Reconditionarea pieselor uzate reprezinta un subiect nelimitat ca tehnologie, utilaje,

materiale folosite.
Reprezinta un capitol foarte important in functionarea unitatilor industriale, atat din
punct de vedere economic, prin economiile de ordin financiar realizate prin
prelungirea
duratei de viata a unor utilaje, cat si din punct de vedere al resurselor materiale, protejarii
acestora si a mediului inconjurator
Tehnologiile de reconditionare au fost dezvoltate in vederea imbunatatirii comportarii in
exploatare, dupa reconditionare piesele trebuind sa fie capabile sa reziste celor mai diferite
stari de solicitari. De aceea materialele folosite trebuie sa asigure rezistenta la uzura,
stabilitate la coroziune, duritate, proprietati termice si electrice speciale si biocompatibilitate.
In acest sens ar trebui acordata o deosebita atentie cercetarii stiintifice in vederea descoperirii
de materiale noi si dezvoltarii unor tehnologii moderne si eficiente care sa
contribuie la dezvoltarea permanenta a acestui domeniu.
Dupa un anumit numar de ore de functionare a unui ansamblu, unele piese, mai greu
solicitate, prezinta o stare avansata de uzura, ceea ce face imposibila functionarea in
continuare a ansamblului respectiv.
In afara uzurii datorita unei functionari de o anumita durata, piesele masinilor si ale
aparatelor pot iesi din functiune si in urma unor cauze accidentale: loviri,
suprasolicitari, montari gresite, defecte de material, etc.
Pentru a repune ansamblul respectiv in functiune, el este supus reparatiilor. In cadrul
procesului de reparatie, piesele demontate sunt analizate cu atentie, imposibila functionarea in
continuare a ansamblului respectiv, stabilindu-se natura si marimea uzurii (gradul de uzura).
Pentru ca piesele uzate sa-si poata indeplini in bune conditi rolul lor initial, ele se supun
unui proces de reconditionare. Totusi, nu toate piesele uzate se supun reconditionarii.
La stabilirea aplicarii reconditionarii se ia in consideratie, in primul rand gradul de uzura al
piesei, care influenteaza in mod direct costul reconditionarii.
Costul unei reconditionari, Crec se poate determina cu relatia:
Crec= Cop+ Cman+ Cmat+ Cr

1
Cop este costul operatiilor pregatitoare;
Cman cheltuielile cu manopera;
Cmat costul materialelor necesare reconditionarii;
Cr cheltuielile cu regia.
In cazul in care costul reconditionarii este mai mic deacat pretul unei piese noi Cpn,
adica:
Crec<Cpn, se prefera reconditionarea piesei uzate, cu conditia obtinerii unei calitati a
piesei reconditionate sensibil egala cu ceea a piesei initiale.
Daca insa costul reconditionarii este mai mare decat cel al unei piese noi, adica: Crec >
Cpn nu se prefera reconditionarea piesei.
Totusi de cele mai multe ori, reconditionarea asigura economii insemnate
fata de situatia in care s-ar inlocuii piesele uzate cu piese de schimb noi. Aceste economii E
rezulta din diferenta: E=Cpn-Crec

Dintre procedeele de reconditionare cu raspandire mai larga fac parte:

-reconditionarea prin sudare
-reconditionarea prin metalizare
-reconditionarea prin deformare plastica
-reconditionarea prin acoperiri galvanice
-reconditionarea prin aplicarea de piese suplimentare;
-reconditionarea prin operatii de prelucrari mecanice
In momentul de fata, sudarea constituie unul din cele mai utilizate procedee de
reconditionare. Acest lucru se datoreste faptului ca au fost puse la punct numeroase porcedee
de sudare, realizate cu aparatura moderna si materiale foarte variate, ca: electrozi, pulberi,
vergele de metal de adios.
Piesele din fonta se recondtitioneaza prin sudare mai greu decat cele din otel, din
cauza plasticitatii reduse si a tendintei de decarburare a fontei, care duc la aparitia usoara a
fisurilor. Totusi printr-o tehnologie corecta si ingrijita se pot obtine suduri de buna calitate.

2
 Sudarea fontei
Fontele sunt aliaje fier-carbon în care continutul de carbon depaseste 2%, având valori
uzuale în domeniul 2,5-4,5%.
Sudarea fontei cu electrod invelit
Este cel mai des folosit procedeu de sudare, atunci cand vine vorba de realizarea
sudurilor de reparatie pe piese din fonta.
Sudarea fontei este de doua tipuri:
            – la rece (70 – 1500C);
            – la cald (400 – 6000C)

