Brănoiu Cătălin, 12A

Poezia a căpătat în perioada interbelică o nouă viața cu două noi curente, modernismul și
tradiționalismul, cât și cu temele și motivele specifice acestor două curente literare. Aceste
curente literare promovează utilizarea unor tehnici de creație diferite de cele ale clasicismului și
al romantismului, dând o mai mare libertate creativă.
Modernismul presupune o literatură mult mai intelectualizată, iar Traditionalismul
presupune creatia literara provenita din specificul românesc, originea neamului, credința și
obiceiurile acestuia. Dintre aceste, mai proeminent a fost curentul modernist. Noile tehnici au
permis prezentarea acestor teme în diverse moduri complet noi cum enunță Hugo Friedrich în
„Structura liricii moderne” astfel putând corela: „Trăsături de proveniență arhaică,mistică, ocultă
constrastează cu o tăioasă intelectulitate, modul simplu de expresie cu complexitatea
exprimatului,rotunjimea limbajului cu nerezolvarea conținutului, precizia cu absurditatea.”
Aceste principii sunt regăsite și în opera poeților români. În acest sens, eu consider că poezia
interbelică a permis ,cu ajutorul noilor procedee stilsitice, expunerea unor idei complexe,
filozofice, intelectuale folosind un limbaj simplu, chiar criptat în unele cazuri.
Un prim exemplu al respectării acestor principii îl putem găsi în poezia „Riga Crypto și
lapona Enigel”. Ion Babu utilizează elemente oculte și mistice cum ar fi regatul din pădure, Riga
Crypto, o ciupercă criptogamă, fiind regele și aspiarția acestei ființe mistice către iubire.
Intelectualitatea tăioasă reiese din comparația dintre Riga Crypto și lapona Enigel, Enigel fiind o
ființă umană, dar care are aspirații diferite. Crypto aspiră la iubire și are tendința de a rămâne în
locul său umbrit și umed, fiind o ciupercă. În același timp, Enigel aspiră la cunoaștere, la intelect,
prin faptul că ea dorește să părăsească locurile natale și să meargă în locuri însorite, luminate,
lumina fiind o metaforă pentru cunoaștere, complet opus idealurilor Rigăi Crypto.
Lumina folosită ca simbol al cunoașterii este prezentă și în arta poetică „Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga, poezie în care autorul își exprimă concepția lui
asupra cunoașterii Universului. În această poezie se observă conexiunea dintre „modul simplu de
expresie” și „complexitatea exprimatului”, Lucian Blaga utilizează metafore revelatorii, aparent
simple, dar care sunt folosite pentru exprimarea unor idei mult mai complexe. Principala
metaforă este „lumina mea”, care definește afinitatea poetului pentru cunoașterea luciferică și
desemnează o atitudine ocrotitoare și iubitoare pentru mister și urmărește sporirea lui. Alte
metafore revelatorii simple, dar care definesc idei complexe sunt cele din enumerația „și flori și
ochi și buze și morminte”. În acest sens, metafora flori sugerează vegetalul, viața, frumosul din
lume, dar fragilitatea și efemeritatea vieții; metfaora ochi poate sugera cunoașterea lumii,
contemplarea poetică a acesteia; metafora buze reprezintă comuniunea, rostirea poetică a
cuvântului și sărutul; metafora morminte încorporează taina morții, marea trecere, componentă a
existenței umane.
În concluzie poezia interelică a permis, prin noile procedee stilistice, prezentarea unor
idei exrem de complexe printr-un limbaj simplu, uneori chiar criptat, lucru ce a ajutat la
intelectualizarea mesajului transmis de poezii făcând trecerea de la vechile curente literare.