8/1/2014 Doctrina Observaţii privind aplicarea dispoziţiilor art. 349 C. civ. în materia societăţilor comerciale reglementate de Legea nr.

de Legea nr. 31/1990

Observaţii privind aplicarea dispoziţiilor art. 349 C. civ. în materia societăţilor comerciale reglementate de
Legea nr. 31/1990
Lector univ. dr. Lavinia TEC

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Universitatea de Vest din Timişoara

ABSTRACT
Com m unity property regim e affects both the setting up and the functioning of com panies regulated by Law no. 31/1990, in case one of the spouses disposes of the
indivisum estate, in order to acquire shares or stocks. Thus, the provisions of art. 349 of the Civil Code should be related to the specific regulations on com panies.

Keywords: contribution, indivisum estate, spouse, shareholder/stockholder, shares, stocks.

REZUMAT
Regimul comunităţii de bunuri a soţilor afectează atât constituirea, cât şi funcţionarea societăţilor comerciale reglementate de
Legea nr. 31/1990, atunci când un soţ dispune de bunurile comune, în scopul dobândirii de părţi sociale sau acţiuni. Astfel,
dispoziţiile art. 349 C. civ. intră în concurs cu dispoziţiile legii speciale în materia societăţilor comerciale.
Cuvinte-cheie: aport, bun comun, soţ, asociat, părţi sociale, acţiuni.
I. Consideraţii introductive
Într-o societate capitalistă, bazată pe economia de piaţă, legile trebuie să răspundă nevoilor acestei societăţi. Noul Cod civil se
focalizează asupra elementului cel mai important al capitalismului - patrimoniul. Astfel, arhitectura Codului civil relevă existenţa
regulilor privind titularii patrimoniului, conţinutul, modificarea şi transmisiunea acestuia. De asemenea, Codul civil acordă o atenţie
deosebită profesionistului, comerciant sau necomerciant, al cărui patrimoniu este esenţial în activitatea sa.
În acest context, Codul civil se preocupă şi de patrimoniul soţilor. O persoană fizică poate reuni, în acelaşi timp, două calităţi:
cea de soţ şi cea de asociat într-o societate comercială. În consecinţă, efectele raporturilor juridice patrimoniale dintre soţi se
răsfrâng asupra societăţii comerciale. Astfel, dispoziţiile Codului civil se vor confrunta cu cele din legi speciale, care reglementează
societăţile comerciale.
Acum, după intrarea în vigoare a noului Cod civil, adevărata provocare o constituie aplicarea Codului civil în diferite materii,
printre care se află şi materia societăţilor comerciale.
Demersul nostru ştiinţific se încadrează în problematica aplicării Codului civil în materia societăţilor comerciale reglementate de
Legea nr. 31/1990. Analiza noastră se va limita la un singur articol, a cărui aplicare în materia societăţilor comerciale ridică
numeroase probleme. Nu ne propunem să tratăm exhaustiv tema aleasă, ci, folosind metoda observaţiei şi metoda analitică, să
relevăm dificultăţile de ordin teoretic şi practic pe care le ridică art. 349 C. civ.
II. Arhitectura şi analiza art. 349 C. civ.
Art. 348 C. civ. enunţă posibilitatea ca bunurile comune ale soţilor să fie afectate constituirii unei societăţi. În acest sens, art.
349 C. civ. stabileşte regimul aporturilor de bunuri comune la constituirea unei societăţi şi are următoarea arhitectură: alin. (1)
menţionează sancţiunea aplicabilă în cazul în care aportul unui bun comun la constituirea societăţii sau folosirea unui bun comun la
dobândirea părţilor sociale ori a acţiunilor unei societăţi deja constituite se face fără consimţământul scris al celuilalt soţ; alin. (2)
se referă la recunoaşterea şi exercitarea calităţii de asociat în ipoteza menţionată la alin. (1); alin. (3) vizează vocaţia la calitatea
de asociat a celuilalt soţ.
1. Sancţiunea aplicabilă în cazul aportului de bunuri comune la constituirea unei societăţi sau al dobândirii de părţi sociale ori
acţiuni în schimbul aportului unui bun comun realizat de un soţ fără consimţământul scris al celuilalt soţ
Art. 349 alin. (1) vizează două ipoteze: a) un soţ dispune de bunurile comune sub forma aportului la o societate, fără
consimţământul scris al celuilalt soţ (este cazul societăţii în curs de constituire); b) un soţ dispune de bunurile comune în scopul
dobândirii de părţi sociale sau acţiuni ale unei societăţi deja constituite, fără consimţământul scris al celuilalt soţ (este cazul
societăţii comerciale deja constituite, când acţiunile sau părţile sociale se pot dobândi în schimbul unui aport la majorarea
capitalului social sau pe calea unui contract de cesiune de părţi sociale ori acţiuni cu titlu oneros).
De asemenea, art. 349 alin. (1) C. civ. dispune că, în ambele cazuri, nerespectarea cerinţei consimţământului scris al celuilalt
soţ atrage sancţiunea nulităţii relative.
Problemele pe care le ridică acest text sunt următoarele: a) natura juridică şi procedura luării consimţământului; b) obiectul
acţiunii civile a soţului al cărui consimţământ a lipsit; c) cadrul procesual; d) începutul cursului termenului de prescripţie extinctivă;
e) efectele nulităţii relative; f) instanţa competentă să soluţioneze litigiul; g) regimul gestiunii bunurilor comune în cazul dobândirii
de părţi sociale sau acţiuni.
1.1. Natura juridică şi procedura luării consimţământului
Prima problemă de drept pe care o ridică art. 349 alin. (1) C. civ. este natura juridică a consimţământului celuilalt soţ.
Dificultatea identificării acesteia izvorăşte, pe de o parte, din complexitatea actului juridic încheiat de soţ (spre exemplu:
contractul de societate, care reprezintă actul creator al unei persoane juridice sau contractul de aport la majorarea capitalului
social al unei societăţi ori contractul de cesiune de părţi sociale sau acţiuni cu titlu oneros), iar pe de altă parte, din interpunerea
persoanei juridice între soţul neasociat şi cel asociat în societatea comercială.
În ceea ce ne priveşte, considerăm că cerinţa consimţământului soţului are natura unui acord sau autorizări prealabile dobândirii
de părţi sociale sau acţiuni în schimbul unor bunuri comune. Astfel, consimţământul soţului este un consimţământ de neîmpotrivire
la încheierea unui act juridic de dispoziţie asupra unui bun comun de către celălalt soţ. Altfel spus, soţul nu-şi exprimă
consimţământul în vederea încheierii de către el însuşi a actului juridic respectiv, în calitate de parte, ci îl autorizează pe soţul său
să încheie, în viitor, acel act juridic.
Dispoziţia legală privind consimţământul prealabil al unui soţ este o măsură de protecţie a intereselor particulare sau personale
ale acestuia1. De aceea, în lipsa calităţii de parte în actul juridic pe care celălalt soţ îl încheie cu asociaţii, societatea sau un cedent,
nerespectarea dispoziţiei legale în cauză atrage sancţiunea nulităţii relative. Fiind un act juridic unilateral de autorizare, trebuie să
fie plasat în timp anterior încheierii actului juridic de dispoziţie.
1
În a ce s t s e n s a s e ve d e a D . C o s m a , Te o ri a g e n e ra l ă a a ctu l u i j u ri d i c ci vi l , Ed . Şti i n ţi fi că , Bu cu re ş ti , 1 9 6 9 , p . 3 1 9 . Au to ru l s u s ţi n e că
n u l i ta te a d e p ro te cţi e s a u a n u l a b i l i ta te a i n te rvi n e d e fi e ca re d a tă câ n d s e în ca l că o n o rm ă ca re o cro te ş te în m o d s p e ci a l i n te re s e l e p ro p ri i
u n e i a d i n tre p ă rţi l e a ctu l u i j u ri d i c s a u a l e u n o r te rţi , ch i a r ş i a tu n ci câ n d n u e s te vo rb a d e co n s i m ţă m â n t vi ci a t s a u d e i n ca p a ci ta te , cu
co n d i ţi a ca l e g e a s ă i m p u n ă a ce a s tă s a n cţi u n e , i m p l i ci t s a u e xp l i ci t.

