In opinia mea, raportarea la problema agrara si viata rurala a claselor intelectuale din

Pricipate si ulterior din Romania, este una ideologica, de anasamblu, care nu priveste strict
conditiile de tarai ale taranilor, sau rezolvarea problemei agrare. Acest discurs este insotit de
necesitatea modernizarii Romaniei, de dorinta de sincronizare cu alte tari europene, astfel
incat problema agrara, devine o problema a claselor sociale romanesti, si reprezinta un pas
inapoi pentru o tara care tinde spre modernizare si unde treptat se contureaza o clasa
burgheza, si apar relatii de productie capitaliste.
Comparand vizunea socialista a lui Gherea cu capitalism burghez a lui Zeletin, se pot
remarca doua puncte de vedere opuse referitoare la abordarea societatii romanesti, dar mai
ales si la situatia taranilor.
In primul rand, in viziunea lui Gherea, este nevoie de o modernizare a Romaniei, de
patrundere a capitalismului Occidental, si de dezvoltarea unei clase burgeze pentru ca doar
astfel, pasul spre o o societate socilaist -marxista va fi facut.Insa, in opinia lui, desi la nivel
teoretic, statul pare sa doreasca reformarea societatii, insa mentine in acelasi timp, modul de
productie feudal.
Dupa improprietarirea taranilor din 1866, neoiobagia este considerata abolita, taranul detine
pamant si mijloace de productie, astfel incat la nivel teoretic i se asigura conditiile pentru a-si
vinde marfa sau forta de munca. In realitate, in opnia lui Gherea, iobagia este defapt
transformata, prin intermediul statului, in neoiobagie. Statul favorizeza si intareste
neoiobagia, prin legi, prin taxe si impozite, prin control, si prin aproprirea produsului intern
brut al tarii. Pamantul acordat famiilor de tarani in urma reformei este relativ putin si
fragmnetat, astfel ca, nu ajunge sa satisfaca nevoile zilnice ale famiilor. Neoiobagia apare in
momentul in care, constransi de lipsuri, taranii apeleaza la ajutorul boierilor, in schimbul
zilelor de munca, ajungand, contractual, sa munceasca terenurile boieresti , cu propriile
mijloace de productie, si ajungand in cele din urma sa fie exploatati.
Desi teoretic, taranii sunt proprietarii terenurilor, prin legile care preced reforma,
pamantul nu poate fi vandut sau mostenit, iar astfel, precum in iobagie, taranii sunt legati in
continuare de glie. Mai mult, se contureaza treptat aparitia unei noi clase sociala, a unei
burghezii rurale fara pamant care in prima faza sprijina taranii si a caror pamant il arendeaza .
Este interesant modul in care pamantul este perceput la nivel societal de catre tarani, desi nu
detin pamant, functionarii din adminstrtaia publica sunt perceputi ca facand parte dintr-o
clasa superioara,in timp ce pozitia taranului desi are pamant, este cu mult inferioara.
Problema agrara a Romaniei este neoiobagia, iar solutia pe care Gherea o propune este
desfiintarea acestui regim neoiobag, desfiintarea totala si definitiva a tuturor raporturilor de
productie si a servitutilor medievale : dijme, rusfeturi, invoieli de cu iarna, desfiintarea totala
a contractului agricol si inlocuirea lui prin raporturile de productie ce exista in Occidentul
capitalist.

