VENTILAŢIA MECANICĂ

Definiţie: utilizarea unor aparate, sisteme sau instalaţii mecanice, electrice, sau
electronice cu scopul ajutorării respiraţiei sau chiar înlocuirea ei.
Tipuri de ventilaţie mecanică:
a) Ventilaţia asistată, pacientul îşi stabileşte propriul ritm ventilator, musculatura lui
respiratorie exercită un anumit travaliu, iar după suspendarea ventilaţiei asistate nu
apare decondiţionarea musculară.
b) Ventilaţia controlată, aparatul imprimă pacientului o respiraţie la care acesta nu
participă.

Insuficienţa respiratorie acută poate fi împărţită în două categorii:

- insuficienţa respiratorie parenchimală, având drept caracteristică oxigenarea inadecvată,
- insuficienţa respiratorie de tip ventilator, având caracteristică eliminarea insuficientă a
CO2 .
Cauzele insuficienţei respiratorii parenchimale sunt toate afecţiunile membranei alveolo-
capilare: ARDS( sindromul de detresa respiratorie acuta), edem pulmonar, pneumonie,
atelectazie, fibroză pulmonară.
Insuficienţa respiratorie de tip ventilator are drept cauze fie deficitul de stimul respirator
central sau medular, fie deficite neuromusculare periferice, fie tulburări de mecanică
ventilatorie, cum ar fi disfuncţii ventilatorii pulmonare obstructive, restrictive, mixte sau
cauze extrapulmonare ce ţin de cutia toracică, diafragm sau mediastin.
Selectarea modurilor de ventilaţie:
• Nu exista un mod de ventilaţie optim pentru o anumită afecţiune
• Condiţiile fiziopatologice şi statusul bolii se modifică în timp necesitând reevaluare
permanentă
• ventilatia mecanica(VM) se asociază cu efecte adverse: baro-volotrauma, efectul toxic
al O2

Obiective fiziologice ale VM:

• manipularea schimbului gazos pulmonar :
- ventilatia alveolară (normocapnie, pH normal)
- oxigenare arterială adecvată (SaO2 >90%, PaO2 >60 mmHg)
• menţinerea volumului pulmonar
• reducerea travaliului respirator
• reducerea disconfortului pentru pacient
• ameliorarea balanţei de oxigen miocardic
• reducerea presiunii intracraniene (PIC)
• stabilizarea peretelui toracic.

Ventilația non-invazivă cu presiune pozitivă (VNI) -denumită și ventilație mecanică

non-invazivă, utilizează o presiune a aerului ușoară pentru a asista mecanic sau a înlocui
respirația spontană. 

VNI îmbunătățește schimbul efectiv de gaze și înlesnește respirația, diminuând în

același timp efortul mușchilor respiratori. 

Spre deosebire de ventilația invazivă, care este realizată printr-un tub conductor de aer
artificial, în VNI aerul este administrat printr-o mască ce acoperă gura și nasul. 
 Există trei tipuri de dispozitive de respirație artificială pentru realizarea ventilației
non-invazive cu presiune pozitivă: 

 volumetric (furnizând un volum fix de aer)

 barometric (furnizând aer prin presiune)
 combinat (care furnizează aer atât ca volum fix, cât și prin presiune) 

Ventilatia noninvaziva este avantajoasa din mai multe puncte de vedere:

• Evita accidentele datorate intubatiei oro-traheale: pneumonie nozocomiala, sinuzita, otita,
trauma cailor aeriene
• Reduce numarul de zile de spitalizare in terapie intensiva
• Amelioreaza confortul pacientului, care poate manca, bea, vorbi, permitand ventilatia
intermitenta
• Pauzele de ventilatie pot fi folosite pentru administrarea medicatiei , pentru nebulizare sau
fizioterapie respiratorie
• Mentine mecanismele de protectie ale cailor respiratorii
• Poate fi realizata si in afara sectiilor de terapie intensiva.

Totusi, prezinta si unele dezavantaje, cum ar fi:

• Masca poate sa fie inconfortabila sau sa permita pierderi aerice importante, ceea ce poate
duce in final la esecul VNI. Din acest motiv trebuie sa fie disponibile mai multe marimi si
tipuri de masca.
• Exista riscul de leziuni, ulceratii, necroze, in special la nivelul nasului, din cauza presiunii
exercitate de masca. In acest sens se recomanda folosirea unor manşoane tegumentare pentru
protejarea zonelor predispuse la astfel de leziuni;
• Necesita personal antrenat si posibilitatea de monitorizare continua

Ventilatia noninvaziva este foarte populara in sectiile de terapie intensiva, fiind la ora
actuala utilizata cu beneficii clare in terapia pacientilor cu exacerbarea BPOC cu acidoza
respiratorie moderata care nu se corecteaza cu tratament maximal, la pacientii cu edem
pulmonar acut cardiogenic si cu rezultate mai putin spectaculoase la pacientii cu insuficienta
respiratorie hipoxemica, nonhipercapnica de alta cauza decat edemul pulmonar acut. Mai
recent utilizarea ei a fost extinsa si in afara sectiilor de terapie intensiva, avand in vedere
numarul mare de pacienti.

