Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ro/
Pentru persoanele care nu locuiesc la bloc, este mai avantajos să producă singuri, acasă,
cantitatea de rachiuri pentru consumul propriu. Mai curat, mai gustos şi nu în ultimul rînd cu
mult mai ieftin.
Pentru distilare se folosesc cazane fabricate din cupru sau inox. Se găsesc de vînzare la
ţiganii meşteşugari la preţuri cuprinse între 800 şi 1.500 lei.
Rachiu se mai poate face din tescovină, respectiv din rămăşitele de la tescuirea strugurilor
sau din drojdia rămasă după tragerea vinului.
Fructele trebuie să fie cît mai coapte. Înainte de orice, fructele (prune, corcoduşe, mere,
pere, caise, piersici, struguri) se spală bine, cu apă rece, deoarece pot conţine substanţe
otrăvitoare rămase în urma stropirii pomilor. Nu se spală fructe ca: cireşe, vişine, capşuni,
smeură etc.) prin spălare scade conţinutul de suc pe care-l conţin. Cireşele, vişinele se pot
totuşi spăla dar numai la jet rapid de apă.
Înainte de a le pune în butoi, fructele se zdrobesc cu ajutorul unui zdrobitor sau trecute prin
maşina de tocat. Boabele de struguri se scot de pe ciorchini. Dacă se lasă cu ciorchine cu
tot, gustul este mai aspru.
Unele surse recomandă scoaterea sâmburilor de la fructele sâmburoase mici: prune,
corcoduşe, cireşe, . (Eu le pun cu sâmburi).
După fermentare sâmburii se lasă în partea de jos a butoiului, astfel că se pot îndepărta cu
uşurinţă, înainte de introducerea în cazanul distilare.
Sâmburii de la caise sau piersici fiind mari se scot.
Toţi sâmburii de fructe conţin diferite cantităţi de amygdalin (cianură), care dă un gust
amărui (gust de migdale). În cantitate mică nu sunt dăunatori, dar în cantitate mare pot
provoca efecte neplăcute! Un miez de sâmbure de caisă sau piersică conţine 0,5 mg de
cianuri. (*Vezi şi Nota).
Dacă nu putem zdrobi fructele, atunci le tăiem bucăţi şi le opărim, apoi le punem în butoi,
inclusiv apa în care le-am opărit. (Opărirea nu este obligatorie).
Fructele astfel preparate se aşează în butoi lăsînd gol 15-20% sub gură. Preparăm un sirop
dintr-un kilogram de zahăr topit în 3-4 litri de apă fiartă, pe care îl turnăm peste fructe.
Adăugarea de zahăr în cantitate mică ajută la pornirea fermentaţiei şi nu dăunează gustului
sau calităţii distilatului. Dacă fructele nu sunt suficient de zemoase (posibil în cazul unor
soiuri de mere sau pere) putem adăuga înca 5-6 litri de apă (sau cît este necesar), fiartă în
prealabil. Închidem butoiul cu capacul şi îl punem la fermentat. Dacă este cald fermentaţia
durează între 15 şi 21 de zile.
Dacă butoiul este închis ermetic după fermentare, se poate distila oricând, fără să se piardă
din alcool.
După dorinţă, spargeţi o mână (8-12) de sâmburi de caise, piersici sau prune şi fără coji le
puneţi în butoi o dată cu fructele. După distilare veţi obţine un gust deosebit, uşor amărui.
Distilarea: Cel mai bun cazan pentru scopuri familiare, este cel de o capacitate maximă de
50 litri. Este mai uşor de manevrat. Înainte de folosire se spală bine cazanul şi serpentina.
Puneţi în cazan decoctul, nu mai mult de 2/3 din capacitate. Dacă utilizaţi pentru fermentare
butoi de plastic de 60l, atunci decoctul ajunge pentru 2 cazane. Închideţi cu capacul, montaţi
serpentina şi umpleţi răcitorul cu apă rece.
