Muntii Bucegi. Procese periglaciare ca procese de risc.

Măsuri de diminuare a acestora

În etajul morfogenetic alpin se înregistrează cea mai intensă modelare, clima fiind
factorul genetic principal. Astfel, în arealele unde vegetaţia lipseşte gelivaţia
determină slăbirea coeziunii rocilor, a substratului geologic punând în pericol unele
construcţii: cabane, stâlpii de susţinere a cablurilor de teleferic, drumuri. Alcătuirea
litologică din arealul înalt al Bucegilor favorizează acest proces prin faptul că
Stratele de Sinaia şi conglomeratele de Bucegi sunt intens tectonizate, fisurate, deci
dispuse gelivaţie).

Gelivaţia ca proces singular, nu are un rol distructiv prea mare, dar prin
asociere cu alte procese (rostogoliri, prăbuşiri) poate produce pagube
semnificative. Masa desprinsă din rocă sub acţiunea gravitaţiei duce la formarea de
torenţi de pietre, trene de grohotiş, „mări de grahotiş”, toate aceste acumulări
determinând distrugeri în arealul de păşuni alpine, jnepenişuri. Mai trebuie
menţionat din faptul că, atunci când gelivaţia acţionează pe abrupturile ce se înalţă
deasupra limitei pădurilor, are loc fenomenul de retragere a acestei limite, datorită
faptului că acumulările de grohotiş împiedică dezvoltarea pădurii, determinând
chiar un recul a acesteia. O altă problemă legată de riscurile geomorfologice o
reprezintă faptul că gelivaţia „pregăteşte” terenul într-o oarecare măsură pentru
eroziunea torenţială şi fluvială, mărindu-le capacitatea de acţiune a acestora. Are
loc antrenarea unei cantităţi mai mare de material şi acumularea lui în albia minora
şi majora a râurilor, precum şi creşterea riscului de inundaţie.
Solifluxiunea se manifestă pe suprafeţe slab înclinate, în lunile când
substratul este saturat de apă provenită din topirea zăpezii. Acest proces coroborat
cu şiroirea şi eroziunea în suprafaţă poate duce la degradări ale terenurilor.
Modelarea şi degradarea terenurilor este mai puternică în bazinele de ordin
inferior, unde apare o evoluţie mai dinamică a versanţilor determinând înaintarea
obârşiilor spre interiorul interfluviilor cu modificări ale cumpenei de ape.
Activitatea torenţială de obârşie este foarte intensă în perioada topirii zăpezilor şi a
ploilor de vară. În această perioadă se produce eroziunea regresivă a obârşiilor
reţelei hidrografice, fenomen ce dă naştere unor procese gravitaţionale (surpări,
alunecări). Toate acestea, alături de păşunatul excesiv pe alocuri, dubla degradare a
reliefului, la scăderea productivităţii solului şi a vegetaţiei alpine.
Abrupturile sunt marcate de procese gravitaţionale (rostogoliri, surpări,
culoare de avalanşe, torenţi de pietre) şi torenţiale, toate influenţând negativ modul
de utilizare a terenurilor.
În etajul forestier montan posibilitatea de degradare este mai mică şi este
provocată, în primul rând, de eroziunea fluvială, degradările căpătând un caracter
liniar. Pe versanţii despăduriţi eroziunea torenţială şi alunecările de teren apar în
legătură cu litologia şi micromorfologia ce favorizează aceste procese (fliş
cretacic, pante mari).

Măsuri de diminuarea a riscurilor geomorfologice.

Riscurile geomorfologice şi degradarea terenurilor sunt probleme ce trebuie

avute în vedere pentru o mai bună valorificare a potenţialului natural al Munţilor
Bucegi. De aceea este necesară o cunoaştere amănunţită a fenomenelor şi
proceselor ce au loc in acest areal, dar şi o implicare de ordin practic a
organismelor abilitate pentru stabilirea unor strategii de protecţie a mediului
natural.
Dintre măsurile împotriva riscurilor geomorfologice menţionăm:
- anumite procese naturale nu pot fi controlate de om (gelivaţia, nivaţia),
dar se doreşte conştientizarea lor în unele acţiuni practice (amplasarea de
drumuri, construcţii, etc.);
- rezultatele acestor fenomene, cum ar fi grohotişurile, torenţii de pietre,
pot fi fixate, împiedicând dezvoltarea lor;
- organizarea raţională a păşunatului;
- reîmpădurirea arealelor unde pădurea a avut de suferit de pe urma
activităţilor umane sau datorită doborâturilor naturale. Aceasta ar
determina restabilirea echilibrului natural în perimetrul afectat, dar şi
stoparea unor procese de degradare;
- practicarea unui turism dirijat;
- respectarea statutului parcului natural;
- aplicarea riguroasă a legislaţiei în vigoare cu privire la protecţia
mediului.