Fişa de lucru 2.4.

Informaţii despre depresie – Fişă pentru pacient

Ce este depresia?
Depresia este reprezentată de o serie de simptome, cum ar fi pierderea energiei şi a
interesului în activităţile zilnice şi în viaţă, tristeţe, pierderea poftei de mâncare şi pierdere în
greutate, dificultăţi în concentrare, autocritică, sentimente de disperare, dureri fizice, izolarea de
ceilalţi, iritare, dificultăţi în luarea deciziilor şi ideaţie suicidară. Multe persoane depresive sunt
simultan şi anxioase. Aceste persoane se îngrijorează des, au senzaţii de vomă sau ameţeli, uneori
pot avea bufeuri, vedere înceţoşată, tahicardie sau transpiraţii.
Depresia clinică variază între moderat şi sever. De exemplu, unele persoane au doar câteva
simptome. Altele suferă de depresie severă, având un număr ridicat de simptome frecvente, de
durată lungă, neplăcute.
Depresia clinică diferă de procesul de doliu instalat după pierderea unei persoane dragi,
separare sau divorţ. Tristeţea, sentimentul de gol, niveluri scăzute de energie şi pierderea
interesului sunt reacţii normale în condiţii de doliu. De asemenea, furia şi anxietatea pot fi o
parte normală a procesului de doliu. Depresia clinică diferă de doliul normal, cu toate că şi
în unele cazuri de depresie poate fi prezent un eveniment de pierdere semnificativă. Pe lângă
aceste aspecte, depresia durează mai mult decât procesul de doliu şi poate include auto‑critica,
disperarea şi lipsa speranţei.
Ar fi absolut neobişnuit ca cineva să spună că nu a fost niciodată deprimat. Fluctuaţii în
starea afectivă sunt fenomene normale, care ne ajută să realizăm că ceva lipseşte din viaţa noastră
şi că ar trebui să schimbăm unele lucruri. Însă depresia clinică este o stare mult mai severă decât
asemenea modificări în stările afective. Deoarece există mai multe tipuri de depresie, pacienţii
diagnosticaţi cu depresie severă ar putea lua în considerare mai multe combinaţii de intervenţie.

Cine devine depresiv?

Depresia nu este un fenomen care li se întâmplă persoanelor „ciudate” sau „nebune”.
Depresia este un fenomen foarte des întâlnit. Împreună cu anxietatea (tulburare care apare mai
frecvent decât depresia), reprezintă tulburările emoţionale cele mai frecvente. În fiecare an, un
număr impresionant de persoane vor suferi din cauza depresiei majore: 25% dintre femei şi 12%
dintre bărbaţi se vor confrunta cu un episod depresiv major în cursul vieţii. Şansele recăderii
într‑un al doilea episod depresiv sunt ridicate.
Motivele pentru diferenţele cauzate de gen în prevalenţa depresiei nu sunt încă suficient
de bine cunoscute. Un motiv plauzibil poate fi faptul că femeile sunt mai predispuse să îşi
recunoască deschis sentimentele de tristeţe şi auto‑critică, în timp ce bărbaţii poartă o mască
sau îşi ascund depresia în spatele altor probleme, cum ar fi abuzul de alcool şi droguri. În plus,
femeile sunt educate de la vârste fragede spre a deveni neajutorate şi dependente. De asemenea,
femeile au la dispoziţie mai puţine surse de control decât bărbaţii, iar reuşitele lor sunt deseori
neluate în seamă.

Care sunt cauzele depresiei?

Nu există un singur factor cauzator al depresiei. Conform abordării noastre, depresia este
determinată de mai mulţi factori. Aceşti factori pot fi biochimici, interpersonali, comportamentali,
şi cognitivi. În cazul unor persoane, depresia este cauzată de factori din una dintre aceste arii de
funcţionare, însă poate fi cauzată şi de combinarea factorilor din toate aceste domenii. Factorii
biochimici pot include predispoziţia genetică a familiei dumneavoastră sau, de exemplu,
biochimia actuală a creierului dumneavoastră. Conflictele şi pierderile din relaţiile interpersonale
pot fi, de asemenea, factori cauzatori ai depresiei, al fel şi factorii comportamentali (nivele ridicate
de distres sau scăderea numărului de evenimente pozitive, plăcute). Exemple pentru factori
cognitivi sunt diverse stiluri de gândire distorsionate şi dezadaptative. În cele ce urmează, vă
vom prezenta pe scurt factorii cognitivi şi comportamentali.
(continuare)
Din Planuri de tratament şi intervenţii pentru depresie şi anxietate, de Robert L. Leahy şi Stephen J. Holland.
Drepturi de autor Robert L. Leahy şi Stephen J. Holland, 2000. Au dreptul de a fotocopia această fişă pentru
uz personal doar cumpărătorii acestui volum (vezi pentru detalii pagina drepturilor de autor).
 Fişa de lucru 2.4. Informaţii despre depresie – Fişă pentru pacient (pag.2 din 4)

