Null PDF

Disciplina: MANAGEMENTUL CALITĂŢII ŞI SIGURANŢEI ALIMENTELOR
1. Corespunzător standardului ISO 9000, “cerinţa” în domeniul calităţii, reprezintă:

a. orice solicitare obligatorie venita din partea unui client
b. nevoie sau aşteptare declarată, în general implicită sau obligatorie
c. un set de conditii stabilite de catre Organizatia Internationala de Standardizare
2. Gruparea mnemotehnică a factorilor care influenţează calitatea include:

a. muncitorii
b. materiile prime şi materialele
c. standardele
3. Actiunea corectiva este:

a. o acţiune de eliminare a unei neconformităţi detectate
b. o acţiune de eliminare a cauzei unei neconformităţi detectate
c. este acelaşi lucru ca şi corectia
4. Conform standardului ISO 22000, un agent biologic, chimic sau fizic prezent în produsul
alimentar sau stare a produsului alimentar cu potenţial de a determina un efect negativ asupra
sănătăţii, reprezintă:
a. Pericolul potenţial
b. Riscul
c. Neconformitate tehnologică
5. Atunci când o organizaţie client, solicită efectuarea unui audit la unul dintre furnizorii săi, acel
audit este:
a. audit de primă parte
b. audit de secundă parte
c. audit de terţă parte
6. Conceptul de calitate are un caracter dinamic determinat de :

a. cresterea continuă a exigenţelor consumatorilor
b . progresele tehnico-ştiinţifice
c. complexitatea proceselor tehnico-economice
7. Standardele sunt elaborate de către:

a. comitetele tehnice de standardizare ale diferitelor organizaţii si organisme
b. consiliile de conducere ale diferitelor organizaţii şi organisme
c . comisiile de calitate ale diferitelor organizaţii şi organisme
8. Standardul SR EN ISO 9001 se referă la:

a. Sisteme de management al calităţii. Cerinţe
b. Sisteme de management al calităţii. Audit
c. Certificarea produselor din domeniul reglementat
9. Acţiunea preventivă are ca scop:

a. prevenirea reapariţiei unei neconformităţi
b. prevenirea apariţiei unei neconformităţi
c. iniţierea unei acţiuni corective
10. Cadrul instituţional privind siguranţa alimentelor la nivel european este asigurat de către:
a. AEASA
b. EOQSA
c. EFSA
11. Conform standardului ISO 22000, „Programele preliminare (PRP)”reprezintă:

a. programe de audit al calitatii si sigurantei alimentelor
b. condiţii şi activităţi de bază necesare menţinerii unui mediu igienic pe întreg lanţul
alimentar
c. programe realizate pentru analiza pericolelor in domeniul procesării alimentelor
12. Noua Viziune Europeană pentru Calitate cultivă conceptul intitulat:

a. Conform cu cerinţele
b. Made in Europe
c. Calitate europeană
13. Conform standardului ISO 22000, o etapă în care se poate aplica controlul şi care este
esenţială
pentru a preveni, elimina sau reduce la un nivel acceptabil un pericol pentru siguranţa
alimentului,
reprezintă:
a. Punct critic de control
b. Punct de control al parametrilor de calitate
c. Punct de control final al produsului
14. Organismul naţional de standardizare în România este:

a. ISO
b. CEN
c. ASRO
15. Corespunzător ISO, „un ansamblu de elemente corelate sau în interacţiune prin care se
orientează şi controlează o organizaţie în ceea ce priveşte calitatea”, reprezintă:
a. Sistemul de instrumente de control
b. Sistemul de management al calităţii
c. Sistemul organizatoric managerial
16. Care dintre urmatoarele enunţuri constituie principiu al sistemului HACCP ?

a. Analiza pericolelor şi stabilirea măsurilor de control
b. Abordarea bazată pe proces şi control final
c. Determinarea punctelor critice de control
17. Care dintre următoarele acţiuni NU reprezintă o corecţie ?

a. acţiunea de eliminare a unei neconformităţi detectate
b. acţiunea de eliminare a cauzei unei neconformităţi detectate
c. acţiunea corectivă
18. Standardul care defineşte şi descrie procesul de audit în domeniul calităţii este:
a. SR EN ISO 9001
b. SR EN ISO 9004
c. SR EN ISO 19011
19. Tipuri de standarde, în funcţie de nivelul la care se elaborează şi se aplică:

a. standarde de firmă, standarde profesionale
b. standarde nationale, regionale si internationale
c. standarde de produse (complete şi parţiale)
20. Corespunzător standardului ISO 9000:2015, calitatea reprezintă:

a. masura în care un ansamblu de caracteristici extrinseci ale unui obiect indeplineşte cerinţele
b. masura în care o cerinţă este declarată, implicită sau obligatorie
c. măsura în care un ansamblu de caracteristici intrinseci ale unui obiect îndeplineşte
cerinţele
21. Durata de valabilitate a certificării unui SMC este:

a. un an cu audituri de supraveghere efectuate trimestrial
b. 5 ani cu audituri de supraveghere efectuate semestrial
c. 3 ani cu audituri de supraveghere efectuate annual
22. Conform standardului ISO 19011, înregistrările, declaraţiile despre fapte sau alte informaţii
relevante în raport cu criteriile auditului şi verificabile, reprezintă:
a. proceduri de sistem
b. dovezi de audit
c. criterii de audit
23.Recunoaşterea oficială a competenţei unui organism de certificare se realizează prin:

a. acreditare.
b.omologare
c. certificare
24. Standardele care trebuie preluate în mod obligatoriu de ASRO sunt cele elaborate de către:
a. Organizația Internațională de Standardizare
b. Comitetul European de Standardizare
c. Fundaţia Europeană pentru Managementul calității
25. Care dintre următoarele tipuri de sisteme NU utilizează standardul ISO 22000 pentru
implementare şi certificare ?
a. Sisteme de management al siguranţei alimentelor
b. Sisteme de management al calităţii
c. Sisteme de management al riscurilor
26. Ce categorii de pericole potenţiale pentru siguranţa alimentului sunt luate în considerare în
studiul HACCP?
a. pericole fizice
b. pericole chimice
c. pericole biologice
27. Auditul de terţă parte în domeniul SMC este efectuat de către:

a. un organism de certificare neutru şi independent
b. clienţii organizaţiei
c.auditorii interni ai organizaţiei care solicită certificarea
28. Standardele de firma:

a. se aplică în cadrul organizaţiei care le-a elaborat
b. nu sunt puse la dispoziţia publicului
c. sunt identice cu standardele ISO
29. Metodele de analiză şi încercări precizate într-un standard complet de produs trebuie să fie:
a. cele mai complexe şi inovative în domeniu
b. cele mai simple, rapide, ieftine şi precise
c. standardizate
30. Siguranţa alimentului reprezintă un concept coform căruia produsul alimentar:

a. va raspunde cerinţelor consumatorilor privind asigurarea disponibilităţii pe piaţă
b. nu va dăuna consumatorului dacă este preparat şi/sau consumat potrivit utilizării
prevăzute
c. va fi garantat şi accesibil fiecărui individ în permanenţă, în orice situaţie, intr-o cantitate
suficientă
31. Acţiunea de eliminare a cauzei unei neconformităţi detectate este:

a. acţiune preventivă
b. corecţie
c. acţiune corectivă
32. Capitolul « Reguli pentru verificarea calităţii” dintr-un standard complet de produs, include:
a. cerinţele esenţiale pentru asigurarea omogenităţii lotului
b. condiţiile de eşantionare
c. condiţiile de acceptare-respingere a lotului verificat
33. Standardul de referinţă pentru certificarea unui SMC într-o organizaţie este:
a. SR EN ISO 9000
b. SR EN ISO 9001
c. SR EN ISO 22000
34. Actiunea corectivă are ca scop::

a. prevenirea reapariţiei unei neconformităţi
b. prevenirea apariţiei unei neconformităţi
c. eliminarea unei neconformităţi detectate
35. Care dintre urmatoarele standarde NU sunt puse la dispoziţia publicului:
a. naţionale
b. de firmă
c. profesionale
36. Standardul ISO 9001 poate fi folosit ca referenţial pentru certificarea SMC:
a. numai pentru organizaţii din mediul de afaceri privat
b. pentru toate tipurile de organizaţii
c.numai pentru organizaţii publice
37. Din categoria standardelor generale fac parte:

a. standardele de terminologie
b. standardele de încercări
c. standardele complete de produs
38. Care standard prezintă cadrul metodologic al conducerii organizaţiei către un succes durabil ?
a. ISO 9001
b. ISO 9004
c. ISO 9000
39. In funcţie de criteriul „conţinut” standardele pot fi: :

a. generale
b. complete de produs
c. naţionale
40. Codex alimentarius include:

a. standarde internationale recomandate
b. reglementari obligatorii pentru calitatea si siguranţa alimentelor
c. coduri si ghiduri de bună practică alimentară
41. Corectia:
a. este o acţiune de eliminare a unei neconformităţi detectate
b. este o acţiune de eliminare a cauzei unei neconformităţi detectate
c. este acelaşi lucru ca şi acţiunea corectivă
42. Capitolul „condiţii tehnice de calitate” dintr-un standard complet de produs include:
a. condiţii de acceptare-respingere a lotului de produse
b. caracteristici fizice, chimice, organoleptice etc
c. metode de verificare a calităţii
43. Capitolul « Reguli pentru verificarea calităţii” dintr-un standard complet de produs, NU
include:
a. cerinţele esenţiale pentru asigurarea omogenităţii lotului
b. metode de analiză şi încercări
c. condiţiile de acceptare-respingere a lotului verificat.
44. Sistemul HACCP este un sistem ştiinţific de management al siguranţei alimentelor bazat pe:
a. control statistic periodic
b. prevenţie
c. inspecţia finală a calităţii produselor
45. Acțiunea de eliminare a cauzei unei neconformități potențiale este:

a. acțiune preventivă
b. corecție
c. acțiune corectivă
46. ASRO reprezintă pentru România:

a. organismul national de standardizare
a. organismul naţional de acreditare
b. organismul naţional de control al siguranţei alimentelor
47. Conform grupării mnemotehnice, factorul activ în realizarea calității, este reprezentat de:
a. muncitori
b. metodele de lucru
c. mediul de lucru
48. Conceptul de calitate are un caracter complex determinat de :

a. multitudinea grupelor de caracteristici care contribuie la realizarea calităţii totale
b . progresele tehnico-ştiinţifice
c. sistemele de management al calităţii
49. Standardele europene elaborate de CEN trebuie:

a. preluate în mod voluntar (opțional) de către țările membre ale UE
b. preluate în mod obligatoriu de către țările membre ale UE
c. nu exista nici o precizare referitoare la preluarea standardelor europene
50. Acţiunea preventivă este:

a. o acţiune de eliminare a cauzei unei neconformităţi detectate
b. o actiune de eliminare a cauzei unei neconformităţi potențiale
c. o acțiune de tratare a unei neconformități identificate la controlul final
51. Combinaţia dintre probabilitatea de apariţie a unui efect negativ asupra sănătăţii şi severitatea
acelui efect reprezintă:
a. pericolul potenţial pentru siguranţa alimentului
b. neconformitate gravă pentru siguranţa consumatorului
c. riscul pentru siguranţa alimentului
52. Conform standardului ISO 19011, auditul este un proces independent, deoarece:
a. auditorii nu-şi pot audita propria activitate sau activitățile pentru care sunt
responsabili
b. se desfăşoară conform unor reguli, programe, planuri, la intervale programate
c. se desfăşoară pe bază de eşantionare
53. Cadrul instituţional privind siguranţa alimentelor la nivel național (România) este asigurat de
către:
a. ANSVSA
b. ANPC
c. ASRO
54. Corespunzător standardului ISO 22000 “Limita critică“ reprezintă:

a. criteriu care separă acceptabilitatea de inacceptabilitate
b. criteriu de performanță a produselor
c. criteriu de identificare a pericolelor biologice
55. Conform standardului ISO 19011, auditul este un proces sistematic, deoarece:
a. auditorii nu-şi pot audita propria activitate sau activitățile pentru care sunt responsabili
b. este efectuat conform unor reguli, programe, planuri la intervale programate
c. se desfăşoară pe baza unei proceduri documentate
56. Auditurile externe pot fi :

a. de primă parte
b. de secundă parte
c. de terță parte
57. Auditurile interne se mai numesc și :

a. audituri de primă parte
b. audituri de secundă parte
c. audituri de terță parte.
58. Auditurile interne ale SMC trebuie să se desfășoare:

a. cel putin odată pe an
b. de 3 ori pe an
c. de 5 ori pe an
59. Auditul de supraveghere este efectuat pentru a se verifica dacă organizația:
a. menţine funcţionalitatea SMC în conformitate cu referenţialul după care s-a
certificat
b. elaborează studii științifice privind funcţionarea SMC
c. menţine neschimbat sistemul tehnologic în cadrul SMC
60. În domeniul managementului calității acreditarea are ca scop:

a. revizuirea periodică a standardelor
b. implementarea standardelor profesionale
c. ţinerea sub control a organismelor de certificare
61. În țara noastră organismul național de acreditare este:

a. ASRO
b. RENAR
c. ISO
62. Organismele de certificare verifică funcţionalitatea SMC în perioada de valabilitate a

certificării
prin:
a. audituri anuale de supraveghere
b. audituri bianuale de urmărire
c. audituri anuale guvernamentale
63. Organismul care efectuează certificarea SMC trebuie să fie:

a. intermediar între furnizor și beneficiar
b. reprezentant al clienților și furnizorilor
c. neutru, independent de furnizor și beneficiar
64. Care dintre urmatoarele enunţuri NU constituie principiu al sistemului HACCP ?

a. Stabilirea limitei/limitelor critice
b. Determinarea punctelor critice de control
c. Abordarea bazată pe proces
65. Auditurile efectuate în scopul certificării unei organizaţii se mai numesc şi:
a. audituri de terţă parte
b. audituri de secundă parte
c. audituri de primă parte
66. Procedura de atestare a conformităţii unui produs, serviciu, proces sau SMC în raport cu un
referenţial prestabilit, reprezintă activitatea de:
a. omologare
b. acreditare
c. certificare
67. Activitatea de atestare de către o terţă parte a unui organism de evaluare a conformităţii (ex:
organism de certificare), reprezintă:
a. certificare
b. acreditare
c. omologare
68. Standardul ISO 22000 este utilizat ca referenţial pentru:

a. Sistemul de management al siguranței alimentelor
b. Sistemul de management al calităţii
c. Sistemul de management de mediu
69. Auditul de primă parte este:

a. un audit intern efectuat de organizaţia însăşi cu auditori proprii
b. un audit de certificare efectuat de către auditorii unui organism de certificare
c. un audit efectuat de către o organizaţie client
70. Gruparea mnemotehnică a factorilor care influenţează calitatea NU include:

a. metodele de lucru
b. mediul de lucru
c. standardele
Cecilia POP – Managementul calităţii
8. MANAGEMENTUL RESURSELOR MATERIALE SI UMANE ÎN

CADRUL UNUI SMC
8.1. Managementul asigurării resurselor materiale
8.2. Resursele umane – management şi implicare în funcţionarea SMC
8.2.1. Importanţa şi gestionarea resurselor umane
8.2.2. Managementul calităţii în recrutarea si selecţia resurselor umane
8.2.3. Instruirea, competenţa şi evaluarea personalului
8.2.4. Cultura organizaţională în contextul implementării SMC
8.2.5. Strategia motivării personalului în managementul calităţii
Asigurarea şi gestionarea tuturor categoriilor de resurse (materiale, financiare,

umane, informaţionale) necesare bunei funcţionări a unui SMC este o responsabilitate care
revine managementului de vârf .
În ceea ce priveşte asigurarea cu resurse materiale considerăm că o organizaţie care

a făcut efortul de a-şi implementa un SMC, trebuie să-şi schimbe radical atitudinea şi
nivelul pretenţiilor în ceea ce priveşte selectarea furnizorilor.
Criteriul de baza care trebuie avut în vedere este ca şi furnizorul la rândul său să aibă
implementat un SMC. In această situaţie, putem avea cel puţin în bună măsură (de dorit ar
fi în totalitate) convingerea că, în mod constant vom primi produse care să corespundă
criteriilor contractate.
Acesta nu trebuie să constituie unicul criteriu în selectarea furnizorilor, şi de asemenea,

nu este recomandat să ne bazăm în totalitate pe “un certificat ISO 9001”.
Aşa cum prevede şi ultimul principiu al managementului calităţii, intitulat

Managementul relatiilor cu partile interesate, (At! NOU) firma trebuie să aibă în vedere
stabilirea cu fiecare furnizor a unei relaţii reciproc avantajoasă şi un sistem de
feedback pentru îmbunătăţirea colaborării.
În acest mod poate fi menţinut un program de îmbunătăţire continuă a calităţii şi

diferendele referitoare la calitate pot fi evitate sau aplanate rapid. De această relaţie bună de
lucru beneficiază atât organizaţia client cât şi furnizorii.
Managementul de vârf răspunde de stabilirea autorităţii şi responsabilităţilor pentru

achiziţionarea produselor şi serviciilor necesare desfăşurării activităţii organizaţiei.
Chiar dacă organizaţia nu consideră necesară elaborarea unei proceduri

operaţionale de aprovizionare (deşi pentru multe firme este unul dintre procesele suport
cu cea mai mare influenţă asupra calităţii), trebuie neapărat să-şi determine propriile
specificaţii pentru produsele pe care intenţionează să le achiziţioneze şi să-şi
stabilească anumite criterii de selecţie (pentru evaluarea şi reevaluarea furnizorilor).
5
De altfel, conform standardului ISO 9001, referitor la procesul de aprovizionare,

trebuie sa reţinem următoarele aspecte:
a. Organizaţia trebuie să se asigure că produsul aprovizionat este conform cu

cerinţele de aprovizionare specificate; aşadar, fiecare organizaţie trebuie să-şi elaboreze
propriile specificaţii în ceea ce priveşte calitatea produselor aprovizionate.
Achiziţionarea cu succes a produselor şi serviciilor necesare desfăşurării proceselor

începe cu definirea clară a specificaţiilor. Pentru a fi eficiente, personalul implicat în
procesul de aprovizionare trebuie să se asigure că specificaţiile sunt:
- foarte clar definite

- aprobate de către Directorul general
- înţelese de către furnizori.
Cele mai multe organizaţii se mulţumesc doar cu specificaţiile date de către furnizor
(prin buletine de analiză, certificate de calitate, fişe de securitate etc.) fără a conştientiza
importanţa propriilor specificaţii pentru fiecare produs. De exemplu, pentru un
restaurant, am putea avea ca specificaţie pentru furnizorul de carne, tranşarea şi ambalarea
pe anumite cantităţi, în funcţie de necesarul zilnic, astfel încât să ne putem gestiona în mod
corect congelarea şi decongelarea produsului, eliberarea pentru preparare etc.
b. Tipul şi amploarea controlului aplicat furnizorului şi produsului aprovizionat

trebuie să depindă de efectul produsului aprovizionat asupra produsului realizat de
organizaţia noastră
De exemplu, un control mai riguros, mai amplu şi cu o ritmicitate mai mare ar putea
fi făcut la furnizorii de materii prime.
Este bine ca, pe lângă recepţiile cantitative şi calitative ale produselor achiziţionate şi
ale documentelor care atestă calitatea, periodic să efectuăm vizite la furnizor (anuntate
si/sau neanuntate), de comun acord cu acesta, pentru a ne convinge de condiţiile concrete
în care se realizează produsele achiziţionate de către noi. Frecvenţa acestor vizite şi în
general severitatea controlului pe care îl exercităm asupra furnizorului, trebuie să fie
în concordanţă cu influenţa produsului aprovizionat asupra calităţii produsului
realizat de către organizaţia noastră.
c. Trebuie stabilite criteriile de selectare, de evaluare şi de reevaluare a furnizorilor.
Se întocmesc Fişe de evaluare a furnizorilor care conţin un anumit număr de

criterii stabilite de fiecare organizaţie; de regulă, pentru fiecare criteriu se atribuie o notă
şi se decide punctajul total de la care un furnizor poate intra pe „Lista furnizorilor
acceptaţi”, respectiv lista celor de la care se vor achiziţiona produsele necesare. Deciziile pe
care le luăm în legătură cu evaluarea, selectarea şi controlul aplicat furnizorului trebuie
discutate cu acesta pentru a putea construi un sistem de relaţii reciproc avantajos.
6
În general, fiecare organizaţie urmăreşte să se aprovizioneze de la furnizori

recunoscuţi pentru calitatea produselor oferite şi pentru condiţiile avantajoase de
colaborare.
Selectarea furnizorilor rezultă dintr-o prospectare prealabilă a potenţialilor furnizori

de pe piaţă şi dintr-o alegere bazată pe evaluarea aptitudinii lor de a respecta calitatea
cerută, termenele de livrare, preţurile, precum şi capabilitatea menţinerii unei calităţi
constante (sau îmbunătăţite) în timp.
Evaluarea şi selectarea furnizorilor este coordonată de regulă de către

Managementul de vârf.
Criteriile de selectare avute în vedere la evaluarea furnizorilor vizează în special:
a) documentele descriptive ale modului de organizare a sistemului calităţii furnizorului;
b) cunoaşterea şi aprecierea unor elemente precum:
- rezultatele colaborării pentru prestaţii anterioare;
- evoluţia în timp a calităţii;
- evaluări ale furnizorului făcute de terţi;
- atestări, certificări din partea unor organisme recunoscute pentru SMC şi pentru
produsele furnizate;
- rezultatele auditurilor efectuate la furnizor;
- conştientizarea şi conformitatea funizorului faţă de cerinţele legale şi de reglementare

aplicabile;
- performanţele furnizorului în raport cu competitorii săi;
- fiabilitatea produselor, precum şi istoricul produselor în raport cu cerinţele.
- referinţele şi datele disponibile de la furnizori si terţi privind satisfacţia clientului;
- capabilitatea logistică a funizorului, inclusiv facilităţilee transport, locaţiile şi

resursele;
- preţul, facilităţile de plată
- termenele de livrare
- răspunsul la solicitări şi reclamaţii
7
- raportul calitate / preţ
- răspuns la comenzi urgente fără a face rabat la calitate
- acceptarea unor propuneri de modificare a unor parametri ca urmare a apariţiei unor

noi cerinţe
- competenţa persoanei de legătură care să aibă autoritate pentru gestionarea relaţiei

client-furnizor.
Multe dintre enumerările de mai sus pot constitui parte integrantă a unei fişe de
evaluare a furnizorilor.
Rezultatul evaluării furnizorilor în funcţie de criteriile prestabilite, permite întocmirea

„Listei furnizorilor acceptaţi”, adică a celor care au întrunit un anumit punctaj prestabilit (de ex:
minim nota 8). Un exemplu simplu pentru o astfel de listă este prezentat în tabelul 8.1.
Lista furnizorilor acceptaţi (model)

Produse/ Criterii (note)
Nr. servicii Q P L F R Total
Furnizor Decizia Obs.
crt. Furnizate 0,4 0,4 0,1 0,05 0,05
1. A produs 1 3,2 3,2 1,0 0,40 0,45 8,25 Acceptat
2. B produs 2 3,2 2,8 1,0 0,50 0,50 8,40 Acceptat
3. C produs 3 4,0 2,4 0,9 0,40 0,50 8,20 Acceptat
.... ........... ........... .... .... .... ... .... .... .............
9. I produs 9 3,6 3,6 1,0 0,50 0,45 9,15 Acceptat
Notele se dau de la 1 la 10!

