FORTELE DE ASCHIERE

9.1 Generalităţi

După cum se poate constata din analiza Merchant pentru a obţine mişcarea
relativă a sculei faţă de piesă, în scopul îndepărtării aşchiei, este necesară o forţă
rezultantă FR. Această forţă acţionează asupra semifabricatului şi duce la
îndepărtarea adaosului de prelucrare sub formă de aşchii, după planul principal
de forfecare, AB. Forţa aceasta este necesară pentru a învinge frecările interne şi
cele între sculă şi semifabricat pe faţa de aşezare şi între sculă şi aşchie pe faţa
de degajare. Conform principiilor mecanicii în semifabricat apare o forţă egală şi
de sens contrar, reacţiunea F’R, care este forţa de aşchiere, (fig.9.1). Pentru ca
aşchierea să aibă loc lucrul mecanic dezvoltat de maşina unealtă trebuie să fie
mai mare decât lucrul mecanic rezistent (incluzând toate rezistenţele pe care
piesa le opune îndepărtării aşchiei).

Fig.9.1Rezultanta forţei de aşchiere [9]

Având în vedere că direcţia forţei rezultante de aşchiere este necunoscută şi greu

de măsurat, aceasta se descompune după direcţiile sistemului de referinţă
cinematic astfel încât forţa de aşchiere aflată pe direcţia mişcării principale se va
numi forţa principală de aşchiere, Fy, iar celelalte două vor fi forţa de avans, Fz
182 FORŢELE DE AŞCHIERE

şi forţa pasivă, Fx îndreptată pe direcţia normală la suprafaţa prelucrată,

(fig.9.2).

Fig. 9.2 Componentele forţei de aşchiere

Cunoaşterea componentelor forţei de aşchiere este importantă pentru

dimensionarea corectă a elementelor sistemului tehnologic: dispozitivele de
prindere ale sculei şi a semifabricatului, maşina unealtă şi scula aşchietoare. De
asemenea acest lucru permite dimensionarea regimului de aşchiere şi folosirea
economică a maşinilor unelte. In al treilea rând, precizia dimensională a pieselor
obţinute prin aşchiere este influenţată de rigiditatea sculei, a sistemului
tehnologic şi al piesei. Cunoscând această rigiditate se poate limita mărimea
forţei de aşchiere în aşa fel încât deformaţiile sistemului tehnologic să se
încadreze în limitele impuse.
Forţa de aşchiere mai poate fi folosită şi la controlul şi monitorizarea regimului
de uzură al sculei aşchietoare şi la buna funcţionare a maşinii unelte.

9.2 Determinarea mărimii componentelor forţei de aşchiere

9.2.1 Forţa principală de aşchiere

a) Metoda cvasiempirică (Kinzle), [12]. In literatura de specialitate se cunosc

mai multe metode de determinare a mărimii forţelor de aşchiere, din care derivă
diferite formule de calcul ale acestora. Aceste relaţii sunt diferite atât din punct
de vedere al parametrilor luaţi în considerare cât şi al formei matematice în care
sunt prinşi parametrii de influenţă în relaţie. Modelul Merchant a stabilit formula
forţei rezultante de aşchiere plecând de la forţa de forfecare Ff care este direct
legată de modul de formare al aşchiei şi de mecanismul de desprindere al
 FORŢELE DE AŞCHIERE 183

acesteia. Folosirea practică a acestei relaţii este însă limitată deoarece trebuie
cunoscute unghiul de forfecare principal Φ şi unghiul de frecare η, care se
determină cu destulă dificultate şi precizia lasă de dorit.
O relaţie dedusă de Hucks [12] pe baza aceluiaşi plan de forfecare ca la
modelul Merchant este următoarea:

Fy = τ ⋅ a ⋅ b ⋅ k ka (9.1)

din care putem să evaluăm valoarea Kka prin comparaţie cu modelul Merchant
de unde rezultă:

cos(η − γ 0 )
K ka = (9.2)
sin φ ⋅ cos(φ + η − γ 0 )

In această relaţie trebuie cunoscute aceleaşi unghiuri, dar ele sunt înlocuite prin
coeficientul de comprimare plastică al aşchiei, care se poate măsura mai uşor şi
mai precis şi depinde de aceste unghiuri precum şi de alte proprietăţi ale
materialului de prelucrat. Coeficientul de frecare se poate determina şi el şi vom
putea determina unghiul de frecare din relaţia µ= tgη .
Cercetări ulterioare au arătat că modelul Hucks este aplicabil în condiţiile
aşchierii cu aşchii de curgere şi pentru valori ale unghiului de degajare –50 < γ
<150, iar ca domeniu de avansuri 0,1 < f < 0,6 mm/rot. Aceste valori acoperă un
număr mare de cazuri practice şi concordanţa cu valorile măsurate este foarte
bună. Se face observaţia că în formula 9.1 valoarea tensiunii de forfecare τ poate
fi înlocuită, la materialele care dau aşchii de curgere cu valoarea tensiunii de
rupere Rm. Stabilirea valorii coeficientului de comprimare plastică a aşchiei este
totuşi dificilă ceea ce face ca şi acest model să fie greu de aplicat practic.
In practică, unde avem nevoie de relaţii mai simple şi uşor de aplicat aşa
că se aplică relaţii exponenţiale care depind de factorii principali, determinanţi ai
forţei de aşchiere, care sunt proprietăţile materialului de prelucrat şi parametrii
tehnologici ai secţiunii aşchiei. Printre cercetătorii care au aplicat această
metodologie se numără: Taylor, Klopstock şi Kronenberg.
Se pleacă de la o relaţie de forma:

