CAPITOLUL IV

METODE ENERGETICE PENTRU CALCULUL

DEFORMAŢIILOR DE ÎNCOVOIERE

4.1. GENERALITĂŢI. PRINCIPIUL CONSERVĂRII ENERGIEI

Atunci când unui corp i se aplică o forţă concentrată generalizată (forţă propriu-
zisă sau moment încovoietor) în punctul de aplicaţie şi pe direcţia ei de acţiune apare
o deformaţie generalizată, notată cu  :

 kF (1)

unde k este elasticitatea corpului, definită ca deformaţia produsă de o forţă

generalizată unitară. Deformaţia generalizată  poate fi înclinare sau rotire, dacă
solicitarea se face cu un moment sau săgeată (deplasare pe verticală) sau deplasare pe
orizontală, dacă solicitarea se face cu o forţă.
Dacă forţa generalizată F capătă o creştere infinitezimală dF , în mod firesc,
deformaţia generalizată creşte cu cantitatea d .
Lucrul mecanic elementar efectuat prin deplasarea punctului de aplicaţie al
forţei cu cantitatea d se calculează ca produs între valoarea medie a forţei pe
intervalul de creştere şi deplasarea elementară produsă:
 F  F  dF  dF  d
dL    d  F  d 
 2  2
Neglijând infinitul mic de ordinul doi ( dF  d ) şi folosind relaţia 1 rezultă:

dL  F  d  F  k  dF  k  F  dF (2)

Lucrul mecanic total efectuat de forţa generalizată când creşte de la zero la o

valoare nominală este:

L F
k  F2 k  F  F F  (3)
L   dL   k  F  dF    L
0 0
2 2 2

După cum s-a văzut, energia potenţială de deformaţie înmagazinată elastic într-o
piesă (sistem elastic) solicitată simplu este:

1
 W   w  dV (4)
V

unde w reprezintă energia potenţială specifică iar dV este elementul de volum

(volumul elementar).
La sistemele elastice sub formă de bare, această energie poate fi exprimată în
funcţie de eforturile secţionale astfel:
N i2
- solicitare produsă prin forţă axială N: WN    dxi
i
2 Ei Ai
i

unde: Ni - forţa axială care se aplică tronsonului „i” al barei;

 i - lungimea tronsonului „i” al barei;
Ei - modulul de elasticitate longitudinal al materialului tronsonului „i” al barei;
Ai - aria secţiunii transversale a tronsonului „i” al barei;
dxi - elementul de lungime al tronsonului „i” al barei.

M îi2
- solicitare produsă prin moment încovoietor, M î : WMi    dxi
i
i
2 E I
i zi

unde M îi - momentul încovoietor care solicită tronsonul „i” al barei;

I zi - momentul de inerţie axial al ariei secţiunii transversale a tronsonul „i”;

M ti2
- solicitare produsă prin moment de răsucire, M t : WMt    dxi
i
2Gi I ti i

unde M ti - momentul de răsucire (torsiune) care solicită tronsonul „i” al barei;

Gi - modulul de elasticitate transversal al materialului tronsonului „i” al barei;
I ti - momentul de inerţie convenţional la răsucire al ariei secţiunii transversale a
tronsonul „i” al barei;
ki2  Ti 2
- solicitare produsă prin forţă tăietoare, T: WT    dxi
i
2 Gi
i A i

unde: ki - coeficient ce ţine seama de forma secţiunii transversale a tronsonului „i”;

Ti - forţa tăietoare care solicită tronsonul „i”;

2
 În cazul în care sistemul elastic este solicitat simultan de toate eforturile
secţionale, energia elastică corespunzătoare este:

W  WN  WMi  WMt  WT (5)

În cazul acţiunii simultane a forţelor şi momentelor, energiile corespunzătoare

forţelor sunt mai mici comparativ cu cele corespunzătoare momentelor, aşa încât
primele se pot neglija, rezultând:

W  WMi  WMt . (6)

Clapeyron a fost primul care a aplicat principiul conservării energiei la sisteme

elastice. Conform acestui principiu, lucrul mecanic al forţelor exterioare L se
regăseşte înmagazinat integral în corp sub formă de energie potenţială elastică, W:

L W . (7)

4.2. CALCULUL DEFORMAŢIILOR PE BAZA PRINCIPIULUI

CONSERVĂRII ENERGIEI
Principiul conservării energiei permite determinarea rapidă a deformaţiilor unor
sisteme elastice simple solicitate prin forţe concentrate generalizate. Pentru aceasta
se folosesc relaţiile:
F  2W
L  W şi L  , de unde   .
2 F
a. Bară dreaptă de secţiune constantă solicitată la tracţiune de o forţă axială N ( F ).

