TEHNOLOGIA REALIZǍRII MACHETEI

PROTEZEI PARŢIALE CU BAZǍ ACRILICǍ

Definiţie. Macheta = redarea în ceară a viitoarei proteze parţiale acrilice, ce

prezintă macheta bazei (sumar modelată) şi dinţii artificiali montaţi. Există o
machetă preliminară, pentru proba în cavitatea orală, şi o machetă definitivă.
Macheta preliminară - se execută următoarele operaţiuni:
- pregătirea modelului de lucru
- alegerea sau confecţionarea dinţilor artificiali
- montarea dinţilor artificiali
Elementele componente ale machetei: baza + şeile + arcadele artificiale +
croşetele din sârmă
1. Pregătirea modelului de lucru:
a) delimitarea câmpului protetic: cu un creion, pe model se trasează
limitele viitoarei proteze: periferic, limita mucoasei pasiv mobile,
ocolind bridele şi frenurile; pentru edentaţiile terminale: limitele
includ şi tuberozitatea maxilară şi 1/3 anterioară a tuberculului
piriform
b) folierea modelului – zone care trebuie apărate de presiunile exercitate
de proteza parţială – parodonţiul marginal al dinţilor restanţi, torus
palatin şi mandibular, papila incisivă, zone osoase proeminente cu
mucoasă subţire şi aderentă – toate aceste zone trebuie desenate pe
model, se acoperă cu foliide 0,25-0,50 mm grosime, iar la nivelul
parodonţiului marginal, se aplică un ciment de consistenţă vâscoasă,
de-a lungul festonului gingival, pe 2 mm pe faţa orală a dinţilor
restanţi şi 2 mm din zona învecinată, şi cu o grosime de 1,5 mm
c) deretentivizarea modelului: dinţii din vecinătatea breşelor prezintă
înclinări în sens mezial şi distal datorită migrărilor prin basculare –
zone retentive accentuate; deretentivizarea constă în completarea
zonelor retentive cu ciment până ce dinţii devin aproape paraleli – se
execută cu precizie la paralelograf

2. Alegerea (confecţionarea) dinţilor artificiali

- se aleg din garnituri existente sau se confecţionează funcţie de
indicaţiile medicului
- dinţii artificiali pot fi din ceramică, acrilat sau compozit
- alegerea se face ţinând cont de: dinţii restanţi (particularităţi
anatomice) ; stereotip de masticaţie ; dimensiunea breşei edentate

1
3. Montarea dinţilor artificiali:
Pentru a se realiza corect macheta este bine să se execute întâi
croşetele şi apoi să se monteze dinţii artificiali Astfel, se pot adapta
dinţii artificiali în raport cu crestele alveolare, cu dinţii restanţi şi
croşetele situate în poziţia lor definitivă. Segmentele retentive ale
croşetelor nu trebuie să fie situate pe mijlocul crestelor alveolare, ci pe
versantele vestibular şi oral, la 1 mm de model pentru a fi inclavate în
acrilat. Dacă se confecţionează croşetele după proba machetei ese
posibil ca dinţii artificiali să fie mobilizaţi şi să fie necesară o nouă
montare.

Tehnica de lucru:
 se adaptează pe modelul umezit (se introduce în apă câteva secunde)
o placă de ceară roz plastifiată, în limitele trasate, inclusiv pe feţele
orale ale dinţilor restanţi, realizând astfel baza machetei
 baza se lipeşte cu ceară fierbinte de model în 2-3 locuri; baza este
realizată din ceară roz, sub formă de plăcuţe de 2 mm grosime, rigidă
la temperatura cavităţii orale şi rezistentă la presiunile intermaxilare
din momentul probei şi are grad crescut de contracţie pentru a
preîntâmpina modificările poziţiwei dinţilor artificiali când este răcită
brusc.
 croşetele din sârmă pot fi lipite cu ceară pe model
 pe baza machetei, la nivelul breşelor edentate se lipesc rulouri (şuviţe)
de ceară groase de 2-3 mm şi înalte cât ½ din înălţimea dinţilor vecini,
plasate pe mijlocul crestelor alveolare; pe aceste rulouri se vor plasa
dinţii artificiali astfel:
 se plastifiază o porţiune de ceară cu spatula fierbinte şi se aşează dinţii
corespunzători stabilind poziţia pe arcadă funcţie de vecini şi
antagonişti
 după stabilirea poziţiei corecte a fiecărui dinte se picură ceara
fierbinte împrejurul său pentru a-i consolida poziţia
 dinţii din acrilat se vor acoperi cu ceară 1 mm la colet, iar cei din
ceramică atât cât să fie acoperite retenţiile mecanice

Montarea dinţilor artificiali se face după reguli prinicipale (după Gysi) şi

o serie de reguli individuale de montare.

2
Reguli generale de montare:
 toţi dinţii artificiali se montează pe mijlocul crestei alveolare
pentru a asigura stabilitatea viitoarei proteze prin căderea forței de
masticaţie în poligonul de sprijin;
 fiecare dinte vine în raport cu 2 dinţi antagonişti realizând astfel o
unitate de masticaţie şi asigurând eficienţa masticatorie; excepţie:
incisivul central inferiori şi ultimul molar superior;
 dinţii superiori acoperă în sens cervico—ocluzal dinţii inferiori
(grad de supraacoperire = 1/ 2 cuspizii laterali);
 dinţii arcadei maxilare circumscriu în sens vestibulo-oral, dinţi
arcadei mandibulare (în zona laterală cuspizii vestibulari ai dinţilor
superiori depăşesc pe cei ai dinţilor inferiori, şi invers în sens oral);
 cuspizii vestibulari inferiori contactează în jgheabul mezio-distal al
dinţilor superiori; cuspizii orali ai dinţilor superiori contactează în
şanţul mezio-distal al dinţilor inferiori;
 între dinţii celor 2 arcade trebuie să se realizeze minim 3 puncte de
contact (în propulsie);
 în mişcarea de lateralitate trebuie să existe contacte atât pe partea
activă, cât şi pe partea de balans.