Cerinţa consimţământului scris al soţului este o aplicaţie a dreptului de intervenţie al soţului în gestiunea bunurilor comune.

http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=11012140&Info=RG9jSWQ9MTA5NDYmSW5kZXg9RCUzYSUyZiU1ZmNhYmluZXQlMmZyZXZpc3RlJ… 1/5
8/1/2014 Doctrina Observaţii privind aplicarea dispoziţiilor art. 349 C. civ. în materia societăţilor comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990
În ambele cazuri - societatea în curs de constituire şi societatea deja constituită - legea prescrie forma scrisă pe care trebuie să
o îmbrace consimţământul celuilalt soţ.
În lipsa altor menţiuni privind emiterea sau luarea consimţământului, părţile şi practicienii dreptului vor fi cei care vor alege
modalitatea în care se va realiza această operaţiune.
O soluţie care ar putea concilia interesele în prezenţă ar fi aceea ca, la data semnării contractului de societate prin care se
asumă obligaţia de aport constând în bunuri comune sau a actului juridic de dobândire a părţilor sociale ori a acţiunilor în schimbul
bunurilor comune, să se prezinte şi celălalt soţ pentru a declara că este de acord sau nu ori că îl autorizează sau nu pe celălalt soţ
să contribuie cu un bun comun la dobândirea de părţi sociale sau acţiuni la o societate comercială, fie pe calea aportului la
constituirea unei societăţi comerciale, fie prin participarea la majorarea capitalului social, fie printr-un contract de cesiune.
Însă, invitaţia în acest sens poate fi refuzată, fără să existe vreo sancţiune în acest caz. În faţa refuzului, celălalt soţ va putea
avea următoarea conduită: fie să dispună de bunul comun în vederea dobândirii de părţi sociale sau acţiuni, asumându-şi riscul
anulării convenţiei, fie să renunţe la încheierea actului juridic, fie să urmeze calea judiciară. Ultima soluţie nu este deloc facilă, fiind
dificilă identificarea mijlocului procesual care să răspundă cel mai bine intereselor soţului care doreşte să dobândească calitatea de
asociat (ar putea fi o acţiune în obligaţia de a face sau un partaj în timpul regimului comunităţii).
1.2. Obiectul acţiunii civile
În privinţa acţiunii civile formulate de soţul interesat, care nu şi-a dat consimţământul la aportul unui bun comun, aceasta va
avea ca obiect anularea contractului de aport2 la constituirea societăţii sau la majorarea capitalului social al unei societăţi deja
constituite ori, după caz, a contractului de cesiune de părţi sociale sau acţiuni, încheiat cu titlu oneros, în schimbul unui bun comun.
2 În p ri vi n ţa te rm i n o l o g i e i j u ri d i ce , n i s -a r p u te a re p ro ş a u ti l i za re a s i n ta g m e i "co n tra ct d e a p o rt". În s ă , a m o p ta t p e n tru a ce a s tă s i n ta g m ă
d e o a re ce d e zvă l u i e a cce p ţi u n e a co re s p u n ză to a re a cu vâ n tu l u i "a p o rt" în ca d ru l s tu d i u l u i n o s tru , ş i a n u m e a ce e a d e o p e ra ţi u n e j u ri d i că . În
a ce l a ş i ti m p , u ti l i za re a s i n ta g m e i "co n tra ct d e a p o rt" p o a te d e s ch i d e d i s cu ţi i l e ş i d i s p u te l e a s u p ra n a tu ri i j u ri d i ce a s o ci e tă ţi i în s ă ş i :
co n tra ct, s i n a l a g m a ti c s a u d e o rg a n i za re , o ri a ct j u ri d i c u n i l a te ra l . În s ă a ce a s tă p ro b l e m ă n u fa ce o b i e ctu l s tu d i u l u i n o s tru .

