CAPITOLUL V

CALCULUL DE REZISTENŢĂ LA SOLICITĂRI COMPUSE

5.1. IPOTEZE
În cazul solicitărilor simple, sub formă generală, condiţia de rezistenţă se scrie
sub forma:

lim (1)
 max   adm 
c

unde  este tensiunea normală  sau tangenţială  ,  adm este tensiunea admisibilă,
lim este tensiunea limită iar c este coeficientul de siguranţă.
În cazul solicitărilor compuse, în acelaşi punct al sistemului elastic acţionează
simultan mai multe tensiuni diferite. Ca urmare, condiţia de rezistenţă de mai sus nu
poate fi pusă pentru fiecare dintre ele.
În general, pentru o stare spaţială de tensiuni se defineşte o stare de tensiuni
monoaxială echivalentă care are aceleaşi valori ale unor mărimi caracteristice ca şi
starea spaţială de tensiuni dată.
Starea de tensiuni echivalentă fiind monoaxială se caracterizează printr-o
tensiune echivalentă  ech sau  e . În acest caz, condiţia de rezistenţă se scrie:

 lim (2)
 ech   adm 
c

Pentru echivalenţa dintre tensiunea monoaxială şi starea spaţială de tensiuni se

folosesc următoarele mărimi caracteristice:
- tensiunea normală principală maximă;
- alungirea specifică principală maximă;
- tensiunea tangenţială principală maximă;
- energia specifică modificatoare de formă.
Pe baza mărimilor de mai sus s-au formulat ipotezele de atingere a stării limită.

1
5.1.1. Ipoteza tensiunii normale principale maxime
Cronologic, a fost prima dintre ipotezele elaborate. Conform acestei ipoteze,
tensiunea monoaxială echivalentă stării spaţiale este egală cu tensiunea normală
principală maximă a acesteia:

 ech   1 (3)

Condiţia de rezistenţă se scrie:

 lim (4)
 ech   1   adm 
c

La o starea plană de tensiuni, tensiunea normală principală maximă are expresia:

x y 1 (5)
1   ( x   y ) 2  4 xy2
2 2

Condiţia de rezistenţă se scrie:

x y 1  (6)
 ech   1   ( x   y ) 2  4 xy2   adm  lim
2 2 c

În cazul particular când  y  0 , renunţând la indici, condiţia de rezistenţă se scrie:

 1  (7)
 ech    2  4 2   adm  lim
2 2 c

Deşi simplă, această ipoteză nu se verifică întotdeauna în practică deoarece nu

ţine cont de prezenţa celorlalte tensiuni. Ca urmare, această ipoteză se foloseşte rar.

5.1.2. Ipoteza alungirii specifice principale maxime

Conform acestei ipoteze, alungirea specifică a stării monoaxiale de tensiuni este
egală cu alungirea specifică principală maximă a stării spaţie de tensiuni:

 ech  1 (8)

Deoarece  ech corespunde unei stări monoaxiale de tensiuni, conform legii

2
  ech
simple a lui Hooke,  ech  , E fiind modulul de elasticitate longitudinal al
E
materialului piesei.
În cazul unei stări spaţiale de tensiuni,

1 (9)
1  [ 1   ( 2   3 )]
E

unde  este coeficientul lui Poisson.

Din condiţia 8 rezultă:

 ech 1 (10)
 [ 1   ( 2   3 )]
E E

adică

 ech   1   ( 2   3 ) (11)

Ca urmare, condiţia de rezistenţă se scrie:

 lim (12)
 ech  [ 1   ( 2   3 )]   adm 
c

Se observă că, în expresia matematică a acestei ipoteze intervine toate cele trei
tensiuni normale principale specifice unei stări spaţiale de tensiuni.
La o stare plană de tensiuni,  3  0 , iar tensiunile normale principale sunt:

x y 1 (13)
 1,2   ( x   y ) 2  4 xy2
2 2

Ca urmare, tensiunea monoaxială echivalentă capătă forma:

 ech   1   2 (14)

După efectuarea calculelor, condiţia de rezistenţă se scrie:

(1   ) (1   )  (15)
 ech  ( x   y )  ( x   y ) 2  4 xy2   adm  lim
2 2 c

3
 Deoarece pentru majoritatea materialelor inginereşti   0,3 , condiţia de
rezistenţă se poare rescrie sub forma:

 lim (16)
 ech  0,35( x   y )  0,65 ( x   y ) 2  4 xy2   adm 
c

În cazul particular când  y  0 , renunţând la indici, condiţia de rezistenţă se scrie:

 lim (17)
 ech  0,35  0,65  2  4 2   adm 
c

Se observă că în cazul stării plane de tensiuni expresia condiţiei de rezistenţă

este apropiată ca formă cu cea din ipoteza anterioară, apărând o uşoară accentuare a
ponderii radicalului în raport cu suma tensiunile normale  x   y . Această ipoteză

este folosită rar.