In al doilea rand, in Burghezia romana, autorul evidentiaza etapele nasterii

burgheziei , ignoarand insa probleme sociale, in special problema agrara si observand relatii
si moduri de productie capitaliste pe care le prezinta intr-o maniera exagerata
In capitolul patru , autorul vorbeste despre revolutia si problema agrara din Romania:Aceasta
este vazuta ca fiind o consecinta a aparitiei capitalimului, si a dezvoltarii burgeziei. Anterior
anului 1863, regimul agrar romanesc era unul feudal. Capitalimsul ii transfroma pe tarani in
muncitori salariati, acestia devin liberi prin improprietarirea din 66. Autorul subliniaza ca era
in dezinteresul nobillilor de a avea tarani carora sa le dea parcele de pamant, si atfel mosiile sa
se fragmenteze, iar din aceasta cauza sustin desfiintarea Iobagiei
Folosind ideile lui Gherea, se poate afirma ca in societatea romaneasca, mai ales in ceea ece
priveste munca prestata de tarani, , nu exista o forma de productie capitalista, desi in teorie,
boierii nu doreau divizarea propriilor mosii, ei aveau nevoie de forta de munca a taranilor.
Astfel se desoebeste zona rurala romaneasca de cea din vest. In europa de vest, taranii o data
de zerobiti , lucreaza intr-o agricultura capitalizata, sau in industrie si devin muncitori
salariati. In spatiul romanesc, taranii nu mai sunt iobagi, deoarece li se acorda pamant, putin
si necalitativ, insa nu exista o alta alterativa de a-si castiga existenta decat muncind sau
imprumutandu-se de la boier, ceea ce -i aduce intr-o stare de ruinare
Zeletin sustine ca, consecinta revolutiei agrare este cadarea vechiul regim feudal. si a ordinii
sociale anterioare, dublata de mizeria a lumii rurale, specifica tuturor tarilor care trec de la
feudalism la capitalism. Desi recunoaste ca taranul este ruinat, cauzele ruinarii se regasesc
prin faramitarea pamantului detint si prin camatarie. Rascoalele taranesti care au loc din 1863
in prezent, sunt revoltele taranilor ipotriva aparitiei capitalismului., nu impotriva exploatarii
de clasele boieresti. In conceptia lui, chestia , agrara se poate usor explica raportand sitatia
sociala si economica a mediului rural la capitalism si la aparitia burgheziei.
Desi Zeeletin se concentreaza pe analizaa aparitiei burgheziei, tinde sa ignore anumite aspecte
sociale, in special in problema rurala. Dupa cum arata si Gherea, intre tarani si boieri , nu
exista relatii capitaliste.Taranii nu sunt muncitori platiti, si cultiva pamantul boierilor cu
propriile le mijloace de productie. Daca in alte tari din vest, se poate vorbi despre un
proletariat rural, deoarece dupa defintarea iobagiei, taranii au posibilitatea de a se angaja in
agricultra sau in industrie, spatiul romanesc rural la inceputul anilor 1900 se structureaza pe
legi feudale si relatii feudale.
Problema pamantului, a fragmentarii lui, sau a insuficientei lui sunt teme care preocupa
autori, dar si oameni politici, din 1860 pana in primii ani de dupa Al Doilea Razboi Mondial,
deci problema agrara, a modernizarii si civilizarii satelor romanesti, rezolvata partial dupa
instaurarea comunismului, este caracteristica taranilor indiferent de perioada istorica aleasa
Golopentia descrie pe larg situatia rurala , prin raportarea la nivelul de educatie, situatia
economica, dar si nivelul de cultura din mediul ruraral. Desi dupa reforma agrara din 1922,
taranilor li se acorda pamant, aceste este constinuare insufiicent si puternic fragmentat. In
viziunea lui Golopentia, ca si alui zeletin , cultura in medul rural va fi adusa de burghezie,
deci orasenii, impreuna cu burghezia de la orase sunt elementul civilizator.
Asemena lui Verdery, si Golpentia clasifica populatia taraneasca in functtie de numarul de
hectare de pamant detinut, care atat la inceputul nailor 30, 40, cat si inainte de colectivizare,
nu depasea 7 hectare pentru marea majoritate a taranilor. Nivelul de educatie este si el destul
de scazut, analfabestismul este ridicat, iar cu aceasta problema se confrunta partidul comunsit,
spune Verdery,in nevoia de a recruta cadre pregatite pentru noul regim
 Analizand per ansamblu, se poate spune ca intr-o anumita masura, comunismul transforma
soictetea romaneasca si creaza un prim context de modernizare a satelor romanesti , paralel
cu procesul de distrugere simbolica a taranului autentic.
