Floare albastra

de Mihai Eminescu
-tema si viziune artistica-

Scriitorul Mihai Eminescu apartine celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea,

incadrandu-se perioadei marilor clasici, cunoscuta si sub numele de perioada criticismului
junimist. Cultural, activitatea lui Eminescu poate fi asociata gruparii Junimea, condusa de
Titu Maiorescu. Aceasta este o prezenta semnificativa prin: constituirea unui climat cultural
adecvat, promovarea unor mari scriitori ai epocii si definirea specificului literaturii, avand la
baza valoarea esteticului. Estetic, opera este influentata de romantism, aceasta punand in
evidenta subiectivitatea prin reprezentarea unor trairi intense, a unor sentimente puternice.
Mai mult, universul poetic este constituit prin valorificarea componentelor specifice gandirii
romantice: sensibilitatea, imaginatia, miticul.
Opera „Floare albastra” a aparut in 1873, in Convorbiri literare, revista societatii
Junimea. Prin urmare, aceasta apartine primei perioade a creatiei eminesciene, anticipand
prin problematica poemul maturitatii, „Luceafarul”. Prin urmare, identificam o serie de teme
si idei centrale ale operei pe baza carora este exprimata treptat conceptia scriitorului asupra
existentei, asupra raportului acestuia cu lumea. Retinem, pe de o parte, o tematica asociata
conditiei de geniu, sustinuta in opera prin ipostaza masculina, pe de alta parte, o asociere
specifica romantismului, aceea dintre iubire si natura, definitorie in intelegerea ipostazei
feminine: „rauri de soare/ Gramadesti-n a ta gandire”, „Hai in codrul cu verdeata [...] mi-i
spune atunci povesti”. Prin concretizarea acestor teme sunt prezente diverse motive literare,
unitati minimale de semnificatie, precum: piramidele, ceruri nalte, stanca, trestia, parul,
sufletul. Finalul poemului tematic valorifica preocuparea romanticului pentru timp, o
coordonata a existentei care o sa puna in evidenta problematica dramatica a efemeritatii
omului, a conditiei sale limitate: fiinta umana nu se poate delimita de acest mers ireversibil
al timpului nici prin cunoasterea absoluta de timp creator si nici prin intensitatea unei iubiri
proiectate cosmic: „Si te-ai dus, dulce minune/ S-a murit iubirea noastra”.
Treptat, este dezvoltata o viziune artistica subiectiva, reflectand constiinta artistica
prin reprezentarea unui univers interior, fara corespondent in realitate. Elementele specifice
gandirii romantice precum imaginatia, sensibilitatea sau miticul sunt dominante in
exprimarea diverselor semnificatii atribuite de poet prin transfigurarea aspectelor tematice
prezentate anterior . Astfel, scriitorul romantic introduce o conceptie asupra individului
superior, avand iluzoria credinta a puterii demiurgice a gandului. Aceasta semnificatie
constituie punctul de plecare al confruntarii concretizate printr-un dialog fictiv al vocilor. Prin
intermediul schimbului imaginar de replici, fiinta umana exprima o alta posibilitate de a
rezista in fata timpului, aceea a iubirii concrete, senzoriale care, prin puterea emotiei, poate
iesi din cronologic. Proiectat la nivel cosmic, sentimentul castiga astfel dimensiunea
eternului. Mai mult, spatiul natural favorizeaza izolarea, retragerea din cotidian, din ritmul
vietii obisnuite, permitand trairea iubirii la modul absolut: „Hai in codrul cu verdeata/ Acolo-
n ochi de padure/ Vom sedea in foi de mure”. Identificam o constanta legatura intre trairea
fiintei umane si elementul natural: spatiul reflecta aceasta emotie, devenind stare de suflet.
Mai mult, contribuie la generarea unei lumi dominate de armonie, in care atitudinea omului
este cea de reverie. Este un univers cu dimensiune paradisiaca, in care iubirea devine mit.
