Terapia ocupațională în afecțiuli articulare degenerative ale membrelor inferioare

Suprafețele articulare ale genunchiului sunt acoperite de un cartilaj, cu rol de reducere a

forțelor de frecare. În spațiul dintre condilii femurali și tibiali se găsesc două meniscuri
importante în reducerea șocurilor produse la nivelul genunchiului. Femurul, tibia și patela sunt
unite de un manșon – capsulă articulară –, căptușit pe fața internă de membrana sinovială ce
produce un lichid sinovial, cu rol în facilitarea alunecării suprafețelor articulare. Stabilitatea
genunchiului este asigurată, pe lângă capsula articulară, de ligamente: 2 ligamente colaterale
(medial și lateral) și 2 încrucișate (anterior și posterior). Mușchii mobilizează articulația
genunchiului și permit deplasarea.
Gonartroza este o artropatie degenerativă, caracterizată prin degradarea progresivă a
cartilajului articular și printr-o reacție hipertrofică a osului subcondral. Este o afecțiune
debilitantă, care afectează mai mult de o treime din persoanele de peste 65 ani.
Gonartroza – simptome și diagnostic:
- durere cu caracter mecanic – inițial la începutul mișcării, apoi și în timpul mișcării; în
stadiile tardive durerea devine permanentă;
- senzație de instabilitate a genunchiului;
- limitarea mobilității și pseudoblocaj articular;limitarea mobilității și pseudoblocaj
articular;
- tumefierea genunchiului, cracmente la mobilizare;
- afectarea activităților de zi cu zi.
Diagnosticul pozitiv se pune pe baza examenului clinic și imagistic (examen radiologic,
CT, RMN, artroscopie). Radiografia este cea mai utilizată metodă de diagnostic. Modificările
radiologice sunt reprezentate de:
- prezența osteofitelor;
- îngustarea neuniformă a spațiului articular;
- chisturi osoase;
- scleroză subcondrală.
Coxartroza este o afecţiune degenerativă a articulaţiei şoldului care apare cel mai frecvent
la persoanele cu vârsta peste 50 ani, deşi poate să apară şi la cei mai tineri. Cartilajul articular,
care este neted şi lucios, se macină, oasele venind în contact direct („os pe os”), ducând astfel la
durere şi “înţepenirea şoldului” (rigiditate). Pentru a compensa cartilajul pierdut, oasele de la
nivelul şoldului încep să crească în exterior formând aşa numitele osteofite.
Simptome:
Primul semn de coxartroză poate fi o stare de disconfort şi rigiditate în zona inghinală, a
fesei sau a şoldului, la trezire. Durerea creşte la efort şi se ameliorează în timpul repausului.
 Dacă coxartroza nu este tratată, boala progresează până când durerea devine permanentă
(prezentă şi în timul nopţii) iar repausul devine ineficient. Articulaţia şoldului se blochează
încetul cu încetul şi se inflamează. Pot apărea chiar formaţiuni osoase (ciocuri) la nivelul
articulaţiei.
Alte simptome includ:
- durere la nivel inghinal sau a coapsei, ce iradiază în fese sau genunchi;
- durerea creşte la activităţi mai intense;
- rigiditatea articulaţiei şoldului face dificil mersul şi aplecarea;
- limitarea mobilităţii şoldului afectează mersul şi determină şchiopătarea;
- limitarea activităţilor duce la atrofia (slăbirea) muşchilor ce controlează articulaţia
şoldului.
Diagnostic:
Simptomele raportate de pacient, precum şi examenul clinic sunt importante în stabilirea
diagnosticului de coxartroza. În urma unei radiografii simple de bazin, prezenţa artrozei poate fi
confirmata şi poate fi evaluat gradul de severitate. În cazuri excepţionale, rare, alte investigatii –
precum CT sau RMN – pot fi necesare.
Terapie ocupaţională:
Reeducarea mobilităţii:
Antrenamente de transfer cu progresia programelor de la cele dependente la cele active:
- din decubit dorsal în decubit lateral;
- din decubit lateral în şezând;
- din şezând în ortostatism;
- din ortostatism în şezând;
- în cadă, în duş, în toaletă.
Asigurarea locomoţiei:
- utilizarea oretezelor, scaunului cu rotile;
- asigurarea măsurilor de siguranţă pe perioada deplasărilor;
- asistarea şi încurajarea mersului în perioada precoce de reabilitare;
- urcatul/ coborâtul scărilor;
- aplecări şi rotaţii complexe.
Reeducarea adaptărilor:
- ajustări ale obiectelor casnice, de îmbrăcat, de mâncat, de igienă personală etc.;
- obiecte de ajutor - instrumente sau scule cu care pacienţii se pot ajuta în desfăşurarea
anumitor activităţi;
- utilizarea obiectelor auxiliare de mers(baston, cârje, scaun cu rotile).
Reeducarea capacităţilor manipulative:
- tehnici pentru mobilitate articulară, forţă musculară, anduranţă, coordonare, echilibru
cu reeducarea abilităţilor habituale;
- dezvoltarea metodelor alternative pentru ADL deficitare.
Reintegrarea socială şi profesională:
- îndeplinirea unor treburi casnice sau ajută la îndeplinirea lor;
- implicarea în activităţi de recreere şi interes;
- educare în asistenţa membrilor familiei, îngrijitorilor;
- autotraining-uri de dezvoltare (comunicare, adaptabilitate,
- autoafirmare,etc.).

Bibliografie:

1. OARSI evidence-based, expert consensus guidelines, Part III (2016)

2. Balint T.,Diaconu I., Moise A. Evaluarea aparatului locomotor :bilanț
articular,bilanț muscular,teste funcționale,Tehnopress,Iaşi,2007
3. Guideline forthe non-surgicalmanagementof hip and knee osteoarthritis The
Royal Australian College of General Practitioners, 1 Palmerston Crescent, South
Melbourne, Vic 3205 Australia, July 2009