SUNT ACCEPTAŢI FURNIZORII CARE AU OBŢINUT MEDIA 8!
Q=calitate
P=preţ
L=termen livrare
F= facilităţi de plată
R= reputaţie
T=nota finală =(Q*pQ+P*pP+L*pL+ F*pF+R*pR)
Pentru principalele produse sau servicii care urmează a fi achiziţionat se urmăreşte

selectarea unui număr de minimum doi furnizori pentru a se preveni problemele legate de
8
indisponibilitatea unui anumit furnizor pentru a efectua livrări în condiţiile solicitate (cu
excepţia furnizorilor ce fac obiectul unor contracte de exclusivitate).
De foarte mare importanţă sunt şi inspecţiile făcute produselor aprovizionate.
Modalităţile de inspectare sunt dependente de tipul produsului aprovizionat,

aparatura necesară, etc. Indiferent însă de conjunctură şi dotări, toate analizele calitative
trebuie efectuate chiar dacă necesită anumite costuri financiare sau de timp.
Efectele unui produs necorespunzător, a cărui neconformităţi nu au fost depistate

în această fază de inspecţie la aprovizionare, pot fi dezastruoase dacă intră în procesul
tehnologic, atât pentru bugetul organizaţiei cât şi pentru siguranţa consumatorilor, ceea ce
poate conduce chiar la incidente de ordin legal.
Documentele de aprovizionare (Certificat/ Declaraţie de conformitate, Certificat

de analiză, Fişă tehnică, Fişă de securitate etc.) au în general regim de documente
controlate. Arhivarea lor se face la nivel central în dosarul fiecărui furnizor.
Standardul ISO 9001 tratează problematica referitoare la managementul resurselor

într-un captol distinct, respectiv cap. 7 „Suport”; în cadrul acestuia distingem subcapitolul
7.1. „Resurse”. Cerinţele referitoare la gestionarea şi controlul procesului de aprovizionare
sunt prezentate în capitolul 8 „Operare”, respectiv subcapitolul 8.4 Controlul proceselor,
produselor și serviciilor furnizate din exterior.
De retinut:
1. Cine are responsabilitatea asigurarii resurselor

2. Criteriu de baza : si furnizorul sa aiba SMC certificat
3. Ce trebuie sa-si defineasca organizatia client pentru a avea o relatie reciproc
avantajoasa cu furnizorii sai
4. Conditii care trebuie indeplinite de specificatiile proprii de aprovizionare
pentru a fi eficiente
5. Factorul de care depinde tipul şi amploarea controlului aplicat furnizorului şi
produsului aprovizionat
6. Trebuie stabilite criteriile de selectare, de evaluare şi de reevaluare a
furnizorilor.
7. Documente intocmite in cadrul procesului de evaluare a furnizorilor si ce
contin acestea
8. Exemple de criterii de selectare pentru evaluarea furnizorilor
9. Documentul intocmit ca urmare a evaluarii furnizorilor
10. Numarul frunizorilor necesari pentru un produs
9
8.2. Resursele umane - management şi implicare în funcţionarea SMC
Resursele umane sunt cele mai importante resurse ale organizaţiei deoarece sunt
singurele capabile să producă şi să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziţia unei
organizaţii.
De asemenea, eficacitatea utilizării tuturor celorlalte categorii de resurse (materiale,

financiare, informaţionale) aflate la dispoziţia unei organizaţii depinde într-o măsură din ce
în ce mai mare de eficacitatea folosirii resurselor umane.
Oamenii proiectează şi realizează bunuri şi servicii, controlează calitatea, alocă

resurse, iau decizii şi stabilesc sau elaborează obiective şi strategii.
Definind organizaţia din punctul de vedere al resurselor umane, putem spune, că

aceasta este un sistem structurat de interacţiune a oamenilor în scopul realizării unor
obiective comune.
Activităţile din domeniul resurselor umane care trebuie desfăşurate indiferent de

mărimea organizaţiilor sunt:
- planificarea resurselor umane;
- recrutarea, selecţia şi asigurarea cu personal competent;
- proiectarea posturilor;
- pregătire, organizare şi dezvoltare;
- motivarea personalului prin recompense materiale şi morale;
- consiliere privind problemele personale ale angajaţilor;
- sindicat / relaţii de muncă;
- programe de lucru;
- disciplina şi controlul;
- planificarea carierei.
În desfăşurarea sau manifestarea activităţilor menţionate, managerii, indiferent de

nivelul ierarhic, trebuie să asigure permanent un anumit echilibru între interesele
angajaţilor şi obiectivele organizaţiei (atat cele generale cat si cele referitoare la calitate).
Oamenii participă la numeroase evenimente din activitatea organizaţiei ca

reprezentanţi ai acesteia, iar felul în care fac acest lucru determină în final percepţia atât
asupra imaginii organizaţiei cât şi asupra imaginii lor.
De acest lucru trebuie ţinut cont în toate domeniile de activitate şi în mod cu totul
special în domeniile bazate pregnant pe forţa de muncă; prezenţa omului în desfăşurarea
activităţilor unei organizaţii nu poate fi înlocuită în toate domeniile. De exemplu, nu
10
credem că un turist ar fi încântat de ideea de a fi întâmpinat la recepţia unui hotel de către un

robot pe post de recepţioner.
Resursele umane reprezintă una dintre cele mai importante investiţii ale unei
organizaţii, ale cărei rezultate devin tot mai evidente în timp.
În opoziţie cu abordarea factorului uman sub forma unor costuri sau a unui capitol
de cheltuieli, numeroşi specialişti în domeniul resurselor umane, atrag atenţia asupra
necesităţii de a trata personalul ca fiind un capital de investiţii pentru dezvoltarea ulterioară a
organizaţiei, fiind totodată considerat unul dintre domeniile strategice ale oricărei firme
orientate spre viitor.
Importanţa strategică a resurselor umane este evidenţiată şi de faptul că acestea

reprezintă o variabilă critică în succesul sau insuccesul oricărei organizaţii pe termen
lung.
Specialistul francez Jacques Servan Screiber arată că "managementul este arta artelor
întrucât are în vedere dirijarea talentului altora".
8.2.2. Managementul calităţii în recrutarea şi selecţia resurselor umane
Organizaţiile cu un SMC implementat în conformitate cu standardul ISO 9001

trebuie să se asigure că personalul angajat este competent în ceea ce priveşte studiile,
instruirea, abilităţile şi experienţa necesară în procesele de producţie derulate. Această
asigurare are ca prim demers organizarea unui sistem coerent şi funcţional de recrutare
şi selecţie a personalului.
RECRUTAREA PERSONALULUI
Recrutarea este activitatea de identificare a persoanelor care posedă

caracteristicile solicitate de posturile vacante şi de atragere a lor în cadrul organizaţiei.
Activitatea de recrutare se poate desfăşura:

- continuu
- corespunzător planificării necesarului de personal
- cand apare o anumită necesitate
Metode de recrutare a resurselor umane
1. Anunţurile publicitare
2. Reteaua de cunostinte
3. Folosirea consilierilor pentru recrutare
4. Fisierul cu potentiali angajati
Sursele de recrutare pot fi:

- din mediul intern al firmei
11
- din mediul extern.

Criterii de recrutare a resurselor umane
1. Competenta
2. Vechimea
3. Potentialul de dezvoltare al candidatilor
1. Competenta are o acceptiune mai larga, incluzand pe langa priceperea in

realizarea sarcinilor si alte calitati cerute de postul respectiv cum ar fi: inteligenta,
creativitate, usurinta integrării în colectiv precum si rezultatele obtinute in postul
actual sau in posturile anterioare.
2. Vechimea - organizaţiile pot opta pentru diverse variante:

- sa recruteze numai tineri care pot fi formaţi şi modelaţi mai uşor în concordanţă cu
viziunea şi cultura organizaţiei;
- să recruteze persoane cu o anumita experienţă, deci cu vechime în muncă.
Atenţie ! nu întotdeauna numărul anilor de activitate condiţionează automat competenţa celui recrutat
In cazul organizatiilor mari se recomanda constituirea unei piramide de varsta care sa

permita posibilitati normale de promovare şi înlocuire de personal.
3. Potentialul de dezvoltare al candidatilor, aşa cum îi spune şi numele, are în

vedere potenţialul candidaţilor de a se dezvolta (vizează capacitatea de învăţare, adaptare,
de reacţie la stres, receptivitate faţă de nou, creativitate, gestionare a riscurilor etc.) pentru a
putea fi capabili să ocupe în viitor anumite funcţii şi să contribuie la creşterea
competitivităţii organizaţiei.
Principii de recrutare a resurselor umane
- alegerea cu discernământ a metodelor şi surselor de recrutare;

- efectuarea recrutării de către persoane competente, imparţiale şi obiective;
- efectuarea recrutării după un plan elaborat în mod diferenţiat pentru funcţii de
conducere, funcţii de execuţie, personal tehnic, personal administrativ etc.;
- determinarea necesarului de recrutare în funcţie de inventarierea nevoilor de
personal;
- informarea exactă asupra cerinţelor postului prin textul anunţului de recrutare;
- comportament etic faţă de firmele concurente care recrutează personal în acelaşi
domeniu.
Cauze care conduc la esecul recrutarii:
- Imaginea necorespunzătoare pe care o prezintă firma despre post;

- Enunţarea prea detaliată a cerinţelor postului;
- Incompetenţa, inabilitatea şi dezinteresul celor care recrutează;
- Folosirea unor metode de recrutare neadecvate pentru postul în cauză.
12
SELECŢIA PERSONALULUI
Selecţia personalului este procesul prin care se alege, conform unor criterii
prestabilite (pregătire, aptitudini, etc.), cel mai potrivit candidat pentru a ocupa un anumit
post.
Responsabilităţile privind selecţia resurselor umane revin:
- conducerii superioare;
- managerilor de departamente;
- departamentului de resurse umane;
Activităţile asigurate de conducerea de vârf în procesul de selecţie pot fi:

- solicitarea de angajaţi care să îndeplinească un anumit set de cerinţe pentru
ocuparea posturilor;
- participarea în echipa de selecţie;
- intervievarea candidaţilor;
- asumarea deciziei finale asupra selecţiei de personal, după consultarea în prealabil a
specialiştilor din domeniul postului şi din cadrul departamentului de personal.
Directorii de departamente:
- comunică necesarul de personal şi competenţele necesare pentru posturile
vacante;
- participă în echipa de selecţie (dacă sunt solicitaţi);
- consiliază conducerea superioară pentru selecţia finală a candidaţilor;
- pregătesc şi asigură integrarea noului angajat.
Departamentul de resurse umane:

- Asigură primirea iniţială a candidaţilor, organizând acest proces ca pe o activitate
de marketing;
- Organizează şi conduce interviul de selecţie iniţial;
- Administrează testele de evaluare;
- Verifică referinţele solicitantului;
- Intermediază legatura între candidaţii cei mai buni şi conducerea superioară a firmei
pentru selecţia finală;
- Evaluează eficacitatea şi succesul procesului de selecţie.
Etapele procesului de selecţie a resurselor umane includ atât activităţi care se

realizează în exclusivitate de către solicitant cât şi activităţi care se realizează de către
organizatori:
1. Intocmirea unui curriculum vitae

2. Intocmirea scrisorii de prezentare
3. Completarea formularului de angajare
4. Interviul
5. Testarea
13
6. Verificarea referinţelor
7. Examenul medical
8. Angajarea
Fiecare etapa este eliminatorie
1. Intocmirea unui curriculum vitae (CV1).
Curriculum vitae este un document care conţine informaţii obiective şi concrete

privind activitatea anterioară şi prezentă a solicitantului unui post. El este mijloc de
triere preliminară a candidaţilor, mediind de regulă întrevederea dintre solicitant şi
reprezentanţii firmei care, într-o etapă ulterioară, vor realiza interviul de selecţie.
CV-ul nu este o autobiografie ci un document concis, de care depinde practic şansa

unui interviu.
CV-ul ar trebui să conţină informaţii referitoare la:
- datele personale: nume, prenume, adresă, telefon şi opţional naţionalitate, stare

civilă, vârstă etc;
- locul de muncă (domeniul ocupaţional) vizat;
- experienţa profesională, pentru fiecare perioadă fiind recomandat să se menţioneze:

 Funcţia
 activităţile şi responsabilităţile principale
 numele şi adresa angajatorului
 tipul activităţii sau sectorul de activitate.
- educaţie şi formare (pentru fiecare perioadă este recomandat să se menţioneze:

 calificarea, respectiv diploma obţinută
 competenţe profesionale dobândite
 numele şi tipul instituţiei de învăţământ, respectiv a furnizorului de formare
 nivelul pregătirii în clasificarea naţională sau internaţională.
- aptitudini şi competenţe personale (ex. limbi străine, competenţe şi abilităţi

sociale, organizatorice, competenţe şi aptitudini tehnice, de utilizare a calculatorului,
artistice etc.);
- alte subiecte considerate utile de către solicitant pentru un anumit loc de muncă.
CV-ul trebuie să conţină doar informaţiile relevante pentru domeniul şi postul

solicitat.
1
latina, Cursul vietii
14
De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că CV-ul este cartea de vizită care îl
prezintă şi precede pe candidat.
Din acest motiv, la elaborarea CV-ului trebuie avute în vedere mai multe elemente
precum:
 redactare îngrijită;
 precizarea aspectelor menţionate în mod expres în descrierea postului;
 să nu se menţioneze pretenţii salariale;
 să conţină numai informaţii reale;
 să se menţioneze toate posturile ocupate anterior şi realizările obţinute;
să facă referire şi la fapte doveditoare ale aptitudinilor menţionate – ex: aptitudini de
comunicare ..”am fost ales de 2 ori pentru a face parte din echipa de negociere ...... ”
 să conţină informaţii referitoare la pasiuni, implicare civică, activitate în
organizaţii profesionale, dar să nu includă informaţii de natura religioasă sau politică;
 să se menţioneze disponibilitatea de a călători sau de a se muta la solicitarea
organizaţiei;
 în cazul oamenilor de ştiinţă, cercetătorilor, cadrelor didactice universitare
care au lucrări publicate sau alte activităţi ştiinţifice este recomandat ca o secţiune a CV-ului
să conţină şi aceste informaţii;
 tinerii absolvenţi care nu au ocupat nici un post anterior, vor prezenta mediile
obţinute, premii, burse, activităţi de voluntariat etc.
Tipuri de CV :
CV-ul cronologic este organizat pe etape, începând cu perioada prezentă şi

continuând în ordine invers cronologică. De reţinut că este recomandat să nu conţină
perioade neacoperite (întreruperi de activitate).
CV-ul funcţional pune accent pe realizările obţinute fără a ţine seama de

cronologia lor; în cazul acestui tip de CV se începe cu perioada cea mai de succes şi în
continuare se are în vedere ordonarea după acest element.
2. Scrisoarea de prezentare trebuie:

- să fie scurtă, concisă şi redactată într-un stil direct de adresare.
- să nu repete informaţiile cuprinse în CV
- să vină cu unele argumentări (de ex: “de ce consider că sunt cea mai potrivită
persoană pentru ocuparea acestui post”) şi informaţii suplimentare (ex: salariul actual etc.).
- Această scrisoare este adresată de regulă directorului de la departamentul

de personal sau managerului general.
3. Completarea formularului pentru angajare. Acest document este impropriu

denumit “formular de angajare”. În realitate este un formular care permite obţinerea
informaţiilor despre candidaţi într-o formă organizată, standardizată.
Are drept scop:
15
- sa evidentieze dorinta solicitantului de a obtine un post

- sa ofere intervievatorului un profil al solicitantului care sa poata fi folosit la
interviu
- sa constituie un element al dosarului de personal pentru solicitantul care devine
angajat.
Formularele trebuie adaptate pentru fiecare post in parte.
Formularul are la sfarsit o declaratie pe care solicitantul este obligat sa o semneze.
In multe tari exista organizatii care lupta ca in aceste formulare sa nu fie incluse
informatii refritoare la varsta, stare civila, numarul copiilor etc.
4. Intervievarea pentru selecţie. Candidatul trebuie sa pregătească participarea

la un interviu, punând accent deosebit pe cunoaşterea organizaţiei în care doreşte să se
angajeze.
Participanţii la interviu trebuie să aibă în vedere unele raţionamente precum:
- să fie pregătiţi să răspundă la orice intrebare (să nu ezite când răspund la întrebări,
deoarece orice ezitare va genera dubii şi implicit alte întrebări suplimentare);
- să ofere răspunsuri SCURTE şi inteligibile;
- să nu dea informaţii eronate;
- să nu se subaprecieze dar nici să nu se supraaprecieze;
- să manifeste interes real pentru postul vacant prin întrebari pertinente adresate
intervievatorilor.
Succesul procesului de selecţie depinde şi de profesionalismul persoanelor care

conduc interviul şi care la rândul lor vor trebui de asemenea, să respecte anumite reguli
precum:
- să cunoască bine descrierea postului;
- să stabilească nivelul abilităţilor, aptitudinilor, cunoştinţelor şi exigenţelor cerute de
post;
- să cunoască CV-ul fiecărui candidat;
- să pregătească interviul, stabilind anticipat întrebările (majoritatea deschise);
- să pregătească informaţiile pe care candidaţii le pot cere despre post şi organizaţie;
- să respecte programul de desfăşurare a interviului;
- să nu întrerupă desfaşurarea interviului;
- să trateze candidaţii cu profesionalism într-un climat cât mai destins (dacă nu este
un interviu “sub presiune”);
- să coreleze limbajul corpului candidaţilor cu răspunsurile primite;
- să asculte cu atenţie candidatul şi să nu-l întrerupă nejustificat;
- sa evite gesturile, pauzele si remarcile;
- să încheie interviul în termeni amabili şi să comunice data cand vor fi anunţate
rezultatele;
16
- să facă evaluarea imediat după interviu pentru a nu greşi în aprecieri.
Pe parcursul interviului echipa de intervievare îşi axează atenţia pe aspecte

precum:
- capacitatea de organizare a candidatului;
- aptitudinea de a lucra în colectiv;
- verificarea informaţiilor din CV ;
- abilităţile de comunicare;
- capacitatea de reacţie şi temperamentul;
- capacitatea de analiză şi sinteză;
- preocupări personale ale candidatului şi măsura în care acestea ar putea să-i afecteze
performanţele profesionale etc.
Interviurile pot fi:

- structurate (ca un chestionar verbal);
- nestructurate;
- sub presiune (organizate de regulă pentru posturile de conducere care implică
situaţii deseori stresante).
Erori care pot aparea in desfasurarea interviului:
- judecatile premature - cum intra in sala, cum este imbracat, cum saluta....
- efectul de halou - cel care ia interviul este impresionat de un anume raspuns
(favorabil sau nefavorabi) si nu aude in continuare decat lucrurile legate de acesta.
- “zgomotul cultural” – “faptul ca ai fost cel mai bun jucator de..... este laudabil, dar
vorbeste-mi despre rezultatele deosebite de la ultimul loc de munca”
5. Testarea pentru selecţie. Testul este o probă bine definită care implică
executarea unei activităţi, identică pentru toţi candidaţii. Testul este apreciat ca fiind un
instrument specializat care necesită condiţii speciale de aplicare şi interpretare.
Dintre tipurile de teste descrise în literatura de specialitate enumerăm: teste bio-
medicale si psiho-fiziologice; teste de aptitudini; teste de îndemânare; teste de inteligenţă şi
perspicacitate; teste generale de personalitate; metoda centrului de evaluare (studiază
comportamentul candidaţilor în situaţii critice) etc.
6. Verificarea referinţelor se realizează înainte sau după interviu şi se referă la datele

înscrise in CV, în formularul de angajare precum şi la cele furnizate în timpul interviului.
7. Examenul medical
.
8. Angajarea, trebuie să se facă respectand legile în vigoare; între organizaţie şi
angajat se încheie un contract de muncă şi se emite o decizie de angajare care va fi dusă
la îndeplinire de către departamentul de personal.
Pentru organizaţiile cu sistem de management al calităţii implementat şi certificat,

cerinţele referitoare la resursele umane se regăsesc în standardul ISO 9001, subcapitolul
17

1
7.1.2 „Personal”, respectiv 7.1.6. „Cunostinte organizationale’, 7.2 „Competenta”, 7.3

„Constientizare” . (NOU! ISO 9001:2015)
De retinut:
Referitor la recrutare:
- definitie
- cand se desfasoara
- metode de recrutare
- surse de recrutare
- criterii de recrutare
- principii de recrutare si cauze care pot conduce la esec
Referitor la selectie:
- definitie
- responsabilitati pt conducere de varf, manageri departamente, dep. RU
- etape – cu detalierea aspectelor specifice fiecarei etape.
Bibliografie:
Pop Cecilia, Muresan Gh., Pop M., 2013, Calitatea, siguranţa şi merceologia produselor
alimentare. Ed. Casa Cărţii de Stiinţă, Cluj-Napoca, ISBN, 978-606-17-0382-1.
IMPORTANT !!!!
In continutul suportului de curs prezentat in acest material sunt si informatii

actualizate comparativ cu cele prezentate in carte !!!
18
8. MANAGEMENTUL RESURSELOR MATERIALE SI UMANE ÎN

CADRUL UNUI SMC - continuare
8.2. Resursele umane – management şi implicare în funcţionarea SMC
8.2.2. Managementul calităţii în recrutarea si selecţia resurselor umane
8.2.3. Instruirea, competenţa şi evaluarea personalului
8.2.4. Cultura organizaţională în contextul implementării SMC
8.2.5. Strategia motivării personalului în managementul calităţii
8.3. Instruirea, competenta si evaluarea personalului
In cadrul SMC, organizaţiile întocmesc la începutul fiecărui an programe de pregătire

şi instruire a personalului atât pe probleme specifice profesiei lor cât şi în domeniul
Managementului calităţii (tabelul 8.1.)
Tabelul 8.1. Plan privind instruirea şi perfecţionarea personalului în anul........ (model)
Responsabil Data Nr. / data raport

Denumir
curs Participanţi progra- instruire
e curs
mată
A. CURSURI EXTERNE PROFESIONALE
B. CURSURI EXTERNE ÎN DOMENIUL ASIGURĂRII CALITĂŢII
C. CURSURI INTERNE PROFESIONALE
D. CRSURI INTERNE ÎN DOMENIUL ASIGURĂRII CALITĂŢII
E. ALTE TIPURI DE INSTRUIRI
În cadrul unui SMC, organizaţiile elaborează de regulă proceduri operaţionale

intitulate, de exemplu, “Instruirea personalului”, “Instruirea şi evaluarea resurselor
umane”, “Instruire, competenţă, conştientizare” etc.
5
Obiectivul principal al procesului descris în aceste tipuri de proceduri îl constituie

creşterea calităţii resurselor umane printr-o mai bună motivare şi conştientizare şi prin ridicarea
nivelului de cunoştinte şi abilităţi profesionale.
Fiecare procedură ar trebui să conţină şi nişte indicatori de performanţă pentru

procesul descris. În acest sens, indicatorii de performanţă ai procesului pot fi:
 numărul de instruiri efectuate;
 creşterea performanţelor angajaţilor;
 nivel de cunoştinţe demonstrat prin certificate, diplome, rapoarte de instruire;
 suma de la bugetul organizaţiei alocată pentru acest proces;
 reducerea absenteismului;
 păstrarea angajaţilor din punctele cheie;
 reducerea fluctuaţiei de personal etc.
In cadrul acestor proceduri, pe lângă descrierea procesului în sine, se face trimitere şi
la schema logică a procesului de instruire, eventual evaluare etc., la programul anual de
instruire, la fişa postului, la raportul de instruire. Referitor la acest ultim document,
menţionăm că în Managementul calităţii trebuie urmărită eficienţa oricărei activităţi
desfăşurate.
Acest Raport de instruire are şi această menire, el incluzând de regulă:
- data şi tema cursului;

