt suficiente pentru
exercitarea profesiei de consilier, cum ar fi:

abilitatea de a demonstra nivelul de expertiza (competenta),


atractivitatea (capacitatea de a fi placut si de a induce ganduri pozitive despre sine),

19 / 123
credibilitatea (rezultata din nivelul sau de congruenta intre comportamentul verbal si
cel non-verbal – mimico-gestual, neuro-vegetativ, emotional).

Nivelul de competenta (abilitare si deprinderi de consiliere) se poate antrena si optimiza prin


programe speciale. Dupa Egan (1988), nivelul de abilitare urmareste dezvoltarea
urmatoarelor abilitati:

stabilirea unei relatii „lucrative”;


comunicarea de baza si avansata;
ajutorul oferit clientului in a descoperi caile de auto-ajutorare si auto-stimulare;
clarificarea problemei (problemelor);
formularea scopului sau a tintei;
elaborarea unui program de dezvoltare;
implementarea programului;
evaluarea rezultatelor finale.

Consilierul inglobeaza cunostinte teoretice variate - psihiatrie si psihologie clinica, teoriile


invatarii si dezvoltarii.

1.5. ETAPELE UNUI PROCES DE CONSILIERE2

Consilierea este guvernata de anumite principii generale, aplicabile, de altfel, tuturor tipurilor
de consiliere :

Consilierea este, in esenta, o relatie permisiva ;


Consilierea sustine clientul in procesul rezolutiv dar nu ofera solutii.
Clientul este responsabil pentru propria sa evolutie si dezvoltare.

Din punct de vedere al etapelor procesului de consiliere, se poate discuta despre cateva faze
de baza:

1. STADIUL I - STADIUL RELATIONARII – in care clientul intra in mediul de


consiliere, afla despre "regulile jocului", dar incepe sa si constientizeze ca poate
identifica metode practice pentru rezolvarea problemei:

Orientarea clientului catre consilierea psihologica

1. Consilierul afla de ce clientul cauta consiliere acum;


2. Consilierul afla ce date detin cei care au trimis clientul (daca exista);
3. Consilierul constientizeaza scopul evaluarii clientului si care sunt punctele
proprii de vedere asupra scopului;
4. Consilierul evalueaza daca procesul de consiliere psihologica cel mai potrivit
spijin pe care il poate primi clientul in acest moment;
5. Consilierul respecta confidentialitatea consilierii si spune-i clientului despre
aceasta;
6. Consilierul exploreaza temerile clientului referitoare la consilierea psihologica;

2 Etapele procesului de consiliere mai sunt numite si faze sau stadii.

20 / 123
7. Consilierul afla care este parerea clientului despre consilierea psihologica (cat
crede el ca dureaza etc.);
8. Consilierul exploreaza istoricul clientului referitor la sprijinul primit de acesta de
la alte persoane;

Evaluarea clientului si a grijilor acestuia

1. Consilierul permite clientului sa vorbeasca;


2. Consilierul asculta si raspunde problemei, nu povestii;
3. Consilierul solicita orice informatie cruciala sau de care are nevoie;
4. Consilierul stabileste un proces de reflectare;
5. Consilierul identifica stadiile schimbarii clientului;
6. Consilierul incurajeaza implicarea clientului in procesul schimbarii;
7. Consilierul utilizeaza limbajul si abordarea adecvate;
8. Consilierul utilizeaza capacitatea de influenta personala in mod adecvat;
9. Consilierul va fi sensibil la diferentele importante pentru client;
10. Consilierul utilizeaza un grad adecvat de structurare a problemei;
11. Consilierul prioritizeaza nelinistile clientului si selecteaza nelinistea/problema
tinta;
12. Consilierul fixeaza scopuri specifice pentru problema tinta;
13. Consilierul identifica incercarile nereusite ale clientului de a gestiona problema;
14. Consilierul identifica incercarile reusite ale clientului in gestionarea problemei;
15. Consilierul identifica obstacolele din calea schimbarii;
16. Consilierul trebuie sa fie foarte atent la problemele speciale legate de depresie
si demoralizare;
17. Consilierul ia in considerare interventiile specifice pentru probleme specifice;
18. Consilierul va explica clientului abordarea pe care intentionezi sa o folosesti in
consilierea lui psihologica;
19. Consilierul va ajusta abordarea la profilul si caracteristicile clientului;

Faza de initiere - initierea schimbarii

1. Consilierul nu incarca clientul prea mult;


2. Consilierul variaza nivelul de suport si directia acestuia;
3. Consilierul continua cu abordarea initiala (eventual ajustata) pana cand clientul
isi atinge scopul sau este increzator ca isi va atinge scopul de unul singur;
4. Consilierul va lua in considerare varietatea tehnicilor de consiliere psihologica si
isi va construi demersul pe acestea;
5. Consilierul va fi foarte atent si, daca este cazul, va raspunde adecvat posibilelor
amenintari la adresa aliantei terapeutice datorate sedintelor de consiliere
anulate sau de la care clientul a absentat.

2. STADIUL II - STADIUL INTELEGERII – in care clientul isi intelege problema si


impreuna cu consilierul lucreaza asupra problemei identificate:

Incurajarea schimbarii prin teme pentru acasa

1. Consilierul explica clientului motivul pentru care ii da teme de rezolvat intre


sedintele de consiliere psihologica;
21 / 123
2. Consilierul gandeste la o arie larga de potentiale sarcini;
3. Consilierul isi rezervai timp pentru negocierea temei in cadrul sedintei de
consiliere;
4. Consilierul explica clientului motivatia alegerii unei teme specifice;
5. Consilierul negociaza tema, nu o impune;
6. Consilierul se asigura ca tema apare ca o continuare a sedintei de consiliere;
7. continutul temei trebuie sa tina seama de abilitatile/aptitudinile clientului, stilul
acestuia de a invata din experienta, istoricul clientului in indeplinirea sarcinilor;
8. Consilierul verifica daca clientul a inteles in ce consta sarcina si care este scopul
acesteia;
9. Consilierul stabileste, impreuna cu clientul, unde si cand isi va indeplini
sarcina/tema;
10. Consilierul va face distinctie intre "incerc" si "fac";
11. Consilierul identifica potentialele obstacole in indeplinirea sarcinii;
12. Consilierul stabileste criteriile pentru succes (cand se considera ca sarcina a
fost indeplinita cu succes);
13. Consilierul explica clientului ca nu are nimic de pierdut daca isi indeplineste
tema acasa;
14. Consilierul verifica tema si daca a fost indeplinita sau nu cu succes;
15. Consilierul descopera motivele pentru care clientul nu si-a indeplinit sarcina;
16. Consilierul incurajeaza clientul sa fie din ce in ce mai responsabil in stabilirea
sarcinilor pentru acasa;

Faza de mijloc

1. Consilierul urmareste si consolideaza "victoriile" obtinute de client in demersul


consilierii;
2. Consilierul echilibreaza victoriile rezultate din focalizarea pe sarcina cu victoriile
rezultate in zona relationarii clientului cu ceilalti;
3. Consilierul exploreaza posibilele zone de necunoastere mutuala; solicita
sprijinul unui coleg (sau al supervizorului, pe durata de supervizare);
4. Consilierul incurajeaza clientul, atunci cand este cazul, sa se vada ca si cum l-ar
vedea altii;
5. Consilierul ramane deschis la posibilitatea unei munci terapeutice de
profunzime (psihoterapie);
6. Consilierul echilibreaza aspectele rationale ale consilierii cu cele emotionale;
7. Consilierul va fi atent cu privire la dependenta clientului de consiliere si de
consilier; va sprijini clientul sa se orienteze catre increderea in el insusi si catre
dezvoltarea personala (autonoma);
8. Consilierul va fi atent cu privire la orice deteriorare in starea clientului si va
raspunde prompt oricarui dezechilibru;
9. Consilierul gestioneaza corect orice criza daca apare;
10. Consilierul evalueaza progresul si gestioneaza dezamagirea clientului cu privire
la nivelul progresului sau;
11. Consilierul va fi pregatit sa renegocieze obiectivul initial cand apar schimbari;
12. Consilierul va ajuta clientul sa inteleaga natura non-lineara a schimbarii;

22 / 123
3. STADIUL III - STADIUL SCHIMBARII – care presupune acceptarea de catre
client a schimbarilor ce se produc in psihicul sau si pregatirea clientului pentru
incheierea demersului cu toate actiunile specifice incheierii:

INCHEIEREA

1. Consilierul initiaza pregatirea pentru finalizarea demersului de consiliere


psihologica;
2. Consilierul promoveaza schimbarea autonoma a clientului;
3. Consilierul va respecta dorinta clientului, daca acesta doreste sa termine brusc
consilierea;
4. Consilierul anunta si reitereaza, pe tot parcursul demersului, ideea ca procesul
de consiliere psihologica se va finaliza cu siguranta;
5. Consilierul incurajeaza feedbackul final al clientului;
6. Consilierul va lua in considerare avantajele si dezavantajele diverselor moduri
de finalizare a demersului de consiliere;
7. Consilierul va comunica clientului ca finalizarea consilierii psihologice este
acompaniata cateodata (dar nu inevitabil) de sentimentul unei pierderi;
8. Consilierul ajuta clientul sa foloseasca ceea ce a invatat pentru a privi pozitiv
catre viitor;
9. Consilierul evalueaza progresul clientului la finalul procesului de consiliere si
retine ceea ce a invatat in fiecare demers in parte.

Pentru o abordare cat mai eficienta a procesului de consiliere cele trei faze amintite trebuie
continuate de ceea ce multi specialisti considera a fi a patra faza si anume faza de
urmarirea a progreselor si schimbarii clientului.

In unele abordari se considera ca exista si o faza introductiva inainte de faza de initiere.

Fazele prezentate sunt destul de asemanatoare celor ale unui proces psihoterapeutic, cu
diferenta ca durata si amplitudinea explorarii sunt mai reduse in cazul consilierii. Iata care
sunt aceste etape:

evaluarea completa a cazului in contextul situatiei de viata cu care se confrunta -


clientul prezinta anumite probleme - de relationare, de comunicare, de adaptare, de
integrare etc. - drept pentru care se prezinta la consilier;
identificarea problemei de baza si a celor derivate din perspectiva clientului si a
consilierului - analiza situatiilor care au determinat aparitia problemei clientului si
definirea obiectivului de schimbare dorit de catre client;
schitarea obiectivelor consilierii impreuna cu clientul si acceptarea contractuala a
cadrului consilierii - intocmirea unui contract scris in care se specifica obiectivele
(asteptarile) clientului:
o clarificarea intentiilor,
o asteptarile mutuale si maniera de colaborare pe parcursul consilierii,
o durata si frecventa sedintelor,
o locatia,
o costurile,
o asigurarea clientului de respectarea principiului confidentialitatii;

23 / 123
consilierea propriu-zisa in functie de obiectivele clientului si egograma acestuia
realiz ata prin inventarierea Starilor Eu-lui: Parinte Normativ, Parinte Binevoitor, Adult,
Copil Adaptat, Copil Liber:
o realizarea relatiei si stimularea aliantei terapeutice, a contactului
facilitator muncii de explorare si clarificare;
o explorarea problemei, analiza raspunsurilor emotionale, cognitive si
comportamentale ale clientului la problema identificata si conectarea lor cu
obiectivele initiale;
o reformularea obiectivelor de lucru in functie de evolutia relatiei si de
reactivitatea clientului in procesul de consiliere;
o facilitarea intelegerii si descoperirea impreuna a solutiilor posibile;
o conceperea si alegerea personala a noilor raspunsuri, comportamente
si scenarii de viata, proiectarea si luarea noilor decizii;
o implementarea deciziilor si strategiilor alternative in propria viata;
o sustinerea consilierului si validarea solutiilor rezolutive de viata practicate
de catre client;
incheierea procesului de consiliere in momentul in care clientul considera ca a
indeplinit scopurile si obiectivele prevazute in contractul terapeutic:
o evaluarea finala a rezultatelor consilierii;
o incetarea de comun acord a postconsilierii cu mentinerea unui contact
de confirmare a evolutiei, ca si de reluare a unui nou ciclu in caz de nevoie
(principiul „usilor deschise”).

1.6. TEHNICI DE CONSILIERE

C. Rogers propune urmatoarele tehnici de consiliere/ terapie:

reflectia, meditatia, afirmatii cu accent pe sentimentele prezente;


reformularea continutului relatat de client;
acceptarea neconditionata (atitudine empatica autentica) - acceptarea pozitiva
verbala si nonverbala.

In prezent se folosesc urmatoarele tehnici de consiliere nondirectiva:

A. TEHNICI DE ASCULTARE. ASCULTAREA ACTIVA

Pe parcursul relatarilor clientului, consilierul trebuie sa fie preocupat in permanenta de


intrebari cum ar fi:

Ce spune de fapt clientul ? ;


Care sunt mesajele reale ale acestuia ?.

Aceasta preocupare poate fi verbalizata prin afirmatii de tipul: Se pare ca suferiti mult din
cauza faptului ca... . In felul acesta, consilierul arata ca manifesta un interes sporit fata de
ceea exprima clientul, printr-o atitudine plina de atentie si solicitudine. Tehnica ascultarii
include, cu deosebire, atentia acordata unor semne nonverbale folosite nu pentru a exprima
sentimente, ci pentru a le ascunde.

24 / 123
B. Tehnici de reflectare

1. Repetitia ecou. Consilierul reia o secventa din relatarea clientului, accentuand


cuvintele si expresiile - cheie. Astfel, clientul este incurajat sa comunice si, mai
mult, acesta simte ca este inteles, acceptat, simte ca nu este singur. Reformularea
mesajului clientului, utilizand alti termeni, considerati ca echivalenti, este
superioara in masura in care evidentiaza un efort real de intelegere.
2. Repetitia pe alt ton. Consilierul reia o parte din relatarea clientului dar pe alt ton
si cu o nuanta de umor, tocmai pentru a schimba viziunea sa asupra unor
evenimente considerate negative.

C. Tehnici de reformulare

A reformula inseamna a spune cu alti termeni intr-o maniera mai concisa sau mai explicita
ceea ce clientul tocmai a exprimat. O reformulare este corect efectuata si devine eficienta
doar in masura in care intruneste acordul celui caruia ii este destinata (I. Dafinoiu, 2000, p.
125).

Pentru Rogers, acordul clientului reprezinta criteriul principal al validitatii reformularii;


clientul este considerat expert in problema sa, cea mai informata persoana in legatura cu
situatia pe care o traieste.

Trei procedee principale ale reformularii:

1. Reformularea-reflectare - consilierul subliniaza aspectele esentiale din relatarea


clientului, pastrand insa cadrul de referinta propus de client.

Exemplu: Clientul: ...Problema cu acest gen de sentimente placute este ca ma


simt nefericit pentru ca stiu ca, dupa aceste extraordinare momente de improspatare
a forte lor, voi recadea in starea de depresie.

Consilierul: Daca inteleg bine, va spuneti ca aceste reactii tonice sunt


pasagere si acest fapt va interzice orice satisfactie.3

2. Reformularea ca inversare a raportului figura-fond - este un procedeu care se


foloseste, cu deosebire, atunci cand clientul este nemultumit de modul in care a
reactionat intr-o anumita situatie ; ea permite sa se obtina o noua viziune asupra
ansamblului, fara a se adauga sau omite ceva din relatarea clientului. Acest procedeu isi
are originea in teoria gestaltista si exprima foarte bine conceptia rogersiana privind
restructurarea campului.

Exemplu : Clientul: ...Sunt singurul din clasa care nu face nimic niciodata bine!

Consilierul: ...Dupa parerea dumneavoastra toti ceilalti reusesc mai bine


decat dumneavoastra ?

3 Exemplele care insotesc descrierea acestor procedee sunt preluate din lucrarea Elemente de psihoterapie
integrativa, semnata de I. Dafinoiu
25 / 123
3. Reformularea-clarificare - este un procedeu complex prin care consilierul
formuleaza ceea ce clientul a simtit, dar nu poate exprima.

Exemplu : Clientul: Cumnatul meu este un tip literalmente plin de pretentii. Dupa
el, numai persoana lui conteaza. Numai el are ceva de spus. Imediat ce apare,
conversatia este monopolizata de el. Pot sa urez buna seara la toata lumea si sa plec.

Consilierul: Nodul problemei nu este dat atat de aceste maniere, cat


faptul ca ele, intr-un fel sau altul, va deranjeaza, ajung sa va elimine.

1.7. CONDITII FACILITATOARE ALE CONSILIERII

Un rol important in profesarea activitatii de consilier il detine respectarea nevoilor si valorilor


clientului, precum si a caracteristicilor sale diferentiale, care reflecta o anumita cultura, cu
norme, traditii si valori familiale, morale si spiritual-religioase specifice. Consilierii trebuie sa
aiba in vedere reperele socio-culturale si istorice ale evolutiei persoanelor asistate. Recent,
activitatea consilierilor s-a imbogatit cu consilierea cross-culturala care ofera posibilitatea
luarii in atentie a diferentelor intre consilier si client privind mediul cultural, social, etnic sau
rasial. In special consilierii care asista persoane apartinand unor grupuri minoritare, cum ar
fi imigranti, homosexuali, varstnici, toxicodependenti etc. au nevoie sa inteleaga atitudinile,
valorile, credintele si problemele fiecarui grup minoritar. Asa de pilda, consilierea
gerontologica poate ajuta varstnicii sa se reintegreze in viata, sa accepte moartea cu
seninatate sau sa se pregateasca pentru marea trecere. Dar pentru aceasta este nevoie ca un
consilier sa fie familiarizat cu realitatea existentiala a varstnicilor care se confrunta cu un risc
ridicat pentru depresie, alcoolism si tendinte suicidare, dificultati financiare si de sanatate
ireversibile.

O alta problema care este necesar a fi avuta in vedere o constituie discriminarile, stereotipiile
si prejudecatile cu care se confrunta grupurile de minoritari, fie ele mascate, fie exprimate.
Dezvoltarea identitatii de sine si autoacceptarea sunt obiective importante in munca de
consiliere. Interventiile pe grupuri minoritare sau asistarea persoanelor care fac parte din
aceasta cateurie pot fi facute corect numai in baza cunoasterii etapelor psihologice prin care
trec oamenii cu sentimente de opresiune. Modelul teoretic elaborat de Atkinson precizeaza
particularitatile acestor etape, dupa cum urmeaza:

Conformarea – se apreciaza cultura dominanta, se dezaproba propria cultura si se


manifesta atitudini discriminative fata de alte culturi;
Disonanta – apare un conflict intre aprecierea si dezaprecierea propriului grup, pe
de o parte, iar pe de alta parte, intre aprecierea si dezaprecierea propriului grup si
a grupului dominant;
Rezistenta – se caracterizeaza prin conflictul dintre empatia fata de alte minoritati
si etnocentrism, pe de o parte si dezaprecierea grupului majoritar, pe de alta parte;
Introspectia – se refera la analiza propriului grup, la evaluarea altora pe baza
etnocentrismului;
Articularea sinergica sau constientizarea - aprecierea propriului grup si a altor
minoritati si aprecierea selectiva a grupului dominant.

Pentru a evalua corect un client care apartine altor grupuri culturale, consilierul trebuie sa
cunoasca istoria sociala si calitatile distinctive ale subgrupurilor etnice sau socio-economice,

26 / 123
cum ar fi, de pilda, ce inseamna pentru acel grup a fi normal sau anormal. Orice proces de
consiliere urmareste producerea de modificari in viata clientilor. Ori, in consilierea grupurilor
minoritare, o parte din mijloacele interventiilor clasice se pot dovedi inadecvate, ca de pilda
contactul vizual, exteriorizarea sentimentelor, a vorbi mai mult decat a actiona etc.

1.8. CONSILIEREA CA RELATIE DE AJUTOR

Oferta de ajutor pe care o practica un consilier difera de alte tipuri de ajutor pe care le gasim
in viata cotidiana. Dupa Kurplus, se precizeaza patru caracteristici ale relatiei de ajutor in
consiliere:

este o relatie umana;


presupune o influenta sociala;
dinamica ei depinde de abilitatile si deprinderile profesioniste ale consilierului, dar si
de capacitatea de raspuns a clientului;
presupune o pregatire teoretica hotaratoare.

In calitatea sa de relatie umana, consilierea se bazeaza pe resurse empatice, respect si


adevar.

Empatia emana si se manifesta din ascultarea activa, centrata pe sentimente exprimate sau
neexprimate verbal de client, dar sugerate sau relevate nonverbal. Empatia, ca o
componenta de baza a personalitatii consilierului poate fi masurata si exprimata sub mai
multe forme. Ivey (1988) distinge:

empatia substractiva (prin care consilierul se indeparteaza de client),


empatia bazala (in care raspunsurile consilierului sunt paralele cu enuntul clientului)
empatia aditiva (in care raspunsul consilierului invadeaza ideile si sentimentele
clientului).

Respectul presupune mentinerea unei atitudini non-evaluative fata de client, atentie


acordata clientului, acceptarea sa neconditionata si valorizarea lui ca o persoana demna de
stima si valoare, cum afirma C. Rogers (1951). Sinceritatea si onestitatea se refera la pozitia
fata de sine a consilierului, congruenta intre ideile, sentimentele, comportamentul si
orientarea sa teoretica. Sinceritatea si deschiderea de sine sunt pasaportul catre increderea
clientului.

Etapele unui proces de consiliere, privita ca o relatie de ajutor sunt, in acord cu Gazda
(1984):

1. Facilitarea – etapa axata pe intelegere si explorare de sine, pe baza a trei


abilitati ale consilierului: empatie, respect si stil cald;
2. Tranzitia – facilitarea propriei intelegeri si a angajarii in schimbare. Aceasta
necesita concretete, adevar si deschidere de sine din partea consilierului;
3. Actiunea – angajeaza alte doua abilitati ale consilierului - confruntarea si
urgenta pentru a determina clientul sa se implice intr-o directie
corespunzatoare.

27 / 123
Cunostintele teoretice il ajuta pe consilier sa aibe acces la psihologia clientilor, la dinamica
personalitatii lor in situatii variate. Oricare ar fi orientarea teoretica pentru care opteaza un
consilier (psihodinamica, cognitiva sau umanist-experientiala), el trebuie sa cunoasca foarte
bine teoriile personalitatii, sa posede cunostinte despre dezvoltarea umana (a varstelor),
despre conceptele de baza ale consilierii si modelele de baza ale psihoterapiei.

Complementar modelului medical, consilierea, ca si psihoterapia, actioneaza asupra intregii


persoane, inclusiv asupra relatiei dintre componentele mediului si cele intrapsihice. Se
dezvolta astfel o atitudine de mobilizare anti-boala si o stimulare a resurselor compensatorii
prin care clientul este eliberat de prejudecati si anxietate de esec, fiind inteles in contextul
realitatii in care traieste.

Se poate vorbi de o filosofie a consilierii profesionale bazata pe trei principii:

sarcina esentiala a consilierului este facilitarea dezvoltarii umane;


consilierul trebuie sa ia in considerare mediul social, psihic si fizic al clientului;
scopul consilierii este de a pregati o corespondenta dinamica intre persoana si mediu.

Rezultatul aplicarii acestei interventii este dezvoltarea sinelui psihosocial, astfel incat sa
atinga un nivel de functionare superior:

rezolvare de probleme de viata,


fortificare in fata schimbarilor,
adaptare mai flexibila,
un mai bun control al propriei vieti.

„Vizand aspectele psihosociale mai mult decat cele intra-psihice ale dezvoltarii si cresterii,
consilierii trebuie sa cunoasca semnificatia unor concepte precum: rol social, comportament
social, comportament adaptiv, sarcinile dezvoltarii, raportul dintre comunitate si grupul
social, program de prevenire sau remediere.” (L. M. Stanescu, op. Cit., pag. 27)

1.9. ROLUL CONSILIERII IN ACT IVITATEA EDUCATIVA

Reforma invatamantului in Romania subliniaza importanta comutarii accentului de pe latura


informativa a procesului educativ spre cea formativa. Invatamantul traditional de tip
informativ se centreaza prioritar pe aspectele de ordin cognitiv ale elevului, ignorand
personalitatea subiectului educatiei, componentele sale afective, motivationale, atitudinale si
comportamentale. Elevul este perceput ca un „recipient" de asimilare si de reproducere a
informatiilor, si mai putin ca o persoana reala, ca o fiinta umana originala, ca o personalitate
unica si irepetabila.

Invatamantul modern trebuie sa aiba ca scop nu doar absolventi bine informati, ci formarea
de persoane bine abilitate si instrumentate cu resurse adaptative la solicitarile sociale si
psihologice ale vietii, cu un sistem axiologic bine conturat.

Sistemul de invatamant romanesc actual nu este inca in totalitate pregatit sa raspunda


exigentelor impuse de o societate libera si democratica. Conservatorismul, depersonalizarea,
intelectualismul, autoritarismul si obiedienta, elitismul si inegalitatea sanselor, segregarea

28 / 123
scolii de persoana, familie, comunitate sunt doar cateva din tarele invatamantului romanesc
existente si astazi (Miroiu si colaboratorii, 1998).

Cresterea alarmanta a numarului de esecuri si abandonuri scolare, de comportamente


deviante si delincvente, de tulburari emotionale in randul elevilor, reprezinta indicatori ai
faptului ca scoala trebuie sa faca mai mult in aceasta directie.

Consilierea reprezinta una din modalitatile esentiale prin care scoala devine un proces
formativ, centrat pe elev, capabila sa valorizeze tipuri diverse de elevi si abilitati, sa raspunda
nevoilor comunitatii si sa infuzeze societatea cu persoane competente pentru viata sociala si
profesionala.

1.10. EVALUAREA MUNCII DE CONSILIERE

Succesul unei consilieri, ca si al unei psihoterapii, consta in posibilitatea clientului de a nu


ramane ancorat sau dependent de consilier, ca urmare a deblocarii capacitatii sale de a-si
gestiona si rezolva problema intr-un mod responsabil. Aceasta presupune ca persoana
consiliata invata sa emita solutii diferite, sa-si asume consecintele, sa evite repetarea erorilor
si, in caz de esec, sa aibe capacitatea de a se remotiva pentru o noua incercare de solutionare
a problemelor, utilizandu-si toate disponibilitatile si neasteptand permanent o noua forma de
ajutor. Adica, altfel spus, invata sa se auto-ajute, acceptandu-si in acelasi timp limitele si
solicitand sprijin numai atunci cand nu si-l poate oferi singura, cu adevarat.

Acceptarea unei situatii ireversibile, de genul unui handicap si invatarea convietuirii cu el in


conditii de liniste, optimism si mentinere a contactelor sociale integratoare poate fi de
asemenea un succes al unei consilieri.

Un nivel crescut de autoincredere si de clarificare asigura autonomia clientului si asterne


calea unor comportamente responsabile si unei bune capacitati de a face fata stress-ului,
crizelor sau provocarilor existentiale ulterioare.

Esecul muncii unui consilier este lesne de observat atunci cand persoana consiliata stagneaza
in reactii de negativism, inertie, lamentativitate, neajutorare si dependenta sau isi agraveaza
reactiile dezadaptative ori se ancoreaza in conduite de santaj emotional, comportament
protestatar sau revendicativ, perseverand in eroare si autosabotandu-se. Acesta este fie
semnul unei interventii neprofesioniste a consilierului, fie este indicatorul necesitatii unui
proces terapeutic mai adanc si mai bine structurat. In consecinta cazul poate fi orientat catre
un terapeut profesionist sau catre un alt consilier.

Uneori, conditiile externe, contextul socio-familial sau socio-cultural pot frana sau defavoriza
demersul unei consilieri individuale, de aceea este necesar ca interventia sa fie pe cat posibil
multidisciplinara si sa nu ignore niciunul din factorii care pot contribui la o situatie de criza.
Lucrul cu familia extinsa, de pilda, sau cu colectivitatea implicata, largeste sansele unei
interventii corecte, de succes.

29 / 123
2. ABORDARI SI PRINCIPII ALE CONSILIERII

2.1. ABORDARILE GENERA LE ALE CONSILIERII

2.1.1. Abordarile psihodinamice

a. Abordarea psihanalitica freudiana

Abordarile psihodinamice isi au originea in psihanaliza freudiana. In teoria psihanalitica


accentul cade pe procesele intrapsihice ce au rolul de a face distinctia dintre "motivele
inconstiente si cele constiente ce stau la baza comportamentului uman" (Holdevici I, 1993).
In structura personalitatii sunt identificate trei instante: sinele, eul, supraeul.

Sinele reprezinta sursa pornirilor instinctuale, a impulsurilor inconstiente de cautare a


placerii si de ostilitate.
Eul este o instanta constienta care restructureaza impulsurile inconstiente si mediaza
intre instincte si cerintele socialului.
Supraeul este purtatorul valorilor sociale si morale.

Eu-ul transforma si suprima tendintele inconstiente ale Sineleui. Starile de angoasa si


neliniste izvorate din impulsurile neexprimate ale Sinele-ului sunt contracarate de
mecanismele de aparare ale eului: reprimarea, rationalizarea si refuzul.

Trasatura centrala a compormantului uman este, conform psihanalizei freudiene,


polaritatea, iar viata omului consta in grade diferite de conflict intre fortele polare (viata-
moarte, realitate-imaginatie, social-personal). In psihanaliza freudiana, conflictele
intrapersonale anticipa conflictele interpersonale. Originea conflictelor trebuie cautata in
trecutul individului, in imprejurarile nefericite din copilarie. Consilierea de tip psihanalitic este
marcata de doua momente esentiale: Catharsisul si Insightul.

Catharsisul este o descarcare de natura emotionala a tensiunii si anxietatii prin retrairea in


plan psihic a experientelor trecute.

Iluminarea brusca rezida in descoperirea intuitiva de catre pacient a surselor si motivelor


ascunse (structurate in copilarie si de natura inconstienta)ce stau la baza coportamentelor
sale. Scopul consilierii de tip psihanalitic este de a indruma clientul in intelegerea a ceea ce se
afla in inconstient.

In procesul de atingere a insightului trebuie parcurse patru etape (Hutchinson, 1950):

Etapa pregatitoare
o trairea sentimentelor de frustrare, anxietate si disperare;
o activitatea de cautare (prin tatonare si eroare) a unei solutii;
o recaderea in vechile modele comportamentele si de gandire .
Etapa de incubatie
o dorinta de a fugi de problema;

30 / 123
o lipsa de motivatie/ de rezistenta in rezolvarea problemelor.
Etapa de iluminare
o problema devine clara pentru subiect;
o clientul identifica solutia.
Etapa de evaluare si elaborare a solutiei
o confruntarea solutiei cu criteriile exterioare furnizate de realitate.

Consilierea de tip psihanalitic este recomandata in terapia anxietatii, in fobii si in isteria


anxioasa.

b. Abordarile psihodinamice moderne - postfreudiene

Abordarile psihodinamice moderne valorifica, atat sub aspect metodologic cat si conceptual,
psihanaliza post-freudiana (A.Alder, C.Jung, K.Horney, H.Sullivan).

A. Alder considera ca depasirea propriului sentiment de inferioritate constituie principalul


conflict al omului. Scopul individului nu este altul decat punerea in valoare a potentialului
propriu, in depasirea starii de inferioritate din copilarie. In consecinta, cauzele
comportamentelor indezirabile sunt in viitor si nu in trecutul individului.

Psihanaliza clasica, freudiana este punctul de origine pentru teoria lui C.Jung. Acesta sustine
ca la baza actiunilor omului se afla nu numai propria lui experienta ci si aceea a comunitatii
in care traieste.

Adeptii consilierii dinamice moderne recomanda utilizarea urmatoarelor tehnici si metode


(Holdevici, 1996):

Metoda asociatiilor libere

Metoda asociatiilor libere consta in libertatea acordata pacientului de a spune orice, fara jena
sau fara dorinta de a face o impresie buna. Motivul utilizarii acestei metode este ca
inconstientul va scoate la iveala continuturile sale reprimate, eliberand astfel pacientul de
efectele lor. In declansarea unor noi asociatii libere consilierul va folosi, ca stimuli, intrebarile
directe : "La ce te duce gandul acesta?".

Analiza viselor

Sentimentele si dorintele puternic reprimate, in care clientul este profund implicat incat nu le
poate aduce in constiinta sa prin efort personal, reprezinta continutul latent al visului. Fiecare
vis este o lupta a individului in rezolvarea conflictelor de natura inconstienta.

Analiza actiunilor clientului

Comportamentele verbale ca si cele nonverbale ale consiliatului pot oferi informatii


importante expertului. Printre elementele ce pot fi supuse analizei sunt: grija excesiva,
privirile anxioase, erorile de pronuntare a unor cuvinte, etc.

31 / 123
Analiza euului

Analiza euului vizeaza cunoasterea naturii specifice a atitudinilor constiente si a


comportamentului subiectului. Consilierul trebuie sa se centreze nu numai pe impulsurile si
mecanismele de aparare ale eului, ci si pe identificarea unor solutii la problemele curente ale
clientului.

Interpretarile

Interpretarea de tip psihanalitic consta in ordonarea de catre consilier a materialului propus


de pacient in cursul asociatiilor libere si in analiza visurilor. Aceste interpretari ajuta clientul
in obtinerea insightului sau in descoperirea brusca si intuitiva a continuturilor inconstiente ce
reprezinta cauzele comportamentelor dezadaptative.

Prelucrarile asupra materialului produs de client

Prelucrarea materialului produs de pacient este realizata prin exprimarea unor interpretari
ulterioare specifice, inclusiv in cazurile in care subiectul manifesta tendinta de intoarcere la
comportamentele sale infantile sau nu asimileaza emotional interpretarile initiale oferite de
consilier.

2.1.2. Abordarile comportamentale

Abordarile comportamentale au aparut ca reactie la terapiile psihodinamice,


fundamentandu-se pe tezele orientarii behavioriste (comportamentale). Consilierea de tip
comportamental este un proces de invatare. Modificarea directa a comportamentului unui
individ provoaca schimbari la nivelul atitudinilor si sentimentelor.

a. Consilierea bazata pe comportament

Consilierea comportamentala clasica are ca scop deconditionarea persoanei dezadaptate de


comportamentele indezirabile prin diminuarea sau eliminarea intaririlor si inlocuirea acestor
comportamente cu unele dezirabile.

I. Holdevici sintetizeaza metodele si tehnicile utilizate in consilierea comportamentala:

Tehnica stingerii comportamntelor nedorite

Modelele de comportament invatate au tendinta de a slabi si de a disparea in timp daca nu


sunt intarite corespunzator. Acest fenomen este evident mai ales in situatiile in care
comportamentul nedorit a fost intarit fara voie de alte persoane.

Astfel, un copil de 6 ani, a fost adus la psiholog pentru ca detesta scoala, comportamentul
sau in clasa avand un caracter agresiv care deranja lectiile si facea ca acest copil sa fie
respins de colegii sai. Observand cu atentie comportamentul parintilor in timpul interviului
clinic psihologul a constatat ca ambii parinti erau foarte permisivi si aprobau tot ce facea sau
spunea copilul.