Preparaţi din făină şi apă o pastă fluidă cu care veţi izola complect spaţiul din jurul capacului
şi al serpentinei, pentru a nu permite aburului să iasă pe acolo, pierzînd astfel din cantitatea
de rachiu.
Dacă răcitorul nu este cu apă circulantă, cînd vedeţi că începe să iasă abur din răcitor,
scoateţi din apa caldă şi înlocuiţi cu apă rece.
Primele 15' focul de sub cazan poate fi mai tare, dar apoi se micşorează flacăra, astfel
ca decoctul să fiarbă încet (la foc mic), pentru a nu se tulbura distilatul şi a nu grăbi
fierberea, care va duce la pierderi de gust şi aromă. Pe ţeava răcitorului trebuie să curgă un
firicel de maxim 3mm diametru.
Colectarea frunţii: la un cazan de 50 L, orientativ, se colectează cca 300 ml, apoi separat
câte 100 ml în 2-3 tranşe. Fruntea are un miros înţepător şi un gust iute. Degustarea frunţii
se face prin diluare: 1 parte frunte, 1,5 părţi apă căluţă. Se gustă fiecare tranşă, când nu mai
are miros şi gust înţepător, atunci a apărut mijlocul. Fruntea reprezintă 1-2% din distilat.
(*) Din frunte se pot prepara diverse unguente cu plate pentru frecţii şi tratarea rănilor (Ex.
rachiul de arnică).
Coada: la un decoct bun, apare când are 4-5% vol/alcool. Dacă este mai prost, atunci apare
la cca 9-10% vol/alcool. Coada are un miros şi gust acru, neplăcut.
Astfel am obţinut o băutură nu prea tare (30-35% vol/alcool) şi cu un gust ambiguu. Pentru
ridicarea tăriei alcoolice şi stabilizarea gustului, ce am obţinut la prima distilare, se pune din
nou la distilat. Înainte de a începe a doua distilare, spălăm cazanul şi serpentina.
La a doua distilare respectăm aceleaşi indicaţii. Vom obţine un "mijloc" cu o tărie de 45-
55%, în funcţie de momentul opririi distilării. Ultima coadă (otcă), o depozităm într-o
damigeană şi o vom pune la distilat la urmatoarea tranşă. Re-distilarea cozii se poate face
de maxim 3 ori. Ultima "frunte" nu o aruncăm, ci o vom folosi pentru spălat diferite obiecte
din sticlă sau porţelan sau ca unguent, vezi mai sus (*). În nici-un caz nu se bea!
Notă: Am primit mai multe comentarii de la diferite persoane (anonime), cu tot felul de
sfaturi privind fabricarea rachiului. Inclusiv aşa zise "studii" de la chimişti de ocazie.
Sunt nevoit să fac următoarea precizare:
În materialul prezentat se arată prepararea rachiurilor în casă adică în gospodăria
proprie, cu ajutorul unor instalaţii simple, la îndemâna oricărui gospodar.
Nu mi-am propus să prezint distilarea în regim industrial care se supune altor cerinţe.
Deoarece multe persoane au întrebat despre sâmburii din fructe fac următoarea
precizare:
Fructele se pun la macerat împreună cu sâmburii (prune, corcoduşe, cireşe, vişine)
deoarece în gospodărie nu avem acces la o maşină de desfăcut pulpa de pe sâmburi. Se
scot doar sâmburii de la piersici şi caise, care fiind mari, sunt uşor de desfăcut.
Există totuşi unele soiuri de piersici la care pulpa este aderentă la sâmbure. În acest caz,
este bine să fierbem uşor piersicile, după care se vor desface mai uşor de pe sâmburi, cu
mai puţine pierderi. Apa în care au fiert, se adaugă în butoi.
Sâmburii în cantitate mare doar dacă sunt sparţi au efecte negative asupra distilatului si
implicit sănătăţii.
În cantitate mică, 10-12 sâmburi sparţi se pot adăuga la fiecare butoi, obţinînd o băutură
cu un uşor gust de migdale.
Sâmburii se îndepărtează înainte de distilare (aceştia se lasă singuri la fundul butoiului,
după macerare).