- instructorul / lectorul care a condus cursul şi durata acestui curs;
- numele participanţilor;
- calificativele obţinute de participanţi pe baza testelor sau a dezbaterilor de la finalul
cursului;
- observaţii ale lectorului referitor la eficienţa cursului predat, eficienţă care de regulă,
se raportează la receptivitatea şi calificativele cursanţilor.
Fisa postului
Competenţele personalului sunt trecute în “fişa postului” fiecărui angajat. Stabilirea
competenţelor poate fi făcută, după caz, fie pe baza experienţei acumulate la locul de muncă,
fie pe baza instruirilor efectuate şi a rezultatelor obţinute.
În relaţia angajat – angajator, Fişa postului este unul dintre cele mai importante
documente, deoarece clarifică locul şi obligaţiile fiecăruia în sistem. Ea se elaborează
pentru fiecare funcţie în parte, un exemplar revenind obligatoriu salariatului; un alt
exemplar trebuie să ajungă la Departamentul personal în dosarul angajatului, şi dacă se
consideră necesar, poate fi unul şi la şeful de departament / sector de activitate.
Conţinutul fişei postului este stabilit de personalul desemnat în acest sens, dar, ca
recomandare, ar putea avea următoarea structură:
 denumirea postului;
 poziţia în C.O.R. (Codul ocupaţiilor din România);
 scopul postului de muncă;
6
 poziţia (marca);
 departamentul;
 cerinţe:
- calificarea şi pregătirea necesară;
- cunoştinţe, competenţe şi abilităţi; competenţele ar fi bine să fie detaliate mai mult
pentru a se înţelege corect de către salariat ce anume includ acestea;
- aptitudini.
 relaţii:
- ierarhice;
- funcţionale.
- de inlocuire
 sarcinile postului de muncă ;
 responsabilităţi;
 limite de autoritate;
 materiale şi mijloace aflate în directa răspundere a angajatului.
Atribuţiile menţionate în Fişa postului pot fi completate şi prin anexe.
Structura desfăşurată mai sus poate fi îmbunătăţită, modificată în funcţie de dorinţa

angajatorului şi specificul activităţii organizaţiei.
De asemenea, se fac menţiuni la obligaţia fecărui salariat de a înţelege şi respecta

politica referitoare la calitate, de a-şi realiza sarcinile care îi revin în domeniul calităţii aşa
cum sunt ele definite în Procedurile şi Manualul Calităţii, care fac parte integrantă din
Documentaţia Sistemului de management al Calităţii.
Angajatul trebuie să confirme că a citit şi înţeles în întregime cerinţele specificate în fişa

postului şi că va răspunde de respectarea lor în întregime.
Tot în acest document, se precizează şi faptul că nerespectarea obligaţiilor stipulate în

fişa postului poate conduce la suspendarea şi încetarea contractului de muncă, în condiţiile
legilor în vigoare şi a Contractului Colectiv de Muncă.
Menţionăm că de multe ori, în cazul litigiilor dintre angajat şi angajator fişa postului este
unul dintre documentele cerute în justiţie şi care clarifică relaţia dintre cei doi parteneri.
Acesta este şi unul dintre motivele pentru care insistăm în formularea corectă, clară şi cu
responsabilitate a fişelor de post. Lipsa lor nu este admisă în cadrul unui Sistem de
management al calităţii.
Fişa postului se datează şi se semnează obligatoriu de către toţi cei implicaţi (director, şef
de departament, salariat etc.).
EVALUAREA PERFORMANTELOR
7
Evaluarea performanţelor se realizează prin evaluarea individuală a unor criterii de

performanţă profesională. În continuare prezentăm pe scurt un posibil model de evaluare a
performanţelor.
Astfel, evaluarea performanţelor se poate face prin completarea unei Fişe de

apreciere de către şeful ierarhic. Fiecărui criteriu de apreciere profesională îi corespund
anumite nivele de performanţă acordându-se un punctaj de la 1 la 10. Fiecare criteriu, în
funcţie de importanţa sa, are o pondere “P” în aprecierea finală, care variază, şi este
stabilită în fişă. Punctajul unui criteriu se obţine înmulţind nota acordata (1...10) cu
ponderea criteriului. Punctajul total se calculează ca sumă a punctajelor tuturor criteriilor.
De exemplu:
calitate randament cunostinte initiativa disciplina
30% 30% 15% 10% 15%
Calificativele pot fi:

 Excelent = 9.5...10;
 Foarte Bine = 8,5...9,5;
 Bine = 7,0....8,5;
 Suficient = 6...7;
 Insuficient sub 6
Recomandăm ca într-o organizaţie cu Sistem de management al calităţii implementat,

dacă un salariat este apreciat la criteriile “calitate” sau “disciplină” cu calificativul
“insuficient”, indiferent de aprecierile obţinute la celelalte criterii, nivelul de performanţă
general să fie evaluat ca “insuficient”.
Evaluarea performanţelor profesionale ale angajaţilor poate fi făcută anual, în luna

ianuarie, pentru anul precedent.
Deciziile care se adoptă în domeniul resurselor umane trebuie să fie deosebit de

responsabile, analizate din punctul de vedere al impactului lor social, precum şi din cel al
posibilităţilor de minimizare pe cât posibil, a costurilor sociale. Ele trebuie adoptate
întotdeauna în funcţie de personalitatea sau condiţiile de adaptabilitate ale angajaţilor, ţinând
cont de experienţa, caracterul, reacţia la reuşite sau eşecuri, reacţia la diferite aspecte
materiale precum şi impactul unor drame cotidiene.
Prin urmare, personalul unei organizaţii nu poate fi tratat ca o “persoană medie”, ci în
mod diferenţiat, deoarece fiecare angajat este o personalitate unică, cu trăsături absolut
specifice.
De aceea, pentru realizarea obiectivelor organizaţiei, între care un loc important este
deţinut de obiectivele referitoare la calitate, personalul firmei trebuie înţeles, motivat şi
antrenat.
În consecinţă, se impune crearea unui climat motivaţional sau organizaţional
corespunzător, în care necesităţile individului să poată fi integrate în necesităţile organizaţiei
8
si prin care individul să-şi poată satisface cât mai bine propriile obiective muncind pentru
obiectivele organizaţiei.
De retinut:
- Continutul unui plan de instruire si perfectionare a salariatilor
- indicatorii de performanta ai procesului de instruire
- Evaluarea eficientei activitatii de instruire
- Structura unui raport de instruire
- Documentul care clarifica locul si rolul fiecarui angajat in organizatie (incluzand

competente, responsabilitati, relatii ierarhice etc)
- Continutul fisei postului
- Pentru cine se elaboreaza fisa postului si cine o pastreaza (gestioneaza)
- aspecte referitoare la evaluarea performantelor salariatilor (cand se face, exemple de

criterii si mod de apreciere, care sunt aspectele care trebuie avute in vedere in luarea
deciziilor dupa evaluare)
8.4. Strategia motivării personalului în managementul calităţii

Crearea motivaţiei presupune inducerea la alte persoane a voinţei, respectiv dorinţei
de ameliorare zilnică a propriei prestaţii, prin orientarea inteligenţei şi a eforturilor acestora
spre atingerea unor obiective ale întreprinderii.
Fiecare acţiune orientată spre ameliorarea calităţii necesită o participare voluntara şi

o implicare totala a salariaţilor.
Acest lucru se întâmplă însă rareori datorită faptului că oamenii dispun de o relativă
inerţie la schimbare.
Practica managerială în domeniu dovedeşte că schimbările organizaţionale sunt pline de

dificultăţi, implicand risc prin doza de neprevăzut, iar adesea, chiar comportamentul mai puţin
adecvat (dar de regulă bine intenţionat) al celor care se străduiesc să facă schimbări generează
rezistenţă la schimbare.
Implicarea tuturor în soluţionarea problemelor comune referitoare la calitate nu

poate exista decât în măsura în care informaţia circulă în cadrul fiecărei funcţii, precum şi
între diferitele funcţii ale firmei. Dar, pentru ca informaţia să circule este necesară
modificarea comportamentului salariaţilor, astfel încât fiecare angajat :
- să manifeste disponibilitate pentru ascultarea celorlalţi;

- să accepte "dreptul de a greşi" ca fiind o condiţie esenţială a generării
încrederii;
9
- să recunoască greşelile ca fiind o sursă de progres;

- să evite prejudecăţile şi soluţiile preconcepute;
- să rezolve problemele fără să se implice în emiterea de judecăţi cu privire la
valoarea oamenilor.
Dintre sursele care pot contribui la crearea motivaţiei menţionăm1:
1. satisfacerea necesităţilor clienţilor interni ai întreprinderii
Este cunoscut faptul că nu se poate vorbi despre calitate dacă nu se acţionează în mod
adecvat pentru satisfacerea necesităţilor clienţilor externi; în acelaşi mod trebuie acţionat şi
în legătură cu "clienţii interni", respectiv salariaţii firmei.
Motivaţia oamenilor în procesul muncii poate fi explicată cel mai bine pe baza
cercetărilor întreprinse de Maslow şi Herzberg referitoare la cele cinci necesităţi
fundamentale ale omului, necesităţi (cerinţe) care determină motivaţiile acestora.
I. Cerinţele fiziologice (de subzistenţă) se referă la nevoi elementare (foame,
îmbrăcăminte, somn etc.) sau, în cadrul întreprinderii la nevoia de a dispune de un salariu de
bază.
II. Cerinţele de securitate se referă la nevoi precum nevoia de locuinţă, sau în
întreprindere la nevoia de a avea un loc de muncă sigur/stabil, de a beneficia de securitatea
socială şi de securitatea muncii, de vechimea în muncă etc.
III. Cerinţele sociale (de apartenenţă) se referă la nevoia de a face parte dintr-o
comunitate (de ex. întreprinderea) sau dintr-un grup de lucru, dintr-o echipă, de a fi
acceptat, de a fi la curent cu ceea ce se întâmplă etc.
IV
III
II
I
I. Cerinţe fiziologice (de subzistenţă)

II. Cerinţe de securitate
III. Cerinţe sociale
IV Cerinţe de recunoaştere (stimă)
V. Cerinţe de autorealizare
1
AFNOR - Ghid practic de managementul calităţii pentru firmele performante (trad.). Ed. Niculescu, Bucureşti, 1999, p.
131-136.
10
Fig. 9.3 Piramida satisfacerii cerinţelor

(după Maslow şi Herzberg)
IV. Cerinţele de recunoaştere, de stimă, implică nevoia de a avea un titlu sau un

statut în organizatie, de a fi consultat, de a exercita o autoritate asupra altor persoane etc.
Toate acestea reprezintă de fapt, necesitatea de a fi util altora şi de a fi recunoscut de
ceilalţi prin intermediul propriilor fapte.
V. Cerinţele de autorealizare se referă la sentimentul de a pune în valoare toate
capacităţile proprii şi de a putea influenţa anumite evenimente.
Cunoscând aceste 5 categorii de necesităţi, şi mai ales încercând să le satisfacem,
vom putea avea clienţi interni (salariaţi) satisfăcuţi şi motivaţi în ceea ce întreprind. De
menţionat că necesităţile I-II trebuie satisfăcute prioritar, întrucât ele condiţionează
satisfacerea necesităţilor III-IV-V.
Herzberg afirmă însă că necesităţile I-II nu sunt factori de motivare propriu-zişi
(factori motori). Altfel spus, oamenii nu pot fi motivaţi prin plata anumitor drepturi băneşti,
sau prin securitatea locului de muncă, dar lipsa acestei plăţi (în raport cu un referenţial
prestabilit şi acceptat), respectiv a securităţii, constituie factori puternici de demotivare.
Necesităţile III-IV-V sunt toate factori de motivare.
Pentru a avea succes în realizarea calităţii totale managerii ar trebui să-şi pună
întrebări precum:
- Cum răspunde firma necesităţilor salariaţilor săi ?
- Salariaţii firmei (clienţii interni) sunt satisfăcuţi pe plan personal ?
- Ce se poate face pentru a răspunde necesităţilor lor ?
- Prin ce mijloace se poate acţiona, în mod concret, pentru ca fiecare salariat să aibă
dorinţa şi voinţa de a acţiona ?.
2. Respectarea relaţiei client - furnizor între compartimentele întreprinderii.
Orice întreprindere este un ansamblu de funcţii (conducere, aprovizionare, marketing,

comercial, personal etc.). Fiecare salariat lucrează în întreprindere pentru a satisface
necesităţile unei persoane, echipe sau funcţii. De exemplu funcţia "aprovizionare" trebuie nu
numai să cumpere cât mai ieftin ci şi să satisfacă şi cerinţele clientului său intern (funcţia
"producţie") precum respectarea termenelor, a cantităţilor şi calităţii solicitate etc.
De remarcat şi faptul că, în cadrul relaţiei interne client-furnizor, orice salariat,
proces, compartiment, funcţie din întreprindere este pe rând, "client intern" şi "furnizor
intern". În situaţia de clienţi interni ei au drepturi, iar în cea de furnizori interni au
obligaţii.
O mai bună cunoaştere a obligaţiilor lor reciproce se poate realiza prin identificarea
şi stabilirea oficială (în scris) a acestor obligaţii în cadrul întreprinderii. Prezentarea scrisă
a acestor obligaţii reprezintă de fapt şi un foarte bun suport de ameliorare a comunicării
11
interne; întreprinderile cu experienţă în managementul calităţii oficializează aceste obligaţii

şi drepturi prin intermediul unui aşa-numit "contract de interfaţă".
3. Satisfacerea cerinţelor individuale în cadrul progresului colectiv.
Managerul trebuie să aibă rol de motivant/animator pentru echipă şi nu de autocrat

(conducator cu puteri absolute).
De asemenea mai este nevoie şi de acceptarea de către întreg personalul a două
principii importante:
- dreptul fiecăruia de a greşi;
- dreptul şi obligaţia fiecăruia de a lucra în echipă.
Orice manager ar trebui să ştie că subalternii nu greşesc niciodată în mod intenţionat;

atunci când nu este recunoscut oficial dreptul de a greşi, "nu se greşeşte" şi fiecare
ascunde propriile erori, găsind subterfugii pentru a nu fi culpabilizat, iar cauzele greşelilor
rămân neînlăturate. Aşadar, atunci când apar disfuncţionalităţi, trebuie investigate cauzele,
pentru a putea găsi soluţiile care permit ameliorarea situaţiei.
Referitor la lucrul în echipă, trebuie subliniat faptul că nici un şef nu-şi poate asuma
rolul de a lucra în locul altor persoane şi nici de a şti totul. Managerul trebuie să
acţioneze astfel încât să faciliteze manifestarea şi dezvoltarea capacităţilor fiecărui membru
al echipei pe care o coordonează.
De asemenea, nu trebuie uitat faptul că orice participare poate genera adeziune şi

motivare. Un bun manager general trebuie să-şi pună întrebări precum: Ce fel de autoritate
manifestă managerii din organizatie faţă de restul personalului ? Ce fel de subordonare
generează această autoritate ? Este oare fiecare manager din întreprindere conştient de
faptul că propriul său comportament determină anumite comportamente şi reacţii ale
subalternilor săi ? În ce măsură şi prin ce anume modul nostru de management constituie o
sursă de motivare a personalului ?
4. Definirea clară a poziţiei şi responsabilităţilor fiecărui manager din piramida

ierarhică.
Un proces managerial eficient presupune definirea clară a poziţiei şi
responsabilităţilor fiecărui manager din piramida ierarhică, astfel incat sa poata fi respectat
principiul unităţii de comandă. Conform acestui principiu, un subordonat trebuie să aibă
un singur şef. Dacă această regulă este încălcată autoritatea este atinsă, disciplina şi ordinea
fiind compromise.
Opusul unităţii de conducere este dualitatea de comandă pe care oamenii nu o

suportă. Ea constituie sursa principală de conflicte, uneori foarte grave.
Managerii de bază si cei intermediari trebuie să se bucure de sprijinul permanent al
managerilor de vârf pentru a-şi asuma responsabilităţile si autoritatile care le revin.
12

1
Orice manager de bază trebuie să aibă în primul rând, un rol de animator al echipei
sale, astfel încât aceasta să fie şi să rămână motivată pentru realizarea unor obiective
concrete. În plus, aceşti manageri au un rol privilegiat şi preponderent în asigurarea
circulaţiei informaţiei.
De retinut:
- Ce presupune (in ce consta) actiunea de motivare
- Ce presupune (in ce consta) satisfacerea necesităţilor clienţilor interni ai
întreprinderii
– Ce presupune respectarea relaţiei client - furnizor între compartimentele
întreprinderii.
- Ce presupune satisfacerea cerinţelor individuale în cadrul progresului colectiv.
- In ce consta definirea clară a poziţiei şi responsabilităţilor fiecărui manager
din piramida ierarhică.
Bibliografie:
IMPORTANT !!!!

13
12. STRATEGII ACTUALE ÎN DOMENIUL CALITĂŢII ŞI
SIGURANŢEI PRODUSELOR ALIMENTARE
12.1. Calitatea şi siguranţa produselor alimentare în viziunea Politicii Europene pentru Calitate
12.2. Sistemul HACCP - concept, reglementare, avantaje
12.3 Implementarea Programelor Preliminare de Igienă Alimentară
12.4. Sistemul de management al siguranţei alimentelor corespunzător principiilor HACCP
12.1. Calitatea şi siguranţa produselor alimentare în

viziunea Politicii Europene pentru Calitate
Produsele alimentare ocupă un loc deosebit de important în politica UE;

exigenţele calitative impuse acestor produse sunt datorate pe de o parte perspectivelor
creşterii numerice a consumatorilor odată cu acceptarea de noi membri (şi implicit
creşterea substanţială a comerţului cu produse alimentare) iar pe de altă parte
numeroaselor şi costisitoarelor crize din domeniul agroalimentar cu care s-a confruntat
(criza ESB-encefalopatiei spongiforme bovine, a nitrofuranilor, a hormonilor, a
micotoxinelor etc.) şi care au periclitat încrederea în calitatea şi siguranţa alimentelor
din UE. În acest context, Uniunea Europeană recomandă monitorizarea produselor
alimentare începând cu etapa obţinerii materiilor prime şi până la consumatorul final.
Această strategie are ca obiectiv protecţia şi recâştigarea încrederii consumatorilor din
statele membre prin adoptarea unor acţiuni legislative concrete, bazate în primul rând,
pe principiul precauţiei. Aspectele referitoare la exigenţele calitative impuse
produselor alimentare pe piaţa Uniunii Europene sunt prezentate sintetic în figura 9.1.
dorinţa UE de a oferi Certificarea sistemelor de

membrilor săi management al calităţii
produse sigure şi
calitativ superioare; Exigenţe
creşterea comerţului calitative impuse Monitorizarea
cu produse produselor produselor alimentare
alimentare alimentare pe circuitul materie
crize: ESB; primă - consumator
nitrofurani, hormoni, final
micotoxine etc.;
recâştigarea
încrederii Implementarea şi
certificarea sistemelor de
management al siguranţei
alimentare
Fig. 12.1 Calitatea produselor alimentare în politica UE
În acest sens, UE a elaborat un sistem legislativ cuprinzător cu privire la

siguranţa alimentară, care este în permanenţă monitorizat şi adaptat corespunzător
cerinţelor; de asemenea, elaborează şi monitorizează respectarea standardelor de
control în ceea ce priveşte igiena alimentelor şi a produselor alimentare, sănătatea şi
bunăstarea animalelor, aspectele fitosanitare şi prevenirea riscurilor de contaminare cu
substanţe externe. Politica în materie de siguranţă alimentară a fost reformulată la
începutul anilor 2000, în conformitate cu abordarea unui concept integrator, „De la
fermă la consumator”, garantând astfel un înalt nivel de siguranţă pentru alimentele
şi produsele alimentare comercializate în cadrul UE, în toate etapele lanţului de
producţie şi de distribuţie (inclusiv producţia de furaje, sănătatea plantelor şi
animalelor, bunăstarea animalelor, producţia primară, procesarea alimentelor,
depozitarea, transportul, vânzarea cu amănuntul, precum şi importul şi exportul
acestora). Această abordare cuprinzătoare şi integrată, în cadrul căreia
responsabilităţile operatorilor din sectorul produselor alimentare şi al furajelor,
precum şi cele ale autorităţilor competente sunt clar definite, reprezintă o politică
alimentară mai coerentă, mai eficientă şi mai dinamică; ea se referă atât la alimentele
produse în Uniunea Europeană, cât şi la cele importate din ţările terţe.
Cadrul instituţional privind siguranţa alimentelor la nivel european a fost
asigurat prin înfiinţarea Autorităţii Europeane pentru Siguranţa Alimentară
(European Food Safety Authority - EFSA).
De retinut:
- cateva aspecte referitoare la abordarea problemelor de siguranta
alimentara la nivel european
- care este principala institutie de cu atributii in domeniul sigurantei
alimentelor la nivel european
Siguranţa alimentului este un „concept conform căruia produsul alimentar

nu va dăuna consumatorului dacă este preparat şi/sau consumat potrivit utilizării
prevăzute”.
Uneori, conceptul de siguranţă alimentară (food safety) este înlocuit în mod

greşit cu cel de securitate alimentară (food security). Conform FAO (Food and
Agricultural Organization) securitatea alimentară reprezintă ”garantarea fiecărui
individ în permanenţă, în orice loc sau moment, a accesului la o alimentaţie
suficientă şi sănătoasă care să-i permită să aibă un regim alimentar satisfăcător
pentru o viaţă sănătoasă şi activă”. Conceptul de securitate alimentară este redat
sugestiv în lucrarea "Dreptul de a manca". Dreptul de a manca, întâiul în sistemul
drepturilor omului, a fost lansat de FAO in 1963, la Roma, prin celebrul manifest
intitulat - "Proclamaţia dreptului fiecărui om de a mânca pentru a-şi astâmpăra
foamea".
Pentru operatorii din domeniul alimentar o preocupare de maxim interes în

această perioadă, o reprezintă siguranţa alimentelor care ocupă un loc prioritar şi în
politica UE.
Aceasta presupune proiectarea şi implementarea unui sistem de management al
siguranţei alimentului bazat pe principiile HACCP (Hazard Analysis and Critical
Control Points - Analiza riscurilor şi punctele critice de control).
Istoricul sistemului HACCP
Date semnificative în istoria HACCP:
1959 Compania Pillsbury dezvoltă conceptul HACCP pentru a fi

folosit de către NASA
1971 Conceptul este prezentat în SUA
1983 OMS recomandă HACCP
1985 Centrul de cercetări naţionale în SUA recomandă HACCP
1991 Codex include HACCP în norme
1992 HACCP este introdus în Directiva 93/43/CEE (reguli de
igienă)
1997 Comisia Codex Alimentarius revizuieşte documentul privind
ghidurile pentru implementarea sistemului HACCP
1998 FAO/OMS promovează ghidul cu reguli privind aplicarea
HACCP
2002 Regulamentul CE 178/2002
Sistemul HACCP a fost elaborat în anul 1959 de către compania Pillsbury, în

cadrul proiectelor sale de cercetare referitoare la riscurile infecţiei cu Salmonella şi
realizarea produselor alimentare absolut sigure destinate programelor spaţiale
americane. Au colaborat la fundamentarea sistemului HACCP şi Agenţia Naţională
pentru Aeronautică şi Spaţiul Cosmic al SUA (NASA), laboratoarele Natick ale
armatei SUA şi Grupul de Proiectare pentru Laboratoare spaţiale aparţinând Forţelor
Aeriene ale SUA.
Cercetătorii erau preocupaţi de obţinerea de produse alimentare încapsulate

pentru membrii misiunilor spaţiale, absolut sigure pentru consum, ceea ce
presupunea lipsa contaminării de orice fel, cu agenţi patogeni de origine bacteriană sau
virală, toxine, substanţe chimice, corpuri străine periculoase, care ar fi putut cauza
îmbolnăvirea sau rănirea astronauţilor.
Această metodă valoroasă a fost folosită cu succes şi în producţia alimentară

civilă, fiind prezentată în public în anul 1971, la Conferinţa Naţională pentru
Protecţia Alimentelor, compania Pillsbury obţinând contractul pentru pregătirea de
specialişti din cadrul FDA (Food and Drugs Administration-SUA), în vederea
aplicării HACCP.
În anul 1973, metoda HACCP a fost adoptată de FDA, ca cerinţă obligatorie

pentru întreprinderile specializate în fabricarea conservelor cu aciditate scăzută ca
urmare a unui grave toxiinfecţii alimentare (incidentul Vivant Bon Vichyssoise Sup
– intoxicaţia cu toxină botulinică - Clostridium botulinum ) soldată cu decese în rândul
consumatorilor. Aceasta a fost prima aplicare a conceptului HACCP, urmând ca în anii
următori metoda (perfecţionată şi adaptată), să fie aplicată şi în alte sectoare ale
industriei alimentare.
În anul 1983, comisia ICMSF (International Comission on Microbiological