Fy = a p ⋅ f ⋅ K y (9.3)

unde Ky este forţa specifică, adică forţa corespunzătoare unităţii de secţiune de

aşchie,
ap, adâncimea de aşchiere;
f, avansul de lucru.
184 FORŢELE DE AŞCHIERE

Din experienţă se cunoaşte faptul că apăsarea specifică de aşchiere (presiunea de

aşchiere) depinde foarte mult de grosimea aşchiei şi implicit de forma secţiunii
aşchiei (definită prin raportul b/a, în care b este lăţimea aşchiei şi a este
grosimea acesteia). Se cunoaşte influenţa unghiului de atac principal asupra
formei secţiunii aşchiei, figura 9.3.

Fig.9.3 Variaţia apăsării specifice de aşchiere

Este mai bine a se exprima apăsarea specifică de aşchiere în funcţie de

parametrii geometrici ai secţiunii aşchiei decât în funcţie de cei tehnologici.
Inlocuind parametrii tehnologici cu cei geometrici relaţia devine:

Fy = K y ⋅ a⋅ b (9.4)

In tabelele cu date referitoare la apăsarea specifică se indică şi grosimea aşchiei

la care aceasta este valabilă, deoarece apăsarea depinde foarte mult de grosimea
aşchiei, figura 9.4.

Fig.9.4 Apăsarea specifică la anumite operaţii, [12]

 FORŢELE DE AŞCHIERE 185

Dependenţa apăsării specifice de grosimea aşchiei a fost sesizată încă dinainte

de 1900 de către Zvorîkin şi apoi a fost confirmată de alţi cercetători. Relaţia de
dependenţă este :

K y = C ⋅ a −y (9.5)

Relaţia este în concordanţă cu variaţia deformării materialului aşchiat cu

grosimea aşchiei - cu cât grosimea aşchiei este mai mare cu atât deformarea
materialului aşchiat este mai mică. Variaţia apăsării specifice este în sens
contrar. Variaţia apăsării specifice poate fi explicată şi prin studierea stării de
tensiuni din faţa sculei, figura 9.5, unde se poate observa că pe măsură ce ne
apropiem de tăiş tensiunea creşte. La creşterea tensiunii contribuie atât
neuniformitatea stării complexe de tensiuni şi mai ales a razei de ascuţire,
fig.5.2.

Fig.9.5 Tensiunile pe faţa de degajare, [3]

Această rază racordează faţa de aşezare şi cea de degajare. Incepând din punctul
de racordare cu faţa de degajare spre cea de aşezare, unghiul de degajare scade
devenind puternic negativ ceea ce face ca materialul aflat în această zonă să fie
foarte solicitat de tensiunile de comprimare. Mai mult, începând din punctul de
tangenţă al liniei de forfecare principale spre faţa de aşezare, materialul nu mai
este îndepărtat sub formă de aşchie ci este comprimat plastic producând o
degradare din punct de vedere al structurii, care se ecruisează puternic şi
schimbând proprietăţile fizico-mecanice ale materialului din stratul aflat imediat
sub linia de aşchiere. Valoarea grosimii acestui strat este dată de relaţia:

h = rN (1 − cos φ) (9.6)

Observând curba de variaţie a tensiunii cu grosimea aşchiei se poate considera

că apăsarea specifică de aşchiere poate fi luată ca fiind media tensiunii pe
grosimea aşchiei şi se poate calcula cu formula:
186 FORŢELE DE AŞCHIERE

∫ p a ⋅ da
0
Ky = (9.7)
a

Din relaţia matematică de mai sus rezultă că apăsarea specifică descreşte cu

creşterea grosimii aşchiei. Deoarece factorii de care depinde grosimea aşchiei nu
sunt în totalitate independenţi, mai ales relaţia între mărimea unghiului de
degajare şi raza de ascuţire. Cel mai bun indicator al apăsării de aşchiere este
raportul între grosimea aşchiei şi raza de ascuţire, a/rN . Cu cât acest raport este
mai mic, adică grosimea aşchiei se apropie de mărimea razei de ascuţire, cu atât
apăsarea de aşchiere este mai mare.
Analizând relaţia 9.4 se poate asimila constanta C din această relaţie cu
forţa de aşchiere pentru o grosime de aşchie a =1 mm. In acest caz apăsarea de
aşchiere se notează cu ky1.1 şi se numeşte valoarea principală a forţei specifice
de aşchiere. Aceasta este forţa de aşchiere necesară pentru a îndepărta o aşchie
având o secţiune q =a.b=1·1 mm2 .
Inlocuind valoarea apăsării specifice din relaţia 9.4 în relaţia 9.3 rezultă formula:

Fy = b ⋅ a1− y ⋅ k y1⋅1 (9.8)

In această relaţie exponentul 1-y se numeşte creşterea forţei specifice de

aşchiere.
Pentru celelalte componente ale forţei de aşchiere formulele sunt similare:

