-proiect-

1
 Comunicarea didactica sau pedagogica este cea care mijloceste
realizarea fenomenului educational in ansamblul sau, indifereant de
continuturile, nivelurile, formele sau partenerii inplicati. Fata de aceasta,
comunicarea didactica apare ca forma particulara, obligatorie in
vehicularea unor continuturi determinate, specifice unui act de invatare
sistematic asistat.
Din perspectiva educatiei formale, comunicarea didactica constituie
baza procesului de predare asimilare a cunostintelor in cadrul
institutionalizat al unei institutii de invatamant si intre partenerii cu status-
roluri determinate:profesori-elevi/studenti.
Ambele apar ca forme specializate ale fenomenului extrem de
complex si dinamic de comunicare umana, care poate fi definit ca si relatie
prin care interlocutorii se pot intelege reciproc prin intermediul schimbului
continuu de informatii, divers codificate.
Comunicarea didactica urmareste esential indeplinirea catorva
obiective, care au ca finalitate realizarea eficienta a invatarii. Se are in
vedere realizarea obiectivelor pedagogice, transmiterea unor continuturi
purtatoare de instruire si nu in ultimul rand, stimularea implicarii afective a
elevului/studentului in actul de ivatare.
Esentiale sunt metodele pe care le gaseste pedagogul in stabilirea
unor puncte de comunicare atractive. Astfel statutul de emitator al
profesorului si de receptor al elevului devin discutabile. Analiza exclusiva a
informatiilor codificate prin cuvant si deci concentrarea pe mesaje verbale,
pierde tot mai mult teren in fata cercetarii diversitatii codurilor
utilizate(cuvant, imagine, gest, mimica)si acceptarii multicanalitatii
comunicarii(vizual, auditiv, tactil, olfactiv).
Din perspectiva acestei realitati devine tot mai evident faptul ca, si in
situatie didactica, comportamentul inerlocutor, in ansamblul sau, are
valoare comunicativa.
A comunica, ca forma de interactiune, presupune castigarea si
activarea perceptiei comunicative, care este deopotriva aptitudinala si
dobandita. Absenta acesteia sau prezenta ei defectuasa explica, de cele
mai multe ori , esecul sau dificultatile pe care profesorii, foarte bine
pregatiti stiintific in domeniul specialitatii lor, il au sistemetic in munca cu
generatiisi generatii de elevi.
A fi profesor inseamna a avea cunostinte de specialitate
temeinic(premisa necesara dar nu si suficienta), dar si a avea capacitatae
de a le "traduce"didactic sau, altfel spus, posibilitatea de a sti
"ce","cat","cum","cand","in ce fel","cu ce","cui", oferi.

2
 Randamentul comunicarii didactice nu se reduce la stapanirea
continuturilor verbale. Pentru contemporaneitate, a fi pedagog inseamna,
inainte de toate, a sti sa explici, sa etalezi clar in fata elevilor un anumit
continut, sa clarifici si sa rezolvi metodic sarcini didactice, prin stapanirae a
cea ce comenius spunea:"arta de a–i invata pe toti totul". Pedagogii antici
incepeau intai de toate prin a intriga, prin provocarea nevoii de sens, fara
vreodata sa se raspunda pe deplin, astfel incat fiecare lamurire suscita un
nou secret; este o pedagogie care lasa elevul mereu insetat, constient ca
nu era demn de a cunoaste.
Alegoria stimuleaza placerea de a invata prin enigma pe care ea o
contine. Ea ar putea avea trei functii didactice:- creaza motivatia
invatarii(pentru ca initial intriga si apoi cere o rezolvare),-dramatizeaza(prin
personificare, indeamna auditoriulsa se identifice cu personaje si sa se
implice an actiune) si- prezinta o functie fatic(faciliteaza contactul si
solidarizarea locurilor).
In esenta, a comunica inseamna “a fi impreuna cu”, “a impartasi si a
te impartasi”, “a realize o comuniune in gand, simtire, actiune”.
In cercetarea si practica actuala, actul comunicarii este vazut ca o
unitate a informatiei cu dimensiunea relationala, aceasta din urma fiind si
ea purtatoare de semnificatii. Relatia, in buna masura, este cea care
contextualizeaza informatia. Spre exemplu, o informatie verbala
imperartiva (“Vino!”, “Citeste!”, ”Spune!” etc), in functie de situatie si de
relatia dintre “actorii” comunicarii, poate fi: porunca, provocare, indemn,
sugestie, ordin, sfa, rugaminte, etc.