Specification of Foods - Comisia Internaţională de Specificaţii Microbiologice
pentru alimente ) a OMS, a elaborat un raport privind aplicarea HACCP în ţările
dezvoltate, urmând ca în anii 90 să apară ghidurile pentru implementarea sistemului
HACCP.
Sistemul HACCP este un sistem ştiinţific de management al siguranţei

alimentelor bazat pe prevenţie, care permite identificarea, evaluarea şi controlul
permanent al riscurilor asociate produselor alimentare.
Rezultatele practice obţinute prin implementarea acestui sistem îl recomandă ca

fiind cea mai eficientă soluţie pentru asigurarea inocuităţii 1 alimentelor în toate
verigile lanţului alimentar.
Deoarece este o metodă preventivă de control a siguranţei produselor

alimentare, sistemul deplasează practic centrul de greutate de la controlul la "capăt de
linie" spre o metoda pro-activă, preventivă, de control al pericolelor potenţiale.
Recunoscând eficacitatea sa în monitorizarea şi ţinerea sub control a tuturor

categoriilor de riscuri specifice produselor alimentare, Comisia Codex Alimentarius
a adoptat "Liniile Directoare pentru Aplicarea Sistemului HACCP" (22 iulie 1993).
Implementarea sistemului este recomandată şi de alte organizaţii internaţionale

precum Academia de Ştiinţe a SUA, Comisia Internaţională de Specificaţii
Microbiologice pentru alimente (ICMSF) a OMS, Asociaţia Internaţională a
Producătorilor de Lapte etc. De asemenea, Consiliul UE reglementează
introducerea principiilor HACCP privind igiena alimentelor, în toate etapele de
viaţă ale produsului, recomandând totodată implementarea şi aplicarea sistemului
în toate ţările care doresc să exporte produse alimentare către Uniunea
Europeană.
In Romania, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa

Alimentelor (ANSVSA) este principala instituţie de reglementare în domeniul sanitar
veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, care coordonează toate activităţile în acest
domeniu, de la producerea materiilor prime până la consumator (în conformitate cu
Legea 150/2004 privind siguranţa alimentelor, care transpune Reg. CE 178/2002).
Dintre activităţile şi atribuţiile ANSVSA la nivel naţional, menţionăm:
1
Însuşire a unui agent fizic, chimic, biologic de a nu constitui un pericol pentru organism / însuşire a unui lucru de a
nu fi vătămător
- Controlul respectării regulilor de igienă şi a cerinţelor privind siguranţa
alimentelor în unitatile care produc, prelucrează, depozitează , transportă şi valorifică
produse de origine animală şi nonanimală;
- Controlul implementarii HACCP în unitatile care produc, prelucrează,

depozitează, transportă şi valorifică produse de origine animală şi nonanimală;
- Controlul respectării cerinţelor privind siguranţa alimentelor în cazul

importului, exportului şi tranzitului de animale vii şi produse şi subproduse de
origine animală şi nonanimală, conform legislaţiei specifice;
- Verificarea respectării condiţiilor de funcţionare a obiectivelor supuse

controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;
- Verificarea conformitatii ghidurilor de bune practici din domeniul
siguranţei alimentelor cu regulile de igienă a alimentelor şi a principiilor HACCP;
- Controlul privind respectarea condiţiilor veterinare şi pentru siguranţa

alimentelor cu privire la importul, exportul, tranzitul de animale vii la punctele
de trecere a frontierei şi a produselor alimentare de origine animală şi non animală şi
prelevare de probe privind rezidurile de pesticide şi contaminanţi;
- Controlul prin examene de laborator a parametrilor fizico-chimici,

microbiologici, rezidurilor de pesticide, contaminanţii din produsele alimentare
de origine animală şi nonanimală;
- Coordonarea activităţilor privind evaluarea şi comunicarea riscului din

punct de vedere al siguranţei alimentelor pe întregul lanţ alimentar;
- Realizarea managementului riscului din punct de vedere al siguranţei

alimentelor pe intregul lanţ alimentar;
- Coordonarea sistemului rapid de alertă în domeniul siguranţei

alimentelor;
- Coordonarea activităţilor Codex Alimentarius la nivel naţional;
- Controlul organismelor modificate genetic (OMG) în alimente şi furaje;
- Implementarea şi controlul trasabilităţii produselor alimentare pe intreg

lanţ alimentar;
- Controlul privind respectarea programelor de restructurare şi

modernizare în vederea alinierii la cerinţele Unuiunii Europene în unităţile de
procesare a produselor de origine animală şi nonanimală;
- Efectuarea unor controale şi anchete epidemiologice în comun cu Ministerul
Sănătăţii, în cazul apariţiei unor toxiinfecţii alimentare sau zoonoze, etc.
Sistemul de siguranţa alimentelor a făcut obiectul mai multor

reglementări româneşti, principalele referinţe normative pentru implementarea unui
SMSA bazat pe principiile HACCP fiind:
HG 924 /11/08/2005 privind aprobarea „Regulilor generale pentru igiena

produselor alimentare”, publicată în Monitorul Oficial nr. 804, din 05.09.2005 şi care
transpune prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului
Uniunii Europene nr. 852/2004/CE;
Legea 150/2004 privind siguranţa alimentelor
SR13462-1- “Igienă agroalimentară - principii generale”
SR 13462 – 2 :2002 - “Igienă agroalimentară. Sistemul de analiza riscului şi
punctele critice de control (HACCP) şi ghidul de aplicare al acestuia”;
SR 13462-3 “Igienă agroalimentară. Principii de stabilire a criteriilor
microbiologice pentru alimente”
SR EN ISO 22000 :2019 - „Sisteme de management al siguranţei
alimentelor. Cerinţe pentru orice organizaţie din lanţul alimentar”.
Implementarea sistemului de management al siguranţei alimentare bazat pe

principiile HACCP, corespunzător standardului SR EN ISO 22000:2019 prezintă
multiple avantaje pentru organizaţii, precum:
garantează ţinerea sub control a tuturor etapelor şi proceselor de fabricare

(prelucrare) a produselor;
transformă organizaţia într-un furnizor preferat, deoarece clienţii au încredere

că primesc un produs realizat în condiţii controlate din punct de vedere al riscurilor
asociate;
asigurarea că produsul finit este sigur pentru consumul uman, iar subprodusele
rezultate pot fi folosite la furajarea animalelor, fără a le afecta sănătatea;
contribuie la îmbunătăţirea semnificativă a comunicării şi creşterea nivelului de

încredere între clienţi, furnizori şi autorităţile de supraveghere;
pune în alertă furnizorii organizaţiilor din domeniul alimentar deoarece li se

impune să respecte specificaţiile de produs.
De retinut:
- definirea conceptelor de siguranta si securitate alimentara
- cateva aspecte referitoare la istoricul HACCP
- ce este sistemul HACCP
- HACCP este o metoda preventiva (bazata pe preventie)
- care este principala institutie de reglementare in domeniul
sigurantei alimentelor din Romania
- atributii ANSVSA
- referinte normative utilizate pentru implementarea SMSA bazat pe
principiile HACCP (HG 924, standarde etc)
- care este standardul ISO utilizat ca referential pentru
implementarea si certificarea unui SMSA
- avantaje ale implementarii sistemului HACCP
Conform ISO 22000, Programele preliminare (PRP) reprezintă condiţii şi

activităţi de bază (de siguranţă a alimentului) care sunt necesare pentru a menţine
un mediu igienic pe tot parcursul lanţului alimentar adecvat pentru producţia,
manipularea şi furnizarea de produse finite sigure şi alimente sigure pentru consum
uman.
Înainte de a implementa sistemul HACCP, trebuie să ne asigurăm de existenţa

şi funcţionalitatea programelor preliminare de igienă alimentară.
Aceste PRP trebuie sa asigure respectarea unor cerinte de baza precum:
- Cerinţe legate de infrastructură şi echipamente;

- Cerinţe legate de materia primă;
- Cerinţe legate de manipularea sigură a alimentului (incluzând ambalajul şi
transportul);
- Cerinţe privind funcţionalitatea circuitului reziduurilor tehnologice
(managementul deşeurilor);
- Cerinţe privind controlul dăunătorilor;
- Cerinţe privind regulile de igienizare;
- Cerinţe privind calitatea/potabilitatea apei;
- Menţinerea lanţului de frig;
- Sănătatea personalului;
- Igiena personalului;
- Instruirea personalului.
PRP-urile au drept scop controlul pericolelor în mod general şi sunt clar precizate
în norme legislative. Ele pot fi suplimentate cu ghiduri de bune practici specifice
pentru diferite sectoare alimentare.
Ghidurile naţionale de bune practici pentru siguranţa alimentelor

sunt instrumente utile, de mare importanţă pentru operatorii din industria
alimentară, care îi ajută să respecte regulile de igienă a alimentelor în
toate etapele lanţului alimentar şi să aplice principiile HACCP (ex: Ghid de
bune practici de igiena si de productie in industria laptelui si produselor lactate,
elaborat de Asociţia Patronatului Roman din Industria Laptelui Bucureşti, 2007; Ghid
National de bune practici pentru siguranţa alimentelor. Sistemul HACCP de
si guranta a alimentelor - Produse culinare etc).
- .... vezi in carte rezumate GHP.... –
EX:
Bune practice de igienă pentru controlul dăunătorilor (rezumat)
- Găurile, scurgerile şi alte locuri în care dăunătorii pot avea acces trebuie
menţinute sigilate ;
- La nivelul ferestrelor, uşilor şi a ventilatorelor se vor instala ecrane din plasă
detaşabile, pentru a preveni pătrunderea insectelor şi a păsărilor în zona de producţie ;
- Intrările în zona de producţie trebuie să aibă uşi cu nu mai mult de 1 cm de
deschidere între pereţi şi podea şi, de asemenea, bariere pentru a preveni pătrunderea
insectelor şi a păsărilor ;
- Accesul pisicilor, câinilor şi a oricăror altor animale este interzis în zonă;
- Substantele pentru eradicarea dăunătorilor sunt interzise în zonele cu materii
prime şi în zonele de producţie. Capcanele fizice pentru dăunători sunt permise;
- Otrăvurile pentru eradicarea dăunătorilor sunt permise în afara fabricii, cu
condiţia ca acestea să fie sub control. Insecticidele folosite în interiorul fabricii trebuie
să aibă un grad redus de toxicitate şi să fie aprobate specific împotriva dăunătorilor
ţintă.
Bune practici de igienă pentru depozitare (rezumat)
- Produsele alimentare depozitate trebuie să fie ţinute separat de substanţe

chimice şi materii prime şi de alte materiale utilizate în proces. Doar alimentele şi
materiile nealterabile pot fi stocate împreună;
- Stocarea substanţelor chimice, a ambalajelor şi a produselor alimentare trebuie
făcută pe paleţi separaţi, acoperiţi cu un strat de carton, pentru evitarea contaminării
între suport şi articolul depozitat;
- Paleţii rupţi sau contaminaţi nu trebuie să fie folosiţi pentru transportul
produselor;
- Zonele de stocare trebuie să fie păstrate în permanenţă uscate, curate şi bine
ventilate;
- Materialele şi produsele finite trebuie să fie depozitate într-un mod care să
permită inspecţia lor, curăţarea şi controlul dăunătorilor (45-50 cm de la pereţi şi alte
materiale şi 25 cm deasupra planşeului);
- Materialele şi produsele finite trebuie depozitate într-o manieră care să
permită protecţia fizică. Accesul în spaţiile de depozitare va fi restricţionat;
- Zona de depozitare trebuie să aibă o uşă care să fie ţinută închisă. În cazul în
care nu este posibilă închiderea uşii, trebuie instalat un prag pentru evitarea intrării
dăunătorilor;
- În zonele închise se vor utiliza obligatoriu mijloace de transport şi
autoelevatoare electrice şi în niciun caz de tipul celor care funcţionează pe bază de
combustibili fosili.
Bune practici de igienă pentru vizitatori (rezumat)
• înainte de intrare se va completa o declaraţie privind starea de sănătate/boală

(prezentă şi trecută) a fiecărui vizitator ;
• vizitatorii se vor echipa cu un halat de protecţie de unică folosinţă ;
• se va asigura echipament de protecţie pentru cap, mustaţă, barbă şi
încălţăminte ;
• se vor elimina toate bijuteriile şi accesoriile (inele, ceasuri, lanţuri, cercei etc.);
• se va efectua obligatoriu spălarea şi dezinfecţia mâinilor la intrare şi la ieşire;
• fumatul va fi permis doar în spaţii special amenajate ;
• va fi interzisă introducerea de orice alte obiecte personale.
Alte cerinţe legislative-de exemplu: articolul 18 din Regulamentul CE 178/2002,

privind trasabilitatea produselor alimentare şi retragerea de pe piaţă a produselor
neconforme, cu datoria operatorilor de a informa autorităţile competente-articolul 19
din acelaşi regulament - pot fi de asemenea considerate cerinţe preliminare.
De retinut:
- PRP definire conform ISO 22000

- la ce se refera PRP (exemple)
Bibliografie:
IMPORTANT !!!!

12. STRATEGII ACTUALE ÎN DOMENIUL CALITĂŢII ŞI
SIGURANŢEI PRODUSELOR ALIMENTARE
12.1. Calitatea şi siguranţa produselor alimentare în viziunea Politicii Europene pentru Calitate
12.4. Sistemul de management al siguranţei alimentelor corespunzător principiilor HACCP
- continuare -
12.4. Sistemul de management al siguranţei alimentelor corespunzător

principiilor HACCP
Primul sistem HACCP standardizat a fost elaborat în SUA de NACMCF

(National Advisory Committee on Microbiological Criteria for Foods - Comitetul
Naţional Consultativ cu privire la Criteriile Microbiologice pentru Alimente), în anul
1989.
Conform NACMCF, HACCP este „un sistem pentru siguranta alimentului
bazat pe prevenţie”.
Odată cu standardizarea au fost stabilite şi cele şapte principii care stau la baza
funcţionării sistemului:
1. Analiza pericolelor si stabilirea masurilor de control;

2. Determinarea punctelor critice de control;
3. Stabilirea ( limitei) limitelor critice;
4. Stabilirea sistemului de monitorizare a punctelor critice de control
5. Stabilirea corectiilor si acţiunilor corective pentru situaţiile în care
monitorizarea indică faptul că un PCC nu este sub control
6 Stabilirea sistemului de documentare şi înregistrare a datelor.
(stabilirea documentatiei si a inregistrarilor
7. Stabilirea procedurilor de verificare pentru confirmarea faptului că
sistemul HACCP funcţionează corect.
De retinut:
- principiile HACCP
1. Analiza pericolelor si stabilirea masurilor de control
Analiza pericolelor include 2 activitati de baza si anume identificarea

pericolelor potentiale si evaluarea riscurilor
Identificarea pericolelor potenţiale

Pericolul potenţial reprezintă un agent biologic, chimic sau fizic prezent în
produsul alimentar sau stare a produsului alimentar, cu potenţial de a determina
un efect negativ asupra sănătăţii.
Categorii (tipuri) de pericolele potenţiale:
- pericole fizice, ex: prezenţa în alimente a unor corpuri străine: cioburi,

aşchii etc.
- pericole chimice, ex: mycotoxine, pesticide, fungicide, antibiotice,
hormoni de creştere, substante chimice toxice, reziduuri de la substantele de
spalare/igienizare etc.
- pericole biologice : de natură bacteriană, virală sau parazitară.
De exemplu, pericolele fizice asociate produselor alimentare pot fi clasificate

astfel:
- produse de origine vegetală şi minerală: seminţe de plante nedorite, paie,
frunze, resturi vegetale, nisip, pământ, aşchii de lemn;
- sticlă: cioburi provenite de la lămpile de iluminat, geamuri, pahare;
- metal: pilitură, aşchii, sârme, cuie, şuruburi, agrafe;
- dăunători: insecte în diferite stadii de dezvoltare, fragmente ale acestora,
rozătoare;
- plastic: aşchii, folii, pungi şi fragmente ale acestora;
- hârtie: resturi de ambalaje;
- obiecte personale: agrafe, cercei, inele, ceasuri, monede, pixuri etc;
- alte pericole.
Din categoria pericolelor chimice putem exemplifica: :

- compuşi de origine naturală: toxine şi micotoxine ale mucegaiurilor
toxicogene;
- substanţe chimice: reziduuri de pesticide, pesticide, fungicide, antibiotice,
hormoni de creştere, elemente chimice toxice etc.;
- poluanţi de mediu: metale grele, fum, praf, substanţe radioactive;
- substanţe auxiliare: supradozele de aditivi, substanţe pentru igienizare
(detergenţi, dezinfectanţi), lubrifianţi, hidrocarburi;
- materiale de ambalare: polimeri, adezivi, cerneluri;
- alte pericole de natură chimică.
O categorie foarte importantă de pericole chimice o reprezintă

substanţele alergene care sunt, de regulă, substanţe chimice care se găsesc în
mod natural în alimente şi care au efecte toxice asupra stării de sănătate a
consumatorilor, prin declanşarea de alergii, la persoanele care prezintă o
anumită sensibilitate pentru consumul acestor substanţe.
Alergiile se manifestă de la forme uşoare, ca de exemplu strănuturi sau
rinite până la reacţii potenţial fatale (ex. alergii la arahide). Reacţiile adverse
la alimente pot provoca eczeme, astm, urticarie afectând orice parte a corpului.
Evitarea alimentului care provoacă alergia este singurul remediu în
evitarea provocării reacţiilor alergice.
O altă categorie de pericole chimice o pot constitui alimentele care au

în compoziţie substanţe chimice pentru care anumiţi consumatori prezintă
intoleranţă (ex: gluten, lactoză etc). Intoleranţa la un compus chimic este o
reacţie adversă a organismului faţă de acesta datorată faptului că acel
organism nu poate metaboliza compusul respectiv. In cazul intoleranţei nu
este implicat sistemul imunitar.
Pericolele biologice pot fi de natură bacteriană, virală sau parazitară
De exemplu, pericolele biologice asociate industriei producătoare de pâine şi

produse de panificaţie pot fi clasificate astfel:
- floră banală: drojdii, mucegaiuri, bacterii coliforme, floră aerobă mezofilă;

- floră patogenă: Salmonella, Escherichia coli, Bacillus cereus, Bacillus
mesentericus, Clostridium perfringens.
Identificarea pericolelor potenţiale se bazează de regulă pe: documentatia de

specialitate, experienţă; informaţii externe; informaţii din lanţul alimentar
referitoare la pericolele pentru siguranţa alimentului care pot fi relevante pentru
siguranţa produselor finite în momentul consumului.
Pentru ca identificarea pericolelor să fie eficientă trebuie luate în considerare:

descrierea ingredientelor şi a ambalajelor utilizate; descrierea produselor
fabricate (specificatiile tehnice); utilizarea intenţionată a produselor fabricate;
diagramele de flux; fluxurile de materii prime, materiale, ambalaje, apă, acces
personal, evacuare deşeuri livrare produse finite stabilite pe baza planurilor
spaţiilor de producţie şi de depozitare.
Analiza modalităţilor prin care pericolele pot contamina produsul se realizeaza

utilizand tehnici precum: Brainstorming, Diagrama Ishikawa etc.
Dupa identificarea pericolelor se realizeaza evaluarea riscurilor prezentate de

acestea.
Riscul este definit (în Ghid 51 ISO/CEI) ca o combinaţie dintre

probabilitatea de apariţie a unui efect negativ asupra sănătăţii (de exemplu a se
îmbolnăvi) şi severitatea acelui efect (deces, spitalizare, absenţa de la locul de muncă
etc.) ca urmare a expunerii la un pericol.
Gravitatea reprezintă consecinţele suferite de un consumator ca urmare a
expunerii la un contaminant şi se clasifică în trei nivele:
- gravitate mare – consecinţele sunt fatale, îmbolnăvirile sunt grave, prejudicii

incurabile, care se manifestă imediat sau după o anumită perioadă;
- gravitate medie – apar prejudicii substanţiale şi/sau îmbolnăviri;
- gravitate mică – apar leziuni minore şi/sau îmbolnăviri, efectele sunt minore
sau absente sau apar consecinţe numai după expunerea la doze ridicate şi perioade
lungi de timp.
Frecvenţa este probabilitatea de a avea un contaminant în produsul final în

momentul consumului. Probabilitatea se determină prin măsurători sau observaţii în
timpul anumitor situaţii specifice apărute în cadrul unităţii producătoare. Există trei
nivele de frecvenţă şi anume:
- frecvenţă mică – risc teoretic sau practic imposibil să se producă;
- frecvenţă medie – poate să apară, se întâmplă să apară uneori;
- frecvenţă mare – apare în mod sistematic, repetat.
După identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor, se vor specifica

măsurile preventive şi de control necesare eliminării sau reducerii până la nivele
acceptabile a pericolelor identificate.
Riscurile semnificative identificate într-o unitate de producţie pot să nu fie la fel

de grave în altă unitate care produce acelaşi aliment.. Diferenţierea poate fi
determinată de tehnologia de fabricaţie, de infrastructură, de calificarea personalului,
aspecte care contribuie la specificitatea sistemului HACCP. Rezultatele finale ale
analizei riscurilor se constituie ca înregistrări componente ale sistemului HACCP.
Odată cu identificarea pericolelor şi analiza riscurilor sunt stabilite si masurile

de prevenire, eliminare sau tinere sub control a acestora.
De retinut:
- Ce este pericolul potential

- categoriile de pericole potentiale
- Exemple de pericole fizice, chimice si biologice
- Ce este riscul ?
-Ce reprezinta „gravitatea”, care sunt nivelele sale de clasificare, care
sunt efectele aferente fiecarui nivel
-Ce reprezinta „frecventa”, care sunt nivelele sale de clasificare, ce
presupune fiecare nivel
2. Determinarea punctelor critice de control (CCP), principiu care constă

în determinarea punctelor, procedeelor sau etapelor operaţionale prin care se pot
ţine sub control riscurile identificate.
Determinarea Punctelor Critice de Control este o activitate importantă care se
realizează în orice etapă a procesului de fabricaţie în care se impune ţinerea sub
control a riscurilor identificate.
Corespunzător standardului ISO 22000, Punctul Critic de Control este o etapă