Marica descrie cateva trasaturi care carateizeaza satul ruraral prin intermediul a trei factori
constitutivi, naturali materiali,determinanti sociali, si socio spirituali.Astfel, satul este o
unitate cu baza geografica in stransa legatura cu natura,ceea ce face ca principala ocupatie a
taranilor sa fie agricultura. Satul este o formatiune sociala mica, cu un nuamar redus de
persoane, care implica anumite relatii sociale, mai apropiate, unde oamnei se cunosc intre ei,
si unde exista din aceasta cauza, control social mai mare.Satul are o densitate scazuta, este
omogen ceea ce faciliteaza cresterea constrolului social.
Un alt set de caracteristici este mobilitateasociala si spatiala redusa a populatiei satelor,
durabiliattea care permite existenta controlului social si a ordinii sociale, precum regulile si
traditia. Satele sunt orientate spre anumite valori, si teluri comune, astfel incat,
Al treiela set de factori, socio spiritali, sunt traditia,conformimsul social, si individual, deci
satul este „o unitate putin numeroasa, pufin deasa, sedentara fi omogena, o unitate durabila,
pufin diferenfiata fi stratificata, insa bine inte grata, o unitate nevoluntara fi nefinala (chiar o
comunitate de viapa), o unitate primara fi totala (adica o unitate completa far! sa fie insa
complex!, ci relativ simpla fi o unitate autonoma, mai bine zis autarha), determinata de
tradifie, care explica m mare masura fixitatea, stabilitatea sa, irafionalismul motivafiei sociale
fi conformismul social puternic ce domnefte la sateni, ca fi felul de a fi rutinar al socialitapii
lor, caracterizata prin predominarea raponurilor personale, intime, directe, totale etc. Se pot
aduce precizari fi mai departe, determinand ce fel de unitate e satul, in mod obifnuit.
Indiferent care dintre clasificarile”
Verdery, arata ca pentru a acapara puterea si a-si impune controlul la nivelul mediului rural,
care reprezenta in anii 40, 50, peste aproximativ 70% din populatia tarii, regimul comunist
distruge aceste valori definitorii ale satului, iar prin colectivizarea terenurilor, regimul da
lovitura finala data taranilor. Asa cum arata si Verdery, si Golopentia, dar is multi autori,
pozitia sociala la nivelul satului, dar si identitatea de taran al locuitorilor din mediul ruraral,
este definita prin posesiunea pamantului. Multi autori afirma ca o data cu regimul comunsit
dispare si taranul roman.
In concluzie, problema agrara defineste sitiatia satelor din spatiul romanesc pe parcursul unui
intreg secol. Problemele se refera in special la lipsa pamantului si modalitatile de distribuire a
lui, la nevoia de modernizare, educare si civilizare a taranilor sia spatiului rural si tot odata,
discurusl evidentiaza rolul important al clasei taranilor din punct de vedere economic.Daca
in perioada iobagiei depedenta dintre tarani si boieri este reciproca, in perioada neoiobagiei,
importanta taranilor creste, prin faptul ca ei reprezinta principala forta de munca a boierilor,
apoi in regimul comunist, partidul incearca sa stimuleze productia taranilor, pentru a asigura
ncesarul de hrana orasenilor. Taranii definesc deci o clasa sociala, care pe parcusul istoriei
reprezinta principalul sustintor economic al tarii, insa este privita si definita diferit de alte
categorii sociale, Dupa cum prezinta si Ibraileanu pozitia lui Caragiale referioare la clasele
sociale din spatiul romanesc, dar si a altor oameni politici ai secolului al 19, taranul este
idealizat,