Multe lucruri privind distilatele din fructe am învăţat din articolele scrise de dl. prof. ing.
Joseph Pischl consilier guvernamental (Austria) în domeniul valorificării fructelor.
1. Discursul e bun, cu o singura mentiune: Fruntea nu se foloseste pt uz medicinal, pentru ca
metanolul sau alcoolul metilic cum mai este numit trece in sange prin piele si asa ajunge la
ficat. Puteti sa folositi cu apa distilata si putin detergent de vase la spalarea parbrizului pe
timp de iarna. Sau sa aprindeti gratarul.
2. Spirtul metilat, numit și "spirt medicinal", este o formă de etanol devenit necomestibil prin
adăugarea de metanol și coloranți de regulă albastru de metil.
Conform Wikipedia. Deci „fruntea” se poate folosi la frectii.
3. Alcoolul metilic (otravitor) are temperatura de fierbere un pic mai mica decat alcoolul etilic
(non toxic). In procesul de distilare acesta va iesi primul si reprezinta cam 1,5 pana la 3% din
distilat. Alcoolul metilic (metanolul) in concentratii mici da dureri de cap apoi produce orbire si
in final decesul, deci atentie! Cine nu separa "fruntea" obtine un rachiu de la care te doare
capul si produce mahmureala a doua zi.
In zona Hârlăului, prima atestare documentară a existenței velnițelor este din anul 1776, în care se
arată cât s-a încasat de domnie din folosirea velnițelor. In ținutul Hârlaului erau 24 de velnițe. La
fiecare căldare de rachiu, domnia percepea câte patru lei. Iar în 1823, în târgul Hârlaului, la 147 de
familii cu 474 de suflete, erau cinci velnițe. Un număr foarte mare. Se pare ca afacerea cu rachiuri și
țuică era profitabilă.
Distilarea se face cu ajutorul alambicului, adica cazanului de țuică. In vechime li se spunea căldari.
Erau taxate ca atare! El poate fi de alamă, cupru și mai nou din oțel inoxidabil. Nu se recomandă
cazanul de aluminiu. Oxidul de aluminiu rezultat din reacția chimică cu alcoolul și alte componente
din borhot strică gustul țuicii și este și nesănătos. Denumirea de țuică se dă numai distilatului din
prune sau corcoduşe. Toate celelalte distilate se numesc rachiuri de pere, mere, cireşe, piersici etc.
Rachiul se poate face din fiecare fruct în parte caz în care se păstrează aroma fructului respectiv, sau
amestecuri de fructe, pregnant fiind gustul fructului în cantitate mai mare.
Pentru persoanele care locuiesc la case, este mai avantajos să producă singuri, acasă, cantitatea de
rachiuri pentru consumul propriu. Mai curat, mai gustos şi nu în ultimul rînd cu mult mai ieftin.
Atenție la ce cantitate faceți ca se plătește acciză.
Pentru distilare se folosesc cazane fabricate din cupru sau inox. Se găsesc de vînzare la ţiganii
meşteşugari în târg la Hârlău, la preţuri cuprinse între 800 şi 1.500 lei, depinde cum te tocmești cu
ei. Insă trebuie sa fii cunoscător pentru ca lesne poți lua plasă, dând bani buni pe un cazan
nefuncțional sau de tinichea smalțuită.
Rachiu se mai poate face din tescovină, respectiv din rămăşitele de la tescuirea strugurilor sau din
drojdia rămasă după tragerea vinului.
Pentru pregătirea borhotului (compostului) este nevoie de recipiente care se putem manevra uşor.
Sunt foarte bune butoaiele de plastic de 60 litri.
Fructele trebuie să fie cît mai coapte. Înainte de orice, fructele (prune, corcoduşe, mere, pere, caise,
piersici, struguri) se spală bine, cu apă rece, deoarece pot conţine substanţe otrăvitoare rămase în
urma stropirii pomilor. Nu se spală fructe ca: cireşe, vişine, capşuni, smeură etc.) prin spălare scade
conţinutul de suc pe care-l conţin. Cireşele, vişinele se pot totuşi spăla dar numai la jet rapid de apă.