32 / 123
Programul propus a cuprins urmatoarele etape:

1. parintii au fost ajutati sa discrimineze intre comportamentele reale si cele cu caracter


demonstrativ ale copilului;
2. parintii au fost invatati sa ignore copilul, ne-acordandu-i interes si atentie atunci cand
punea in functiune comportamente demonstrative. Ei trebuiau, dimpotriva, sa
manifeste aprobare pentru comportamentele dezirabile;
3. invatatoarea a fost, la randul ei, instruita sa ignore copilul cand acesta se comporta
necorespunzator si sa-i acorde atentie cand se comporta bine.

Comportamentele nedorite, cu caracter demonstrativ, ale copilului, s-au accentuat in clasa in


primele zile, ele reducandu-se apoi din ce in ce mai mult, nemaifiind intarite de parinti si
invatatoare.

O data cu diminuarea acestor comportamente copilul a inceput sa fie tot mai mult acceptat
de colegi, ceea ce a constituit o noua intarire a modelelor dorite de comportament si a
modificat atitudinea sa negativa fata de scoala.

Exista doua tehnici mai cunoscute care se bazeaza pe principiul stingerii comportamentelor
nedorite:

terapia imploziva;
tehnica expunerii.

Ambele tehnici utilizeaza principiul stingerii reactiilor conditionate de evitare a stimulilor


anxiogeni si din acest motiv sunt indicate in tratamentul tulburarilor anxioase. Metodele sunt
asemanatoare in esenta, diferenta constand in aceea ca in cursul terapiei implozive
clientul/pacientul se confrunta cu situatia anxiogena in plan imaginar, in timp ce in cursul
celei de-a doua tehnici confruntarea cu stimulul anxiogen are loc chiar in realitate, in cursul
terapiei implozive pacientului i se cere sa-si imagineze situatii care ii produc anxietate;
psihologul, in loc sa-l linisteasca, manevreaza astfel situatia, incat sa se produca o crestere
masiva a anxietatii. Prin expuneri repetate la situatii anxiogene in conditii de securitate
afectiva stimulii anxiogeni isi pierd forta si comportamentul de evitare a respectivelor situatii
are tendinta sa se stinga. Confruntarea reala cu situatiile anxiogene se utilizeaza cu succes
mai ales la subiectii cu capacitati imaginative limitate. Astfel, un pacient cu fobie de locuri
inalte poate fi dus de terapeut in astfel de locuri (pe acoperisul unor blocuri, pe poduri etc).
Intr- un studiu pe pacienti cu agorafobie (teama de spatii deschise), s-a demonstrat
experimental ca expunerea prelungita la stimuli anxiogeni in vivo s-a dovedit superioara celei
imaginative. Cu toate acestea, exista si subiecti pentru care expunerea reala la stimuli
anxiogeni este prea dura. Se citeaza si cazul unui pacient agorafobie, care s-a ascuns in
pivnita de teama de a nu fi obligat sa se plimbe pe strada impreuna cu terapeutul.

Datele clinice au demonstrat ca desi marea majoritate a pacientilor raspund favorabil la


aceste tehnici, unii subiecti nu obtin rezultate, iar la un numar foarte mic se poate produce
chiar o exacerbare a simptomatologiei.

Tehnica imploziva si tehnica expunerii, bazate pe principiul stingerii


comportamentelor nedorite, sunt utilizate in tratamentul tulburarilor anxioase.

33 / 123
In tehnica imploziva, clientul se confrunta cu situatia anxiogena in plan imaginar, in timp ce
in cazul tehnicii expunerii confruntarea consiliatului are loc in plan real.

Tehnica desensibilizarii sistematice

Aceasta tehnica s-a dovedit utila in reducerea unor modele de comportament nedorite, prin
punerea in actiune a altor modele comportamentale antagoniste. Prin tehnica desensibilizarii
subiectul este invatat sa se relaxeze sau sa se comporte intr-un mod care este incompatibil
cu aparitia anxietatii in prezenta unor stimuli anxiogeni reali sau imaginari.

Tehnica desensibilizarii nu se adreseaza in exclusivitate comportamentelor fixate prin


intarirea negativa, ci unei game mult mai largi de situatii.

Termenul de „desensibilizare sistematica" ii apartine lui Wolpe. Pornind de la principiul ca


modelele de comportament bazate pe anxietate nu sunt altceva decat raspunsuri
conditionate, autorul a elaborat o metoda prin care pacientul este invatat sa ramana calm si
relaxat in situatii anxiogene. Metoda cuprinde urmatoarele etape:

o Invatarea relaxarii

Aceasta se realizeaza in primele sase sedinte de psihoterapie, dupa metoda relaxarii


musculare progresive a lui Jacobson (1938). In unele situatiii se poate apela si la alte tehnici
de relaxare, hipnoza, meditatie si chiar la medicamente, pentru a facilita destinderea
subiectului.

o Stabilirea ierarhiilor

Tot in cursul primelor sedinte de psihoterapie se stabileste o ierarhie a situatiilor generatoare


de anxietate pentru subiect, in ordine descrescatoare de la situatia cea mai anxiogena pana
la cea mai putin anxiogena. De pilda, in cazul unui copil cu fobie de caini, contactul direct cu
animale mari poate reprezenta stimulul cel mai anxiogen, pozele cu caini un stimul mai putin
anxiogen, iar prezenta altor animale mici cu blana - un stimul si mai putin anxiogen.

o Procedeul desensibilizarii

Dupa ce subiectul stapaneste bine tehnica de relaxare i se cere sa se relaxeze cu ochii inchisi,
in timp ce terapeutul ii descrie tot felul de scene, incepand cu unele neutre si inaintand
progresiv pe linia ierarhiei stimulilor generatori de anxietate. Pacientul, aflat in relaxare, este
solicitat sa-si imagineze fiecare situatie descrisa de terapeut, fn momentul in care pacientul
afirma ca simte anxietatea, sedinta se incheie. Tratamentul continua pana cand pacientul
devine capabil sa ramana relaxat in timp ce isi reprezinta scene care inainte ii trezeau o
reactie anxioasa de amploare. Durata medie a unei sedinte de desensibilizare este de 30
minute, sedintele avand loc de 2-3 ori pe saptamana.

Au fost subliniate urmatoarele situatii in care tehnica desensibilizarii s-a dovedit ineficienta:

la pacienti cu dificultati in invatarea relaxarii;


in cazul in care ierarhiile de stimuli anxiogeni sunt irelevante sau pot ghida gresit
subiectul;

34 / 123
in cazul existentei unei inabilitati imaginative a subiectului.

Tehnica desensibilizarii s-a dovedit utila intr-o serie de situatii cum ar fi: reducerea tracului de
examen, terapia fobiilor, a tulburarilor anxioase, cat si in unele cazuri de impotenta si
frigiditate.

Tehnica aversiva

Aceasta metoda presupune inlaturarea modelelor nedorite de comportament prin metoda


clasica a sanctiunilor. Sanctiunea presupune atat inlaturarea intaririlor pozitive cat si
utilizarea unor stimuli aversivi. Cei mai des utilizati stimuli aversivi sunt socurile electrice.
Desi utile, pedepsele sunt rareori utilizate ca unica metoda de tratament.

Prima utilizare sistematica a tehnicii aversive apartine lui Kantorovich (1930) care a tratat
alcoolici prin administrarea unor socuri electrice asociate cu prezentarea vizuala, mirosul si
gustul unor bauturi alcoolice. Ulterior tehnica aversiva a fost aplicata la o gama larga de
tulburari sau deprinderi gresite cum ar fi: fumatul, consumul de bauturi alcoolice, mancatul
excesiv, dependenta de droguri, deviatii sexuale si chiar in cazul unor comportamente
psihotice bizare. La ora actuala utilizarea socurilor electrice ca stimuli aversivi a scazut mult,
atat datorita aspectelor etice implicate, cat si datorita faptului ca noile comportamente
dezirabile induse prin aceasta metoda nu au tendinta de a se generaliza si la alte situatii
decat strict la cele asupra carora s-a actionat direct. Au fost puse la punct procedee mai putin
periculoase si mai eficiente, cum ar fi, de pilda, metoda intaririi diferentiate in cadrul careia
sunt intarite comportamentele incompatibile cu cele indezirabile.

Tehnica aversiva reprezinta o modalitate de a stopa raspunsurile dezadaptative pentru o


perioada de timp in care ar exista posibilitatea de a produce modificari in stilul de viata al
subiectului prin incurajarea modelelor de comportament adaptative care au tendinta de a se
autointari. A cest element prezinta o importanta deosebita deoarece, altfel, pacientul se va
abtine de la comportamentul nedorit in situatia psihoterapeutica in care este sanctionat, el
continuand insa sa le manifeste in situatiile reale, unde se simte in siguranta.

Metoda modelarii

Modelarea este utilizata in consilierea de grup si presupune observarea si imitarea unor


modele comportamentale dezirabile. Metoda este eficienta in cazul copiilor deficienti mintal si
in cazul subiectilor timizi.

Aceasta metoda presupune insusirea unor modele dezirabile de comportament prin imitarea
altor persoane cum ar fi terapeutul sau parintele.

Pacientul este confruntat cu anumite tipuri de comportament realizate de catre terapeut si


incurajat sa le imite.A stfel, de pilda, modelarea s-a dovedit eficienta in acumularea unor
deprinderi de alimetare independenta la copiii deficienti mental.

Tehnica asertiva (antrenamentul asertiv)

Antrenamentul asertiv il ajuta pe consiliat sa-si exprime deschis si adecvat gandurile si


sentimentele. Subiectii sunt invatati sa adreseze altor persoane remarci directe si mai putin

35 / 123
confortabile, fara sentimente de ostilitate sau agresivitate. Tehnica este eficienta in cazul
personelor anxioase si a celor cu dificultati in stabilirea de contacte interpersonale.

Antrenamentul asertiv a fost utilizat atat ca metoda de sensibilizare cat si de formare a unor
abilitati de a face fata diverselor situatii de viata. A ceasta tehnica s-a dovedit eficienta mai
ales in cazul persoanelor care au dificultati in stabilirea unor contacte interpersonale datorita
anxietatii accentuate care ii impiedica sa se exprime liber si chiar sa-si manifeste
sentimentele de afectiune. Tehnica este indicata si in cazul subiectilor care in mod constant
ii lasa pe ceilalti sa-i manipuleze sau sa profite de pe urma lor. Antrenamentul asertiv are
menirea de a-l invata pe subiect sa-si exprime deschis si adecvat gandurile si sentimentele.
Acest antrenament se desfasoara in etape, comportamentul asertiv fiind practicat initial in
cabinetul de consiliere si abia ulterior in viata reala. Se acorda o atentie sporita dezvoltarii
unor deprinderi si abilitati de relationare interpersonala. Pacientii timizi sunt invatati sa
adreseze altor persoane remarci directe si mai putin confortabile, fara ca in spatele lor sa se
afle sentimente de ostilitate sau agresivitate (de pilda, se pot adresa partenerului remarci de
tipul: „nu-mi place cum te-ai pieptanat" sau „aceasta rochie nu-ti sta bine" etc).

In literatura de specialitate se considera ca tehnica asertiva nu este eficienta in cazul fobiilor


care se refera la stimuli cu caracter impersonal. De asemenea, tehnica nu este indicata nici in
cazul anumitor tipuri de situatii interpersonale; astfel, de pilda, in cazul unei persoane
respinse de altcineva, tehnica asertiva mai mult tinde sa agraveze situatia decat sa o rezolve.

b. Consilierea rational-emotiva (RET )

Fiecare persoana dispune de un potential psihofizic atat pentru gandirea rationala cat si
pentru cea irationala. Altfel spus, subiectul are tendinta biologica si culturala de a gresi si de
a-si crea probleme. In acelasi timp, oamenii au capacitatea de asi transmite sau comunica
atitudini si comportamente nevrotice. Aceste comportamente, considera initiatorul aceste
abordari A. Ellis, pot fi eludate printr-o activitate de consiliere activ-directiva de scurta durata
(5-15 sedinte). Consilierul trebuie sa ajute clientul in acceptarea faptului ca este imperfect,
ca poate face greseli si in demersul de reindoctrinare cu diferite valori, convingeri si idei.

Consilierea rational-emotiva opereaza cu paradigma A-B-C:

A- se refera la evenimentele din viata consiliatului ;


B- se refera la ceea ce gandeste subiectul despre evenimentul respectiv ;
C- se refera la sentimentele si comportamentele persoanei ca rezultat al lui B.
Atunci cand exista o consecinta C, incarcata emotional, ce urmeaza unui
eveniment

A – ca fapt activator apare ca fiind cauza acelei consecinte (C). In realitate, consecintele
emotionale si comportamentale (C) sunt generate de (B), adica de gandurile si convingerile
irationale ale individului. Clientul este invatat cum sa lupte impotriva convingerilor irationale
prin contraargumente sau dispute (D). Sentimentele de auto-ajutorare si comportamentele
sanatoase sunt consecinta constientizarii consiliatul a starii in care se afla (etapa efectelor
-E).

Consilierul de tip RET foloseste, in relatiile psihoterapeutice, tehnica argumentarii. In


derularea consilierii specialistul trebuie sa parcurga urmatorii pasi :

36 / 123
Clientul trebuie sa-si asume intreaga responsabilitate a tratamentului ;
Descoperirea si evaluarea, de catre consiliat, a gandurilor si convingerilor irationale
prin reflectarea asupra unor maxime, de exemplu ("Modul in care te simti si te
comporti este determinat, in mare masura, de felul in care gandesti si nu de ceea ce
ti se intampla sau de actiunile celor din jur. ").
Consilierul solicita subiectului rezolvarea unor sarcini/teme pentru acasa - de
exemplu, sa acorde 15-30 minute pentru identificarea gandurilor irationale dupa
modelul A-B-C.
Consiliatul trebuie sa actioneze concret pentru a schimba modul negativ de gandire
(de pilda, sa-si acorde recompense si sanctiuni, sa se axeze pe activitati dezirabile,
etc).
Consilierul ajuta clientul in combaterea rezistentelor rezultate din gandirea irationala si
din temerile nerealiste sau nejustificate.

c. Consilierea cognitiv-comportamentala

Consilierea cognitiv-comportamentala isi are originea in psihanaliza lui A. Adler (fiecare


individ prezinta o conceptie proprie despre lumea obiectiva) si in psihologia cognitivista.
Consilierea cognitiv-comportamentala s-a dovedit eficienta in tratarea puseurilor de panica si
a anxietatii generalizate. Anxietatea este generata de gandirea negativa structurata pe doua
niveluri :

Gandurile si imaginile negative ce apar in starea de anxietate ;


Afirmatiile si regulile cu caracter disfunctional ce reprezinta seturi de atitudini si
credinte pe care indivizii le au despre ei insisi si despre lumea inconjuratoare.

In consilierea cognitiv-comportamentala, clientul este solicitat in elaborarea si planificarea


unor strategii de rezolvare a problemelor cu care se confrunta. Formularea precisa, impreuna
cu clientul, a obiectivelor, "pe baza unor informatii detaliate in legatura cu factorii care
contribuie la mentinerea problemei simptom" (Holdevici, Irina, p.104), asigura reusita
consilierii de tip cognitiv-comportamentala. Consilierul este conditionat sa asigure un climat
de incredere reciproca in care subiectul sa se simta securizat pentru a fi capabil sa comunice
in mod real. Consiliatul trebuie informat ca activitatea psihoterapeutica il va ajuta sa se ajute
singur, il va instrumenta cu abilitati prin care sa rezolve atat problemele prezente cat si pe
cele similare din viitor.

Adeptii abordarii cognitiv-comportamentale considera importanta evaluarea initiala a


clientului prin :

Interviu ;
Auto-monitorizare ;
Auto-evaluare (chestionare, scale de evaluare) ;
Observarea directa a comportamentului subiectului.

Metodele si tehnicile utilizate in consilierea cognitiv- comportamentala se grupeaza in :

1. Metode si tehnici de identificare a gandurilor negative :

o Discutarea unei experiente emotionale recente.

37 / 123
o Tehnica imaginatiei dirijate sau a jocului dramatic pentru a-l determina pe
subiect sa retraiasca o experinta emotionala.
o Tehnica modificarilor de dispozitie in cursul unei sedinte de consiliere, deoarece
fluctuatiile de dispozitie pot fi utile pentru d eclansarea automata a gandurilor
subiectului.
o Tehnica determinarii semnificatiei unui eveniment.

2. Metode si tehnici de modificare a gandurilor si comportamentelor negative :

o Rationalizarea- consilerul explica ce relatie se stabileste intre cognitie,


afectivitate si conduita.
o Distragerea- poate fi realizata prin concentrarea consiliatului asupra
continutului unei conversatii si nu asupra starii proprii in scopul exercitarii unui
control direct si imediat asupra simptomului.
o Furnizarea unor informatii cu privire la mecanismele anxietatii.
o Programarea activitatilor- subiectul evalueaza, sub aspect afectiv, pe o scara
de la 0-100, activitatile pe care le desfasoara, iar consilierul ofera o lista de
principii ale planificarii timpului.
o Verificarea veridicitatii gandurilor negative automate - consilierul si clientul
identifica solutii rationale de inlocuire a gandurilor negative automate

d. Consilierea bazata pe realitate (terapia realitatii)

Abordarea consilierii centrate pe realitate se bazeaza pe dezvoltarea unei filosofii pozitive a


educatiei, pe implementarea unui stil de viata constructiv, responsabil. Conceptele
fundamentale in terapia bazata pe realitate sunt:

comportamentul responsabil
nevoia de identitate.

In structurarea comportamentului responsabil individul trebuie sa respecte cei trei R :

Realitatea (Reality) ;
Corectitudinea (Right) ;
Responsabilitatea (Responsability).

Comportamentul responsabil este sinonim cu sanatatea mintala, iar motivele inconstiente


individuale nu reprezinta o scuza a starii subiectului. Individul trebuie sa constientizeze si sa
inteleaga ca trecutul nu poate fi reeditat in mod practic si ca importante sunt incercarile lui de
reusita actuale si intentiile privind viitorul. Nevoia de identitate ale Eului persoanei se
dobandeste in interactiune cu Altul generalizat si se reflecta in sistemul de valori, in status-ul
socio-economic si in filosofia fiecarui individ.

Initiatorul consilierii centrate pe realitate, W.Glasser, a stabilit cateva principii de baza :

Implicarea personala a consilierului prin crearea unei atmosfere incurajatoare,


calduroase si tonifiante ;
Focalizarea activitatii de consiliere pe comportamentul prezent si mai putin pe
sentimentele clientului ;

38 / 123
Evaluarea, de catre consiliat, a propriului comportament ;
Asistarea clientului in planificarea unui comportament responsabil ;
Refuzul oricarei motivatii a greselii sau a lipsei de performanta ;
Eliminarea pedepsei pentru esecurile clientului ;
Focalizarea pe atitudini pozitive ;
Controlul perceptiilor ;
Rezolvarea conflictelor.

2.1.3. Abordarile umaniste sau experientiale

Sustinut de unul dintre initiatorii sai, A. Maslow, ca a treia forta in psihologie, modelul
umanist este azi un model foarte cunoscut. Alaturi de Maslow apartin acestei orientari si alti
psihologi americani (Carl Rogers, Charlotte Buhler, J.FT. Bugental) sau din alte tari europene,
cum ar fi: Anglia (J. Cohen), Germania (A. Wellek), Franta (Max Pages, A. de Peretti).

Asociatia Americana de Psihologie Umanista a formulat patru caracteristici ale celor ce


adera la noua orientare, caracteristici care exprima, de fapt, scopurile ei:

centrarea atentiei pe experientapersoanei, ca fenomen primar in studiul omului;


accent pe unele calitati umane cum ar fi: alegerea, creativitatea, valorizarea si
autoactualizarea;
accent pe selectarea problemelor si procedeelor de cercetare, pe incarcatura de
semnificatii;
preocuparea pentru valorizarea demnitatii si calitatii umane, pentru dezvoltarea
potentialului inerent oricarei persoane, accent pe persoana care are o pozitie centrala,
aceasta fiind vazuta in procesul descoperirii propriei sale existente si in relatiile sale cu
alte persoane si cu grupurile sociale.

1. Consilierea centrata pe client

In centrul acestei conceptii teoretice se afla, asadar, capacitatea individului de a se


intelege pe el insusi si de a-si rezolva problemele suficient pentru a functiona adecvat.
Exercitarea acestei capacitati reclama un context de relatii umane pozitive, lipsite de
amenintare sau de sfidare (provocare).

Intrucat fiecare are nevoie de o imagine pozitiva in tranzactiile cu ceilalti, persoana dezvolta
ceea ce C. Rogers numeste o imagine pozitiva conditionata: ea se simte demna de respect
numai in anumite conditii, in functie de valorile impuse din exterior, valorificare ce nu are nici
o legatura cu ceea ce simte persoana cu adevarat.

Scopul consilierii/terapiei centrate pe client este acela de a ajuta omul sa se autoevalueze


realist, sa se simta liber, autentic, sa nu fie obligat sa-si nege sau sa-si deformeze opiniile si
atitudinile intime pentru a mentine aprecierea persoanelor importante pentru el. Este ceea ce
reprezentantii acestei orientari terapeutice numesc libertate experientiala. Aceasta libertate
exista cand subiectul isi da seama de ceea ce-i este permis sa exprime (cel putin verbal):
emotiile si dorintele sale asa cum le simte si independent de conformitatea lor la normele
sociale si morale.

39 / 123
Etapele procesului de consiliere centrata pe client

I. Clientul cere ajutor

Pe baza cercetarilor sale, C. Rogers descompune cele 3 etape ale procesului de consiliere in
12 pasi:

1. clientul cere ajutor;


2. consilierul explica relatia sa cu clientul;
3. se creeaza o atmosfera permisiva: clientul este incurajat sa vorbeasca despre
problemele sale, sa-si exprime sentimentele, emotiile, trairile;
4. sentimentele clientului sunt acceptate de consilier,
5. apar primele sentimente positive ale relatiei de consiliere;
6. consilierul incurajeaza exprimarea acestor sentimente ;
7. clientul isi accepta propriul Eu;
8. sunt clarificate principalele directii posibile de actiune ale clientului;
9. clientul actioneaza in directia pozitiva;
10. actiunile pozitive sunt incurajate si sprijinite de consilier;
11. comportamentul clientului arata atingerea unui anumit nivel de maturitate;
12. relatia de consiliere este perceputa ca o experienta evolutiva.

Inca de la inceput consilierul precizeaza ca nu el este cel care dispune de raspunsuri la


problemele pe care le reclama clientul, dar ca situatia de consiliere in care a intrat il poate
ajuta sa gaseasca singur solutii la problemele sale; clientul este incurajat sa- si exprime
sentimentele in legatura cu problema sa - sentimente preponderent negative, de ostilitate si
de neliniste; clientul se afla intr-o stare de incongruenta, vulnerabil si anxios; traieste
sentimentul ca nu corespunde imaginii pe care o are despre sine.

Este deosebit de importanta crearea unui climat afectiv protector, in care clientul sa simta
securitate, caldura, libertatea de a-si explora cele mai ascunse si mai urate sentimente ale
propriului Eu, toleranta, respect, intelegere empatica. Consilierul nu trebuie sa faca nici o
incercare de a-l critica pe client sau de a-l opri in timp ce acesta isi prezinta problemele; el
trebuie sa manifeste o atentie pozitiva neconditionata, acceptand toate experientele
clientului, intrucat ele alcatuiesc persoana unica pe care o are in fata sa. Consilieul retraieste
universul interior al clientului intr-o maniera empatica si incearca sa returneze catre acesta
experientele astfel receptate.

II. Exprimarea unor sentimente pozitive fata de sine si fata de ceilalti

Este etapa in care clientul constientizeaza din ce in ce mai mult valoarea propriei sale
persoane, experientele si rolul acestora in destinul sau. Clientul va intelege ca ambivalenta
este parte a conditiei umane si el va fi capabil sa-si accepte propria personalitate. Clientul are
disponibilitatea de a accepta, cel putin in principiu, mesajul consilierului in legatura cu
atitudinea pozitiva neconditionata a acestuia fata de el.

III. Cunoasterea de sine si intelegerea propriului Eu

Clientul este acum mult mai deschis spre experienta sa si mai putin defensiv (stadiul
acordului intern mai complet), devine din ce in ce mai capabil de a-si rezolva singur
40 / 123
problemele; functionarea sa psihica se amelioreaza si se dezvolta in sens optimal; creste
consideratia pozitiva fata de sine , clientul incearca acum o toleranta si o acceptare crescuta
a celorlalti, se percepe ca fiind mai apt sa-si controleze si sa-si dirijeze comportamentul, cu
atat mai mult cu cat si ceilalti il percep ca fiind mai matur si mai adaptat social; clientul devine
o persoana care isi exprima mai plenar scopurile si valorile proprii.

a. Abordarea existentialista

Filosofia existentialista europeana (J.P.Sartre, G. Marcel, S. Kierkegaard), dar si filosofia si


psihologia orientala reprezinta sursele pentru abordarea existentialista a consilierii. In opinia
existentialistilor, omul fiinteaza in lume, se manifesta liber si spontan, creativ si natural. Nu
exista boala psihica ci doar situatii problematice, impasuri existentiale. Impasul existential
este un fenomen ontologic iar nevroza este expresia disperarii existentiale (Mitrofan,
Iolanda, 1997). Anxietatea, panica si sentimentul de culpabilitate apar datorita subestimarii
propriei persoane dar si neacceptarii conditiei umane.

Rollo May, considera ca dilema umana este data de capacitatea individului "de a se
experimenta ca subiect si obiect in acelasi timp". Omul este subiect care simte sau doreste si
obiect orintat in raport cu situatiile externe. Din aceasta perspectiva, actiunea de descoperire
a sinelui presupune atat forte interne cat si forte externe, ce directioneaza comportamentul
uman. In viziunea lui R.May scopurile analizei existentiale sunt:

Constientizarea propriilor probleme si actualizarea potentialului energetic latent ;


Eliminarea disconfortului generat de impasul existential in care se afla individul si
maturizarea personalitatii;
Obtierea unei imagini de sine autetice, ceea ce duce la clarificarea identitatii
personale si armonizarea relationala;
Acceptarea de sine si eliminarea conflictelor intrapsihice;
Modificarea si metamorfozarea comportamentului neautentic;
Rezolvarea crizei existentiale in care se afla subiectul si constientizarea
autodeterminarii destinului sau;
Autodesavarsirea personala, dezvoltarea autenticitatii, spontaneitatii si creativitatii,
ceea ce conduce la reconstructia fiintei umane.

b. Abordarea non-directiva/centrata pe persoana

Fondatorul abordarii non-directive a consilierii este Carl Rogers. In viziunea lui Rogers
non-directivismul consilierului consta in abtinerea de la judecata evaluanta si nu in absenta
judecatii. Scopul asistentei psihologice centrate pe persoana este ajutarea consiliatului in a
se accepta pe sine. Caracteristicile definitorii ale acestei abordari sunt :

Acorda o mai mare autonomie si independenta individului ;


Se centreaza pe factorii de natura emotionala si nu pe cei cognitivi ;
Acorda o atentie mai mare evenimentelor actuale decat celor din istoria individului ;
Relatia psihoterapeutica este considerata o experienta evolutiva.

C. Rogers, mentioneaza cateva conditii esentiale ce asigura succesul activitatii de consiliere:

Existenta a doua persoane in contact ;

41 / 123
Intelegerea empatica a consilierului ;
Consilierul trebuie sa manifeste, in mod discret, consideratie pozitiva neconditionata
fata de client.

Procesul de consiliere parcurge trei etape :

Persoana solicita ajutorul consilierului. In aceasta etapa consilierul trebuie sa


incurajeze clientul in exprimarea sentimentelor asociate problemei, sentimente ce
sunt de regula negative. Consilierul nu critica clientul si nu il intrerupe in timp ce
vorbeste.
Exprimarea de catre client a primelor sentimente pozitive. Consilierul nu face aprecieri
de valoare in raport cu sentimentele exprimate de catre subiect, acesta din urma
intelegand ca ambivalenta este o parte a conditiei umane si ca trebuie sa se accepte
asa cum este.
Clientul ajunge la cunoasterea de sine si la intelegerea eului.

Relatia terapeutica trebuie sa respecte urmatoarele conditii de baza :

Consiliatul este responsabil pentru el insusi ;


Clentul doreste schimbarea in sens pozitiv ;
Consilierul trebuie sa stabileasca o atmosfera calda si permisiva ;
Consilierul nu stabileste o limita a atitudinilor, ci numai a comportamentelor ;
Consilierul utilizeaza doar tehnici care conduc clientul la o intelegere profunda a
propriilor atitudini si stari emotionale .
Tehnicile de consiliere utilizate in terapia centrata pe persoana sunt :
Ascultarea activa ;
Tehnici de reflectare (repetitia ecou, repetitia pe alt ton, amplificarea) ;
Tehnicile de reformulare ;
Tehnicile de deschidere.

c. Abordarea gestaltista

Abordarea gestaltista isi are originea in psihologia gestaltista, in perspectiva filosofica


existentialista si in fenomenologie. Ea ofera individului un mod de a fi autentic si deplin
responsabil pentru sine. Prin intermediul dialogului psihoterapeutic (experienta dialogica),
clientul este stimulat sa-si dezvolte reursele personale pentru contactul dorit sau pentru
retragere, adica propriul lui suport. Acest suport poate fi corporal (respirator, postural,
energetic) sau verbal (informational). Suportul mobilizeaza resursele individului pentru
contact prin experimentarea unui model comportamental propriu. Consilierul se angajeaza in
dialog, in mod direct, autentic, responsabil, dar fara a sugera si directiona continutul
experientei personale a clientului.

Scopul consilierii gestaltiste este provocarea si extinderea constientizarii ca modalitate de


dezvoltare si autonomie personala. Constientizarea se refera atat la continuturi
(reprezentari, sentimente, convingeri, evaluari, informatii) cat si la procese psihice.

In consilierea gestaltista se utilizeaza tehnici experimentale ce constau in exercitii sau situatii


propuse clientului spre experimentare. Ele pot fi grupate in trei mari categorii :

42 / 123
Exercitii de constientizare corporala

Aceste tehnici orienteaza constientizarea individului asupra modului in care se poate folosi de
corp pentru a deveni mai constient de sine si de contactele sale cu lumea. In aceasta cateurie
se pot include :

constientizarea tensiunii musculare si a relaxarii psihomusculare ;


constientizarea ritmului respirator si a modificarii lui in raport cu starea emotionala;
constientizarea senzatiilor proprioceptive ce comunica starile de disconfort ;
constientizarea ritmului cardiac in conexiune cu gandurile si starile asociate;
constientizarea rezistentelor sau dependentelor din contactul corporal in relatie cu
problemele spatiului personal si cu relatia de intimitate.

Exercitii de constientizare afectiva si relationala


tehnica scaunului gol (dialog imaginar intre doi oponenti, clientul aflat in prezent si
persoane semnificative din viata lui ; clientul comunica cu sine pe diverse teme generatoare
de conflict intre imaginea de sine ideala si cea reala) ;
tehnica reprezentarii spatiului personal permite clientului constientizarea imaginii de
sine in relatie cu mediul ;
tehnica "mentine-te !" sau "ramai in starea respectiva!" (clientul este incurajat sa
pastreze trairea pe care o experimenteaza );
tehnica scenarizarii sau punerea in scena se refera la transpunerea in rol a trairilor si
ideilor incomode, retinute sau refuzate constient de a fi comunicate;
tehnica exagerarii sau amplificarii (denumit si microscopul interior sau amplificatorul
de sentimente) se refera la exagerarea voita a unor sentimente, idei pentru constientizarea
continuturilor acestora;
tehnica "zidul" este o tehnica metaforica provocativa ce permite autoexplorarea si
identificarea de solutii de catre client in depasirea propriilor limite;
tehnica "cubul" este recomandata in terapia anxietatii si este relevanta pentru modul
cum subiectul face fata la raportul dependenta afectiva- autonomie.
Exercitii de constientizare cu suport imaginativ
tehnica fanteziei ghidate permite reconstruirea cursului evenimentelor experimentate
de subiect ;
tehnicile de diminuare si integrare urmaresc neutralizarea ancorarii subiectului in
vechile sale tipare de gandire care il impiedica sa gaseasca alternative posibile;
tehnica metapozitiilor este utilizata in vederea restucturarii setului cognitiv in relatiile
cu polaritatile ; subiectul este antrenat intr-un proces de autoconstientizare a naturii
conflictului dintre polaritatile sale si de autodescoperire a strategiei de integrare a
polaritatilor, adica de rezolvare a conflictului ;
tehnica autodezvoltarii consilierului se refera la dezvaluirea de catre acesta a acelor
experiente ce vor avea un rol facilitator si catalizator pentru munca de constientizare a
clientului.

2.2. PROFILUL PSIHOLOGIC AL CONSILIERULUI

Consilierea incorporeaza informatii si metode din mai multe discipline psihologice. Pregatirea
consilierului presupune asimilarea unor repere teoretice si aplicative din urmatoarele
domenii:

43 / 123
Psihologia dezvoltarii
Psihologia personalitatii
Psihologia sociala
Psihologia sanatatii
Psihologia cognitiva si autocunoasterii
Teorii si tehnici de consiliere

Consilierea implica dezvoltarea unor atitudini si abilitati fundamentale fara de care procesul
de consiliere nu poate duce la efectele conturate de insasi obiectivele consilierii.

2.2.1. Atitudinile consilierului

Procesul de consiliere implica o relatie speciala intre consilier si persoana consiliata, relatie
bazata pe responsabilitate, confidentialitate, incredere si respect. Orice proces de consiliere
trebuie sa implice asumarea de catre consilier a respectarii unui sistem de valori si al unui cod
deontologic.

Atitudinile fundamentale ale consilierului, in absenta carora activitatea de asistenta nu-si


atinge scopurile, sunt:

Acceptarea neconditionata

Aceasta atitudine are la baza urmatoarele principii: fiinta umana este valoroasa si pozitiva
prin esenta sa, deoarece are capacitatea de a alege responsabil, de a-si asuma propria viata.
Acceptarea este atitudinea de recunoastere a demnitatii si valorii personale a fiecarui individ,
fara a critica, judeca si, mai ales, fara a conditiona aprecierea persoanei ("Te voi aprecia,
daca...."). Acceptarea neconditionata este premisa fundamentala a procesului de dezvoltare
personala si de optimizare a functionarii persoanei. Acceptarea nu este echivalenta cu
aprobarea oricarei atitudini sau oricarui comportament si nici nu presupune
aprobarea/dezaprobarea a ceea ce spune sau simte persoana. De aceea nu este indicata
utilizarea evaluarilor de genul: "nu asa ar trebui sa simti", "baietii nu trebuie sa planga".
Riscul aprobarii/dezaprobarii individualitatii este ca persoana isi poate percepe valoarea
numai prin prisma interpretarilor si evaluarilor pe care le face consilierul.

Acceptarea nu este nici o atitudine de indiferenta /neutralitate fata de ceea ce gandeste sau
mai ales simte o persoana ("Nu este nici o problema "). Efectul unei astfel de atitudini este
invalidarea modului in care o persoana percepe diferit un eveniment ori o situatie, sau
ignorarea tensiunilor copilului.