(de siguranţa alimentului) în care se poate aplica controlul şi care este esenţială
pentru a preveni, elimina sau reduce la un nivel acceptabil un pericol pentru
siguranţa alimentului.
De retinut:
Ce este un PCC ?
3. Stabilirea ( limitei) limitelor critice pentru fiecare CCP identificat
Limita critica reprezinta conform ISO 22000 “criteriu care separă

acceptabilitatea de inacceptabilitate”.
Pentru un punct critic de control pot exista una sau mai multe limite critice, iar
în cazul în care oricare dintre aceste limite a fost depăşită, înseamnă că punctul critic
respectiv a ieşit de sub control şi inocuitatea produsului finit este în pericol.
La stabilirea limitelor critice se va apela la literatura de specialitate,

standarde, norme tehnice, înregistrări şi date de la furnizori, experţi în tehnologie
alimentară, igienă, legislaţie specifică, Codex Alimentarius.
Multe limite critice sunt deja definite prin reglementări. Atunci când aceste
valori nu se regăsesc în surse de documentare, unitatea va recurge la
cercetări şi experimentări proprii pentru stabilirea lor.
Dintre criteriile folosite cel mai frecvent pentru limitele critice menţionăm :
timpul, temperatura, umiditatea, pH-ul, concentraţia de sare etc.
De exemplu, in domeniul fabricării pâinii şi produselor de panificaţie de

exemplu, parametrii frecvent utilizaţi pentru a ţine sub control un PCC şi pentru care
în consecinţă se vor stabili limite critice sunt:
- temperaturi de depozitare, de coacere;
- timp de depozitare, de coacere, de răcire;
- aciditatea aluatului (pH);
- conţinutul de impurităţi metalice din făină, etc.
În unele situaţii este necesar de fixat ca limite critice şi parametri senzoriali

cum sunt: aspect vizual al alimentului, structură, culoare, vâscozitate, etc. Având
în vedere subiectivismul inerent în utilizarea metodelor psihosenzoriale de apreciere,
în aceste situaţii, vor fi elaborate instrucţiuni de lucru foarte precise iar personalul care
va realiza monitorizarea în aceste PCC va fi instruit corespunzător.
Nerespectarea unei limite critice pe parcursul procesului de

prelucrare poate conduce la pierderea controlului asupra riscului
identificat şi implicit la insalubritatea produsului.
De retinut:
1. Ce este limita critica ? Pot fi mai multe limite critice ? (explicati si

exemplificati) ? Cum le stabilim? Care sunt sursele la care se poate apela
pentru stabilirea lor ?
3. Care sunt consecintele nerespectarii unei limite critice ? Explicati si
exemplificati
4. Stabilirea sistemului de monitorizare a punctelor critice de control
Monitorizarea este o secvenţă planificată de observaţii şi măsurători a

limitelor critice, destinată a realiza o înregistrare precisă în scopul asigurării că
limitele critice menţin salubritatea produsului.
Pentru fiecare punct critic de control trebuie stabilit un sistem de

monitorizare pentru a demonstra că acesta este sub control. Sistemul
trebuie să includă toate măsurătorile, sau observaţiile planificate
referitoare la limita (limitele) critică (critice).
Monitorizarea poate indica tendinţa de pierdere a controlului în punctul critic de

control, situaţie în care procesul poate fi readus sub control înainte de fabricarea unui
produs neconform, lipsit de inocuitate. Deci, se poate spune că monitorizarea reprezintă o
parte esenţială a autocontrolului managerial.
Sistemul de monitorizare presupune documentarea unor aspecte care să

răspundă la următoarele întrebări: Ce ? Cum ? Unde ? Când ? Cine ? Sensul acestor
întrebări este următorul:
Ce ? - definirea parametrilor critici pentru fiecare punct critic de control care
vor fi monitorizati şi limitele lor critice;
Cum ? - definirea metodei prin care parametrii urmează să fie măsuraţi, sau
observaţi (dispozitivele de monitorizare utilizate, metodele de etalonare aplicabile,
controlul vizual, aprecierea senzorială, măsurarea caracteristicilor fizice, analizele
chimice şi cele microbiologice).
Când ? - definirea frecvenţei de monitorizare (frecvenţa monitorizării)
Cine ? - definirea responsabilităţii pentru monitorizarea şi înregistrarea

rezultatelor obţinute.
Monitorizarea trebuie realizată prin metode de măsurare sau observare
caracterizate prin: acurateţe, credibilitate, caracteristici de calibrare, rapiditate etc.
De retinut:
- Ce este monitorizarea ?
- Care elemente ale sistemului HACCP se monitorizeaza?
- Care sunt intrebarile specifice unui sistem de monitorizare si ce
anume defineste fiecare intrebare ?
5. Stabilirea corectiilor si acţiunilor corective pentru situaţiile în care

monitorizarea indică faptul că un PCC nu este sub control (monitorizarea
indică o deviaţie de la limitele critice stabilite)
Corectiile si acţiunile corective reprezintă o serie de intervenţii

predeterminate şi documentate, care vor fi adoptate atunci când se manifestă o
depăşire a limitelor critice.
Scopul măsurilor corective este de a preveni intrarea în circuitul comercial a

alimentelor periculoase pentru sănătatea consumatorilor. Măsurile corective sunt
specifice pentru fiecare CCP şi trebuie elaborate înainte de manifestarea unei
deviaţii.
Acţiunile corective pot fi previzionate sau prestabilite ca mod de aplicare şi

de acţiune pentru cele mai defavorabile situaţii iar personalul poate fi instruit în
acest sens.
În toate punctele importante de pe parcursul fluxului tehnologic vor fi

disponibile formulare de înregistrare corectiilor si acţiunilor corective care au
fost executate. Analiza acestor înregistrări asigură în timp elaborarea unor măsuri
preventive, pentru a evita apariţia altor abateri.
De retinut:
1. Care este scopul aplicarii masurilor corective (corectii si actiuni

corective) intr-un sistem HACCP
2. Ce sunt actiunile corective, si cand sunt stabilite ?
3. In ce situatii se intervine prin corectii si actiuni corective in cadrul unui
sistem HACCP ?
6. Stabilirea sistemului de documentare şi înregistrare a datelor (stabilirea

documentatiei si a inregistrarilor
În cadrul sistemului HACCP sistemul documentar (documente si
înregistrări) esenţial, include:
- suportul documentar pentru studiul HACCP;
- înregistrări generate de sistemul HACCP;
- documentaţia pentru metodele şi procedurile utilizate;
- înregistrările programului de instruire a salariaţilor.
Înregistrările sunt evidenţe scrise prin care se declara rezultatele obtinute

sau se furnizeaza dovezi ale acţiunilor realizate. Ele sunt disponibile pentru
consultări ulterioare în vederea efectuării anumitor previziuni, analize şi extrapolări şi
fac parte integrantă dintr-un sistem de lucru HACCP.
Totodată, înregistrările bine efectuate şi menţinute furnizează cea mai bună

dovadă că procedurilele de lucru au fost respectate şi aplicate în conformitate cu
cerinţele sistemului HACCP.
De retinut:
- Ce sunt inregistrarile si care este rolul lor in cadrul sistemului
HACCP ?
- Ce include suportul documentar esential in cadrul unui sistem
HACCP ?
7. Stabilirea procedurilor de verificare a funcţionării sistemului

HACCP.
Procedurile de verificare sunt necesare pentru a stabili corectitudinea

implementării şi funcţionării SMSA.
În această etapă se fac audituri interne, respectiv verificări sistematice,

documentate şi independente, care permit evaluarea calităţii şi a eficienţei muncii
depuse pentru implementarea HACCP precum si a mentinerii functionalitatii
sistemului HACCP
De retinut:
- Care este rolul procedurilor de verificare a sistemului HACCP ?
*******
Elaborarea şi implementarea Studiului şi planului HACCP sunt acţiuni cu

o specificitate individuală ridicată, ce nu pot fi aplicate identic mai multor
companii chiar dacă acestea ar avea acelasi obiect de activitate şi tehnologii de
producţie similare. Eficienţa implementării Studiul şi planului HACCP impune şi
existenţa şi respectarea prealabilă în firmă a altor documente precum; Ghidul de bune
practici de producţie, Ghidul de bune practici de igienă, proceduri documentate privind
instruirea personalului, validarea anumitor procese de producţie, notificarea,
trasabilitatea şi retragerea produselor etc.
Asocierea principiilor HACCP cu sistemele calităţii conform standardelor ISO
9000, este o trăsătură specifică a aplicării sistemelor calităţii totale în domeniul
producţiei alimentare, în ţările UE.
Bibliografie:
IMPORTANT !!!!

10. AUDITUL CALITĂŢII
10.1. Concept şi obiective generale

10.2. Tipuri de audituri ale calităţii
10.2.1 Auditul intern
10.2.2. Auditul extern
10.3. Competenţa auditorilor calităţii
10.1. Concept şi obiective generale
Termenul de audit provine de la verbul “audio”, care în limba latină înseamnă “a

asculta”. În evul mediu termenul era utilizat în sensul de a asculta părţile implicate într-un
proces. Ulterior a căpătat o largă extindere, în ţările anglo-saxone şi în Franţa, în domeniul
reviziilor contabile.
În managementul calităţii termenul este utilizat în sensul de examinare (evaluare) a

calităţii produselor, serviciilor, proceselor unei organizaţii sau a sistemului de management
al calităţii în ansamblu.
Corespunzător standardului SR EN ISO 19011 „Ghid pentru auditarea sistemelor de

management”, auditul reprezintă “un proces sistematic, independent şi documentat în
scopul obţinerii de dovezi de audit şi evaluarea lor cu obiectivitate pentru a determina
măsura în care sunt îndeplinite criteriile de audit”.
Definiţia prezentată este foarte densă în elemente conceptuale deosebit de

importante, ceea ce necesită anumite explicaţii suplimentare.
Astfel:
- faptul că auditul este un proces sistematic, înseamnă că el este efectuat conform unor
reguli, programe, planuri astfel încât sa nu fie omis nici unul dintre elementele de auditat
(proces, departament etc), la intervale programate, în concordanţă cu condiţiile concrete ale
fiecărei organizaţii, dar fără a depăşi anumite limite temporale (de exemplu, auditul intern
trebuie efectuat cel puţin odată pe an);
- independenţa procesului decurge din faptul că auditorul nu-şi poate audita propria
activitate sau activitatile pentru a căror rezultate sunt responsabili (în cazul unui audit
intern), activităţile în care au alte influenţe sau conflicte de interese, persoane cu care au
disensiuni. Auditorii externi nu pot efectua audituri în organizaţiile în care au desfăşurat
activităţi de consultanţă (în ultimii doi ani), sunt angajaţi ai organizaţiei în cauză sau există
alte conflicte de interese.
- faptul că procesul de audit este documentat, înseamnă că se desfăşoară pe baza unei

proceduri documentate iar pe parcursul auditului se utilizează diverse rapoarte, chestionare,
formulare de audit; de exemplu, cunoastem faptul că ISO 9001:2008 solicită o procedură
documentată obligatorie pentru auditul intern (cerinţa 8.2.2 „audit intern”). Noua editie ISO
5
9001:2015 solicita ca documentarea procesului de audit sa includa: program de audit,

chestionar (listă de verificare), plan de audit, raport de abatere, raport de audit etc.
- dovezile de audit sunt înregistrări, declaraţii despre fapte sau alte informaţii care
sunt relevante în raport cu criteriile auditului şi care sunt verificabile. Dovezile de audit se
bazează, de regulă, pe interviuri, examinarea documentelor, observarea activităţilor,
rezultatele existente ale măsurărilor, monitorizărilor sau încercărilor. Dovezile pe care işi
bazează auditorii concluziile sunt reale, materiale, verificabile şi nu “păreri”, “impresii”.
- criteriile de audit – ansamblu de politici, proceduri sau cerinţe (documentaţia SMC,

standardul ISO 9001, alte standarde, legislatia specifica, contracte etc. ).
Prin auditurile calităţii se evaluează:

- sistemul calităţii întreprinderii în ansamblu, sau elemente ale acestuia;
- procesele întreprinderii;
- rezultatele proceselor (produse, servicii).
Această evaluare se realizează în raport cu “criteriile prestabilite” (standarde, manualul

calităţii, proceduri, instrucţiuni etc) pentru a stabili în ce măsură sunt ele respectate.
In functie de tipul de audit efectuat, obiectivele generale ale auditurilor pot fi:
- evaluarea conformităţii unor elemente ale sistemului calităţii, sau a sistemului în

ansamblu, cu cerinţele specificate în standardul ISO 9001;
- identificarea punctelor tari dar şi a punctelor slabe care pot constitui surse ale
deficienţelor în desfăşurarea activităţilor întreprinderii;
- iniţierea măsurilor corective şi de îmbunătăţire a SMC;
- urmărirea aplicării măsurilor corrective si a eficacitatii acestora.
De retinut
- Ce este auditul
- Ce inseamna ca auditul este un proces sistematic, documentat,
independent
- Ce sunt dovezile de audit + exemple si cum se obtin
- Ce sunt criteriile de audit + exemple
- Obiective generale ale auditului
10.2. Tipuri de audituri ale calitatii
In functie de scopul pentru care se efectueaza, auditurile de sistem pot fi:

- audituri interne (de prima parte)
- audituri externe (de secunda si terta parte).
6
10.2.1 Auditul intern
Auditurile interne ale calităţii sunt efectuate de către organizaţia însăşi, fiind
denumite şi audituri de “primă parte” (first part audits).
Corespunzător standardului SR EN ISO 9001 auditul intern este un proces care

trebuie să se desfăşoare conform unei proceduri documentate.
Obiectivul principal al auditului intern este evaluarea conformităţii SMC cu

standardul SR EN ISO 9001 şi cu obiectivele calităţii stabilite de managementul de vârf.
Auditurile interne ale SMC sunt de regulă planificate prin Programul anual de
audit. Planificarea se face astfel încât să fie auditate managementul de vârf şi toate
departamentele/ procesele firmei cel puţin odată pe an.
Frecvenţa auditurilor se stabileşte în funcţie de rezultatele auditurilor din anul

precedent, importanţa activităţilor şi impactul lor asupra calităţii produselor realizate.
Auditurile interne neprogramate sunt declanşate la cererea conducerii atunci când:

- intervin schimbări importante în SMC;
- când se înregistrează reclamaţii care fac să apară dubii privind conformitatea
SMC cu politica şi cu procedurile proprii.
- pentru a verifica dacă acţiunile corective iniţiate cu ocazia auditurilor externe sunt
realizate la termenele stabilite.
Desfăşurarea auditului se face astfel încât să fie examinate toate procesele planificate
şi toate cerinţele aplicabile acestora.
Metodele de audit utilizate vor fi interviurile, examinarea de documente şi

înregistrări şi observarea directă a activităţilor supuse auditării.
Dupa finalizarea procesului de audit conducătorul echipei de audit va întocmi

Raportul de audit intern in care se mentioneaza:
- neconformităţile şi observaţiile constatate
- propuneri de îmbunătăţire care vor fi analizate de şefii zonelor auditate.
Eficacitatea auditurilor calităţii depinde foarte mult de competenţa şi experienţa

auditorilor. Prin auditor în domeniul calităţii se înţelege o persoană care are calificarea
necesară pentru a efectua audituri ale calităţii.
Auditorii interni pot fi angajaţi ai organizaţiei, instruiţi în acest sens ; ei trebuie să

respecte principiul independenţei în activitatea de auditare.
Fiecare auditor trebuie să îndeplinească anumite condiţii, precum:

- să fie competent în domeniul în care se desfăşoară auditul;
7
- să aibă cunoştinţe la zi despre criteriile de audit (standarde, proceduri, manualul

calităţii etc.) în baza cărora se desfăşoară auditul;
- să comunice cu uşurinţă în scris şi verbal;
- să fie instruit periodic ca auditor pentru a fi asigurată competenţa necesară
desfăşurării auditului;
- să participe la cursuri de perfecţionare în probleme de calitate.
Auditurile interne pot fi efectuate şi de către personal extern cu condiţia îndeplinirii

competenţelor necesare.
De retinut:
- Tipuri de audituri in functie de scop (interne si externe)
- aspecte referitoare la auditul intern (de catre cine se efectueaza, cum se
mai numeste, frecventa, obiective etc)
- aspecte referitoare la: - auditorii interni
- auditurile neprogramate
10.2.2. Auditul extern
În funcţie de scopul în care se efectuează, auditul extern poate fi departajat în două

categorii:
- audit de secundă parte (second-part audits), când o organizaţie client, solicită
unui organism de certificare sau unui auditor, efectuarea unui audit la unul dintre
furnizorii săi pentru a se asigura de funcţionalitatea SMC al furnizorului şi
implicit de obţinerea calităţii contractate cu acesta;
- audit de terţă parte (third-part audits) efectuat de către un organism de certificare

neutru şi independent în scopul certificării SMC al unei organizaţii care a solicitat acest
lucru.
În practică, auditurile externe pot fi întâlnite cu denumiri specifice, precum:
- preaudit, efectuat inainte de deplasarea echipei de audit in organizatia care

urmeaza a fi auditata. Este efectuat de regulă de către auditorul şef al echipei de audit,
scopul acestuia fiind o mai bună înţelegere de către organismul de certificare a domeniului
auditului precum şi punerea de acord asupra unor cerinţe şi activităţi necesare pe parcursul
derulării auditului.
- audit de certificare efectuat în scopul certificării unui SMC faţă de un referenţial

prestabilit (ex: ISO 9001);
- audit de supraveghere, efectuat de regulă anual, după certificare pentru a se

verifica dacă organizaţia menţine funcţionalitatea SMC în conformitate cu referenţialul după
care s-a făcut certificarea;
8
- audit de recertificare efectuat după expirarea perioadei de valabilitate a

certificatului obţinut (3 ani);
- audit de urmărire care are ca scop verificarea implementării anumitor acţiuni

corective cu impact major asupra funcţionării SMC.
Inainte de auditul propriu-zis, conducătorul echipei de audit pregăteşte planul de

audit care este un document pe baza caruia se desfasoara auditul la fata locului.
El trebuie să fie suficient de flexibil pentru a permite modificări care pot deveni
necesare pe măsura desfăşurării activităţilor de audit.
Procesul de audit începe cu o şedinţă de deschidere a auditului la care sunt prezenţi

auditorii şi şefii departamentelor din organizaţia auditată.
Elementele abordate la această şedinţă, de regulă, sunt:

- prezentarea membrilor echipei de audit şi o descriere succintă a rolurilor acestora;
- prezentarea reprezentanţilor organizaţiei auditate şi o descriere succintă a rolurilor
acestora;
- lămuriri suplimentare referitoare la planul de audit şi a altor acorduri relevante
cu organizaţia auditată;
- prezentarea domeniului si criteriilor de audit;
- stabilirea modalitatilor de comunicare dintre echipa de audit şi organizaţia auditată;
- confirmarea că resursele şi facilităţile necesare echipei de audit sunt disponibile;
- prezentarea pe scurt a modului de derulare a auditului;
- metoda de raportare, inclusiv clasificarea neconformităţilor;
- confirmarea confidenţialităţii informaţiilor la care auditorii au acces pe perioada
auditului;
- solicitarea ghizilor care vor însoţi auditorii pe tot parcursul efectuării auditului;
- aranjamente logistice referitoare la sala în care vor lucra auditorii la sfârşitul zilei
de audit, servitul mesei etc.
- întrebări, clarificări solicitate de către reprezentanţii organizaţiei auditate.
Auditul se desfăşoară prin metoda eşantionării.
Neconformităţile identificate şi dovezile de audit care le susţin, se înregistrează şi

pot fi clasificate (minore sau majore). Neconformităţile sunt analizate cu reprezentanţii
organizaţiei auditate pentru a se obţine confirmarea că dovada este clară şi
neconformităţile înţelese.
Şedinţa de închidere, la care participă echipa de audit şi managementul relevant al

organizaţiei auditate, este condusă de conducătorul echipei de audit. Ea are ca obiect
prezentarea constatărilor şi concluziilor auditului, astfel încât, să fie înţelese şi
însuşite de reprezentanţii organizaţiei auditate, care să stabilească, dacă e cazul,
perioada de timp necesară elaborării planului de acţiuni corective şi preventive.
9
În unele cazuri, se impune şi efectuarea unui audit de urmărire care are ca scop
verificarea implementării şi eficacităţii anumitor corecţii şi acţiuni corective necesare pentru
rezolvarea unor neconformităţi cu impact major asupra funcţionării SMC.
Raportul de audit se emite în perioada de timp convenită.
Concluziile auditului pot indica necesitatea unor acţiuni corective, preventive sau
de îmbunătăţire, după caz. Aceste acţiuni sunt hotărâte şi întreprinse de organizaţia
auditată, într-un interval de timp stabilit. Finalitatea şi eficacitatea acestor acţiuni
este verificată printr-un audit ulterior.
După certificarea sistemului calităţii se programează “auditurile de supraveghere”,

care de regulă au loc anual, pentru a se verifica dacă se menţin cerinţele referitoare la
calitate şi funcţionalitatea sistemului în conformitate cu referenţialul după care s-a făcut
certificarea.
De retinut:
- tipurile de audit extern si explicarea lor;
- tipurile de audit corespunzator denumirilor intalnite in practica si
explicarea lor;
10.3. Competenţa auditorilor calităţii
Standardul ISO 19011:2011 – „Ghid pentru auditarea sistemelor de

management” prevede o serie de cerinţe, considerate minime, pentru calificarea
auditorilor sistemului calităţii. Acestea se referă la: studii, pregătire, experienţă, însuşiri
personale, aptitudini de manager, menţinerea competenţei, limba utilizată şi criterii pentru
selectarea responsabilului de audit.
Astfel, se recomandă ca persoanele care doresc să devină auditori să fie pregătite în

următoarele domenii:
- cunoaşterea şi înţelegerea standardelor de referinţă ale auditului sistemelor de
management al calităţii;
- tehnici de evaluare (prin examinări, chestionări, aprecieri, raportări);
- alte tehnici necesare pentru conducerea unui audit, cum ar fi cele de planificare,
organizare, comunicare.
Standardul mai recomandă o experienţă practică în domeniu de minimum patru ani,

din care cel puţin doi ani în activităţi de management al calităţii şi participarea la cel puţin
patru audituri ale sistemelor de management al calităţii, cu o durată minimă de 20 de zile.
In această perioadă de 20 de zile, persoana care doreşte să devină auditor, participă la

audituri în calitate de auditor în curs formare având o implicare progresivă în efectuarea
10
auditului.
O importanţă deosebită se acordă însuşirilor personale ale auditorului, care să-i
permită:
- să obţină şi să evalueze în mod corect dovezile obiective;
- să rămână fidel scopului auditului;
- să evalueze permanent observaţiile pe care le face pe parcursul auditului;
- să perceapă corect uzanţele specifice unei anumite ţări;
- să efectueze auditul cu toată atenţia cuvenită;
- să reacţioneze eficient în situaţii dificile;
- să susţină cu fermitate concluziile la care a ajuns, dacă acestea se bazează pe
dovezi obiective.
Pentru a putea îndeplini aceste cerinţe, auditorul trebuie să posede următoarele însuşiri:
obiectivitate; perseverenţă; spirit practic; punctualitate; capacitate de comunicare; atitudine
pozitivă; capacitate organizatorică, receptivitatea la idei sau puncte de vedere alternative,
înţelegerea şi adaptarea rapidă la diferite situaţii, hotărârea şi siguranţa de sine în acţiunile pe
care le întreprinde.etc.
Auditorul este furnizor al unui serviciu, nefiind poliţist, inspector, profesor, sau avocat.
Comportamentul său trebuie să fie unul prietenos, diplomat, obiectiv, atent şi discret.
Menţinerea competenţei auditorilor se realizează prin:

- asigurarea cunoaşterii permanente a standardelor referitoare la SMC, a procedurilor
şi tehnicilor de auditare;
- participarea la cursuri de perfecţionare şi evaluare a competenţei lor, cel puţin o
dată la trei ani.
Conducătorii echipelor de audit trebuie să dovedească suplimentar cunoştinţe şi
abilităţi de leadership.
Selectarea echipei de audit se realizează luând în considerare competenţa

necesară pentru realizarea obiectivelor auditului. În cazul în care auditorii nu
acoperă prin competenţele tehnice pe care le au cerinţele specifice pentru domeniul
auditat, echipa se completează cu experţi tehnici. Pe parcursul auditului, ei nu
acţionează în calitate de auditori ci doar susţin echipa de audit prin competenţele lor.
Experţii tehnici trebuie să aibă o experienţă practică în domeniul pe care îl
expertizează de minim patru ani de zile.
######### #################
Bibliografie:
IMPORTANT !!!!
11

12
11. CERTIFICAREA PRODUSELOR ŞI SISTEMELOR DE

MANAGEMENT AL CALITĂŢII
11.1. Cadrul conceptual al certificării conformităţii
11.2. Certificarea conformităţii produselor şi serviciilor în UE şi în România
11.3. Certificarea Sistemelor de management al calităţii
11.1. Cadrul conceptual al certificării conformităţii
Certificarea poate fi definită ca reprezentând totalitatea activităţilor (încercări,

verificări etc.) efectuate de către un organism neutru, independent de furnizor şi
beneficiar, competent din punct de vedere juridic şi profesional, prin care se atestă, în
scris, performanţele unui produs sau serviciu, precum şi capabilitatea producătorului
sau respectiv prestatorului de al reproduce în serie la parametrii calitativi stabiliţi prin
standarde, contracte etc. De asemenea, tot prin certificare se atestă şi funcţionalitatea
Sistemului de management al calităţii dintr-o organizaţie.
Prin urmare, certificarea reprezintă o procedură de atestare a conformităţii unui

produs, serviciu, proces sau sistem de management al calităţii unei organizaţii în
raport cu un referenţial prestabilit (standard, specificaţie tehnică etc.).
După cum s-a menţionat mai sus, procedura implică intervenţia unei organizaţii
neutre, care are toate atributele pentru a prezenta o credibilitate maximă, organizaţie
denumită “organism de certificare” şi care are dreptul de a emite şi acorda un certificat.
Certificatele pot fi acordate dar şi retrase de către organismele de certificare, în

condiţii bine definite. De asemenea ele au o valabilitate limitată ca durată şi domeniu de
certificare. De exemplu, în cazul Sistemelor de management al calităţii, certificarea se
realizează pentru o perioadă de trei ani cu precizarea foarte clară a domeniului de activitate
din organizaţie care face obiectul certificării.
Există trei tipuri de certificări: certificarea de produs/serviciu/proces, certificarea de

sistem (care vizează organizaţia în ansamblul său precum şi relaţiile sale cu mediul în care
activează) şi certificarea de persoane.
a. Certificarea de produs/serviciu/proces, care atestă conformitatea
produselor/serviciilor/proceselor în raport cu reglementări, standarde sau specificaţii tehnice
date. Acest tip de certificare poate fi obligatorie sau voluntară.
b. Certificarea de sistem, care atestă conformitatea Sistemului de management al

calităţii dintr-o organizaţie în raport cu un standard din seria ISO 9000 (SR EN ISO 9001
Sisteme de management al calităţii. Cerinţe).
c. Certificarea de persoane care atestă calificarea şi competenţa oamenilor într-un
anumit domeniu (ex: auditor in domeniul calitatii; Cod COR 242303).
5
Recunoaşterea oficială a competenţei unui organism de certificare se

realizează prin acreditare.
Acreditarea este definită ca activitatea de atestare de către o terţă parte a unui

organism de evaluare a conformităţii (ex: organism de certificare) constând în recunoaşterea
formală a competenţei sale de a efectua activităţi specifice de evaluare a conformităţii.
Scopul principal al acreditării este de a ţine sub control organismele de certificare.

