FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM ”ION MINCU” BUCUREȘTI

Inserarea Imobilelor de Raport Interbelice in parcelarul tradițional

INFLUENȚA PARCELARULUI TRADIȚIONAL ÎN

CONFORMAREA IMOBILELOR DE RAPORT INTERBELICE
Întocmit de: stud. Arh. Purice Iulia Damaris

Îndrumător: Lect. Dr. Arh. Toader Popescu

Modele Globale Arhitecturi Locale 2019-2020

 EVOLUȚIA PARCELEI

CONTEXT ISTORIC – FORMAREA PARCELELOR

În România mai toate orașele s-au dezvoltat la întâmplare, păstrându-și până in secolul XIX
caracterul de sat multe dintre ele. În timp ce unele orașe au adoptat un sistem geometric de alcătuire,
Bucureștiul se dezvoltă la întâmplare, fără o regulă mult timp din existența sa.

Bucureștiul continuă să se extindă suferind în același timp multe și dese schimbări datorate și
incediilor1 sau invaziilor, ogoarele și viile devin parcele din ce in ce mai subțiri, acestea fiind vândute sau
date moștenire lucru ce duce la apariția de noi uliți întortocheate si fără o anumită logică.

Datorită faptului că Bucureștiul s-a dezvoltat de-a lungul perioadei medievale fără fortificații, a avut
libertatea să se extindă radial concentric fără control. De-a lungul timpului a fost impărțit sub mai multe
forme și denumiri. În anul 1847 Bucureștiul a fost impărțit în zone de construcție denumite ”ocoale”.
Aceste ocoale erau in număr de trei: ocolul I, ocolul II - aceste două ocoale formau zona de centru a
Bucureștiului - și ocolul III – ce reprezenta zona periferică a Bucureștiului2. În 1895 a fost introdus ocolul
IV, ca urmare a extinderilor. Caracterul acestor zone era determinat de modul de ocupare: vile, locuințe
ieftine, industrie. Zona centrală a avut parte de o atenție mai mare si de reguli mult mai stricte fiind mult
mai reglementată față de zonele de periferie unde strictețea era diminuată. Aceste zone de perifierie s-
au dezvoltat în mare parte spontan. În lipsa unor reglementări referitoare la parcelare, procesele de
parcelare erau slab controlate fapt ce a dus la apariția unor zone insalubre. In sec IX intervențiile de
parcelare coerente au fost puține la număr, cea mai mare parte din extinderea țesutului urban a fost
făcută din inițiativă privată.

Densificarea a fost puternic prezentă in această perioadă având la baza folosirea terenurilor mari
reparcelându-le. Acest proces de reparcelare deși ar fi fost indicat și ar fi putut să se întample după niște
reguli, s-a desfășurat in lipsa unei idei urbanistice. Abia în anul 1921 s-au luat in calcul idei urbanistice,
fiind aprobat primul plan de sistematizare al Bucureștiului: Plan General de Sistematizare al
Bucureștiului3.

Toate aceste lucruri au dus la apariția unor parcele cu configurații necorespunzătoare: înguste și
lungi sau neregulate, care puteau fi împărțite, reparcelarea făcându-se in adâncime – lucru ce duce la

1
Marele Incendiu din 1847
2
Imparțire dată de ”Regulamentul pentru împărțirea capitalei București in 3 ocoale” din 1847, Lascu, Legislație
3
Elaborat intre 1914 – 1916 si promulgat in 1921
apariția de noi alei, ele nefiind supuse unor reglementări. Iată originea acestor parcele înguste care
formează tipul cel mai răspândit al parcelei din capitală.

În acest mod se prezenta Bucureștiul la inceputul sec XX : urbanism neplanificat, creștere

necontrolată a suprafeței orașului (fig.1), locuințele individuale primând, clădirile fiind așezate fără
reguli, lucru ce ducea la apariția unor noi străzi cu multe defecte. (fig. 2)

PERIOADA INTERBELICĂ

În perioada interbelică, Bucureştiul cunoaşte o epocă de înflorire administrativă şi culturală,

caracterizată printr-o coerenţă a organizării şi o înaltă calitate a soluţiilor edilitare. Bucureştiul devine
scena confruntării dintre urban şi rural, se dorește transformarea lui de la stadiul de ”satul cel mare”4.
Această dorință si necesitate este enunțată in mai multe cărți și articole ale vremii.

”Ceea ce se mai poate face azi în București nu se va mai putea realiza vreodată” 5.

”Planul urbanistic trebuie să prevadă necesitățile generațiilor viitoare, să schimbe sistemul sătesc în unul
urban”6.