Atitudinile fatise de simpatie si toleranta manifestate de consilier sunt considerate


interpretari eronate ale acceptarii neconditionate. Simpatia presupune o implicare afectiva
accentuata a consilierului si conduce la atitudini discriminative, iar toleranta nu trebuie sa se
manifeste doar la nivel general si declarativ ("Sunt tolerant cu o persoana care are alta
apartenenta religioasa dar nu o inteleg si nu o respect.").

Obstacole in calea acceptarii neconditionate:

Lipsa informatiilor veridice despre copil si adolescent ;


Problemele emotionale personale ale consilierului ;

44 / 123
Proiectarea propriilor valori, convingeri sau trairi asupra clientilor ;
Prejudecati sau informatii eronate despre subiect ;
Confuzii intre acceptare si aprobare, simpatie si neutralitate ;
Pierderea respectului fata de elevi ;
Pierderea respectului fata de sine.

Non-acceptarea inseamna:
A da sfaturi, solutii: "Daca nu faci asa.. .atunci.."
A evalua: "Aici gresesti cu siguranta."
A interpreta: "Ceea ce ai tu nevoie este..."
A eticheta: "Esti prost pentru ca ai facut."
A fi directiv: "Trebuie sa..."
A moraliza: " Trebuie sa faci si asta..."
A ameninta: "Daca se mai intampla sa..."
A evita: "Hai sa uitam..."
A conditiona: "Te voi aprecia daca vei lua note mari..."

Empatia

Empatia este abilitatea subiectului de a te transpune in locul altei persoane, de a intelege


modul de gandire si simtire al acesteia. Empatia se dezvolta prin insusirea abilitatilor de
comunicare verbala si nonverbala urmarind cateva sugestii:

utilizarea foarte rara a intrebarilor inchise care impiedica comunicarea : "De ce ai


facut...?"
utilizarea intrebarilor deschise : "Ai putea sa spui mai multe despre acel eveniment?"
ascultarea activa a interocutorului ;
evitarea moralizarii consiliatului ;
evitarea intreruperilor in timpul conversatiei : "Parerea mea este ca..."
evitarea etichetarilor de orice natura : "Esti cam neserios/distrat/superficial..."
utilizarea sugestiilor constructive : "Va fi mai bine daca vei face..."
evitarea criticii sarcastice: "Esti ridicol."
evitarea feedback-urilor negative: "Rezultatul tau este nesatisfacator..."

Modalitati de imbunatatire a comunicarii empatice:


oferirea de raspunsuri scurte si clare ;
acordarea unui timp de gandire inainte de a da un raspuns ;
focalizarea pe mesajele transmise de consiliat ;
utilizarea unei tonalitati potrivite a vocii ;
evitarea cliseelor de raspuns : "Multe persoane trec prin situatii ca acestea."

Definitia existentialista a empatiei pune accent pe capacitatea terapeutului de a simti.


Terapeutul nu trebuie sa incerce sa-l modifice pe client, ci sa-i ofere un mediu plin de caldura
si de intelegere in care acesta poate sa isi actualizeze posibilitatile latente.

S. Freud afirma ca „empatia este mecansimul care face posibil ca un individ sa preia unele
atitudini in toate directiile, cu privire la viata mintala a altuia". Ulterior, S. Stark (1966)

45 / 123
defineste empatia ca un proces al unei identificati scurte prin care, cu o fantezie constienta
sau neconstienta, cineva s-ar contopi pe sine cu o alta persoana pentru ca sa inteleaga si sa
impartaseasca sentimentele si atitudinile altuia.

Definitia lui C. Rogers, autorul psihoterapiei centrate pe client, cu privire la rolul empatiei se
refera atat la capacitatea psihologului de a percepe in mod corect ceea ce simte clientul, cat
si la comunicarea partenerului sau de relatie a acestei intelegeri. Truax si Carkhuff (1967)
pun un accent mai mare pe capacitatea terapeutului de a percepe cadrul intern de referinta
al pacientului ("empatia cognitiva"), decat pe propriile sentimente ale terapeutului.

C. Rogers (1959), considerat cel mai influent teoretician al empatiei in domeniul


psihoterapiei, considera ca "a fi empatic inseamna a percepe cu acuratete cadrul intern de
referinta al altuia, cu toate componentele sale emotionale si semnificatiile care-i apartin "ca
si cum" ai fi cealalta persona, dar fara a pierde conditia de "ca si cum". Perceperea acestui
cadru intern de referinta al altuia presupune un amplu proces cognitiv, emotional,
motivational, ca si profunde reactii vegetative. Rogers considera ca sunt necesare trei
conditii de intelegere empatica:

1. Cu cat terapeutul va fi mai congruent in relatiile sale, cu atat modificarea


personalitatii clientului va avea sanse sa se produca.
2. Cu cat terapeutul manifesta o consideratie pozitiva neconditionata fata de
client, cu atat terapia are sanse mai mari de reusita; il apreciaza in totalitate, are
sentimente pozitive fata de client pe care le exteriorizeaza fara rezerve, nu emite
judecati de valoare.
3. Daca terapeutul "ghiceste" sentimentele si reactiile personale incercate de
client in fiecare clipa, daca stie sa le perceapa "din interior", asa cum ii apar clientului si
daca reuseste sa ii comunice aceasta intelegere, atunci conditia va fi indeplinita.

In opinia cercetatorului roman S. Marcus (1997), "empatia reprezinta un atare mod de


adaptare, propriu oricarui individ in relatia cu ceilalti si diferita de la o persoana la alta,
putand tinde spre valente inalt performantiale". Ar fi greu de presupus o persoana adaptata
la imprejurarile de viata care sa evite un comportament empatic fata de parteneri,
exceptandu-se formele de neadaptare sociala care frizeaza patologicul.

Realizand o sinteza a studiilor care vizeaza modelele tipologice ale empatiei aflate in relatie
cu unele variabile de personalitate, se constata urmatoarele aspecte:

persoanele empatice sunt caracterizate prin prezenta unei atitudini optimiste, caldura,
emotionalitate, altruism, generozitate, flexibilitate, extraversiune, tendinta ascendent
afiliativa si sociala, comportament prosocial bine dezvoltat, abilitate interpersonala,
manifesta ratiuni umaniste pentru alegerea profesiunii medicale;
persoanele slab empatice apar ca fiind mai rigide, retrase, intolerante, adopta valori
egocentrice, singuratice, revendicative, centrate pe sine, introverte, nu acorda atentie
sentimentelor altora.

In contextul actual, exista numeroase programe de training a acestui fenomen psihic


considerat drept o conditie necesara optimizarii relatiilor interpersonale. Prin urmare,
empatia apare drept un fenomen perfectibil care poate fi supus unor antrenamente dirijate.

46 / 123
Rezistente fata de empatie

In literatura de specialitate sunt descrise doua modalitati distorsionate de relationare a


psihoterapeutilor cu pacientii lor:

'"patologizanta", bazata pe modelul medical, cu accente puse pe obiectivitate si pe


evitarea pe cat posibil a introspectiei. Aceasta tendinta de a patologiza reprezinta o
incercare a terapeutului de a mari distanta fata de pacient, prin accentuarea
diferentelor dintre pacientul „bolnav" si terapeutul "sanatos" ;
"normalizanta", bazata pe incercarea terapeutului de a minimaliza aspectele
patologice evidente ale pacientului. Acesta este tratat ca si cum ar fi o persoana
normala, supus insa unor „imprejurari sociale" care l-au transformat in victima.
''Normalizarea" reflecta dorinta terapeutului de a nega patologia de baza, in scopul
prevenirii unei cresteri semnificative a propriei sale anxietati (in cazul in terapeutul ar
raspunde in mod empatic pacientului sau).

Congruenta

Congruenta se refera la concordanta dintre comportamentul consilierului si convingerile,


emotiile si valorile sale personale, ea defineste autenticitatea comportamentului unei
persoane. Congruenta psihocomportamentala a consilierului este generata de acordul dintre
convingere, traire emotionala si exprimare verbala si nonverbala. Lipsa de autenticitate
conduce la pierderea relatiei de incredere cu consiliatii.

Colaborarea

Colaborarea este capacitatea consilierului de a implica persoana sau grupul de persoane in


deciziile de dezvoltare personala. Consilierul nu trebuie sa se erijeze in persoana ce ofera
solutii pentru toate problemele, ci trebuie sa fie un facilitator al procesului de dezvoltare
personala a copilului si adolescentului, abilitandu-l pe acesta in a identifica solutii proprii la
problemele cu care se confrunta.

Gandirea pozitiva

Activitatile de consiliere trebuie sa fie focalizate pe dezvoltarea imaginii si respectului de sine


al clientului, gandurilor constructive, responsabilitatii personale.

Responsabilitatea

Responsabilitatea se traduce prin respectarea principiilor fundamentale ale consilierii, prin


prevenirea utilizarii gresite a cunostintelor si metodelor de consilere, prin evitatrea oricarei
actiuni care interfereaza cu starea de bine a consiliatilor.

2.2.2. Abilitatile consilierului

Pentru desfasurarea cu succes a activitatilor de consiliere, sunt necesare urmatoarele abilitati


fundamentale ale consilerului:

47 / 123
Ascultarea activa

A asculta cu adevarat inseamna mai mult decat a sta cu gura inchisa. Ascultarea este un
proces activ ce reclama participare. Mai mult decat a absorbi pasiv ceea ce se spune, trebuie
sa fim un partener real in procesul de comunicare.

Ascultarea activa este sustinuta prin 3 tehnici de baza:

1. Parafrazarea este abilitatea de reformulare a ceea ce este esential in mesaj. Are ca


obiectiv clarificarea aspectelor legate de subiectul sau problema in discutie. Parafrazarea se
refera la utilizarea unor fraze care comunica clientilor ca mesajul a fost inteles: "Ceea ce spui
tu se refera la...", "Cu alte cuvinte...". Totodata, parafrazarea permite si unui profesor sa isi
clarifice daca a inteles corect mesajul transmis de elevi. Este important ca profesorul sa nu
utilizeze alte cuvinte sau informatii pe care copiii nu le-au transmis in mesaj, pentru a nu da
o interpretare personala a mesajului si a nu influenta directia comunicarii. Pentru o buna
ascultare, parafrazarea este esentiala. Stapanirea ei presupune sa fii tot timpul atent,
incercand sa intelegi ceea ce interlocutorul spune, fara a-l bloca. De fiecare data cand auziti
o informatie care pare a fi importanta pentru interlocutor si/sau pentru dumneavoastra, aveti
obligatia este sa o parafrazati.

Efectele pozitive ale acestei tehnici, corect aplicate, pot fi deduse cu usurinta:

oamenii se simt apreciati atunci cand sunt ascultati;


acumularea furiei este intrerupta, iar conflictele se pot rezolva inca din stadiile
incipiente;
erorile de comunicare, ipotezele si interpretarile gresite sunt corectate pe loc;
ceea ce s-a spus este uitat mai greu, tocmai pentru ca a fost repetat prin
parafrazare;
blocajele in ascultare sunt mai putin frecvente.

Recomandari pentru utilizarea parafrazarii :

Evitarea definirii problemelor in locul clientilor ;


Evitarea minimalizarii a ceea ce transmite copilul;
Utilizarea si a comportamentului nonverbal pentru a comunica acceptarea;
Evitarea evaluarii si a interpretarii;
Evitarea sarcasmului/ironiei in feedback-ul oferit.

2. Clarificarea inseamna a pune intrebari pentru a completa si clarifica o imagine. Este


o modalitate de a lupta impotriva ambiguitatii sau vaguitatii exprimarii si de a-i transmite
celuilalt un mesaj de tipul: „Ma straduiesc sa inteleg ceea ce imi spui, iar ceea ce imi spui este
important pentru mine”.
3. Feedback-ul (ca reactie inversa sau raspuns) este un instrument gratie caruia
interlocutorul verifica impactul mesajului sau. Dupa ce a fost folosita parafrazarea si a fost
clarificat ceea ce s-a spus, va puteti comunica propriile reactii. Intr-o maniera nonevaluativa,
puteti impartasi ceea ce gandesti sau ceea ce simti. Cu alte cuvinte, puteti impartasi ceea ce
se intampla sau ceea ce s-a intamplat inlauntrul vostru. Este si o sansa suplimentara pentru
a corecta erorile sau interpretarile distorsionate.

48 / 123
Feedback-ul sustine comunicarea autentica intre consilier si consiliat. Caracteristicile
feedback-ului sunt:

Focalizarea pe aspecte pozitive, scopul lui fiind de a sustine si ajuta consiliatul si nu


de a-l evalua sau judeca;
Specificitatea;
Trebuie sa fie descriptiv si nu evaluativ sau critic; nu se recomanda utilizarea
cuvintelor "bun", "rau" si a cuvintelor ce deriva din ele pentru ca nu ofera nici o
informatie despre comportamentul specific pe care trebuie sa il dezvolte
consiliatul;
Centrarea pe acele comportamente si atitudini ce pot fi schimbate;
Oferirea de alternative comportamentale; daca se ofera feedback pentru acele
aspecte care nu pot fi schimbate, se genereaza o stare de conflict si tensiune
emotionala;
Feedback-ul trebuie sa se adreseze comportamentului unei persoane si nu
persoanei consiliate.

Un feedback eficient este:

Imediat - Feedback-ul amanat, chiar si numai cu cateva ore, are o valoare


incomparabil mai redusa.
Onest - Onestitatea nu presupune nici un fel de brutalitate. Daca reactia reala este de
intensa nemultumire sau furie, ea poate fi pur si simplu comunicata cu un ton ferm dar
calm, fara a-i asocia un comportament violent.
Suportiv - Fara a genera suferinta sau noi aparari, ceea ce este necesar poate fi
comunicat cu blandete. De exemplu, „Am impresia ca ai facut o greseala” este mai
suportiv decat „Te-ai purtat ca un prost”.

Ascultarea/receptarea activa ofera suportul unei bune comunicari intre consilier si consiliat.
Ea contribuie la incurajarea clientului in directia comunicarii. Baza ascultarii active o
constituie comportamentul de asteptare, manifestat prin :

Adoptarea unui limbaj corporal adecvat:

Fiti expresivi, inclinati-va spre elev. Folositi gesturi incurajatoare!

Stabilirea unui contact vizual direct : Indreptati-va privirea catre elev/grup de elevi!
Adecvarea calitatilor vocale : Folositi un ton, ritm potrivit!
Constanta verbala :
Pastrati discutia pe aspectul supus dezbaterii!
Evitarea evaluarilor ;
Evitarea etichetarilor .

In ascultarea activa consilierul trebuie sa evite:

A fi neatent ;
A asculta superficial ;
A reactiona la subiectele care contravin opiniei proprii ;
A asculta fara a intelege mesajul si a nu cere informatii suplimentare ;

49 / 123
A se simti amenintat pentru faptul ca elevii au valori diferite ;
A intrerupe elevul .

Blocaje ale ascultarii :

• Compararea
• Citirea gandurilor
• Repetitia
• Filtrarea
• Judecarea
• Visarea
• Identificarea
• Sfatuirea
• Contrazicerea
• A avea dreptate
• "A schimba vorba"
• "A pune placa"

Observarea

Observarea comportamentului permite o intelegere mai reala a mesajului transmis, a starii


afective a interlocutorului. Observarea are doi indicatori importanti:

Comportamentul nonverbal, ce reprezinta aproximativ 85% din comunicarea


clientului, si care este oferit printr-o diversitate de semne legate de postura,
miscare, gesturi, mimica;
Comportamentul verbal reprezentat prin elemente semnificative: cuvinte-
cheie, constructii-cheie, particularitati ale modului de gandire (optimist, pesimist),
stil verbal de a percepe lumea ("simt ca se intampla ceva...").

Discrepantele dintre cele doua conduite mentionate, dificultatile in procesul de observare


apar atunci cand se trece de la simpla observare a unor comportamente la interpretari
personale ale acestora.

Adresarea intrebarilor

Intrebarile ajuta elevii in clarificarea sentimentelor, convingerilor, atitudinilor si valorilor


personale. Intrebarile pot fi inchise, deschise, justificative, ipotetice.

intrebarile inchise sunt cele ce genereaza raspunsuri in termeni de DA si NU. Aceste


intrebari duc, de cele mai multe ori, la intreruperea comunicarii. Avantajul major al
acestor intrebari este focalizarea discutiei si obtinerea de informatii exacte despre un
anumit aspect. ("Locuiesti cu familia?")
intrebarile deschise ajuta subiectul sa-si exprime atitudinile, valorile, sentimentele
si optiunile asupra unei probleme abordate. Ele faciliteaza procesul de comunicare
prin invitatia de a descrie situatia: "Aiputea sa-mi spui mai multe despre ...".
intrebarile justificative indeamna interlocutorul sa identifice cauze sau motive.
Aceste intrebari sunt asociate cu sentimentul de vina si nu sunt recomandate a fi
utilizate in consiliere.
50 / 123
intrebarile ipotetice sunt utile pentru vizualizarea consecintelor pozitive sau
negative ale unor actiuni si pentru luarea in consideratie a unor alternative diferite de
actiune("Cum ai vrea sa fi peste 5 ani ?").

In formularea si utilizarea intrebarilor adresate clientilor:

Folositi intrebari care nu contin fraze lungi;


Folositi cuvinte pe care le prefera copilul;
Nu repetati intrebarile pe care copilul nu le-a inteles, ci reformulati intrebarea;
Nu reactionati la fiecare raspuns cu o noua intrebare.

Furnizarea de informatii

In functie de cunostintele, atitudinile si abilitatile pe care le identifica consilerul la nivelul


clientilor trebuie sa transmita informatii.

Reflectarea/reflexia

Reflectarea/reflexia este expresia intelegerii de catre consilier atat a continutului


informational cat si a starii emotionale transmise de elev. Ea da clientului sentimentului ca
este ascultat si ca ceea ce exprima sau traieste este important. Prin reflectare consilierul
ajuta elevul sa se clarifice pe sine si valideaza trairile emotionale ale acestuia. Scopurile
reflectarii/reflexiei sunt :

Sa verifice intelegerea celor relatate de interlocutor;


Sa ii comunice interlocutorului intelegerea si acceptarea neconditionata;
Sa stabileasca o relatie bazata pe incredere. Reflectarea/reflexia se poate realiza :
Utilizand o fraza care denota modul personal al clientului de a receptiona informatia
("Spuneai ca simti...");
Folosind o eticheta emotionala care sa traduca fie o stare clara, fie una ambivalenta
("Pari fericit si nefericit in acelasi timp.");
Folosind anumite timpuri ale verbului ("Aifost trist...");
Verificand, de cate ori este necesar, receptarea unui sentiment implicit („Esti
nemultumit, am inteles bine...").
Sumarizarea

Sumarizarea este o modalitate de a concentra intr-o maniera organizata aspectele


importante ale discursului interlocutorului. Se utilizeaza pentru stabilirea prioritatilor si
alternativelor de abordare a unei teme sau pentru clarificarea perspectivelor clientilor asupra
alternativelor de abordare a unui subiect.

2.2.3. Deontologia consilierului

Independenta

Consilierul trebuie sa fie neutru si independent.


Consilierul trebuie sa ia in considerare interesele personale ale clientului si nu alte
interese (politice, ale autoritatilor sau ale altor institutii).

51 / 123
Deschiderea

Consilierul trebuie sa fie atent la cadrul de desfasurare a activitatii de consiliere.


Consilierul trebuie sa fie deschis la orice legatura cu o institutie sau autoritate.
In cazul in care consilierul este obligat sa transmita informatii care ar putea
controla sau limita clientul acestea trebuie facute cunoscute clientului.

Confidentialitatea

Sedinta cu clientul trebuie sa fie confidentiala. In cazul in care consilierul este prin
lege obligat sa dea informatii despre client, el trebuie sa-l informeze pe acesta si
sa-i ceara consimtamantul.
Consilierul nu evalueaza persoanele.

Faptele in sine

Informatiile oferite clientului trebuie sa fie corecte si actuale.


Consilierea trebuie sa fie adecvata si sa includa aspectele relevante.

Respectul

Consilierea se bazeaza pe respectul fata de persoana si pe dreptul ei la


autodeterminare.
Punctul de vedere central in consiliere il constituie integritatea persoanei si
libertatea acesteia de a alege si de a lua decizii.
Consilierul nu trebuie sa aiba o atitudine superioara in raport cu clientul.
Consilierul trebuie sa fie sigur ca exista un echilibru intre stimulare si reflectare.
Provocarea spre reflectie trebuie imbinata cu respectarea intereselor consiliatului.
Consilierul isi exerseaza propria judecata etica, fiind in permanenta preocupat de
urmatoarele aspecte:

profunda explorare a bazelor filosofice ale consilierii;


examinarea propriilor atitudini in cadrul si in afara relatiei de consiliere;
dezvoltarea unei aliante/parteneriat cu clientul in care sa existe puteri egale in
relatie;
responsabilitate tot mai mare pentru mentinerea propriei competente
profesionale;
receptivitate la opiniile exterioare in luarea deciziilor etice corecte de tratament.

52 / 123
3. STRATEGII SI METODE DE CONSILIERE

3.1. STRA TEGII SI METODE DE CONSILIERE

Strategiile utilizate de consilier sunt moduri de operare sau planuri de actiune destinate
atingerii scopurilor propuse. Strategiile pot fi grupate in patru mari cateurii :

Strategii de identificare a atitudinilor si sentimentelor negative


Strategii de schimbare a atitudinilor si sentimentelor negative
Strategii de identificare a comportamentelor negative
Strategii de schimbare a comportamentelor negative

A. Strategiile de identificare a atitudinilor si sentimentelor negative sunt


utilizate in scopul sprijinirii clientului in demersul sau de cunoastere de sine si de
exprimare a sentimentelor.

Clarificarea si reflectarea sentimentelor clientului

Strategia este indicata in cazul persoanelor incapabile de a face progrese, limitate la


un singur mod de comportament. In asemenea situatii, consilierul utilizeaza afirmatii
de tipul : "Chiar credeti lucrul acesta ?", "Pareti suparat.", "Va simtiti foarte bine.".

Modelarea sentimentelor de catre consilier

Consilierul isi exprima sentimentele despre propriile sa persoana sau despre modul in
care s-ar simti daca ar fi in locul clientului : "Cred ca am realizat si ma simt multumit
de acest lucru.", "Daca m-ar fi tratat pe mine in felul acesta, m-as fi suparat foarte
tare."

Strategia cercurilor concentrice

Aceasta strategie a fost utilizata de A.Lazarus ca


modalitate eficienta si utila de provocare a
sentimentelor consiliatului. Consilierul va oferi
clientului cinci cercuri concentrice notate cu
litere de la A la E. Consilierul explica
clientului semnifictia fiecarui cerc:

53 / 123
o Cercul A reprezinta teritoriul privat, intim al clientului.
o Cercul B contine informatii pe care consiliatul le face cunoscute familiei si
prietenilor.
o Cercul C contine ganduri si sentimente impartasite prietenilor buni.
o Cercul D este reprezentat de gandurile si sentimntele dezvaluite personanelor
cunoscute.
o Cercul E contine fapte si evenimente despre client ce pot fi cunoscute de
oricine.

Confruntarea si intarirea sentimentelor

Procedeele de confruntare intalnire a sentimentelor sunt utilizate in cazurile in care


consiliatul intampina dificultati in exprimarea sentimentelor negative/pozitive.
Frecvent, consiliatul manifesta tendinta de a-l confrunta pe consilier, in primul rand,
cu sentimente negative si apoi cu cele pozitive. Consilierul identifica indiciile
comportamentale corespunzatoare trairilor, sugerand ca exprimarea sentimentelor nu
are, in mod automat, consecinte negative.

Cautarea gandurilor ascunse sau neexprimate

A.Elis (1966) propune ca strategie, pentru cazurile in care consiliatii evita sa se


angajeze in comportamente dezirabile datorita imaginarii consecintelor acestora,
examinarea gandurilor neexprimate sau ascunse ale clientului. Clientul are
temeri, de cele mai multe ori irationale, in legatura cu consecintele actiunilor sale
exprimate prin raspunsuri de tipul : "As putea fi respins.", "As putea face o
greseala...", "Cineva s-ar putea sa nu aprobe ceea ce am facut."

Confruntarea clientului cu imaginea de sine

Consilierul deteremina clientul sa se confrunte cu imaginea de sine distorsionata


pentru a o inlocui apoi cu una realista. In acest scop consilierul poate folosi raspunsuri
de tipul : "Spuneti ca sunteti pesimist. Pe ce va bazati aceasta afirmatie ?". Prin
confruntarea cu imaginea de sine, consiliatul constientizeaza discrepanta dintre
sentimentele lui despre sine si propriul comportament.

Dialogarea si inversarea rolurilor

In cazuri de indecizie sau de conflict, consilierul poate apela la strategia dialogarii si


inversarii rolurilor. Consilierul cere subiectului sa interpreteze conflictul respectiv
printrun dialog imaginar intre sine si alta persona sau propria persoana.

B. Strategii de schimbare a atitudinilor si sentimentelor negative

Aproximatia succesiva a sentimentelor este o strategie de consiliere ce consta


din sugerarea, de catre consilier, unor actiuni /teme ce vor conduce, pas cu pas, la
apropierea clientului de scopul dorit de el. Subiectul poate intocmi, impreuna cu
consilierul, o lista de activitati a caror indeplinire il apropie de starea dezirabila.

54 / 123
Tehnicile de stopare a gandirii elimina gandirea negativa si o inlocuieste cu idei
constructive, orientate spre realitate. Ele sunt utile in cazurile in care constientizarea
gandirii ilogice nu a conduc la o modificare a comporamentului. Pentru inceput
clientului i se sugereaza situatia care produce secventa de gandire irationala, dupa
care i se cere sa verbalizeze gandurile ce apar, in timp ce el imagineaza scena. La
aparitia gandului irational, consilierul intervine folosind cuvantul "Stop!" prin care
intrerupe gandul respectiv si cere clientului sa-si schimbe ordinea gandurilor sale.

Strategia de identificare a rolului consta in transformarea clientului in tinta


propriului comportament. Aceasta strategie este utilizata, in special in cazurile in care
clientul nu constientizeaza consecintele distructive ale propriului comportament.

C. Strategii de identificare a comportamentelor negative

Vizualizarea rolului

Consilierul solicita subiectului sa identifice o persoana pe care o cunoaste, o admira si


o respecta, care reprezinta modelul sau. Clientul intocmeste o lista de actiuni pe care
aceea persona este capabila sa le faca si apoi se vizualizeaza pe sine ca fiind persona
respectiva. In final subiectul trebuie sa descrie modul in care se simte si sa specifice
comportamentele pe care le-a imaginat.

Varianta a acestui exercitiu este recrearea scenei , in care i se cere consiliatului sa


imagineze 3-4 situatii semnificative legate de problema cu care se confrunta.

Descrierea si inventarierea comportamentului

Consilierul cere subiectului sa descrie actiunile precise pe care le face intr-o situatie
data. Aceasta strategie ofera clientului, dar si consilierului, posibilitatea de a
constientiza actiunile ce au ca rezultat situatia nedorita in care se afla.

Varianta a acestei strategii este inventarul unei zile obisnuite. Clientul trebuie sa
inregistreze actiunile concrete si activitatile in care se angajeaza pe parcursul unei zile.

D. Strategii de schimbare a comportamentelor negative

In cazul adoptarii unor strategii de modificare si eliminare a comportamentelor indezirabile,


consilierul trebuie sa intreprinda cateva actiuni esentiale :

analiza dimensiunilor problemei


analiza evolutiei ontogenetice si sociale a copilului
precizarea finalitatii schimbarii comportamentale
identificarea strategiei de corectare

Nu exista strategii universale valabile pentru toate tipurile de comportament negativ sau
pentru toate persoanele consiliate. Totusi, s-au elaborat scheme generale de paradigme
sau abilitati. G.J.Blackham si A.Silberman (1971) au elaborat o schema generala structurata
in patru strategii de schimbare a comportamentului :

55 / 123
stingerea si intarirea pozitiva
modelarea si intarirea pozitiva
asumarea de roluri si intarirea pozitiva
contactul comportamental, intarirea pozitiva si renuntarea la intarire H.Hackney si
Sh.Nye (1973) au realizat o sinteza a strategilor de modificare a comportamentelor
indezirabile/neadecvate.

Aproximarea succesiva a comportamentului se bazeaza pe tema si repetitie. Conslierul


trebuie sa sugereze teme cu scop rezonabil si sa incurajeze subiectul sa faca pasi marunti
care conduc treptat spre scopul final. Strategia contractelor comportamentale si a
procedeelor de intarire este o strategie eficienta pentru castigarea cooperarii si
angajamentului din partea clientului.

Contractul, care trebuie sa fie scris, specifica :

actiunile pe care clientul este de acord sa le desfasoare in vederea atingerii scopului


propus;
descrierea conditiilor ce insotesc aceste actiuni;
localizarea actiunilor;
modalitatea de indeplinire;
resursa temporala gestionata de client.

Contractele au succes atunci cand sunt insotite de intariri ale comportamentului prin
emiterea de raspunsuri verbale de aprobare si de recunoastere a progresului clientului.

Strategia practicii negative este utilizata in special in tratarea anxietati.


Consilierul solicita clientului sa practice comportamentul ce ii genereaza un disconfort
psihic major pana la epuizare (de pilda, subiectului cariua ii este teamasa planga este
incurajat sa planga o perioada de timp ).
Strategiile operante de intarire

Conditionarea operanta, ca strategie de consiliere, consta in intarirea sistematica a


comportamentelor dezirabile si ignorarea celor nedorite.

Strategia contactului de grup

Contactul de grup se bazeaza pe principiul lui D.Premack (1959) care postuleaza


faptul ca o activitate mai putin preferata desfasurata dupa primirea unei recompense
are sanse mari de a fi realizata in viitor. Aceasta activitate poate fi realizata in cadrul
grupului. Conducatorul grupului precizeaza comportamentele dezirabile si pe cele
indezirabile, precum si recompensele pentru cele dorite. Intarirea este acordata
fiecarui membru printr-un punctaj zilnic, expresia realizarii comportamentelor
dezirabile.

Strategia modelarii indirecte consta in observarea comportamentului pozitiv al


altor persoane cei care trebuie sa demonstreze comportamentele pe care trebuie
clientul le va imita sunt denumiti modele. Uneori, consilierul poate folosi si modele
simbolice prin casete video sau audio si care este prezentat comportamentul dorit.

56 / 123
Succesul strategiei modelarii indirecte este asigurat de respectarea urmatoarelor principii si
reguli de lucru :

modelarea trebuie precedata de instructiuni precise;


selectarea modelelor trebuie realizata in raport cu sentimentele clientului pentru
persoana respectiva;

O varianta a strategiei modelarii indirecte este biblioterapia ce consta in prezentarea unui


material de citit clientului.

Strategia automonitorizarii sau autocontrolului

Automonotorizarea comportamentului presupune inventarierea si redarea sistematica


de catre client a ideilor, obisnuintelor, deprinderilor si sentimentelor proprii. Ea
incurajeaza indeplinirea raspunsului comportamental dorit prin ruperea asocierii
stimul- raspuns si sprijina clientul in demersul sau de schimbare a modului de a gandi
si de a simti.

Procedeele si tehnicile de autocontrol elimina consilierul din postura de mijlocitor si


implica subiectul in mod direct in strategia de schimbare a comportamentului.

O procedura de automonitoritare a comportamentului este autopedepsirea.,


utilizata cu scopul slabirii unui comportament.

Strategia antrenamentului asertiv (antrenamentul asertiv) poate fi utilizata atat


ca metoda de sensibilizare a copilului cat si ca modalitate de formare si dezvoltare a
abilitatilor de a face fata situatiilor de viata. Consilierul cere subiectului sa identifice o
situatie in care el doreste sa-si exprime ideile sau opiniile. Clientul specifica ce
comportamente sunt implicate in ceea ce i-ar place sa faca.situatia este interpretata
pe roluri in cadrul sedintelor de consiliere pana cand clientul poate fi asertiv
(comunicativ, sociabil).

3.2. PROIECT AREA ACTIVITATII DE CONSILIERE

In proiectarea activitatii de consiliere se disting ca etape :

Definirea problemei

Problema este definita ca fiind diferenta dintre starea curenta si o stare dorita, diferenta
nedepasita spontan din cauza unor impedimente (Miclea, M., 1999). Orice problema contine
urmatoarele elemente:

Datele sau starea curenta ;


Scopul sau starea dorita ;
Restrictiile impuse ce orienteaza alegerea deciziei de rezolvare. Problemele pot
fi clasificate in functie de anumite criterii (Levine,1994) :

Gradul de definire sau structura :

57 / 123
probleme bine definite in care sunt specificate cele trei elemente ;
probleme slab definite ce implica absenta unor componente sau lipsa de
claritate a acestora.

Gradul specificitate :

probleme specifice ("Am primitdoar...bani si eu am nevoie de mai multi !");


probleme generale ("Mereu am nevoie de mai multi bani."). S Importanta :
probleme minore ("Cred ca am rataci manualul de romana.")
probleme majore ("Am pierdut tot ce aveam mai scump in viata.").

Descrierea problemei se realizeaza prin detalierea elementelor comportamentale,


cognitive si emotionale.

Identificarea posibililor factori de formare si dezvoltare a problemei ; de


foarte multe ori problemele au la baza un complex de cauze si nu cauze singulare.

Identificarea factorilor de mentinere si activare a problemei ;


Stabilirea planului de interventie ; in elaborarea planului de interventie trebuie
parcurse urmatoarele faze :

formularea obiectivului de lunga durata (de pilda, formarea unei imagini de sine
pozitiva) ;
formularea obiectivelor specifice in functie de natura problemei si de obiectivul de
lunga durata ;
identificarea strategiei de interventie pentru fiecare obiectiv specific in parte.

Evaluarea interventiei

3.3. CONSILIEREA INDIVIDUALA SI DE GRUP

Intre consilierea individuala si de grup exista numeroase asemanari dar si deosebiri. In ceea
ce priveste asemanarile se constata ca in ambele forme responsabilitatile consilierului sunt
relativ aceleasi:

Clarificarea sentimentelor:
Reflectii aupra naturii sentimentelor;
Reformularea continuturilor exprimate de client;
Acceptarea neconditionata a clientului;
Restucturarea atitudinala.

Intre cele doua forme de consiliere pot fi semnalate si alte similitudini


(Holdevici,Irina,1996):

Accentul pe diagnoza este minimal;


Interpretarile nu sunt instrumente psihoterapeutice importante;
Iluminarea brusca nu este elementul de baza in procesul schimbarii;
Capacitatea subiectului de atrai experienta psihologica directa si imediata este
indicatorul succesului;

58 / 123
Atitudinile tranferentiale sunt considerate expresii ale starilor afective.