Acest control poate fi exercitat direct de către stat, sau de către un organism care se ocupă
de toate aspectele tehnice ale acreditării.
În anul 1992, în România s-au pus bazele sistemului naţional de certificare a calităţii,
care a fost îmbunătăţit pe parcurs, fiind reglementat în prezent prin Ordonanţa Guvernului
nr. 38/1998. Din anul 1998, organismul naţional de acreditare este Asociaţia de Acreditare
din România (RENAR), persoană juridică de drept privat, având statutul de asociaţie
neguvernamentală şi non-profit.
(vezi atributii Renar – carte)
Pentru acreditarea organismelor de certificare a sistemelor de management, RENAR

utilizează referenţialul SR EN ISO/CEI 17021:2011 ”Evaluarea conformităţii. Cerinţe
pentru organisme care efectuează audit şi certificare ale sistemelor de management”
De retinut:
- Ce este certificarea ?
- Tipuri de certificari
- Ce este acreditarea
- Care este organismul national de acreditare in Romania
11.2. Certificarea conformităţii produselor în UE şi în România
Ca urmare a alinierii la normele europene, precum şi datorită diversificării şi înnoirii

rapide a produselor a apărut şi în ţara noastră, necesitatea functionarii sistemului de
certificare a produselor, precum şi la acreditarea laboratoarelor de încercări, în cadrul
cărora se efectuează încercările, măsurătorile, probele etc. necesare certificării produselor.
Certificarea de produs poate fi obligatorie sau voluntară.
A. Certificarea obligatorie se referă la „domeniul reglementat” în care se încadrează

toate produsele ce pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea persoanelor, animalelor precum
şi calitatea mediului ambiant; acestea constituie probleme reglementate prin acte legislative,
standarde obligatorii etc., fiind necesară certificarea/inspecţia obligatorie de către un
organism de certificare acreditat în domeniul din care face parte produsul.
Directivele UE („Noua abordare”) stabilesc condiţiile minimale care trebuie

îndeplinite de anumite produse şi servicii pentru a putea fi vândute pe piaţa europeană.
6
Pentru produsele care intră sub incidenţa acestor directive (produse din domeniul
reglementat), furnizorii trebuie să demonstreze concordanţa cu directivele şi
standardele în vigoare ale Uniunii Europene.
Pentru aceasta, mecanismul stabilit de UE este certificarea obligatorie a

conformităţii produselor care fac parte din domeniul reglementat cu „cerinţele
esenţiale” (Conformity with Essentials), sau conformité européenne(fr)(conformitate
europeana).
Produsele care fac parte din domeniul reglementat sunt recunoscute prin aplicarea
mărcii de securitate CE .
Principalele obiective ale marcajului CE, respectiv avantaje utilizării acestuia:
- arată conformitatea produsului cu cerinţele esenţiale ale directivelor europene;
- permite accesul produselor pe piaţă;
- facilitează libera circulaţie a mărfurilor;
- permite retragerea produselor neconforme de către autorităţile autorizate în acest
sens.
De menţionat şi faptul că, marcajul CE nu este o marcă de calitate sau un instrument

de marketing sau promovare ci este un simbol care arată că un produs, indiferent unde
este fabricat, este conform unei reglementări europene care vizează sănătatea şi
siguranţa publică, respectiv o condiţie prealabilă obligatorie de liberă circulaţie a
produselor.
Aceasta inseamna ca poate fi vandut peste tot in Spatiul Economic European (SEE),
format din statele membre ale UE si tarile care fac parte din Asociatia Europeana a
Liberului Schimb (AELS), respectiv Islanda, Norvegia si Liechtenstein. Aceleasi cerinte se
aplica si in cazul produselor fabricate in alte tari si care sunt comercializate in SEE.
Din Lista produselor aparţinând domeniului reglementat fac parte:
- Echipamente de joasă tensiune;

- Recipiente sub presiune;
- Jucării;
- Materiale şi produse pentru construcţii;
- Compatibilitatea electromagnetică;
- Maşini industriale;
- Echipamente de protecţie personală;
- Aparate de cântarit cu funcţionare neautomată;
- Aparatura medicală activă implantabilă;
- Arzătoare cu combustibili gazoşi;
- Cazane pentru apă caldă;
- Explozibili utilizaţi în scopuri civile;
- Aparatură medicală;
- Medii potenţial explozive;
- Ambarcaţiuni de agrement;
7
- Ascensoare;
- Echipamente de refrigerare;
- Echipamente sub presiune;
- Echipamente terminale de telecomunicaţii;
- Echipamente medicale de diagnosticare in vitro;
- Echipamente terminale de radio şi telecomunicaţii;
- Ambalaje şi deşeuri de ambalaje; Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane;
- Interoperativitatea sistemului de transport feroviar convenţional şi de mare viteză
transeuropean;
- Echipamente maritime;
- Echipamente sub presiune transportabile;
- Emisiile de zgomot în mediu produse de către echipamente destinate utilizării în
exteriorul clădirilor;
- Mijloace de măsurare.
Marcajul de conformitate este un simbol care se aplică de producător sau de

reprezentantul autorizat al acestuia, înainte de introducerea pe piaţă şi/sau de utilizare, pe
un produs, pe ambalajul acestuia şi/sau pe documentele insoţitoare şi care are semnificaţia
conformităţii produsului cu toate cerinţele aplicabile, prevăzute în reglementările tehnice.
B. Certificarea voluntară sau facultativă se referă la „domeniul nereglementat” din

care fac parte toate celelalte produse pentru care nu sunt prevăzute reglementări obligatorii.
În ţara noastră funcţionează sistemul certificării conformităţii produselor şi serviciilor

cu standardele naţionale de referinţă, fiind reglementată aplicarea „mărcilor de
conformitate cu standardele române”, mărci gestionate de către Asociaţia de
Standardizare din România (ASRO).
În acest sens, a fost înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM),
marca „SR” (prezentată într-o formă stilizată). Marca SR are rolul certificării conformităţii
produselor şi serviciilor cu standardele române de referinţă.
Dovada conformităţii produselor poate fi făcută prin obţinerea unui certificat de

conformitate sau a unei mărci de conformitate.
Certificatul de conformitate este un document emis pe baza regulilor unui sistem de

certificare, ce indică existenţa încrederii adecvate că un produs corespunzător identificat,
este în conformitate cu un anumit standard sau cu un alt document normativ.
Marca de conformitate (pentru certificare) este o marcă protejată, aplicată sau emisă
pe baza regulilor unui sistem de certificare, ce indică existenţa încrederii adecvate că un
produs corespunzător identificat, este în conformitate cu un anumit standard sau cu un alt
document normativ.
La modul general, certificarea produselor presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. Transmiterea unei cereri de ofertă către un organism de certificare apoi analiza
8
şi acceptarea ofertei.
2. Transmiterea către organismul de certificare a dosarului tehnic al produsului.
3. Analiza preliminară a dosarului tehnic
4. Vizita preliminară la locatiile producătorului
5. Efectuarea auditului/inspecţiei la locaţiile producătorului conform planului de

audit stabilit de comun acord cu acesta.
6. Analiza de către organismul de certificare a documentelor şi înregistrarilor

din dosarul de certificare
7. Obtinerea, respectiv menţinerea dreptului de a deţine certificatul sau marca de

conformitate, pe baza autocontrolului (audituri interne) şi a verificărilor periodice efectuate
de organismul de certificare (audituri de supraveghere).
Agenţii economici apelează în mod voluntar la certificarea produselor din mai multe
considerente (avantaje vizate), dintre care menţionăm:
• promovarea mai uşoară şi într-un timp mai scurt a produselor pe piaţă, mai ales
dacă organismul care acordă certificarea se bucură de o largă recunoaştere. Avantajul
comercial oferit de certificare rezidă din faptul că aceasta reprezintă o dovadă obiectivă a
respectării caracteristicilor de calitate menţionate într-un document de referinţă (standard
sau alt document tehnic normativ), dovadă care conferă consumatorilor o mai mare
încredere în produsele şi serviciile certificate, orientându-i spre acestea;
• eliminarea încercărilor, verificărilor, probelor pe care clienţii le cer pentru

confirmarea calităţii produselor ce urmează a fi contractate, în cazul lipsei certificatului de
conformitate;
• reducerea cheltuielilor suplimentare şi a timpului de ofertare – contractare a

produselor;
• pătrunderea mai uşoară pe pieţele internaţionale în cazul recunoaşterii

organismului care a făcut certificarea;
• scurtarea ciclului de pătrundere pe pieţele interne a produselor noi sau

modernizate;
• posibilitatea utilizării mărcii de conformitate;
• îndeplinirea prevederilor de reglementare.
Având în vedere aceste avantaje, este explicabil interesul producătorilor şi

prestatorilor de servicii pentru ridicarea nivelului calitativ al produselor lor în scopul
9
obţinerii certificării de conformitate.
De retinut:
- aspecte referitoare la certificarea de produs obligatorie si voluntara

- ce este: certificatul de conformitate ; marca de conformitate -
etapele certificarii voluntare de produs
- avantajele certificarii de produs
11.3. Certificarea Sistemelor de management al calităţii
Certificarea de sistem este o procedură prin care se atestă că un sistem de

management al calităţii implementat de către o organizaţie este în conformitate
standardul SR EN ISO 9001 “Sisteme de management al calităţii. Cerinţe”.
Organismele care intervin în certificarea sistemelor calităţii sunt private şi acreditate

de organisme naţionale de acreditare.
Existenţa unui sistem de management al calităţii certificat constituie o bază solidă

pentru asigurarea consecvenţei satisfacerii cerinţelor referitoare la calitate. De asemenea,
deşi certificarea ISO 9001 NU este o cerinţă obligatorie pentru a avea acces pe pieţele
externe, ea derivă din relaţiile contractuale cu partenerii externi care preferă să colaboreze
cu firme a căror profesionalism este certificat de către o terţă parte recunoscută ca autoritate
în domeniu.
Agenţii economici doresc să-şi certifice sistemul de management al calităţii

implementat în firmă, din mai multe considerente, care sunt atât de ordin extern cât şi de
ordin intern.
Din punct de vedere extern:
Furnizarea încrederii partenerilor în realizarea în mod constant a unor produse şi
servicii de calitate;
Îmbunătăţirea imaginii şi a poziţiei pe piaţă;
Diminuarea efectelor presiunii concurenţiale;
Acces neîngrădit la licitaţii;
Câştigarea unor noi segmente de piaţă;
Dobândirea statutului de furnizor / partener preferat;
Reducerea auditurilor clienţilor;
Din punct de vedere intern, considerăm că principalele avantaje se regăsesc în:

• Furnizarea către managementul de vârf a încrederii că toate procesele din firmă sunt
ţinute sub control şi funcţionează la un nivel calitativ constant;
• Claritatea responsabilităţilor şi respectiv uniformitate în îndeplinirea sarcinilor;
• Implicarea crescută a angajaţilor prin conştientizarea calităţii îmbunătăţite;
• Utilizarea mai eficientă a personalului;
10
• Utilizarea mai eficientă a resurselor;

• Reducerea costurilor noncalităţii;
• Alinierea la cerinţele standardelor internaţionale.
Având în vederea noua orientare a standardelor din seria ISO 9000 care se
concentrează preponderent pe realizarea satisfacţiei clientului, certificarea sistemului de
management al calităţii conferă şi certitudinea partenerilor economici într-un sistem de lucru
(relaţii de afaceri) bazat pe încredere şi respect.
Un certificat de conformitate a sistemului calităţii demonstrează că desfăşurarea

proceselor din întreprindere, începând cu cercetarea pieţei şi până la urmărirea comportării
produselor în exploatare, îndeplineşte condiţiile certificării prevăzute în standardul sau
documentul normativ de referinţă.
Certificatul obţinut nu conferă o atestare pe durată nedeterminată. El are o valabilitate

de trei ani de zile, după care, dacă organizaţia doreşte să-si pastreze aceasta calitate, solicită o
recertificare. De asemenea, pe parcursul celor trei ani de valabilitate a certificatului, anual, se
efectuează audituri externe de supraveghere care au ca scop verificarea menţinerii şi
îmbunătăţirii funcţionalităţii SMC.
Menţionăm şi faptul că, organizaţia are obligaţia efectuării unor autoevaluări a

conformităţii SMC cu cerinţele standardelor, autoevaluărie ce pot fi realizate prin audituri
interne şi analize periodice.
Sistemele calităţii, în conformitate cu standardele din familia ISO 9000, au cunoscut

o răspândire enormă pe plan mondial în ultimii ani.
Ca organisme româneşti de certificare a sistemelor calităţii acreditate de către

RENAR, menţionăm: AEROQ (a aparţinut iniţial industriei aeronautice iar în prezent are ca
domeniu de certificare produsele alimentare), AFER (Autoritatea Feroviară Română),
QUALITAS (activează în special în domeniul construcţiilor), RAR (Registrul Auto Român),
SIMTEX (provine din Institutul de Cercetări pentru Maşini Unelte şi efectuează certificări
în domeniul alimentar), SRAC (Societatea Română pentru Asigurarea Calităţii - activează
în domeniul alimentar) etc.
Dintre certificatorii străini prezenţi în România amintim: TÜV CERT Germania
(Technischer Überwachungs Verein – Organism de supraveghere tehnică şi certificare)
care efectuează certificări în peste 100 de ţări, în ţara noastră fiind prezente mai multe
filiale ale organismului german, dintre care, cu un portofoliu mai larg de certificări
menţionăm: TÜV Rheinland, TÜV Nord, TÜV Thuringen, TÜV Hessen, TÜV Austria etc. )
activând în toate domeniile existente, BVQI (Bureau Veritas Quality Internaţional), LRQA
(Lloyd’s Register of Quality Assurance), GL (Germanische Lloyd), UL (Underwreites
Laboratory), SGS (Societe General de Surveilance), AFAQ (Asociaţia Franceză pentru
Asigurarea Calităţii) etc.
11
Etapele pe care trebuie să le parcurgă o organizaţie pentru a obţine certificarea

propriului Sistem de management al calităţii, sunt:
- transmiterea unei cereri de ofertă către un organism de certificare selectat în mod
voluntar, analiza şi acceptarea ofertei;
- transmiterea către organismul de certificare a documentaţiei Sistemului de
management al calităţii;
- analiza documentaţiei transmisă de organizaţie si comunicarea rezultatelor acrsteia;
- transmiterea Planului de audit;
- auditul la faţa locului;
- transmiterea raportului de audit de către organismul de certificare;
- primirea certificatului care atestă conformitatea Sistemului de management al calităţii
implementat în organizaţie cu cerinţele standardului SR EN ISO 9001 Sisteme de
management al calităţii. Cerinţe.
Organismul de certificare are obligaţia de a dispune de proceduri documentate de

certificare, de mijloacele necesare pentru certificare şi supravegherea respectării condiţiilor
certificării, de proceduri documentate privind rezolvarea recursurilor, retragerea sau
anularea certificatelor acordate şi obligaţia de a menţine un sistem de înregistrare adaptat
condiţiilor proprii şi conform cu reglementările în vigoare.
De retinut
Certificarea de sistem:
- ce este; avantaje; valabilitate
- mod de verificare a functionalitatii SMC pe perioda de valabilitate a
cerificatului
- etapele certificarii
- organismele de certificare: aspecte generale, exemple (nume)
Bibliografie:
IMPORTANT !!!!

SANATATE si SUCCES LA EXEMENE !!!

Mult noroc in tot ceea ce va propuneti !!!!
Cu drag, Prof. Cecilia Pop
12
IMPORTANT ! Aceasta tema a fost prezentata la intalnirea de la primul curs
din sem II, la sala (amfitetaru)
7. MANAGEMENTUL TRATĂRII NECONFORMITĂŢILOR
7.1. Controlul, obiectivele şi indicatorii de performanţă ai procesului

7.2 Cauzele neconformităţilor, identificarea şi înregistrarea produselor neconforme
7.3 Tratarea produsului neconform
7.1. Controlul, obiectivele şi indicatorii de

performanţă ai procesului
Organizaţiile cu Sistem de management al calităţii implementat şi certificat

corespunzător standardului internaţional ISO 9001 acordă o importanţă deosebită
imbunătăţirii continue a calităţii produselor / serviciilor furnizate şi tratează cu atenţie
neconformităţile identificate în diferitele etape parcurse de produs. Existenţa unei
neconformităţi, se traduce în practică prin neîndeplinirea unei cerinţe de către un produs
sau serviciu realizat în cadrul organizaţiei.
Corespunzator standardului ISO 9000:2015:
• Neconformitate (3.6.9) – neîndeplinirea unei cerinţe.
• Defect (3.6.10) - neconformitate referitoare la o utilizare intenţionatā sau specificatā.
Procesul de ţinere sub control a neconformităţilor se desfăşoară după ciclul PDCA şi

anume:
- sunt analizate produsele neconforme identificate la recepţia produselor primite de la
furnizori, în timpul manipulării, depozitării, livrării sau reclamate de către clienţi, inclusiv
cauzele acestora si se stabilesc (planifica - Plan) măsuri de tratare a produselor neconforme
în funcţie de neconformităţile identificate şi locul în care se află acestea;
- se stabilesc şi se intreprind acţiunile necesare (efectueaza – Do);
- se verifică rezultatele şi eficacitatea acţiunilor întreprinse (Verificare – Check)
- se actioneaza pentru imbunatatire prin evaluarea necesitatii şi oportunitatii (inclusiv
resursele necesare) pentru întreprinderea unor acţiuni corective care să elimine cauzele
indentificate si sa evite reaparitia neconformitatii (Actiune – Act)
Obiectivele principale ale acestui proces sunt :

- identificarea, izolarea şi tratarea produselor neconforme pentru a preveni livrarea
neintenţionată a acestora;
- a elimina sau minimaliza consecinţele unei neconformităţi, mai ales atunci când
produsul neconform a ajuns deja la client;
- analiza cauzelor şi reducerea impactul negativ asupra clienţilor, şi asupra
performanţelor organizaţiei.
Indicatorii de performanţă ai procesului sunt:
- scăderea numărului de produse neconforme ;
- reducerea la zero a neconformităţilor legate de siguranţa alimentului (dacă
organizaţia activează în domeniul alimentar);
- reducerea costurilor cu refuzuri şi înlocuiri de marfă;
- reducerea numărului de reclamaţii de la clienţi şi de la alte părţi interesate.
De retinut:
- ce este neconformitatea
- ce este defectul (At! NOU)
- asemanari, diferente neconformitate-defect
- procesul de tinere sub control a neconformitatilor prin ciclul PDCA
- obiective si indicatori ai procesului
7.2 Cauzele neconformităţilor, identificarea şi înregistrarea produselor

sau serviciilor neconforme
Cauzele generatoare de neconformităţi pot fi clasificate astfel:

a) după frecvenţa de apariţie:
- întâmplătoare (rare, singulare);
- frecvente (sistematice, repetate);
b) după faza de lucru :

- la recepţia mărfii;
- la manipulare ;
- la depozitare ;
- la pregătirea şi livrarea produselor.
c) după cauza care le generează, dacă apelăm la gruparea mnemotehnică a cauzelor

putem folosi metoda celor “6M”:
- Metode: tehnologii, activităţi, organizare şi conducere necorespunzătoare;
- Muncitori: (personalul firmei indiferent de nivelul ierarhic): neatenţie, instruire
necorespunzătoare etc.;
- Materiale: materii prime şi materiale auxiliare sau altfel de tipuri de materiale
necorespunzătoare;
- Maşini şi echipamente defecte sau care nu au capabilitatea necesară;
- Măsurarea: controlul, verificarea, analiza, monitorizarea, măsurarea
necorespunzatoare.
Măsurarea este o activitate care se impune în toate fazele realizării produsului şi
implică atât participarea personalului de conducere, a personalului care execută produsele
cât şi a unor persoane specializate.
Mai mult, când vorbim de măsurare nu ne axăm doar pe caracteristicile produsului pe
conformitatea realizării lui sau pe asigurarea conformităţii echipamentelor şi dispozitivelor
de măsurare şi control. Corespunzător standardelor în vigoare, măsurarea şi monitorizarea
trebuie să vizeze şi satisfacţia clientului (firma trebuie să identifice cele mai eficiente
mijloace în acest sens), eventualele produse neconforme, datele acumulate în timp
referitoare la obiective, realizări, eşecuri etc.
- Mediul de lucru exprimat prin microclimatul fizic (temperatură, umiditate, lumină,

gaze nocive etc.) şi microclimatul psihosocial (relaţiile dintre executanţi, relaţiile dintre
conducători şi subalterni), necorespunzător;
Produsele neconforme pot fi identificate de către responsabilii de activităţi, de către

personalul de la aprovizionare precum şi de oricare salariat al firmei sau de către clienţi.
Neconformităţile şi produsele neconforme identificate în activitatea curentă a unei

organizaţii s-ar putea regăsi în următoarele exemple :
- Preluarea greşită a comenzilor de la client;
- Transmiterea greşită a comenzilor la furnizori ;
- Ambalaje deteriorate identificate la recepţia produselor ;
- Lipsuri cantitative constatate la recepţie ;
- Transmitere eronată a comenzii de către furnizor ;
- Termen de valabilitate expirat ;
- Întârzierea sau nelivrarea mărfii la termenul convenit cu clientul etc.
Dacă produsul neconform este identificat de către client, tratarea acestuia se va face
conform modalităţilor de rezolvare a unei reclamaţii.
Atunci când prin corecţii aduse procesului tehnologic sau prin adaosuri de materiale
produsul neconform se poate remedia, înregistrarea acestuia se face în “Registrul de
neconformităţi”, conceput şi codificat corespunzător de către organizaţie.
Un astfel de registru ar putea avea următoarea structură:

- produs neconform (cu datele de identificare: cod, furnizor, contract etc.)
- neconformitate constatată (tip, descriere);
- proces / activitate /procedură;
- cauză;
- corecţii;
- acţiuni corective;
- termen;
- responsabil (nume, semnătură);
- verificarea realizării corecţiilor şi acţiunilor corective.
Dacă produsul neconform este identificat de către client, tratarea acestuia va avea în
vedere şi modalităţile de rezolvare a unei reclamaţii stabilite de către organizaţie.
De retinut:
Cauze generatoare de neconformitati
Structura unui registru de neconformitati
7.3. Tratarea produsului neconform

Înainte de a trece la descrierea propriu-zisă a procesului de tratare a produsului
neconform, se impune lămurirea câtorva noţiuni cu aplicabilitate practică concretă şi
eficacitate recunoscută în rezolvarea problemei noastre. Aceste noţiuni sunt definite în
standardul ISO 9000 şi se referă la corecţie, acţiune corectivă, acţiune preventivă.
Delimitarea corectă a acestor noţiuni este deosebit de importantă deoarece ele se
traduc în acţiuni practice indispensabile pentru buna funcţionare a unui Sistem de
management al calităţii.
Corecţia este definită ca „actiune de eliminare a unei neconformităti detectate”,

sau altfel spus, acea acţiune pe care o întreprindem pentru a înlătura un efect nedorit, cum
ar fi, de exemplu:
- neconformitate constatată = ambalaj exterior deteriorat; corecţie aplicată = înlocuire
ambalaj;
- neconformitate constatată = filtru deteriorat, filtrare necorespunzătoare; corecţie
aplicată = înlocuire filtru, refiltrare produs etc.).
Exemplele de mai sus evidenţiază încă o dată faptul că acţiunea corecţiei este
îndreptată doar asupra efectului.
Acţiunea corectivă este o „actiune de eliminare a cauzei unei neconformităti

detectate sau a altei situatii nedorite”, respectiv, acea acţiune întreprinsă cu scopul de a
înlătura cauza care a generat un efect nedorit precum şi de a evita reapariţia acelui efect;
de menţionat că un efect nedorit poate avea una sau mai multe cauze asupra cărora va trebui
acţionat.
Continuând analiza, tot pe exemplele anterioare am putea raţiona astfel:
- neconformitate constatată = ambalaj exterior deteriorat; acţiune corectivă =
reevaluarea furnizorului de ambalaje, instruirea personalului de la manipulare etc.;
- neconformitate constatată = filtru deteriorat, filtrare necorespunzătoare; acţiune

corectivă = program de mentenanţă echipamente, instruirea personalului.
Pentru fiecare acţiune corectivă se stabilesc resurse, termene, responsabil pentru

execuţie precum şi responsabil pentru urmărirea eficacităţii acţiunii întreprinse.
Acţiunea preventivă este definită în ISO 9000 ca „actiune de eliminare a cauzei

unei neconformităti potentiale sau a altei posibile situatii nedorite”, respectiv, acea
acţiune întreprinsă cu scopul de a preveni apariţia unei neconformităţi; deci, odată
neconformitatea apărută, nu mai putem discuta de acţiuni preventive.
Raţionând pe exemplele menţionate mai sus, dacă ceea ce am precizat ca acţiuni

corective s-ar fi realizat în organizaţie înainte de apariţia neconformităţilor, puteau fi
încadrate foarte bine la categoria “acţiuni preventive” (selecţia riguroasă a furnizorilor,
programe de mentenanţă, instruire personal etc.).
În cazul semnalării unui produs neconform, şeful de departament (sau un alt

responsabil care poate fi: Directorul tehnic, şeful departamentului CTC etc.) are obligaţia să
identifice produsul prin marcare sau etichetare cu menţiunea « PRODUS NECONFORM ».
După etichetare, produsele neconforme găsite la recepţie, pe flux sau returnate de către
clienţi, trebuie izolate (recomandat ar fi ca această izolare să fie făcută într-un spaţiu marcat
corespunzător) pentru a evita folosirea lor.
Produsele neconforme se înregistrează in Registrul de neconformitati şi sunt supuse

analizei de către o comisie constituită în acest scop, comisie din a cărei componenţă ar putea
face parte Directorul de producţie, Reprezentantul managementului pentru calitate (RMC),
Responsabilii de activităţi etc.
Pe lângă analiza cauzelor neconformităţilor, comisia menţionată mai sus va propune

şi soluţii pentru rezolvarea problemei apărute (corecţiile necesare) precum şi acţiunile
corective corespunzătoare pentru evitarea reapariţiei neconformităţilor constatate.
Ca soluţii practice pentru rezolvarea problemei apărute, putem exemplifica:
- returnare la furnizor (pentru materiale neconforme aprovizionate);

- corectare prin intermediul unor acţiuni de eliminare a neconformităţii, urmată de o
verificare a produsului pentru a ne asigura de conformitatea acestuia;
- derogare după fabricaţie dată de către o funcţie relevantă din organizaţie, sau după
caz de către client, adică folosirea produsului neconform (dacă nu sunt afectate
caracteristicile importante ale produselor), eventual cu încadrarea lui într-o altă treaptă
calitativă;
- reprelucrare
- rebutare (distrugere);
- utilizare în alte scopuri.
Deciziile pentru soluţiile menţionate mai sus sunt luate de către persoane cu autoritate
recunoscută şi desemnate în acest sens.
Toate aceste aspecte care ţin de analiza neconformităţilor sunt menţionate într-un
Raport de produs neconform (fig. 7.1, model).
Figura 7.1. Raport produs neconform (model)
Nr. raport………./data……………….
1. IDENTIFICARE
Denumire produs neconform …………………………......…..............

produs..........................….comanda............…………….........lotul......
NR. buc. produse neconforme…………………………….
1.1 Identificat la operaţia :

......................................................................................................
1.2 Descrierea neconformităţii ……….....……………………….........
……………………………………………………………………………....
Identificat de Nume Data: Semnătura:
2. TRATAREA PRODUSULUI NECONFORM
2.1 Analiza cauzelor: .....................…….......................................

