IOAN SLAVICI

MOARA CU NOROC

1. Apariţie:
- publicată în 1881, în volumul Novele din popor;
- ca formulă artistică nuvela se încadrează realismului psihologic, element de noutate în
creaţia epică românească la acea dată: „ Ceea ce apare ca nou şi fără asemănare... este
analiza psihologică, pe care Slavici o practică într-un limbaj abstract... povestitorul vede
oamenii lui dinlăuntru, în sentimentele sau în crizele lui morale, ba chiar în procesele lui
intelectuale" (Tudor Vianu).
2. Tema:
- dezumanizarea provocată de obsesia banului, ce reprezintă o tentaţie pentru sufletul
omenesc; o dată ce încalcă normele comunităţii personajul (Ghiţă) devine captiv într-un
cerc vicios;
- abdicarea de la legile morale, renunţarea la cinste, element fundamental al echilibrului
interior, atrage după sine declinul, omul se neagă pe sine însuşi, devine de nerecunoscut;
- ca şi în nuvela Comoara, Slavici se dovedeşte şi aici un moralist „ incorigibil"
(Pompiliu Mareea), care îşi sancţionează în mod drastic personajele.
3. Structura:
- nuvela cuprinde 17 capitole, iar firul epic unitar, consistent, amplitudinea şi elementele
de analiză psihologică o apropie de roman; George Călinescu o considera „ o nuvelă
solidă cu subiect de roman ";
- textul are o construcţie simetrică, desfăşurându-se între două replici-sentinţă ale
bătrânei, care nu are nume, fiind expresia concepţiei tradiţionale asupra existenţei, a
înţelepciunii populare:
(1) începutul: „ Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, că, dacă e vorba, nu bogăţia, ci
liniştea colibei tale te face fericit"; aceste cuvinte funcţionează ca un avertisment, o
premoniţie cu privire la evoluţia conflictului;
(2)sfârşitul: „Aşa le-a fost datul"; femeia enunţă credinţa populară în destinul
implacabil, a cărui justeţe nu este contestată;
- în ceea ce priveşte compoziţia nuvelei, se pot delimita mai multe niveluri ale
conflictului;
moral (bine-rău, virtute-depravare);
social (sunt puse faţă în faţă două lumi: cea mic-burgheză, ilustrată de Ghiţă, şi
cea a „ lotrilor " - Lică, porcarii);
psihologic (între conştiinţă şi aspiraţia către înavuţire a personajului).
4. Semnificaţia titlului:
- titlul nuvelei este bivalent: cuprinde şi moara, expresia şansei de îmbogăţire a lui Ghiţă,
dar şi „norocul", cu sens negativ, întrucât pentru un moralist cum este Slavici, a-ţi juca
norocul înseamnă a-ţi forţa destinul.
Hanul: ipostaze şi semnificaţii:
a) centru geografic: - drumurile din câmpie se întâlnesc la „Moara cu noroc" cu cele
care coboară de la munte: „ ori din care parte ar veni drumeţul se bucură când o
zăreşte";
- autorităţile o consideră cel mai important factor în „promovarea circulaţiei", spaţiu de
tranzit pentru călători;
b) spaţiu malefic: - popas pentru hoţi - aici se planifică escrocherii şi se săvârşesc crime;
c) spaţiu al izolării, un „univers închis": aici se produce izolarea familiei lui Ghiţă de
comunitate, şi implicit de normele acesteia;
5. Momentele subiectului:
a) Expoziţiunea:
- Ghiţă, eroul principal, nemulţumit de condiţia sa socială de cizmar modest şi sărac
hotărăşte, împotriva sfaturilor soacrei sale, să ia în arendă cârciuma de la Moara cu Noroc;
- iniţial, afacerea este profitabilă, viaţa liniştită şi prosperă, iar Ghiţă mulţumit când îşi
numără seara câştigul.
b) Intriga:
- apariţia la Moara cu Noroc a lui Lică Sămădăul, care îi dă de înţeles că dacă vrea să
rămână aici trebuie să devină omul lui.