Diferentele semnificative intre consilierea individiala si de grup sunt:

• Mutarea de accent de pe atitudinea suportiva a consilierului pe dinamica relatiilor


interpersonale din interiorul grupului;
• Situatia de grup pune accentul pe gradul de adecvare a relatiilor interpersonale;
• In cadrul grupului se fac cunoscute sisteme de valori si stiluri de viata ce pot deveni
alternative fara a fi impuse din exterior;

Ofera consiliatului posibilitatea de a ajuta la randul sau membrii grupului. In consilierea


individuala trebuie sa se respecte urmatorii pasi:

DEFINIREA PROBLEMEI

In definirea problemei, consilierul trebuie sa manifeste:

prezenta activa si interes pentru client;


ascultare activa;
cominicarea intelegerii elementelor problmei;
atitudine de respect, originalitate si deschidere la nou.

FORMULAREA OBIECT IVELOR Stabilirea obiectivelor presupune:

identificarea datelor si a temei discutiei


impartasirea infrmatiei;
folosirea empatiei;
sugerarea unor alternative;
impartatirea propriilor experiente;
spontaneitatea.

PLANIFICAREA ACTIUNII

In formularea planului de actiune consilierul asigura:

sprijin in identificarea optiunilor;


suport in alegerea planului si in pregatirea actiunilor;
evaluarea abilitatilor.

Carl Rogers este initiatorul consilierii de grup. Elementele consilierii in grup sunt:

scopuri si activitati
nevoi si roluri ale participantilor
procese de grup
structura grupului

Grupul de intalnire are drept scop imbunatatirea relatiilor intrepersonale si o mai buna
cunoastere de sine; el trebuie sa fie coeziv adica membrii lui sa-si acorde incredere unii altora
iar consilierul trebuie sa faciliteze procesele care se petrec in grup la nivel minimal.

59 / 123
4. ELEMENTE DE COMUNICARE

4.1. ROLUL COMUNICARII

De unde vine acest cuvant, „comunicare”? Care este originea lui? Se pare ca sensul de baza
al cuvantului este dat de latinescul comunicare, termen ce se refera la „actiunea de a pune in
comun lucruri, indiferent de natura lor”. Credem ca merita sa retinem aceasta semnificatie
initiala, careia, ulterior, contextele culturale si istorice i-au adaugat note atat de numeroase
incat orice teoretician serios al comunicarii recunoaste ca obiectul sau de studiu nu poate fi
definit fara a starni obiectiile altor specialisti.

In psihologie, credem ca este acceptabil sa intelegem prin a comunica actul de a impartasi,


a pune impreuna, a crea o legatura sau a stabili o relatie.

Comunicarea creaza comuniune si comunitate si nu este lipsit de interes a observa


polaritatea opusa a termenului - excomunicarea. Prin aceasta se intelege „interdictie de a
primi impartasanie”, interdictie cu certa semnificatie pedepsitoare, conducand la excluderea
din comunitate.

Comunicarea este relatia prin care interlocutorii se pot intelege si influenta reciproc prin
intermediul schimbului continuu de informatii, divers codificate (Iacob, Mihaela, 1995). A
comunica, ca forma de interactiune, presupune castigarea si activarea competentei
comunicative, care este si aptitudine si capacitate dobandita.

Comunicarea reprezinta:

trecerea informatiei de la o persoana la alta;


schimburi verbale si/sau nonverbale intre parteneri;
curajul de a te oferi celorlalti;
stiinta de a folosi mijloace de exprimare - cuvinte, gesturi, tehnici;
vointa si capacitatea de a orienta mesajul spre celalalt cu intelegerea nevoii
acestuia de comunicare;
impartasirea unor stari afective, decizii rationale si judecati de valoare.

Exista mai multe tipuri de comunicare, in functie de diverse criterii referentiale:

a. partenerii implicati in comunicare

o comunicare intrapersonala
o comunicare interpersonala
o comunicare in grupul mic
o comunicare publica

b. statutul interlocutorilor

o comunicare verticala - intre parteneri care au statute inegale (elev-profesor);


o comunicare orizontala -intre parteneri cu acelasi status (elev-elev);

c. codul folosit

60 / 123
o comunicare verbala
o comunicare paraverbala
o comunicare nonverbala
o comunicare mixta

d. natura continutului

o referentiala- se refera la un adevar stiintific sau de alta natura;


o operational/metodologica- vizeaza intelegerea informatiei transmise;
o atitudinala- valorizeaza cele transmise, situatia comunicarii si partenerul.

Cercetarile in domeniul schizofreniei realizate la Palo Alto au pus in circulatie, in 1956,


conceptul de dubla legatura sau dubla constrangere, care sunt mai degraba principii derivate
din cercetarea mecanismelor proceselor de comunicare, in special in situatiile in care acestea
sunt disfunctionale si genereaza blocaje. Acestea formeaza cele 7 axiome ale Scolii de la Palo
Alto.

4. Este imposibil sa nu comunici.

Chiar daca nu spui nimic, acesta e un fel de a spune ceva. Respiratia care se accelereaza,
obrazul care se inroseste sau paleste, transpiratia care se observa pe frunte, privirea care se
intoarce in alta parte, toate aceste semnale comunica ceva, deci sunt comportamente
comunicationale.

Comunicarea verbala este doar partea vizibila (adesea minuscula) a unui aisberg urias care
contine, pe langa cuvinte, gesturi, mimica, postura, tonalitate a vocii, ritm.

Mai mult decat atat, oamenii comunica prin hainele pe care le poarta, masinile in care circula,
casele in care locuiesc (decoratiuni interioare, facilitati, cartier), scaunele pe care stau,
firmele pentru care muncesc s.a.m.d.

„Activitate sau inactivitate, vorbire sau tacere, orice are valoare de mesaj. Asemenea
comportamente influenteaza altele care, la randul lor, nu pot sa nu raspunda la comunicari si
prin insusi acest fapt sa comunice.” (Watzlawick, 1972).

Comunicarea nu este un proces care incepe undeva, initiat de cineva, ci mai mult o matrice
care inglobeaza toate activitatile umane. Copilul comunica in burta mamei sale fiind, si chiar
nasterea sa este un fapt de comunicare (inregistrat oficial sub numele de „certificat de
nastere”).

Din acest punct de vedere, doi oameni care vorbesc, de pilda un profesor si un student, nu
sunt decat expresiile vizibile ale unui ansamblu care comunica, ansamblu constituit din toate
persoanele prezente (unul priveste visator pe fereastra, altcineva isi aranjeaza parul, alti doi
asculta perfect concentrati etc), dar si din felul cum acestea sunt asezate, modul cum arata
incaperea, gradul de luminozitate, sunetele de pe hol si chiar, pentru amatorii de subtilitati 84
astrologice, pozitia Lunii in acel moment, in semnul Scorpionului. Nu este usor sa distingi si
sa ierarhizezi aceste influente. La niveluri atat de complexe, analiza logica si prelucrarea
statistica, desi laudabile, ne par putin eficiente, iar singura functie psihologica pe care tindem

61 / 123
sa o creditam este intuitia. Acestea sunt zonele in care psihologia inceteaza a mai fi o stiinta
pentru a deveni o arta.

Comunicarea este inevitabila. V-ati intrebat vreodata in cate feluri poate sa taca un om? Stiti
sa distingeti tacerea admirativa de tacerea invidioasa? Ati observat tacerea celui care sufera?
Dar tacerea clocotitoare a celui care va exploda in curand? Cunoasteti diferenta intre tacerea
celui care urmeaza sa afle nota la examen si tacerea celui care hotaraste nota? Si exemplele
pot continua.

5. Orice comunicare se desfasoara simultan in doua planuri

Planul continutului cuprinde informatiile (continutul comunicarii), planul relatiei este


alcatuit din informatii despre informatii.

Elementele predominante in planul continutului sunt cuvintele, in planul relatiei sunt


elementele nonverbale (ceea ce obisnuim sa numim „limbajul corpului”). Cand relatia este
pozitiva, semnalele din planul relatiei trec in plan secund (sunt percepute inconstient), iar
atentia este focalizata pe semnalele din planul continutului. In schimb, daca relatia este
tensionata, atentia este captata de semnalele din acest plan. Judecata analitica a doi
parteneri intr-o relatie negativa se diminueaza sau, mai bine zis, tinde sa fie dominata de
trairi emotionale negative, perturbatoare. Informatiile din planul continutului sunt inghitite
de un fel de ceata psihologica (Festinger, 1964), tot asa cum, in conditii de ceata reala,
vizibilitatea scade foarte mult.

Chiar si atunci cand vorbim la telefon planul relatiei continua sa existe. El se compune din
intonatie, accent, pauze, ezitari, taceri. Un bun ascultator va sesiza aceste semnale si le va
contracara, prevenind inrautatirea sau destramarea relatiei.

6. Comunicare a e un proces continuu, ce nu poate fi abordat in termenii de


stimul-raspuns sau cauzaefect.

Aceasta vrea sa spuna ca lantul comunicarii nu este segmentabil, ca ceea ce numim cauze si
efecte sunt judecati mai degraba arbitrare, facute de pe o pozitie partizana. Comunicarea
seamana mai mult cu o spirala fara inceput si fara sfarsit, decat cu un segment cu doua
capete.

Daca un sot vine acasa si se posteaza in fata televizorului, el face asta pentru ca sotia lui il
cicaleste si il preseaza sa ii dea atentie? Daca sotia simte nevoia sa il scoata din starea de
pasivitate, ea face asta pentru ca sotul ei prefera sa se uite la televizor? Puteti spune cu
siguranta cine initiaza aceasta comunicare, la al carui final iti propunem sa nu ne gandim? A
cauta responsabilul sau vinovatul („Cine a inceput primul?”) e ca si cum ai incerca sa rezolvi
o serie infinit neconvergenta, ca in cazul sirului imaginat de Bolzano, a carui suma depinde
decisiv de „punctuatie”, adica de felul cum se grupeaza termenii. (Avem asa un feeling ca nu
te dai in vant dupa matematici superioare, motiv pentru care nu vom exemplifica paradoxul
lui Bolzano).

62 / 123
7. Oamenii utilizeaza doua modalitati de comunicare: digitala si analogica.

Limbajul analogic se bazeaza pe analogie, asemanare si asociere. Semnalele analoge sunt


directe, plastice, sugestive, nespecific umane. Un pui de tigru invata sa manance urmarind
demonstratiile mamei lui, un pui de om invata sa mearga privindu-si parintii.

Limbajul digital se bazeaza pe corespondenta conventionala dintre semn si obiectul


semnificat. Semnalele digitale sunt simbolice, abstracte, specific umane. Codurile sunt
invatate, adesea cu efort, fiind imposibil sa folosesti corect semnale digitale daca nu le-ai
invatat in prealabil.

Termenii de digital si analogic provin din cibernetica, stiinta in care un sistem este considerat
digital daca opereaza cu o logica binara (de tipul „1 sau 0”) si analogic daca utilizeaza o logica
cu o infinitate de valori.

8. Comunicarea este ireversibila.

Putem sa dam o floare si apoi sa o luam inapoi, putem sa scoatem gheata de la congelator,
sa o transformam in apa si apoi sa o punem la inghetat, putem sa ne ducem la Vama Veche
si apoi sa ne intoarcem.

Dar nu putem sa luam inapoi mesajul pe care l-am comunicat, tot asa cum nu putem sa
transformam vinul in struguri. Mesajul nostru a modificat ceva in noi, de altfel, si urmatorul
mesaj pe care i-l trimitem ne va gasi in starea unui receptor diferit mai mult sau mai putin, de
cel care erai inaintea transmiterii.

Daca am jignit, umilit sau ridiculizat ne putem cere iertare, dar noi nu vom mai fi aceiasi. Fiind
constienti de natura ireversibila a comunicarii, putem fi mai atenti, astfel incat sa nu ne ia
gura pe dinainte, deci sa gandim inainte de a vorbi, in special cand e vorba de mesaje care
reflecta o valoare, credinte sau evaluari importante.

9. Orice proces de comunicare este simetric sau complementar

In principiu, comunicarea eficienta se bazeaza pe egalitate. Ea exclude afisarea superioritatii,


a-l privi pe celalalt ca incapabil sau limitat, a nu permite comentariul sau replica. Acest tip de
interactiune are loc intre persoane care dispun de aceeasi autoritate sau competente, sunt
deschise pentru cunoastere si se respecta suficient de mult pentru a nu incerca sa domine
sau sa manipuleze. Pozitiile de pe care se intalnesc sunt de egalitate, iar tranzactiile sunt
simetrice. In practica, realizarea unei egalitati veritabile nu este tocmai usor de atins si uneori
nu este nici de dorit. Pacientul care refuza medicamentele prescrise de medic nu are rost sa
mai solicite o consultatie. Studentul care respinge de la inceput informatiile cursului nu este
intr-o situatie mai buna. Uneori comunicarea este eficienta tocmai pentru ca anumite roluri,
pe parcursul interactiunii, sunt fixe.

Pe de alta parte, tranzactiile complementare faciliteaza invatarea si actiunea eficienta (cand


cel ierarhic inferior asculta de cel investit cu autoritate), insa, la fel de bine, inhiba
creativitatea si reprima agresivitatea.

63 / 123
In concluzie, tranzactiile simetrice sau complementare nu sunt in sine bune sau rele, pozitive
sau negative, ci ele devin astfel in functie de context. Ideal ar fi sa sesizam la timp
schimbarile de context, chiar foarte fine, si sa avem suficienta flexibilitate pentru a schimba
corespunzator caracterul tranzactiilor.

10. Comunicarea implica procese de acomodare si adaptare.

Deoarece sensurile cuvintelor exista doar in mintea oamenilor si nu in cuvintele insesi, uneori
e nevoie de o „negociere a sensurilor”. Oamenii aloca semnificatii diferite unor cuvinte
identice intrucat experienta lor de viata este unica. De exemplu, uneori profesorii uita ca au
fost candva studenti si se comporta cu acestia exact cum nu ar fi vrut sa se comporte
profesorii lor cu ei. Unii parinti uita ca au fost copii si construiesc standarde nerealiste, pe
care chiar ei, copii fiind, le-au respins vehement, explicit sau implicit.

Pentru a fi armonioasa, comunicarea are nevoie de sincronizare, acomodari si ajustari, atat la


nivelul codurilor de exprimare, cat si, sau mai ales, la nivelul perceptiilor si trairilor subiective.

Pentru ca o comunicare sa fie optima, ea trebuie sa respecte anumite conditii:

consistenta de continut a mesajului sa fie oferita de cantitatea de informatie cuprinsa


in mesaj si sa fie semnificativa pentru ambii interlocutori;
expresivitatea comunicarii sa fie elaborata si asigurata prin elemente de paraverbal;
informatiile comunicate sa fie inteligibile.

Decalogul comunicarii eficiente contine urmatoarele reguli:

1. nu puteti sa nu comunici.
2. a comunica presupune cunoastere de sine si stima de sine.
3. a comunica presupune constientizarea nevoilor celuilalt.
4. a comunica presupune a sti sa asculti.
5. a comunica presupune a intelege mesajele.
6. a comunica presupune a oferi reactii.
7. a comunica presupune a intelege procesualitatea unei relatii.
8. a comunica presupune a sti sa-ti exprimi sentimentele.
9. a comunica presupune a accepta conflictele.
10. a comunica presupune asumarea rezolvarii conflictelor.

Exemple de modaitati ineficiente de comunicare:

Descrierea modalitatii Exemple


Critica
Evaluarea negativa a celeilalte persoane, a „Esti singurul vinovat pentru dezastrul in
atitudinilor sau a actiunilor sale. care te afli."
Etichetarea

64 / 123
Folosirea etichetelor in caracterizarea unei „Esti exact ca toti ceilalti. Esti un
persoane. insensibil."
Lauda evaluativa
A evalua in termeni generali o alta persoana, „intotdeauna ai fost o fata buna ! Nu-i
actiunile sau atitudinile ei. asa ca ma vei ajuta la examen ?"
Oferirea de sfaturi
A oferi solutii la problemele celeilalte persoane. „Asta-i foarte usor de rezolvat ! in primul
rand...."
Folosirea excesiva sau nepotrivita a intrebarilor
Intrebarile inchise sunt de cele mai multe ori „Regreti cele intamplate ?"
bariere in comunicare.
A da ordine
A ordona unei alte persoane sa faca ceea ce vrei „Fa-ti tema imediat!"
tu sa faca..
Amenintari
Incercarea de a comanda actiunile celeilalte „Daca nu faci ce spun eu, atunci..."
persoane prin amenintarea ei cu privire la
consecintele negative care pot aparea.
Moralizarea
A spune unei alte persoane ce ar trebui sa faca. „Ar trebui sa... "
Abaterea
Distragerea de la interesele celeilalte persoane. „Nu te mai gandi la ce s-a intamplat. Sa
vorbim despre ceva mai placut."
Argumentarea logica impusa
Incercarea de a convinge prin argumentare „Daca nu ai fi cumparat X, ai fi putut
logica sau dovezi logice, fara a tine cont de merge anul acesta la mare."
factorii emotionali implicati.

Bariere in calea comunicarii:

Compararea

Compararea face ascultarea mai dificila pentru ca se acorda o atentie prea mare dorintei de
a vedea cine este mai competent, mai sanatos emotional, tu sau celalalt. Unele persoane
sunt mai atente in a face comparatii intre cine a suferit mai mult sau cine este mai indreptatit
sa-si asume rolul de victima, decat sa fie atente la ascultarea propriu-zisa.

65 / 123
Citirea gandurilor

Un om care are impresia ca intelege foarte repede ceea ce i se comunica nu mai acorda prea
multa atentie la ceea ce se discuta. De altfel, nici nu are incredere in interlocutor si incearca
sa descopere ceea ce gandeste sau simte celalalt cu adevarat: "El / ea spune ca vrea sa
mearga la teatru, dar sunt sigur ca de fapt este obosit/a si vrea sa se relaxeze." In acest
model se acorda mai putina atentie cuvintelor si mai multa gesturilor si aluziilor subtile.

Repetitia

Nu avem timp sa ascultam atunci cand repetam in gand ceea ce urmeaza sa spunem. Atentia
este indreptata asupra pregatirii si prelucrarii urmatorului comentariu.

Filtrarea

In acest caz, ascultam unele lucruri si pe altele nu. Acordam o atentie sporita doar
momentului in care cineva este suparat, nefericit sau daca se afla in pericol emotiona,
mintea va selectiona informatiile primite.

Judecarea

Judecarea pripita semnifica faptul ca ne-am oprit din ascultare, de aceea judecata trebuie sa
se faca abia dupa ce am inteles continutul mesajului.

Visarea

Ascultand doar pe jumatate, pentru ca ceea ce spune interlocutorul, la un moment dat, este
asociat cu chestiuni personale, suntem predispusi la visare. Aceasta se intampla cand suntem
anxiosi sau plictisiti.

Identificarea

In acest caz, tot ce spune interlocutorul este raportat la propria noastra persoana. Tot ceea
ce auzim ne aduce aminte de experientele tale si suntem atat de preocupati de noi, incat nu
avem timp sa auzim si sa cunoastem interlocutorul.

Sfatuirea

A ne situa pe pozitia marelui rezolvitor de probleme, gata oricand sa ofere sugestii, nu facem
decat sa pierdem ce e mai important pentru ca nu ascultam esentialul si nu captam
sentimentele interlocutorului. Oricate sfaturi am oferi, interlocutorul se va simti singur pentru
ca nu ne-am limitat doar la a fi acolo pentru el, ci ne-am grabit sa oferim modele de rezolvare.

Contrazicerea

Acesta este un blocaj, care se refera la discutiile in contradictoriu cu ceilalti. Interlocutorul nu


se va simti deloc ascultat pentru ca in timp ce el/ea vorbeste noi ne concentram in special pe
gasirea de puncte de discutie asupra carora sa ne contrazicem. Acest gen de situatii pot fi

66 / 123
evitate repetand, reformuland si intelegand ceea ce auzim. De asemenea, putem sa ne
concentram pe niste puncte asupra carora sa fim de acord cu celalalt.

O forma a acestui blocaj este folosirea unor remarci sarcastice pentru a desfiinta punctul
de vedere al celuilalt. Comunicarea este impinsa spre un model stereotip in care fiecare
persoana "pune placa" cu mesajul ostil.

O alta forma este neincrederea. Ea apare de regula la persoanele care nu suporta


complimentele. De exemplu, "O, n-am facut nimic deosebit. Dragut din partea ta ca spui
asta, dar nu am reusit mare lucru... ". Tehnica de baza a neincrederii este sa ne subapreciem
atunci cand suntem complimentati. Cealalta persoana nu va fi multumita pentru ca nu ii luam
in considerare aprecierile.

A avea dreptate

Mergem pana in panzele albe (intoarcem lucrurile pe toate partile, atacam, gasim scuze,
acuzam, reamintim greseli din trecut) pentru a evita acceptarea faptului ca am gresit. Asta
inseamna ca nu suportam sa fim criticati, corectati si nu acceptam alt punct de vedere, iar
daca nu vom recunoaste greselile, vom continua sa le facem.

A schimba vorba

Acest blocaj presupune schimbarea rapida a subiectului aflat in discutie si apare atunci cand
ne plictisim sau nu ne simtim confortabil intr-o conversatie. Alt mod de producere a acestui
blocaj este ridicularizarea subiectului. Este mult mai bine daca raspundem cu o gluma
pentru a evita disconfortul sau anxietatea ce apar intr-o discutie serioasa.

• A pune placa

"Exact...absolut..stiu...bineinteles...incredibil..da...chiar asa?" Vrem sa fim draguti, placuti,


suportivi, vrem ca oamenii sa ne placa. Prin urmare, tindem sa fim de acord cu tot ce ni se
spune. Este o dovada ca ascultam doar superficial, suficient pentru a da senzatia de
implicare, dar de fapt nu ne implicam. Mai curand "punem placa" decat sa ne concentrami
asupra subiectului.

4.2. MODALITATI DE AMELIORARE A COMUNICARII

Se pune intrebarea ce anume asigura eficienta unui consilier si in ce masura persoana si


profesionistul sunt roluri ce se impletesc indestructibil in practica acestei profesii? Studiile
arata (G. Corey, 1991) ca cel mai important instrument cu care lucreaza un bun consilier este
el insusi.

Analizand consilierii care s-au dovedit eficienti, G. Corey identifica un ansamblu de calitati si
caracteristici personale. Iata care sunt acestea:

Consilierii eficienti au o identitate. Ei stiu cine sunt, ce sunt capabili sa devina, ce vor
de la viata, ce este esential. Sunt dispusi sa-si reexamineze valorile si scopurile.
Nu se gandesc doar la ce asteapta ceilalti de la ei si se straduiesc sa traiasca dupa
anumite standarde interioare.

67 / 123
Se respecta si se autoapreciaza. Dincolo de simtul propriei valori si forte, pot darui
ajutor si dragoste. In plus, sunt capabili sa ceara si sa primeasca de la altii.
Nu se izoleaza de ceilalti, ca un fel de demonstrare a propriei puteri. Sunt capabili sa-si
recunoasca si sa-si accepte propria putere. Se simt adecvati cu ceilalti si le permit
altora sa fie puternici in prezenta lor.
Nu-i subapreciaza pe ceilalti pentru a resimti putere fata de ei. Isi folosesc puterea in
mod sanatos, in beneficiul clientilor si evita sa abuzeze de ea.
Sunt deschisi la schimbare. Au bunavointa si curajul de a parasi ceea ce este sigur si
cunoscut, atunci cand nu sunt satisfacuti cu ceea ce au sau cu ceea ce sunt.
Isi extind cunostintele de sine si de altii. Realizeaza ca o constiinta limitata inseamna
o libertate limitata. Mai degraba decat sa-si investeasca energia in comportamente
defensive, menite sa evite experienta, ei se implica in sarcinile propuse de realitate.
Sunt dispusi si capabili sa tolereze ambiguitatea. Intrucat cresterea depinde de
abandonarea familiarului si patrunderea in teritorii necunoscute, oamenii care sunt
angajati intr-un proces de dezvoltare personala sunt dispusi sa accepte un anume
grad de ambiguitate in existenta lor.
Isi dezvolta un stil propriu de consiliere care este al filosofiei si experientei lor de viata,
cu toate ca imprumuta liber idei si tehnici de la alti terapeuti, dar nu imita mecanic
stilul altora.
Pot experimenta si cunoaste lumea clientului. Empatia lor este non-posesiva. Sunt
constienti de propriile conflicte si suferinte si au un cadru de referinta pentru a se
identifica cu altii.
Nu-si pierd propria identitate prin supraidentificare cu ceilalti. Se simt vii si alegerile lor
sunt orientate spre viata. Sunt angajati in a trai din plin, mai degraba decat dintr-o
existenta asezata odata pentru totdeauna.
Nu accepta ca evenimentele sa-i modeleze pasiv. Au o atitudine activa fata de viata.
Sunt autentici, sinceri si onesti. Fara a emite pretentii incearca sa fie si sa faca ceea ce
gandesc si simt.
Sunt dispusi sa se dezvaluie altora cu un anume discernamant fata de situatia si
persoana in raport cu care fac acest lucru.
Au simtul umorului. Sunt capabili sa priveasca evenimentele vietii intr-o perspectiva
mai larga. Nu au uitat sa rada, in special de propriile slabiciuni si contradictii. Simtul
umorului ii face sa-si vada problemele si imperfectiunile intr-o perspectiva de
ansamblu.
Fac greseli si sunt dispusi sa le admita. Invata din greseli, fara sa se supraincarce cu
invinuiri despre cum ar fi putut sau trebuit sa actioneze.
In general traiesc in prezent. Nu sunt fixati in trecut sau in viitor. Sunt capabili sa
experimenteze, sa traiasca „acum si aici”, alaturi de altii.
Pot impartasi emotiile altora, in bucurie sau suferinta si sunt deschisi fata de propria
experienta emotionala.

Regulile minimale ale unei comunicari eficiente sunt:

Orientare pozitiva a comunicarii:


Evitarea surapunerilor, interferentelor in emiterea de mesaje;
Concordanta comunicarii verbale cu cea nonverbala;
Facilitarea feedback-ului sau verificarea intelegerii mesajului;
Excluderea abuzului emotional;
Evitarea ambiguitatilor, incertitudinilor;

68 / 123
Stimularea emiterii de alternative.

In procesul comunicarii trebuie respectate cateva principii de baza:

Dezarmarea

A dezarma interlocutorul inseamna a fi cel putin partial de acord cu afirmatiile sale atunci
cand acesta acuza, ataca, acceptand prin aceasta ca orice acuzatie contine cel putin o
particica de adevar. Aceasta maniera de a proceda nu reprezinta o capitulare definitiva in fata
interlocutorului, ci serveste aducerea discutiei pe terenul ascultarii si al respectului reciproc.

Empatia

Exista empatie atunci cand:


il respect pe celalalt;
imi pretuieste opiniile;
nu am nevoie sa-mi pun masca sau sa fiu formal cu el;
ma va ierta daca voi gresi cu ceva;
ma simt deschis fata de el;
nu trebuie sa fiu perfect cand este el de fata;
nu ma va ignora in ceea ce are de gand sa faca;
ma respecta;
crede in mine;
nu trebuie sa fie totdeauna perfect in prezenta mea;
imi cere sfatul;
imi povesteste despre preocuparile lui;
ne placem reciproc;
ne simtim bine impreuna;
discutam;
ii inteleg punctul de vedere chiar si atunci cand nu sunt de acord cu el /ea;
il iert cand greseste fata de mine;
il preocupa persoana mea si ceea ce gandesc eu.

Flexibilitatea

Flexibilitatea inseamna suplete spirituala in privinta exprimarii si a punerii in valoare a ideilor


si sentimentelor . A fi flexibil inseamna a nu porni de la premisa ca interlocutorul nu are
dreptate si ca viziunea dumneavoastra asupra problemei este singura care merita atentie.

Se recomanda sa ne prezentam punctul de vedere in termeni cumpatati, pentru a-l


determina si pe interlocutor sa adopte la randul sau un ton mai conciliant. In practica,
aceasta ponderare a ideilor si a sentimentelor pe care le exprimati fata de celalalt se traduce
prin expresii de genul: "am impresia ca " , " mi se pare ca", "dupa parerea mea", " am
sentimentul ca ", "mi-ar place sa","as fi foarte fericit sa",etc.

69 / 123
Flexibilitatea in exprimare poate sa conduca la acceptarea reciproca a unor compromisuri
pentru pastrarea relatiei, sau la ruperea relatiei atunci cand deosebirile dintre protagonisti
sunt prea mari, dar cu pastrarea respectului reciproc.

Centrarea

Intr-o discutie avand drept scop lamurirea unor neintelegeri este recomandat sa nu ne lasam
antrenati de probleme marunte, ci sa cautam sa ajungem la miezul problemei. Calea cea mai
eleganta de gasire a unui drum pentru rezolvarea neintelegerilor este a desprinde concluziile
asupra a ceea ce nu merge acum , a discuta cauza neintelegerilor si a cauta impreuna
solutia.

Autenticitatea (sinceritatea)

Arta de a comunica este arta de a spune adevarul, altfel veti pierde capitalul de incredere
care v-a fost acordat. Este de dorit ca transparenta sa se aplice la toate nivelele de
comunicare.:
gandurile : a spune celuilalt ce gandesti cu adevarat, cu riscul de a demonstra putina
diplomatie ;
sentimentele : a exprima limpede ce simti in legatura cu celalalt si cu conflictul care va
opune;
intentiile : a sti cu precizie ce doresti sa obtii intr-o discutie si a exprima dorinta fara
echivoc.

Aprecierea

Intr-o disputa cu un interlocutor pentru care nutriti sentimente de respect este esential sa il
instiintati ca ceea ce va indispune la el sunt purtarile lui, ideile sau sentimentele lui, dar ca il
respectati ca persoana. In felul acesta, ii veti reda increderea in legatura cu utilitatea si
posibilitatile unui dialog deschis si sincer, iar relatia se va putea reinnoda pe baze mai
sanatoase.

Literatura de specialitate mentioneaza ca modalitati de ameliorare ale comunicarii:

o Mesajele la persoana I

Spre deosebire de formularile acuzatoare la persoana a II-a („Tu niciodata nu inveti... "),
formularile la persoana I sunt mai putin amenintatoare, sunt descriptive, vorbitorul
exprimand ceea ce simte si gandeste. Exprimarea sentimentelor si parerilor pozitive ale unei
persoane sunt clare si usor de inteles, reduc tensiunile si pastreaza relatiile dintre oameni,
deschid o cale de comunicare sincera conducand, in final, la schimbarea persoanei.

o Mesaje de exprimare - comunicarea ideilor, actiunilor, atitudinilor trebuie insotita


in permanenta de capacitatea de empatizare.
o Mesajele de raspuns - comunicarea ideilor, actiunilor trebuie urmate de o
explicatie.
o Mesaje de prevenire - informeaza asupra dorintelor, intentilor, motivatiilor.

70 / 123
o Mesaje de confruntare - exprima sentimentele fata de atitudinea unei persoane.
o Mesaje de apreciere - moduri de a exprima sentimente pozitive fata de o persoana.
o Explorarea alternativelor nu trebuie confundata cu oferirea de sfaturi sau solutii;
modalitatile de explorare a alternativelor sunt:

Ascultarea reflexiva ajuta la intelegerea si clarificarea sentimentelor copilului („Mi


se pare ca te deranjeaza... ");
Utilizarea brainstorming-ului pentru explorarea alternativelor („ Care ar fi
alternativele acestei probleme... ");
Asistarea copilului si adolescentului in alegerea solutiei optime („Care dintre solutii
crezi ca ar fi cea mai buna ?");
Discutarea posibilelor rezultate ale alegerii uneia dintre alterative („Ce crezi ca s-ar
putea intampla daca faci asa cum spui ?");
Obtinerea unui angajament din partea copilului („Ce decizie ai luat ?");
Planificarea pentru evaluare („Cand vom discuta din nou despre lucrul acesta ?");
Identificarea avantajelor si dezavantajelor optiunilor.

o Dezvoltarea exprimarii emotionale prin:

Identificarea si recunoasterea diferitelor tipuri de emotii (exercitii de exprimare


verbala a emotiei, de asociere a starii subiective cu eticheta verbala a emotiei,
etc.);
Contracararea miturilor emotiilor (constientizarea miturilor legate de emotii,
identificarea situatiilor in care comportamentul este influentat de aceste mituri,
identificarea modalitatilor de reducere a impactului acestora);
Identificarea evenimentelor sau situatiilor care declanseaza emotia (exercitii de
asociere a unor evenimente cu emotiile, intelegerea diferitelor efecte ale situatiilor
sau evenimentelor asupra starii emotionale, intelegerea modului de interpretare a
evenimentelor declansatoare de emotii,etc.);
Identificarea modalitatilor de exprimare comportamentala a emotiei
(recunoasterea reactiilor comportamentale ale emotiilor, diferentierea dintre
emotie si comportament, constientizarea relatiei dintre gand-emotie-
comportament);
Invatarea limbajului emotiilor;
Acceptarea responsabilitatii pentru ceea ce simti.

o Evitarea perfectionismului in consiliere – deoarece este una dintre cele mai


frecvente erori sa ne imaginam ca trebuie sa fim continuu perfecti. Desi rational stim
ca oamenii nu sunt perfecti, emotional ne este greu sa acceptam. Este nevoie de curaj
pentru a ne admite propriile imperfectiuni. Kottlet si Blau dezvolta ideea conform
careia consilierii educationali trebuie sa incurajeze o discutie deschisa si sincera
despre erori. Ei incurajeaza cititorii sa se deschida fata de propriile erori si sa le
considere ca pe niste oprtunitati pentru cresterea si dezvoltarea personala si
profesionala. Fie ca este vorba de terapeuti si consilieri incepatori sau cu experienta,
in ambele cazuri se intampla sa se faca greseli. De aceea este necesara supervizarea.
Ea asigura suportul si cadrul avizat al acceptarii lor si corectarii ulterioare.
o Onestitatea fata de propriile limite - o teama pe care cei mai multi dintre noi o
avem este fata de propriile noastre limite ca terapeuti sau consilieri. Ne temem ca ne
vom pierde respectul clientilor daca vom spune: Simt ca nu va pot ajuta in aceasta

71 / 123
problema' sau, /iu dispun de informatia si abilitatea necesara pentru a va ajuta in
aceasta problema”. Eroare!. Nu numai ca nu vom pierde respectul clientilor, ba chiar
ii vom castiga prin sinceritatea admiterii limitelor noastre. Iata si un exemplu:

4.3. CONFLICT UL SI MANAGMENTUL CONFLICT ULUI

Conflictele sunt dezacorduri in ceea ce priveste atitudinile, scopurile, sunt o amenintare a


valorilor personale, a stilului, lupta pentru putere, dezacord in privinta mentalitatii, a
elementelor morale, plasarea responsabilitatii.