1.3. Cadrul procesual

În toate ipotezele, efectele anulării se răsfrâng asupra societăţii comerciale din cauza personalităţii juridice care se interpune, pe
de o parte, între soţul neasociat şi soţul asociat, iar pe de altă parte, între soţul asociat şi ceilalţi asociaţi. Efectele nulităţii relative
pot afecta structura asociativă şi, deopotrivă, capitalul social. Ca urmare a anulării contractului de aport, capitalul social al societăţii
s-ar putea diminua proporţional cu valoarea bunului supus restituirii, iar soţul aportor şi-ar putea vedea periclitată calitatea de
asociat. Dacă iniţial a dobândit calitatea de asociat ca efect al aportului, o condiţie esenţială pentru formarea contractului de
societate, în cazul anulării contractului de aport, soţul se va vedea în poziţia unei persoane care nu a contribuit cu niciun aport la
formarea capitalului social. Aşadar, nu mai poate păstra calitatea de asociat. În aceste condiţii, acţiunea trebuie să se judece în
contradictoriu nu doar cu soţul aportor sau dobânditor al părţilor sociale ori acţiunilor, ci şi cu societatea care va suporta efectele
nulităţii relative.
1.4. Efectele nulităţii relative
Efectele nulităţii relative vizează întinderea în timp a acestora, repunerea părţilor în situaţia anterioară, soarta actelor juridice
subsecvente.
În ceea ce priveşte efectele anulării contractului de aport sau a contractului de cesiune, analiza trebuie să pornească de la
principiile care le guvernează.
Aplicând principiile retroactivităţii efectelor nulităţii şi restitutio in integrum, bunul comun aportat sau transmis în schimbul
dobândirii părţilor sociale sau acţiunilor se va întoarce în patrimoniul soţilor, iar părţile sociale sau acţiunile se vor restitui societăţii
sau cedentului, după caz, actul juridic fiind desfiinţat retroactiv. În ambele ipoteze, repunerea părţilor în situaţia anterioară va avea
ca efect modificarea structurii asociative. Soţul aportor sau cesionar ar pierde calitatea de asociat, ca efect al restituirii bunului
comun ori, după caz, a părţilor sociale sau acţiunilor. În cel din urmă caz, cedentul ar redobândi calitatea de asociat, deşi nu mai
are affectio societatis din moment ce s-a hotărât să iasă din societate prin înstrăinarea părţilor sociale sau a acţiunilor. Aşadar,
consecinţele ar putea fi absurde.
În orice caz, potrivit art. 347 alin (2) C. civ., terţul dobânditor care a depus diligenţa necesară pentru a se informa cu privire la
natura bunului va fi apărat de efectele nulităţii.
În contextul analizei noastre, nu putem ignora faptul că societatea comercială, odată înmatriculată în registrul comerţului, nu
mai este un simplu contract civil, ci o persoană juridică ce reuneşte un grup de persoane şi are un patrimoniu propriu necesar
realizării unui anumit scop. Prin urmare, anularea contractului de aport sau de cesiune ridică problema validităţii însăşi a societăţii.
Totodată, efectele nulităţii relative a contractului de aport sau a contractului de cesiune de părţi sociale ori acţiuni cu titlu oneros
vor afecta persoana juridică în cauză. Astfel, trebuie să verificăm dacă nulitatea contractului de aport sau a contractului de cesiune
este cauză de nulitate a societăţii înmatriculate. Însă, acestea sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 56 din Legea societăţilor
comerciale nr. 31/1990, iar nulitatea aportului nu se regăseşte pe lista cauzelor de nulitate. Aşadar, societatea comercială
înmatriculată nu poate fi anulată sau declarată nulă pentru această cauză.
În cazul societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată3, soţul care nu şi-a dat
consimţământul scris la întrebuinţarea bunurilor comune nu poate pretinde decât daune-interese de la celălalt soţ, fără a fi
afectate drepturile dobândite de terţi. Astfel, ne aflăm în prezenţa unei excepţii de la principiul quod nullum est nullum producit
effectum. Soluţia este justificată de necesitatea asigurării securităţii circulaţiei titlurilor (valori mobiliare), caracterizate prin
negociabilitate4 şi mobilitate.
3 D e fi n i ţi a s i n ta g m e i "p i a ţă re g l e m e n ta tă " s e g ă s e ş te în a rt. 4 p ct.. 1 4 d i n D i re cti va n r. 2 0 0 4 /3 9 /CE a Pa rl a m e n tu l u i Eu ro p e a n ş i a
C o n s i l i u l u i d i n 2 1 a p ri l i e 2 0 0 4 p ri vi n d p i e ţe l e i n s tru m e n te l o r fi n a n ci a re , d e m o d i fi ca re a D i re cti ve l o r n r. 8 5 /6 1 /C E ş i n r. 9 3 /6 /CEE a l e
C o n s i l i u l u i ş i D i re cti va n r. 2 0 0 0 /1 2 /CE a Pa rl a m e n tu l u i Eu ro p e a n ş i a C o n s i l i u l u i d e a b ro g a re a D i re cti ve i n r. 9 3 /2 2 /CEE a C o n s i l i u l u i ,
p re cu m ş i în a rt. 1 2 5 d i n L e g e a n r. 2 9 7 /2 0 0 4 p ri vi n d p i a ţa d e ca p i ta l .

4 Po tri vi t d e fi n i ţi e i d i n G. C o rn u , Vo ca b u l a i re j u ri d i q u e , 8 e e d ., PU F 2 0 0 7 , n e g o ci a b i l i ta te a e s te "l a q u a l i te a tta ch e e a ce rta i n s ti tre s

re p re s e n ta ti fs d 'u n d ro i t o u d 'u n e cre a n ce , q u i e n p e rm e t u n e tra n s m i s s i o n p l u s ra p i d e e t p l u s e ffi ca ce q u e l e s p ro ce d e s d u d ro i t ci vi l ".
N e g o ci a b i l i ta te a e s te d e fi n i tă p ri n d o u ă e fe cte ca re p a r, a p ri o ri , i n d i s o l u b i l l e g a te în tre e l e . Pri m u l e fe ct s e re fe ră l a m o d u ri l e d e
ci rcu l a ţi e s a u tra n s m i te re a va l o ri l o r m o b i l i a re , ca re d e ro g ă d e l a ce l e p re vă zu te d e Codul c ivil, a s tfe l în câ t tra n s m i s i u n e a a ce s to r b u n u ri
s e fa ce m a i ra p i d . C e l d e -a l d o i l e a e fe ct p ri ve ş ţe "cu ră ţa re a " d re p tu l u i tra n s m i s d e vi ci i l e a n te ri o a re , a s tfe l în câ t ce s i o n a ru l e s te p ro te j a t
p ri n în l ă tu ra re a a p l i că ri i re g u l i i n e m o p l u s j u ri s . A s e ve d e a în a ce s s e n s , J. Gra n o ti e r, L e tra n s fe rt d e p ro p ri e te d e s va l e u rs m o b i l i e re s ,
Eco n o m i ca , Pa ri s , 2 0 1 0 , p . 9 7 .