Fx = k x1⋅1 ⋅ b ⋅ a1− x (9.9)

Fz = k z1⋅1 ⋅ b ⋅ a1− z (9.10)

Aceste relaţii sunt valabile pentru operaţiile la care grosimea aşchiei este
constantă cum sunt: strunjirea, găurirea, rabotarea, mortezarea şi broşarea.
Valorile indicate în figura 9.5 sunt orientative şi sunt valabile numai
pentru domeniul de grosimi de aşchie pentru care s-au făcut încercările.
Prelungirea liniei din reprezentarea dublu logaritmică şi pentru alte grosimi de
aşchie în vederea extrapolării duce la erori mari şi nu este admisă. Această
problemă se ridică, în special la frezare unde aşchia are o grosime variabilă, de
la zero (teoretic) la o grosime maximă egală cu avansul pe dinte.
Pentru a rezolva această problemă s-a împărţit domeniul de grosimi de
aşchie de la 1µm la 1000 µm în trei domenii zecimale, pentru fiecare indicându-
se o valoare medie pentru ky1·1 şi (1-y) . Astfel, pentru un oţel OLC45 sunt redate
valorile apăsării specifice şi ale coeficientului de creştere al forţei în tabelul 9.1.
 FORŢELE DE AŞCHIERE 187

Tabelul 9.1
a
10-3-10-2 10-2-10-1 10-1-100
mm mm mm
Valori
Ky1·1, N/mm2 2100 998 75
1-y 0,764 0,44 0,15

Din acest tabel se pot observa diferenţele mari care există pentru cele trei
domenii ale grosimilor de aşchie. Rezultă că pentru broşare valorile se vor lua
din primul domeniu, pentru strunjire din domeniul trei, iar pentru frezare se pot
alege valori din toate cele trei domenii, [12].
In literatura de specialitate sunt date în tabele valorile ky, ky1·1 şi (1-y), pentru
cele mai uzuale materiale. In cazul unor materiale care nu se pot echivala cu
cele pentru care se găsesc valorile, trebuie efectuate experimente şi determinate
valorile medii ale acestora şi completate bazele de date existente. In tabelul 2
sunt redate câteva din valorile pentru unele din cele mai cunoscute materiale.
Marile firme producătoare de scule, (Sandvik-Coromant, Widia, Seco)
indică în prospectele lor sau în bazele de date electronice toate valorile necesare
pentru calculul forţelor de aşchiere în funcţie de materialul sculei aşchietoare şi
materialul prelucrat, oferind şi soft-uri pentru calculul rapid al acestora.
Cu valorile din tabel şi luând în considerare materialul, geometria sculei,
materialul de prelucrat şi viteza de aşchiere, se poate calcula rapid forţa de
aşchiere principală după relaţia 9.8. Dacă valorile vitezei de aşchiere sau cele
ale geometriei sculei (cu precădere valorile unghiului de degajare γ) sunt diferite
de cele indicate în tabele) sunt necesare corecţii ale forţei de aşchiere.
Alte corecţii care sunt necesare sunt cele legate de parametrii regimului de
aşchiere care nu intră în formula de calcul al forţei de aşchiere în mod direct .
Astfel, viteza de aşchiere, duritatea materialului de prelucrat, unghiul de
degajare, unghiul de atac principal şi alte elemente ale regimului de aşchiere nu
au o reprezentare în formula de calcul deşi influenţează destul de mult forţa de
aşchiere. Luarea lor în calcul se face folosind coeficienţi de corecţie.
Din diagramele din figura 9.5 [12] se observă variaţia componentelor
forţei de aşchiere în funcţie de viteza de aşchiere. In timp ce forţa principală de
aşchiere nu are variaţii prea mari pe un domeniu destul de mare al vitezelor, (80-
800 m/min), celelalte două componente – forţa pasivă şi cea de avans au variaţii
considerabile.
Aceste variaţii se explică prin variaţia în sensul scăderii gradului de deformare al
materialului aşchiat odată cu creşterea vitezei de aşchiere.
Variaţiile de forţă sunt şi mai sensibile în cazul folosirii sculelor din oţel rapid,
la care coeficientul de frecare este mai mare şi formarea aşchiei mai dificilă.
In figura 9.5 [12] sunt redate variaţiile componentelor forţei de aşchiere în
funcţie de viteza de aşchiere, unghiul de degajare şi mărimea uzurii In
coordonate dublu logaritmice. Se observă şi de aici variaţia mai puternică a
188 FORŢELE DE AŞCHIERE

componentelor de avans şi ale forţei pasive şi relativa stabilitate a forţei

principale.