„Und-izvoare plang in vale/ Si mi-i spune-atunci povesti/ Cand prin crengi s-a fi ivit/ Luna-n
noaptea cea de vara”. Prezenta elementului cosmic este semnificativa pentru ilustrarea
gandirii romantice: prin imaginarul arhetipal, luna este o concretizare a unei revelatii
dramatice, aceea a trecerii timpului; revalorificata, in romantism exprima si fascinatia
infinitului, nevoia omului de a isi depasi conditia, aspirand la totalitate. Finalul operei este
dominat tematic de problematica timpului: existenta umana, in ciuda lumilor posibile
imaginate, nu se poate salva de trecere, de schimbare, fiind condamnata la efemeritate: „Si
te-ai dus, dulce minune/ S-a murit iubirea noastra/ Totusi este trist in lume!”. Lumea este
astfel reprezentata si inteleasa prin intermediul unei atitudini melancolice, dezvoltandu-se
treptat o atmosfera de nostalgie. Imaginarul este ambivalent, predominant insa organizat
ascensional, fiind sustinut de simboluri ale inaltului, ale verticalitatii. In acest context,
retinem importanta titlului in exprimarea mesajului operei prin intermediul simbolului florii
albastre.
Titlul „Floare albastra” este un element paratextual care exprima ideea centrala a
operei, avand atat o functie de sugestie, cat si una de anticipare; astfel, acesta orienteaza
lectura si creeaza un orizont de asteptari cititorului. In acest context, titlul exprima una
dintre temele operei, si anume iubirea asociata timpului, floarea albastra devenind un motiv
literar semnificativ. In acest sens, importanta este secventa din final, in care timpul, element
ireversibil, readuce iubirea mitzata in cronologic: „Si te-ai dus, dulce minune,/ S-a murit
iubirea noastra”. Astfel, daca din punct de vedere gramatical titlul este alcatuit dintr-un
adjectiv propriu-zis ce se acorda cu un substantiv comun, stilistic, prin raportare la opera
data, acesta capata valoare conotativa, devenind un simbol al incompatibilitatii dintre om si
aspiratia sa spre infinit.

In al doilea rând, importanta

acordata mesajului în cadrul
operei generează o activare a
dimensiunii estetice a
limbajului.In acest context, opera
literara este o arta a cuvântului,
implicând o deliberata deformare
a acestuia prin raportare la
exprimarea uzuala, ob inându-ț
se astfel regionalismul.
Mai mult, expresivitatea
presupune capacitatea scriitorului
de a plasticiza un sentiment prin
intermediul figurilor de stil si al
imaginilor artistice.Astfel este
valorificat sensul conotativ al
cuvântului:”floare-albastra”,
“isvoare plâng”, “ro ie ca
mărul”.ș
De asemenea, aceasta este ob
inuta i prin valorificarea
contextelor : asocieri nea teptate, ț
șș
registre stilistice,lirica
eminesciana re inând prin
expresivitatea oferita arhaismelor,
scriitorul ț
fiind considerat astfel un înnoitor
al limbajului poetic:”cufundat”,
“nu cata”, “nime”. “voi
cerca”.Arhaismul are rol atât în
crearea unei atmosfere specifice
cat i în accentuarea ș
dimensiunii mitice a textului.
Având în vedere apartenenta la
genul liric, textul este redactat sub
forma unui dialog fictiv
prin alternarea vocilor care trimit
la cele doua ipostaze umane, cea
feminina si cea
masculina.In acest context opera
se încadrează lirismului obiectiv
realizat prin disimularea
subiectivită ii sus inută prin cele
doua mă ti: ”Astfel zise mititica”/
”Hai în codru la verdea ă ”.ț ț ș ț
In continuare, observam prezenta
particularită ilor romantismului la
nivelul limbajului.Astfel, ț
observam prezenta topicii afective
reprezentata prin inversiuni sau
repeti ii: “Floare-albastra! ț
Floare-albastra”.La nivelul
textului identificam
antiteza,procedeul contrastului
permanent,
reprezentat atât de opozi ia
constanta a celor doua voci cat i
de structuri precum: “râuri de ț ș
soare”/ “întunecata
mare”.Reflexivitatea este un
procedeu romantic care presupune
exprimarea subiectivită ii prin alte
mărci înafara celor ale eului liric
precum invoca ia: “Si te-aiț ț
dus, dulce minune” .