Cum influenţează comportamentul depresia?

Lista de mai jos descrie factori comportamentali specifici implicaţi în depresie.

1. Pierderea recompenselor. V‑aţi confruntat în trecutul apropiat cu pierderi semnifi-

cative? – de exemplu, pierderea locului de muncă, a prietenilor sau o despărţire? Un
număr impresionant de cercetări a evidenţiat faptul că persoanele care se confruntă cu
niveluri ridicate de distres sunt mai predispuse spre depresie – mai ales în cazurile în
care nu au sau nu folosesc mecanisme de apărare şi adaptare corespunzătoare.
2. Diminuarea comportamentelor recompensatorii. Sunteţi în prezent angajat în mai
puţine activităţi recompensatorii decât aţi fost în trecut? Depresia este caracterizată de
inactivitate şi retragere/izolare. De exemplu, multe persoane depresive relatează că
îşi petrec o mare parte din timp efectuând comportamente pasive, nerecompensatorii,
de exemplu, că se uită la televizor, stau în pat, ruminează asupra unor probleme, li se
plâng prietenilor. Asemenea persoane îşi petrec mai puţin timp în activităţi stimulative
şi recompensante, cum ar fi interacţiunile sociale pozitive, activitate fizică, recreere,
învăţare sau muncă eficientă/productivă.
3. Lipsa autorecompensei. Multe persoane depresive nu se recompensează pentru
comportamentele pozitive. De exemplu, rareori reuşesc să îşi facă complimente sau
ezită să cheltuiască bani pentru propria lor persoană. Multe persoane depresive se
consideră atât de lipsite de valoare, încât cred că nu ar trebui să îşi fac niciodată
complimente. Asemenea persoane consideră că, dacă şi‑ar face complimente, ar deveni
leneşe şi s‑ar mulţumi cu mai puţin.
4. Deficite în abilităţi. Există multe abilităţi sociale sau de rezolvare de probleme pe care
nu le aveţi? Persoanele depresive pot avea probleme de asertivitate, în menţinerea
relaţiilor de prietenie, în rezolvarea problemelor cu partenerul de viaţă, cu prietenii
sau colegii de serviciu. Deoarece acestor persoane fie le lipsesc aceste abilităţi, fie nu
le folosesc, ele au mai multe conflicte interpersonale şi mai puţine oportunităţi de a
efectua comportamente recompensatorii.
5. Cerinţe noi. Există în viaţa dumneavoastră multe cerinţe noi pentru care nu vă simţiţi
pregătit? Faptul că v‑aţi mutat într‑un oraş nou, un nou loc de muncă, faptul că aţi
devenit părinte, că aţi întrerupt o relaţie sau încercarea de a vă găsi prieteni pot fi cauza
unor niveluri ridicate de distres.
6. A fi într‑o situaţie în care vă simţiţi neajutorat. Depresia se poate datora faptului că
rămâneţi în anumite situaţii în care nu puteţi controla recompensele şi pedepsele. Vă
simţiţi trist sau obosit, vă pierdeţi interesul, vă simţiţi disperat, deoarece consideraţi
că orice aţi face nu puteţi îndrepta situaţia. Locuri de muncă unde nu aveţi satisfacţii,
legături interpersonale nesatisfăcătoare pot genera astfel de sentimente.
7. A fi într‑o situaţie de pedeapsă continuă. Aceasta este o situaţie specială de neajutorare:
nu numai că nu primiţi recompense, dar, mai mult, sunteţi criticat şi respins de către
ceilalţi. De exemplu, multe persoane depresive pot să petreacă destul de mult timp cu
persoane care le critică sau le rănesc în diverse forme.