1. Sudarea fontei la rece

Sudarea fontei la rece presupune preincalzirea pieselor intre 70 – 100 0C iar încalzirea piesei
în timpul sudarii trebuie sa fie cât mai redusa, temperatura între treceri sa nu depaseasca
1500C, incalzirea piesei din fonta se face foarte lin, de regula cu flacara de gaze sau in cuptor.
Nu se foloseste flacara concentrata pentru a realiza temperatura de preincalzire, deoarece
socul termic poate duce la fisurare.
Defectele existente în material trebuie îndepartate integral prin prelucrare mecanica inainte
de inceperea operatiei de sudare.
Pentru sudarea fontei la rece se folosesc de obicei electrozi inveliti pe baza de nichel (FeNi).
Electozi pentru sudarea fontei se tin in cuptor la calcinat (uscat) deoarece hidrogenul din invelis
nu e benefic pentru sudura.
Fonta se sudeaza cu cordoane scurte (15 -25 mm) si cu detensionare mecanica (ciocanire),
pentru a nu exista riscul de fisurare. Detensionarea mecanica (ciocanirea) se face cu in ciocan
de (150 – 250 gr) cu varful rotunjit. Aceasta ciocanire se face pe cordonul cald (rosu),
deoarece prin ciocanire materialul depus se intinde ne mai dand voie piese de fonta sa se
dilate, acest lucru scazand riscul de fisurare. Dupa terminarea operatiei de sudare piesa din
fonta se inveleste cu aztbest, vata de sticla sau vata minerala pentru a se raci lent.

3
Comportarea la sudare a fontelor e înrăutăţită faţă de cea a oţelurilor din următoarele motive:

 la viteze mari de răcire în sudură şi zona influientata termo-mecanic, apare fonta albă,

dură şi fragilă ;
 încălzirile locale provoacă tensiuni interne mari care determină apariţia de fisuri ;
 absorbţia intensă de gaze de baia de metal topit duce la apariţia porilor ;
 fluiditatea ridicată a fontelor generează scurgeri intense de metal din sudură.
Aceste inconveniente pot fi compensate prin:

 preîncălzirea pieselor;
 aplicarea de tratamente termice dupa sudare;
 aplicarea unor tehnologii adecvate pentru sudarea pieselor;
 folosirea de materiale de adaos potrivite (ex. electrozi din oţel slab aliat);
 sudarea fontei numai in pozitie orizontala sau jgheab (PA).
 

Sudarea fontei la cald

Sudarea fontei la cald se executa cu o preîncalzire a pieselor la o temperatura de 400-600 oC,
temperatura care se mentine pe tot parcursul sudarii, urmată de racire lenta pentru a nu se
forma structuri dure. Sudarea se face utilizând materiale de adaos cu plasticitate rdicata.
Conţinutul ridicat de carbon provoacă cu uşurinţă fisurarea (ruperea) dacă sudarea nu se
execută la cald si in conditii bune de lucru.
Folosind sudare la cald se poate realiza o îmbinare sudata omogena, cu caracteristici la
nivelul materialului de baza. În acest timp însa, sudarea la cald are o productivitate scazuta si
impune conditii grele de munca pentru sudor.
            Conditii care trebuiesc respectate atunci cand se realizeaza suduri de reparatie pe piese
din fonta:
  – sudarea se executa in general cu preincalzire;

4
  – limitarea continutului de hidrogen difuzibil al metalului depus;
  – temperatura intre treceri sa nu fie mai mare decit temperatura de preincalzire;
  – remanierea pieselor se efectueaza in stare tratata termic urmata de tratament termic post-
sudare.
Sudarea automata cu arc electric sub strat de flux este un procedeu caracterizat de o
mare productivitate. El poate fi folosit pentru reconditionarea prin incarcare a unor piese cu
suprafete uzate de intndere mare (cilindri de laminor sau pentru mori utilizati
in industria alimentara sau cea a materialelor de constructii roti de vagoane de cale ferata
sau
tramvaie etc). Pentru marirea productivitatii muncii se pot utiliza electrozi banda sau
simultan mai multi electroizi sarma.
Sudarea manuala cu flacara de gaze este un procedeu folosit pe scara larga la lucrarile
de reconditionare a pieselor confectionate din cele mai diferite materiale (otel, fonta, metale si
aliaje neferoase).
Inainte de sudare, suprafetele se curata de murdarie, ulei si rugina, cu ajutorul periilor
de sarma sau chiar prin prelucrare mecanica pe strung sau pe alta masina-unealta.
In functie de natura materialului piesei se sudeaza la rece sau la cald. Preincalzirea
pieselor se face la fel ca in cazul reconditionarii cu arc electric.
Materialul de adiaos se alege in mod asemanator electrozilor folositi la sudarea manuala
cu arc electric, luandu-se in considerare natura materialului piesei reconditionate.
O atentie deosebita se va acorda alegerii unor fluxuri corespunzatoare, care sa
asigure descompunerea oxizilor si fluiditatea baii de metal topit.

5
 BIBLIOGRAFIE

1.V. CARP – Elemente de stiinta si tehnologia materialelor; Editura Tehnica Buc. 1998
2.M. RADO I- Reconditionarea pieselor; Editura Tehnica Buc. 1986
3. https://aparatdesudat.ro