Consacrarea acestei soluţii ne permite să tragem concluzia că anularea contractului de aport având ca obiect un bun comun
sau a contractului de cesiune de părţi sociale ori acţiuni în schimbul unui bun comun este permisă în cazul tuturor societăţilor
comerciale, cu toate efectele sale normale - retroactivitate, restitutio in integrum şi resolutio jure dantis, cu excepţia cazului în
care bunul comun a fost întrebuinţat pentru dobândirea de acţiuni tranzacţionate pe o piaţă reglementată. În acest din urmă caz,
remediul va fi acţiunea în despăgubiri formulată de soţul al cărui consimţământ a lipsit la încheierea actului juridic de dobândire a
acţiunilor. În consecinţă, de lege lata, bunul adus cu titlu de aport va rămâne în patrimoniul societăţii ale cărei acţiuni sunt
tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau, după caz, în patrimoniul vânzătorului acţiunilor.
1.5. Începutul cursului termenului de prescripţie

http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=11012140&Info=RG9jSWQ9MTA5NDYmSW5kZXg9RCUzYSUyZiU1ZmNhYmluZXQlMmZyZXZpc3RlJ… 2/5
8/1/2014 Doctrina Observaţii privind aplicarea dispoziţiilor art. 349 C. civ. în materia societăţilor comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990
Sancţiunea nulităţii relative este de natură să limiteze întinderea în timp a incertitudinii privind securitatea tranzacţiilor (contractul
de societate şi actele juridice încheiate de aceasta cu terţii, ulterior constituirii). Însă, determinarea momentului de la care curge
termenul de prescripţie este o operaţie dificilă datorită ecranului personalităţii juridice a societăţii şi a existenţei regulilor speciale în
materie de publicitate. Astfel, regulile din dreptul comun al prescripţiei - Codul civil - vor fi în concurs cu cele prevăzute în Legea
nr. 31/1990 şi Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului. Art. 2529 alin. (2) C. civ. prevede că în cazurile în care nulitatea
relativă poate fi invocată de o terţă persoană, prescripţia începe să curgă, dacă prin lege nu se dispune altfel, de la data când terţul
a cunoscut existenţa cauzei de nulitate. Totuşi, nu se poate ignora faptul că societatea comercială cu personalitate juridică nu este
un simplu contract, ci un subiect de drept, o persoană juridică, a cărui activitate este supusă formalităţilor de publicitate în registrul
comerţului. Art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului prevede că înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile
terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului sau de la publicarea sau în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a. Pentru
a se asigura securitatea efectivă a tranzacţiilor şi pentru a surmonta dificultatea stabilirii momentului care marchează începutul
cursului termenului de prescripţie extinctivă, poate că ar fi fost necesară nu doar menţiunea expresă a acestui moment, ci şi
stabilirea unui termen de prescripţie extinctivă mai scurt. În această manieră s-ar fi realizat o armonizare cu dispoziţiile din dreptul
comun în materia persoanei juridice [aşa cum se prevede în cazul art. 197 alin. (1) C. civ., care dispune că nulitatea relativă a
persoanei juridice poate fi invocată în termen de un an de la data înregistrării sau înfiinţării acesteia, după caz], dar şi cu cele din
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
1.6. Instanţa competentă
Deşi la prima vedere pare să fie un simplu litigiu patrimonial între soţi, de competenţa instanţei de tutelă şi familie, apreciem că
natura juridică a acestuia se modifică prin extinderea efectelor sale asupra unei societăţi comerciale cu personalitate juridică.
Astfel, potrivit art. 63 1 din Legea nr. 31/1990, dispoziţii procedurale speciale în raport cu cele din Codul civil şi cele din Codul de
procedură civilă, litigiile de drept societar sunt de competenţa tribunalului, în primă instanţă.
1.7. Regimul administrării bunurilor comune în cazul dobândirii de părţi sociale sau acţiuni
Regimul bunurilor comune în cazul aporturilor prezintă particularităţi faţă de regimul general al administrării bunurilor comune ale
soţilor în cazul comunităţii legale.
Astfel, potrivit art. 346 alin. (1) C. civ., regula este că actele de înstrăinare sau grevare cu drepturi reale având ca obiect bunuri
comune se încheie doar cu acordul ambilor soţi. De la această regulă există o excepţie privind actele de înstrăinare a bunurilor
mobile comune, a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, unor forme de publicitate. În această ipoteză, actele de
înstrăinare se pot încheia în mod valabil fără consimţământul celuilalt soţ. Însă, dacă actul de înstrăinare constă într-un contract de
aport având ca obiect un bun mobil comun, atunci nu se va aplica excepţia, ci regula specială din materia aportului bunurilor
comune, potrivit căreia pentru validitatea aportului este necesar consimţământul scris al celuilalt soţ, fără să se facă distincţie între
bunurile mobile şi imobile, iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Practic, ipoteza analizată constituie o excepţie
de la excepţie.
O explicaţie a acestei soluţii legale ar putea fi aceea că folosirea unui bun comun, mobil sau imobil, la constituirea unei societăţi
sau la dobândirea unei cantităţi de titluri sociale (părţi sociale sau acţiuni), este un act juridic de dispoziţie mai important sau mai
grav decât celelalte, care afectează patrimoniul soţilor pe o anumită durată de timp. Bunul comun este afectat o perioadă de timp,
determinată sau nedeterminată, în vederea realizării unui anumit scop sau a unei investiţii. Este posibil ca beneficiile să nu apară
după un an, ci după zece sau să nu apară deloc. Una dintre caracteristicile esenţiale ale contractului de societate este durata sa în