Fig.9.5 Variaţia forţelor cu viteza

Pentru calculul analitic al coeficienţilor de corecţie au fost dezvoltate

relaţii empirice de genul celor de mai jos, [12]:

−m
 v 
=k
y1 ⋅ 1(100)  100 
k
y1 ⋅ 1
−n
 v 
=k
x 1 ⋅ 1(100)  100 
k (9.11)
x1 ⋅ 1
−p
 v 
=k
z1 ⋅ 1(100)  100 
k
z1 ⋅ 1

In relaţiile de mai sus valorile kx1·1(100) , ky1·1(100) , kz1·1(100) , sunt valorile apăsării
specifice de aşchiere pentru o valoare etalon de 100 m/min a vitezei de aşchiere.
 FORŢELE DE AŞCHIERE 189

Coeficienţii m, n şi p au valori pozitive ceea ce arată că valoarea tuturor

componentelor forţei scade cu creşterea vitezei reale de aşchiere, v.
Alte relaţii empirice asemănătoare pun în evidenţă variaţia forţelor în funcţie de
duritatea Vickers a materialului de prelucrat. Astfel, variaţia apăsării specifice se
poate corecta faţă de o duritate etalon, HV100 conform relaţiilor:
a
 HV 
=k
y1 ⋅ 1(HV100)  100 
k
y1 ⋅ 1
−b
 HV 
=k
x 1 ⋅ 1(HV100)  100 
k (9.12)
x1 ⋅ 1
−c
 HV 
=k
z1 ⋅ 1(HV100)  100 
k
z1 ⋅ 1

In aceste relaţii valorile ky1·1(HV100) şi cele similare, reprezintă valoarea apăsării

specifice pentru o duritate etalon HV30 = 100 daN/mm2. Exponenţii a, b şi c
arată gradul de influenţă al durităţii, iar semnul “-“ de la componenta pasivă şi
cea de avans indică scăderea acestora spre deosebire de forţa principală care
creşte cu creşterea durităţii reale HV a materialului piesei de prelucrat.
In mod similar au fost deduse relaţii pentru influenţa unghiului de atac principal.
Introducând toate corecţiile formula finală de calcul a forţei principale de
aşchiere va fi:

a −m
 HV   v 
Fy = k y1⋅1( HV100 )   ⋅  ⋅ b ⋅ a1− y (9.13)
 100   100 

Deşi s-au introdus corecţiile date de variaţia durităţii şi a vitezei de aşchiere,

formula nu redă toate influenţele pe care le exercită celelalte condiţii de aşchiere
asupra forţei de aşchiere.

Asupra acesteia mai influenţează următoarele elemente:

Geometria sculei aşchietoare prin: unghiul de degajare, γ, care determină
gradul de deformare al materialului aşchiat şi coeficientul de frecare între
sculă şi aşchie. Se poate considera că la fiecare schimbare cu 10 a unghiului
de degajare, forţa principală de aşchiere se modifică proporţional cu 1…2% .
Acest lucru este valabil la toate operaţiile de aşchiere. Se consideră că
această corecţie este strict necesară dacă valoarea unghiului de degajare
pentru care se calculează forţa de aşchiere diferă cu mai mult de 100 faţă de
valoarea pentru care s-au făcut încercările; unghiul de aşezare, α ales în
limitele optime nu influenţează mărimea forţei principale decât în foarte mică
măsură şi mai mult forţa pasivă, prin mărirea forţei de frecare pe faţa de
190 FORŢELE DE AŞCHIERE

aşezare la scăderea prea mare a unghiului de aşezare; unghiul de înclinare al

tăişului, λT, care are influenţă asupra componentei pasive a forţei de aşchiere
şi micşorează componenta principală indiferent dacă este pozitiv sau negativ;
unghiul de atac principal, κr, care prin influenţa asupra formei secţiunii
aşchiei poate duce la o aşchie subţire cu creşterea apăsării specifice de
aşchiere şi în final, la creşterea forţei principale de aşchiere. Tot acest unghi
are influenţă asupra mărimii componentelor de avans şi a forţei pasive:

Uzura sculei aşchietoare, care are o mare influenţă datorită schimbării

valorilor parametrilor geometrici ai sculei şi a creşterii frecării odată
cu creşterea uzurii. In, [12] este redată variaţia forţei cu creşterea
lăţimii uzurii pe faţa de aşezare. Această variaţie poate fi considerată
ca fiind liniară cu creşterea uzurii. Se menţionează faptul că uzura
trebuie menţinută în limitele uzurii normale (pe palierul de uzură
normală), în caz contrar creşterea forţei devine exponenţială. Această
variaţie permite folosirea forţei ca indicator al uzurii deoarece
măsurarea forţelor se poate face relativ uşor în condiţiile reale de
lucru.
Folosirea mediilor de aşchiere duce la scăderea forţelor de aşchiere
prin efectul de ungere şi cel de aşchiere (prin intermediul substanţelor
capilar active). Acest efect poate fi diminuat sau chiar anulat datorită
efectului de răcire, care menţine limita de curgere la un nivel mai
ridicat decât în cazul creşterii temperaturii.
 FORŢELE DE AŞCHIERE 191

Valorile forţei specifice de aşchiere pentru strunjirea cu scule din carburi metalice sinterizate
Condiţii: v= 95-100 m/min, α = 50, γ = 60, κr = 600 , λT = 40 , rε = 1 mm , [Oprean]

Tabelul 9. 2
2
Materialul Rm Forţa specifică ky, pentru grosimea aşchiei a= , [N/mm ] ky1.1 1-y
prelucrat (HB) 0,063 0,08 0,10 0,125 0,16 0,20 0,25 0,315 0,40 0,50 0,63 0,80 a=1
N/mm2 mm