c) Desfăşurarea acţiunii:
- stăpânit de setea de bani, Ghiţă se îndepărtează de familia sa, fiind din ce în ce mai mult
manevrat de Lică, devenindu-i complice la afacerile sale necurate;
- se gândeşte la un moment dat să abandoneze hanul, ca singură opţiune pentru a rămâne
cinstit, dar lăcomia pentru bani îl face să
renunţe;
- jefuirea unui arendaş şi uciderea femeii în negru ce au loc în preajma hanului îl fac să
depindă definitiv de Lică, transformându-se în complicele acestuia prin faptul că depune
mărturie mincinoasă la proces;
- când Buză-Ruptă şi Săilă sunt condamnaţi, Ghiţă este convins de nevinovăţia lor, dar nu
le ia apărarea din laşitate;
- prăbuşirea lui Ghiţă este inevitabilă: Lică devine un obişnuit în casa lui Ghiţă şi chiar îl
forţează să-i dea nevasta;
- o dată cu evoluţia conflictului, evenimentele se precipită, spre sărbătorile de Paşti.
d) Punctul culminant:
- momentul când Ghiţă, turbat de mânie şi gelozie, îi vede pe Ana şi pe Lică „prinşi In
jocurile" dragostei - hotărăşte să colaboreze cu Pintea pentru a se răzbuna pe Lică.
e) Deznodământul:
- Ghiţă o înjunghie pe Ana, hanul este incendiat, Lică se sinucide după ce îl împuşcă în
ceafa pe Ghiţă, încercând să scape urmăririi justiţiei.
f) Caracterizarea lui Ghiţă - etapele evoluţiei:
- eroul face parte din triunghiul de personaje care domină nuvela, împreună cu Ana şi Lică
Sămădăul;
- evoluţia protagonistului este prezentată dintr-o perspectivă realist-psihologică.
A. ETAPA INIŢIALĂ:
- într-o primă ipostază, cizmarul este surprins într-o tentativă de a-şi depăşi condiţia
socială, prin luarea în arendă a hanului de la Moara cu Noroc; spaţiul acesta este nefast,
iar pătrunderea aici este sinonimă cu desprinderea de spaţiul tradiţional al satului, de
codul moral şi normele colectivităţii;
- prin intrarea în acest univers cu legi proprii, sălbatice, „Ghiţă se pune la mijloc între
ordinea juridică a statului şi legislaţia mutuală a hoţilor" (George Călinescu), ceea ce
generează drama în plan sufletesc;
- datele iniţiale ale nuvelei nu anticipează prin nimic evoluţia ulterioară a evenimentelor;
atmosfera este de înţelegere, de armonie familială, hanul prosperă datorită calităţilor lui
Ghiţă, care dobândeşte faima de om cinstit şi primitor; el trăieşte chiar iluzia că îşi va
putea îndeplini visul de a deschide un atelier de cizmărie cu calfe: „toată lumea ştia cine
e Ghiţă şi unde e Ghiţă ". .
B. APARIŢIA LUI LICĂ:
- momentul marchează declanşarea crizei morale şi dilema personajului;
- stăpân neoficial al locurilor, Lică îşi foloseşte inteligenţa demonică pentru a exploata
slăbiciunea pentru bani a lui Ghiţă; principalul instrument prin care Sămădăul îşi asigură
colaborarea hangiului este teama: „Frica este liantul - magistral analizat - al tuturor
personajelor nuvelei, ea se insinuează pe nesimţite în relaţiile umane, le deteriorează, le
perverteşte, introducând suspiciunea, reacţiile paradoxale, rezolvările violente " (Mircea
Zaciu);
- tensiunea sporeşte pe măsură ce Ghiţă acceptă compromis după compromis, refuzând
totodată să recunoască faţă de sine însuşi că devenise omul Sămădăului; el suferă im
proces de automistificare, justificându-şi poziţia prin imposibilitatea de a proceda altfel şi
numind-o „cuminţenie";
- rarele sale momente de independenţă sunt anihilate de Lică imediat, hangiul neavând
tăria să reziste presiunii psihologice; efectele acestui conflict sunt evidente atât în relaţiile
exterioare, în raporturile cu Ana şi cu copiii, cât şi în plan interior;
- dilema iniţială între patima pentru bani şi dorinţa de a-şi păstra integritatea persistă în
sufletul eroului: „ Dar Ghiţă nu voia să plece; nu-l lăsa inima să părăsească locul la care
în scurt timp putea să se facă om cu stare".