Deşi fiecare dintre factorii descrişi mai sus vă pot predispune la dezvoltarea depresiei,
ele nu cauzează neapărat depresia. Cu toate acestea, există anumite feluri de gândire care pot
creşte şansa debutului depresiei. În cazul în care vă simţiţi singurul vinovat, pentru că nimic
nu se schimbă în bine şi că ar trebui să fiţi o persoană perfectă în aproape tot ceea ce faceţi,
prezentaţi un risc crescut pentru dezvoltarea depresiei. Aceste interpretări despre stres şi pierdere
sunt „cogniţiile” sau gândurile pe care le aveţi despre propria dumneavoastră persoană şi despre
mediul în care trăiţi. Terapia cognitivă se focalizează în mod specific pe identificarea, testarea,
dezbaterea şi modificarea acestor stiluri de gândire excesiv de negative despre viaţă.

(continuare)
Fişa de lucru 2.4. Informaţii despre depresie – Fişă pentru pacient (pag.3 din 4)

Cum influenţează stilul de gândire depresia?

Anumite stiluri de gândire (cogniţii) specifice dumneavoastră pot cauza depresia. În cele
ce urmează, vă prezentăm câteva dintre acestea:

1. Gânduri automate disfuncţionale. Acestea sunt gânduri care apar spontan şi par
a fi plauzibile, cu toate că reflectă percepţii distorsionate şi sunt asociate cu emoţii/
sentimente negative cum ar fi tristeţea, anxietatea, furia şi disperarea. Câteva exemple
de asemenea gânduri:

Citirea gândurilor: „Ceilalţi cred că sunt un ratat.”

Etichetarea: „Sunt un ratat”, „E un nemernic.”
Prezicerea: „Voi fi respins”, „Mă voi face de minune.”
Gândirea catastrofică: „E cumplit că sunt respins.”, „Nu suport să îmi fie teamă.”
Gândirea dihotomică (tot‑sau‑nimic): „Nu îmi reuşeşte nimic.”, „Nimic nu îmi
face plăcere.”, „Nimic nu mă mai poate ajuta.”
Reducerea importanţei acţiunilor pozitive: „Ceea ce am obţinut nu este un
succes, fiindcă oricine ar fi fost în stare să facă acest lucru.”

2. Convingeri dezadaptative: în această categorie sunt incluse credinţele pe care le

aveţi despre ceea ce ar trebui să faceţi. Acestea sunt reguli pe baza cărora persoanele
depresive consideră că ar trebui să trăiască. Câteva exemple de asemenea reguli:

„Ar trebui să fiu aprobat/acceptat de toată lumea.”

„Dacă cineva nu mă iubeşte, înseamnă că sunt o persoană care nu poate fi iubită.”
„Nu voi putea fi niciodată fericit făcând lucrurile de capul meu.”
„Dacă am un eşec, înseamnă că sunt un ratat.”
„Trebuie să îmi fac autocritica pentru eşecurile mele.”
„Dacă am o problemă de multă vreme, înseamnă că nu sunt în stare să mă
schimb.”
„Nu ar trebui să fiu depresiv.”

3. Imagine de sine negativă. Persoanele depresive deseori se concentrează pe neajunsurile

lor, exagerându‑le, totodată reducând importanţa trăsăturilor pozitive pe care le au.
Asemenea persoane pot crede că sunt imposibil de iubit, că sunt urâte, proaste, slabe
şi chiar diabolice.

În ce constă intervenţia cognitiv‑comportamentală a depresiei?

Intervenţia cognitiv‑comportamentală a depresiei este o formă de intervenţie structurată,

practică şi foarte eficientă. Această formă de terapie abordează depresia prin identificarea şi
disputarea comportamentelor şi a stilurilor de gândire, care cauzează şi menţin depresia. Acest
tip de terapie se axează pe gândurile şi comportamentele dumneavoastră actuale. Împreună cu
terapeutul, veţi examina modul în care anumite acţiuni, lipsa altor acţiuni pot contribui la starea
dumneavoastră de bine şi de rău. Există anumite acţiuni prin efectuarea cărora vă veţi putea simţi
mai bine. Împreună cu terapeutul dumneavoastră, veţi examina şi stilurile de gândire negative şi
nerealiste care vă fac să fiţi depresiv. Prin intervenţie, veţi putea învăţa cum să gândiţi mai realist
şi să vă şi simţiţi bine.