Înainte de a le pune în butoi, fructele se zdrobesc cu ajutorul unui zdrobitor sau trecute prin maşina
de tocat. Boabele de struguri se scot de pe ciorchini. Dacă se lasă cu ciorchine cu tot, gustul este mai
aspru.
Unii recomandă scoaterea sâmburilor de la fructele sâmburoase mici: prune, corcoduşe, cireşe. Alții
le lasă pentru ca dau o aromă deosebită rachiului sau țuicii..
După fermentare sâmburii se lasă în partea de jos a butoiului, astfel că se pot îndepărta cu uşurinţă,
înainte de introducerea în cazanul distilare.
Sâmburii de la caise sau piersici fiind mari se scot.
Toţi sâmburii de fructe conţin diferite cantităţi de amygdalin (cianură), care dă un gust amărui (gust
de migdale). În cantitate mică nu sunt dăunatori, dar în cantitate mare pot provoca efecte neplăcute!
Un miez de sâmbure de caisă sau piersică conţine 0,5 mg de cianuri.
Dacă fructele nu se pot zdrobi, atunci se tăie bucăţi şi se opăresc, apoi se punem în butoi, inclusiv apa
în care le-am opărit. (Opărirea nu este obligatorie).
Fructele astfel preparate se aşează în butoi lăsînd gol 15-20% sub gură. Se prepară un sirop dintr-un
kilogram de zahăr topit în 3-4 litri de apă fiartă, pe care îl turnăm peste fructe. Adăugarea de zahăr în
cantitate mică ajută la pornirea fermentaţiei şi nu dăunează gustului sau calităţii borhotului. Dacă
fructele nu sunt suficient de zemoase (posibil în cazul unor soiuri de mere sau pere) se pute adăuga
înca 5-6 litri de apă (sau cît este necesar), fiartă în prealabil. Se închide butoiul cu capacul şi se pune
la fermentat. Dacă este cald fermentaţia durează între 15 şi 21 de zile.
Dacă butoiul este închis ermetic după fermentare, se poate distila oricând, fără să se piardă din
alcool.
După se doriște ca tuica sau rachiul să aibă o aromă desosebită, se sparge o mână (8-12) de sâmburi
de caise, piersici sau prune şi fără coji se pune în butoi o dată cu fructele. După distilare se obţine un
gust deosebit, uşor amărui.
Tuica de prune se face prin noiembrie sau decembrie, iar cea de mere prin februarie, martie.
Distilarea: Cel mai bun cazan pentru scopuri familiare, este cel de o capacitate maximă de 50 litri.
Este mai uşor de manevrat. Înainte de folosire se spală bine cazanul şi serpentina.
Pentru o cantitate mai mare, pe bază de programare se merge la velniță (povarnă). Este un loc
special amenajat cu un cazan de mare capacitate și mai ales cu multă apă la îndămână. Este necesară
o mare cantitate de apă bună. Să nu uităm lemnele de foc, care trebuiesc în cantitați mari.
De obicei la velniță lucrează 2-3 oameni în schimburi, deoarece focul sub cazan arde zi și noapte fără
oprire. Cazanul trebuie supravegheat. Este pericol de explozie.
Se pune în cazan borhotul, nu mai mult de 2/3 din capacitate. Un butoi de plastic de 60l unde a
fermentat borhotul, ajunge pentru 2 cazane. Se închide cu cu capacul, se montează serpentina şi se
umple răcitorul cu apă rece. Serpentina astfel răcită asigură condensarea vaporilor de alool etilic.
Se preparară din făină şi apă o pastă moale cu care se va izola complet spaţiul din jurul capacului şi al
serpentinei, pentru a nu permite aburului să iasă pe acolo, pierzînd astfel din cantitatea de rachiu. La
Sticlăria și nu numai acolo, se folosește pentru izolare un amestec de mamăligă și cenusă de lemn,
care după ce se usucă, este tare ca betonul.