, E , A N

N 2 N  N 2 N   N
WN  , L       
2 EA 2 2 EA 2 EA
b. Bară dreaptă de secţiune constantă solicitată cu moment de răsucire.

 ,G,It Mt

3
 M t2 Mt  M t2 M t   M 
WMt  , L       t
2GI t 2 2GI t 2 GI t
c. Bară dreaptă de secţiune constantă solicitată cu moment încovoietor.
Mî
 ,E ,I z

M î2 Mî  M î2 M î   M 
WMî  , L     v î .
2 EI z 2 2 EI z 2 EI z
d. Bară dreaptă de secţiune constantă solicitată cu o forţă normală concentrată.
F
, E ,I z
x


F 2  x2 F 2  x3 F 2  3
 
M 2 ( x)
M ( x)   F  x WMî    dx    dx  
0
2 EI z 0
2 EI z 6 EI z 0 6 EI z

F   F   F 2  3 F  3
L ;    v
2 2 6 EI z 3EI z

4.3. TEOREMA LUI CASTIGLIANO

Teorema lui Castigliano furnizează o relaţie simplă de calcul a deformaţiei
produse în punctul de aplicaţie şi pe direcţia unei forţe concentrate generalizate.
Enunţul teoremei lui Castigliano este: deformaţia elastică produsă în punctul de
aplicaţie şi pe direcţia unei forţe concentrate generalizate, Fi , este egală cu derivata
parţială a energiei potenţiale elastice totale, W , în raport cu forţa concentrată
generalizată considerată.
Expresia matematică a teoremei lui Castigliano este:

W (8)
i  .
Fi

4
 S-a văzut că la sisteme elastice simple, energia potenţială elastică totală este:
W  WN  WMi  WMt  WT . Dacă ne referim la solicitarea de încovoiere, expresia

M îi2
energie este: WMîi    dxi .
i
i
2 E I
i zi

Deformaţia din punctul de aplicaţie şi de pe direcţia de acţiune a forţei Fi care

W
produce momentul încovoietor M îi este  i  . Dar, momentul încovoietor este
Fi
dependent de forţă. Ca urmare, integrala din expresia energiei este parametrică în
raport Fi şi derivare în raport cu forţa se poate face sub semnul integralei. Rezultă:

 ( M îi2 )  ( M îi )
M îi
W Fi Fi
 i  Mîi    dxi    dxi
Fi i
2 i
E I
i zi i
E I
i zi
i

Deci, expresia deformaţiei produsă de un moment încovoietor este:

M îi ( xi ) (9)
M îi ( xi )
Fi
i    dxi .
i
i
Ei I zi

Similar, se pot obţine relaţii şi pentru celelalte eforturi secţionale.

Din cele prezentate rezultă că pentru a determina deformaţia într-un punct
oarecare al unui sistem elastic folosind teorema lui Castigliano este necesar ca în
punctul respectiv şi pe direcţia deformaţiei căutate să existe o forţă concentrată
corespunzătoare, forţă propriu-zisă dacă se solicită calculul săgeţii sau a deplasării pe
orizontală şi moment încovoietor concentrat dacă se doreşte calculul înclinării.
În cazul în care în punctul şi pe direcţia deformaţiei generalizate căutate nu
există o forţă concentrată generalizată se introduce una fictivă, notată cu F0 sau M 0 .
Ecuaţiile de momente încovoietore se scriu în funcţie de forţa generalizată fictivă,
derivarea se face în raport cu forţa fictivă iar înainte de integrare se consideră forţa
fictivă egală cu zero.
O atenţie deosebită trebuie acordată situaţiei când pe sistemul elastic acţionează
mai multe forţe concentrate având aceeaşi notaţie F ,2 F , . Derivarea parţială

5
trebuie să se facă strict în raport cu forţa concentrată din punctul de interes. Pentru
aceasta, se schimbă notaţia iniţială a forţei, de exemplu din F în P , se scriu ecuaţiile
de momente cu noua notaţie iar după derivarea parţială se revine la notaţia iniţială.
Pentru a stabili sensul deformaţiei se are în vedere semnul rezultatului. O
deformaţie pozitivă se va produce totdeauna în sensul forţei concentrate în raport cu
care se face derivarea parţială. O deformaţie negativă se va produce în sens opus
acestei forţe.