timp, iar aceasta determină instabilitatea, dinamica sau fluiditatea acestui contract, în sensul modificării sau ajustării lui. Astfel că
valoarea titlurilor sociale, bunuri comune, depinde de evoluţia în timp a societăţii comerciale. Aceasta la rândul ei depinde de factori
interni, precum managementul, sau factori externi, precum piaţa. Patrimoniul soţilor va suporta toate fluctuaţiile din patrimoniul
societăţii.
O altă explicaţie constă în riscul inerent unei întreprinderi comerciale, care trebuie asumat de întreprinzător în momentul creării
întreprinderii.
2. Recunoaşterea şi exercitarea calităţii de asociat
Potrivit art. 349 alin. (2) C. civ., calitatea de asociat este recunoscută doar soţului aportor sau dobânditor al titlurilor sociale în
schimbul unui bun comun, însă părţile sociale sau acţiunile sunt bunuri comune.
Textul face distincţia între calitatea de asociat, care este proprie soţului aportor sau dobânditor, şi categoria de bunuri în care
sunt incluse părţile sociale sau acţiunile ca efect al subrogaţiei reale, acestea fiind bunuri comune. Astfel, legea disociază calitatea
de asociat de cea de titular al dreptului de proprietate asupra părţilor sociale sau acţiunilor. S-ar putea susţine că această soluţie
este justificată având în vedere că sub regimul comunităţii legale, niciunul dintre soţi nu are un drept de proprietate exclusivă
asupra bunurile comune, ci un drept de proprietate comună în devălmăşie, până la lichidarea comunităţii sau partaj. În opinia
noastră, argumentul solid în sprijinul soluţiei legale nu este proprietatea comună, ci manifestarea voinţei în sensul dobândirii calităţii
de asociat doar a soţului aportor, care manifestă affectio societatis.
În schimbul aportului la formarea sau majorarea capitalului social, aportorul va dobândi o cantitate de părţi sociale sau acţiuni,
precum şi calitatea de asociat. Aceasta reuneşte un ansamblu eterogen de drepturi şi obligaţii faţă de societate (financiare şi
politice).
Intră în clasa drepturilor financiare sau economice ori patrimoniale dreptul la dividende, dreptul la restituirea aportului la
lichidarea societăţii, dreptul de a dispune de părţile sociale sau acţiuni, dreptul de preferinţă la majorarea capitalului social, dreptul la
rezerve, dreptul la restituirea aportului la lichidare ş.a. În clasa drepturilor politice sau nepatrimoniale sunt incluse dreptul de a
rămâne în societate, dreptul de informare asupra gestiunii societăţii, dreptul de a cere expertiza de gestiune, dreptul de vot,
dreptul de a participa la deliberări, dreptul de a cere introducerea de noi puncte pe ordinea de zi ş.a.
Latura pasivă a poziţiei societare este formată din următoarele obligaţii: obligaţia de a vărsa aportul, obligaţia de a contribui la
pierderile sociale, obligaţia de a răspunde pentru pasivul social în limitele aportului sau nelimitat, după caz, obligaţia de a se abţine
de la vot, în cazurile expres prevăzute de lege etc. Aşadar, în temeiul calităţii de asociat, titularul părţilor sociale sau al acţiunilor îşi
exercită drepturile şi obligaţiile asumate faţă de societate. Însă, titlurile sociale nu se dobândesc numai în mod originar, respectiv
prin aport, la constituirea societăţii, ci şi prin alte moduri, ulterior constituirii societăţii, precum acte juridice translative cu titlu
oneros sau gratuit (spre exemplu: cesiunea de părţi sociale cu titlu oneros, donaţie, moştenire).
În cazul aportului având ca obiect un bun comun, calitatea de soţ este recunoscută numai soţului care a efectuat aportul la
societate. În această calitate, potrivit art. 349 alin. (2) teza a II-a C. civ., el îşi va exercita singur drepturile faţă de societate şi
asupra părţilor sociale sau acţiunilor. Textul legal nu face nicio menţiune cu privire la executarea obligaţiilor asumate de asociat.
Aşa cum am arătat, calitatea de asociat nu presupune numai drepturi, ci şi obligaţii. Nu credem că intenţia legislatorului a fost
aceea de a dezmembra poziţia societară, în sensul că drepturile se exercită de către un singur soţ, iar obligaţiile de către ambii
soţi, ci mai degrabă a fost pur şi simplu o scăpare sau neglijenţă în construcţia acestui text legal.
Actele juridice translative având ca obiect părţi sociale sau acţiuni, bunuri comune, se încheie de către asociat, singur, fără
consimţământul celuilalt soţ. Din nou se observă caracterul derogator al regimului bunurilor comune în ipoteza analizată faţă de
gestiunea bunurilor comune a soţilor, deoarece în cel din urmă caz, conform art. 346 alin. (1) C. civ., actele de înstrăinare sau de
grevare cu drepturi reale de dispoziţie având ca obiect bunurile comune se încheie numai cu acordul ambilor soţi. Altfel spus, în
ipoteza analizată, legea instituie gestiunea exclusivă asupra unui bun comun constând în părţi sociale sau acţiuni, cu titlu de
excepţie de la regula cogestiunii5. Explicaţia constă în faptul că, dacă soţul şi-a manifestat voinţa în sensul dobândirii calităţii de
http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=11012140&Info=RG9jSWQ9MTA5NDYmSW5kZXg9RCUzYSUyZiU1ZmNhYmluZXQlMmZyZXZpc3RlJ… 3/5
8/1/2014 Doctrina Observaţii privind aplicarea dispoziţiilor art. 349 C. civ. în materia societăţilor comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990
asociat, tot el este cel care trebuie să-şi manifeste voinţa în sensul renunţării la calitatea de asociat, dispunând de părţile sociale
sau acţiunile sale. Soluţia este logică, întrucât dreptul de a ieşi din societate şi dreptul de a dispune de părţile sociale sau de acţiuni
sunt drepturi care decurg din calitatea de asociat, pe care asociatul le exercită singur.
5 A s e ve d e a în a ce s t s e n s M. Avra m , C , N i co l e s cu , R e g i m u ri m a tri m o n i a l e , Ed . H a m a n g i u , Bu cu re ş ti , 2 0 0 9 , p . 2 8 1 .