………………………………………………………………….......
Ce trebuie făcut pentru soluţionarea problemei singulare (corecţia)
(returnare furnizor; - rebut; derogare, altele):
.............................................................................................................
DIRECTOR GENERAL RMC,
2.2 Acţiuni corective/preventive necesare (daca este cazul)………......

……………………………………………………………………….
Nr CACP (deschis de RMC)…………………………………………
Am luat la cunoştinţă dipoziţiile stabilite,
Responsabil activitate Semnătura:
3. CONFIRMAREA REALIZĂRII ACŢIUNILOR STABILITE
Director departament: Data:
REINSPECŢIE = NECONFORMITATEA A FOST INLĂTURATĂ
RMC Nume Data: Semnatura:
Responsabilul departamentului de producţie, sau altă funcţie corespunzător structurii

organizatorice a firmei în cauză, va confirma faptul că au fost întreprinse măsurile stabilite de
către comisia de analiză.
Rezultatele acţiunilor corective/preventive întreprinse constituie date de intrare

pentru Analiza SMC efectuată de management.
- Menţionăm faptul că toate aspectele referitoare la identificarea şi tratarea

neconformităţilor trebuie prezentate într-o procedură documentată, intitulată de
regulă « Controlul produsului neconform ».
De retinut:
- ce este: corectia, actiunea corectiva, actiunea preventiva + exemplificari
- Actiuni intreprinse la semnalarea unei neconformitati si solutii practice
(decizii) posibile (returnare la furnizor; derogare ; rebutare ; reprelucrare; utilizare în alte
scopuri).
- ce contine un Raport de produs neconform
Bibliografie:
IMPORTANT !!!!

Analiza modurilor de defectare şi a efectelor acestora/ Failure Modes and Effects Analysis (FMEA)
FMEA reprezintă o metodă modernă a managementului calităţii care se utilizează în faza de proiectare
și planificare a realizării produselor, prevenind astfel riscurile de apariție a neconformităților, având utilitate
în asigurarea și îmbunătățirea calității.
Scop: identificarea/recunoașterea, analiza, cuantificarea neconformităților potențiale prin evaluarea
riscurilor asociate, determinarea şi aplicarea măsurilor corective aferente şi eliminarea defectelor încă din
stadiul de proiectare (astfel încât să nu se ajungă la identificarea acestora în faza de producţie sau mai târziu,
la client). Practic costurile pentru corectarea unui defect nedetectat în proiectare, cresc de zece ori în
fiecare din etapele ulterioare de realizare a produsului!
Etape:
1. Planificare și pregătire. Se alege produsul sau serviciul ce va fi analizat și se stabilesc elementele ce
vor fi studiate (etape tehnologice, ingrediente produs).
2. Analiza riscului. Se întocmește o listă cu defectele potenţiale, menţionându-se cauzele şi efectele
posibile ale acestora ca posibilităţi de control.
3. Evaluarea riscului - se face pe baza Coeficientului de risc/ „Risk Priority Number” RPN care ia în
calcul Frecvența de apariție, Severitatea efectelor și Probabilitatea de detecție a neconformităților la
consumator.
În tabelele 1, 2 și 3 sunt prezentate valorile indicatorilor A (Frecvența de Apariţie a efectului), S
(Severitatea efectelor) şi D (Probabilitatea ca defectul/neconformitatea să ajungă la consumator).
Tabelul 1
Valorile indicelui A (Frecvența de Apariţie a efectului)
A Probabilitatea de apariţie a defectului/ neconformității
1 De la 0 La 3/100 000 Defectul este puţin
2 3/100 000 1/10 000 probabil să apară
3 1/10 000 3/10 000
4 3/10 000 1/1 000
5 1/1 000 3/1 000
6 3/1 000 1/100
7 1/100 3/100
8 3/100 10/100 Defectul este aproape
9 10/100 30/100 inevitabil
10 30/100 100/100
Tabelul 2
Valorile indicelui S (Severitatea efectelor= Efectul Modului de Defectare)
S Severitatea
1 Deficienţă minimă, clientul nu o percepe
2-3 Deficienţă minoră, pe care clientul o poate descoperi dar nu îi provoacă decât o uşoară nemulţumire;
nici o degradare a performanţelor produsului
4-5 Deficienţă care indispune clientul sau îl incomodează
6-7 Deficienţă notabilă a produsului; nemulţumire client/ reclamații OPC
8 Deficienţă majoră - nemulţumire mare client - şi/sau cheltuieli aferente recompensare client
9 Produs periculos, posibilă afectare a stării de sănătate/ deteriorare organe vitale/cheltuieli spitalizare
10 Deficienţă care implică probleme mari de siguranță/ accident posibil, deces.
Tabelul 3
Valorile indicelui D probabilitatea de detecție a neconformităților la consumator (defectul ajunge la client?)
D Probabilitatea de detecție a defectului/ neconformității la consumator
1 De la 0% La 2% Foarte mică probabilitatea ca
2 2% 12% defectul să ajungă la client
3 12% 22%
4 22% 32%
5 32% 42%
6 42% 52%
7 52% 62%
8 62% 72%
9 72% 82% Foarte mare probabilitatea ca
10 82% 100% defectul să ajungă la client
După asocierea acestor cifre se calculează coeficientul de risc, RPN, cu relaţia:

RPN=AxSxD
4. Minimizarea riscului=măsuri de îmbunătăţire pentru componentele sau procesele cu risc. Sunt trecute
în formular.
5. Verificarea îmbunătăţirilor. Se verifică dacă acţiunile corective au fost corecte şi dacă aplicarea lor a
dus la scăderea valorii coeficientului de risc. În cazul în care RPN continuă să fie mai mare decât 100, se
aplică încă o dată etapa de minimizare a riscului.
Interpretare coeficienți din tabele:
 Dacă probabilitatea ca efectul să apară la client A este forte mică, se trece cifra 1 sau 2, dacă însă este
foarte mare se trec cifre apropiate de 10.
 Severitatea efectelor S. Cifra 1 = fără efect iar cifra 10 = efect critic.
 Probabilitatea defectării D: cifra 1 înseamnă probabilitate mare de detectare la producător a
neconformității=produsul nu va pleca cu defecte din fabrică/organizație, iar cifra 10= produsul neconform
ajunge la consumator.

Aplicarea etapelor de lucru:
1. Planificare și pregătire. Se alege produsul sau serviciul ce va fi analizat și se stabilesc elementele ce
vor fi studiate (etape tehnologice, ingrediente produs). EX: fabricare Rahat turcesc
2. Analiza riscului. Se întocmește o listă cu defectele potenţiale, menţionându-se cauzele şi efectele
posibile ale acestora ca posibilităţi de contro, întocmindu-se o posibilă Fișă de control (Tabelul 4).
Tabelul 4
Analiză risc fabricare Rahat turcesc
ETAPĂ NECONFORMITATE CAUZĂ EFECT
Microorganisme Surse de apă contaminată Posibilă îmbolnăvire consumator
patogene
AprovizionareConcentrație ridicată Cl Surse de apă necontrolate Nemulțumire consumator
cu apă Contaminarea cu Infiltrații din terenurile agricole Posibilă îmbolnăvire consumator
pesticide
Contaminarea cu metale Țevile improprii sau uzate Posibilă îmbolnăvire consumator
Dezvoltare, înmulțire Condiții necorespunzătoare de Posibilă îmbolnăvire/nemulțumire
microorganisme păstrare înainte și după recepția consumator
Recepție
zahărului
zahăr
Corpuri străine Materie primă cu impurități Nemulțumire consumator, pierdere
clienți.
Microorganisme patogene Porumb contaminat. Condiții Posibilă îmbolnăvire consumator
necorespunzătoare de păstrare
înainte și după recepția
amidonului.
Metale grele Porumb contaminat. Posibilă îmbolnăvire consumator
Recepție Pesticide, insecticide Porumb contaminat. Posibilă îmbolnăvire consumator
amidon Aflatoxine Porumb contaminat. Condiții Posibilă îmbolnăvire consumator
necorespunzătoare de păstrare
înainte și după recepția
amidonului.
Corpuri străine, insecte. Amidon contaminat Nemulțumire consumator, pierdere
clienți.
Dezvoltare mucegai Condiții necorespunzătoare de Posibilă nemulțumire/ îmbolnăvire
păstrare înainte și după recepția consumator
fisticului.
Aflatoxine Proces de uscare și condiții de Posibilă îmbolnăvire consumator
Recepție fistic
păstrare neconforme
Alergeni Natura materie prime Îmbolnăvire consumator
Bucăți de coajă Sortare necorespunzătoare Nemulțumire consumator, pierdere
clienți.
Contaminare încrucișată Curățare necorespunzătoare a Posibilă îmbolnăvire consumator
recipientelor
Contaminare cu Microorganisme din mediu (aer) Posibilă îmbolnăvire consumator
Coacere în microorganisme
recipiente
Reziduuri de detergenți Clătire improprie Posibilă îmbolnăvire consumator
deschise
Adiție de metale (Cu) Recipiente improprii Posibilă îmbolnăvire consumator
Impurități și praf Mediu neconform Nemulțumire consumator, pierdere
clienți.
Formare și Contaminare încrucișată Curățare necorespunzătoare a Îmbolnăvire consumator
turnare recipientelor
Contaminare cu Microorganisme din mediu (aer) Îmbolnăvire consumator
microorganisme
Contaminare cu Igienă necorespunzătoare la Posibilă îmbolnăvire consumator
microorganisme procesare și igienă precară a
personalului.
Adiție de metale (Cu) Recipiente improprii Posibilă îmbolnăvire consumator
Impurități și praf Mediu neconform Nemulțumire consumatori,
pierdere clienți.
Răcire Contaminare cu Microorganisme din mediu (aer) Posibilă îmbolnăvire consumator
microorganisme
Dezvoltare Extinderea timpului de răcire Posibilă îmbolnăvire consumator
microorganisme Relația timp temperatură
neconformă
Impurități și praf Mediu neconform Nemulțumire consumatori,
pierdere clienți.
Tăiere Contaminare cu Igienă necorespunzătoare la Posibilă îmbolnăvire consumator
personalului.
Contaminare încrucișată Curățare necorespunzătoare a Posibilă îmbolnăvire consumator
recipientelor
Corpuri străine, Nerespectare planuri mentenanță Nemulțumire consumatori,
piese/fragmente metalice pierdere clienți.
Păr, unghii, bijuterii etc. Personal neinstruit Nemulțumire consumatori,
pierdere clienți.
Ambalare Contaminare microbiană Material de împachetare Îmbolnăvire consumator
neconform, murdar
Contaminare cu Igienă necorespunzătoare a Posibilă îmbolnăvire consumator
personalului.
Migrare substanțe Materiale de ambalare din clasa Posibilă îmbolnăvire consumator
chimice non-alimentară
Corpuri străine Materiale de ambalare Nemulțumire consumatori,
neconforme pierdere clienți
Păr, unghii, bijuterii Neglijență lucrători Nemulțumire consumatori,
pierdere clienți
Depozitare Dezvoltarea Condiții necorespunzătoare de Posibilă îmbolnăvire consumator
microorganismelor depozitare
3. Evaluarea riscului . Se calculează coeficientul de risc RPN cu relaţia: RPN=AxSxD

4. Minimizarea riscului=măsuri de îmbunătăţire pentru componentele sau procesele cu risc (prezentate
în Tabelul 5).
Tabelul 5
Evaluare și minimizare risc fabricare Rahat turcesc
ETAPĂ NECONFORMITATE A S D RPN Minimizarea riscului A S D RPN
ACȚIUNI CORECTIVE
Microorganisme 7 9 3 189 Utilizarea apei potabile de la furnizorii 2 9 3 54
patogene autorizați locali. Igienizarea rezervoarelor
de apă.
Concentrație 6 7 3 126 Utilizarea apei potabile de la furnizorii 2 7 3 42
Aprovizionare
ridicată de Cl autorizați locali. Teste de laborator.
cu apă
Contaminarea cu 7 9 3 189 Utilizarea apei potabile de la furnizorii 2 9 2 36
pesticide autorizați locali.
Contaminarea cu 6 7 4 140 Asigurarea și verificarea standardelor 1 7 3 42
metale privind confecționarea țevilor
Dezvoltare, 5 7 4 140 Utilizarea doar a ingredientelor certificate. 2 9 2 36
înmulțire Furnizori de încredere (selectare furnizori).
Recepție icroorganisme Optimizarea condițiilor de depozitare.
zahăr Respingerea lotului contaminat.
Corpuri străine 4 2 2 16 Selectare furnizori. Instruire personal 1 4 1 4
recepție.
Microorganisme 4 9 4 144 Utilizarea doar a ingredientelor certificate. 2 9 2 36
patogene Selectare furnizori. Respingere lot.
Optimizarea condițiilor de depozitare.
Metale grele 4 6 3 72 Verificare buletine analize furnizor. 1 6 1 6
Selectare furnizori. Respingere lot
neconform.
Recepție
Pesticide, 7 9 3 189 Utilizarea doar a ingredientelor certificate. 2 9 1 18
amidon
insecticide Selectare furnizori. Respingere lot.
Aflatoxine 7 9 3 189 Utilizarea doar a ingredientelor certificate. 2 9 2 36
Selectare furnizori. Respingere lot.
Corpuri străine, 3 3 3 27 Selectare furnizori. Instruire personal 1 3 1 3
insecte. recepție
ETAPĂ NECONFORMITATEA S D RPN Minimizarea riscului A S D RPN
ACȚIUNI CORECTIVE
Dezvoltare 6 9 3 162 Utilizarea doar a ingredientelor certificate. 2 9 3 54
mucegai Selectare furnizori. Respingere lot.
Aflatoxine 7 9 3 189 Utilizarea doar a ingredientelor certificate. 2 9 1 18
Recepție fistic Selectare furnizori. Respingere lot.
Alergeni 3 9 2 54 Etichetare corespunzătoare. Atenționarea - - - -
consumatorului asupra pericolului existent
Bucăți de coajă 4 3 2 24 Selectare furnizori. Instruire personal 1 4 1 4
Contaminare 7 9 3 189 Spălare, curățare, dezinfecție și clătire 2 9 2 36
încrucișată corespunzătoare. Instruire personal.
Contaminare cu 5 5 3 75 Spălare, curățare, dezinfecție și clătire 1 5 1 5
microorganisme corespunzătoare. Instruire personal.
Coacere în
Reziduuri de 5 5 3 75 Clătire corespunzătoare. Instruire personal. 1 5 1 5
recipiente
detergenți
deschise
Adiție de metale 8 8 2 192 Folosire recipiente și ustensile doar din 1 8 1 8
(Cu) inox
Impurități și praf 5 3 3 75 Spălare, curățare, dezinfecție și clătire 1 3 1 3
corespunzătoare. Instruire personal.
Formare și Contaminare 7 9 3 189 Spălare, curățare, dezinfecție și clătire 2 9 2 36
turnare încrucișată corespunzătoare. Instruire personal.
Contaminare cu 5 5 3 75 Spălare, curățare, dezinfecție și clătire 1 5 1 5
microorganisme corespunzătoare. Instruire personal.
Contaminare cu 8 9 3 216 Instruire personal. Bune practici de igienă. 2 9 2 36
microorganisme Controlul calității igienice a produselor.
Reziduuri de 5 5 3 75 Bune practici de igienă. Instruire personal 1 5 1 5
detergenți
Adiție de metale 8 8 2 192 Folosirea recipientelor și ustensile din inox 1 8 1 8
(Cu)
Impurități și praf 5 3 3 75 Bune practici de igienă. Instruire personal 1 3 1 3
Răcire Contaminare cu 5 5 3 75 Bune practici de igienă. Instruire personal 1 5 1 5
microorganisme
Dezvoltare 7 7 2 98 Bune practici de igienă. Instruire personal 1 7 1 7
microorganisme
Impurități și praf 5 3 3 75 Bune practici de igienă. Instruire personal 1 3 1 3
Tăiere Contaminare cu 8 9 3 216Instruire personal. Bune practici de igienă 2 9 1 18
microorganisme Managementul controlului calității igienice
a produselor.
Contaminare 7 9 3 189Spălare, curățare, dezinfecție și clătire 2 9 1 18
încrucișată corespunzătoare. Instruire personal.
Reziduuri de 5 5 3 75 Clătire corespunzătoare. Instruire personal. 2 5 2 20
detergenți
Corpuri străine, 2 9 2 36 Întocmire, respectare si verificare planuri 1 9 1 9
piese/fragmente de mentenanță. Instruire personal
metalice
Păr, unghii, 7 6 2 84 Instruire personal. Bune practici de igienă 1 6 1 6
bijuterii etc.
Ambalare Contaminare 5 9 4 180 Instruire personal. Managementul 2 9 2 36
microbiană controlului calității igienice a produselor.
Contaminare cu 8 9 3 216 Instruire personal. Bune practici de igienă 2 9 1 18
microorganisme Managementul controlului calității igienice
a produselor.
ACȚIUNI CORECTIVE
Migrare substanțe 5 8 4 160 Utilizarea doar de materiale de ambalare 2 8 2 32
chimice specifice pentru alimente. Instruire personal
Corpuri străine 5 4 3 60 Bune practici de igienă. Instruire personal 1 4 1 4
Păr, unghii, 7 6 2 84 Bune practici de igienă. Instruire personal 1 6 1 6

bijuterii
Depozitare Dezvoltarea 5 9 4 180Reglarea, adaptarea timpului de depozitare, 1 9 1 9
microorganismelor a temperaturii și a umidității relative a
spațiilor de depozitare. Igienizarea spațiilor
de depozitare. Instruirea personalului.
5. Verificarea îmbunătăţirilor. Etapa de minimizare a riscului a fost corect aplicată și a condus la