Aplicaţii
Folosind teorema lui Castigliano, să se calculeze deformaţiile barelor de mai jos.
a. Bară solicită la tracţiune

, E , A N

F2  W 2 F  F 
W ;       .
2 EA F 2 EA EA
b. Bară solicită la răsucire

 ,G,It Mt

M t2   W 2 M t   M t  
W ;      .
2GI t M t 2GI t GI t
c. Bară solicită la încovoiere
Mî
 ,E ,I z

M î2   W 2 M î   M î  
W ;  v   .
2 EI iz M î 2 EI iz EI iz
d. Bară solicită prin forţă normală concentrată
F
, E ,I z
x

6
 F 2  x2 F 2  3
 
M 2 ( x)
M ( x)   F  x WMî    dx    dx  ;
0
2 EI z 0
2 EI z 6 EI z

WMî 2 F  3 F  3
 v  
F 6 EI z 3EI z
e. Să se determine săgeata (deplasarea pe verticală) şi înclinarea capătului liber al
barei de mai jos, vB şi  B .
Qx  q  x
q

A B
x/2 x/ 2
E I z  ct. x


Determinarea săgeţii în punctul B, vB .

Deoarece în punctul B nu există o forţă normală concentrată se va introduce una
fictivă, notată cu F0 .
Qx  q  x
q F0

A B
x/2 x/ 2
E I z  ct. x


x M ( x)
M ( x)   F0  x  q  x  .  x ;
2 F0
Folosind relaţia 9, se obţine:
 x
   F0  x  q  x   ( x) 1 q  x3

q  x4

q  4
vB    2
0
EI z
 dx 
EI 
z 0 2
 dx 
8 EI z 0

8 EI z
.

Notă. Înainte de integrare s-a considerat F0  0 .

Determinarea înclinării în punctul B,  B .

7
 Deoarece în punctul B nu există un moment încovoietor concentrat se introduce
unul fictiv notat cu M 0 .
Qx  q  x
q
M0

A B
x/2 x/ 2
E I z  ct. x


x M ( x)
M ( x)   M 0  q  x  ;  1
2 F0
Folosind relaţia 9, se obţine:
 x
  M 0  q  x   (1) 1 q  x2

q  x3

q  3
B    2
EI z 0 2
 dx   dx   .
0
EI z 6 EI z 0 6 EI z

După cum s-a precizat, înainte de integrare s-a considerat M 0  0 .

4.4. TEOREMA LUI MOHR-MAXWELL

Conform acestei teoreme, deformaţia într-un punct oarecare a unui sistem elastic
presupune utilizarea unei forţe concentrate unitare generalizate aplicată în punctul şi
pe direcţia deformaţiei căutate. Expresia matematică a acestei teoreme se obţine
plecând de la teorema lui Castigliano. Pentru acesta, se consideră un sistem elastic
sub formă de bară şi se cere determinarea deformaţiei într-un punct şi pe o anumită
direcţie. Dacă un punctul respectiv nu acţionează o forţă se va introduce una
generalizată fictivă notată cu F0 . Conform teoremei lui Castigliano, deformaţia
generalizată în punctul respectiv este dată de relaţia 9:
M îi ( xi )
M îi ( xi )
Fi
i    dxi .
ii
Ei I zi

Conform principiului suprapunerii efectelor, pe fiecare tronson „i” momentul

încovoietor se poate scrie sub forma:

M ( xi )  M S ( xi )  M 0 ( xi ) . (10)

8
unde: - M S ( xi ) reprezintă momentul încovoietor produs pe sistemul elastic de forţele
efectiv aplicate;
- M 0 ( xi ) reprezintă momentul încovoietor produs pe sistemul elastic de forţa
generalizată F0 .
Derivata parţială a ecuaţiei de momente în raport cu F0 este:

M ( xi ) M S ( xi ) M 0 ( xi ) (11)
  .
F0 F0 F0

M S ( xi )
Sarcina efectiv aplicată nu depinde de forţa F0 , deci  0 . Rezultă:
F0
M ( xi ) M 0 ( xi ) (12)
 .
F0 F0

Pe de altă parte, momentul produs de forţa F0 poate fi scris sub forma:

M 0 ( xi )  k ( xi )  F0 , unde k ( xi ) este un factor de proporţionalitate dependent de
punctul considerat pe sistemul elastic. Dacă forţa generalizată F0 este egală cu
unitatea, F0  1 , momentul încovoietor M 0 ( xi )  k ( xi )  m( xi ) , unde m( xi ) este
momentul unei forţe concentrate unitare aplicată în dreptul forţei F0 . Se poate scrie
că M 0 ( xi )  m( xi )  F0 . Derivata parţială a momentului încovoietor este:

M 0 ( xi ) (13)
 m( xi ) .
F0

Înlocuind relaţia 13 în expresia deformaţiei generalizate 9 se obţine:

M ( xi )m( xi ) (14)
i    dxi .
i
i
E i I zi

Relaţia 14 reprezintă expresia matematică a teoremei lui Mohr-Maxwell pentru

calculul deformaţiei într-un punct al unui sistem elastic când solicitarea este prin
moment încovoietor.

