Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Daca în perioadele anterioare, omul politic se definea mai ales prin legitimitate, societatile
moderne sunt guvernate de politicieni profesionisti. Nivelul ridicat al pregatirii profesionale
într-un domeniu, imaginea specialistului sau a expertului poate determina încrederea celor
guvernati într-o mai buna si eficienta administrare a intereselor lor[3].
Autoritatea charismatica. Charisma are un rol ce nu poate fi ignorat în viata si destinul
conducatorului politic, în activitatea sa orientata spre obtinerea si exercitarea puterii. Ea
induce acceptarea neconditionata a acestuia, identificarea cu el, coincidenta convingerilor
adeptilor cu cele ale sale, implicarea emotionala în misiunea grupului. Focalizarea
interesului multimii asupra liderului genereaza fidelitate, speranta, fascinatie. Charisma unui
lider consta în: prestigiul personal aureolat de credinta într-un ideal, intuitie (perceptia
directa si spontana a elementelor concrete ale realitatii politice), inspiratie, imaginatie,
capacitate de persuasiune, instinct de dominare, capacitate de adecvare a prezentei
scenice[4].
Conform opiniei lui G. Hermet ("Poporul contra democratiei"), liderul charismatic are o serie
de particularitati, între care: a) accede la putere în virtutea unui drept istoric si nu a unui
consens explicit; b) se "confunda" cu un proiect pe care îl întruchipeaza în timp; c) se
legitimeaza doar prin destinul sau istoric[5].
Nu de putine ori, entuziasmul liderului are un rol la fel de important ca si calitatea pregatirii
sau munca sustinuta pentru realizarea scopurilor politice propuse si poate suplini un
coeficient de inteligenta mai redus, competenta, calitatile deficitare. În acest sens, este cu
atât mai îndreptatita remarca potrivit careia: "Capacitatea de a transmite altor oameni
entuziasmul pentru un tel comun este aproape o definitie a calitatii de lider"[12].
Hotarârea exprima dorinta de actiune, perseverenta, vointa, încrederea în victorie,
concentrarea, disciplina, si asumarea responsabilitatii liderului în raport cu sarcinile politice
asumate/încredintate. Trebuie retinut ca liderul politic, care are o vointa puternica si de
lunga durata, exercita o influenta importanta asupra maselor si este urmat (ascultat) de
acestea pe o perioada mai îndelungata. "Un mare geniu politic - arata, foarte sugestiv, Emil
Cioran - trebuie sa fie un dominator. Daca stie si nu poate comanda, n-are nici o
valoare"[13].
Prin pregatirea si competenta dovedite, liderul poate fi un model viabil pentru cei pe care îi
conduce si le poate mari capitalul de încredere în capacitatea sa de a gestiona problemele
fundamentale ale colectivitatii, în conformitate cu orizontul lor de asteptare. În mod
obisnuit, sunt preferati si acceptati liderii pragmatici, în proportie mai mare decât cei
sofisticati, la care prevaleaza mai ales abordarile teoretice ale realitatii politice.
Formarea de noi lideri si echipe de conducere. Între cerintele fundamentale ale activitatii
conducatorului politic, figureaza si aceea a selectarii si formarii de noi lideri, care sa
continue exercitarea puterii, în conformitate cu ideologia si practica politica specifice
organizatiei/grupului/colectivitatii pe care o reprezinta (de provenienta). Eforturile
subsumate identificarii, pregatirii si promovarii de indivizi compatibili cu aceasta cerinta
trebuie ferite de practicile daunatoare (voluntarism, subiectivism, clientelism politic,
arbitrariu etc.) care se manifesta, din pacate, nu de putine ori, în prezent. Când activitatea în
cauza este desfasurata corect si eficient ea are ca efecte nu numai dezvoltarea spiritului si
solidaritatii de grup (care motiveaza subalternii în participarea responsabila la actul deciziei
politice, prin conturarea sperantei ca pot accede, astfel, la putere), dar si întarirea autoritatii
si legitimitatii liderului aflat în exercitiul mandatului.
Având în vedere rolul foarte important pe care liderul politic îl are în actiunile de obtinere,
mentinere sau exercitare a puterii de catre grupul/organizatia din care provine si ale carei
interese le promoveaza, se impune ca el sa stapâneasca perfect tactica compromisului.
Este relevant, astfel, ca desi, pentru moment, compromisul determina scaderea autoritatii si
puterii partilor care intra în relatie (majoritatea si minoritatea), o asemenea tactica va
contribui, în timp, la refacerea sau chiar la cresterea credibilitatii lor si a liderilor acestora.
Entuziasmul. Din "arsenalul" si "recuzita" de tactici si tehnici politice utilizate în scopul mai
sus mentionat nu poate lipsi entuziasmul. Acesta reflecta optimismul si încrederea liderului
politic în viabilitatea si eficienta actiunilor specifice de organizare si conducere pe care le
desfasoara, uneori chiar în dezacord cu realitatea si posibilitatile oferite, si este menit sa
alimenteze/stimuleze încrederea comunitatii în persoana sa. Când un asemenea
comportament depaseste anumite limite ale rationalitatii, liderul si puterea pot cadea în
derizoriu si desuetudine.
Temporizarea. Tactica temporizarii presupune amânarea (dar nu si renuntarea definitiva)
realizarii proiectului politic initial sau chiar schimbari de ordin decizional si strategic, ca
urmare a anticiparii insuccesului si scaderii credibilitatii liderului si puterii. Recurgerea la
temporizare este determinata de lipsa, la un moment dat, a resurselor organizationale
necesare (materiale, umane etc.) sau de presiuni externe si vizeaza refacerea acestor
resurse pentru îndeplinirea obiectivelor asumate.
RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE
ARON, Raymond, Democratie si totalitarism, Editura "All Educational", Bucuresti, 2001.
CARNEGIE, D.; LEVINE, S.R.; CROM, M.A., Liderul poti fi tu, Editura "Curtea Veche", 2002.
[1] Personalitatea politica este caracterizata prin capacitati si realizari iesite din comun, rod
al unui urias efort de instructie, de munca, de însusire a valorilor autentice ale culturii
universale. Ea exprima si influenteaza, prin trasaturile si activitatea sa, fizionomia politica,
morala si intelectuala a fortelor sociale pe care le reprezinta si le conduce. Natura însasi a
politicului face ca nici dobândirea si pastrarea puterii statale, nici exercitarea efectiva a
acesteia sa nu fie posibile fara contributia personalitatii politice, capabile de a organiza si
conduce actiunea, de a sesiza si exprima interesele anumitor categorii sociale, de a
surprinde perspectiva istorica a activitatii acestora, de a se orienta în complexitatea
situatiilor si raporturilor de forte, de a formula scopuri si de a elabora strategii si tactici
politice adecvate.
[5] G. Hermet, Poporul contra democratiei, Institutul European, Iasi, 1998, p. 190, 193.
[10] Ibidem.
[12] D. Carnegie, S.R. Levine, M.A. Crom, Liderul poti fi tu, Editura "Curtea Veche", 2002, p.
197-201.
[13] Emil Cioran, Schimbarea la fata a României, Editura "Humanitas", Bucuresti, 1990, p.
166.
[16] Ibidem, p. 123-127.