Pentru unii, a vorbi de jocuri video și creierul băieților într-un an (2018)

care s-a deschis cu anunțul Organizației Mondiale a Sănătății despre

includerea Adicției de jocuri video în cea de-a 11-a Clasificare
Internațională a Bolilor (ICD-11) poate să nu pară surprinzător. Pe de altă
parte, trăim într-o lume unde se discută din ce în ce mai des despre a
crește copiii gender neutral și despre egalitatea dintre sexe. De aceea, a
delimita clar și fără echivoc două categorii cu obiceiuri și preocupări
distincte, inclusiv în sfera digitală, ar fi ridicol. Nu putem spune că toate
fetele sunt preocupate de imaginea lor în social media și că toți băieții
sunt pasionați de jocuri pe calculator. Cu toate acestea, deși zi de zi
vedem mai mulți băieți preocupați de imaginea lor, dar și adolescente
pasionate de benzi desenate, super-eroi și jocuri video, există diferențe
individuale în felul cum percep fetele și băieții Era Digitală – diferențe care
își au rădăcina în particularitățile de la nivel cerebral, susține Michael
Gurian, expert în neurodezvoltarea copiilor și adolescenților.
De ani buni se discută în media, preponderent în cea americană, despre
efectele catastrofale pe care le au jocurile video asupra minții copiilor și
tinerilor. Evident că o mare parte dintre aceste știri alarmiste sunt frecvent
nefondate pe dovezi științifice. Tocmai de aceea avem nevoie de o viziune
ceva mai echilibrată și documentată. Gurian explică faptul că „jocurile
video au și multe părți pozitive: jucate împreună, acestea îmbunătățesc
relația părinte-copil sau relația dintre cei doi jucători; de asemenea, pot
ajuta creierul copiilor cu deficit de atenție să se concentreze mai bine
asupra anumitor sarcini. Deși pare contraintuitiv, chiar acele jocuri ce li se
par groaznice părinților, care se gândesc încă la mintea inocentă a copiilor
lor, pot contribui la un bun simț al moralității, dacă adulții își fac timp să le
discute cu băieții, în loc să le interzică vehement“.
În articolul său, Michael Gurian subliniază potențialele efecte nocive ale
jocurilor video asupra creierului băieților și le împarte în trei categorii,
subliniind însă și faptul că aceleași efecte nocive le au jocurile video și
asupra creierului fetelor, în situația în care acesta este expus pe termen
lung. Un alt detaliu căruia adulții sunt sfătuiți să îi acorde atenție este
vârsta copilului raportată la numărul de ore de expunere la jocuri – și la
ecrane în general.