OL 34, Ol37 340/370 2850 2730 2630 2540 2430 2340 2250 2170 2080 2000 1930 1850 1780 0,83
OL50 520 4080 3840 3620 3430 3210 3020 2850 2690 2530 2380 2250 2110 1990 0,74
OL 60 620 3380 3240 3120 3000 2880 2770 2670 2570 2470 2370 2280 2190 2110 0,83
OL70 720 5180 4820 4510 4220 3920 3660 3430 3200 2980 2780 2600 2420 2260 0,70
OLC 45 X 670 3270 3160 306 0 2970 2870 2780 2700 2610 2520 2450 2370 2290 2220 0,86
OLC 60 X 770 3500 3360 3220 3100 2960 2850 2730 2620 2510 2410 2310 2220 2130 0,82
18MnCr10 770 4310 4050 3820 3610 3380 3190 3010 2840 2660 2510 2370 2230 2100 0,74
15crNi15 630 5180 4820 4510 4220 3920 3660 3430 3200 2980 2780 2600 2420 2260 0,70
42MoCr11 730 5130 4820 4550 4290 4030 3800 3580 3380 3170 2990 2820 2650 2500 0,74
33MoCr11 800 4000 3810 3630 4370 3290 3140 3000 2850 2720 2590 2270 2350 2240 0,79
50VCr11 600 4560 4280 4040 3810 3580 3370 3180 3000 2820 2660 2500 2350 2220 0.74
EC Mo 80 590 3660 3520 3390 3260 3130 3010 2900 2790 2680 2580 2480 2380 2290 0,83
36 Mn 5 770 3050 2830 2660 2540 2350 2180 2050 1920 1830 1770 1720 1700 1680 0,72
Meechanit M (300) 2550 2400 2260 2130 2000 1890 1780 1670 1580 1490 1400 1320 1240 0,74
Fc 100 (180) 1070 1040 1010 980 950 920 900 870 840 820 800 770 750 0,87
Fc 150 (180) 1700 1610 1540 1470 1400 1330 1270 1210 1150 1100 1050 1000 950 0,79
Fc 200 (220) 2040 1920 1810 1720 1610 1530 1440 1360 1280 1210 1150 1080 1020 0,75
Fc 250 (220) 2380 2240 2110 1990 1870 1760 1660 1570 1470 1390 1310 1230 1160 0,74
Fontă dură 55HRC 3860 3690 3530 3390 3230 3100 2970 2850 2720 2600 2490 2390 2280 0,81
55NiCrMoV6 (R) 940 3380 3190 3020 2870 2700 2560 2430 2300 21702 2050 1940 1840 1740 0.76
55NiCrMoV6 (I) (352) 3730 3520 3340 3160 2980 2830 2680 2530 390 2270 2150 2030 1920 0,76

R, recopt; I, îmbunătăţit
193 FORŢELE DE AŞCHIERE

9.2.2 Metoda analitică. Această metodă se bazează pe ecuaţia politropică

a compresiunii plastice pure, care este de forma:

σ ⋅ l n = σ 0 ⋅ l 0n (9.14)

unde σ este tensiunea care apare în stratul de aşchiere neridicat în urma acţiunii
forţei principale de aşchiere;
l, lungimea aşchiei deformate;
σ0, tensiunea la care apar primele deformaţii remanente (poate fi asimilată
cu tensiunea de curgere);
l0, lungimea aşchiei neridicate;
n, constantă ce depinde de materialul prelucrat şi de forma secţiunii
aşchiei.

Fig.9.6 Aşchia considerată ca eprubetă de compresiune

Cu ajutorul acestui model aşchia poate fi considerată ca o epruvetă izolată de

restul materialului, fig 9.6 [12] şi supusă la compresiune plastică, ceea ce nu
corespunde întru totul la situaţia reală. Deosebirile cele mai importante sunt
legate de faptul că aşchia nu este izolată de restul materialului ci legată prin forţe
suficient de puternice şi faptului că în aşchia nedetaşată nu apar deformaţii
plastice pentru că atunci aşchia s-ar îngroşa, lucru care nu se întâmplă în
realitate. Abordând însă aceste ipoteze simplificatoare se poate aplica acest
model matematic pentru calculul forţei principale de aşchiere.
Considerând A0, aria secţiunii neridicate a aşchiei şi A, aria secţiunii ridicate a
aşchiei se pot scrie relaţiile:

Fy Fy 0
σ= şi σ = (9.15)
A A0
 FORŢELE DE AŞCHIERE 194

care înlocuite în relaţia 9.14 conduc la:

A
Fy ⋅ l n = Fy 0 ⋅ l 0n (9.16)
A0
Având în vedere că volumul aşchiei rămâne constant rezultă că:

A l0
= (9.17)
A0 l

Inlocuind în relaţia 9.16 vom avea:

Fy ⋅ l n +1 = Fy 0 l 0n +1 (9.18)

Considerând că deformarea plastică începe odată cu atingerea limitei de curgere

se poate scrie:

Fy 0 = σ 0 ⋅ a ⋅ b (9.19)

unde a şi b sunt parametrii geometrici ai secţiunii aşchiei.