Astfel in această perioadă sunt adoptate mai multe regulamente ce privesc atât parcelele cât și
contrucțiile - regulamente pentru constrcții și alinieri al Municipiului București7. În regulamentul dat în
anul 1928, printer altele, s-au enunțat si reguli privind alinierea si lărgirea străzilor, asezarea clădirilor in
două regimuri: regim pe aliniere sau regim retras de la aliniere (în funție de zonele de construcție ale
Bucureștiului), cât si reguli privitoare la dimensiunile parcelelor – pentru imobilul de raport parcelele
trebuie sa aibă o arie minima de 100 mp pentru terenurile de colț sau cu două fațade la stradă si 150 mp
pentru parcelele cu o singură fațadă la stradă, cu o adâncime de 8 m si fațada de 10 m. Prin aceste noi
reguli se urmărea evitarea vechilor greșeli ce priveau parcelările făcute anterior. Astfel de reguli erau
enunțate și în regulamentul dat în anul 1939, referitoare la arie, fațadă si adâncime.

4
Denumit așa de Marcel Iancu în ”Către o arhitectura a Bucureștilor”
5
Marcel Iancu, ”Către o arhitectură a Bucureștilor”
6
Idem 5
7
”Regulament pentru Constrcții și alinieri al Municipiului București”, publicat în Monitorul Comunal nr.4, 22
ianuarie 1928
”Regulament pentru Constrcții și alinieri al Municipiului București”, publicat în Monitorul Comunal , 7 mai 1939
”Parcelele nu se pot subâmpărți și nici micșora decăt numai dacă noile parcele sau cele astfel micșorate
îndeplinesc condițiunile cerute de acest Regulament”8.

Tot în această perioadă este promulgat primul plan de sistematizare al Bucureștiului în anul 19219,
urmat în anul 1935 de un al doilea plan de sistematizare10.

Planul Director de Sistematizare din 1935 a fost marea miză a urbanismului bucureștean deși nu a
fost primul. Fiind cel mai așteptat plan de sistematizare, acesta a fost cel mai dezbătut subiect urbanistic,
din motive pragmatice. Bucureștiul avea nevoie de un program de reconstrucție conform noului statut
de Capitală a României Mari. Deja exista o masă de specialiști aflați la maturitatea lor profesională și
dispuși să meargă până la obținerea unor efecte vizibile în oraș. În jurul elaborării noului plan de
sistematizare s-au adunat toți acești specialiști. Planul de sistematizarea avea ca elemente esențiale
zonificarea și circulația. Aceasta din urmă făcându-se concentrând efortul în vederea infăptuirii marilor
artere. In acest plan erau si reguli referitoare la dimensiunile parcelelor, ori legate de constructia noilor
cladiri. Din punct de vedere funcțional forma radial-concentrică a capitalei este asimilată în distribuția
funcțiunilor: zona centrală, zonele rezidențiale, industriale și arterele de circulație, precum și suprafețe
verzi și de recreere.

Cu toate aceste regulmante, legi, planuri de sistematizare, Bucureștiul era incă caracterizat de
vechiul țesut cu problemele lui, cu parcelări neregulate și ieșite de sub control. De aceea proiectele din
această vreme care nu s-au desfășurat pe parcelari noi s-au confruntat cu restrângerile date de vechile
parcele.

IMOBILUL DE RAPORT

Caracteristic acestei perioade este imobilul de raport. În această perioadă s-a încercat trecerea de la
primarea locuințelor individuale, la cele colective, lucru ce ajuta orașul sa crească în inălțime oprind
creșterea lui în teritoriu. Aceste imobile de raport sunt construite in zonele centrale ale orașului, pe
marile bulevarde sau pe străzi importante, pentru diferiți proprietari, în scopul închirierii apartamentelor
unei clientele instărite.

8
”Regulament pentru Constrcții și alinieri al Municipiului București”, publicat în Monitorul Comunal , 7 mai 1939,
cap.6
9
”Plan General de Sistematizare al Municipiului Bucuresti” 1921
10
”Plan Director de Sistematizare al Municipiului București” 1935
 Pe lângă imobilele de raport ce au avut la bază o parcelă existentă au fost si imobile de raport ce
au avut la bază o parcelare nouă. Această parcelare s-a desfășurat asupra terenurilor de dimensiuni mari
ce nu erau ocupate înca și în cele mai multe cazuri au impus apariția unor noi străzi sub formă de
fundături. Un astfel de caz este reprezentat de Intrarea Vermont (fig.3) al cărei teren se poate regăsi pe
planurile succesive ale Bucureștiului sub forma unui lot de mari dimensiuni (fig.4) ce se presupune ca a
fost impărțit între 1930-1933, parcelele urmând sa fie vândute unor roprietari particulari.

Un alt exemplu asemănător, ce a preupus crearea unei fundpturi însă care s-a realizat prin
reparcelarea unui teren pe care se aflau deja parcele împărțite și câteva clădiri(fig.5), este Intrarea
Dacilor (fig.6). Acest teren sub formă de patrulater neregulat a fost impârțit in 5 parcele.