Cu toate acestea, se poate observa că numai actele juridice translative având ca obiect părţi sociale sau acţiuni pot fi exercitate
de către soţul aportor, singur, fiind excluse implicit cele constitutive, precum garanţiile reale mobiliare. Dar, dacă luăm în
considerare criteriul de clasificare a actelor juridice după importanţa lor, atât cele translative, cât şi cele constitutive de drepturi
intră în clasa actelor juridice de dispoziţie. Prin urmare, tratamentul diferenţiat nu se justifică.
Deşi norma juridică înscrisă în art. 349 alin. (2) teza a II-a nu face trimitere la cea enunţată la art. 345 alin. (4) C. civ.,
apreciem că aceasta din urmă poate fi aplicabilă în cazul analizat. Textul legal menţionat prevede că în măsura în care interesele
sale legate de comunitatea de bunuri au fost prejudiciate printr-un act juridic, soţul care nu a participat la încheierea actului nu
poate pretinde decât daune-interese de la celălalt soţ, fără a fi afectate drepturile dobândite de terţii de bună-credinţă. Această
regulă reprezintă o veritabilă garanţie a dreptului de cogestiune a bunurilor comune pe care îl are fiecare soţ deopotrivă.
Regula oferă soţului care nu are calitatea de asociat un instrument preţios pentru protejarea drepturilor sale concurente cu cele
ale soţului asupra bunurilor comune, împotriva exercitării abuzive a administrării acestora de către soţul asociat. Această regulă se
aplică în toate cazurile în care actele juridice de administrare, conservare sau dispoziţie asupra bunurilor comune se încheie în mod
valabil de către un singur soţ. Aşadar, soluţia se va aplica prin analogie şi în ipoteza transferului părţilor sociale sau a acţiunilor de
către soţul asociat.
Diferenţa între acţiunea în anulare întemeiată pe art. 347 C. civ. şi acţiunea în despăgubiri fundamentată pe art. 345 alin. (4)
constă în puterile juridice ale unui soţ asupra bunurilor comune şi caracterul prejudiciabil al actului. În primul caz, un soţ nu are
puterea juridică de a încheia singur un act juridic având ca obiect un bun comun, fiind lipsit de importanţă dacă actul juridic încheiat
în lipsa acestei puteri prejudiciază sau nu interesele celuilalt soţ legate de comunitatea de bunuri. În schimb, în cel de-al doilea caz,
soţul are puterea juridică să încheie singur actul juridic, însă acesta prejudiciază interesele celuilalt soţ legate de comunitatea de
bunuri.
3. Vocaţia celuilalt soţ la calitatea de asociat
Potrivit art. 349 alin. (3) C. civ., calitatea de asociat poate fi recunoscută şi celuilalt soţ, dacă acesta şi-a exprimat voinţa în
acest sens. În acest caz, fiecare dintre soţi are calitatea de asociat pentru părţile sociale sau acţiunile atribuite în schimbul a
jumătate din valoarea bunului, dacă, prin convenţie, soţii nu au stipulat alte cote-părţi. Părţile sociale sau acţiunile ce revin fiecăruia
dintre soţi sunt bunuri proprii.
Textul legal enunţat se referă la vocaţia celuilalt soţ la calitatea de asociat şi ridică numeroase probleme teoretice şi practice.
În primul rând, se ridică următoarele întrebări: când şi până când poate să revendice celălalt soţ calitatea de asociat?
Legea nu stabileşte niciun interval de timp în care ar putea fi revendicată calitatea de asociat de către celălalt soţ. De asemenea,
norma nu stipulează că revendicarea calităţii de asociat se poate face numai în momentul constituirii societăţii sau al încheierii
actului juridic de dobândire a părţilor sociale sau a acţiunilor de către un soţ. Astfel, rezultă că celălalt soţ are libertatea de a
aprecia oportunitatea revendicării acestei calităţi. Apreciem că vocaţia la celuilalt soţ la calitatea de asociat stabilită de art. 349
alin. (3) C. civ. se naşte în momentul în care este chemat să-şi dea consimţământul la aportul bunului comun sau la dobândirea
de participaţii la o societate deja constituită, în schimbul unui bun comun. Odată cu exprimarea consimţământului la efectuarea
aportului sau la dobândirea de părţi sociale sau acţiuni în schimbul bunurilor comune, soţul poate să-şi manifeste intenţia de a
deveni şi el asociat în societate. Însă, dacă momentul în care se naşte vocaţia este uşor de dedus, cel extinctiv este dificil de
stabilit. Acesta ar putea fi stabilit în funcţie de două criterii: unul subiectiv, care ia în considerare calităţile personale ale subiectelor
de drept - calitatea de soţ şi calitatea de asociat -, iar altul obiectiv, independent de calităţile personale, care se raportează la
comunitatea de bunuri. Aplicând primul criteriu, data până la care se poate exercita această vocaţie ar putea fi considerată data
încetării calităţii de soţ prin anularea căsătoriei sau desfacerea căsătoriei prin divorţ, precum şi data încetării calităţii de asociat a
soţului. Aplicând cel de-al doilea criteriu, vocaţia la calitatea de asociat ar putea fi exercitată cel mai târziu până la data lichidării
comunităţii de bunuri. Aşadar, în tăcerea legii, există riscul creării unei practici neunitare.
În al doilea rând, se ridică problema procedurii prin care se va valorifica vocaţia la calitatea de asociat. Din nou, legea nu
cuprinde nicio dispoziţie în acest sens. Astfel că profesioniştii jurişti sunt provocaţi să-şi imagineze şi să creeze proceduri menite,
pe de o parte, să asigure eficienţa acestei norme juridice, dar, pe de altă parte, să asigure protecţia drepturilor şi intereselor
clienţilor, soţi şi societăţi comerciale, deopotrivă. Nu în ultimul rând, procedura aleasă trebuie să fie în măsură să acorde protecţie
avocatului sau notarului împotriva unei eventuale acţiuni în răspundere îndreptate împotriva sa.
Procedurile trebuie să ia în considerare două etape existenţiale importante ale societăţii comerciale: societatea în curs de
constituire şi societatea deja constituită.
O soluţie eficientă ar putea fi aceea ca, în momentul încheierii actului juridic care are ca efect dobândirea de părţi sociale sau