Reguli individuale de montare

Premolarul prim maxilar:
 faţă de creasta alveolară: perpendicular pe mijlocul crestei alveolare;
 faţă de planul de ocluzie: atinge planul de ocluzie prin vârful
cuspidului vestibular;
 faţa vestibulară a premolarului prim superior se află în continuarea
1/ 2 distale a feţei vestibulare a caninului superior;
 faţă de canin se montează la 0,75 mm distanţă;
 feţele ocluzale ale premolarilor primi prelungite se întâlnesc pe linia
mediană în dreptul feţelor distale ale premolarilor primi.

Premolarul secund maxilar:

 faţă de creasta alveolară: perpendicular pe mijlocul crestei alveolare;
 faţă de planul de ocluzie: atinge planul de ocluzie cu ambii cuspizi;
 faţa vestibulară a premolarului secund superior se află în acelaşi plan
cu faţa vestibulară a premolarului prim superior;
 feţele ocluzale ale premolarilor secunzi prelungite se întâlnesc pe
linia mediană în dreptul premolarilor secunzi.

3
 Molarul prim superior:
 faţă de creasta alveolară: perpendicular pe mijlocul crestei alveolare;
 faţă de planul de ocluzie: contactează planul de ocluzie prin cuspidul
mezio-palatinal;
 faţa vestibulară a molarului prim superior se află în acelaşi plan cu
faţa vestibulară a premolarului doi superior;
 faţa ocluzală este orientată în jos, in afară (vestibular) şi înapoi
(distal);
 între molarul prim superior şi molarul prim inferior se stabilesc
rapoarte din cheia Angle.

Molarul secund superior:

 faţă de creasta alveolară: perpendicular pe mijlocul crestei alveolare;
 faţă de planul de ocluzie: nu atinge planul de ocluzie, dar cel mai
apropiat cuspid este cel mezio-palatinal (la 0,5-1 mm);
 faţa ocluzală este orientată în jos şi mai pronunţat vestibular şi distal.

Inclinarea molarilor superiori cu axul longitudinal spre mezial şi palatinal

contribuie la realizarea curbelor de ocluzie sagitală Spee şi transversală
Wilson.

4
 MODELAREA DEFINITIVĂ A MACHETEI

Modelarea finală a machetei urmăreşte o serie de obiective:

fizionomic, fonetic, igienic, de stabilitate şi rezistentă, toate acestea
realizând perfectarea funcţiilor şi asigurarea rezistenţei şi stabilităţii.
1. Perfectarea funcţiei fizionomice:
 versantul vestibular al şeii:
- pentru edentaţiile frontale totale – versantul vestibular va avea
grosimea necesară, suficientă, pentru a asigura suportul pentru
buză;
- pentru edentaţia frontală de hemiarcadă – grosimea versantului
vestibular va fi compensatorie şi va trebui să echilibreze
hemiarcada omologă;
- pentru edentaţia frontală intercalată – dintele artificial se poate
monta cu coletul direct pe creastă, fără versant vestibular.
 gingia artificială:
- corelată cu cea de la nivelul dinţilor restanţi;
 papilele interdentare:
- pacienţi tineri – modelate plat, cu vârful în 1/ 3 cervicală a
feţelor proximale;
- pacienţi vârstnici – se reduc dimensional şi interdentar se
creează un spaţiu liber sub punctul de contact.
 convexităţile datorate rădăcinilor şi depresiunile interdentare,
bosele canine
2. Perfectarea funcţiei fonetice:
o dificultăţi în articularea consoanelor dentale şi palatale;
o macheta se va modela cu grosime redusă: 1,5-2 mm;
o plăcile reduse – grosime mai mare de 2 mm;
o reliefuri asemănătoare celor existente pe bolta palatină: rugi
palatine, papila retroincisivă; rafeul median fibros;
o versantul oral: modelat uşor concav.
3. Rezistenţa mecanică:
o asigurată de grosimea de 2 mm a plăcii protetice;
o pentru plăcile răscroite distal – armarea plăcii palatinale cu
fibre de sticlă/ plase de sârmă;
o pentru placa linguală – bare metalice prefabricate;
o pentru proteza cu dinţii din porţelan – asigurarea legăturii
mecanice între dinţii ceramici şi şeile acrilice.

5
 4. Stabilitatea:
o marginile protezei nu se extind peste zona de mucoasă neutră
de la periferia câmpului protetic;
o suprafeţele externe ale protezei se modelează astfel încât
tonicitatea unor muşchi să fie antrenată pentru menţinerea
protezei pe câmpul protetic;
o modelarea versanţilor şeilor protetice şi al plăcii linguale:
- versantul vestibular al şeii frontale – uşor concav;
- versantul vestibular al şeii laterale – uşor concav;
- versantul lingual al protezei mandibulare – plan.
5. Perfectarea igienei:
o modelarea versantului vestibular în zona frontală – compromis
pentru a asigura funcţia fizionomică;
o zona laterală: versantul vestibular al şeii va fi plan sau uşor
convex, fără redarea papilelor, inserţiei gingivale sau spaţiilor
interdentare pentru a favoriza igiena.

Modelarea precisă şi finisarea riguroasă a machetei reduce foarte mult

prelucrarea finală prin frezaj a protezei finite.