Deasemenea au existat și imobile de raport ce au necesitat coagularea a douș sau a mai multor
parcele, dezvoltându-si intreg planul pe terenul format de aceste parcele.

În ceea ce privesc imobilele de raport ce au avut la bază o parcelă existentă, planurile și inserarea
acestora in parcelarul exsitent a trebuit să țină cont de toate constrângerile date de neregularitațile sau
dimensiunile parcelelor ce au rezultat în urma unor parcelari haotice. Din punct de vedere al tipologiei
planului, imobilele au preluat relativ formele parcelelor (de cele mai multe ori aceste planuri necesitând
prezența unor curți de lumină) rezultând planimetrii neregulate ori rezolvările au condus spre clădiri
compacte - acestea aflate pe parcele foarte înguste și lungi – sau spre clădiri în forma de L – doar în cazul
unor parcele relativ înguste – ori rezolvări in formă de U și clădiri având curte complet închisă. Pe lângă
influența dată de forma parcelelor, imobilele de raport au trebuit să țină cont și de regulamentele acelei
vremi privitoare la dimensiunile în plan, înălțimi minime sau maxime admise ori suprafața minimă
admisă de ocupare a terenului11 și reguli privitoare la ocuparea în adâncime a parcelei (lucru ce a dus
deasemenea la preluarea formei parcelei, acest lucru necesitând curți interioare).

”După 1928, libertatea de a construi pe toată adâncimea parcelei, după forma, deseori neregulată a
terenului, a condus la apariția unor imobile de mari dimensiuni, cu înălțimi considerabil sporite, având
rezolvări planimetrice care au impus o succesiune de curți12”.

11
Conform regulamentului din 1928, suprafața minimă admisă ducea la clădiri cu suprafețe relativ mici, mai târziu
în 1939 această valoare minimă a crescut la 600 mp.
12
LASCU, Legislație și dezvoltare urbană, p.246
EXEMPLE – INSERARE IMOBIL DE RAPORT IN PARCELE EXISTENTE

Imobil strada Sf. Ștefan nr 1

Acest imobil interbelic se află la intersecția străzilor Popa Soare și Sf. Ștefan, ocupând o parcelă de
colț. După cum putem observa din planul Bucureșiului din anul 1911 (fig. 7), această parcelă iși păstrează
forma până în perioada interbelică. În anul 1911 apare pe plan o altă clădire ce a fost demolată ulterior.
Imobilul de raport a fost ridicat in anul 1932 având o configurație a planului diferită de vechea clădire.
Această configurație este ”dictată” de forma neregulată a parcelei, parcelă ce a fost modificată și în
urma unei alinieri ce s-a aplicat pe strada Sf. Ștefan13. Astfel imobilul preia forma fronturilor date de cele
două străzi, alipindu-se la acestea, în același timp se alipește parțial și la partea laterală a parcelei, lăsând
o singură latură liberă . Rezultă o formă neregulată și compactă a planului ce ocupă cea mai mare parte
din teren (fig. 8), lăsând loc mic și îngust unei curți din care probabil puteai să intrii în imobil printr-o
intrare secundară, intrarea principală fiind prezentă pe colț.

Imobilul iși îndeplinește rolul de capăt de perspectivă prin monumetalitatea blândă a fațadei
simetrice ce prezintă un joc între liniile verticale si orizontale, lucru caracteristic stilului Art Deco (fig. 9).

Imobil strada Ștefan Luchian nr.3

Imobilul de la numărul 3 este un imobil interbelic proiectat de Marcel Iancu. Acesta se află la
intersecția dintre Calea Moșilor și strada Ștefan Luchian, ocupănd o parcelă de colț. La fel ca în cazul
anterior, în planul Bucureștiului din anul 1911, observam forma parcelei (fig. 10) ce a fost modificată
doar în urma unei alinieri a străzii Pictor Ștefan Luchian. Imobilul interbelic se înscrie în forma parcelei
alipindu-se de 3 laturi ale acesteia și retrăgându-se în partea laterală lăsând loc unei curți înguste cu
ajutorul căreia puteai să accesezi intrarea secundară. Ocupă aproape în întregime suprafața terenului și
lasă loc unei curți de lumină ce se deschide spre calcanul vecin. Fiind amplasat pe o parcelă de colț,
acesta păstrează colțul teșit. Astfel planul preia o forma neregultă (fig. 11).

Volumul este compus din parter, 5 etaje și pod, cu o retragere a ultimului nivel (specific interbelică).
Accentuarea colțului se face printr-un cilindru, la răndul său retras la ultimul nivel (fig. 12).