9
 Pentru calculul deformaţiei folosind teorema Mohr-Maxwell este necesar ca în
punctul şi pe direcţia deformaţiei căutate să se introducă o forţă concentrată
generalizată unitară.
Dacă din calcul se obţine o valoare pozitivă a deformaţiei înseamnă că aceasta
se produce pe direcţia forţei concentrate generalizate unitare.

Aplicaţie
Folosind teorema Mohr-Maxwell să se determine săgeata (deplasarea pe
verticală) şi înclinarea capătului liber al barei de mai jos, vB ,  B .
Qx  q  x
q

A B
x/2 x/ 2
E I z  ct. x


x q  x2
M ( x)  Qx   
2 2

a. Determinarea săgeţii în punctul B, vB .

În punctul B se introduce o forţă concentrată unitară (1 N ).

1
E I z  ct.

A B
x

m( x)  1  x .
M ( xi )m( xi )
Se particularizează relaţia 14,  i    dxi .
i
i
Ei I zi

q  x2

M ( x ) m( x )
 ( )(1  x) 
q  x 3
q  x 4

q  4
vB   dx   2 dx   dx  
0
EI z 0
EI z 0
2 EI z 8 EI z 0 8 EI z

10
b. Determinarea înclinării în punctul B,  B .
În punctul B se introduce moment încovoietor concentrat unitar (1 Nm ).
1
E I z  ct.

A B
x

m( x)  1
M ( xi )m( xi )
Se particularizează relaţia 14,  i    dxi .
i
i
Ei I zi

q  x2

M ( x ) m( x )
 ( )(1) 
q  x2 q  x3

q  3
B   dx   2 dx   dx  
0
EI z 0
EI z 0
2 EI z 6 EI z 0 6 EI z

4.5. METODA VEREŞCEAGHIN PENTRU REZOLVAREA

INTEGRALELOR MOHR-MAXWELL
În anumite situaţii, pe tronsoanele rectilinii ale unui sistem elastic, integralele
Mohr-Maxwell pot fi calculate direct dacă, în prealabil, se trasează diagramele de
momente încovoietoare pentru sarcinile efectiv aplicate, M S , şi pentru forţele
generalizate unitare, mi .
Expresia matematică a deformaţiei generalizate este:

n
Ai  mCi (15)
i   .
i 1 Ei I zi

unde - Ai este aria diagramei M S pe tronsonul i ;

- mCi este valoarea momentului încovoietor de pe diagrama mi corespunzătoare
poziţiei centrului de greutate Ci al ariei Ai .
Dacă momentul încovoietor M S are o variaţie liniară, atunci expresia
deformaţiei generalizate devine:

11
 n
ai  M ci (16)
i   .
i 1 Ei I zi

unde - ai este aria diagramei mi pe tronsonul i ;

- M ci este valoarea momentului încovoietor de pe diagrama MS
corespunzătoare poziţiei centrului de greutate ci al ariei ai .
Practic, se parcurg etapele:
- se trasează diagrama de momente încovoietoare M S produsă de sarcinile
efectiv aplicate pe sistemul elastic;
- în punctul şi pe direcţia deformaţiei căutate se introduce o forţă concentrată
generalizată unitară şi se trasează diagrama de momente încovoietoare
produsă de aceasta, mi ;
- pe sistemul elastic se stabilesc tronsoanele de rigiditate constantă EI z astfel
încât pe fiecare dintre diagramele de momente încovoietoare trasate pentru
sarcinile efectiv aplicate şi pentru forţa generalizată unitară să rămână
neschimbate;
- pe fiecare tronson al sistemului elastic se stabilesc ariile Ai şi ai ale
diagramelor de momente încovoietoare M S , respectiv, mi , şi valorile
momentelor în dreptul centrelor de greutate Ci şi ci , adică mCi şi M ci ;
- valorile se introduc în expresiile deformaţiilor generalizate,  i .
Trebuie reamintit faptul că metoda Vereşceaghin poate fi folosită doar pe
tronsoanele rectilinii ale sistemelor elastice.
Literatura de specialitate furnizează ariile figurilor de distribuţie ale momentelor
încovoietoare şi poziţiile centrelor de greutate.

12