Comunicarea utilizeaza semen si coduri ce sunt concepute astfel

incat sa fie accesibile celorlalti; in acest caz comunicarea reprezinta
“transmitere de mesaje”, schimb de sensuri precum si filtrare sau creatie
de sensuri.Shimbul de mesaje reprezinta o inegalitate de informatii intre
actorii participanti.
Comunicarea reprezinta orice mijloc (semn, simbol) prin care un
spirit poate influent ape altul.
Se remarca faptul ca un tip de comunicare anume este o problema
de dominanta si nu de excusivitate. De asemenea, doar din necesitati
didactice se fac delimitari transante, in realitatea vie a comunicarii aceste
forme coexistand. Spre exemplu, comunicarea profesorului poate fi in
acelasi timp, o comunicare in grup (se adreseaza tuturor cu o cerinta), o
comunicare interpersonala (accentueaza o idée ca raspuns direct pentru
studentul X) si intrapersonala ( se autointerogheaza “m-au inteles exact?”,
“este X atent la ce i-am spus?”). La fel, acelasi act comunicativ, este in
acelasi timp referential, operational si atitudinal.

3
 Putem identifica si analiza acest fenomen complex distingand mai
multe criterii posibil de clasificat:

1.Dupa criteriul “partenerii” distingem urmatoarele tipuri:

-comunicare intrapersonala;
-comunicare interpersonala ;
-comunicare in grupul mic;
-comunicare publica.

2. Dupa criteriul “statutul interlocutorilor” distingem:

-comunicare verticala - are loc intre parteneri care au statute
inegale,cum ar fi student-profesor.
-comunicare orizontala (laterala,transversala) - are loc intre
partenerii cu acelasi statut,cum ar fi student-student, professor-profesor.

3.Dupa “ gradul de activare al continuturilor” avem:

- comunicare operanta (cuprinde informatiile care se ruleaza
implicit in actul comunicarii);
- comunicare latenta (cuprinde informatiile potentiale care pot fi
activate);

4.Dupa “finalitatea actului comunicativ” avem:

- comunicare accidentala;
- comunicare subiectiva;
- comunicare instrumentala;

5.Dupa criteriul “codul folosit”, distingem:

- comunicare verbala;
- comunicare paraverbala;
- comunicare nonverbala;
- comunicare mixta;

6.Dupa “capacitatea autoreglarii”, distingem:

- comunicare lateralizata (unidirectionala). Aici intra comunicarea
prin film, radio, televizor, etc forme ce nu admit interactiunea, ci doar
actiunea emitatorului asupra receptorului.
- comunicarea nelateralizata
- comunicarea bidirectionala;
- comunicarea multidirectionala;

7.Dupa “natura continutului”, avem:

4
 - comunicare referentiala. Vizeaza un adevar anumit(stiintific sau
de alta natura);
- comunicare operationala/metodologica. Vizeaza intelegerea
acelui adevar (felul in care trebuie operat pentru ca adevarul transmis sa
fie admis sau respins).
- comunicare atitudinala.Valorizeaza cele transmise, situatia
comunicarii si partenerul.

Există 5 nevoi relaţionale fundamentale (în acelaşi timp ele

reprezintă şi obiectivele oricărui proces de comunicare):
1. nevoia de a spune ;
2. nevoia de a fi inteles ;
3. nevoia de a fi recunoscut ;
4. nevoia de a fi valorizat ;
5. nevoia de a influenta ;

1. Nevoia de a spune.
Este nevoia de a transmite informaţii celor din jurul nostru.
Permanent simţim nevoia să spunem ceva, să arătăm, să explicăm, etc.
Dacă simţim nevoia să spunem ceva semnificativ pentru noi şi nu o
facem, transmiterea informaţiei se va realiza involuntar, inconştient, într-un
mod mascat.
Mintea şi corpul reprezintă un sistem complex prin care comunicăm -
ele trebuie să se susţină una pe alta.

Din totalul sentimentelor transmise de o persoana:

-7 % se transmit prin intermediul cuvintelor
-38 % se transmit prin tonul vocii
-55 % prin expresia fetei si postura.