Literatura de specialitate consemneaza urmatoarele tipuri de conflicte:

Conflictul cognitiv desemneaza starea in care se afla un subiect osciland intre doua
concepte, doua reguli sau doua moduri de rezolvare discordante sau incompatibile
pentru una si aceeasi problema.
Conflictul intercultural atesta divergente de coduri, de credinte, de valori legate de
interactiunile intre grupuri diferite. Poate genera presiuni de izolare sau asimilare din
partea grupurilor culturale majoritare, dar si strategii de infruntare si negociere din
partea grupurilor minoritare pentru recunoasterea identitatii lor specifice.
Conflictul perceptiv reprezinta o situatie de ambiguitate in captarea de informatii
perceptive (imagini ale obiectelor, fenomenelor inconjuratoare ce actioneaza asupra
analizatorilor) legata de prezenta in datele percepute a unor indici contradictorii.
Conflictul psihic se refera la conflictele intrapsihice care pot fi asociate cu conflicte
intrasubiective sau intergrupale. Conflictele intrapsihice pot fi constiente sau
inconstiente: conflicte intre datorie si dorinta; intre doua dorinte contrare; intre o
dorinta si imposibilitatea concreta a realizarii ei, etc. Ele sunt traite subiectiv acut si
sunt insotite de angoasa. Criza apare in diferite perioade ale dezvoltarii psihice a
individului si sunt in functie de problemele cu care acesta se confrunta: criza
adolescentei, criza mediului de viata, criza de trecere la batranete.
Conflictul social reflecta situatiile de interactiune caracterizate prin divergente de
interese, competitii de putere si antagonisme de scopuri. Un conflict social exprima o
multitudine de conflicte care se suprapun in diverse sectoare de interactiuni grupale
sau individuale.

Conflictul nu desemneaza in mod obligatoriu aspecte negative, ci trebuie conceput ca o


sursa de schimbare a individului si a sistemului in care acesta evolueaza (Neculau, A., 1998).
El trebuie acceptat ca o parte firesca a procesului de comunicare. Abordat printr-o gandire
pozitiva, conflictul poate avea rezultate creative, concretizate in dezvoltare personala si
schimbare sociala. Conflictul poate deveni o sursa de maturizare si invatare , concura la
descoperirea propriilor valori si credinte, ajuta la sanatatea mentala individuala.

In literatura de specialitate se consemneaza urmatoare ale surse ale conflictului:

Nevoile fundamentale
Valorile diferite
Perceptiile diferite
Resursele limitate
Interesele diferite
Nevoile psihologice

72 / 123
In derularea unui conflict interpersonal pot interveni factori care sa il faciliteze sau sa il
diminueze. Intre factorii ce pot exacerba conflictul pot fi amintiti:

Implicarea altor persoane in conflict;


Lipsa de abilitati in rezolvarea conflictelor;
Exagerarea importantei problemelor implicate;
Desconsiderarea celeilalte persoane;
Dezinteresul manifestat de ambele parti in a mentine o relatie.

Printre factorii ce pot diminua un conflict sunt:

Impartialitatea persoanelor implicate in conflict;


Evitarea etichetarilor;
Concentrarea asupra problemelor si nu asupra persoanelor;
Disponibilitatea partilor implicate in conflict in a mentine relatia;
Negocierea intereselor, acestea neimplicand principii fundamentale;
Instrumentarea indivizilor cu tehnici de rezolvare a conflictului.

Efectele pozitive ale conflictului sunt (A.Baban, 2001):

Creste motivatia pentru schimbare;


Imbunatateste identificarea problemelor si a solutiilor;
Creste coeziunea unui grup dupa solutionarea comuna a conflictelor;
Ofera o oportunitate de cunoastere si dezvoltare de deprinderi;
Creste capacitatea de adaptare la realitate;
Dezvolta creativitatea;
Ajuta in cunoasterea de sine;
Favorizeaza defularea "deseurilor emotionale".

Daca conflictul este reprimat apar o serie de efecte negative (A.Baban, 2001):

Scade implicarea in activitate;


Diminueaza sentimentul increderii in sine;
Polarizeaza pozitiile si duce la formarea de coalitii;
Faciliteaza aparitia dilemelor morale;
Favorizeaza aparitia dificultatilor in luarea deciziilor.

Specialistii in managementul conflictului au identificat trei stiluri de abordare a


conflictelor:

Metoda castig-pierdere- in care una dintre parti primeste ceea ce a cerut a fi


rezolvat iar cealalta pierde. Oamenii recurg la aceasta solutie cand percep situatia ca
fiind "fie..., fie..." .
Metoda pierdere-pierdere-compromisul este o forma a acestei metode;
Metoda castig-castig- scopul in aceasta situatie este ca cererile tuturor partilor sa
fie satisfacute.

O modalitate eficienta de adaptare la situatii conflictuale interpersonale este comunicarea


asertiva (Rees, Shan, 1991). Asertivitatea este abilitatea de a exprima emotiile si

73 / 123
convingerile fara a afecta drepturile celorlalti. Invatarea deprinderilor de asertivitate este
facilitata de contrastarea cu alte doua modele comportamentale opuse: pasivitatea si
agresivitatea.

Pasivitatea este un comportament ce poate fi descris ca raspunsul unei persoane care evita
confruntarile, conflictele si isi doreste ca toata lumea sa fie multumita fara a tine cont de
drepturile sau dorintele personale. Aceste persoane se simt frustate, iritate, fara a incerca
sa-si exprime nemultumirile fata de ceilalti.

Agresivitatea descrie o reactie comportamentala prin care se blameaza si se acuza, se


incalca regulile impuse de autoritati, se rezolva problemele prin violenta, se considera ca
drepturile personale sunt mai importante decat ale altora.

Pentru ca o comunicare sa fie asertiva ea trebuie sa respecte urmatoarele principii:

Spune NU atunci cand este incalcat un drept sau o valoare personala.


Motiveaza-ti afirmatia, fara insa sa te justifici, nu te scuza !
Exprima-ti opiniile personale specific si clar, evita formularile generale.
Accepta si ofera complimente.
Fii direct !
Cere feedback pentru prevenirea greselilor de interpretare.
Schimba discutia sau evita persoana atunci cand vrei sa faci o remarca pozitiva.
Scoate in evidenta consecintele negative ale comportamentului sau asupra ta.
Precizeaza comportamentul dorit, ofera alternative comportamentului pe care doresti
sa il schimbi.
Analizeaza costurile si beneficiile comportamentului.

4.4. STRA TEGII DE REZOLVARE A CONFLICT ELOR

Rezolvarea conflictelor interpersonale trebuie precedata de solutionarea celor


intrapersonale. Conflictele interioare pot fi diminuate/anihilate prin cunoasterea de sine si
intercunoastere (Grant, Wendy,1998).

Psihanalistul Kerstin Bergqvist considera ca un pas imporant in rezolvarea unei situatii


conflictuale este constientizarea conflictelor intrapersonale. Un numar mare de conflicte
interioare este cauzat de respectul de sine necorespunzator si de o imagine de sine negativa.
In dialogul interior necesar solutionarii acestor conflicte trebuie:

Identificate atuurile si puntele slabe, precum si actiunile de schimbare sau


imbunatatire a propriilor trairi;
Identificata motivatia pentru a produce schimbari in bine, prin decizii pozitive.

Ca tehnici de rezolvare a conflictelor interpersonale pot fi mentionate:

1. Tehnici mentale – constau in crearea unui cadru nou si a unei atitudini noi, menite
sa inlocuiasca vechile atitdini si conceptii care s-au dovedit indezirabile:

a. Cadrul vechi putea contine atitudini de genul:

74 / 123
Ori el, ori eu !
Nu exista nici o speranta.
Nu e drept sa avem acest conflict.
Nu merita sa ne gandim la asta.
Nu este intelept sa faci concesii.
Nu eu am inceput, de ce sa iau eu initiativa.

b. Cadrul nou va trebui sa contina abordari pozitive de genul:

Amandoi putem castiga !


Este posibil.
Conflictele de acest tip sunt normale.
Nu trebuie sa neglijam conflictul.
Trebuie sa cautam cat mai multe solutii.
As putea contribui la rezolvarea conflictului.

Sunte recomandate, de asemnea, si tehnici conexe:

Utilizarea capacitatii empatice


Folosirea discutiei cu sine in mod pozitiv
Sincronizarea - este important sa stii cand sa intervii in rezolvarea conflictului

2. Tehnici senzoriale

Ascultarea activa
Privirea
Vocea
Atingerea

3. Tehnici de miscare

Tinuta corpului
Echilibrul
Distanta
Ritmul
Respiratia

Importante in solutionarea conflictului sunt si:

definirea intereselor conflictuale drept o problema reciproca ce urmeaza a fi rezolvata


prin cooperare;
cercetarea intereselor comune si compatibile ale partilor implicate in conflict;
definirea tipului de conflict;
constientizarea cauzelor si consecintelor violentei si alternativelor la violenta;

Deutsch, M., identifica sase moduri de tratare a unui conflict:

75 / 123
evitarea conflictului-implicarea excesiva in conflict; evitarea conflictului este
exprimata prin negare, refulare, amanare continua, iar implicarea exagerata e
materializata prin oboseala, iritabilitate, tensiune musculara si indispozitie.
manifestarea in mod dur-bland; unii oameni au tendinta de a raspunde in mod
agresiv, dominator atunci cand sunt implicati intr-un conflict din teama de a nu fi
perceputi ca prea blanzi; altora le este teama ca vor fi considerati ostili si, in
consecinta, sunt excesivi de timizi; o atitudinea mai adecvata ar fi sprijinirea ferma a
intereselor proprii si disponibilitatea de a lua in consideratie interesele celuilalt;
manifestare in mod rigid-flexibil; unele persoane doresc sa tina situatia sub
control si se simt nelinistiti atunci cand sunt amenintati de necunoscut; in consecinta,
ei impun reguli rigide. La cealalta extrema sunt persoanele care resping tot ceea ce
este oficial preferand aranjamente flexibile, in care regulile sunt implicite. O abordare
care permite atat disciplina cat si flexibilitate este mai constructiva decat una care
este impusa sau care respinge disciplina.
manifestare in mod intelectual-emotional; modul ideal de comunicare este
acela care imbina gandul cu afectul: gandul este sustinut de afect, iar afectul este
aplicat prin gand.
exagerare fata de minimalizare; minimalizarea seriozitatii diferendelor,
nerecunoasterea importantei problemei poate da nastere la neintelegeri grave;
dezvaluire obligatorie-tainuire obligatorie. Pentru rezolvarea unui conflict
trebuie ca persoanele implicate sa fie deschise si sincere in comunicare, luand in
considerare consecintele actiunilor lor.

Ca procedee de rezolvare a conflictelor pot fi mentionate:

NEGOCIEREA

Incercarea partilor aflate in conflict de a a ajunge la o solutie acceptabila poate fi considerata


o negociere eficienta. Exista doua tipuri de situatii negociabile:

• Distributive -situatia unui conflict de „suma zero", in care ce este castigat de una
dintre parti, este pierdut de cealalta parte;
• Integrative sau „suma nonzero"- descrie situatia in care partile coopereaza pentru
rezolvarea conflictului, permitand, de data aceasta, identificarea unei solutii mai bune pentru
fiecare dintre parteneri; in cadrul cooperarii, interactiunile instituie un fel de „asigurare" intre
parteneri.

SUGESTII DE COMPORTAMENT IN TIMPUL NEGOCIERII

NEGOCIERE DISTIBUTIVA

Adoptati pozitii extreme.


Va concentati doar pe nevoile proprii.
Faceti concesii treptat.
Tratati celelalte parti ca fiind adversare.
Va straduiti din greu sa castigati.
Utilizati tehnici de intimidare care vor incetini rezolvarea conflictului.
Va bazati pe presupunerea ca cineva trebuie sa dea inapoi.
Dezvaluiti cat mai putin posibil.

76 / 123
NEGOCIERE INTEGRATIVA

Adoptati, de la inceput, o pozitie colaborativa.


Va concentrati pe interesele proprii, mentinandu-va aspiratiile inalte dar sunteti flexibil
in ceea ce priveste modul de a vi le implini;
Identificati toate interesele, intelegeti prioritatile celorlalte parti si nu sunteti indiferent
la rezultate.
Inventati optiuni care sa imbine nteresele si problemele puse in discutie.
Considerati celelalte parti ca fiind colaboratori, lucrati impreuna pentru a castiga.
Va straduiti sa obtineti rezultate creative.
Impartasiti informatiile pe masura ce creste nivelul de incredere.
Utilizati tehnici de persuasiune.

In derularea negocierii pot fi identificate urmatoarele etape :

1. Pregatirea

Care sunt nevoile?


Care sunt temerile?
Care este rezultatul scontat?
Colecteati fapte.
Lucrati asupra cazului celuilalt intocmai ca la si cand ar fi propriu.
Procedati astfel incat partenerului sa-i fie usor sa spuna "da".

2. Interactiunea

Ascultati punctul de vedere al celuilalt. Prezintati problema din perspectiva


dumneavoastra.
Intr-o negociere reusita fiecare are de castigat.
Evitati un final de tip victorie / infrangere. Daca se pare ca o persoana este pe cale de
a pierde, puteti schimba aceasta perspectiva?
Daca intrebati, nu suparati pe nimeni. Fiti lapidar si la obiect. Puneti intrebari pentru a
tine negocierea sub control.
Faceti deosebirea dintre persoana si problema. Fiti dur cu problema si bland cu
persoana.
Inserati obiectiile. Folositi conjunctia "si"; evitati conjunctia "dar". Instaurati un
climat de intelegere.
Fiti flexibili. Mentineti scopul dar nu in mod necesar si mijloacele. Schimbati impreuna
asteptarile nerealiste.
Valorificati feedback-ul. Daca ceva nu merge, incercati altfel.

3. Incheierea - Conflictele clare evita conflictele viitoare.

77 / 123
MEDIEREA

A media inseamna a interveni intre partile ostile si a le conduce spre rezolvarea conflictului.
Mediatorul incearca sa gaseasca un punct de vedere obiectiv si neutru. Rolul lui poate sa
decurga din atributiile legale sau poate fi asumat neoficial.

Mediatorul este parte neutra. In general, el nu se implica direct cu exceptia cazurilor cand
incearca sa transforme in parteneri partile adverse. Un mediator ofera garantia ca fiecare
parte isi prezinta punctul de vedere, dar il si asculta pe celalalt. Ulterior, mediatorul ii indruma
pe cei doi spre gasirea de solutii satisfacatoare pentru toata lumea.

MEMORATOR PENTRU MEDIERE

1. Stabiliti regulile de baza

Ca mediator va trebui sa va prezentati si sa va explicati rolul pe care vi-l asumati:

Suntem aici ca sa rezolvam o problema.


Nu invinuiti pe nimeni.
Nu va dezvinovatiti.
Nu intrerupeti.
Spuneti numai adevarul.

2. Ascultati-l pe fiecare in parte

Fiecare povesteste ce i s-a intamplat in vreme ce ceilalti asculta.


Fiecare ascultator va repeta cele auzite pentru a se asigura ca a inteles corect.
Fiecare din cei de fata isi prezinta sentimentele in raport cu problema expusa.

3. Rezolvati conflictul

Fiecare isi prezinta doleantele pe care le vrea indeplinite in vederea incheierii unui
acord.
Mediatorul ajuta ambele parti sa stabileasca o intelegere corecta.
Intelegerea poate fi consemnata in scris si semnata de fiecare.

Exista multe programe de solutionare a conflictelor care variaza in functie de varsta,


ocupatie si tipuri de conflicte pe care se axeaza. Elementele centrale incluse in multe
programe de pregatire sunt:

Sa stii in ce tip de conflict esti implicat;


Sa devii constient de cauzele si consecintele violentei si de alternativele ei;
Infrunta conflictul, nu-l evita;
Respecta-te pe tine insuti si interesele tale, respecta-l pe celalalt si interesele lui;
Sa distingi clar intre „interese" si „pozitii";
Cerceteaza interese tale si pe ale celuilalt pentru a identifica domenii comune si
compatibile;
Defineste interesele conflictuale, ale tale si ale celuilalt, ca pe o problema reciproca ce
trebuie rezolvata prin cooperare;

78 / 123
Cand comunicati cu celalalt, asculta cu atentie si vorbeste, astfel incat sa fi inteles;
Fiti atent la tendintele naturale ale tale si ale celuilalt catre subiectivitate, perceptii si
judecati gresite, gandire stereotipa care apar de obicei in conflictul acut;
Trebuie sa va dezvoltati abilitatile de abordare a conflictelor dificile;
Sa te cunosti pe tine insuti si reactiile tale tipice la diferite situatii conflictuale;
Pe tot parcursul conflictului trebuie sa ramai o persoana morala si asertiva.

4.5. RELATIA CU CLIENTII DIFICILI SAU PRETENTIOSI

O problema majora care-i pune in incurcatura pe psihologii incepatori este cum sa se


descurce cu clientii pretentiosi sau mofturosi. De multe ori terapeutii si consilierii incepatori
tind sa se impovareze cu cerinta nerealista de a se acorda ajutor, indiferent de cat de mari
sunt pretentiile. Aceste pretentii se pot manifesta intr-o diversitate de forme:

clientii va pot suna din cand in cand acasa si se pot astepta la o discutie lunga;
pot cere sa va vada mai des si pentru mai mult timp decat este posibil;
vor sa va intalneasca in societate;
vor sa aveti grija de ei, sa va asumati responsabilitatile lor;
se asteapta sa manipulati alte persoane – sotia, sotul, parintii, copilul – pentru ca
acestia sa accepte punctul lor de vedere;
va cer sa nu-i parasiti si sa continuati sa le purtati de grija, cat mai mult timp.

O cale de a scapa de toate aceste probleme ale relatiei transferentiale nerezolvate este sa
lamuriti de la prima sedinta cadrul terapeutic, regulile colaborarii si sa va faceti cunoscute
asteptarile dumneavoastra fata de clienti. Clarificarea relatiei in termeni contractuali
psihologici este de dorit si va scuteste de multe dificultati, rezistente si blocaje in procesul de
consiliere. Ar putea fi folositor sa revedeti impreuna cu supervizorul cateva sedinte si sa
evaluati modul in care v-ati simtit cat timp ati devenit „victima” unui client cu pretentii
excesive si cum i-ati facut fata. Veti fi surprinsi cate dintre problemele lui va afecteaza direct
si au legatura cu propriile dv. probleme. Reamintiti-va ce pretentii a emis clientul fata de dv…
Cum v-ati descurcat sau blocat intr-o astfel de situatie? A ti putut spune NU clientilor atunci
cand ati dorit? V-ati opus clientilor pretentiosi sau v-ati lasat manipulati asa cum si altii au
facut-o inaintea dv.? Acum probabil ca

Clientii neimplicati

O problema cu care va puteti confrunta in dialogul terapeutic este cea legata de clientii care
au o participare redusa in procesul de consiliere sau psihoterapeutic. Lipsa lor de motivare
este pusa in evidenta de uitarea sau anularea frecventa a intalnirilor, de indiferenta sau
neasumarea nici uneia dintre responsabilitatile ce ii revin in procesul de explorare si
schimbare.

Intelegeti de ce un supervizor va poate ajuta sa va aprofundati analiza personala care sa va


disponibilizeze sa lucrati eficient, inclusiv in astfel de situatii. Explorarea contratransferurilor
pe care le dezvoltati in relatia terapeutica este extrem de utila pentru a preveni repetarea
unor erori de contact terapeutic.

Pentru terapeutul incepator, momentele de tacere pe parcursul unei sedinte de consiliere ar


putea parea ore. Se intampla sa ne simtim amenintati de tacere si sa recurgem la o manevra

79 / 123
nepotrivita de a o rupe, pentru a ne descarca anxietatea. Corey exemplifica o astfel de
situatie din experienta sa de consilier:… Intr-o sedinta individuala cu o eleva de liceu care
avea un debit verbal foarte ridicat, se instala catre sfarsitul sedintei o tacere apasatoare.
Tacerea fetei il face sa se grabeasca sa emita cateva interpretari la ceea ce ea spusese mai
devreme. Cand supervizorul sau a ascultat inregistrarea a exclamat: „Ai vorbit asa cum a vrut
ea! Nu ai auzit ce spunea. Pariez ca nu va mai veni la sedinta viitoare.” Ea s-a intors totusi si
atunci el a hotarat sa nu mai intervina pentru a se elibera de anxietate. A sa ca a preferat sa
nu inceapa el dialogul, ci sa o lase pe a sa-l inceapa. A asteptat aproape o jumatate de ora si
au jucat jocul „ Tu primul… „. Fiecare statea si se uita la celalalt. In final au inceput sa
exploreze amandoi ce au simtit fiecare dintre ei in acea tacere, ce au simtit fata de tacerea
celuilalt.

Clientii tacuti

Tacerea poate avea multe semnificatii si in activitatea de consiliere este necesar sa invatam
sa descoperim aceste semnificatii. Iata cateva semnificatii ale tacerilor ce survin intr-o
sedinta individuala sau de grup: clientul se poate gandi in liniste la lucrurile pe care tocmai
le-a discutat; isi evalueaza niste intelegere-uri abia realizate; clientul poate astepta ca
terapeutul sa ia conducerea si sa decida ce sa spuna, iar terapeutul poate astepta acelasi
lucru de la client; clientul si terapeutul pot fi plictisiti, preocupati, distrasi sau pot sa nu aibe
nimic de spus pentru moment; clientul poate fi ostil fata de terapeut si astfel sa inceapa jocul
„Eu stau aici ca o stana de piatra si observ daca el (ea) poate ajunge la mine „; clientul si
terapeutul pot comunica fara cuvinte. Tacerea poate spune mai mult decat cuvintele si
probabil interactiunea s-a facut la suprafata si amandurora le este frica sau ezita sa ajunga la
un nivel mai profund, in concluzie, este bine sa explorati semnificatiile posibile ale tacerii,
impreuna cu clientul. Veti ajunge astfel la semnificatia ei reala si veti evita sa atribuiti
clientului alte intentii sau sa va proiectati propriile nelinisti si preocupari…

Puteti incepe prin a recunoaste tacerea si sentimentele pe care le resimtiti fata de ea. Este
preferabil decat sa va faceti ca nu exista si sa umpleti golul cu o vorbarie fara rost sau de
complezenta, ori sa vorbiti zgomotos pentru a va „auzi” unul pe celalalt. Pentru a va simti
confortabil, cautati impreuna semnificatia tacerii si emotiile pe care le ascunde.

Cum isi vor folosi acest timp. Eventual li se poate dovedi ca, desi sunt clienti fara voia lor, isi
pot totusi folosi bine si in favoarea lor acest timp.

Este usor pentru consilierii incepatori sa se lase atrasi in, jocuri„ neproductive cu astfel de
clienti, in masura in care consilierul investeste emotional mult mai mult decat clientul. Este
posibil ca terapeutul (consilierul) sa incerce prea mult sa se faca inteles si acceptat, fara sa
emita vreo pretentie asupra clientilor. El este astfel supramotivat sa apara drept important si
eficient in relatie, dar efectul este de a crea conditii de deresponsabilizare din partea
clientului, care „regreseaza” in rolul de copil

Neajutorat. In opinia specialistilor din domeniu este o eroare sa „nu-ti infrunti” clientul care
nu se implica si sa ai o atitudine hiperprotectiva -„terapeutul-bomboana”. Aceasta este
valabil si pentru clientii lipsiti de vointa. In numeroase cazuri, terapeutii ineficienti invoca
lipsa de participare, reactia de rezistenta insurmontabila a clientului, ca explicatie a lipsei de
progres. In realitate cauza esuarii relatiei terapeutice se afla in contratransferurile pe care le
manifesta terapeutii incepatori sau neexperimentati. Una dintre cauze este teama lor ca daca
80 / 123
ar fi mai putin implicati, clientul nu va mai reveni in consiliere. Excesul de implicare al
terapeutului antreneaza deficit de implicare, in „oglinda”, al clientului. Intelegeti astfel de ce
este necesar sa pastram un echilibru al relatiei, pentru ca numai astfel ea poate deveni
„terapeutica”. Tocmai confruntarea directa, sinceritatea este cea care duce la un nivel mai
mare de implicare a clientului. Daca el insa persista sa uite, sa intarzie sau sa refuze sa vina
la intalniri ori sa nu realizeze sarcinile pe care si le-a asumat in timpul sau in afara terapiei,
atunci trebuie intrebat daca doreste sa mai vina la consiliere. Chiar si in situatia in care clientii
sunt trimisi de tribunal spre consiliere, terapeutul le poate spune ca, desi este obligatoriu sa
frecventeze sedintele, ei sunt cei care vor decide

Sa acceptam rezultatele lente

Sa nu asteptati rezultate instantanee. Nu putem „vindeca” pacientii sau clientii in cateva


sedinte. Cei mai multi terapeuti incepatori sunt nelinistiti cand nu culeg roadele muncii lor
rapid. Ei se intreaba: „imi ajut intr-adevar clientul in vreun fel? Este posibil sa se
inrautateasca situatia lui? Se produce cu adevarat vreun rezultat sau doar cred eu ca facem
progrese?”

Speram ca voi veti invata sa tolerati ambiguitatea de a nu sti cu siguranta inca de la inceputul
terapiei daca pacientul se implica pozitiv. Este posibil ca uneori clientii sa poata parea ca
merg spre rau, inainte de a capata cateva castiguri. A ceasta tine de dinamica rezultatelor.

Autoamagirea in munca de consiliere

Nici o discutie necesara consilierilor incepatori nu ar fi completa fara a mentiona fenomenul


de deziluzionare care poate avea loc in procesul terapeutic. El poate fi resimtit de ambii, atat
de consilier, cat si de client. Autoamagirea nu trebuie neaparat sa fie traita constient, dar ea
poate fi subtila si inconstienta.

Motivatia autoamagirii, pentru ambele parti, se poate baza pe nevoia de a face ca relatia sa
merite si sa fie productiva. Amandoi investesc pentru a vedea rezultate pozitive. Uneori
nevoia noastra de a marturisi schimbarile personale poate voala realitatea si ne poate face
mai putin sceptici decat ar trebui sa fim. Nevoia de a simti ca am fost folositori, ajutandu-1 pe
celalalt sa se bucure de viata, precum si cea de a simti ca noi intr-adevar facem schimbari
semnificative, ne poate conduce in timp spre autoamagire. Cautam evidenta progresului si
ne intunecam ratiunea atunci cand exista elemente ale esecului. Obisnuim sa ne acordam
credit noua insine pentru cresterea clientilor nostri, atunci cand aceasta se datoreaza poate
in mai mare masura unei alte variabile care probabil nu are legatura cu relatia de consiliere.
Este important sa fim constienti de tendinta catre autoamagire intr-o relatie de consiliere sau
de terapie. A ceasta ne va clientul a decis sa colaboreze sincer si a inlaturat „impotrivirea” si
„masca”, ne putem astepta ca el sa resimta o crestere in intensitate a durerilor personale si
a dezamagirilor sau dezorganizarilor care pot degenera in depresie sau reactie de panica.
Multi clienti se pot manifesta astfel: „ Oh, Doamne, am fost mai bine inainte de a incepe
consilierea (terapia)… Acum ma simt mult mai vulnerabil ca inainte. Poate era mai bine sa nu
dau importanta problemelor mele.” Acest moment va fi depasit daca vom avea rabdare si-1
vom folosi ca pe o oportunitate de crestere. Desi la inceput consilierea pare a fi o munca grea
si lipsita de satisfactii, ea te ajuta sa descoperi ca schimbarea nu se masoara in numarul
clientilor si este rezultatul eforturilor unite si consonante ale clientului si terapeutului. Pentru
aceasta este nevoie ca terapeutul sa poata accepta faptul de a nu sti daca clientul face
81 / 123
progrese si daca el este cel care a ajutat la schimbarea sau cresterea acelei persoane. Adica
este nevoie ca el sa renunte la propria-i tendinta de avea control asupra reactiilor si ritmului
personal de evolutie al clientului sau la orgoliul de a fi autorul efectului. Desi il insoteste si
stimuleaza, nu se poate „manifesta in locul Iui”, proiectandu-si sau prelungindu-si in client
propriile nevoi si posibilitati.

A rataci printre problemele clientilor (pacientilor)

O greseala frecventa la incepatori este ca sunt prea ingrijorati pentru clientii lor. Este
periculos sa „incorporezi” nevroza sau impasul clientului. Uneori ne identificam atat de
puternic cu clientul incat ne pierdem somnul, intrebandu-ne ce hotarare trebuie sa luam. Este
ca si cum ne pierdem simtul identitatii, asumandu-ne-o pe a lor. Empatia devine astfel
„distructiva” si ne pozitioneaza impotriva interventiei. Trebuie sa invatam sa-i „eliberam” pe
clienti si sa nu ne impovaram cu problemele lor pana cand ii vom reintalni. Pur si simplu, „sa-i
lasam sa plece acasa”… Demersul cel mai indicat este acela de a fi prezenti in masura
maxima de care suntem capabili, sa fim alaturi de clientii nostri, dar sa-i lasam sa-si asume
responsabilitatea propriei existente si a alegerilor facute in afara sedintelor de consiliere.
Daca ne pierdem in scenariile clientilor, in lupta lor si ne confundam cu ei, nu vom mai fi
psihologii eficienti in a-i ajuta sa se regaseasca pe ei insisi. Preluandu-le responsabilitatea,
mai degraba le blocam evolutia decat ii sustinem.

Acest „transfer de probleme interioare” poarta numele de contratransfer si se intampla atunci


cand terapeutul include in relatia cu clientul propriile sale probleme. El se produce atunci
cand propriile nevoi si conflicte interioare nerezolvate ale consilierului sau psihoterapeutului
impiedica relatia terapeutica. Deoarece contratransferul care nu este constientizat,
recunoscut si controlat cu succes de terapeut are drept efect incetosarea obiectivitatii
acestuia, perturband procesul de consiliere, este necesar ca practicantii domeniului sa se
centreze pe ei insisi in supervizare si analiza lor personala. Iata cateva forme obisnuite de
contratransfer:

Nevoia de a fi placut, apreciat, sustinut de catre pacienti; teama ca infrutand clientii acestia
ar putea sa plece sau sa gandeasca nefavorabil despre terapeut; sentimentele erotice si
comportamentul sexual seductiv din partea terapeutului (in masura in care terapeutul devine
preocupat de fantasme sexuale sau deliberat orienteaza atentia clientului catre aceste
fantezii orientate spre el); reactii extreme indreptate catre anumiti clienti care evoca in
terapeut vechi trairi, de ex. Clienti care sunt perceputi drept materni, paterni, autoritari,
judicativi etc; sfatuirea constrangatoare cu asumarea de catre consilier a unei pozitii de
superioritate, in dorinta de a dicta clientilor modul in care ei ar trebui sa traiasca si deciziile
pe care ar trebui sa le ia.

E necesar sa va reamintim ca nu este potrivit sa folosim timpul clientilor pentru a lucra asupra
reactiilor pe care le avem fata de ei, dar este absolut obligatoriu sa lucram asupra noastra in
cadrul altor sedinte, dedicate noua insine, de catre supervizor – un terapeut cu experienta si
calitati didactice. Daca nu facem acest lucru, riscam sa ne pierdem si clientii sau sa-i „folosim”
inadecvat si neetic pentru a ne intalni cu propriile nevoi nesatisfacute.

82 / 123
5. CAZUISTICA FRECVENTA

5.1. ANXIETATEA SI ANGOASA

Anxietatea este o stare afectiva caracterizata printr-un sentiment de insecuritate, o frica


foarte intensa si nejustificata de un pericol adevarat. Tulburarile de anxietate sunt foarte
frecvente si afecteaza 14% din populatie. Acuzele subiectilor sunt de natura fizica, ei nefiind
constienti ca la baza problemelor aparute sta anxietatea.

Anxietatea reprezinta o problema foarte frecvent intalnita in viata de zi cu zi. Aproximativ


25% din populatie sufera de anxietate care ar necesita tratament sau cel putin consiliere. Alti
25% au o anxietate mai putin severa (ex. frica de soareci sau paianjeni) care necesita numai
numai consiliere.

Tulburarile de anxietate cuprind o serie de probleme:

Anxietate generalizata este frica exagerata, ca si grija legata de lucruri comune. Centrul
anxietatii poate fi reprezentat de prieteni, familie, sanatate, munca, bani sau ratarea unei
intalniri importante (de fapt tot ceea ce este important persoanei poate sa capteze centrul
atentiei ca focus al anxietatii). Vorbim despre anxietate generalizata daca grija exagerata
este prezenta in aproape fiecare zi, timp de 6 luni, si daca persoana are dificultati in
controlarea anxietatii. In plus persoana mai simte una sau mai multe dintre urmatoarele
simptome:

irascibilitate si iritabilitate usoara;


oboseala;
insomnie;
probleme de concentrare (nu se simte capabil sa gandeasca)

Fobia sociala consta in frica de evaluarea si judecata negativa a altor oameni. De aceea
persoanelor caracterizate prin fobie sociala le este frica sa faca ceva ce le-ar putea umili in
fata publicului – de ex. a vorbi in public, a folosi toalete publice, a manca sau a bea in public,
sau orice alta situatie sociala incluzand comportamentul la petreceri sau/si la locul de munca.
Cei care sufera de fobie sociala poate sa simta frica in cazul unei singure, sau mai multor
situatii. A ceasta frica poate sa conduca la evitarea situatiilor respective, care, ulterior poate
sa ajunga la izolare.

Fobii specifice se manifesta ca o frica persistenta si irationala de un obiect specific sau de


o situatie. Frica poate sa apara fata de anumite animale, locuri sau persoane, si poate sa fie
atat de intensa incat persoana respectiva va manifesta simptome fizice intense sau atac de
panica. Aceste fobii se pot referi la caini, sange, furtuna, paianjeni, ace, sau la alte obiecte si
situatii, dar, in orice caz anxietatea resimtita este exagerata si tulburatoare. Adultii care
sufera de fobii de obicei sunt constienti de faptul ca frica lor este exagerata si irationala. In
orice caz nevoia lor de a evita obiectul, situatia sau persoana care stau la baza fricii poate sa
le restranga viata.

Tulburare de panica Pentru ca o persoana sa fie diagnosticata cu tulburare de panica,


trebuie sa aiba circa 4 atacuri de panica lunar intr-o perioada mai indelungata. Tulburarea de
panica poate sa fie diagnosticata daca atacurile de panica sunt frecvente si exista si o frica

83 / 123
intensa si persistenta de aparitia unui alt atac de panica. Atacurile de panica sunt comune in
populatia umana comparativ cu tulburarile de panica, care sunt mai rar intalnite. Atacurile de
panica pot sa nu fie legate de o situatie anume, ci pot aparea spontan.

Tulburarea obsesiv-compulsiva (OCD) se manifesta prin ganduri sau impulsuri (obsesii)


intruzive, involuntare si nedorite (ex. o femeie are senzatia ca sotul ei o insala fara a avea
insa nici un indiciu). In acelasi timp persoanele care prezinta aceste simptome se simt si
fortate sa efectueze ritualuri mentale si comportamentale, sau verificarea repetitiva a
anumitor lucruri (de ex. spalatul excesiv al mainilor, dusuri excesiv de frecvente - de mai
multe ori pe zi, daca a incuiat usa, sau daca a stins aragazul). De obicei sunt constienti de
irationalitatea si natura excesive a comportamentelor sau a gandurilor lor.

Tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) apare dupa un eveniment extrem de


traumatic. Evenimentul poate sa fie recent (ex. accident de masina, abuz fizic) sau poate sa
fie intamplat in trecut (ex. abuz sexual in copilarie). Reactii de suferinta, soc si furie sunt
reactii normale dupa evenimente traumatice. Oamenii cu PTSD manifesta reactii severe,
prelungite si intruzive, care afecteaza in mod dramatic viata lor de zi cu zi. A cestea pot sa
includa ganduri sau imagini intruzive despre situatia traumatizanta, care sunt la fel de, sau
chiar si mai stresante decat evenimentul original. De obicei oamenii incep sa evite situatiile
sau evenimentele care le reamintesc de trauma, inclusiv locuri si situatii similare.

Atitudinile extremiste favorizeaza dezvoltarea anxietatii sau angoasei: o educatie foarte dura,
guvernata de umilinte permanente va inhiba increderea copilului si mai tarziu a adultului in
sine insusi si va amplifica teama in fata unei situatii date. La cealalta extrema, parintii
deosebit de grijulii, care vor actiona intotdeauna in locul copiilor, ferindu-i pe acestia de
neplaceri vor crea un context care creste neincrederea copilului in sine si in ceilalti.

Trebuie notat ca exista terenuri propice pentru dezvoltarea anxietatii: copilul care creste in
proximitatea unui adult angoasat se va dezvolta ca o persoana anxioasa pentru ca adultul
este intotdeauna un model.

Sunt momente in care emotiile si preocuparile ne arata ca trebuie sa rezolvam anumite


probleme. Insa, pentru a le rezolva trebuie sa le privim in fata, lucru de loc usor mai ales daca
nu avem incredere in capacitatea noastra de a le facem fata sau daca emotiile sunt intense
si neplacute. Cand in loc sa facem fata situatiei alegem sa fugim, constatam ca, de cele mai
multe ori, lucrurile nu se rezolva de la sine, iar organismul nostru reactioneaza sub o forma
sau alta. Devenim astfel nelinistiti (anxiosi), nu ne simtim in siguranta, suntem incordati, ne
simtim surmenati, nu mai putem sa fim amabili, ne simtim nervosi, iritabili.

Angoasa (originar folosita ca angst, din daneza) este definita in psihologie drept o stare
caracterizata prin neliniste, tulburare, ingrijorare (adesea patologica).

Angoasa este o experienta emotionala de aceeasi natura cu anxietatea, insa este mult mai
intensa. Aceasta intensitate ne arata ca importanta subiectului pe care il respingem este mult
mai mare si ca este cu atat mai necesar sa privim lucrurile in fata.

84 / 123
Cum deosebim anxietatea de angoasa?

Anxietatea apare ca o neliniste difuza, ca un sentiment de nesiguranta, de tulburare. Daca ea


este insotita si de senzatia de sufocare, de nod in stomac, transpiratie, accelerarea pulsului,
vorbim de angoasa.

De ce apare angoasa? Pentru ca respingem de mult timp un subiect important care ne


tracaseaza. Organismul nostru ne trimite constant un semnal pentru a ne informa despre
pericolul pe care suntem tentati sa il neglijam. Angoasa este, de fapt, o traire neplacuta care
se manifesta in locul unui sentiment inconstient la o persoana care este in asteptarea a ceva
ce nu poate numi.

Ce nu trebuie sa faca un om care se confrunta cu anxietatea si cu angoasa

In nici un caz nu trebuie sa le evite. In timp ce se afla in ghearele angoasei nu stie foarte clar
care este subiectul de care fuge.

Pentru a ameliora aceasta suferinta unii noi recurg la anxiolitice, medicamente care alunga,
pentru moment, starea neplacuta insa nu rezolva problema care va persista si va avea
tendinta sa iasa din nou la suprafata. Se va ajunge asadar la cresterea dozei de medicamente
pentru ca organismul sa faca fata presiunilor ce vin din interior. Astfel, incercand sa gaseasca
linistea pot deveni dependenti de anxiolitice, iar pentru unii acest lucru pare mai usor de
suportat decat sa priveasca problema in fata si sa gaseasca o rezolvare a ei.

Ce trebuie sa faca un psiholog

In cazul emotiilor este recomandat sa incercam sa determinam clientul le simta, astfel incat
ca sa poata decela ce il afecteaza si mai ales cum. Angoasa nu este insa o emotie in sens
propriu si nici nu ofera informatii despre client, asa cum o fac emotiile. Mai mult decat atat,
ele ne mascheaza emotiile si preocuparile. Angoasa, ca si anxietatea sunt semnale si din
acest punct de vedere ele sunt foarte pretioase. Trebuie sa ne servim de ele pentru a ajunge
in fata problemei care sta la baza lor. Doar gasirea problemei si rezolvarea ei aduce linistea
de care are nevoie clientul nostru.

Asadar, cand avem in fata un client care prezinta simptomele anxietatii sau ale angoasei
trebuie sa ne intrebam sincer ce anume ascund ele. Daca vom ajunge sa ascultam
raspunsurile la aceasta intrebare fara a le contesta vom ajunge in contact cu un subiect
probabil arzator. Este mult mai usor sa gasim raspunsuri in cazul anxietatii decat in cel al
angoasei pentru ca aceasta din urma aduce cu ea probleme mult mai mari. Aici cautarea
devine dificila si chiar daca subiectul se va profila la un moment dat, exista riscul sa il
respingem sau il vom banaliza.

Modalitati de lupta contra anxietatii sau angoasei:

1. Sa determinam clientul sa ia in considerare faptul ca exista ceva care il tracaseaza.


2. Sa fie deschis la orice posibilitate (orice gand care apare).
3. Sa se intrebe ce si de ce nu vrea sa priveasca problema in fata.
4. Sa accepte raspunsurile asa cum sunt ele.

85 / 123
5. Sa fim atenti sa decelam ceea ce il angoaseaza in cadrul subiectului/subiectelor pe
care il/le abordam.
6. Sa fim convinsi ca ceea ce am identificat si izolat in constiinta clientului este o
problema care ii provoaca problema.
7. Sa il determinam sa examineza problema cu atentie pentru a gasi impreuna solutia
optima.

De obicei lupta contra angoasei intampina multe rezistente din partea clientilor, pentru ca le
este greu sa priveasca in fata o problema care ii sperie. Exista riscul real de a ajunge sa
crestem starea de angoasa. Dar aceasta crestere a angoasei il va determina pe client sa
incerce sa o diminuaze.

Daca aceste stari nu se manifesta de mult timp vom vedea ca putem, cu rabdare, sa ajungem
sa reglam problemele in cateva sedinte de consiliere.

Atunci cand o angoasa depaseste o anumita masura sau dureaza prea mult timp poate
deveni patologica, mai ales cand este traita prea devreme, la o varsta la care copilul nu
poseda mecanismele maturative care sa permita dezvoltarea unei forte care sa i se opuna.
Astfel angoasa poate deveni un agent stresor sau patologica, avand drept consecinte inhibitii
in dezvoltare, stagnare sau regresie si formarea simptomelor.

Daca insa aceste probleme dureaza de mai mult timp si clientul se teme sa se apropie de ele
pentru ca ii este teama de ceea ce ar putea gasi in el insusi, este bine sa apelam la un
psiholog cu experienta care ne va ajuta .

Doua dintre cele patru angoase fundamentale ale omului, angoasa de schimbare si cea de
necesitate au la baza impulsuri ale fiintei noastre care se completeaza si se contrazic, pe de
o parte tendinte catre durabilitate si siguranta si pe de alta parte catre schimbare si risc. (Fritz
Riemann 1963).

Intre agresivitate si angoasa exista o stransa legatura, angoasa este cea care declanseaza la
origine agresiunea, neplacerea fiind forma primitiva a angoasei in preistoria noastra. Orice
intrerupere a unei actiuni dorite , orice obstacol pe drumul catre un scop, orice nesatisfacere
a unei dorinte declanseaza mai intai agresivitate (Irenaus Eibl-Eibesfeldt 1984).

5.2. EMIGRANTI

In pofida teoriilor, foarte bine puse la punct si a legislatiei abundente, atat la nivelul Uniunii
Europene, cat si la nivel international, problematica discriminarii este actuala si fara sanse de
a fi rezolvata in viitorul imediat, mai cu seama in conditiile noului val al unei crize economice
mondiale care este fundalul dezvoltarii atitudinilor colective xenofobe, rasiste, sovine.

Xenofobia „adresata” non-nationalilor, imigrantilor in particular, constituie una dintre cele


mai demne de luat in seama surse ale rasismului contemporan; discriminarea imigrantilor a
devenit o problema globala – pe masura globalizarii generale a unei societati cu prea multe
trasaturi ale nationalismelor secolelor trecute – care afecteaza in egala masura tarile de
origine, tarile de tranzit, ca si pe cele de destinatie. La nivelul anului 2010, potrivit statisticilor
publicate de Departamentul Economic si al Problemelor Sociale din Cadrul ONU, circa 200
milioane de oameni traiau in afara statului lor de origine.

86 / 123
Discriminarea a fost definita de M. Richelle: “atitudinile si conduitele deosebite pe care un
individ sau un grup le manifesta fata de un alt indivd/grup, cel mai adesea pe baza
caracteristicilor atribuite de prejudecata decat reperele obiective” (Doron & Parot, 2006).
Discriminarea implica:

diferente intre persoane, grupuri si comunitati, in dezavantajul unora dintre


acestea
excluderea anumitor persoane, grupuri si comunitati de la activitati, beneficii si
drepturi conferite de lege
restrictionarea unor persoane, grupuri si comunitati drepturi si libertati conferite
de lege
tratarea preferentiala a anumitor persoane, grupuri, comunitati, in comparatie cu
altele, acordandu-le privilegii primelor si dezavantajandu-le pe ultimele

Diferentele, excluderile, restrictionarile si tratamentul preferential care se constituie in


discriminare au ca ratiune apartenenta persoanei, grupului sau comunitatii discriminate la o
categorie specifica, iar criteriile de discriminare pot fi (Aninosanu, L., Martis, D., si Sorescu,
I. (2008):

Rasa
Nationalitate
Etnie
Limba
Religie
Categorie sociala
Convingeri
Sex
Orientare sexuala
Varsta
Handicap
Boala cronica necontagioasa
Infectare HIV
Apartenenta la o categorie defavorizata

Abuzul fizic este caracterizat prin indicatori comportamentali precum: atac fizic sau sexual;
a fi inhatat, impins, imbrancit etc., in timp ce abuzul psihologic implica amenintari verbale,
insulte, agresivitate, coercitie, constrangere, abandon.

Abuzul emotional: interactiuni intre membrii organizatiei, caracterizate prin


comportamente ostile (verbale si non-verbale), de natura psihica, directionate catre o
persoana-tinta, in urma carora victima are o perceptie negativa asupra propriei competente
(Keashly & Jagatic, 2003).

Tachinarea este definita astfel: a provoca intentionat pe cineva, prin remarci glumete,
centrate pe elemente importante/relevante pentru persoana-tinta (Keltner et al., 2001).
Aceasta definitie reflecta o combinatie de agresivitate, umor, joaca, ambiguitate, considerate
dimensiuni de baza ale acestui fenomen (Baxter, 1992; Shapiro, Baumrister & Kessler, 1991).

Consilierul eficient trebuie:

87 / 123
sa fie constient de diferitele modalitati in care diferentele culturale afecteaza relatia si
procesul consilierii;
sa cunoasca modificarile de dinamica ale personalitatii care trece in alt spatiu cultural
decat cel de origine.

Tehnicile de consiliere sunt construite conform unui „cod cultural" care se adreseaza relatiei
dintre doi indivizi care apartin aceluiasi mediu cultural. Tobie Nathan, creatorul primului
centru de consiliere etnopsihologica (pentru emigranti) din Franta, indica prezenta unui
„dublu cultural" al individului care organizeaza atat modelele expresive in domeniul
normalitatii cat, mai ales, simptomul in cazul apelului la modelele de inconduita4.

Semnul si impactul pe care dublul cultural il are in comunicare sunt indicate de faptul ca un
client provenit dintr-o alta cultura blocheaza, printr-un proces subtil, fluxul mental al
consilierului, intrucat este mult prea „indepartat" in anumite privinte si prea „apropiat" prin
cruditatea reprezentarilor lor5.

In folosirea modelelor de interventie, trebuie avut in vedere faptul ca acestea sunt rezultatul
unei prescriptii culturale specifice si unui tip de cod cultural.

Clientul care solicita consilierea este cel care a parasit fizic un spatiu cultural pentru a deveni
membru al altuia. Problematica sa, reunita sub titulatura de „criza emigrantului", este
determinata de impactul dintre cele doua coduri culturale, cel de origine si cel actual. Nu este
necesar ca individul sa fi trait si sa fi parasit fizic cultura de origine. Codul cultural originar se
transmite cu pregnanta de la generatia ascendenta. Obiectivul principal al consilierii
emigrantilor este determinarea specificului interferentei dintre cele doua culturi. Interferenta
poate provoca situatii conflictuale chiar daca „distanta culturala" dintre cultura de origine si
cea actuala este minimala. Pentru atingerea acestui obiectiv, consilierul trebuie sa detina
informatii despre codul cultural existent in cultura de origine. Interventia se poate realiza prin
folosirea alternativa a celor doua coduri culturale, pentru a developa natura conflictului.

5.3. PROBLEMATICA SEXUALA

Problematica existenta in campul sexualitatii este de maxima importanta in explicarea si


gestiunea diferitelor disfunctii de relatie. Atitudinea in raport cu viata sexuala este
determinata de sistemul axiologic si de personalitate in ansamblul sau. Clientul este tentat sa
discute in consiliere probleme legate de planificarea familiala, avort sau disfunctii sexuale.
Rolul consilierului cuprinde atat preventia, cat si remedierea diferitelor problemele aparute in
acest camp (fara a intra in campul sexologului). Daca remedierea se face prin demersul
consilierii, preventia se poate face prin implementarea de programe de educatie sexuala.

Prin consiliere, individul este ajutat sa isi operationalizeze educatia sexuala primita din mediul
sau in comportamente sexuale adaptate si responsabile.

Un consilier este eficient in rezolvarea problemelor clientului daca:

4
T. Nathan, Sperma diavolului, Ed. Jurnalul Literar, Bucuresti, 1999.
5
T. Nathan, La folie des autres, Dunod, Paris, 1996 , p. 4.

88 / 123
este intr-un raport confortabil cu propria sexualitate. Problematica sexuala poate fi
transferata in relatia de consiliere. Acest fapt poate constrange consilierul la o reactie
defensiva, prin care sa caute stoparea erotizarii relatiei. In situatia in care consilierul
nu are o viata sexuala satisfacatoare, nu va putea intelege si gandi nevoile si
dificultatile clientului intrucat vor interfera cu dificultatile sale;
poata sustine discutarea problematicii sexuale cu deschidere si adecvare. Rezistenta
clientilor la discutarea caracteristicilor vietii sexuale este importanta, de aceea
consilierul trebuie sa fie receptiv si sa sesizeze problematica situata chiar la nivel
implicit. Este recomandata introducerea directa in problematica, fara a da clientului
senzatia ca este o zona tabu. Consilierul va evita expresiile argotice sau perifrastice si
va folosi termenii specifici ceruti de sfera sexualitatii;
probeaza initial nivelul educatiei sexuale a clientului in situatia in care acesta este
adolescent;
cunoaste elemente de anatomie, fiziologie si contraceptie;
nu se substituie sexologului in situatia in care clientul prezinta disfunctii sexuale;
poate sustine discutarea problematicii sexuale a unui client homosexual. Unul dintre
punctele importante se refera la discriminarea clientilor gay si la deficientele de
comunicare in domeniul sexualitatii. Consilierul se va centra asupra comunicarii
interpersonale, cat si asupra familiei, prietenilor, serviciului sau a problematicii legale.

5.4. PERSOANE CU NEVOI SPECIALE

Una din principalele probleme ale acestei categorii de clienti consta in senzatia de izolare pe
care o resimt acut. Prin dizabilitatile de natura fizica, afectiva sau cognitiva, aceasta categorie
de clienti este izolata ca efect al etichetarii, atribuirii, stereotipului si a imposibilitatii de a
beneficia de facilitatile oferite de comunitate. Din acest punct de vedere consilierul trebuie sa
fie informat in privinta conditiilor de mediu social in care traieste clientul cu nevoi speciale.
Unul dintre efectele de aceasta natura consta si in adresabilitatea mai redusa spre serviciile
de consiliere.

Clientii cu nevoi speciale sunt perceputi distorsionat in mediul social. Caracteristicile anumitor
cazuri sunt generalizate si atribuite tuturor clientilor. Consecinta consta in perceperea
clientilor cu dizabilitati ca marcati de limite importante, altele decat cele care decurg din
problematica specifica. Acest efect ingreuneaza accesul clientilor la resursele oferite de
mediul social.

Clientul cu nevoi speciale se confrunta cu trei categorii de probleme care se determina


reciproc:

conditiile si nevoile sale speciale;


perceptia nerealista a diferitelor persoane din mediul social, profesional;
impactul perceptiei nerealiste asupra imaginii de sine.

Aceste trei categorii de probleme au ca afect diminuarea capacitatilor reale ale clientilor si
dezvoltarea unui comportament supra-deficitar, conform atribuirii realizate de mediu.
Obiectivul specific al consilierii consta in decelarea influentelor negative ale mediului si
izolarea factorilor supraadaugati de nevoile reale, specifice, ale clientilor. Eficienta in
domeniul consilierii persoanelor cu nevoi speciale este rezultatul cunoasterii:

89 / 123
legislatiei, a programelor, facilitatilor, a resurselor specifice alocate acestei categorii
de populatie;
metodelor de diagnostic si de clasificare a dizabilitatilor;
caracteristicilor diferitelor etape ale dezvoltarii si impedimente intampinate de
persoanele cu nevoi speciale;
modelelor invatarii in cazul persoanelor cu dizabilitati si resursele necesare aplicarii
acestora.

5.5. SITUATIA DE CRIZA

Confruntarea cu situatia de criza este frecventa in activitatea consilierului, cu atat mai mult
cu cat clientul apeleaza frecvent la ajutorul calificat numai atunci cand nu mai poate gestiona
situatia. Criza este perceputa de client ca generatoare de consecinte cu efect catastrofal
asupra vietii sale individuale si familiale. Efectele crizei sunt corespondente modalitatii
perceptive distorsionate in care situatii cotidiene capata dimensiuni majore. Printre efectele
crizei se afla:

angoasa masiva sau paroxistica;


tulburari de somatizare;
sentimentul de inadecvare si neajutorare;
inchidere in sine sau agitatie;
eficienta scazuta in activitatea cotidiana.

Interventia de criza este concentrata si presupune lucrul intensiv si de scurta durata cu


clientul, prin centrarea pe situatia concreta. Din acest punct de vedere presupune un tip de
interventie care poate frustra practicianul si ii poate crea senzatia de inadecvare. Consilierul
nu poate fi sigur, prin nevoia de „impachetare" a demersului, daca a inteles la un nivel
adecvat problematica. Presiunea resimtita de consilier este legata de posibilitatea ca pana la
urmatoarea sedinta clientul sa decompenseze, sa adopte un comportament extrem, familia
sa sa se destructureze. In acest sens obiectivul principal al interventiei consta in evitarea
catastrofei. Individul si familia trebuie mentinuti in afara acestui gen de pericol pana cand se
recompune un alt moment de echilibru.

In gestionarea situatiei de criza consilierul trebuie sa aiba in vedere urmatoarele elemente:

realitatea - perspectiva clientului va fi centrata pe elemente de realitate si actualitate,


ceea ce-i va permite sa (re)gaseasca aspecte pozitive ale unor posibile modalitati
rezolutive;
schimbarea - reactia la criza va fi folosita ca motor, motivatie adecvata, a schimbarii;
nevoia de a acorda ajutor - presiunea acestei nevoi va frustra consilierul,
impiedicandu-l sa fie eficient;
angoasa - interventia in criza poate produce angoasa supraadaugata problematicii
initiale;
reactii secundare - anticiparea reactiilor care pot surveni dupa iesirea clientului din
criza.

Etape ale interventiei de criza:

90 / 123
a) Obiectivul initial consta in a intelege prin ce anume trece clientul, ce simte si gandeste:
frica, pericol, lipsa sperantei si a sensului etc. Clientul aflat in situatia de criza va testa
consilierul si isi va exprima dubiile in privinta capacitatii acestuia de a-l ajuta.
Consilierul va sustine clientul in nevoia de incercare a capacitatii sale de gestiune a
crizei. Relevarea problemei care genereaza criza va necesita trecerea dincolo de
aspectele de suprafata pe care frecvent clientul le va prezenta drept esentiale. Dupa
identificarea problemei de esenta, consilierul va prezenta clientului modalitatea in
care s-a constituit criza, pornind de la cauza generatoare si problemele secundare
determinate.
b) Stabilirea de comun acord a celei mai bune solutii. Trecerea la cea de a doua etapa
trebuie sa fie lina, ca rezultat al explorarii adecvate a problemei generatoare. De
aceea, problema va fi suficient explorata, sumarizata si revazuta ca modalitate in care
clientul o reprezinta. Consilierul se va asigura in privinta unei perceptii acurate asupra
crizei si a capacitatii clientului de a aborda posibile modalitati de schimbare.
c) Discutarea alternativelor de implementare a solutiei convenite. Se vor explora
resursele si suportul imediat de care dispune clientul, capacitatea de toleranta a
clientului, mediul personal sau institutional care poate sustine clientul (prieteni, colegi,
grup etc.).

Dupa ce alternativele au fost explorate in raport cu suportul aferent, clientul va decide calea
cea mai buna de actiune. Clientul se va angaja in respectarea caii de actiune care trebuie sa
reprezinte un comportament clar.

5.5. SITUATIA DE BOALA

Consilierea clientilor aflati in situatia de boala (somatica) reprezinta un demers de criza.


Boala aduce in discutie intregul univers de viata al clientului, personalitatea si identitatea
acestuia. In functie de gravitatea afectiunii, resimtita atat la nivel somatic, cat in special la
nivel imaginar (functia diagnosticului in negocierea cu boala), boala pune in discutie si
orizontul social al clientului.

Unul din obiectivele demersului de consiliere consta in analiza teoriei etiologice pe care
clientul o are despre boala sa. Ne vom referi la functia teoriei etiologice si vom trece in revista
un inventar al teoriilor etiologice. George Peter Murdock a ordonat teoriile etiologice din 139
de culturi cuprinse in „Atlasul etnografic":

1. etiologie naturala, de tip:

infectie - boala este rezultatul invadarii organismului de catre microbi;


stress - boala este cauzata de expunerea la presiuni fizice si psihice;
deteriorare organica - boala este provocata de declinul capacitatilor organismului;
accident;
agresiune umana directa.

2. etiologie supranaturala, de tip:

mistic - boala este o consecinta imediata a unei experiente, act al subiectului aflat in
raport impersonal cu boala (destin, contagiune, incalcarea tabuului);

91 / 123
animist - boala este atribuita unui agent supra-natural personalizat (suflet, fantoma,
spirit). Convingerea ca cineva este posedat de o alta persoana, spirit sau entitate,
poate fi un simptom al tulburarii de personalitate multipla. Personalitatea multipla se
caracterizeaza (cf. DSM III R) prin existenta mai multor stari de personalitate
distincte, cu memorie, comportament si tip de relatii specifice. Agentul care „poseda"
este personalitatea alternativa. Posesiunea poate fi si o idee deliranta psihotica.
Sistemul cultural distinge spatii conceptuale specifice intretinute de membrii grupului.
Daca un locuitor al Coastei de Fildes va dezvolta o „nebunie agitata" sau „nebunie
virila", caracterizata prin reactii explozive fata de membrii familiei, etiologia sugerata
de ghicitor se va referi la interactiunea cu un spirit. Individul a fost „palmuit" de un duh
pentru faptul ca a calcat in picioare plantatiile din jungla sau a luat apa din rezerva sa.
Conform lui T. Nathan, teoriile etiologice traditionale despre boala reinstaureaza o
cauzalitate cronologica si permit descrierea evenimentului patologic sub forma unei
istorii cu deznodamant. Aceste teorii transforma un non-eveniment, o criza, intr-o
istorie mitica, susceptibila de a fi povestita grupului. In Maghreb, sistemul cultural
sustine existenta unei lumi inversate a Djinilor (sub pamant, in mlastini, canalizari,
cursuri de apa, case abandonate, ruine). Djinii sunt spirite simetrice fiintei umane, cu
organizare sociala similara. Daca intr-o secventa de posesiune percepem doua
personalitati distincte, a individului si a spiritului, atunci credinta devine un dat de
experienta. Teoriile etiologice permit discriminarea spatiului cultural intr-o forma
concreta;
magic - boala este determinata de actiunea explicita a unui agent uman rauvoitor care
uzeaza de tehnici magice. Trebuie facuta diferenta dintre magie si vrajitorie. Magia
este actiunea voluntara a unui subiect, ajutat sau nu de o persoana abilitata (saman,
magician). Vrajitoria este actiunea voluntara sau involuntara a unui subiect cu
capacitati (malefice) innascute. In bazinul circum-mediteranean vrajitoria este mult
mai frecventa decat magia. Studiile realizate pe datele din Human Relations Area Files
arata faptul ca practica magiei coexista cu cea a vrajitoriei doar in 8 din cele 139 de
culturi, in timp ce restul coreleaza negativ.

Practica vrajitoriei este frecventa semnificativ in societatile caracterizate prin:

■ stratificare sociala, integrare politica, sistem de scriere elaborat, mediere a


schimbului prin bani;
■ descendenta patrilineala, rezidenta patrilocala, sistem de plata al miresei fixat
de comunitate;
■ model educativ centrat pe obedienta. Practica magiei este frecventa
semnificativ in societatile caracterizate prin:
■ complexitate sociala, politica si culturala reduse;
■ model educativ care nu induce obedienta in raporturile ierarhice.

Dimensiunea imaginara a reactiei fata de boala este esentiala. A nega, a fi manios, a simti
neintelegerea, neincrederea, frica sunt cateva din starile afective prezente. Clientul bolnav
nu mai functioneaza conform dinamicii psihice actuale. Clientul confruntat cu problematica
bolii revine la modalitati de dinamica psihica specifice unor etape anterioare ale dezvoltarii.
Pentru a putea negocia cu situatia de boala clientul uzeaza de anumite mecanisme de
aparare:

92 / 123
Regresia. Conceptul de regresie este cel mai bine dezvoltat in spatiul psihanalizei.
Psihanaliza propune o perspectiva genetica. Freud isi intemeiaza perspectiva pe teza
caracterelor dobandite, sustinuta de Jean-Baptiste Lamarck si preluata atat de Charles
Darwin, cat si de medicul si zoologul german Ernst Heinrich Haeckel. Acesta din urma
formuleaza legea biogenetica si o face cunoscuta in special prin lucrarea de popularizare
Enigmele universului (1899). O consecinta a perspectivei genetice o constituie modelul
dialectic al progresiei si regresiei in dezvoltarea mentala. Atat individul, cat si produsele sale
culturale sunt supuse unei miscari oscilatorii de avans si recul. Freud distinge trei tipuri de
regresie, intricate si considerate dupa criteriul topic, temporal si formal al dezvoltarii:

1. topica, la nivelul unei instante psihice (de ex. la nivelul Se- ului). Se remarca in vis (in
maniera completa), in patologie (halucinatia);
2. temporala, in care este posibila o regresie la nivelul obiectului (obiectului matern), a
stadiului libidinal (oral, anal) sau a stadiului Eului (stadiul animist);
3. formala, prin faptul ca modurile de expresie actuale sunt inlocuite prin cele primitive
(de ex. functionarea conform proceselor primare).

Conceptul corelativ celui de regresie este fixatia.

Fixatia. Fenomenul stoparii dezvoltarii, denumit fixatie, se produce intr-o perioada din
psihogeneza in care:

1. psihismul a fost supus unui aflux excitativ debordant. Frustrarea antreneaza in acest
caz refularea. Accesul unor reprezentanti pulsionali este din acest moment interzis de Eu,
iar defensa trebuie mentinuta in permanenta;
2. conditiile de dezvoltare sunt „mult prea bune". Datorita latentei psihismului,
determinata de nevoia sa de echilibru, pozitia libidinala care confera satisfactie maximala
este pastrata. Conservarea acesteia se face pe considerentul dificultatii de a se atinge
acelasi nivel de satisfactie intr-o organizare ulterioara. In situatia in care intr-un stadiu
ulterior de dezvoltare se intampina conditii traumatice, psihismul cauta sa elaboreze
excitatia printr-o miscare regresiva la momentul in care tensiunea putea fi gestionata
corespunzator; excitatia va fi elaborata conform cailor disponibile in perioada anterioara.
Factorii care conduc spre fixatie sunt fie dobanditi (familie, specific traumatic), fie
constitutionali (structura pulsionala);
3. satisfactia excesiva alterneaza cu frustrarea. Satisfactia pulsionala, ca mod reusit de
organizare, contribuie la refularea unor reprezentanti pulsionali. Satisfactia pulsionala se
refera frecvent la registrul autoconservativ, la satisfacerea unei nevoi de securitate.
Regresia este o modalitate de defensa normala in fata oricarei situatii care nu poate fi
controlata. Regresia are o importanta functie economica in fata procesului morbid.
Boala, indiferent ce teorie etiologica antreneaza, anuleaza capacitatea de predictie,
control si decizie a individului. De aceea, individul este obligat sa functioneze conform
unor perioade arhaice in care lipsa de control era o caracteristica marcanta a dinamicii
psihice: adultul se (re)gaseste intr-o stare de neajutorare, revine intr-o pozitie infantila in
care are nevoie de ingrijire. Angoasa este asociata miscarii regresive, trairea angoasei
este normala si, in consecinta, se recomanda discutarea trairilor si a functiilor lor.

Negarea este mecanismul prin care subiectul neaga dorinte, ganduri, sentimente refulate si
de care se apara considerand ca nu-i apartin. De ex. „Nu ma afecteaza faptul ca sunt bolnav".

93 / 123
Prin denegare se semnaleaza presiunea exercitata de refulat si intoarcerea acestuia.
Denegarea difera de apararea prin refuz (specifica psihozei si fetisismului).

Consilierul se va confrunta cu o pozitie regresiv-adeviza a clientului aflat in situatia de boala


si va fi determinat sa intre intr-o pozitie de autoritate (atot)puternica. Atitudinea de sustinere
este utila in conditia in care functia regresiva si, in consecinta, dependenta nu poate fi si nu
trebuie anulata.

5.6. SITUATIA DE PIERDERE

In aceasta sfera tematica nu trebuie incluse numai reactia la deces sau la separare.
Fenomenologia pierderii si reactia la pierdere este determinata de investitia pe care subiectul
(clientul) a facut-o in obiect si nu de valoarea pe care societatea o confera obiectului. De
aceea, pierderea unor obiecte care din perspectiva exterioara subiectului sunt lipsite de
importanta (un lucru personal, un animal etc.) poate fi experimentata dureros si sa necesite
un travaliu de separare, de doliu. Pierderea nu trebuie considerata ca determinata numai de
situatiile negative de viata. Se poate experimenta pierdere si in situatiile de viata pozitive,
cum ar fi: a absolvi, a fi promovat, a schimba locuinta, a avea un copil. Evenimentele care
implica si sustin dezvoltarea personala sustin si o dimensiune necesara de pierdere.

Tabelul urmator este util in identificarea si definirea situatiei de pierdere70.

Nivel de Pierdere drept Pierdere


Pierdere aparenta
recunoastere consecinta a schimbarii inaparenta
Divort
Decesul persoanei Casatorie
Inversare de
iubite Nasterea unui
Pierdere la nivelu roluri
Separare permanenta copil
relatiei Implicare
fortata de imprejurari Terminarea unei
intensa
Incest terapii.
Separare
Mutare
A putea cumpara
Realitate externa Disparitie Distrugere A cumpara si a vinde obiecte
orice
Serviciu nou
A trai in medii
Dezastre naturale Schimbare a factorilor de „ideale"
Mediu
(cutremur, inundatie) mediu (zgomot, spatiu etc.) A trai intr-un
mediu omogen
Esec
Promovare
Concediere Schimbare a rolului
Absolvire
Sine Viol Parasirea locuintei
Succes
Arestare Pensionare
Creativitate
Boala cronica
Pubertate
Boala
Menopauza, Maturizare
Procese naturale Ranire,
Andropauza Revelatie
Handicap
Imbatranire

94 / 123
Excluderea din campul constiintei a pierderilor generate de evenimentele pozitive afecteaza
constant viata clientului. Consilierea situatiei de pierdere presupune in primul rand
identificarea consecintelor negative ale schimbarilor pozitive survenite in viata clientului.

In situatia de pierdere prin deces, consilierul trebuie sa aiba in vedere atat rolul, cat si functia
sociala a doliului. Studiile privind evolutia riturilor de separare indica faptul ca in societatea
actuala moartea incepe sa fie exclusa din dreptul sau de fapt social, printr-o miscare gradata
de anulare a perspectivei doliului, a momentul mortii, a propriei morti. Doliul devine
incompatibil cu societatea actuala in care exprimarea publica a durerii este perceputa ca
patologie. „Omul depresiv" actual suporta cu dificultate moartea si de aceea trebuie ca
functia publica a doliului sa fie renegata. In acest fel, nu mai exista nici un subiect al mortii.
In societatea thanatofoba nimeni „nu mai moare", iar daca moartea survine „accidental" este
necesara discretia, pentru ca moartea este indecenta si inconvenabila6.

Geoffrey Gorer a fost primul autor care a incercat sa inteleaga motivele suprimarii doliului din
societatea actuala. Gorer a intreprins acest studiu ca urmare a propriilor experiente de doliu.
Studiul sociologic publicat in 1965 sub titlul Death, Grief and Mourning in Contemporary
Britain, a confirmat tendinta recesiva a practicii doliului, tendinta pe care autorul a trait-o
personal prin trei evenimente funeste: in 1910, decesul tatalui, in 1948, decesul unui prieten
si, in 1961, decesul fratelui sau.

Consilierul va avea in vedere faptul ca, prin minimizarea ritului de doliu, fenomen prezent si
in societatea noastra, trairea doliului si separarea de persoana decedata devine treptat mai
dificila. Riturile si conduitele funerare sunt construite prin constante universale exprimate
prin7:

functia comunionala - orice rit funerar este un rit al vietii care se desfasoara intr-un
cadru social. Acest tip de socializare „prin obligatie", intrucat subiectul doliului nu
poate in faza initiala sa investeasca si sustina relatii, este o modalitate de gestiune a
angoasei provocate prin separare si de canalizare a travaliului de doliu8;
functia de teatralizare - prin ritul funerar se retrage treptat investitia in persoana
decedata pentru a se reporta asupra ritualului. Ritul ofera un spatiu scenic care
permite exteriorizarea durerii9 si revitalizarea colectiva compensatorie;
functia temporala - ritul cuprinde o succesiune de etape repartizate in episoade
punctate de actiuni si de cuvant. Succesiunea ritului permite reinscrierea subiectului in
timp si scoaterea treptata din non-timpul doliului;
functia de identificare - prin respectarea ritului subiectul se recomanda ca membru al
filiatiei sale. Fiecare ascendent al subiectului a fost actorul unui rit funerar, acum este
randul subiectului care se (re)inscrie astfel in linia sa de rudenie.