5.1.3. Ipoteza tensiunii tangenţiale principale maxime

Pe plane bisectoare între planele definite de direcţiile principale ale stării de
tensiuni apar tensiuni tangenţiale principale, notate cu  1 , 2 , 3 , egale cu
semidiferenţa tensiunilor normale principale de pe planele bisectate:

1 1 1 (18)
 1   ( 2   3 ) ,  2   ( 1   3 ) ,  3   ( 1   2 )
2 2 2

Dintre aceste tensiuni tangenţiale, cea mai mare este  2 .

Plecând de la observaţia că în practică cele mai multe materiale solicitate la
tracţiune se rup după un plan înclinat cu 450 faţă de axa longitudinală a piesei, plan
pe care apare tensiunea tangenţială principală  2 , s-a făcut presupunerea că această
tensiune tangenţială ar putea fi responsabilă de fenomenul limită, adică de rupere. Ca
urmare, starea spaţială de tensiuni se echivalează cu o stare de tensiuni monoaxială
echivalentă care are aceeaşi tensiune tangenţială principală maximă ca şi cea spaţială
dată. Plecând de la expresia tensiunii tangenţială  2 şi considerând  3  0 se obţine:

4
 1  ech (19)
 2 ech  
2 2

Egalând relaţiile pentru  2 şi  2 ech se obţine:

 ech   1   3 (20)

Conform acestei ipoteze, condiţia de rezistenţă se scrie:

 lim (21)
 ech   1   3   adm 
c

Această ipoteză se aplică atât materialelor tenace cât şi celor fragile.

În cazul unei stări plane de tensiuni:

 ech   1   2 (22)

Ţinând cont de relaţia 13 pentru tensiunile normale principale, diferenţa  1   2

devine:

 1   2  ( x   y ) 2  4 xy2 (23)

Condiţia de rezistenţă se scrie:

 lim (24)
 ech   1   2  ( x   y )2  4 xy2   adm 
c

În cazul particular când  y  0 , renunţând la indici, condiţia de rezistenţă se scrie:

 lim (25)
 ech   2  4 2   adm 
c

Această ipoteză se foloseşte frecvent în practică.

5.1.4. Ipoteza energiei specifice modificatoare de formă

Această ipoteză se bazează pe rezultate experimentale şi pe faptul că energia
specifică modificatoare de formă este responsabilă de modificarea formei piesei
consideate.

5
 Conform acestei ipoteze, starea de tensiuni monoaxială echivalentă trebuie să
aibă aceeaşi energie specifică modificatoare de formă ca şi starea de tensiuni spaţială
dată:

w fech  w f (26)

În funcţie de tensiunile normale principale, energia specifică modificatoare de

formă corespunzătoare unei stări spaţiale de tensiuni este:

(1   ) (27)
wf  [( 1   2 ) 2  ( 2   3 ) 2  ( 3   1 ) 2 ]
6E

În cazul unei stări monoaxiale de tensiuni,  2   3  0 Ca urmare, energia

specifică modificatoare de formă are expresia:

(1   ) (1   ) 2 (28)
w fech  (2 12 )  ( ech )
6E 3E

Egalând relaţiile 27 şi 28 rezultă:

(1   ) (1   ) 2
[( 1   2 ) 2  ( 2   3 ) 2  ( 3   1 ) 2 ]  ( ech )
6E 3E
adică
1 (29)
 ech
2
 [( 1   2 ) 2  ( 2   3 ) 2  ( 3   1 ) 2 ]
2
sau
1 1/2 (30)
 ech  ( 1   2 ) 2  ( 2   3 ) 2  ( 3   1 ) 2 
2

Condiţia de rezistenţă se scrie:

1 1/2  (31)
 ech  ( 1   2 ) 2  ( 2   3 ) 2  ( 3   1 ) 2    adm  lim
2 c

Dacă raportarea piesei se face la un sistem cartezian de coordonate, situaţie în

care tensiunile tangenţiale sunt diferite de zero, condiţia de rezistenţă bazată pe
această ipoteză are forma:

6
 1 1/2 
 ech  ( x   y ) 2  ( y   z ) 2  ( z   x ) 2  3( xy2   yz2   zx2    adm  lim
(32)
2 c

În cazul stării plane de tensiuni, când tensiunile după direcţia z sunt nule,
condiţia de rezistenţă capătă forma:

1 1/2  (33)
 ech   x2   y2   x y  3 xy2    adm  lim
2 c

În cazul particular când  y  0 , renunţând la indici, condiţia de rezistenţă se scrie:

 lim (34)
 ech   2  3 2   adm 
c

Se observă că s-a obţinut o relaţie asemănătoare cu cea de la ipoteza precedentă,

diferenţa constând în prezenţa cifrei 3 în loc de cifra 4 lângă tensiunea tangenţială  .
Această ipoteză se foloseşte destul de des.