2. Nevoia de a fi ascultat si inteles.

Teste efectuate cu privire la ascultare au demonstrat ca o persoană
obişnuită îşi poate aminti numai 50 % din ceea ce a ascultat (dacă este
chestionată imediat) şi numai 25% după 2 luni.
Fenomene pot perturba comunicarea:
-blocajul
-bruiajul
-filtrarea informaţiei
-distorsiunea informaţiei.

3. Nevoia de a fi recunoscut.
În orice schimb informaţional între două sau mai multe persoane,
deci în orice proces de comunicare inter-personală apare nevoia de a fi

5
recunoscut: nevoia ca celalalt să conştientizeze prezenţa mea, valoarea
informaţiei pe care o transmit, etc.
Nevoia de a fi recunoscut funcţionează în strânsă legătură cu
următoarea nevoie, aceea de a fi apreciat.

4. Nevoia de a fi Apreciat.
Este nevoia de a avea sentimentul că sunt importanţi pentru
persoanele cu care stabilesc relaţii de comunicare. Vedem întotdeauna
ceea ce nu a făcut celalalt, nu şi ceea ce a făcut.
Aceste părti negative, repetate de mii si mii de ori sterilizează
relaţiile, slăbesc încrederea în forţele proprii, în capacităţile noastre de a
realiza ceva.

5. Nevoia de a influenta
Nevoia de a influenţa reprezintă nevoia de a provoca o reacţie, o
schimbare de opinii, credinţe, comportamente, atitudini.

Ultimele trei nevoi fundamentale prezentate sunt esenţiale pentru

înţelegerea mecanismului prin care se realizează motivarea unei
persoane.
-nevoia de a fi recunoscut
-nevoia de a fi apreciat
-nevoia de a influenta

Una dintre cele mai frecvente diferentieri utilizate in analiza

comunicarii umane are la baza natura semnelor utilizate in codarea
informatiei si canalul predilect de transmitere a mesajului astfel rezultat.
Consecinta este o posibilitate de analiza pe trei planuri:

1.Comunicarea verbala (CV)

Informatia este codificata si transmisa prin cuvant si prin tot ceea ce

tine de acesta sub aspect fonetic, lexical, morfo-sintactic.
Este cea mai studiata forma a comunicarii umane, desi, din
perspectiva antropogenetica si ontogenetica,aparitia ei este mult
devansata de celelalte doua forme de comunicare.
Este specific umana,are forma orala si scrisa, iar in functie de
acestea, utilizeaza canalul auditiv si vizual. Permite formularea,
inmagazinarea si transmiterea unor continuturi extreme de complexe.
Astfel, cateva principii au facut epoca: emiterea determina receptia;
mesajul circula de la un pol preponderant active (profesorul- in cazul
comunicarii didactice) spre un receptor pasiv; desfasurarea lantului

6
communicational are directie lineara, etapele prezente le conditioneaza
automat pe cele viitoare, fara reciprocitate. Tendinta actuala este
orientatea mai ales asupra cercetarii comunicarii orale.
Comunicarea verbala/orala este considerate mai importanta datorita
capacitatii sale persuasive si manipulatoare.
In procesul de trecere a limbiii de la cea interna la cea externa sau
de transformare a gandirii verbale in cuvinte pot fi identificati o serie de
stimuli de natura interna sau externa.
De natura interna identificam: perceptia despre lume si propria
persoana; deprinderile comunicationale; atitudinile personale datorate
educatiei, instructiei, profesiei.

De natura externa, identificam:

tendinta de abstractizare - de retinere a elementelor esentiale,
generale, stabile a unui lucru;
tendinta deductiva - de a aseza enuntul intr-o forma logica din care
rezulta concluzii;
tendinta evaluarii - de a face aprecieri si ierarhizari valorice prin
raportare la propriul system de valori.

In cadrul comunicarii verbale, distingem urmatoarele tipuri de

comunicari, daca se raporteaza la stilul comunicational dar si la distanta
dintre locator si interlocutor :
Necooperanta - atunci cand emitatorul nu cunoaste receptorul
(emisiunile de radio);
Formala - in cazul unui auditoriu numeros ale carui perceptii sunt
cunoscute vorbitorului. Este specifica mediului academic, universitar.
Consultative - In cazul discutiilor cu caracter profesional, de afaceri
sau negocieri, comunicarii didactice.
Ocazionala;
Intima.