Prima categorie de pericole evidențiată de Gurian este cea a distragerii

de la alte experiențe cu potențial de dezvoltare. Asta se poate întâmpla în
cazul în care copilul petrece timp îndelungat în fața ecranului. În această
situație, timpul ocupat de jocul video ar putea fi dedicat jocului fizic (care
dezvoltă mai multe circuite utile în creier decât jocurile video), jocurilor
educative, cititului sau construitului. Din experiența mea clinică, am
observat că, atunci când petrec prea multe ore la calculator, copiii nu prea
primesc sarcini casnice de la părinții lor sau au tendința de a le neglija
dacă nu le sunt reamintite. Sarcinile casnice simple – dusul gunoiului,
cumpăratul pâinii, strânsul mesei sau curățenia din camera lor – au rolul
de a pregăti copilul pentru viitoarea lui viață, ca adult.
Un detaliu asupra căruia expertul în neurodezvoltare ne atrage atenția
este că „între vârsta de 10 și 15 ani, creierul adolescent este implicat în
procesul de pruning cerebral. Creierul distruge circuitele pe care nu le
folosește și le păstrează pe acelea mai frecvent utilizate. Când intervine
tehnologia digitală, creierul va selecta pentru a păstra acele circuite
folosite pentru a juca jocuri video și va distruge preponderent celule utile
în procesele fizice, cognitive și în alte arii esențiale dezvoltării“ spune
Gurian în articolul său.
Chiar și pentru creierele noastre de adulți, a ne smulge din fața ecranelor
reprezintă de cele mai multe ori un proces dificil: câți dintre noi nu au
dificultăți în a opri derularea episod după episod pe Netflix? Câte tinere
mame nu am auzit plângându-se de numeroasele ore dedicate jocurilor
video în detrimentul familiei de către soții lor? Câte cupluri vedem zilnic la
terase stând la aceeași masă, dar în spații virtuale diferite? Chiar și așa,
creierul adult are de cele mai multe ori capacitatea de a compartimenta
jocul video sau timpul dedicat ecranului separat de timpul liber; pe când
copiii și adolescenții au rareori această abilitate. „De aceea au nevoie de
un adult care să îi ajute să creeze un program pentru timpul dedicat
jocurilor video“, menționează Gurain. De asemenea, „pentru copii și
preadolescenți, foarte puțin timp dedicat jocurilor video – sau chiar deloc –
poate fi o regulă importantă, mai ales în timpul săptămânii, când au
școală […], cu atât mai mult cu cât copilul respectiv petrece timp pe
internet, pe telefon, tableta sau laptop“.
Al doilea pericol asupra dezvoltării băieților, subliniat de Micahel Gurian,
este reprezentat de modul în care jocurile video au potențialul de a
modifica sistemul neuro-cerebral al recompensei.
Expertul în neurodezvoltare explică faptul că „jocurile video duc la o
secreție crescută a dopaminei – neurotransmițătorul recompensei și
plăcerii. Deoarece jocul este hiperstimulator, creierul iubește toată
recompensarea pe care o simte, având în vedere că creierul masculin este
foarte stimulat de componenta vizuo-spațială a jocurilor. […] Problema nu
este însă reprezentată de hiperstimularea vizuo-spațială a jocurilor, ci de
felul în care aceasta poate convinge creierul imatur să creadă că un câștig
la joc chiar reprezintă o realizare importantă […] «Am câștigat», spune
creierul. «Am construit ceva! Am făcut ceva extraordinar!»“
Potențialul pericol pe termen lung, așa cum arată și Gurian, este
reprezentat de faptul că un creier obișnuit ca – timp de luni sau chiar ani
de zile – să își ia recompensa din hiperstimularea vizuo-spațială a jocului
video să nu mai repereze semnificația din spatele îndeplinirii unor sarcini
casnice sau academice sau chiar al conectării interumane, a relaționării.
Astfel, „mulți băieți, considerați mai nou dependenți, practic nu sunt
dependenți din punct de vedere genetic; mai degrabă sunt dependenți
datorită unui proces biochimic de reconectare neuronală care folosește
excesiv căile vizuo-spațiale ale creierului printr-un proces competitiv de
joc“.
Mai departe, Gurian le recomandă părinților să se asigure că fiii lor au
realizări importante pe parcursul săptămânii și al weekendurilor. Dacă
observă că băieții nu mai ajung să se bucure și de alt tip de reușite decât
cele generate de jocul video, părinții sunt încurajați să scadă semnificativ
(nu să le interzică complet!) ponderea jocurilor video din programul zilnic
sau săptămânal al copilului și să îl ajute să-și reorienteze atenția către alte
modalități mai sănătoase de stimulare a recompensei emoționale – cum ar
fi voluntariatul, activitatea fizică și sportivă, bricolajul sau construcția
practică a unor obiecte.

Michael Gurian suține că un al treilea pericol pentru dezvoltarea

băieților este modul în care focalizarea excesivă pe jocul video poate
conduce la neglijarea aspectelor legate de inteligența emoțională și
dezvoltarea caracterului băieților. Expertul în neurodezvoltare se referă cu
precădere la gradul de violență, dar și la sexualizarea excesivă și imaginea
nerealistă a personajelor feminine din jocurile video. Nu este vorba de
faptul că majoritatea băieților n-ar fi conștienți de slaba ancorare în
realitate a acestor detalii, ci mai degrabă de aspectele inconștiente – cum
ar fi, în cazul copiilor care petrec mai multe ore zilnic jucându-se,
desensibilizarea la violență, care poate duce la un grad scăzut al empatiei.
Puteți preveni asta, prin limitarea orelor alocate jocului în programul
copilului dvs. și înlocuirea unui mare număr dintre acestea cu activități în
familie, în familia extinsă și cu prietenii sau activități cu un scop social,
precum voluntariatul care implică interacțiunea cu copiii și vârstnicii
defavorizați sau cu animalele.
Sunt însă și metode de a ne folosi chiar de joc pentru a-l ajuta pe copilul
sau adolescentul din viața noastră să-și dezvolte inteligența emoțională.

• Roagă-l pe fiul tău să te învețe jocul pe care-l joacă.

• Roagă-l să-ți povestească în detaliu jocul.
• Roagă-l să încerce să vadă dacă există asemănări între joc și sistemul
vostru familial de valori.

A pune în practică aceste recomandări va necesita efort și va crea un

mare disconfort inițial pentu toate părțile implicate, dar cauză mai bună
decât dezvoltarea echilibrată și armonioasă a creierului copilului tău nu
văd să existe!

„Cu atât mai mult cu cât fiul tău petrece în jur de o oră zilnic și două sau
mai multe ore în weekend jucându-se, este esențial să incluzi elemente
din joc în dezvoltarea sa emoțională ca bărbat“, conchide Gurian.