Rezultă în continuare:

n +1
l 
Fy = σ 0 ⋅ a ⋅ b ⋅  0  (9.20)
l

cunoscând faptul ca l0/l =kl, coeficientul de comprimare plastică a aşchiei şi

notând m=n+1 vom avea:

Fy = σ 0 ⋅ a ⋅ b ⋅ k lm (9.21)

In continuare cunoscând că gradul de comprimare plastică al aşchiei se poate

exprima prin relaţia:

C
kl = (9.22)
aµ

unde C şi µ sunt constante şi a este grosimea aşchiei forţa va avea formula;

a⋅b
Fy = C m ⋅ σ 0 ⋅ my
= C 0 ⋅ b ⋅ a 1− my (9.23)
a
195 FORŢELE DE AŞCHIERE

şi în continuare ţinând seama că a=f sinκr şi b= a p / sinκr se obţine relaţia finală:

Co
Fy = ⋅ a p ⋅ f 1−my = C Fy ⋅ a p ⋅ f 1−my (9.24)
sin κ r
my

sau într-o formă mai generală:

x Fy y Fy
Fy = C Fy ⋅ a p ⋅f (9.25)

şi similar pentru componentele Fx şi Fz :

x Fx
Fx = C Fx ⋅ a p ⋅f y Fx

x Fz
(9.26)
Fz = C Fz ⋅ a p ⋅ f y Fz

Se poate observa identitatea calitativă a celor două formule de la metoda

analitică şi cea cvasiempirică. Si la relaţiile de la această metodă se aduc
corecţiile de rigoare prin factorii de corecţie ai celorlalte condiţii, care nu sunt
reprezentate direct în ecuaţiile forţei. Astfel, ecuaţia finală a forţei principale de
aşchiere va avea forma:

x Fy y Fy
Fy = C Fy ⋅ a p ⋅f ⋅ kF (9.27)

unde kF va fi dat de:

i
k F = ∏ ki (9.28)
1

unde:
i- reprezintă numărul de condiţii luate în considerare la corecţia forţei de
aşchiere şi care poate ajunge uneori până la valoarea 14, ceea ce face ca această
metodă să fie mai laborioasă.

9.3 Determinarea componentelor forţei de aşchiere în cazul

diverselor prelucrări
9.3.1 Forţele la strunjire
In cazul acestei prelucrări se măsoară proiecţiile forţei pe cele trei direcţii şi
anume (fig.9.7):
 FORŢELE DE AŞCHIERE 196

Fx - componenta radială ce tinde să respingă scula;

Fy - componenta după direcţia mişcării principale (forţa principală de
aşchiere);
Fz - componenta axială numită şi forţa de avans.
FN este forţa normală pe tăiş şi este suma vectorială a forţelor Fx şi Fz .
Direcţia acesteia este dată de valoarea unghiului de atac principal.

Fig.9.7. Forţele de aşchiere la strunjire

Din compunerea celor trei forţe rezultă forţa rezultantă:

FR = Fx2 + Fy2 + Fz2

(9.29)
Rezultanta FR este bine să aibă o direcţie cât mai apropiată de cea a
bisectoarei unghiului de ascuţire β, în caz contrar scula putând fi supusă la
vibraţii. Direcţia acestei rezultante poate fi schimbată prin modificarea
unghiurilor sculei.
Componentele forţei de aşchiere se calculează cu următoarele relaţii:

x Fx
Fx = C Fx ⋅ a p ⋅ f y ⋅ Kx
Fx
(9.30)
x Fy y Fy
Fy = C Fy ⋅ a p ⋅f ⋅ Ky (9.31)
x Fz
Fz = C Fz ⋅ a p ⋅ f y ⋅ Kz
Fz
(9.32)
unde coeficienţii se determină în mod experimental.
Coeficientul K este un produs de mai mulţi coeficienţi:

K = K T ⋅ K prel ⋅ K st ⋅ K a ⋅ K α ⋅ K γ ⋅ K κ ⋅ K rβ ⋅ K q ⋅ K VB ⋅ K W (9.33)
197 FORŢELE DE AŞCHIERE

unde: KT - coeficient ce depinde de durabilitatea sculei;

Kprel - coeficient ce depinde de prelucrabilitatea materialului;
Kst - coeficient ce depinde de starea suprafeţei materialului;
Ka - coeficient ce depinde de materialul părţii aşchietoare;
Kα - coeficient ce depinde de valoarea unghiului de aşezare;
Kγ - coeficient ce depinde de valoarea unghiului de degajare;
Kκ - coeficient ce depinde de valoarea unghiului de atac;
Krβ - coeficient ce depinde de valoarea razei de ascuţire;
Kq - coeficient ce depinde de aria secţiunii corpului cuţitului;
KVB - coeficient ce depinde de uzura sculei;
KW - coeficient ce depinde de lichidul de aşchiere utilizat.
Practic se calculează in acest mod doar valoarea forţei principale de
aşchiere, celelalte forţe având valori mai mici, se calculează ca un procentaj din
aceasta.

9.3.2 Forţele în cazul burghierii

La această prelucrare forţele acţionează asupra tuturor tăişurilor. In aşchiere apar
(fig.9.8) :

Fig.9.8 Forţele la burghiere

Forţele F ce acţionează pe cele două muchii ale tăişului principal;

Forţele FT ce acţionează pe tăişul transversal;
Forţele FL ce acţionează pe tăişurile laterale.
Considerând sistemul de coordonate din figură şi analizând rezultatele de-
a lungul fiecărei axe rezultă că:
De-a lungul axei z acţionează:
Fz ce este componenta forţelor de pe tăişurile principale care împiedică
intrarea burghiului în material;
 FORŢELE DE AŞCHIERE 198

FTz componenta de pe direcţia z a forţei ce se dezvoltă pe tăişul

transversal;
FLz - forţa de frecare de pe faţete;
FFz - forţa de frecare a aşchiei pe cele două canale elicoidale.