2. Comunicarea paraverbala (CPV)

Informatia este codificata si transmisa prin elemente prozodice si

vocale ce insotesc cuvantul si vorbirea in general si care au semnificatii
comunicative aparte.In aceasta categorie se inscriu: caracteristicile vocii
(comunica date primare despre locutori), particularitatile de pronuntie,
intensitatea rostirii, ritmul si debitul vocii, intonatia, pauza.

7
 3.Comunicarea nonverbala (CNV)

Informatia este codificata siu transmisa printr-o diversitate de semne

legate direct de postura, miscarea, gesturile, mimica, infatisarea
partenerilor.

Regulile comunicarii didactice eficiente sunt:

-sa asculti;
-sa observi;
-sa analizezi;
-sa te exprimi;
-sa controlezi calitatea si eficienta comunicarii.

Profesorul instruieste si educa prin tipuri de activitate specifice,

urmarind obiective cognitive, de limbaj, psihomotorii, afective, estetice, ale
educatiei pentru societate, astfel incat elevii sa devina indivizi adaptabili,
flexibili, cu dorinta si abilitatea de a continua sa invete si dupa terminarea
studiilor, pe tot parcursul vietii, toleranti fata de opinii diferite.
Profesorul permite fiecarui elev sa-si urmeze drumul sau personal
de evolutie, oferindu-i modelul de comportament civilizat, etic, de limbaj si
echilibru emotional.

Abilitatile necesare profesorului pentru desfasurarea activitatilor de

consiliere sunt:

Ascultarea activa este abilitatera de baza in consiliere ce ofera

suportul unei bune comunicari intre profesori si elevi.
Ascultarea active este cea care incurajeaza elevii sa vorbeasca
deshis si liber. Prin ascultarea active se comunica respect pentru ceea ce
se gandeste sau simte interlocutorul si se transmite nonverbal ca este
inteles.

Factorii care sustin procesul de ascultare active:

- comunicarea nonverbala (tonul si intensitatea vocii, mimica,
gestica) sa fie adecvata continutului si starii afective a elevului;
- contact vizual cu elevul, fara insa a-l fixa cu privirea;
- asigurarera ca s-a inteles correct ceea ce a comunicat elevul prin
formule de genul: “Ceea ce tu vrei sa imi spui este ca…..”;
- apelarea la afirmatii de genul “hmm”, “da”;
- profesorul nu trebuie sa vorbeasca continuu,trebuie sa dea
elevului ocazia vorbeasca si sa puna intrbari;

8
 - ascultarea sa fie autentica-profesorul sa fie sincer interesat de
problema/subiectul abordat;
- ascultarea sa nu fie evaluativa - profesorul nu trebuie sa faca
judecati de valoare in functie de propriile atitudini si convingeri, in termini
de “bine” sau “rau”, “acceptabil” sau “neacceptabil”, “potrivit” sau
“nepotrivit” etc;
- profesorul nu trebuie sa foloseasca etichete din dorinta de a
integra elevul intr-o categorie.

Deprinderi care trebuie evitate in procesul de ascultare active:

-a fi neatent, a nu urmari ceea ce spune elevul;
-a repeta in minte care va fi urmatoarea intrebare;
-a intrerupe elevul in mijlocul frazei;
-a se simti amenintat, jignit pentru faptul ca elevii au valori diferite de cele
ale profesorului;
-a reactiona la subiectele care contravin opiniei proprii a profesorului.
-observarea intrebarilor.
Abilitatile de observare permit o intelegere mai reala a mesajului
transmis, a starii affective a elevului. Observarea are doi indicatori
importanti: comportamentul nonverbal si comportamentul verbal.
Dificultatile in procesul de observare apar atunci cand se trece de la
simpla observare a unor comportamente la interpretari personale ale
acestora cu scopul de a face interferente asupra personalitatii elevilor.
Efectul acestei abordari gresite este pierderea relatiei de incredere
cu elevii. Obiectul orelor de consiliere este de a oferi elevilor un cadru in
care ei sa se cunoasca mai bine, sa se dezvolte personal, sa se respecte
pe sine si sa-i respecte pe ceilalti, sa invete sa ia decizii responsabile.