C. INVOLUŢIA PSIHOLOGICĂ:
- principala modalitate de analiză prin care autorul consemnează metamorfoza sufletească
a personajului este monologul interior: „ Ei, ce să-mi fac? îşi zise Ghiţă în cele din
urmă. Aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa
mea? ";
- Ghiţă devine contradictoriu în manifestări, refuză să ofere detalii despre implicarea sa în
afacerile lui Lică, mărturisind soţiei un sentiment puternic de vină: „ iartă-mă, Ano, iartă-
mă cel puţin tu, căci eu n-am să mă iert cât oi trăi pe faţa pământului";
- prin refuzul de a dezvălui plecarea lui Lică de la han, Ghiţă devine complicele acestuia
la jefuirea arendaşului;
- orgoliul este cel care va naşte în mintea lui Ghiţă ambiţia de a-1 demasca pe porcar lui
Pintea, rod al dorinţei de a-şi demonstra superioritatea; Ghiţă nu poate conştientiza faptul
că a pierdut înfruntarea cu Sămădăul, că a pierdut iubirea soţiei şi respectul colectivităţii;
- dacă la început hangiul acţiona lucid, calculat, acum îşi pierde cu totul controlul; într-un
moment de nesăbuinţă, îşi lasă în mâinile lui Lică soţia şi pleacă să-1 cheme pe Pintea, iar
Ana devine astfel o victimă.
D. ÎNSTRĂINAREA DE FAMILIE:
- disoluţia familiei se produce treptat şi este definitivă; sub pretextul de a-şi proteja soţia,
eroul se îndepărtează tot mai mult de ea;
- patima pentru bani se substituie iubirii şi hangiul nu mai simte „ tragere de inimă "
pentru soţia sa: „ chipul ei frumos, trupul ei fraged, firea ei dulce nu mai puteau să
străbată până la inima lui plină de amărăciune"; repetiţia marchează stadiul la care
ajunsese procesul de înstrăinare; nuvela poate fi citită ca o dramă a lipsei de comunicare;
- Ghiţă suferă treptat un proces de degradare morală, el pare a se remodela după legile şi
mentalitatea barbară a locurilor; în privinţa acestei involuţii au existat opinii
contradictorii:
M. Popa: „Dacă la început Ghiţă este un personaj tulbure, indecis şi moale, în lupta cu
tumultuosul Lică el se îndârjeşte şi se fortifică pănă-ntr-acolo încât este gata să
jertfească totul pentru a obţine răzbunarea dorită. "
Magdalena Popescu: „De ce se transformă acest om energic, care este la început
cârciumarul, în fantoşa din final, lăsat pradă tuturor impulsurilor şi slăbiciunilor, cărora
nu mai ştie să le găsească înfrânare. "
7. Ana:
- este un personaj tipic femeilor lui Slavici, calităţile ei morale fiind dublate de cele fizice:
„Ana era tânără şi frumoasă, fragilă şi subţirică, sprintenă şi mlădioasă";
- cunoaşte o metamorfoză, din „prea tânără şi prea aşezată" ea „alunecă rapid spre
prăpastia păcatului", îşi pierde inocenţa, seninătatea, pe măsură ce conştientizează
prăbuşirea soţului şi îi înţelege cauzele;
- cu o intuiţie feminină profundă, Ana simte că Lică este „ oarecum fioros" şi îşi previne
soţul că are de-a face cu un „om rău şi primejdios "; respinge iniţial tentativele de
apropiere ale acestuia, dar îşi pierde treptat tăria, pe măsură ce se îndepărtează de soţ:
„era adânc jignită... şi nu putea să-l ierte pe Ghiţă pentru lipsa lui de încredere ";
- deziluzionată de Ghiţă, Ana simte o atracţie stranie faţă de Lică, faţă de forţa masculină
a acestuia: „ Tu eşti om, Lică, iar Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în haine
bărbăteşti, ba chiar mai rău decât aşa";
- sfârşitul vine ca o pedeapsă pentru încălcarea normei, şi deşi este propriu-zis o victimă,
păcatul ei nu cunoaşte circumstanţe atenuante; strigătul ei („Nu vreau să mor, Ghiţă!")
exprimă „ura şi dispreţul pentru soţul nedemn, setea de răzbunare şi patima (...) pentru
Lică, regretul înfiorător pentru propriile-i păcate, conştiinţa vinovăţiei şi în acelaşi timp
a nevinovăţiei" (Pompiliu Mareea).