acţiuni în schimbul bunurilor comune (spre exemplu: la data semnării contractului de societate prin care soţul aportor îşi asumă
obligaţia de a efectua aport sau, după caz, în momentul semnării actului modificator al contractului de societate, prin care îşi
asumă obligaţia de a majora capitalul social cu aporturi având ca obiect bunuri comune, dobândind în acest mod participaţii la
societate ori la data încheierii contractului de cesiune de părţi sociale sau acţiuni prin care dobândeşte titluri sociale în schimbul
bunurilor comune), să fie prezent şi celălalt soţ şi să declare, înainte de perfectarea contractului, pe de o parte, că este de acord
cu aportul soţului său având ca obiect bunuri comune sau cu dobândirea părţilor sociale sau acţiunilor de către soţul său în
schimbul bunurilor comune, iar pe de altă parte, că doreşte sau nu să obţină calitatea de asociat alături de soţul său.
O altă soluţie ar putea fi aceea ca, ulterior constituirii societăţii, soţul interesat să notifice în scris soţului asociat şi societăţii
intenţia sa de a revendica sau dobândi calitatea de asociat. Deja, în această etapă, procedura se va complica şi ar putea fi chiar
paralizată prin voinţa socială. Deşi textul legal analizat nu prevede, nu pot fi ignorate efectele juridice ale unei clauze de agrement,
de natură legală sau convenţională. Clauza statură de agrement este opozabilă terţilor ca efect al îndeplinirii formalităţilor de
publicitate în registrul comerţului şi Monitorul Oficial al României. Astfel, în această etapă, calitatea de asociat va putea fi acordată
sau nu celuilalt soţ, în funcţie de voinţa socială. Nici Codul civil, nici Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale nu stabileşte
cărei adunări îi revine competenţa de a delibera asupra modificării structurii asociaţilor prin intrarea în societate a unui terţ,
respectiv soţul unui asociat. De asemenea, cele două legi nu stabilesc nici intervalul de timp în care societatea ar trebui să se
pronunţe asupra solicitării soţului asociatului, nici termenul în care ar trebui să se perfecteze formalităţile de modificare a actului
constitutiv în cazul unui răspuns afirmativ din partea societăţii. Prin urmare, există riscul ca această procedură să se întindă pe o
perioadă îndelungată. Totodată, în cazul în care societatea nu va da un răspuns solicitării soţului, acesta ar putea promova o
acţiune în obligaţia de a face, solicitând obligarea societăţii de a răspunde solicitării sale, fiind exclusă procedura prevăzută de art.
119 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 31/1990, deoarece soţul nu are calitatea de asociat, esenţială în această ipoteză.
În al treilea rând se observă că, odată aprobată solicitarea celuilalt soţ, modificarea structurii asociative se va face prin efectul
legii, în sensul că fiecare dintre soţi va avea calitatea de asociat pentru părţile sociale sau acţiunile atribuite în schimbul a jumătate
din valoarea bunului, dacă, prin convenţie, soţii nu au stipulat alte cote-părţi. Practic, jumătate din numărul părţilor sociale sau al
acţiunilor deţinute iniţial de soţul asociat se vor distribui celuilalt, fiind exclus mecanismul cesiunii. Soluţia prescrisă de legislator este
o aplicaţie a art. 358 C. civ. Aflându-se, în timpul regimului comunităţii, aceştia pot decide printr-o convenţie de partaj parţial,
încheiată în formă autentică, să împartă anumite bunuri comune, constând în părţi sociale sau acţiuni. Ca efect al partajului,
http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=11012140&Info=RG9jSWQ9MTA5NDYmSW5kZXg9RCUzYSUyZiU1ZmNhYmluZXQlMmZyZXZpc3RlJ… 4/5
8/1/2014 Doctrina Observaţii privind aplicarea dispoziţiilor art. 349 C. civ. în materia societăţilor comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990
bunurile atribuite fiecăruia dintre ei devin bunuri proprii. Schimbarea legală sau convenţională a categoriei de bunuri în ipoteza
analizată nu este lipsită de consecinţe juridice. Astfel, fiind bunuri proprii, în principiu, părţile sociale sau acţiunile vor scăpa
executării silite pornite pentru datoriile comune ale soţilor, conform art. 351 C. civ. Numai în măsura în care datoriile comune nu
au fost acoperite prin urmărirea bunurilor comune, soţii răspund solidar, cu bunurile proprii. De asemenea, creditorii personali ai
unui soţ nu pot urmări bunurile proprii ale celuilalt soţ pentru datoriile personale ale soţului debitor. Totodată, fiind bunuri proprii,
fiecare dintre soţi poate dispune în mod liber de părţile sociale sau acţiunile sale, în condiţiile legii. Astfel, soluţia legală prevăzută de
art. 349 alin. (3) C. civ. devine un instrument facil pentru fraudarea intereselor creditorilor personali ai unuia dintre soţi care,
pentru a-şi pune bunurile la adăpost de o eventuală executare silită, va constitui o societate comercială, apoi îşi va diminua
participaţia la jumătate sau într-un procent mai mare, în favoarea soţului său, în urma revendicării de către acesta din urmă a
calităţii de asociat. În această manieră, bunuri valoroase pot scăpa executării silite pornite de creditorii personali ai unuia dintre
soţi, fără a mai fi necesară derularea unui proces de divorţ.
În al patrulea rând, soluţia prescrisă în art. 349 alin. (3) poate fi aplicată şi în cazul constituirii unei societăţi cu răspundere
limitată unipersonală, de către un singur soţ, prin aportul de bunuri comune şi, a fortiori, în cazul unei societăţi cu răspundere
limitată sau pe acţiuni de către cei doi soţi împreună.
În ultimul rând, în contextul analizei noastre, se remarcă faptul că art. 349 alin. (3) C. civ. pare să instituie un caz excepţional în
care o persoană dobândeşte calitatea de asociat fără să-şi fi asumat obligaţia de aport la constituirea societăţii şi fără să fi vărsat