(continuare)
Fişa de lucru 2.4. Informaţii despre depresie – Fişă pentru pacient (pag.4 din 4)

În terapia cognitiv‑comportamentală, împreună cu terapeutul, vă veţi identifica simptomele

şi gradul lor de severitate. Veţi fi rugat să completaţi fişe de lucru şi scale standardizate prin care se
pot evalua ştiinţific simptomele dumneavoastră. Aici se pot include Scala de depresie Beck, Scala de
simptome 90‑Revizuit, Testul de adaptare maritală Lock‑Wallace, precum şi alte chestionare. În cadrul
şedinţelor de început, veţi fi rugat să vă stabiliţi anumite scopuri pe care doriţi să le atingeţi – de
exemplu, dezvoltarea stimei de sine, îmbunătăţirea stilului de comunicare, reducerea timidităţii,
reducerea lipsei de speranţă sau a singurătăţii. Împreună cu terapeutul dumneavoastră, veţi
monitoriza progresul în cadrul terapiei, comparând scorurile la evaluările iniţiale cu cele obţinute
ulterior, pe măsură ce vă apropiaţi de scopurile stabilite.

Cât de eficientă este terapia cognitiv‑comportamentală a depresiei?

Numeroase cercetări efectuate la universităţi de prestigiu din lume au demonstrat în

repetate rânduri că terapia cognitiv‑comportamentală este la fel de eficientă ca şi intervenţia
medicamentoasă în tratamentul depresiei majore. În cadrul a 20 de şedinţe de terapie individuală,
aproximativ 75% dintre pacienţi relatează o reducere semnificativă a simptomelor. Combinarea
intervenţiei cognitiv‑comportamentale cu cea medicamentoasă, în cele mai multe studii, arată
o creştere a eficienţei de până la 85%. Chiar mai mult, majoritatea pacienţilor care beneficiază
de terapie cognitiv‑comportamentală menţin stările emoţionale îmbunătăţite şi la 2 ani după
terminarea intervenţiei. În cadrul terapiei cognitiv‑comportamentale, sperăm să reducem nu doar
simptomatologia, dar să vă şi învăţăm cum să împiedicaţi pe viitor reinstalarea simptomelor.

Este utilă intervenţia medicamentoasă?

Diverse tipuri de medicamente s‑au dovedit a fi eficiente în tratarea depresiei. Printre

acestea, se numără: Prozac, Paxil, Zoloft, Effexor, Tofranil, Wellbutrin, Elavil, Nardil, Parnate,
Lithiu etc. Tratamentul medicamentos îşi dezvoltă efectul în 2‑4 săptămâni. Unele medicamente
pot avea efecte secundare negative. Unele dintre aceste efecte secundare pot fi temporare şi pot
să dispară în timp sau pot fi ameliorate prin administrarea concomitentă cu alte medicamente.
În cazuri de depresie severă, unii pacienţi pot dori să consulte opinia medicului legată de terapia
electroconvulsivă (TEC).

Ce trebuie să faceţi dumneavoastră ca pacient?

Intervenţia cognitiv‑comportamentală necesită participarea dumneavoastră activă. În

cadrul etapelor iniţiale, terapeutul v‑ar putea ruga să veniţi de două ori pe săptămână, până
când simptomele dumneavoastră se vor ameliora. Veţi fi rugat să completaţi fişe şi scale prin care
se evaluează depresia, anxietatea şi alte probleme pe care le‑aţi putea avea şi să citiţi materiale
specifice legate de depresie şi de tratamentul acesteia. În plus, terapeutul vă poate sugera mai
târziu (sau chiar săptămânal) să completaţi fişe de lucru şi chestionare pentru evaluarea depresiei
şi a altor probleme care pot deveni aspecte importante abordate în cadrul terapiei. De asemenea,
terapeutul vă poate da teme de casă care să vă ajute să schimbaţi anumite comportamente, stiluri
de gândire, relaţii şi să menţineţi schimbările. Deşi mulţi pacienţi diagnosticaţi cu depresie sunt
neîncrezători în îmbunătăţirea situaţiei, există şanse foarte mari ca şi nivelurile de depresie
experienţiate de dumneavoastră să scadă în urma acestei intervenţii.