Sarcina consilierului consta in a sustine travaliul de doliu - dezinvestirea treptata a persoanei


disparute si reinvestirea obiectelor actualitatii. Procesul este de durata si necesita tehnici de
comunicare, precum empatie, reflectare, sustinerea expresiei afective. Situatia de pierdere

6
M. Georgescu, Ipostaze ale mortii intr-un timp al do rintei, Ed. Paideia, Bucuresti, 2003, p. 24
7
M. Georgescu, „Le rit e funéraire, le lien social et le masculin", Annuaire de la Société d'Anthropologie Culturelle de Roumanie, Ed.
Paideia, Bucuresti, 2001, p.3.
8
L. V. Thomas, „P réface", Le sens caché des rites mortuaires, in Bayard J. -P., Ed. Dangeles, 1993, p. 22 .
9
G. Rubin, „Fonctions structurant es et contenantes des rit uels de deuil", Revue Française de psychanalyse, tome LX, P.U.F., Paris, janvier-
mars 1996, p. 213.

95 / 123
prin divort devine treptat mai frecventa in societatea actuala. Divortul produce asupra
individului un raspuns afectiv complex care poate fi inteles prin modelul propus de Kubler
Ross. Faze ale trairii situatiei de divort in cadrul consilierii:
negare: este reactia initiala a unuia dintre parteneri care refuza sa accepte realitatea
situatiei. Dificultatea rationala de separare este determinata de investitia de afect,
timp, energie, resurse materiale facuta in cuplu. Este etapa in care clientul apara
relatia si trebuie sustinut in a putea aprecia atat punctele tari, cat si cele slabe ale
relatiei;
furie: clientul isi protejeaza investitia afectiva prin comportamente ostile fata de
partener. In aceasta etapa sunt implicati si copiii care sunt obligati sa se ralieze unei
anumite pozitii - postura cu efecte traumatice;
negociere: este etapa cea mai complexa in care partenerii folosesc strategii
manipulative. Se incearca reconcilierea, dar daca problema de fond nu a fost
solutionata, pactul nu are efect de durata;
depresia: dupa ce clientul realizeaza ca nici furia si mai ales incercarea de negociere
nu au efect, intra intr-o stare depresiva.
acceptarea: reprezinta scopul procesului consilierii, dupa ce s-au parcurs etapele
anterioare. Clientul accepta pierderea relatiei si devine capabil sa se adapteze
schimbarilor determinate de noua situatie. Clientii trebuie sa invete sa functioneze in
maniera individuala, ca persoane divortate.

Clientul experimenteaza urmatoarele trairi:


pierderea interesului si a placerii;
sentimente de inutilitate, incapacitate, culpabilitate;
inapetenta;
diminuarea si superficializarea somnului;
Redam in continuare perspectiva psihanalitica asupra fenomenului pierderii, ilustrat prin cele
doua tipuri comune de pierdere - decesul si separarea. Melancolia (forma a depresiei) este
inteleasa de Freud, in 1917, in raport cu doliul. Textul este premergator constructiei celei de
a doua topici, dar melancolia si doliul patologic (alaturi de delirul de observare) au constituit,
pentru Freud, elemente pe baza carora a gandit Supraeul. In Doliu si melancolie, se
evidentiaza rolul ambivalentei in cadrul melancoliei, acelasi si pentru doliu: „cauzele
melancoliei depasesc de cele mai multe ori cazul clar al pierderii datorate mortii si cuprind
toate situatiile de insulte, neglijari si dezamagiri, prin care se introduce in relatie o opozitie
intre iubire si ura sau prin care poate fi intarita o ambivalenta deja existenta"10. Accentul cade
pe mecanismul identificarii (incorporarii) si pe interpretarea acuzatiilor aduse de obiectul
incorporat ca fiind auto-acuzatiile celui indoliat. Eul se identifica cu obiectul pierdut, astfel
incat Supraeul isi acuza dur Eul sau dupa cum ar fi facut-o cu persoana disparuta. Se
contureaza diferente intre doliu, melancolie si depresie:
travaliul doliului indica dificultatea de a inlocui obiectul pierdut (iubit) cu un altul;
melancolia este determinata de pierderea obiectului iubirii;
depresia indica imposibilitatea de a regasi iubirea in obiect. Depresia reprezinta un
fel de „cripta pentru altul in sine insusi", dupa expresia lui Pierre Fedida. Lentoarea
psiho-motorie a depresivului este produsa prin restrangerea masiva a capacitatilor
sublimatorii. In puseul depresiv major subiectul pare a se proteja de lume prin
retragerea libidoului din obiecte. Regresia depresiva este masiva, iar zona de

10
S. Freud, „Doliu si melancolie", in Freud, Opere III, Psihologia inconstientului, Ed. T rei, Bucuresti, 2000, p. 155.

96 / 123
fixatie se situeaza chiar inainte de faza sadic-anala precoce. Pierderea obiectelor
este echivalenta cu distrugerea acestora, dupa cum era resimtita in stadiul anal
precoce. Pierderea obiectului prin disparitia sa este urmata de introiectie - aceasta
este varianta normala a doliului. Introiectia din melancolie este insa rezultatul
perturbarii fundamentale a relatiei cu obiectul. Melancolia este marcata prin
conflictul de ambivalenta rezolvat de Eu prin preluarea ostilitatii fata de obiect. Din
pricina ambivalentei, iubirea poate fi oricand inlocuita prin ura. Fara a exista o
motivatie obiectiva, melancolicul isi poate oricand inlocui curentul de investire
pozitiv cu unul negativ. Actualizarea investirii negative conduce in cele din urma la
renuntarea la obiect. Renuntarea se face progresiv si poate fi expandata la
intreaga lume externa. Astfel este retras interesul de la viata sa familiala,
profesionala, sociala etc. M. Klein11 este cea care semnaleaza existenta, in cursul
primului an de viata, a unei faze care se aseamana cu sindromul depresiv. Starea
depresiva se fundamenteaza pe cea schizo-paranoida si va contine elemente de
angoasa specifice pozitiei depresive. Notiunea de pozitie depresiva a fost introdusa
de Klein in 1934, pentru a desemna o modalitate de relatie cu obiectul, ulterioara
pozitiei schizo-paranoide. Pozitia depresiva intervine in jurul celei de a patra luni de
viata, pentru a fi depasita in cursul primului an si reactualizata ulterior in doliu sau
in starile depresive. In cursul acestei perioade este introiectat in Eu obiectul
suficient de bun, pentru a depasi momentul pierderii mamei ca obiect partial. Prin
introiectarea in Eu a obiectului bun, clivajul se atenueaza, obiectul devine total (si
bun si rau) si nu sau bun sau rau, iar ambivalenta se instaureaza. Miscarile
pulsionale erotice sau agresive se raporteaza la acelasi obiect. Astfel se depaseste
punctul de fixatie psihotic, cu posibile evolutii ulterioare spre paranoia sau
depresie, de sentimente de neajutorare si aparari diverse specifice pozitiei
depresive. Pentru Klein, pozitia depresiva este un punct cheie in dezvoltare, pe
care se sustine capacitatea subiectului de a intretine relatii de obiect gratificante.

Un mecanism prezent in melancolie este, dupa Klein, reparatia obiectului. Prin identificarea
cu obiectul bun si atacurile sadice indreptate asupra obiectului rau (distrugeri fantasmatice
aduse parintilor, scena primitiva perceputa sadic-distructiv), Eul se simte obligat la actiuni
reparatorii. Eul (obiect bun) se simte constant amenintat si, de aceea, depresivului ii este
teama ca obiectele introiectate pot fi oricand distruse.

Problematica depresiei in termeni kleinieni este legata de geneza Supraeului. Dupa Klein,
Supraeul se constituie inca din perioada arhaica. M. Klein descrie viata fantasmatica precoce
a copilului in termenii unei extreme agresivitati, considerata ca expresia manifestarii
dialecticii pulsionale viata-moarte. In aceasta perioada in limbajul inconstientului a obtine
inseamna a devora12. Emergenta precoce si puternica a sadismului oral este proba miscarilor
pulsionale compensatorii dintre Eros si pulsiunea de moarte13. Datorita pericolului de a fi
distrus de fractiunea din pulsiunea de moarte ramasa in organism, apare in Eu o tensiune
excesiva, resimtita de acesta ca angoasa, care se constituie in piatra de temelie a dezvoltarii

11
M. Klein, „O contributie la psihogeneza starilor maniaco-depresive, Doliul si relatia sa cu starile maniaco-depresive", in Iubire, vinovatie,
reparatie, Ed. S. Freud, Cluj, 1994.
12
P. Grosskurt h, Melanie Klein, Her World and her Work, Ed. Alfred A. Knopf, New York, 1986, p. 331.
13
M. Klein, 1932, The Psycho-Analysis of Children, trad. A. Strachey, Delacort e Press/Seymour Lawrence, 1975, USA, p. 124.

97 / 123
Supraeului14 - angoasa de a fi devorat si de a devora (corespondent al angoasei de castrare).
Fantasmele care fundamenteaza depresia sunt dupa Klein:

teama de a nu putea recompune un obiect imbucatatit;


teama de a nu putea separa obiectul bun de cel rau;
teama de a nu putea „aduce la viata" obiectul reasamblat, din cauza amenintarilor
obiectelor rele.

Renne Spitz propune conceptul de depresie analitica. Depresivul trebuie sa isi „sprijine"
existenta pe celalalt. Nu poate sa traiasca singur sau intr-o lume a nuantelor, pentru ca
celalalt sau exista sau nu. De aceea, depresivul, daca nu obtine totul, refuza totul. Atunci,
subiectul cauta in sine obiectul idealizat pe care ar fi dorit sa il aiba. Regresia se face spre
starea narcisica prin fuga de afectele oedipiene. Depresia presupune o repliere in fata unei
genialitati incapabile de a juca un rol organizator.

14
R.D. Hinshelwood, Dictionarul psihana lizei kleiniene, trad. B. Orasanu, F. Vladescu, E.S.F., Binghamton & Cluj, 1995, p. 105 .

98 / 123
6. CONSILIEREA ELEVILOR CU NEVOI SPECIALE

6.1. CADRU CONCEPTUAL

Asistenta psihologica a persoanelor cu nevoi speciale se constituie intr-un ansamblu de


masuri de natura psihologica si pedagogica in vederea depistarii, diagnosticarii, recuperarii,
educarii, instruirii, profesionalizarii, adaptarii si integrarii sociale a persoanelor care prezinta
o serie de deficiente de natura intelectuala, senzoriala, fizica, psihica, comportamentala sau
de limbaj.

Componentele fundamentale ale consilierii acestei cateurii speciale de copii sunt:

Asistenta psihologica:

• Cunoasterea particualaritatilor specifice dezvoltarii psihice a persoanei si a


• tuturor componentelor de personalitate;
• Identificarea disfunctiilor la nivel psihic;
• Asigurarea unui cadru de securitate afectiva in vederea mentinerii
• echilibrului psihic si dezvoltarii armonioase a personalitatii;
• Identificarea modalitatilor de recuperare si compensare a functiilor psihice
• afectate;

Asistenta pedagogica:

Evidentierea problemelor specifice in educarea, instruirea si profesionalizarea


persoanelor cu diferite tipuri de deficiente;
Asigurarea unui cadru optim de pregatire, astfel incat fiecare subiect supus
educatiei si instruirii sa asimileze un minimum de cunostinte si deprinderi practice
necesare integrarii sociale;
Sprijinirea cadrelor didactice in elaborarea de trasee curriculare diferentiate si
personalizate care sa vizeze aceasta cateurie speciala de elevi.

Orientarea carierei are o nota specifica atunci cand se adreseaza persoanelor cu nevoi
speciale. In acest caz, consilierea carierei presupune:

Depistarea timpurie a starii de handicap;


Evaluarea globala a individului si inregistrarea tuturor datelor obtinute;
Identificarea naturii si severitatii handicapului, a cauzelor si consecintelor acestuia;
Instituirea precoce de programe de recuperare- in plan biologic, educational si al
socializarii- tinand cont de restantul functional existent;
Scolarizarea copilului intr-o institutie adecvata starii sale;
Reevaluarea periodica a copilului pentru a constata progresul si a-l orienta spre
alte programe de educatie si formare;
Informarea si formarea membrilor familiei cu privire la natura si evolutia starii de
handicap, a atitudinilor potrivite in aceste situatii si cointeresarea lor in interventiile
recuperatorii programate;
Sprijinirea incadrarii profesionale. (Jigau, Mihai, 2001)

99 / 123
6.2. OBIECT IVELE CONSILIERII

Consilierea psihologica a persoanelor cu nevoi speciale are ca scop dezvoltarea unui proces
de sprijinire, orientare , instrumentare cu mijloacele si resursele de reactie adaptative.
Asistenta psihologica a acestei cateurii de persoane este recuperativa si instructional-
educativa.

In literatura de specialitate, se precizeaza ca obiective consilierii persoanelor cu nevoi


speciale sunt:

Prezentarea analitica, descriptiva, comparativa si etiologica a diferitelor cateurii de


persoane cu cerinte speciale.
Analiza sistemului de depistare , recuperare, adaptare si integrare pentru cateuriile
de persoane aflate in dificultate;
Elaborarea unor strategii de interventie pentru prevenirea si/sau ameliorarea
consecintelor diferitelor tipuri de deficiente sau a unor disfunctii la nivel familial,
comunitar si social;
Identificarea particularitatilor specifice activitatii persoanelor cu cerinte speciale;
Elaborarea unui plan de profesionalizare in concordanta cu cerintele pietei fortei de
munca;
Monitorizarea evolutiei si a gradului de adaptare-integrare al persoanelor cu
cerinte speciale in campul relatiilor sociale.

6.3. SFERA TULBURARILOR DE COMPORTAMENT

Manifestarile comportamentale indezirabile au o cauzalitatea circulara, efectele


constituindu-se in cauze pentru alte comportamente nedorite.

In plan intern pot exista tulburari de tipul:

Anxietate si frustrare prelungita;


Instabilitate afectiva si depresie;
Ostilitate si refuzul cooperarii;
Autoizolarea si evitarea stabilirii de relatii interpersonale;
Trairea unor tensiuni exagerate;
Repulsie fata de orice activitate;

Toate acestea determina, in plan extern, handicapuri comportamentale de forme si


intensitati diferite manifestate in exterior prin:

Reactii afective instabile;


Agitatie motorie si miscari dezorganizate;
Negativism si apatie;
Teribilism si infatuare;
Minciuna si spirit de contrazicere;
Furt si vagabondaj;
Comportament sexual aberant.

100 / 123
Frecventa tulburarilor de comportament inregisteaza un maxim in jurul varstei de 16 ani, ca
apoi sa se atenueze. Tulburarile de comportament se asociaza, de obicei, cu carente de
afectivitate ce determina trasaturi caracteriale eucentriste, de subestimare/supraestimare a
e-ului si o slaba integrare in activitatea grupului.

6.3.1. Criterii de definire

Tulburarile de comportament pot fi definite pe baza urmatoarelor criterii:

Comportamentul insusi sau severitatea sa sunt inadecvate in raport cu varsta si nivelul


de dezvoltare al persoanei;
Comportamentul este periculos atat pentru persoana generatoare cat si pentru cei din
jur;
Comportamentul determina stres semnificativ pentru persoanele de contact, ceea ce
duce la scaderea calitatii vietii acestora la un nivel inacceptabil;
Comportamentul este indezirabil social si scolar;
Comportamentul reprezinta o deficienta suplimentara semnificativa pentru persoana
prin interferarea si afectarea grava a invatarii de noi deprinderi sau prin excluderea
persoanei de la importante oportunitati de invatare.

6.3.2. Cauze ale tulburarilor de comportament

Exista un complex de factori, ce nu sunt exclusivi, care explica tulburarile comportamentale.


Printre acesti factori se regasesc (Zarkowska, E., Clements, J., 1994):

Factori biologici - disfunctii organice cerebrale, epilepsie, dificultati audio vizuale,


anumite caracteristici temperamentale cum ar fi intensitatea inalta a raspunsului
emotional si adaptabilitatea redusa la situatii noi;
Factori sociali - marginalizari sociale si familiale, accentul exagerat pe competitie,
mediul social insecurizant, etichetarea, relatii interpersonale tensionate, prejudecati,
stereotipuri, atitudini discriminatorii;
Factori emotionali - imagine de sine negativa, stima de sine scazuta, anxietate,
„experimentarea"esecului, etc:
Factori cognitivi - abilitati slabe de comunicare si interrelationare, strategii
defectuoase/inabilitate in rezolvarea unor probleme, etc.

Fiecare dintre factorii enuntati poate afecta adaptarea emotionala si comportamentul


corepunzator ei, indiferent de nivelul intelectual al persoanei. Daca acesti factori actioneaza
impreuna, atunci creste probabilitatea dezvoltarii rapide a unor tulburari de comportament,
conduite deviante si delincvente.

6.3.3. Strategii de interventie

A ajuta copilul in depasirea dificultatilor emotionale si comportamentale presupune


identificarea factorilor specifici ce contribuie la aparitia acestor probleme si intelegerea
modului de actiune al acestora. Cauzalitatea multipla a tulburarilor de comportament
presupune proiectarea de abordari si actiuni diverse in demersul de rezolvare al acestora. In
practica interventiei se pot distinge:

101 / 123
Abordarea biologica ce se centreaza pe interventia farmacologica in a reduce, de
pilda, anxietatea sau a reprima comportamentul agresiv;
Abordarea sociala accentueaza importanta unui mediu de viata natural, de calitate,
dar si nevoia persoanelor cu dificultati de a fi tratate cu respect si demnitate, de a le
oferi o mare autonomie in mediul lor de viata;
Abordarea educationala subliniaza importanta dezvoltarii a deprinderilor precum si
a experientei personale;
Abordarea psihologica vizeaza diminuarea/eludarea starilor psihice conflictuale, a
sentimentelor de inferioritate si a sensibilitatii exagerate dar si consolidarea
trasaturilor pozitive de personalitate.

Una din modalitatile fundamentale de interventie in cazul persoanelor cu nevoi speciale este
terapia comportamentala. Ea porneste de la constatarea ca stimuli pozitivi
(recompensele) intaresc comportamentul, in timp ce stimuli negativi (sanctiunile) il reduc sau
il anihileaza. A cordarea unei recompense mici imediat dupa comportamentul dezirabil, il va
intari in mod eficient; utilizarea unei recompense/pedepse consistente, dar indepartata in
timp, este mai putin eficienta.

R.H.B eech a aplicat teoriile moderne ale invatarii la terapia manifestarilor nevrotice si a
determinat trei procedee importante de interventie:

Conditionarea aversiva

Conditionarea aversiva are unele puncte comune cu pedeapsa. Atunci cand subiectul ajunge
la un raspun neadaptativ, i se aplica un stimul nociv in vederea oferirii de catre subiect a unui
comportament dezirabil si a evitarii pedepsei.

Practica negativa

Procedeul consta din faptul ca manifestarile comportamentale neadaptative pot fi inhibate


sau chiar anihilate prin determinarea subiectul sa le produca pana la epuizare. Dupa o
perioada de timp, comportamentul va dispare sau se va produce ocazional.

Provocarea unor sentimente negative

Subiectul va invata sa asocieze situatiile de tip anxios cu trairile placute care, cu timpul, devin
dominante si care vor modifica atitudinea si raspunsul subiectului la diversi stimuli.

In proiectarea asistentei copiilor cu tulburari de comportament trebuie parcursi urmatorii


pasi:

Crearea unui confort psihic in care sa se acorde importanta componentei afectiv-


motivationale, stimulandu-se pe de o parte sensibilitatea copilului si receptivitatea sa
fata de trairile celorlalti, iar pe de alta parte sa se dezvolte motivatii complexe pentru
activitate;
Dezvoltarea compotentei intelectual-cognitive presupune organizarea
proceselor intelectului si a achizitiilor complexe, instrumentarea copiilor cu tehnici de
rezolvare a conflictelor, abilitarea cu proceduri de dezvoltare a capacitatii de
comunicare si interrelationare;

102 / 123
Reconsiderarea componentei sociale presupune implicarea copilului in viata scolii
si a clasei, reducerea ostilitatii fata de cei din jur, etc.

6.4. COMPORT AMENTUL PERTURBATOR SI DELINCVENT

6.4.1. Cauzele comportamentului perturbator si delincvent

M. Saunders in Class Control and Behavior Problems: a Guide for Teachers, 1979 descrie
urmatoarele cauze ale comportamentului perturbator:

Antipatie in raport cu scoala

Scoala a devenit o institutie lipsita de relevanta pentru unii elevi. In acest caz profesorul se
confrunta cu urmatoarele probleme: -valorizarea pozitiva si eficienta a activitatii scolare; -
evitarea conflictelor de interese cu elevii.

Daca relevanta activitatii scolare, exprimata in termenii reusitei in viata, nu este dependenta
de munca profesorului ramane posibilitatea motivarii elevilor prin intermediul unor factori
specifici.

Din pacate, asistam la o limitare si ineficienta a modalitatilor de interventie din partea


educationalului asupra aspectului motivational al invatarii. Kenneth Moore considera ca
factorii proprii institutiei ce pot motiva elevii sunt:

expectantele maxime in raport cu elevii;


prezentarea modelului propriu de comportament;
formarea si dezvoltarea capacitatilor empatice ale elevilor;
statuarea unui climat pozitiv, empatic;
informarea elevilor asupra scopurilor propuse;
cultivarea increderii in sine a elevilor;
elaborarea de trasee curriculare de interes, diferentiate si personalizate;
utilizarea eficienta a sistemului de intarire a comportamentului prin recompensa si
pedeapsa;
reducerea anxietatii elevilor;
stimularea competitiei in relatie directa cu cooperarea;
asigurarea starii de sanatate fizica, psihica si spirituala a elevilor.

Nevoia de recunoastere sociala

Omul este o fiinta sociala iar nevoia individului de recunoastere personala este o nevoie
fundamentala. Aceasta nevoie este dublata de multe ori de caracteristicile psihologice ale
varstei. De pilda, adolescentii isi dezvolta si testeaza conceptul de sine prin afilierea la un
grup social. Unii elevi incearca autoritatea profesorului din nevoia de intariri periodice care sa
le ateste ascendenta pe care o detin printre cei de aceiasi varsta. Autoritatea profesorului are
de suferit daca provocarea nu este acceptata, fenomenul extinzadu-se la nivelul intregii
clase.

103 / 123
Izolare sociala

Elevii mai labili psihic simt nevoia acuta a unei acceptari de catre colegii lor. Ei sunt
marginalizati pentru ca se integreaza greu, ceea ce le provoaca un mimetism exagerat in
raport cu comportamentul grupului. In dorinta lor de acceptare ei vor exagera provocand
dificultati celor din jur.

Comportament impulsiv

Comportamentul impulsiv este caracteristic persoanelor ce par incapabile sa anticipe


consecintele actelor lor. Impulsivii pot reprezenta o problema datorita incapacitatii lor de a-si
reprima comportamentele indezirabile.

W. Gnagey in Motivating Classroom Control (1981) precizeaza ca motive ale


comportamentului perturbator:

Ignorarea regulilor

Instituirea unui sistem de reguli se face in timp. Intotdeauna va functiona un sistem de reguli
formal si unul actual/informal. Sistemul actual este cel ce functioneaza de fapt si care se
instituie, de multe ori, prin „presiunile" pe care elevii le fac asupra adultilor pentru a vedea in
ce masura acestia renunta la regulile formale.

Conflictele intre sistemele opuse de reguli apar atunci cand un elev poseda
seturi opuse de reguli. Ciocnirea dintre aceste seturi de reguli poate genera
comportamente deviante.
Transferul afectiv

Pe langa transferul de comportamente, elevii pot opera si transferuri afective; astfel,


antipatia fata de tatal sau se poate transfera si asupra scolii.Transferul afectiv cu efecte
negative de comportament se produce cand in viata copilului apar probleme in familie:
separarea/divortul parintilor, etc. Dintre factorii mediului familial care induc comportament
perturbator, J.Feldhusen, J.Thurston si J.Benning amintesc:

Regulile familiei sunt prea stricte/prea lejere/lipsite de coerenta;


Parintii manifesta indiferenta, uneori chiar ostilitate fata de copii;
Membrii familiei sunt angrenati in medii socio-culturale si profesionale diferite;
Comunicare defectuoasa parinti-copii;
Relatiile dintre membrii cuplului sunt relatii de inegalitate;
Dezaprobarile parintilor sunt mai numeroase decat incurajarile;
Timpul liber al parintilor este lipsit de semnificatii pozitive;
Pentru a-si masca dezinteresul parintii, prefera sa creada ca influenta hotaratoare
asupra propriilor copii o au colegii/prietenii.

Anxietatea poate genera comportamente inadecvate ca forma de aparare impotriva


unor elemente din mediu percepute ca ostile.

Modul de manifestare a profesorului poate crea problme de indisciplina:

104 / 123
Desconsiderarea elevilor;
Ignorarea dispretuitoare a elevilor;
Evaluarea elevilor in termeni constant negativi si depreciativi.

Intr-un studiu al lui R.Dierenfield (1982), principalele cauze ale comportamentului


perturbator al elevilor sunt:

Mediul familial dezechilibrat;


Presiunea colegilor;
Lipsa de interes pentru o anumita disciplina de studiu;
Dezinteres pentru scoala in general;
Instabilitatea psihica/ emotionala a elevilor;
Lipsa abilitatii de a lucra in clasa;
Revolta impotriva autoritatii adultului;
Lipsa de apreciere pentru propria persoana;
Lipsa de afectiune pentru profesor;
Utilizarea drogurilor.

Pentru contracararea acestor cauze ale comportamentului perturbator, se recomanda:

Stabilirea si mentinerea de standarde comportmentale coerente,


Aplicarea consecventa a standardelor de comportament;
„Tratarea" cauzelor comportamentelor inadecvate;
Consecventa masurilor stricte de respectare a disciplinei;
Personalitatea adultului trebuie sa fie pozitiva.

Comportamentul delincvent se defineste ca ansamblul conduitelor aflate in conflict cu valorile


ocrotite de norma penala. Exista numeroase teze ce incearca sa explice, de pe pozitii diferite,
cauzalitatea comportamentului delincvent.

Exista teorii care supraliciteaza rolul cauzelor individuale, psihologice, considerand ca


manifestarile deviante sunt rezultatul elementelor de ordin psihic, individual.

Cauzele interne ale comportamentului delincvent sunt:

Anxietate;
Nevroze;
Depresii nervoase;
Trasaturi pshice specifice adolescentei;
Esecul asimilarii normelor de conduita;
Esecul de rezolvare al conflictului oedipian din cadrul familiei,
Instabilitate emotionala;
Crize de identitate;
Interiorizarea etichetarii;
Lipsa unei autonomii afective;
Agresivitatea;
Incapacitatea de adaptare la mediu, etc.

105 / 123
Delincventa poate fi considerata o consecinta directa a dezorganizarii sociale implicata
in procesele de schimbare si dezvoltare. Cauzalitatea „primara" trebuie cautata in
consecintele negative si conflictuale generate de perioade de criza si instabilitate
economica.
Comportamentul delincvent este o consecinta a conflictelor normative intre persoane si
obstructiile organizationale de a avea accces la status si putere. Delincventa este
datorata esecului de a ajunge la scopuri culturale prin mijloace legitime.

Comportamentul delincvent nu poate fi explicat in functie de un singur factor, ci el este


dependent de un complex de factori , psihologici, sociologici, etc., aflati in interactiune. El
este un protest afectiv impotriva situatiei in care se gaseste copilul.

Studiile efectuate au evidentiat particularitatile comportamentului delincvent:

Incapacitate de autocontrol;
Instabilitate emotiv- comportamentala;
Agresivitate;
Incapacitatea de a anticipare a consecintelor;
Nivel minim de empatie;
Impulsivitate;
Inexistenta unui sistem de inhibitii elaborate social;
Majore conflicte axiologice;
Autoevaluari incorecte, etc.

6.4.2. Modalitati de interventie

In consilierea psihologica a comportamentului pertubator si delincvent se utilizeaza


aproximativ aceleasi metode si procedee (de pilda, negocierea) folosite in asistenta celorlalte
cateurii de consiliati. Elementele specifice consilierii acestei cateurii de subiecti sunt: modelul
Glasesr si modelul consecintelor logice.

Emil Stan (1999) considera ca aproape toate conflictele de interese sunt generate de
diferenta dintre sistemele de valori ale agentilor implicati . Acelasi autor precizeaza ca una din
modalitatile de rezolvare a conflictelor este negocierea.

Procedura de negociere cuprinde patru pasi :

confruntarea pozitiilor presupune exprimarea deschisa a sentimentelor de catre


ambele parti; sentimentele trebuie orientate catre problemele implicate si nu catre
persoane;
definirea conflictului in termenii acceptati de ambele parti se refera la centrarea pe
comportamente si nu pe caracteristicile indivizilor; constrangerea indivizilor nu poate
da decat rezultate precare si pe termen scurt;
stimularea dorintei de cooperare are ca efect reducerea suspiciunii si a
neincrederii, o mai buna intelegere a punctului de vedere opus, o percepere in termeni
pozitivi a conflictului si o acceptare mai rapida a intelegerii cu partea adversa,
perceputa acum ca fiind partener de negociere;

106 / 123
negocierea si adoptarea unei perspective comune de abordare a
conflictului presupune detasarea de pozitia initiala si disponibilitatea de a privi
problema si din punctul de vedere al celuilalt.

Modelul Glasser este o tehnica de prevenire a comportamentului perturbator ce


recomanda terapia realitatii ca mijloc de disciplinare a copilului. Terapia realitatii este actul
orientarii consiliatului catre realitate, adica al sprijinirii in procesul devenirii lui ca individ
responsabil, capabil a-si satisface interesele in lumea reala. Responsabilitatea copilului
trebuie subliniata continuu, iar consiliatii trebuie sa ia cunostinta de propiul comportament si
sa emita judecati de valoare in ceea ce ii priveste.

Modelul consecintelor logice, initiat de Rudolf Dreikurs, se centreaza pe autodisiplinarea


copilului. Cheia corectarii comportamentului indezirabil sta in identificarea scopurilor gresite
si in stradania de a-l face pe consiliat sa inteleaga ca este vorba despre o problema de
comportament. Subiectul este informat asupra consecintelor negative ale comportametului
sau si este asistat in dezvoltarea unui comportament dezirabil. In acest proces, Thomas
Gordon recomanda parcurgerea urmatorilor pasi:

Definirea problemei;
Generearea de solutii posibile;
Evaluarea solutiilor;
Alegerea solutei adoptate;
Identificarea modalitatii de implementare a solutei alese;
Evaluarea eficacitatii solutiei adoptate.

6.5. CONSILIEREA ELEVILOR CU ABILITATI INALTE

In asistenta psihologica a copiilor supradotatii, rolurile si functiile consilierului sunt:

Evaluarea capacitatilor si a altor caracteristici psihocomportamentale ale


copilului supradotat;
Proiectarea, monitorizarea si analiza evaluarii;
Asistarea profesorilor, parintilor si colegilor copiilor cu potential inalt;
Orientarea vocationala a acestei cateurii speciale de elevi;
Identificarea si implicarea agentiilor si comunitatilor locale in sprijinirea elevilor
talentati;

In elaborarea unui plan de management, consilierul trebuie sa respecte umatoarele etape


(Kotter, 1988):

Planificarea presupune identificarea activitatilor si include:


• Fixarea obiectivelor:
• Detalierea sarcinilor de lucru;
• Estimarea resurselor necesare pentru fiecare sarcina concreta;
• Stabilirea unui calendar de desfasurare a activitatilor;

Organizarea se refera la punerea in actiune a planului si implica combinarea activitatilor cu


resursele disponobile.

107 / 123
Controlul implica asigurarea ca planul si organizarea au atins scopurile propuse :
• Monitorizarea;
• Raportarea;
• Compararea;
• Corectarea;

Un plan de actiune eficient va avea urmatoarele caracteristici:


• Planificarea programului trebuie sa fie dezvoltata, sa indice obiectivele imediate,
intermediare si de durata;
• Trebuie sa aiba o dezvoltare logica si modele secventiale;
• Trebuie sa fe flexibil;
• Trebuie sa ofere o prioritate maxima comunicarii , coordonarii si cooperarii;
• Trebuie sa ofere o baza pentru angajarea resurselor.

6.5.1. Scopurile consilierii

Conceptul de dotare aptitudinala inalta (talent, inalt abilitare, potential inalt, performante
superioare, supradotare) a reprezentat, mult timp, unul din cele mai controversate concepte
ale domeniilor psihopedagogice.

Fr. Gagné considera ca dotare supramedie ar "corespunde nivelului de potential aptitudinal


dezvoltat nesistematic si legat de cel putin un domeniu de expresie umana (intelectuala,
creativa, socio-afectiva, senzorio-motrica, etc.) care plaseaza respectivii subiecti printre
primii 15-20% din semenii de varsta". Autorul mentioneaza ca aceasta categorie de aptitudini
este naturalasi ca poate fi identificata la toate fiintele umane.

Altii autori considera ca supradotarea reprezinta un grad superior mediei conventionale de


dezvoltatare a aptitudinilor generale/specifice, care necesita experiente de invatare
diferentiate prin volum si profunzime de experientele obisnuite furnizate de scoala.
(Ministerul Educatiei Ontario, 1984 Informatii despre Educatia Speciala, Toronto).

Un moment important in clarificarea conceptului de dotare supramedie la constituit Raportul


Marland, 1971, al Comisiei de Educatie a Congresului SUA care precizeaza „copiii capabili de
performanta inalta sunt cei care au realizari si/sau aptitudini potentiale in oricare dintre
urmatoarele domenii, izolate sau in combinatie:
Aptitudini academice specifice
Gandire productiva sau creativa
Abilitate in leadership
Talent pentru arte vizuale sau scenice
Aptitudini psihomotrice”

In acelasi document se recomanda programe diferentiate si/sau servicii suplimentare celor


oferite in scoala de masa, in vederea "realizarii contributiei lor fata de sine si fata de
societate".

Consilierea copiilor supradotati vizeaza, in primul rand, acordarea unui sprijin si a unei
intelegeri particulare in plan afectiv dar si o instrumentare cu metodele si tehnicile de munca
intelectuala, in plan cognitiv.

108 / 123
Consilierea supradotatilor se centreaza pe dezvoltarea si armonizarea personalitatii copilului
cu potential inalt, precum si pe modalitatile de punere in valoare a performantelor acestuia.

L.K.S ilvermann (1993) stabileste ca scopuri ale consilierii copiilor cu potential inalt:
Sprijinirea autenticitatii si a idealurilor;
Dezvoltarea creativitatii;
Dezvoltarea autonomiei, a integritatii si a responsabilitatii;
Determinarea contributiei acestor elevi, viitori adulti, la progresul societatii;
Formarea unui comportament civic;
Formarea unui nivel inalt de dezvoltare morala, a altruismului, a compasiunii;
Incurajarea judecatilor de reflectie, a curajului moral;
Incurajarea simtului puternic al eficacitatii de sine:
Dezvoltarea capacitatii de constientizare globala a realitatii interne si externe.