13
După cum putem observa comparând planurile Bucureștiului din anul 1911 cu anul 1978 (fig. 7, fig.8)
Imobil Solly Gold

Imobilul Solly Gold este proiectat de arhitectul Marcle Iancu și se află la intersecția dintre
bulevardul Histro Botev Bd. Și strada C. F. Robescu. Imobilul se inserează într-o parcelă existentă

după cum se observă în planul din 1911 (fig. 13). Forma neregulată a parcelei este reluată parțial

de conformarea imobilului, acesta alipindu-se la limitele dinspre străzi și retrăgându-se de la

limitele laterale ale parcelei. Astfel forma în plan este de pentagon neregulat (fig. 14).

Imobilul Solly Gold este probabil cel mai spectaculos proiect al lui Marcel Iancu. Acesta are

la nivelul parterului și al primului etaj 4 apartamente și un duplex la ultimele două etaje (fig.

15).

CONCLUZIE

În concluzie, inserția imobilelor de raport în parcelarul tradițional s-a făcut în mare parte
preluând caracteristicile parcelelor lucru ce a dus la conformarea imobilelor în planuri

neregulate, ce ocupau în mare parte aproape întreaga suprafață a parcelei ( lucru ce nu

împiedica totuși coerența rezolvării planurilor), spațiul curții reprezentând o mica parte din

suprafață. De multe ori în configurația planului apăreau curți de lumină sau de serviciu, ce

veneau în ajutorul modului de locuire. Imobilele de raport interbelice sunt lucrări

spectaculoase, atât estetic cât și la nivelul planului. Acestea îmbogățesc imaginea Bucureștiului,

caracterziat prin acest amalgam de stiluri, marcând o perioadă de înflorire a Bucureștiului din

toate punctele de vedere.

ANEXĂ FOTOGRAFICĂ

Fig. 1 Evoluția limitelor orașului București

1878-1926

(Imagine preluata din ”De la Înfundătura la

Intrare” – Editura Universitară ”Ion Mincu”
București 2016)

Fig. 2 Planul orașului

București Ediție Oficială
1911
Fig. 3 Terenul viitoarei Intări Vermont, anul 1911

Plan suport: Planul orașului București Ediție Oficială 1911

Fig. 4 Plan de situație Intrarea Vermont

(Imagine preluata din ”De la Înfundătura la

Intrare” – Editura Universitară ”Ion Mincu”
București 2016)
Fig. 5 Terenurile înainte de reparcelare, anul 1911

Plan suport: Planul orașului București Ediție Oficială 1911

Fig. 6 Plan de situație al reparcelăarii pentru Intrarea Dacilor

(Imagine preluata din ”De la Înfundătura la Intrare” – Editura Universitară ”Ion Mincu” București 2016)
Fig. 7 Teren înainte de construirea Imobilului din strada Sf. Ștefan nr 1, anul 1911

Plan suport: Planul orașului București Ediție Oficială 1911

Fig. 8 Imobil strada Sf. Ștefan nr 1, anul

1978

Plan suport: Planul Bucureștiului 1978

 Fig.9 Imobilul str Sf. Ștefan nr1

Imagine preluată din revista Zeppelin

nr.156, fotograf: Tudor Constantinescu

Fig. 10 Teren înainte de construcția Imobilului din str. Pictor Ștefan Luchian nr 3

Plan suport: Planul orașului București Ediție Oficială 1911

Fig. 11 Imobilul din str Pictor Ștefan Luchian nr 3, anul 1978

Plan suport: Planul Bucureștiului 1978

Fig. 12 Imobilul din str Pictor Ștefan Luchian nr 3

Fig. 13 Teren înainte de construcția Imobilului Solly Gold, anul 1911

Plan suport: Planul orașului București Ediție Oficială 1911

Fig. 14 Imobilul Solly Gold, 1978

Plan suport: Planul Bucureștiului 1978

Fig. 15 Imobilul Solly Gold

BIBLIOGRAFIE

IANCU Marcel, CREANGĂ Horia, DOICESCU Octav, Către o arhitectura a Bucureștilor, Editura Ziarul
Tribuna Edifitară, București

LASCU, Legislație și dezvoltare urbană, București

Planul Director de Sistematizare a Municipiului București, Editura Institutului Urbanistic al României,

București, 1935

Regulament de Construcții și Alinieri al Municipiului București, București, 1939

Regulament pentru Construcțiuni și Alinieri al Municipiului Buucrești, București, 1928

Revista Zeppelin 156, Modernism. În continuare Modernism, București 2020

SFINȚESCU Cincinat, ”Parcela” și ”Blocul” în Constituirea Orașelor, extras din Buletinul Societeții
Politeenice, București, 1916

ZAHARIADE Ana- Maria, POPESCU Irina, PONTA Radu Tudor, CRITICOS Mihaela, NEMȚEANU Ruxandra,
HARITON Ana Maria, STROE Adriana, De la Înfundătură la Intrare, Editura Universitară ”Ion Mincu”
București, 2016