Dacă răcitorul nu este cu apă circulantă, când se vede că începe să iasă abur din răcitor, se scoate din
apa caldă şi înlocuieste cu apă rece. La velniță, prin racitor apa curge permanent.
In primele 15 minute focul de sub cazan poate fi mai tare, dar apoi se micşorează flacăra, astfel
ca borhotul să fiarbă încet (la foc mic), pentru a nu se tulbura amestecul şi a nu grăbi fierberea, care
va duce la pierderi de gust şi aromă. Pe ţeava răcitorului trebuie să curgă un firicel de maxim 3mm
diametru.
Distilatul conţine 3 părţi: prima parte “fruntea” sau chicușul apoi “mijlocul” şi “coada”. Coada
(poșirca), mai este cunoscută şi sub denumirea de “ulei de fuzel”. Distilatul bun, este mijlocul.
Fruntea care reprezintă 1,5-2% din distilat, cu 70-72% alcool este otrăvitor avînd o cantitate mare de
alcool metilic, acetat de etil şi aldehide. Coada, numită şi poșirca este slabă, cu o concentraţie
alcoolică foarte mică, şi cu gust acru. Mijlocul reprezintă 30-40% din distilat, şi este partea bună.
Cînd începe să curgă mijlocul, se aşează la ieşirea serpentinei din răcitor un filtru format din două
bucăţi hîrtie de filtru pentru cafea, într-o pîlnie, astfel ca distilatul să iasă cât mai curat.
Distilarea se opreşte în momentul în care coada are o tărie sub 10% alcool, sau apare gustul de acru.
Astfel se obţine o băutură nu prea tare (30-35% vol/alcool) şi cu un gust nedefinit, ambiguu.
A doua distilare
Pentru ridicarea tăriei alcoolice şi stabilizarea gustului, ce se obţine la prima distilare, se pune din
nou la distilat. Înainte de a începe a doua distilare, se spălă bine cazanul şi serpentina.
La a doua distilare se respectă aceleaşi indicaţii. Se obţine un “mijloc” cu o tărie de 45-55%, în funcţie
de momentul opririi distilării. Ultima coadă (poșirca), se depozitează într-o damigeană şi se va pune
la distilat la urmatoarea tranşă. Re-distilarea cozii se poate face de maxim 3 ori. Ultima “frunte” sau
chicușul nu se aruncă, ci se va folosi pentru spălat diferite obiecte din sticlă sau porţelan. Unii spun
ca în amestec cu detergent și apă distilată se poate folosi iarna la spălat parbrizul la mașină. În nici-
un caz nu se bea, este deosebit de toxic.
Maturarea:
Rachiul obţinut se pune la învechit, minim 6 luni. În această perioada se aşează gustul de fructe şi
tăria alcoolică se măreşte. Sigur, că se pot învechi pînă la 5-6 ani sau chiar mai mult… după cîtă
voinţă avem…
Învechirea se face în butoaie de stejar, dud, cireş, cu care ocazie ţuica se închide la culoare, galben-
maroniu pentru stejar, galben închis dud şi cea mai frumoasă culoare un galben-verzui pentru
butoiul din lemn de cireş;
Rachiul proaspăt are un gust aspru, uşor înţepător. Prin învechire rachiul capătă un gust plăcut,
armonios, cu aroma fructului respectiv.
Borhotul rezultat se pune într-o groapă în grădină şi după putrezirea completă, este un foarte bun
îngrăşămînt pentru legume, flori, pomi etc.
Iată care este conţinutul în alcool după prima distilare:
Mere: 29,35 % vol/alcool Pere: 33,37 % vol/alcool
Piersici: 33,37 Prune: 35,16
Cireşe: 35,16 Caise: 48,22
Gutui: 36.96 Mure: 40,63
Vin: 35,16 Tescovină: 33,37
Corcoduse: 34,5
Mere şi pere de vară: ~24,0
Drojdie din vin: ~36,0
Randamentul în alcool (45 grade) la 100 kg borhot
Cireşe: 8-11 L
Mere: 4,5 – 5,5 L
Mere de vară: 4-4,5 L
Mure: 4-6 L
Struguri: 9-12 L
Mere pădureţe: ~4,5 L
Pere pădureţe: ~5,5 L
Resturi de fructe: 4,0-5,0 L
Fructele se pun la macerat împreună cu sâmburii (prune, corcoduşe, cireşe, vişine) deoarece în
gospodărie nu avem acces la o maşină de desfăcut pulpa de pe sâmburi. Se scot doar sâmburii de la
piersici şi caise, care fiind mari, sunt uşor de desfăcut.