In concluzie, opera “Floare
albastra” de Mihai Eminescu este
o opera apar inând ț
romantismului, curent literar care
are rolul de a particulariza opera
atât la nivelul mesajului
cat i la nivelul discursului poetic.
In al doilea rând, importanta
acordata mesajului în cadrul
operei generează o activare a
dimensiunii estetice a
limbajului.In acest context, opera
literara este o arta a cuvântului,
implicând o deliberata deformare
a acestuia prin raportare la
exprimarea uzuala, ob inându-ț
se astfel regionalismul.
Mai mult, expresivitatea
presupune capacitatea scriitorului
de a plasticiza un sentiment prin
intermediul figurilor de stil si al
imaginilor artistice.Astfel este
valorificat sensul conotativ al
cuvântului:”floare-albastra”,
“isvoare plâng”, “ro ie ca
mărul”.ș
De asemenea, aceasta este ob
inuta i prin valorificarea
contextelor : asocieri nea teptate, ț
șș
registre stilistice,lirica
eminesciana re inând prin
expresivitatea oferita arhaismelor,
scriitorul ț
fiind considerat astfel un înnoitor
al limbajului poetic:”cufundat”,
“nu cata”, “nime”. “voi
cerca”.Arhaismul are rol atât în
crearea unei atmosfere specifice
cat i în accentuarea ș
dimensiunii mitice a textului.
Având în vedere apartenenta la
genul liric, textul este redactat sub
forma unui dialog fictiv
prin alternarea vocilor care trimit
la cele doua ipostaze umane, cea
feminina si cea
masculina.In acest context opera
se încadrează lirismului obiectiv
realizat prin disimularea
subiectivită ii sus inută prin cele
doua mă ti: ”Astfel zise mititica”/
”Hai în codru la verdea ă ”.ț ț ș ț
In continuare, observam prezenta
particularită ilor romantismului la
nivelul limbajului.Astfel, ț
observam prezenta topicii afective
reprezentata prin inversiuni sau
repeti ii: “Floare-albastra! ț
Floare-albastra”.La nivelul
textului identificam
antiteza,procedeul contrastului
permanent,
reprezentat atât de opozi ia
constanta a celor doua voci cat i
de structuri precum: “râuri de ț ș
soare”/ “întunecata
mare”.Reflexivitatea este un
procedeu romantic care presupune
exprimarea subiectivită ii prin alte
mărci înafara celor ale eului liric
precum invoca ia: “Si te-aiț ț
dus, dulce minune” .
In concluzie, opera “Floare
albastra” de Mihai Eminescu este
o opera apar inând ț
romantismului, curent literar care
are rolul de a particulariza opera
atât la nivelul mesajului
cat i la nivelul discursului poetic
In al doilea rând, importanta
acordata mesajului în cadrul
operei generează o activare a
dimensiunii estetice a
limbajului.In acest context, opera
literara este o arta a cuvântului,
implicând o deliberata deformare
a acestuia prin raportare la
exprimarea uzuala, ob inându-ț
se astfel regionalismul.
Mai mult, expresivitatea
presupune capacitatea scriitorului
de a plasticiza un sentiment prin
intermediul figurilor de stil si al
imaginilor artistice.Astfel este
valorificat sensul conotativ al
cuvântului:”floare-albastra”,
“isvoare plâng”, “ro ie ca
mărul”.ș
De asemenea, aceasta este ob
inuta i prin valorificarea
contextelor : asocieri nea teptate, ț
șș
registre stilistice,lirica
eminesciana re inând prin
expresivitatea oferita arhaismelor,
scriitorul ț
fiind considerat astfel un înnoitor
al limbajului poetic:”cufundat”,
“nu cata”, “nime”. “voi
cerca”.Arhaismul are rol atât în
crearea unei atmosfere specifice
cat i în accentuarea ș
dimensiunii mitice a textului.