8. Lică:
Pompiliu Mareea: „Lică Sămădăul, în special, este un tip unic în literatura noastră,
construit cu o rară obiectivitate. Acest lucru merită în mod particular subliniat, pentru că
eroul este cu desăvârşire negativ."
- un element care îl individualizează pe Sămădău este situaţia lui oarecum specială între
celelalte personaje; el este singurul care nu evoluează, ci are o construcţie liniară,
nefăcând de-a lungul textului decât să-şi ilustreze elementele esenţiale de caracter;
- este un individ malefic, cu o inteligenţă diabolică, dublată de o cunoaştere fină a
psihologiei umane, pe care ştie să le canalizeze în direcţia propriului său interes;
- conştient de renumele său, cu o mare încredere în propria persoană, replicile Sămădăului
exprimă orgoliul său: „Eu sunt Lică Sămădăul şi poate vei fi auzit de mine";
- portretul fizic este detaliat, straniul personaj impresionând deopotrivă prin forţa privirii
şi prin vestimentaţia îngrijită: „om de 36 de ani, cu ochii mici şi verzi, cu sprâncenele
dese şi împreunate la mijloc";
- Lică ştie să se impună de la prima apariţie la Moara cu Noroc: nu descăleca dând
porunci să i se prezinte pe dată cârciumarul; anihilează împotrivirea adversarilor, dă
ordine şi nu aşteaptă răspuns şi nici explicaţii;
- armele lui Lică sunt şantajul şi hoţia (înlocuieşte porcii dispăruţi cu cei furaţi din turmele
altora);
- personajul trăieşte plăcerea de a ucide, cu o satisfacţie demonică, şi mărturiseşte că a
descoperit voluptatea „ de a lovi pe omul care te supără, de a-l lovi tare ca să-l sfărâmi
când te-a atins cu o vorbă ori cu o privire, de a răsplăti însutit şi înmiit";
- personaj influent în zonă, puterea lui se explică prin „teama misterioşilor săi protectori
de reţeaua de complicităţi şi culpabilităţi a unei «mafii locale»" (Mircea Zaciu);
- nu întâmplător, sfârşitul lui are loc în noaptea de Paşti, în urma tentaţiei de a se refugia
într-o biserică părăsită; acum el înţelege că este pedepsit pentru fărădelegile sale: „M-a
ajuns mânia lui Dumnezeu";
- urmărit de Pintea, eroul se sinucide, într-o ultimă manifestare a orgoliului său care nu
poate concepe să sufere umilinţa de a se preda: „privi împrejurul său, îşi ţintii ochii la un
stejar uscat... scrâşni din dinţi, apoi îşi încorda toate puterile şi se repezi înainte. Pintea
îl găsi cu capul sfărâmat la tulpina stejarului";
- focul care cuprinde hanul are funcţie purificatoare, iar în viaţă rămân doar cei cu
conştiinţa împăcată: bătrâna şi copiii;
- din perspectiva acestei opere, se poate conchide că Slavici este întemeietorul nuvelei
psihologice româneşti, alături de Caragiale.
9. Titlul:
- este sobru, simplu, lipsit de artificii: „Slavici este lipsit de seducţie verbală şi
imaginativă. Limba sa este mai degrabă săracă, cu veşnica repetare a aceloraşi cuvinte
generale în interiorul aceloraşi fraze. Imaginaţia lui este cenuşie. Ochiul său nu vede
bine nici oamenii, nici peisajele ". (T. Vianu)
10. Receptare critică:
Mircea Zaciu: „ Toate celelalte personaje trăiesc rând pe rând seducţia demonică a lui
Lică Sămădăul, care-i atrage şi-i respinge deopotrivă, dictându-le comportamentul şi
angajându-le destinul. Pentru Ghiţă, el reprezintă ispita malefică, tentaţia bogăţiei
blestemate căreia inima lui slabă şi şovăitoare, unde scrupulele şi lăcomia se anulează
reciproc, îi prescriu cercul vicios al unei zbateri fără ieşire. (...) Ana trăieşte şi ea prin
Lică, revelaţia virilităţii subjugătoare, de o atracţie frenetică şi eliberatoare, dezlegând-o
pentru un moment de abandon din amara experienţă alături de un bărbat nevolnic (...)"