scăderea valorii coeficientului de risc (RPN). Se observă că nu există RPN cu valori mai ridicate
decât 100, astfel metodologia FMEA și-a dovedit eficiența.
Metodologia finală FMEA pentru fabricarea Rahatului turcesc este prezentată în Tabelul 6.
Tabelul 6. Exemplu / Formular privind aplicarea metodologiei FMEA pentru procesarea produselor zaharoase (Rahat turcesc)
ETAPĂ NECONFORMITATE CAUZĂ EFECT A S D RPN ACȚIUNI CORECTIVE A S D RPN
Microorganisme Surse de apă contaminată Posibilă 7 9 3 189 Utilizarea apei potabile de la furnizorii 2 9 3 54
patogene îmbolnăvire autorizați locali. Igienizarea rezervoarelor
consumator de apă.
Concentrație ridicată Surse de apă necontrolate Nemulțumire 6 7 3 126 Utilizarea apei potabile de la furnizorii 2 7 3 42
de Cl consumator autorizați locali. Teste de laborator.
Aprovizionare
Contaminarea cu Infiltrații din terenurile Posibilă 7 9 3 189 Utilizarea apei potabile de la furnizorii 2 9 2 36
cu apă
pesticide agricole îmbolnăvire autorizați locali.
consumator
Contaminarea cu Țevile improprii sau uzate Posibilă 6 7 4 140 Asigurarea și verificarea standardelor 1 7 3 42
metale îmbolnăvire privind confecționarea țevilor
consumator
Dezvoltare, înmulțire Condiții necorespunzătoare Posibilă 5 7 4 140 Utilizarea doar a ingredientelor certificate. 2 9 2 36
microorganisme de păstrare înainte și după îmbolnăvire Furnizori de încredere (selectare furnizori).
recepția zahărului consumator Optimizarea condițiilor de depozitare.
Recepție
Respingerea lotului contaminat.
zahăr
Corpuri străine Materie primă cu impurități Nemulțumire 4 2 2 16 Selectare furnizori. Instruire personal 1 4 1 4
consumator, recepție.
pierdere clienți.
Microorganisme Porumb contaminat. Posibilă 4 9 4 144 Utilizarea doar a ingredientelor certificate. 2 9 2 36
patogene Condiții necorespunzătoare îmbolnăvire Selectare furnizori. Respingere lot.
de păstrare înainte și după consumator Optimizarea condițiilor de depozitare.
recepția amidonului.
Metale grele Porumb contaminat. Posibilă 4 6 3 72 Verificare buletine analize furnizor. 1 6 1 6
îmbolnăvire Selectare furnizori. Respingere lot
consumator neconform.
Pesticide, insecticide Porumb contaminat. Posibilă 7 9 3 189 Utilizarea doar a ingredientelor certificate. 2 9 1 18
Recepție
îmbolnăvire Selectare furnizori. Respingere lot.
amidon
consumator
Aflatoxine Porumb contaminat. Posibilă 7 9 3 189 Utilizarea doar a ingredientelor certificate. 2 9 2 36
Condiții necorespunzătoare îmbolnăvire Selectare furnizori. Respingere lot.
de păstrare înainte și după consumator Optimizarea condițiilor de depozitare.
recepția amidonului.
Corpuri străine, Amidon contaminat Nemulțumire 3 3 3 27 Selectare furnizori. Instruire personal 1 3 1 3
insecte. consumator, recepție
pierdere clienți.
Dezvoltare mucegai Condiții necorespunzătoare Posibilă 6 9 3 162 Utilizarea doar a ingredientelor certificate. 2 9 3 54
de păstrare înainte și după nemulțumire/ Selectare furnizori. Respingere lot.
recepția fisticului. îmbolnăvire Optimizarea condițiilor de depozitare.
consumator
Aflatoxine Proces de uscare și condiții Posibilă 7 9 3 189 Utilizarea doar a ingredientelor certificate. 2 9 1 18
Recepție de păstrare neconforme îmbolnăvire Selectare furnizori. Respingere lot.
fistic consumator Optimizarea condițiilor de depozitare.
Alergeni Natura materie prime Îmbolnăvire 3 9 2 54 Instruire personal. Atenționarea - - - -
consumator consumatorului asupra pericolului existent
Bucăți de coajă Sortare necorespunzătoare Nemulțumire 4 3 2 24 Selectare furnizori. Instruire personal 1 4 1 4
consumator,
pierdere clienți.
Contaminare Curățare necorespunzătoare Posibilă 7 9 3 189 Spălare, curățare, dezinfecție și clătire 2 9 2 36
încrucișată a recipientelor îmbolnăvire corespunzătoare. Instruire personal.
consumator
Contaminare cu Microorganisme din mediu Posibilă 5 5 3 75 Spălare, curățare, dezinfecție și clătire 1 5 1 5
microorganisme (aer) îmbolnăvire corespunzătoare. Instruire personal.
consumator
Coacere în Reziduuri de Clătire improprie Posibilă 5 5 3 75 Clătire corespunzătoare. Instruire personal. 1 5 1 5
recipiente detergenți îmbolnăvire
deschise consumator
Adiție de metale (Cu) Recipiente improprii Posibilă 8 8 2 192 Folosire recipiente și ustensile doar din 1 8 1 8
îmbolnăvire inox
consumator
Impurități și praf Mediu neconform Nemulțumire 5 3 3 75 Spălare, curățare, dezinfecție și clătire 1 3 1 3
consumator, corespunzătoare. Instruire personal.
pierdere clienți.
Formare și Contaminare Curățare necorespunzătoare îmbolnăvire 7 9 3 189 Spălare, curățare, dezinfecție și clătire 2 9 2 36
turnare încrucișată a recipientelor consumator corespunzătoare. Instruire personal.
Contaminare cu Microorganisme din mediu îmbolnăvire 5 5 3 75 Spălare, curățare, dezinfecție și clătire 1 5 1 5
microorganisme (aer) consumator corespunzătoare. Instruire personal.
Contaminare cu Igienă necorespunzătoare la Posibilă 8 9 3 216 Instruire personal. Bune practici de igienă. 2 9 2 36
microorganisme procesare și igienă precară îmbolnăvire Controlul calității igienice a produselor.
a personalului. consumator
Reziduuri de Clătire improprie Posibilă 5 5 3 75 Bune practici de igienă. Instruire personal 1 5 1 5
detergenți îmbolnăvire
consumator
Adiție de metale (Cu) Recipiente improprii Posibilă 8 8 2 192 Folosirea recipientelor și ustensile din inox 1 8 1 8
îmbolnăvire
consumator
Impurități și praf Mediu neconform Nemulțumire 5 3 3 75 Bune practici de igienă. Instruire personal 1 3 1 3
consumatori,
pierdere clienți.
Răcire Contaminare cu Microorganisme din mediu Posibilă 5 5 3 75 Bune practici de igienă. Instruire personal 1 5 1 5
microorganisme (aer) îmbolnăvire
consumator
Dezvoltare Extinderea timpului de Posibilă 7 7 2 98 Bune practici de igienă. Instruire personal 1 7 1 7

microorganisme răcire Relația timp îmbolnăvire
temperatură neconformă consumator
Impurități și praf Mediu neconform Nemulțumire 5 3 3 75 Bune practici de igienă. Instruire personal 1 3 1 3
consumatori,
pierdere clienți.
Tăiere Contaminare cu Igienă necorespunzătoare la Posibilă 8 9 3 216 Instruire personal. Bune practici de igienă 2 9 1 18
microorganisme procesare și igienă precară îmbolnăvire Managementul controlului calității igienice
a personalului. consumator a produselor.
Contaminare Curățare necorespunzătoare Posibilă 7 9 3 189 Spălare, curățare, dezinfecție și clătire 2 9 1 18
încrucișată a recipientelor îmbolnăvire corespunzătoare. Instruire personal.
consumator
Reziduuri de Clătire improprie Posibilă 5 5 3 75 Clătire corespunzătoare. Instruire personal. 2 5 2 20
detergenți îmbolnăvire
consumator
Corpuri străine, Nerespectare planuri Nemulțumire 2 9 2 36 Întocmire, respectare și verificare planuri 1 9 1 9
piese/fragmente mentenanță consumatori, de mentenanță. Instruire personal
metalice pierdere clienți.
Păr, unghii, bijuterii Personal neinstruit Nemulțumire 7 6 2 84 Bune practici de igienă. Instruire personal. 1 6 1 6
etc. consumatori,
pierdere clienți.
Ambalare Contaminare Material de împachetare Îmbolnăvire 5 9 4 180 Instruire personal. Managementul 2 9 2 36
microbiană ambalaj neconform, murdar consumator controlului calității igienice a produselor.
Contaminare cu Igienă necorespunzătoare Posibilă 8 9 3 216 Instruire personal. Bune practici de igienă 2 9 3 54
microorganisme procesare și igienă precară îmbolnăvire Managementul controlului calității igienice
a personalului. consumator a produselor.
Migrare substanțe Materiale de ambalare din Posibilă 5 8 4 160 Utilizarea doar de materiale de ambalare 2 8 4 64
chimice clasa non-alimentară îmbolnăvire specifice pentru alimente. Instruire
consumator personal
Corpuri străine Materiale de ambalare Nemulțumire 5 4 3 60 Bune practici de igienă. Instruire personal 1 4 1 4
neconforme consumatori,
pierdere clienți
Păr, unghii, bijuterii Neglijență lucrători Nemulțumire 7 6 2 84 Bune practici de igienă. Instruire personal 1 6 1 6
consumatori,
pierdere clienți
Depozitare Dezvoltarea Condiții necorespunzătoare Posibilă 5 9 4 180 Reglarea, adaptarea timpului de depozitare, 1 9 1 9
microorganismelor de depozitare îmbolnăvire a temperaturii și a umidității relative a
consumator spațiilor de depozitare. Igienizarea spațiilor
de depozitare. Instruirea personalului.
Analiza riscului Evaluarea riscului Minimizare risc/acțiuni corective Verificare îmbunătăţiri

riscului
Determinarea noncalității produselor alimentare prin metoda Demeritelor
Termenul ”demerite” provine din limba franceză și se traduce prin greșeală sau lipsă de merite.
Principiul de bază al metodei constă în penalizarea defectelor după gravitatea lor, printr-
un punctaj care constituie ”demeritul” defectului identificat.
Defectele se grupează în raport cu gravitatea lor în următoarele categorii: defecte critice,
defecte principale sau majore, defecte secundare și defecte minore.
 Defecte critice – împiedică îndeplinirea funcției produsului, compromite marca
organizației și generează sigur reclamații din partea beneficiarului.
 Defecte principale - reduc posibilitățile de utilizare ale produselor, fiind inadmisibile
pentru consumatori, beneficiari, generează reclamații.
 Defecte secundare - nu reduc posibilitățile de utilizare a produselor dar sunt sesizabile de
către beneficiari, fără a provoca neapărat reclamații. Îndepărtarea lor necesită efectuarea unor
retușuri, corecții.
 Defecte minore - nu prezintă inconveniente practice, de multe ori nu sunt sesizate de către
utilizatori și nu generează reclamații din partea acestora dar afectează totuși imaginea firmei în
rândul consumatorilor, ducând treptat la pierderi în rândul clienților.
Demeritul se calculează pentru fiecare zi sau pe întreaga perioadă.
Demeritul în ziua i:
Di =
nd=numărul defectelor de tip j posibile la produsul analizat.
dij= numărul defectelor de tip j constatate în ziua i;
pj = punctajul defectelor din clasa de gravitate J;
Nci = numărul produselor controlate în ziua i;
Etape de lucru:
1. Stabilirea produsului sau operației controlate;
2. Identificarea defectelor posibile, clasificarea și încadrarea lor pe categorii, după gravitatea
consecințelor pe care le generează.
3. Stabilirea punctajului de penalizare pentru fiecare categorie de defecte. De regulă se
utilizează următorul sistem de punctaj:
 100 de puncte pentru defecte critice,
 50 de puncte pentru defecte principale;
 10 puncte pentru defecte secundare;
 un punct pentru defecte minore.
4. Stabilirea demeritului limită acceptat potrivit condițiilor stabilite (prescrise) de organizație;
5. Calcularea demeritului produsului.
Mod de lucru
Pentru analiza calității se utilizează un document special intitulat jurnalul calității sau
jurnalul demeritelor în care apare: denumirea produsului controlat, locul de control, codificarea
defectelor pe categorii, data, nr. de produse controlate, nr. total defecte identificate, valoarea
demeritului și semnătura persoanei care a efectuat controlul.
Pentru o vizualizare mai bună a se utilizează forma tabelară.
Concluzii
Cu cât valoarea demeritului este mai mare, cu atât nivelul calitativ este mai redus.
Dacă demeritul calculat este sub limita demeritului admis de organizație, calitatea produselor
se consideră a fi corespunzătoare; dacă se depășește această limită, se analizează cauzele apariției
defectelor, luându-se măsurile de rigoare pentru ridicarea nivelului calitativ.
Jurnalul demeritelor
Produs controlat: pâine albă;
Locul de control: depozit;
Codificarea defectelor
Critice (100) Principale (50) Secundare (10) Minore (1)
A - arse G- aplatizate M-coajă arsă T- crestături neuniforme
B - corpuri străine H- miez dens N-coajă palidă U- produs cu lipituri
C - necoapte I- coajă crăpată O – porozitate în exces V- produs fără luciu
D - gramaj lipsă J- miez cu miros, gust străin P- miez elastic Z – sărare incompletă
E - miez lipicios K- gust nesărat R –miez de culoare închisă
F- L- S-
Data Defecte Nr. produs Nr. total Demerit
controlor
Semnăt.
controlat defecte
100 50 10 1
A B C D E F G H I J K L M N O P R S T U V Z
1 - - - 1 1 - 1 1 1 - - - 1 1 - - - - 10 20 - 5 150 42 2,70
2 1 - - - 1 - - - - - 2 - 2 2 1 2 - - 10 22 2 5 170 50 2,70
3 - 1 - 1 - - - - - - 1 - 2 - 1 2 - - 10 15 1 2 160 36 2,05
4 - - 2 - - - 1 1 1 - - - 1 1 - 5 - - 10 20 4 1 200 47 2,27
5 - 1 - - - - 1 1 1 - - - - 1 - 1 - - 10 12 1 1 135 30 2,64
6 1 - - - 1 - - - - - 3 - - - - 3 - - 8 20 1 1 140 38 2,92
7 - - 2 - - - 1 1 1 - - - 2 2 1 1 - - 8 25 2 5 180 51 2,50
8 - - - 1 - - - - - - 2 - 4 4 1 5 - - 15 10 2 1 160 45 2,30
9 - - 1 - - - 1 1 1 - 1 - 2 3 2 4 - - 5 21 2 3 190 47 2,32
10 1 - - - 1 - 1 1 1 - - - 4 6 3 3 - - 10 23 - 2 220 56 2,47
T 3 2 5 3 4 - 6 6 6 - 9 - 18 20 9 26 - - 96 188 15 26 1695 428 24,22/10
Di ziua 1 = (2x100)+(3x50)+ (2x10)+(35x1)/150=200+150+20+35/150=405/150=2,7-nivel calitativ redus al produsului analizat
Di ziua 2= (2x100)+(2x50)+(7x10)+(39x1)/170=200+150+70+39/170=459/170=2,7
Di ziua 3= (2x100)+(1x50)+(5x10)+(28x1)/160=200+50+50+28/160=328/160=2,05
Di ziua 4= (2x100)+(3x50)+(7x10)+(35x1)/200=200+150+70+35/200=455/200=2,28
Di ziua 5= (1x100)+(3x50)+(2x10)+(24x1)/135=100+150+20+24/135=294/135=2,18
Di ziua 6= (2x100)+(1x50)+(5x10)+(28x1)/160=200+50+50+28/160=328/160=2,05
Di ziua 7= (1x100)+(3x50)+(2x10)+(24x1)/135=100+150+20+24/135=294/135=2,18
Di ziua 8= (2x100)+(1x50)+(5x10)+(28x1)/160=200+50+50+28/160=328/160=2,05
Produs controlat: Înghețată de cacao
Locul de control: depozit;
Codificarea defectelor
Critice (100) Principale (50) Secundare (10) Minore (1)
A –mucegai G-ambalaj deteriorat M- imprimare greșită dată S- lipsă glazură
B- corpuri străine H-recongelă–cristale mari de gheață N- neomogenitatea culorii T- turtită
C- gust neplăcut I-aspect grosier, neomogenă O –etichetare neconformă U- arome prea puternice
D- aciditate ridicată J- gust străin P – lipsă gramaj V- topită
E – râncezită K-miros neplăcut Q –% ridicat de apă X-
F- L- R- Z–
Data Defecte Nr. produs Nr. total Demerit Semn.

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V controlat defecte Controlor
01.02 - 3 - - 1 - 2 - 5 - - - 5 5 3 10 - - 10 5 5 2 200 55 5,1

2.02 - 1 - - - - 10 - 2 - - - - 2 - 10 - - 4 10 3 - 500 42 1,65
3.02 - 1 - 1 - - - - - - 1 - 2 - 1 2 - - 10 15 1 2 160 36 2,05
4.02 - - 2 - - - 1 1 1 - - - 1 1 - 5 - - 10 20 4 1 200 47 2,28
5.02 - 1 - - - - 1 1 1 - - - - 1 - 1 - - 10 12 1 1 135 30 2,18
6.02 1 - - - 1 - - - - - 3 - - - - 3 - - 8 20 1 1 140 38 2,93
7.02 - - 2 - - - 1 1 1 - - - 2 2 1 1 - - 8 25 2 5 180 51 2,50
Di ziua:
1. (4x100)+(7x50)+(23x10)+(22x1)=400+350+230+22=1002/200=5,01
2. (1x100)+(12x50)+(21x10)+(17x1)=100+600+210+17=827/500=1,65
3. (2x100)+(1x50)+(5X10)+(28x1)=200+50+50+28=328/160=2,05
4. (2x100)+(3x50)+(7x10)+(35x1)=200+150+70+35=455/200=2,28
5. (1x100)+(3x50)+(2x10)+(24+1)=100+150+20+24=294/135=2,18
6. (2x100)+(3x50)+(3x10)+(30x1)=200+150+30+30=410/140=2,93
7. (2x100)+(3x50)+(6x10)+(40x1)=200+150+60+40=450/180=2,50
Concluzii. Cu cât valoarea demeritului este mai mare, cu atât nivelul calitativ al produsului analizat (înghețată) este mai redus.
Se observă valoarea cea mai mare a demeritului în prima zi a efectuării controlului.
Analiza modurilor de defectare şi a efectelor acestora/ Failure Modes and Effects Analysis (FMEA)
CONTINUARE
Aplicarea etapelor de lucru:

1. Planificare și pregătire. Se alege produsul sau serviciul ce va fi analizat și se stabilesc elementele ce vor fi
studiate (etape tehnologice, ingrediente produs). EX: PRODUS X
2.Analiza riscului. Se întocmește o listă cu defectele potenţiale, menţionându-se cauzele şi efectele posibile
ale acestora ca posibilităţi de control, întocmindu-se o posibilă Fișă de control (Tabelul 4).
Tabelul 4
Analiză risc fabricare PRODUS X
Microorganisme Surse de apă contaminată Posibilă îmbolnăvire
patogene consumator
Concentrație ridicată Cl Surse de apă necontrolate Nemulțumire consumator
a.Aprovizionare cu
Contaminarea cu pesticide Infiltrații din terenurile Posibilă îmbolnăvire
apă
agricole consumator
Contaminarea cu metale Țevile improprii sau uzate Posibilă îmbolnăvire
consumator
Etapa b
Etapa c.........
........................
Etapa n.........
z.Depozitare/transportDezvoltarea/contaminare Condiții necorespunzătoare Posibilă îmbolnăvire
cu microorganismelor de depozitare/transport consumator
3.Evaluarea riscului. Se calculează coeficientul de risc RPN cu relaţia: RPN=AxSxD
4.Minimizarea riscului=măsuri de îmbunătăţire pentru componentele sau procesele cu risc (prezentate în
Tabelul 5).
Tabelul 5
Evaluare și minimizare risc fabricare PRODUS X
ACȚIUNI CORECTIVE
Microorganisme 7 9 3 189Utilizarea apei potabile de la furnizorii 2 9 3 54
patogene autorizați locali. Igienizarea
rezervoarelor de apă.
Concentrație 6 7 3 126Utilizarea apei potabile de la furnizorii 2 7 3 42
a.Aprovizionare cu
ridicată de Cl autorizați locali. Teste de laborator.
apă
Contaminarea cu 7 9 3 189Utilizarea apei potabile de la furnizorii 2 9 2 36
pesticide autorizați locali.
Contaminarea cu 6 7 4 140Asigurarea și verificarea standardelor 1 7 3 42
metale privind confecționarea țevilor
ACȚIUNI CORECTIVE
Etapa b
Etapa c.........
.......................
Etapa n.........
z.Depozitare/transportDezvoltarea 5 9 4 180Reglarea, adaptarea timpului de 1 9 1 9

microorganismelor depozitare/transport, a temperaturii și a
umidității relative a spațiilor/mașinilor
de depozitare/transport. Igienizarea
spațiilor de depozitare/transport.
Instruirea personalului.
5. Verificarea îmbunătățirilor. Etapa de minimizare a riscului a fost corect aplicată și a condus la scăderea
valorii coeficientului de risc (RPN). Se observă că nu există RPN cu valori mai ridicate decât 100, astfel
metodologia FMEA și-a dovedit eficiența.
Metodologia finală FMEA pentru fabricarea PRODUSULUI X este prezentată în Tabelul 6.
Tabelul 6. Exemplu / Formular privind aplicarea metodologiei FMEA pentru PRODUSUL X
Microorganisme Surse de apă contaminată Posibilă 7 9 3 189 Utilizarea apei potabile de la furnizorii 2 9 3 54
patogene îmbolnăvire autorizați locali. Igienizarea rezervoarelor
consumator de apă.
Concentrație Surse de apă necontrolate Nemulțumire 6 7 3 126 Utilizarea apei potabile de la furnizorii 2 7 3 42
ridicată de Cl consumator autorizați locali. Teste de laborator.
a.Aprovizionare
Contaminarea cu Infiltrații din terenurile Posibilă 7 9 3 189 Utilizarea apei potabile de la furnizorii 2 9 2 36
cu apă
pesticide agricole îmbolnăvire autorizați locali.
consumator
Contaminarea cu Țevile improprii sau uzate Posibilă 6 7 4 140 Asigurarea și verificarea standardelor 1 7 3 42
metale îmbolnăvire privind confecționarea țevilor
consumator
Etapa b
Etapa c.........
.....................
Etapa n.........
z.Depozitare/traDezvoltarea Condiții necorespunzătoare Posibilă 5 9 4 180 Reglarea, adaptarea timpului de 1 9 1 9

nsport microorganismelor de depozitare îmbolnăvire depozitare/transport, a temperaturii și a
consumator umidității relative a spațiilor/mașinilor de
depozitare/transport. Igienizarea spațiilor
de depozitare/transport. Instruirea
personalului. .
Analiza riscului Evaluarea riscului Minimizare risc/acțiuni corective Verificare îmbunătăţiri

riscului

Null PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Null PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Disciplina: MANAGEMENTUL CALITĂŢII ŞI SIGURANŢEI ALIMENTELOR

1. Corespunzător standardului ISO 9000, “cerinţa” în domeniul calităţii, reprezintă:

2. Gruparea mnemotehnică a factorilor care influenţează calitatea include:

3. Actiunea corectiva este:

6. Conceptul de calitate are un caracter dinamic determinat de :

7. Standardele sunt elaborate de către:

8. Standardul SR EN ISO 9001 se referă la:

9. Acţiunea preventivă are ca scop:

11. Conform standardului ISO 22000, „Programele preliminare (PRP)”reprezintă:

12. Noua Viziune Europeană pentru Calitate cultivă conceptul intitulat:

14. Organismul naţional de standardizare în România este:

16. Care dintre urmatoarele enunţuri constituie principiu al sistemului HACCP ?

17. Care dintre următoarele acţiuni NU reprezintă o corecţie ?

19. Tipuri de standarde, în funcţie de nivelul la care se elaborează şi se aplică:

20. Corespunzător standardului ISO 9000:2015, calitatea reprezintă:

21. Durata de valabilitate a certificării unui SMC este:

23.Recunoaşterea oficială a competenţei unui organism de certificare se realizează prin:

27. Auditul de terţă parte în domeniul SMC este efectuat de către:

28. Standardele de firma:

30. Siguranţa alimentului reprezintă un concept coform căruia produsul alimentar:

31. Acţiunea de eliminare a cauzei unei neconformităţi detectate este:

34. Actiunea corectivă are ca scop::

37. Din categoria standardelor generale fac parte:

39. In funcţie de criteriul „conţinut” standardele pot fi: :

40. Codex alimentarius include:

45. Acțiunea de eliminare a cauzei unei neconformități potențiale este:

46. ASRO reprezintă pentru România:

48. Conceptul de calitate are un caracter complex determinat de :

49. Standardele europene elaborate de CEN trebuie:

50. Acţiunea preventivă este:

54. Corespunzător standardului ISO 22000 “Limita critică“ reprezintă:

56. Auditurile externe pot fi :

57. Auditurile interne se mai numesc și :

58. Auditurile interne ale SMC trebuie să se desfășoare:

60. În domeniul managementului calității acreditarea are ca scop:

61. În țara noastră organismul național de acreditare este:

62. Organismele de certificare verifică funcţionalitatea SMC în perioada de valabilitate a

63. Organismul care efectuează certificarea SMC trebuie să fie:

64. Care dintre urmatoarele enunţuri NU constituie principiu al sistemului HACCP ?

68. Standardul ISO 22000 este utilizat ca referenţial pentru:

69. Auditul de primă parte este:

70. Gruparea mnemotehnică a factorilor care influenţează calitatea NU include:

8. MANAGEMENTUL RESURSELOR MATERIALE SI UMANE ÎN

8.1. Managementul asigurării resurselor materiale

Asigurarea şi gestionarea tuturor categoriilor de resurse (materiale, financiare,

În ceea ce priveşte asigurarea cu resurse materiale considerăm că o organizaţie care

Acesta nu trebuie să constituie unicul criteriu în selectarea furnizorilor, şi de asemenea,

Aşa cum prevede şi ultimul principiu al managementului calităţii, intitulat

În acest mod poate fi menţinut un program de îmbunătăţire continuă a calităţii şi

Managementul de vârf răspunde de stabilirea autorităţii şi responsabilităţilor pentru

Chiar dacă organizaţia nu consideră necesară elaborarea unei proceduri

De altfel, conform standardului ISO 9001, referitor la procesul de aprovizionare,

a. Organizaţia trebuie să se asigure că produsul aprovizionat este conform cu

Achiziţionarea cu succes a produselor şi serviciilor necesare desfăşurării proceselor

- foarte clar definite

b. Tipul şi amploarea controlului aplicat furnizorului şi produsului aprovizionat

c. Trebuie stabilite criteriile de selectare, de evaluare şi de reevaluare a furnizorilor.

Se întocmesc Fişe de evaluare a furnizorilor care conţin un anumit număr de

În general, fiecare organizaţie urmăreşte să se aprovizioneze de la furnizori

Selectarea furnizorilor rezultă dintr-o prospectare prealabilă a potenţialilor furnizori

Evaluarea şi selectarea furnizorilor este coordonată de regulă de către

Criteriile de selectare avute în vedere la evaluarea furnizorilor vizează în special:

a) documentele descriptive ale modului de organizare a sistemului calităţii furnizorului;