Având în vedere apartenenta la
genul liric, textul este redactat sub
forma unui dialog fictiv
prin alternarea vocilor care trimit
la cele doua ipostaze umane, cea
feminina si cea
masculina.In acest context opera
se încadrează lirismului obiectiv
realizat prin disimularea
subiectivită ii sus inută prin cele
doua mă ti: ”Astfel zise mititica”/
”Hai în codru la verdea ă ”.ț ț ș ț
In continuare, observam prezenta
particularită ilor romantismului la
nivelul limbajului.Astfel, ț
observam prezenta topicii afective
reprezentata prin inversiuni sau
repeti ii: “Floare-albastra! ț
Floare-albastra”.La nivelul
textului identificam
antiteza,procedeul contrastului
permanent,
reprezentat atât de opozi ia
constanta a celor doua voci cat i
de structuri precum: “râuri de ț ș
soare”/ “întunecata
mare”.Reflexivitatea este un
procedeu romantic care presupune
exprimarea subiectivită ii prin alte
mărci înafara celor ale eului liric
precum invoca ia: “Si te-aiț ț
dus, dulce minune” .
In concluzie, opera “Floare
albastra” de Mihai Eminescu este
o opera apar inând ț
romantismului, curent literar care
are rolul de a particulariza opera
atât la nivelul mesajului
cat i la nivelul discursului poetic
In al doilea rând, importanta
acordata mesajului în cadrul
operei generează o activare a
dimensiunii estetice a
limbajului.In acest context, opera
literara este o arta a cuvântului,
implicând o deliberata deformare
a acestuia prin raportare la
exprimarea uzuala, ob inându-ț
se astfel regionalismul.
Mai mult, expresivitatea
presupune capacitatea scriitorului
de a plasticiza un sentiment prin
intermediul figurilor de stil si al
imaginilor artistice.Astfel este
valorificat sensul conotativ al
cuvântului:”floare-albastra”,
“isvoare plâng”, “ro ie ca
mărul”.ș
De asemenea, aceasta este ob
inuta i prin valorificarea
contextelor : asocieri nea teptate, ț
șș
registre stilistice,lirica
eminesciana re inând prin
expresivitatea oferita arhaismelor,
scriitorul ț
fiind considerat astfel un înnoitor
al limbajului poetic:”cufundat”,
“nu cata”, “nime”. “voi
cerca”.Arhaismul are rol atât în
crearea unei atmosfere specifice
cat i în accentuarea ș
dimensiunii mitice a textului.
Având în vedere apartenenta la
genul liric, textul este redactat sub
forma unui dialog fictiv
prin alternarea vocilor care trimit
la cele doua ipostaze umane, cea
feminina si cea
masculina.In acest context opera
se încadrează lirismului obiectiv
realizat prin disimularea
subiectivită ii sus inută prin cele
doua mă ti: ”Astfel zise mititica”/
”Hai în codru la verdea ă ”.ț ț ș ț
In continuare, observam prezenta
particularită ilor romantismului la
nivelul limbajului.Astfel, ț
observam prezenta topicii afective
reprezentata prin inversiuni sau
repeti ii: “Floare-albastra! ț
Floare-albastra”.La nivelul
textului identificam
antiteza,procedeul contrastului
permanent,
reprezentat atât de opozi ia
constanta a celor doua voci cat i
de structuri precum: “râuri de ț ș
soare”/ “întunecata
mare”.Reflexivitatea este un
procedeu romantic care presupune
exprimarea subiectivită ii prin alte
mărci înafara celor ale eului liric
precum invoca ia: “Si te-aiț ț
dus, dulce minune” .
In concluzie, opera “Floare
albastra” de Mihai Eminescu este
o opera apar inând ț
romantismului, curent literar care
are rolul de a particulariza opera
atât la nivelul mesajului
cat i la nivelul discursului poetic
In al doilea rând, importanta
acordata mesajului în cadrul
operei generează o activare a
dimensiunii estetice a
limbajului.In acest context, opera
literara este o arta a cuvântului,
implicând o deliberata deformare
a acestuia prin raportare la
exprimarea uzuala, ob inându-ț
se astfel regionalismul.