6.5.2. Specificul consilierii copiilor supradotati

Activitatea de consiliere are ca scop identificarea tuturor aspectelor pozitive ale activitatii
copilului ca premise pentru potentarea virtualelor performante (Cretu, Carmen, 1998).

N.C olangelo (1979) precizeaza urmatoarele functii ale consilierii psihopedagogice oferita
elevilor supramediu dotati aptitudinal:
Depasirea frustrarii ce apare frecvent cand se planifica, din exterior, timpul de
abordare al sarcinilor, in special prin limitarea persistentei acestora pe un singur tip de
sarcini;
Utilizarea de tehnici de consiliere centrate pe client;
Asistarea parintilor si profesorilor pentru intelegarea situatiilor speciale care apar
datorita gradului sporit de implicare afectiva a acestor copii in activitatile desfasurate;
Construirea unei relatii de consiliere calde, umane, apropiate cu acesti elevi;
Sprijinirea supradotatilor in intelegerea si aprecierea propriei senzitivitati exacerbate;
Utilizarea tehnicilor centrate pe comportament;
Asistarea elevilor dotati in stabilirea unor obiective realiste;
Acordarea unui suport afectiv copiilor cu potantial inalt;
Sprijinirea acestei cateurii de copii cu nevoi speciale educationale prin activitati
didactice adecvate, necesare pentru a aborda sarcini de invatare avansate;

Consilierea de grup are un potential puternic in tratarea sau tranzactionarea intereselor


interpersonale. N. Colangelo (1991) considera ca „grupul de consiliere este singura cale
eficienta de comunicare intre cei talentati, deoarece ei isi impartasesc din experiente si isi
definesc si explica perceptiile.In astfel de sedinte de consiliere dotatii isi pot explora
sentimentele si pot constientiza peceptia celorlalti despre persoana sa".

De foarte multe ori si parintii manifesta anxietate cind se refera la dezvoltarea iminenta a
propriilor copii. Inadecvarea parintilor se manifesta sub doua forme:

Imposililitatea acordarii suportului emotional;


Imposibilitatea stimularii intelectuale sau educationale a nevoilor copilului
exceptional. (Colangelo, N. si Dettmann, D.F. 1985)

109 / 123
O alta tema a consilierii elevilor supradotati o reprezinta orientarea scolara. Adolescentii si
tinerii cu abilitati inalte au interese variate si puternice iar scopul unei singure cariere li se
pare limitat. De asemenea, supradotatii se confrunta cu asteptarile stereotipe ale familei si
scolii, care proiecteaza pentru acesti copii o cariera universitara sau de cercetare (Cretu,
Carmen, 1998).

Specialistii in domeniul consilierii carierei copiilor capabili de performante superioare


precizeaza trei cateurii de factori ce determina alegerile vocationale:

Factorii psihologici:
Stereotipurile legate de rolul de sex sunt mai putin importante pentru
identitatea de sine a elevilor supradotati in comparatie cu ceilalti elevi;
Exercita o singura profesie in viata;
Isi implica puternic propriul Eu;
Resimt dorinta de a relationa cu societatea;
Au o trebuinta puternica de a atinge perfectiunea (mastery).

Factorii psihocreativi:
Constanta testare a limitelor proprii si ale mediului, a starii de fapt;
permanenta competitie cu sine si cu ceilalti;
Capabili de a crea propiul viitor;
Creaza, cauta pentru a-si demonstra ca sunt pe deplin angajati in viata.

Factorii sociali:
Au o mare constiinta a viitorului;
Percep lumea dintr-o multitudine de perspective;
Au un puternic simt al responsabilitatii sociale.

6.5.3. Ariile de stres pentru copiii si tinerii inalt abilitati

Stresul copiilor supradotati este mai intens in comparatie cu cel al covarstnicilor. Principalele
cauze ale stresului sunt (Cretu, Carmen, 1998):

Campurile mai largi de constientizare si de senzitivitate expun supradotatii la factori


potentiali de stres

Copiii cu potential inalt cauta oportunitatile de manifestare a capacitatilor, au tendinta de a


organiza si controla mediul , de a tinde spre perfectionism. De cele mai multe ori, reactiile
profesorilor sunt de a constrange, de a limita libertatea de expresie creativa, de impunere
prin invocarea conformismului normativ. Aceste reactii se constituie in factori de stres pentru
copilul sau adolescentul supradotat.

Imposibilitatea exercitarii unui control/modificare a mediului de viata

Mediul familial se poate constitui, la un moment dat, intr-un cadru stresant de manifestare
pentru copiii supradotati. In literatura de specialitate se recomanda cateva metode anti-stres
(Curran,1983):

Imbunatatirea atmosferei in familie prin intalniri special programate in acest scop;

110 / 123
Antrenarea tuturor membrilor familiei in rezolvarea unei probleme;
Distribuirea responsabilitatilor si catre copil;
Utilizarea de tehnici de relaxare;
Experimentarea, sub control, a unor situatii stresante, pentru a mari si/sau
imunitatea la stres.

Cautarea intensa a identitatii, tipica pentru precocitate

Sentimentul de a fi diferit determina frica de a nu fi izolat dar si expectante nerealiste fata de


propriile rezultate sau fata de imaginea altora despre sine. Contrastul dintre asteptarile
copilului si raspunsurile primite este stresant si detemina atitudini intense din partea
copilului.

Problemele identificate la nivelul cateuriilor de copiilor supradotati sunt (C.Cretu, 1998):

• Dizarmoniile dezvoltarii psihice

o desincronia reprezenta un decalaj intre dezvoltarea cognitiva, intelectuala si


dezvoltarea emotionala; viata cognitiva si cea emotionala a acestor copii sunt
aritmice, ceea ce ii face mult mai vulnerabili si, contrar asteptarilor, mai dependenti
de semenii lor.
o nesincronizarea dezvoltarii intelectuale cu cea psihimotrica.

• Dificultatile de socializare

Solitudinea, izolarea indelungata, refuzul de a mai frecventa scoala sunt de cele mai multe ori
constante ale copiilor dotati. Ele sunt determinate de reactiile de ostilitate din partea colegilor
care au ca resort neintelegerea, neacomodarea, intoleranta fata de ideile, interesele si
preferintele diferite ale acestor copii. Complexitatea gandirii ii izoleaza de colegi si le atrage
persecutii sub diferite forme. Adaptarea la mediu ostil nu se rezolva intotdeauna printr-o
modalitate superioara care sa-i asigure in acelasi timp acceptarea de catre grup si evolutia
status-ului sociometric.De foarte multe ori adaptarea se realizeaza la nivele inferioare de
suportare a convietuirii prin camunflarea si inhibarea competentelor inalte care ii diferentiaza
de ceilalti.

• Inhibitia intelectuala

Fenomenul este specific doar grupurilor de copii cu un QI ridicat. Ei trebuie sa alega intre
suferinta singuratatii si suferinta neutralizarii cauzei solitudinii. Prin alegerea celei de-a doua
variante, ei evita decompensarea psihotica si suicidul. Specialistii au identificat doua tipuri
clasice de inhibitie:

o Pierderea temporara a capacitatilor intelectuale performante, cu posibilitatea


recuperarii.
o Pierderea definitiva a potentialului intelectual sau cel putin a aptitudinilor
intelectuale inalte;

111 / 123
Daca prima strategie de aparare ( intelectualizare rece si distanta ) nu este eficienta, copiii
exceptionali avanseaza, de obicei, metoda radicala: refuzul utilizarii potentialului intelectual.
Calitatile intelectuale inalte, ca orice potential neutilizat, paralizeaza si cu timpul se pierd.

• Dificultati de structurare a personalitatii

Cercetatorii au stabilit doua cateurii de copii care au astfel de probleme:

o Cei pentru care dotarea inalta nu ar fi decat o consecinta aleatoare a genelor


parentale si care nu provoaca dificultati de integrare a personalitatii;
o Copiii a caror abilitati inalte reprezinta o reactie de aparare impotriva
angoaselor arhaice de neantizare, de abandon. In acest caz copiii tind sa
exercite un control strict asupra mediului, au frecvente stari depresive, se simt
in permanenta persecutati. Accentuarea acestor comportamente poate fi
semnul organizarii personaliatii de tip psihotic sau dizarmonic.

In solutionarea problemelor copiilor supradotati foarte importanta este relatia parinti-scoala.


Colangelo si Dettmann (1982) au elaborat un model de consiliere ce conceptualizeaza
patru tipuri de interactiuni parinti-scoala:

• Cooperarea se manifesta prin atitudinea de acceptare a parintilor si a scolii a


faptului ca ambele trebuie sa fie active in educatia copiilor cu potential inalt. In acest
caz, tendinta este de impartasire a informatiilor desprre copil si de cooperare intre
scoala si familie.
• Conflictul este interactiunea bazata pe atitudini antagonice cu privire la rolul
scolii intre parinti (activi) si scoala (pasiva). Parintii considera ca este nevoie de
programe speciale pentru satisfacerea nevoilor si dezvoltarea abilitatilor copiilor
talentati. De cele mai multe ori, „parintii activi" au o atitudine critica fata de scoala
ceea ce conduce la: respingerea de catre copil a evaluarilor si cerintelor scolii;
asumarea de catre parinti unor programe in afara scolii (mentori, scoli private, etc);
renuntarea la comunicare cu scoala.
• Interferenta se bazeaza pe conflictul intre scoala, ce doreste sa furnizeze
activitati speciale pentru cei talentati, si parintii ce considera ca programele speciale
nu sunt necesare si eficiente.
• Dezvoltarea naturala se bazeaza pe acordul dintre parinti si scoala cu privire
la rolul pasiv pe care trebuie sa il joace scoala, aceasta oferind suficiente oportunitati
de dezvoltare.

112 / 123
7. CONSILIEREA SI ORIENTAREA CARIEREI
7.1. PRINCIPII SI OBIECT IVE ALE ORIENTARII CARIEREI

Activitatile de consiliere a carierei urmaresc dezvoltarea personala si inzestrarea individului


cu cunostinte si abilitati necesare pentru realizarea unui management eficient al propriei
cariere.

Consilierea carierei inseamna:

Cunoasterea mai deplina a aptitudinilor personale, abilitatilor, deprinderilor sau


cunostintelor;
Gasirea filierei de educatie si formare profesionala in consens cu proiectele si
resursele lor cu privire la cariere in contexte concrete de viata;
Identificarea alternativelor ocupationale complementare structurii lor de interese,
aptitudini si caracteristici dominante de personalitate;
Conturarea pozitiva si realista a imaginii de sine;
Identificarea cauzelor, natura si amploarea barierelor/blocajelor decizionale in aria
ocupatiilor;
Maturizarea decizionala si a autonomiei in planificarea dezvoltarii carierei;
Compensarea lipsei de informatii, a informatiilor incomplete sau eronate si atenuarea
stereotipurilor cu privire la lumea muncii;
Identificarea surselor de insatisfactie profesionala, a incompatibilitatii sau dificultatii
de relationare sociala si de asumare a diferitelor roluri.

Orientarea si consilierea scolara si profesionala este un demers, in mod esential, de natura


educativa-pentru ca "educatia si orientarea sunt doua functii ale scolii, complementare, dar
distincte" (Raffestin, 1967)- dar nu cantonat doar in aceasta arie.

Savickas (1999) precizeaza ca activitatile de orientare trebuie sa vizeze educarea tinerilor


pentru independenta si flexibilitate in cinci domenii de competenta:

Cunostinte despre sine;


Informatii ocupationale;
Luarea deciziei;
Planificarea;
Rezolvarea de probleme.

Competentele enuntate permit exercitarea unui control asupra propriei dezvoltari si asigura
flexibilitatea in managementul carierei. Consilierea vocationala trebuie centrata pe nevoile
clientului. Ea va incuraja atitudinea activa a clientului prin:

Promovarea principiului „Ajuta-te singur";


Promovarea sistemului de autoevaluare;
Urmarirea progreselor inregistrate la nivelul clientului.

Procesul de orientare si consiliere a carierei este guvernat de urmatoarele principii (Thill, J.,
Chamboulant, S., 1965):

Activitatea de orientare a carierei trebuie sa fie continua si pozitiv directionata;

113 / 123
Consilierea vocationala este in relatie cu alte demersuri de natura psihologica,
pedagogica si psihoterapautica;
Orientarea nu este o actiune unilaterala, ci un ansamblu de influente, informatii si
exercitii de asumare a initiativei si a libertatii de a decide;
Consilierea carierei este o continuare a demersurilor de psihologie aplicata;
Consilierul trebuie sa ofere clientului acele informatii care sa-i dea posibilitatea de a
decide liber cariera.

7.2. TEORII SI MODELE ALE CONSILIERII SI ORIENTARII CARIEREI

Procesul dezvoltarii carierei parcurge cinci etape:

1. Stadiul de crestere (de la nastere la 14 ani) caracterizat de:

conturarea imaginii de sine


constituirea si directionarea intereselor
dezvoltarea si exersarea abilitatilor si aptitudinilor

Substadii:

o ale fanteziilor (4-10 ani) - dominat de jocuri de rol imaginative;


o al intereselor (11-12 ani) - in care se contureaza aspiratiile catre diferite activitati;
o al capacitatilor (13-14 ani) - dominat de nevoia de activitate, munca, formare.

2. Stadiul exploratoriu (15-24 ani) caracterizat de autocunoastere si experimentare a


rolurilor

Substadii:

o a tentativelor (15-17 ani)- caracterizat de alegerea ocupatiilor;


o a tranzitiei (18-20 ani)- marcat de prima experienta de munca;
o a incercarii, probarii activitatii de munca;
o acceptarii acestora ca pe o ocupatie permanenta;

3. Stadiul de stabilizare (25-44 ani) caracterizat de pastrarea respectivei pozitii/


schimbarea ei

Substadii:

o etapa de proba (25-30 ani)


o etapa de stabilizare (31-44 ani)

4. Stadiul de mentinere (45-64 ani)


5. Stadiul declinului (peste 65 ani)

Se considera ca tot acest proces este dependent de factorii de rol, factorii personali si de cei
situationali; ei inflenteaza la randul lor, maturitatea profesionala.

Fenomenul maturitatii profesionale este dependent de (Jigau, M., 2001):

114 / 123
o informatiile si experientele de munca pe care le au indivizii;
o cunoasterea cerintelor, responsabilitatilor si continutului muncii;
o conturarea unui domeniu larg de activitati dezirabile;
o alegerea unei profesii in raport cu resursele personale.

O imagine de sine nestabilizata, variabila in timp implica o oscilatie in alegeri. In cristalizarea


imaginii de sine si orientarea spre un domeniu profesional se pot identifica cateva etape:

o inceputul formarii conceptiei despre sine (debuteaza in copilarie);


o stadiul exploratoriu (cautarea relizarii de sine);
o autodiferentierea de ceilalti (idetificarea punctelor comune cu alti indivizi);
o identificarea si simularea, jucarea rolului persoanei cu care se identifica (apropierea
de model);
o testarea, incercarea lumii reale (experimentarea rolului ocupational ales);
o transferarea imaginii de sine in rolul ocupational ;
o validarea prin munca a imaginii de sine (integrearea in munca).

Cel mai cunoscut model de consiliere vocationala este modelul Egan. Egan propune un model
de orientare vocationala in trei pasi bazat pe principiul coform caruia consilierea este un
proces de invatare. A cest model permite clientului sa se orienteze spre actiune de-a lungul
procesului de consiliere, acesta simtindu-se investit cu puterea de a-si accepta si recunoaste
situatile de viata problematice, de a gasi solutii alternative, de a decide propriul drum.

Etapele consilierii carierei sunt, in viziunea lui Egan:

1. Abordarea problemei

o Centrarea, interesul orientat spre client;


o Ascultarea activa;
o Confirmarea intelegerii problemelor clientului;
o Realizarea de clarificari, lamuriri, concretizari ale situatiilor;
o Atitudinea cooperanta si echilibrata fata de client (respect, toleranta, incredere).

2. Configurarea situatiei ideale

o Precizarea datelor problemei


o Transmiterea/schimbul de informatii
o Emiterea de alternative, solutii;
o Apelarea la situatii concrete, experiente personale;
o Sprijinirea clientului in atingerea scopurilor propuse.

3. Elaborarea strategilor de actiune

o Identificarea optiunilor personale;


o Evaluarea aptitudinilor, abilitatilor, atitudinilor, intereselor si valorilor;
o Asistarea clientului in alcatuirea unui plan de actiune si in punerea in practica a lui.

In toate etapele precizate, consilierii trebuie sa dezvolte o relatie pozitiva, empatica si sa


ofere un sfat personalizat clientilor.

115 / 123
7.3. METODE SI T EHNICI DE CONSILIERE

Metodele consilierii vocationale vizeaza trasaturile de personalitate ale clientului, sistemul


aptitudinal-atitudinal-motivational, caracteristicile anatomo-fiziologice ale individului.
Consilierea carierei poate fi:

Directa (comunicare nemediata intre consilier si client);


Mediata de instrumente de informare si orientare in vederea alegerii carierei.

Pentru ca activitatea de consiliere vocationala sa fie un succes este nevoie de o cunoastere


reala a personalitatii clientului.

Metodele de investigare utilizate frecvent in consilierea carierei sunt (Holban, I., 1972):

Observatia- obtinerea de date calitative prin observarea sistamatica a individului/


grupului;
Convorbirea- dialogarea consilier-client in vederea obtinerii de informatii asupra
personalitatii si comportamentelor celor consiliati;
Anamneza- relatare directa a subiectului pentru obtinerea de date biografice sau
sociale;
Chesionarul- colectarea unor date sub forma scrisa despre diferite fapte, opinii;
Ancheta - metoda de imvestigatie a evenimentelor de natura sociala ce utilizeaza
convorbirea si chestionarul pentru obtinerea de informatii asupra diferitelor cateurii de
fapte;
Evaluarea produselor activitatii- metoda indirecta de obtinere a unor date despre
o persoana prin analizarea rezultatelor activitatii acesteia;
Metoda aprecierii obiective- tehnica de apreciere a caracteristicilor unei persoane
prin investigarea opiniilor membrilor grupului din care aceasta face parte;
Metode sociometrice- modalitati de evidentiere a dinamicii de grup;
Testul- instrument standardizat de obtinere a unor date reale, de natura psihica,
despre indivizi.

Pentru determinarea factorilor aptitudinali se folosesc mai multe tipuri de baterii de teste:

Bateria deTeste pentru Aptitudinile Generale (GATB) - este o baterie de teste ce


masoara noua factori aptitudinali;

• Berufsbilder Test (BBT) – este testul fotografiilor profesiilor si contine serii de


fotografii (96 pentru femei si 100 pentru barbati) cu persoane care exercita anumite profesii.
Fiecarui factor ii corespund imagini ale peroanelor care desfasoara diferite profesii
realizandu-se identificarea a zece nevoi de baza;

• Strong Vocational Interest Bank - evalueaza interesele profesionale ale


indivizilor prin compararea acestora cu stucturi de interese ale persoanelor cu succes
profesioanal;

Differential Aptitude Tests (DAT) - contine urmatoarele opt sub-teste:

a. Self-Directed Search – Holland - 1985 (SDS) - se pot identifica profesia sau


cariera adecvata unei persoane care are un anumit scor si o configuratie particulara.

116 / 123
b. NEO-PI (1992) - permite evaluarea dimensiunilor de baza ale personalitatii
clientului si implicit, proiectarea unui traseu de consiliere adecvat.

c. Career Transitions Inventory (CTI) - permite masurarea imaginii de sine a


consiliatului, a barierelor si resurselor clientului, prin urmarirea unor factori ca:
motivatia, increderea, nevoia de sprijin extern, controlul, independenta.

7.4. DECIZIA DE CARIERA

Decizia de cariera reprezinta procesul de selectie a unei alternative de cariera din mutimea de
variante disponibile la un moment dat (A.Baban, 2001).

Alegerea carierei presupune (Jigau, M., 2001):

schimbare dinamica, permanenta;


anumita stadialitate;
Accidente, esecuri, reveniri, sansa;
Trasee diferite ale carierei;
Aspiratii, preferinte, idealuri.

Modelele teoretice ale procesului de luare a deciziei de cariera disting diferite faze:

De pregatire, (explorare a alternativelor si acceptarea a uneia) si de realizare (Modelul


Tiedaman,1963);
Succesiuni decizionale de natura investigatorie si finale (Modelul Gelan, 1962);
Factorii externi declansatori ai deciziei (Modelul Hilton, 1962, 1973) analizati in
termeni de rezolvare a conflictului intrapsihic.

Un termen asociat celui de decizie de cariera este stilul decizional. Acesta reprezinta
modalitatea proprie de a rezolva o situatie ce presupune alegerea intre mai multe alternative.

Stilurile decizionale sunt urmatoarele:

- Planificat - abordare rationala a deciziei;


- Agonizant - investire de timp si energie in identificarea datelor si analiza alternativelor;
- Impulsiv - acceptarea primei alternative disponibile;
- Intuitiv - decizia de cariera se bazeaza pe sentimente si trairi neverbalizate;
- Delasator - amanarea procesului de evaluare si actiune;
- Fatalist - transferarea rezolvarii problemei catre mediu;
- Compliant - acceptarea deciziei altuia in locul deciziei personale;
- Paralitic - incapacitate de initiere a procesului desi responsabiltatea deciziei a fost
acceptata.

Procesul decizional parcuge urmatoarele etape:

Definirea problemei prin:

o culegerea de informatii;
o sistematizarea datelor.

117 / 123
Analizarea alternativelor:

o elaborarea catorva alternative;


o analizarea implicatiilor, consecintelor.

Selectarea si aplicarea unei solutii:

o identificarea solutiei optime;


o aplicarea solutiei in practica.

Indecizia este consecinta unei stari de inadaptare atat personala cat si sociala . Exista mai
multe structuri cauzale ale indeciziei:

Indecizia datorata nedezvoltarii;


Indecizia generalizata;
Anxietatea decizionala;
Indecizia datorata lipsei de informatii;
Indecizia datorata necunoasterii metodei de a lua o decizie;
Indecizia datorata cauzelor externe;
Indecizia cauzata de anticiparea pesimista a consecintelor unei optiuni sau capacitatii
personale de aplicarea a ei;
Indecizia datorata unei atitudini negative fata de munca.

La varsta adolescentei, indecizia poate fi:

Un moment absolut normal al procesului decizional aflat in desfasurare;


adolescentul incearca sa se cunoasca pe sine si sa afle informati despre traseele
ocupationale si educationale;
manifestare a indecisivitatii datorate unei lipse de strategii de evaluare a
informatiilor sau anxietatii incubate de decizie.

Principalele categorii de probleme care favorizeaza indecizia sau fac dificila luarea unei decizii
sunt (E.L. Herr, J.H. Cramer, 1974):

Lipsa de informatii/ analiza superficiala a informatiilor complexe;


Imaginea de sine negativa;
Lipsa capacitatii de intelegere a sinelui si a fenomenelor pietei muncii;
Excesiva dependenta de ceilalti;
Conflicte interne; Anxietatea alegerii;
Imaturitatea decizionala;
Obiectivele nerealiste;
Lipsa capacitatii de sintetizare a datelor;
Incapacitatea de a identifica alternative.

Consilierul trebuie sa dezvolte strategii personalizate de combatere a indeciziei prin educarea


capacitatii subiectului de a alege, a decide si a se informa.

118 / 123
7.5. FACT ORII SEMNIFICATIVI IN ALEGEREA CARIEREI

In procesul de decizie vocationala concura o multitudine de factori: familia, scoala, grupul de


prieteni, mass-media, etc.

Familia

Caracteristicile mediului socio-cultural al dezvoltarii copilului, modul personal de intelegere al


acestora determina comportamente diferite in ceea ce priveste decizia de cariera.

Astfel, alegerile vocationale sunt (Jigau, M., 2001):

orientate social: prestigiu, succes, pozitie sociala;


Altruiste: sprijinirea familiei, a cateuriilor defavorizate;
Euriste/autonome: confort personal, castig material, munca usoara si fara
responsabilitati;
Reactive/frustrante: alegerea unui traseu profesional opus dorintei celor cu care este
in conflict;
Conformiste: plierea aspiratiilor pe cele ale adultilor;
Hedonice/narcisiste: motivate prin placerea in sine, riscul, romantismul, satifactia
furnizata.

Familia poate contribui in procesul consilierii vocationale prin:

Sprijinirea copiilor in alegerea libera a viitoarei cariere, in gasirea unui loc de munca;
Eliminarea stereotipiilor si prejudecatilor cu privire la munca;
Incurajarea mobilitatii in vederea formarii profesionale sau exercitarii unei profesii;
Coparticiparea partenerilor sociali la formarea profesionala;
Informarea cu privire la dinamica economica si a ocuparii fortei de munca;

In etapele mai mici de varsta „criteriile" alegerii vocationale sunt afectiv- motivationale. Pe
masura ce copiii sunt inclusi in niveluri mai inalte de scolarizare, „criteriile" pe care le au in
vedere parintii in influentarea deciziei vocationale se refera la:

Siguranta si viitorul profesiei pe piata muncii;


Durata studiilor necesara pentru a atinge obiectivele;
Costurile financiare;
Avantajele materiale expectate;
Pozitia sociala conferita de profesie;
Potentialele riscuri ale muncii in exercitarea profesiei;
Conservarea unei traditii familiale;
Supraprotectia copilului.

In procesul de consiliere vocationala, sporirea eficientei interventiilor parintilor este posibila


prin:

Spirijinirea lor in cunoasterea mai realista a resurselor personale ale propriilor copii;
Atenuarea impactului asupra lor a unor prejudeati si stereotipuri cu privire la profesii
si lumea muncii;

119 / 123
Convingerea lor ca in procesul alegerii carierei copiilor, acestia trebuie sa fie implicati,
sa existe si acordul lor;
Furnizarea de informatii cu privire la reteaua scolara si piata fortei de munca;
Incurajarea intereselor scolar-profesionale ale copiilor.

Parintii trebuie sa se asigure ca-l vor sprijini pe tanar sa ia o decizie libera, conforma cu
aspiratiile acestuia si sa nu-si impuna punctul de vedere sau profesia ca model. In spijinirea
copiilor in vederea alegerii carierei, parinti trebuie:

Sa cunoasca temerile, ezitarile, succesele copiilor;


Sa ofere sugestii dar sa nu le impuna;
Sa-si trateze copiii cu respect si sa aiba incredere in aspiratiile si interesele lor;
Sa fie informati in ceea ce priveste ofertele de educatie, formare, angajare;
Sa puna la dispozitie si sa incurajeze copiii sa citesca reviste, ziare ce contin
reclame sau anunturi ale diferitelor institutii sau firme despre locuri de munca;
Sa incurajeze tinerii in conturarea intereselor profesionale;
Sa evite inocularea de idei preconcepute si strereotipuri cu privire la anumite
profesii;
Sa informeze tinerii cu privire la piata muncii si dinamica ei;
Sa ofere un suport afectiv propriilor copii;
Sa-si indrume copiii spre un consilier vocational.

Grupul de prieteni

Grupul de prieteni are o reala valoare pozitiva, de sprijinire a socializarii si dezvoltarii


comunicarii cu semenii, de intarire a sentimentului de securitate personala, de suport
emotional in situatii de stres, de refugiu in caz de conflict cu alte persoane. Cu toate acestea,
parintii percep grupul de prieteni ca pe un inamic si nu ca pe aliat.

Parintii, in dorinta de a-si indeparta copiii de grupul considerat nociv/ distructiv, isi
ridicularizeaza, critica, culpabilizeaza, pedepsesc si nu adopta atitudini subtile de genul
aprobarii preocuparilor si activitatilor dezirabile, a ignorari tacute a elementelor pe care le
considera „primejdioase" sau sa adopte solutia discutiei deschise, calme, argumentate.

Reactia copilului in situatia unei dezaprobari agresive este de aparare, de indepartare de


sursa atacului, de adeziune puternica la grupul refuzat de parinti.

Scoala

Rolul scolii in realizarea orientarii vocationale poate fi identificat la cel putin trei niveluri:

la nivelul organizarii sistemului de invatamant,


la nivelul continutului inatamanului,
la nivelul actiunilor specifice de orientare in scoala.

Organigrama invatamantului permite coexistenta unor tipuri diferite de institutii scolare , cu


profiluri scolare si specializari diferite ce se constituie in elemente favorizante pentru
definirea alegerii vocationale. Continutul invatamantului reprezinta principalul instrument

120 / 123
prin care se realizeaza intierea in domeniul cunoasterii realitatii si al perspectivelor pe care le
ofera societatea contemporana afirmarii libere si depline a personalitatii fiecarui individ.

Actiunile specifice de cunoastere a personalitatii elevului si de informare scolara contribuie,


de cele mai multe ori, decisiv la realizarea maturizarii vocationale a elevilor. Dupa criteriul
raporturilor dintre scoala si serviciile de consiliere si orientare vocationala, literatura de
specialitate distinge intre patru tipuri de sisteme de consiliere:

Sisteme in care orientarea se realizeaza in afara scolii, prin sisteme specializate;


Sisteme in care orientarea scolara se realizeaza in scoala iar cea profesionala in afara
scolii, prin servicii de plasare;
Sisteme in care orientarea se realizeaza in scoala prin continutul invatamantului si prin
alte activitati educative;
Sisteme in care orientarea se realizeaza in scoala prin consultatii pentru elevi si parinti.

Specialistii in consiliere vocationala sunt de parere ca serviciile oferite de scoli au o mai mare
adresabilitate, o stabilitate si satisfactie a alegerilor, o rata de exactitate a recomandarilor
mai inalta in comparatie cu serviciile oferte in afara scolii.

Raportul SCANS al Departamantului Muncii din SUA (1991) precizeaza „ce i se cere scolii, sa
asigure/ sa pregateasca/ sa ofere tinerilor pentru ca sa aiba competentele sau calitatile
personale care sa-i faca pe acestia capabili sa obtina performante in munca:

identificarea, organizarea, planificarea si alocarea resurselor (de timp, materiale,


financiare, etc.);
lucrul cu altii;
obtinerea si utilizarea informatiilor;
intelegerea interrelatiilor complexe;
lucrul cu o varietate de tehnologii."

Competentele precizate in amintitul raport implica sarcini pe care scoala trebuie sa si le


asume:

sa formeze si sa dezvolte deprinderile de baza (citit, scris, calcul, ascultare,


exprimare);
sa dezvolte deprinderile de gandire operationala (gandire creativa, rezolvare de
probleme, luarea deciziilor, invatare);
aplicarea in practica a calitatilor persoanale (conducere, asumarea responsabilitatii,
sociabilitate, autopretuire, integritate morala).

Unii specialisti considera a fi importante urmatoarele cateuri de competente:

utilizarea calculatorului si a noilor tehnologii;


rezolvarea de probleme;
gandire critica;
managementul resurselor umane, materiale, de timp, financiare;
economia muncii si a locului de munca (cunoasterea si intelegerea organizatiilor,
relatiilor de munca, profilului, eticii muncii, sistemului relatiilor economice nationale si
internationale);

121 / 123
aplicarea cunostintelor matematice, stiintifice, din domeniul stiintelor sociale si
comunicarii (utilizarea notiunilor, teoriilor si fundamentelor matematice sau ale
principalelor stiinte, cat si a deprinderilor de comunicare in cadrul locului de munca);
planificarea personala a carierei (identificarea si ordonarea prioritatilor, utilizarea
avantajelor oferite de educatie si formarea continua);
relatii interpersonale (a avea valori si atitudini corespunzatoare fata de grupul de lucru
sau alte persoane cu care intra in contact);
manipularea datelor si informatiilor (identificarea, intelegerea, utilizarea, pastrarea
informatiilor, sistemelor si simbolurilor).

Aspiratiile profesionale sunt sinteza interiorizarii sistemului actual de valori, a conduitelor


sociale dezirabile si a trebuintei de succes a tinerilor. Cristalizarea asiratiilor profesionale este
un obiectiv pe termen lung pentru a carei finalizare trebuie alocate resurse de efort, vointa si
mobilizare personala constanta.

Procesul de stabilizare a aspiratiilor personale de cariera consta in:

invatarea scolara si formarea profesionala;:


maturizarea psihosociala;
modul particular de conturare a imaginii de sine;
modelele la care adera individul;
irepetabila rezonanta psihoafectiva a mediului socio- familial;
istoria personala a evenimentelor traite de elev;
trebuintele spirituale, particulare de cunoastere, exploratorii si de expansiune
intelectuala;
trebuinta de autoafirmare, actiune, compensare, succes, autonomie, independenta.

122 / 123
BIBLIOGRAFIE SELECT IVA

1. Baban, Adriana, (coord.), 2001, Consilierea educationala, Cluj - Napoca


2. Butnaru, D., (coord.), 1999, Consiliere si orientare scolara, Ed. Spiru Haret, Iasi
3. Cornelius, Helena, Faire, Shoshana, 1996, Stiinta rezolvarii conflictelor , Ed. Stiinta si
Tehnica, Bucuresti
4. Cosmovici, Andrei, Iacob, Luminita, 1998, Psihologie scolara, Ed. Polirom, Iasi
5. Cretu, Carmen, 1999, Curriculum diferentiat si personalizat , Ed. Polirom, Iasi
6. Cretu, Carmen, 2000, Psihopedagogia supradotatilor, Ed.Polirom, Iasi
7. Dumitriu, Gheorghe, 1998, Comunicare si invatare , EDP, Bucuresti
8. Georgescu, Matei, 2010, Introducere in consilierea psihologica, Ed. Spiru Haret, Iasi
9. Grant, W. , 1998, Rezolvarea conflictelor, Teora, Bucuresti
10. Jigau, Mihai, 2001, Consilierea carierei, Editura Sigma, Bucuresti
11. Linksman, R., 2000, invatare rapida, Editura Teora, Bucuresti
12. Miroiu, A., s.a.,1998, Invatamantul romanesc azi. Studiu de diagnoza, Ed. Polirom, Iasi
13. Neamtu, C. , Gherghut, A. , 2000, Psihopedagogie speciala , Polirom , Iasi
14. Neculau, Adrian, 1998, Psihologia sociala a campului educational in Psihopedagogie
15. Sillamy, N., 1996, Dictionar de psihologie, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti
16. Stan, Emil, 1999, Profesorul intre autoritate si putere, Editura Teora, Bucuresti
17. Sutherland, Valerie, 1999, Cum sa te porti cu oamenii dificili, Ed. Image, Bucuresti
18. Stoica Constantin, Ana , 1998 , Psihosociologia rezolvarii conflictelor , Polirom, Iasi
19. Tomsa, Gh., (coord.), 1996, Dictionar de orienatare scolara si profesionala, Ed. A feliu,
Bucuresti
20. Turcu, F.,Turcu, A., 1999, Fundamentele psihologiei scolare, Editura All, Bucuresti

!!! Nota: din lucrarile mentionate mai sus, este obligatorie parcurgerea doar a capitolelor
aferente temelor predate la curs si seminar.

123 / 123