In vechime, era cunoscută velnița de 8 vedre de la conacul boierului Gheorghe Barbu din Scobinți,
care, pentru a avea apă ca să răcească instalația, aducea apa pe tevi de zinc tocmai din pădurea
Basaraba.
Mai era o velniță la Fetești, în capul satului, inființată la 1750 de austrieci, care au adus și instalația.
Materie primă era atunci și este și in ziua de astăzi! Zeci de hectare de livadă de cireși, pruni, meri, și
tescovina de la fabricarea vinului din strugurii de pe nenumăratele hectare de vie. Velnițe erau și în
Badeni, și Scobinți chiar și calugării de la mânăstirea Zagavia aveau velniță de rachiu și de țuică.
http://forum.softpedia.com/topic/290191-thuica-de-prune/page__st__18
1. Ideea e -stintific vorbind - ca din chestia aia detonanta tu tre sa scoti doar alcool etilic,
apa si ceva arome - care-s uleiuri volatile.
Prima care curge se numeste la noi aramita si contine alcooli inferiori celui etilic -
metanol - care se se vaporizeaza mai usor, avand molecula mica. E putin tulbure, foarte
tare si toxica. Se foloseste ca solvent - cand cureti ceva sau dezinfectant dupa diluare.
Ultima, coada, contine alcooli superiori si alte chestii mai grosiere, plus apa - fiind mai
slaba.
Merita aruncata, sau tot asa folosita in alte cele, dar daca o refierbi iese o posirca
odioasa, si asta cam toxica.
2. Prima care curge se numeste la noi aramita si contine alcooli inferiori celui etilic - metanol - care
se se vaporizeaza mai usor, avand molecula mica. E putin tulbure, foarte tare si toxica. Se foloseste
ca solvent - cand cureti ceva sau dezinfectant dupa diluare. Asta-i teorie. În practică să nu folosiţi
niciodată aramita ca să curăţaţi ceva. Vaporii de alcool metilic sunt la fel de toxici ca lichidul; mai
mult, lichidul se absoarbe prin piele. Alcoolul metilic afectează, printre altele, nervul optic şi
produce orbire. Aşadar, e mai bine să aruncaţi pur şi simplu la chiuvetă aramita şi să daţi un jet
bun de apă după ea. Coada aia dă o mahmureală... :)
3. alcoolul are punctul de fierbere la 60 grade c,otetul la 70 grade c ,apa la 100 grade c.
pentru a obtine o tuica tare si buna trebuie mentinuta o temperatura cat mai apropiata
de 60 grade c.
deci focul mai moale! <_<
Florine, alcoolul etilic (sau etanolul) are punctul de fierbere la 78,4 C la presiune atmosferica
Otetul fierbe mai sus ca apa , undeva la 118 C
Am intrat si eu pe aici in speranta ca spune cineva cum se face tuica (de prune, mere, pere, etc.).
Nu am gasit asa ceva.
Am citit intr-o carte ca primii 5 % si ultimii 15 % din ce curge la cazan se arunca. Stati, nu rideti de
mine!
Poate cineva sa-mi confirme aceasta? Eventual cu explicatii.
Multumesc.
Absolut corect.
Prima fractiune ( fruntea) are prea mult alcool metilic ( e buna doar pentru frectii)
Si inca ceva :
Indiferent de materia prima ( pruna sau tescovina -ce ramane dupa zdrobirea strugurilor) este f
indicat sa se puna si un amestec de mere si pere fermentate. Imbunatateste mult calitatea
tuicii.