Modurile de ventilatie

Majoritatea ventilatoarelor furnizeaza cailor respiratorii aer incalzit si umidifiat,

conform unor volume, presiuni si intervale de timp specifice. Ventilatorul joaca rolul sursei de
energie pentru inspiratie, inlocuind muschii diafragmului si ai peretelui toracic. Expiratia este
pasiva, prin actiunea reculului plamanilor si al peretelui toracic; in timpul inspiratiei,
ventilatorul introduce aerul in caile respiratorii la o presiune atmosferica sau la o anumita
presiune pozitiva la sfarsitul expirului (PEEP).

Presiune pozitiva continua in caile aeriene (continuous positive airway pressure -

CPAP) Acesta nu este un mod adevarat de intretinere a ventilatiei, deoarece toate ventilatiile
sunt initiate de eforturile proprii ale pacientului. Ventilatorul asigura aer proaspat circuitului
de ventilatie la fiecare ventilatie si adauga o presiune determinata de operator. CPAP se
foloseste pentru evaluarea posibilitatii pacientilor care au fost desprinsi de pe ventilator si care
au nevoie de un suport ventilator redus pentru a fi extubati si pentru pacientii cu functie
ventilatorie normala care necesita un tub endotraheal, pentru protectia cailor ventilatorii.
Ventilatia cu presiune controlata (pressure control ventilation - PCV)
Aceasta forma de ventilatie este dependenta de timp, limitata de un interval de timp si
de o anumita presiune. In timpul fazei inspiratorii este generata in caile respiratorii o anumita
presiune, care ramane la o valoare silita de utilizator pe tot parcursul inspiratiei. PCV este
metoda preferata de ventilatie la pacientii cu barotrauma, deoarece presiunea in caile
respiratorii poate fi limitata, si la pacientii cu interventii chirurgicale toracice, la care fortele
de forfecare pe o linie proaspata de sutura trebuie limitate. Majoritatea pacientilor trebuie
sedati pentru a fi mentinuti in acest mod.
Ventilatia cu suport presional (pressure suport ventilation - PSV)
Acesta forma de ventilatie este declansata de pacient, limitata de flux si cu presiune
limitata si este conceputa pentru situatiile in care se doreste despinderea de pe ventilator. In
timpul acestui tip de ventilatie, faza inspiratorie se termina cand presiunea inspiratorie scade
sub un anumit nivel; la cele mai multe aparate, aceasta presiune nu poate fi ajustata de
operator. Cand este folosita PSV, pacientii sunt asistati ventilator numai cand acesta identifica
un efort inspirator .
Ventilatia proportional asistata (proportional assist ventilation- PAV)
Acest mod de ventilatie, dezvoltat recent, asigura asistarea presiunilor la nivelul cailor
aeriene, proportional cu efortul pacientului, mai degraba decat la un nivel presional sau un
volum curent presilit. Nivelul suportului ventilator variaza permanent in cursul ciclului
respirator si de la un ciclu la altul, pe masura ce efortul pacientului se modifica. Aceasta
abordare unica a suportului ventilator este gandita pentru a imbunatati sincronizarea pacient-
ventilator prin reglarea nivelului de sustinere la efortul inspirator. Astfel, poate sa scada
presiunea in caile aeriene si poate imbunatatii starea muschilor respiratori.
De vreme ce PAV este declansata strict de pacient, nu poate fi folosita pentru
sustinerea pacientilor cu alterarea controlului respiratiei. Este studiata in prezent ca o
alternativa a PSV pentru desprinderea pacientilor de ventilatia mecanica.
Intubatia endotraheala si ventilatia mecanica cu presiune pozitiva au efecte directe si
indirecte pe numeroase organe, inclusiv plaman si caile respiratorii superioare, aparat
cardioscular si cel gastrointestinal. Complicatiile pulmonare includ
barotrauma, pneumonia nosocomiala, toxicitatea provocata de oxigen, stenoza traheala si
deconditionarea muschilor respiratori.
Pacientii intubati mai mult de 72 de ore au un risc mare de a face pneumonii
nosocomiale. Cele mai obisnuite microorganisme responsabile pentru aceasta afectiune sunt
bacilii gram negativi intestinali, stafilococul auriu si bacteriile anaerobe.