vreun aport. De asemenea, dobândirea de părţi sociale sau acţiuni nu se face prin mecanisme contractuale (spre exemplu,
contractul de societate, contractul de aport, cesiunea de părţi sociale), ci izvorăşte ex lege, odată declarată sau manifestată
intenţia revendicării calităţii de asociat.
III. Concluzii
În încercarea de armonizare a dispoziţiilor art. 349 C. civ., aplicarea concurentă a dreptului societar devine o sursă de
incoerenţă.
Dreptul societar se caracterizează prin eficacitate, securitate şi rapiditate.
Analiza art. 349 C. civ. ne permite să tragem următoarele concluzii:
1) Preocupat de patrimoniul persoanei, element esenţial al societăţii capitaliste, Codul civil tinde să bulverseze pe toţi
destinatarii săi, soţi, societăţi comerciale, dar şi pe practicienii dreptului, avocaţi, notari, consilieri juridici.
Între soţi pot apărea conflicte: fie în cazul refuzului unui dintre ei de a-şi da consimţământul la folosirea unui bun comun sub
forma aportului sau a altui act juridic cu titlu oneros prin care se dobândesc părţi sociale sau acţiuni la o societate deja constituită,
fie în cazul refuzului de a soluţiona cererea de revendicare a calităţii de asociat sau în cazul unui răspuns negativ.
Între soţul asociat şi ceilalţi asociat pot apărea conflicte, fie în cazul anulării contractului de aport sau a contractului de cesiune,
fie în cazul refuzului soluţionării solicitării celuilalt soţ sau în situaţia unui răspuns negativ.
Între avocaţi sau notari, pe de o parte, şi clienţii lor, pe de altă parte, pot apărea conflicte, în cazul omisiunii de a verifica starea
civilă a viitorului asociat sau în cazul omisiunii de a-i informa pe clienţi cu privire la valenţele juridice ale stării civile în materia
societăţilor comerciale. Riscul anulării contractul de aport sau a contractului de societate ori de cesiune în cazul analizat îi
responsabilizează pe avocaţi şi notari, deopotrivă.
2) Codul civil responsabilizează soţii şi societăţile comerciale, dar şi pe practicienii dreptului: avocaţi, notari, consilieri juridici,
funcţionari ai registrului comerţului. Deziderate precum securitatea tranzacţiilor, protecţia drepturilor şi intereselor fiecărui soţ în
parte, a societăţilor comerciale şi a terţilor contractanţi se vor realiza numai dacă cei interesaţi în constituirea unei societăţi
comerciale sau dobândirea de participaţii la o societate comercială, precum şi societăţile comerciale vor apela la serviciile
specializate ale profesioniştilor jurişti.
În lipsa unor reguli clare, precise, avocaţii, notarii, consilierii juridici sunt provocaţi să creeze, să-şi imagineze proceduri adecvate
pentru a asigura protecţia tuturor intereselor în concurs.
În prezenţa unei norme care lasă loc echivocului, remediul va fi contractul. Contractul de societate poate cuprinde reguli şi
proceduri privind intrarea în societate a unei persoane care are şi calitatea de soţ. De asemenea, convenţia între soţi, permisă de
art. 349 alin. (3) C. civ. poate organiza modalitatea de stabilire a cotei-părţi din părţile sociale sau acţiunile bunuri comune.
Totodată, trebuie gândite modele de declaraţii unilaterale ale soţului privind autorizarea întrebuinţării unui bun comun la dobândirea
de părţi sociale sau acţiuni şi de cereri de revendicare a calităţii de asociat.
3) Nu în ultimul rând, judecătorii vor avea misiunea de a stabili, pe calea soluţiilor pe care le vor pronunţa, efectele pe care
dispoziţiile Codului civil le au în litigiile în materia societăţilor comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990. Probabil că şi
soluţiile lor vor intra în conflict, creând o practică neunitară.
4) Evitarea dificultăţilor de ordin teoretic şi practic provocate de formularea textului art. 349 C. civ. ar fi fost posibilă dacă
legislatorul român ar fi reflectat asupra efectelor aplicării sale în materia societăţilor comerciale reglementate de Legea nr.
31/1990 (luarea în considerare a personalităţii juridice care se interpune între soţ şi asociaţi; regimul nulităţii în materia
societăţilor comerciale cu personalitate juridică, cu caracter derogator de la dreptul comun; frecvenţa actelor juridice încheiate de
societatea comercială în scopul realizării obiectului său de activitate; necesitatea asigurării protecţiei drepturilor terţilor şi ale
acţionarilor). De asemenea, o altă soluţie ar fi fost aceea ca legislatorul român să fi rămas fidel textului art. 1832-2 C. civ.
francez, din care s-a inspirat:
"Un epoux ne peut, sous la sanction prevue a l'article 1427, employer des biens communs pour faire un apport a une socieete
ou acquerir des parts sociales non negociables sans que son conjoint en ait ete averti et sans qu'il en soit justifie dans l'acte.
La qualite d'associe est reconnue a celui des deux epoux qui fait l'apport ou realise l'aquisition.
La qualite d'associe est egalement reconnue, pour la moitie des parts souscrites ou aquises, au conjoint qui a notifie a la
societe son intention d'etre personnellement associe. Lorsqu' il notifie son intention lors de l'apport ou de l'aquisition, l'acceptation
ou l'agrement des associes vaut pour les deux epoux. Si cette notification est posterieure a l'apport ou l'acquisition, les clauses
d'agrement prevues a cet effet par les statututs sont opposable au conjoint; lors de la deliberation sur l'agrement, l'epoux associe
ne participe pas au vote et ses parts ne sont pas prise en compte pour le calcul de quorum et de la majorite.
Les disposition du present article ne sont applicables que dans les societes dont les parts sont pas negociables et seulement
jusqu'a la dissolution de la communaute."
Publicat în "REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR" cu numărul 2 din data de 29 februarie 2013

http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=11012140&Info=RG9jSWQ9MTA5NDYmSW5kZXg9RCUzYSUyZiU1ZmNhYmluZXQlMmZyZXZpc3RlJ… 5/5