Forţa de avans pe direcţia z este:

FA = 2(Fz + FLz + FFz ) + FTz (9.34)

Pentru burghierea oţelului, componenta axială dată de intrarea în material

a tăişului transversal FTz poate ajunge la 50% din FA . Acest lucru se datorează
condiţiilor geometrice foarte deficitare ale acestui tăiş, în special unghiul de
degajare puternic negativ şi viteza de aşchiere scăzută.
Pe direcţia x (în cazul unei ascuţiri simetrice) forţele se anulează.
Forţele pe direcţia y determină apariţia unui moment de torsiune M.

M = 2M y + 2 M L + M T
(9.35)

unde:
My este momentul de torsiune determinat de cuplul forţelor
principale de aşchiere de pe tăişurile principale;
ML - momentul de torsiune determinat de cuplul forţelor
de frecare de pe cele două faţete;
MT - momentul de torsiune determinat de forţele de pe
tăişul transversal.
MT şi ML reprezintă până la 10% din momentul de aşchiere.
Practic se folosesc relaţiile empirice:

FA = C F ⋅ D x ⋅ f y
F F
(9.36)
M = CM ⋅ D x ⋅ f y
M M
(9.37)

unde: D este diametrul burghiului [mm];

f - avansul [mm/rot];
CF , CM, xF, yF, xM, yM - coeficienţi ce se stabilesc experimental.
199 FORŢELE DE AŞCHIERE

9.3.3 Forţele la frezare

Frezarea se caracterizează prin forţe de aşchiere mai mari decât la celelalte
procedee de prelucrare analizate anterior, cât şi printr-un aspect intermitent al
acestora datorită intrării şi ieşirii succesive a dinţilor frezei în material.
Cunoaşterea forţelor este necesară atât pentru dimensionarea sculelor şi la
determinarea puterii de antrenare a acestora, cât şi la proiectarea dispozitivelor
de prindere ale semifabricatelor .

Fig. 9.9. Forţele la frezare

Analizând figura 9.9 se constată că asupra dinţilor aflaţi în aşchiere
acţionează o forţă tangenţială FT, o forţa radială FR şi o forţă axială FA datorită
existenţei unghiurilor de înclinare.
In urma calculelor analitice şi a măsurătorilor experimentale s-a ajuns la
relaţia forţei tangenţiale medii:

FT = C F ⋅ a p ⋅ f dx ⋅ a fy ⋅ D − q ⋅ z
F F F
(9.38)

unde: ap este adâncimea principală de aşchiere;

af - adâncimea secundară de aşchiere;
fd - avansul pe dinte;
D - diametrul frezei;
z - numărul de dinţi;
CF , xF , yF , qF - coeficienţi şi exponenţi ce se stabilesc experimental.

Forţa radială se poate considera:

FR = (0,6...0,8) ⋅ FT (9.39)

Forţa axială apare doar la frezele cu dinţi înclinaţi şi are valoarea:

FA = (0,35...0,55) ⋅ FT (9.40)

Această descompunere a forţei rezultante de aşchiere în componentele FT,

FR şi FA este utilă în vederea proiectării sculei şi a sistemului ei de prindere.
 FORŢELE DE AŞCHIERE 200

Pentru a putea dimensiona maşina unealtă şi dispozitivele de prindere ale

semifabricatelor este utilă descompunerea forţei rezultante după cele trei axe ale
maşinii unelte. Deoarece forţa axială o regăsim în ambele moduri de
descompunere a forţei de aşchiere, rezultă că vom descompune suma vectorială
dintre FT şi FR după alte direcţii. Noile forţe pe direcţiile orizontală şi respectiv
verticală le vom nota FH şi FV (fig.9.10).
Se constată că pentru cele două tipuri de frezări în sensul şi în contra
avansului orientărilor forţelor sunt diferite. La frezarea în sensul avansului
forţele tind să îndepărteze scula de semifabricat fiind necesară o prindere solidă
a piesei şi a sculei.

Fig.9.10. Forţele la frezarea în contra avansului şi în sensul avansului

Având în vedere că la frezare trebuie impusă condiţia de existenţă a cel
puţin doi dinţi în contact rezultă că forţa totală este suma forţelor pe fiecare
dinte. Neuniformitatea forţelor rezultată din intrarea şi ieşirea dinţilor din
material la fiecare rotaţie a piesei este amplificată şi de variaţia forţei pe fiecare
dinte datorată grosimii neuniforme a aşchiei pe unghiul de contact.
In figura 9.11 este redat modul în care se calculează forţa rezultantă în
cazul frezării în contra avansului.