Adresarea intrebarilor. Interogarea este o masura invaziva si trebuie

utilizata cu precautie in cadrul orelo de consiliere. Profesorul adreseaza
intrebari elevilor pentru a-i ajuta pe acestia in clarificarea sentimentelor,
convingerilor, atitudinilor si valorilor personale.Intrebarile pot fi :inchise
(genereaza raspunsuri in termini de “da” sau “nu”.
Aceste intrebari duc de cele mai multe ori la intreruperea
comunicarii, intrebarile justificative sunt intrebari inutile in consiliere, pentru
ca indeamna elevul sa identifice cause sau motive sin u acesta este scopul
consilierii, intrebarile ipotetice sunt utile pentru vizualizarea consecintelor
pozitive sau negative ale unor actiuni si pentru luarea in considerare a
unor alternative diferite, cum ar fi planificarea vietii si a carierei, intrebarile
deschise sunt acele intrebari care comunica elevului ca este ascultat si
consilierul este interesat de informatiile pe care le aude.
Aceste intrebari il ajuta pe elev sa-si exprime atitudinile, valorile,
sentimentele si optiunile asupra unei probleme abordate. Profesorul

9
trebuie sa tina cont de urmatoarele sugestii pentru a adresa corect
intrebari elevilor: sa foloseasca intrebari care nu contin fraze lungi, sa
foloseasca cuvinte preferate de elevi, sa reformuleze intrebarea atunci
cand elevul nu a inteles si nu sa o repete, san u reactioneze la fiecare
raspuns cu o noua intrebare.
Oferirea de feed-back este o abilitate care sustine comunicarea
dintre professor si elev.

Furnizarea de informatii.
Profesorul-consilier identifica pe parcursul orelor de consiliere si
orientare care sunt cunostintele, atitudinile si abilitatile pe care le au elevii.
In functie de acuratetea informatiilor dobandite, profesorul ofera informatii
noi, corecte. Informatiile trebuie transmise intr-o maniera care duce la
intelegerea acestora.
Cateva recomandari cu privire la furnizarea informatiilor: profesorii
trebuie sa foloseasca un limbaj comun cu cel al elevului; sa transmita
numai informatiile care sunt corecte; sa invete elevul sa caute singur
informatii sis a le evalueze singur; sa analizeze sis a modifice impreuna
informatiile incorecte pe care elevii le detin, oferind argumente pe carte
acestia sa le inteleaga si sa le accepte ;

Parafrazarea este abilitatea de reformulare a ceea ce ni se pare

essential in mesaj. Are ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de
subiectul sau tema in discutie.
Parafrazarea se realizeaza prin utilizarea unor fraze care comunica
elevilor ca mesajul a fost inteles: “ceea ce spui tu se refera la ……”, “cu
alte cuvinte….”.Este important ca profesorul sa nu foloseasca alte cuvinte
sau informatii, pe care elevii nu le-au transmis in mesaj, pentru a nu da o
interpretare personala a mesajului si pentru a nu influenta directia
comunicarii.
Pentru utilizarea parafrazarii profesorii trebuie sa tina cont de cateva
recomandari:trebuie sa evite sa defineasca problemele in locul elevilor; sa
nu utilizeze sarcasmul si ironia in feed-back-ul pe care il ofera; sa fie
sinceri si sa nu pretinda ca au inteles ceva, daca de fapt nu au inteles
ceea ce elevii comunica; sa utilizeze si comportamentul nonverbal pentru a
comunica acceptarea.

Sumarizarea este o modalitate de a concentra intr-o maniera

organizata cele mai importante aspecte ale discursului interlocutorului.
Scopurile sumarizarii sunt de a recapitula continutul unui discurs sau de
incheiere a discutiei.
Se mai utilizeaza si pentru stabilirea prioritatilor si alternativelor de
abordare a unei teme sau subiect sau pentru clarificarea perspectivelor

10
elevilor asupra alternativelor de abordare a acelui subiect. Sumarizarea se
realizeaza impreuna cu elevii.
Reflectarea este exprimarea intelegerii de catre consilier atat a
continutului informational cat si a starii emotionale transmise de elev.
Reflectarea de elevului sentimental ca este ascultat si ca ceea ce exprima
sau traieste este important.
Scopul fundamental al reflectarii este mai ales cel de validare a
trairilor emotionale ale elevilor. Scopurile reflectarii sunt: sa verifice
intelegerea celor relatate de interlocutor; sa-I comunice interlocutorului
intelegerea si acceptarea neconditionata si sa stabileasca o relatie bazata
pe incredere.