Mai mult, expresivitatea
presupune capacitatea scriitorului
de a plasticiza un sentiment prin
intermediul figurilor de stil si al
imaginilor artistice.Astfel este
valorificat sensul conotativ al
cuvântului:”floare-albastra”,
“isvoare plâng”, “ro ie ca
mărul”.ș
De asemenea, aceasta este ob
inuta i prin valorificarea
contextelor : asocieri nea teptate, ț
șș
registre stilistice,lirica
eminesciana re inând prin
expresivitatea oferita arhaismelor,
scriitorul ț
fiind considerat astfel un înnoitor
al limbajului poetic:”cufundat”,
“nu cata”, “nime”. “voi
cerca”.Arhaismul are rol atât în
crearea unei atmosfere specifice
cat i în accentuarea ș
dimensiunii mitice a textului.
Având în vedere apartenenta la
genul liric, textul este redactat sub
forma unui dialog fictiv
prin alternarea vocilor care trimit
la cele doua ipostaze umane, cea
feminina si cea
masculina.In acest context opera
se încadrează lirismului obiectiv
realizat prin disimularea
subiectivită ii sus inută prin cele
doua mă ti: ”Astfel zise mititica”/
”Hai în codru la verdea ă ”.ț ț ș ț
In continuare, observam prezenta
particularită ilor romantismului la
nivelul limbajului.Astfel, ț
observam prezenta topicii afective
reprezentata prin inversiuni sau
repeti ii: “Floare-albastra! ț
Floare-albastra”.La nivelul
textului identificam
antiteza,procedeul contrastului
permanent,
reprezentat atât de opozi ia
constanta a celor doua voci cat i
de structuri precum: “râuri de ț ș
soare”/ “întunecata
mare”.Reflexivitatea este un
procedeu romantic care presupune
exprimarea subiectivită ii prin alte
mărci înafara celor ale eului liric
precum invoca ia: “Si te-aiț ț
dus, dulce minune” .
In concluzie, opera “Floare
albastra” de Mihai Eminescu este
o opera apar inând ț
romantismului, curent literar care
are rolul de a particulariza opera
atât la nivelul mesajului
cat i la nivelul discursului poetic.
In plus, importanta acordata mesajului in cadrul operei genereaza o activare a
dimensiunii estetice a limbajului. In acest context, opera literara este o arta a cuvantului,
implicand o deliberata deformare a acestuia prin raportare la exprimarea uzuala, obtinandu-
se astfel regionalismul. Mai mult, expresivitatea presupune capacitatea scriitorului de a
plasticiza un sentiment prin intermediul figurilor de stil si al imaginilor artistice. Astfel, este
valorificat sensul conotativ al cuvantului: „floare-albastra”, “izvoare plang”, “rosie ca marul”.
De asemenea, aceasta este obtinuta si prin valorificarea contextelor, lirica eminesciana
retinand prin expresivitatea oferita arhaismelor. Astfel, scriitorul este considerat astfel un
innoitor al limbajului poetic: „cufundat”, „nu cata”, „nime”, „voi cerca”. Arhaismul are rol
atat in crearea unei atmosfere specifice, cat si in accentuarea dimensiunii mitice a textului.
Avand în vedere apartenenta la genul liric, textul este redactat sub forma unui dialog fictiv
prin alternarea vocilor care trimit la cele doua ipostaze umane: cea feminina si cea
masculina. In acest context, opera se incadreaza lirismului obiectiv realizat prin disimularea
subiectivitatii sustinuta prin cele doua masti: „Astfel zise mititica”/ ”Hai in codrul cu
verdeata”. In continuare, observam prezenta particularitatilor romantismului la nivelul
limbajului. Prin urmare, se remarca prezenta topicii afective reprezentata prin inversiuni sau
repetitii: „Floare-albastra! Floare-albastra”. La nivelul textului identificam antiteza,
procedeul contrastului permanent, reprezentat atat de opozitia constanta a celor doua voci
cat si de structuri precum: “rauri de soare”/ “intunecata mare”. Reflexivitatea este un
procedeu romantic care presupune exprimarea subiectivitatii prin alte marci in afara celor
ale eului liric precum invocatia: “Si te-ai dus, dulce minune”.
In concluzie, opera “Floare albastra” de Mihai Eminescu este o opera apartinand
romantismului, curent literar care are rolul de a particulariza opera atat la nivelul mesajului
cat si la nivelul discursului poetic.