Fig.9.11 Forţele la frezarea în contra avansului

Luându-se în considerare notaţiile din figura 9.10 şi relaţia (9.40) se poate scrie :
201 FORŢELE DE AŞCHIERE

ϕ max ϕ max ϕ max ϕ max

H max = ∑
ϕ
F ϕ ⋅ cos ϕ + ∑ F ϕ ⋅ sin ϕ = ∑ F ϕ ⋅ cos ϕ + ε ∑ F ϕ ⋅ cos ϕ
1
T
ϕ 1
R
ϕ 1
T
ϕ 1
T (9.41)

ϕ max ϕ max ϕ max ϕ max

Vmax = ∑ FTϕ sin ϕ − ∑ FRϕ cosϕ = ∑ FTϕ sin ϕ −ε
ϕ1 ϕ1 ϕ1
∑
ϕ
F ϕ cos ϕ
1
T (9.42)

Pentru aşchierea în sensul avansului schema de calcul este redată în figura 9.12 .

Fig.9.12 Forţele la frezarea în sensul avansului

Relaţiile corespunzătoare pentru componentele forţei rezultante sunt :

ϕ max ϕ max ϕ max ϕ max
H max = ∑ FTϕ ⋅ cos ϕ −
ϕ1
∑ FRϕ ⋅ sin ϕ =
ϕ1
∑ FTϕ ⋅ cos ϕ − ε
ϕ1
∑
ϕ
F ϕ ⋅ cos ϕ
1
T (9.43)

ϕ max ϕ max ϕ max ϕ max

Vmax = ∑ FTϕ sin ϕ + ∑ FRϕ cos ϕ = ∑ FTϕ sin ϕ +ε
ϕ1 ϕ1 ϕ1
∑
ϕ1
F ϕ cos ϕ
T (9.44)

Se poate observa cum valoarea componentei verticale în cazul frezării în sensul

avansului şi respectiv componenta orizontală la frezarea în contra avansului
poate să-şi schimbe sensul şi din acest motiv trebuie luate măsuri privitoare la
prinderea piesei şi la folosirea unor maşini-unelte care să nu aibă joc pe flancul
şurubului conducător al mesei maşinii.
Pentru un calcul aproximativ se pot considera valorile practice ale
componentelor forţei rezultante după relaţiile empirice:

H = (1...1.2 )FT
pentru frezarea în contra avansului (9.45)
V = ±(0,2...0,3)FT

H = ±(0,8...0,9 )FT
pentru frezarea în sensul avansului (9.46)
V = (0,75...0,08)FT
 FORŢELE DE AŞCHIERE 202

BIBLIOGRAFIE

1. Armarego, E.I.A. şi Brown, R.H. The Machining of Metals, Prentice Hall Englewood
Cliffs, New Jersey, 1969.
2. Boothroyd, G. Fundamental of Machining Metals and Machine tools. International students
edition, Tokyo, McGraw-Hill, Kogakusa, Ltd.1985.
3. Deacu, L. Kerekes, L., Julean, D., Cărean, M. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor,
Univ. Tehnică, Cluj-Napoca, 1992.
4. Deacu, L. ş.a. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor. Rotaprint, I.P.Cluj-Napoca,1980.
5. Duca, Z. Bazele generării suprafeţelor pe maşini-unelte. Bucureşti, Ed.tehinică, 1966
6. Kronenberg, M. Grundzuge der zerspanungslehre Band, I,II, III. Berlin-Gottingen-
Heidelberg, New-York, Springer, 1969.
7. Lăzărescu,I. Aşchiere şi scule aşchietoare. Bucureşti, Ed. didactică şi pedagogica, 1976.
8. Lăzărescu,I. Teoria aşchierii metalelor şi proiectarea sculelor. Bucureşti, Ed.didactică şi
pedagogică, 1964.
9. Merchant, M.E. Mechanics of the Metal Cutting Process, I. Orthogonal Cutting and typ 2
chip. In: Journal of Applied Physics, vol.16, 267-275, mai, 1945.
10. Oancea, N. Bazele aschierii şi generarii suprafeţelor. Rotaprint, Universitatea Galaţi, 1978.
11. Opitz, H. Moderne productionstehnic. Stand und Tendenzen. Essen, Verlag W. Girardet,
1971.
12. Oprean,A. ş.a. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor. Bucureşti, Ed.didactică şi
pedagogică, 1981.
13. Popescu, I. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor, vol. I, II. Craiova, Reprografia
universităţii, 1981.
14. Popescu, I. Optimizarea procesului de aşchiere. Craiova, ed. Scrisul românesc, 1987.
15. Sauer, L. şi Ionescu, C. Scule pentru frezare. Bucureşti, Ed. Tehnică, 1977.
16. Sen, G.C. şi Bhattacharyya, A. Principles of cutting Metals. Calcutta, New Central Book
Agency 8/1 Chintamoni, Das Lane, 1970.
17. Shaw, M.C. Metal Cutting Principles, Oxford, Claredon Press, 1986.
18. Şteţiu G., Lazărescu, I., Oprean,C. şi Steţiu M. Teoria şi practica sculelor aşchietoare.
Vol.I,II,III, Sibiu, Editura Universităţii, 1994.
19. Time, I. A. Memmoire sur le rabotage des metaux. St. Petersburg, 1870.
20. Vieregge, G. Zerspanung der Eisenwerkstoffe, Dusseldorf, Verlag Stahleissen GmbH, 1982.
21. Weill, R. Techniques d’usinage. Paris , Dunod, 1971.