Activitatile de consiliere nu se preteaza la metodele de predare

traditionale. Ele trebuie astfel realizare incat sa-i ajute pe elevi sa inteleaga
ca o buna parte din orele de consiliere le apartin. Metodele interactive de
grup, de tipul invatare prin cooperare, invatare prin descoperire,
problematizare, dezbatere, jocurile de rol sunt cele mai eficiente pentru
atingerea obiectivelor activitatilor de consiliere.

Cateva reguli de comunicare si interactiune:

-fiecare opinie trebuie ascultate;
-nimeni nu este intrerupt;
-toate intrebarile au rostul lor;
-nimeni nu este ridicularizat;
-fiecare are dreptul sa nu participe activ;
-nimeni nu este criticat si moralizat;
-fiecare are dreptul sa fie ascultat;
-nimeni nu este blamat;
-nimeni nu este obligat sa isi exprime punctul de vedere;
-nimeni nu este judecat si etichetat.

Consilierul trebuie sa fie sensibil la formele sale de comunicare si sa

le evite pe cele ineficiente, cum ar fi cele de tipul:
Verbale
-a da sfaturi;
-a face morala;
-a culpabiliza;
-a compatimi;
-a utilize intrebarea DE CE?;
-a divaga de la subiect;
-a fi sarcastic;
-a fi ironic;

11
 Non-verbale
-a nu privi interlocutorul in ochi;
-a zambi sarcastic sau batjocoritor;
-a te incrunta;
-a casca in fata elevilor;
-a folosi un ton ridicat;
-a vorbi prea repede sau prea incet;
-a te uita frecvent la ceas;
-a te uita pe geam, pe pereti;
-a gesticula exagerat.

Metodele si tehnicile de lucru cele mai eficiente pentru activitatile de

consiliere sunt:

-dezbaterea in grupuri si perechi;

-problematizarea;
-jocul de rol;
-activitati structurate;
-activitati ludice de relaxare;
-exercitii de invatare;
-vizionare de filme si comentarea lor;
-punere in situatie;
-reflexia;
-argumentarea;
-comentarea unor texte si imagini;
-completarea de fise de lucru si scale de autoevaluare;
-realizarea de colaje, postere, afise, desene;
-imaginarea de situatii;
-evaluarea unor situatii problematice;
-elaborarea de proiecte;
-elaborare de portofolii;
-studiu de caz;
-prelegerea.

Trebuie sa retinem ca nici o metoda nu este perfecta si infailibila.

Important este adaptarea metodei sau tehnicii utilizate la obiectivele pe
care le urmarim.
Daca obiectivele sunt neclare si confuze atunci e normal ca
metodele sa nu aiba efectul dorit.

12
 Ca o concluzionare componentele de baza ale cadrului didactic
sunt: comunicativitatea, empatia, invatarea, conducerea-analiza,
planificarae, proiectarea, organizarea, indrumarea, dirijarea, evaluarea si
decizia, valorizrea continutului, cercetarea si inovarea practicii scolare,
cunoasterea elevului, creativitatea.
In educatie se tinde spre formarea unor oameni conformisti, cu
stereotipii numeroase si marcante, considerandu-se ca este de preferat sa
asiguri o educatie cat mai completa decat sa dezvolti o gandire originala si
creativa. Ori, in invatamant pedagogul, inainte de toate, trebuie sa fie
creativ.
Trebuie sa anticipeze care sunt nevoile, dorintele actuale ale
elevului in cazul domeniului studiat. Empatia, flexibilitatea, sociabilitate,
comunicativitatea tin de aptitudinile pedagogice pe care trebuie sa le aiba
pedagogul incercand sa depaseasca stereotipia cu care, la randul lui, a
fost format. De el depind buna desfasurare a orelor, prin cautarea de
metode noi, interactive, stimulante, incitante de a capta elevii.
Folosirea multicanalitatii in transmiterea si receptarea unui mesaj
faciliteaza retinerea unei mari cantitati de informatii din cele propuse si, in
acelasi timp, sporeste atractivitatea si varietatea actului comunicativ. Se
inlatura astfel procesul monotoniei si se faciliteaza procesul atentiei.
Creativitatea pedagogica se dezvolta in primul rand datorita
motivatiei, dorintei ca, la randul lui, pedagogul sa-si actualizeze informatiile
pe care aceasta ezplozie a descoperirilor de orice fel le ofera societatea
actuala.

13