Indiferent de materia prima ( pruna sau tescovina -ce ramane dupa zdrobirea strugurilor) este f
indicat sa se puna si un amestec de mere si pere fermentate. Imbunatateste mult calitatea tuicii.
Din nou gresit, frunctele NU se amesteca, o tuica e cu atit mai buna cu cat e mai curata, adica
un fel "single malt".
"În cazul ingredienteleor care pot fi incluse în compoziţia băuturilor tradiţionale, utilizarea
produselor îndulcitoare nu este permisă, însă zahărul caramelizat poate fi utilizat pentru
adaptarea culorii. În schimb, în procesul de fabricaţie al pălincii nu poate fi folosit nici zahărul
caramelizat, culoarea galbenă sau galben aurie obţinîndu-se prin învechire în butoaie de stejar!
Potrivit ordinului, ţuica este o băutură tradiţională românească obţinută prin fermentarea şi
distilarea prunelor, cu o concentraţie alcoolică de minim 24% din volum. În zonele geografice
Maramureş şi Oaş, ţuica poate fi denumită „horincă” sau “turţ”. Totodată, poate fi folosită
denumirea de “ţuică bătrînă”, dacă este obţinută din distilate învechite minimum trei ani sau
“ţuică extra”, dacă durata de învechire este mai mare de şapte ani. Pălinca poate fi obţinută din
mai multe tipuri de fructe sau amestecuri de fructe autohtone, însă concentraţia alcoolică
trebuie să fie de cel puţin 40% din volum. Vinarsul, care trebuie să aibă o concentraţie alcoolică
de minim 37,5% din volum, este obţinut din distilarea vinului sau a vinului alcoolizat.
Denumirea poate fi completată, în funcţie de durata de învechire a produsului, prin adăugarea
literei “V”, dacă băutura este obţinută din distilate învechite cel puţin un an, sau a grupului de
litere “VS” - vinars superior - pentru distilate mai vechi de trei ani, “VSOP” - Very Superior Old
Pale - pentru distilate învechite minim cinci ani, “XO” - Extra Old - în cazul în care durata de
învechire depăşeşte şapte ani! Concentraţia alcoolică a rachiului de fructe şi a rachiului de
tescovină de struguri trebuie să fie de minim 37,5% din volum, în timp ce la rachiul de drojdie
ponderea alcoolului trebuie să fie mai mare de 38%. Dacă rachiul de tescovină de struguri este
produs în Italia, acesta poate purta şi denumirea de “grappa”. "
Nu de apă am vrut să zic, defapt wash = plămadă, fermentat, must, cidru sau cum i s-o mai
zice, adică toată compoziţia aceea care fermentează. Ca să ajungi la 20 l de fermentat (wash)
trebuie să pui cam 17 l de apă, pentru că 5 kg de zahăr, după calculele altora mai studioşi, ar
disloca vreo 3 litri de apă şi în final, în condiţii optime ar produce vreo 14.7% alcool. Personal n-
am făcut cercetări, dar dacă ei zic, aşa o fi.
Scuze dacă mai murdăresc câteodată limba română cu termeni împrumutaţi, dar la mine nu e o
fiţă de Bucureşti, chiar nu mă simt cu nimic superior celor de la ţară, şi să-ţi explic ceva, eu
citesc foarte mult în engleză, pentru că generaţia din care fac eu parte are acces mult mai rapid
la internet decât la cărţi. Cum tot internetul este în engleză care e limbă universală (şi e foarte
bine că-i aşa) citesc şi eu tot în engleză, dealtfel informaţii în română nu prea găseşti pe net, iar
cărţile mi se par rudimentare acum. Dacă vreau să găsesc un cuvânt sau informaţii despre acel
cuvând numai "CTRL+F" apăs şi am găsit imediat, în cărţi mi-ar lua o grămadă de timp.
La partea cu "ţuica de ţară vs. ţuica de la oraş" nu aş fi în totalitate decord. De ce? pentru că
nici cu tăranii nu mă laud. Defapt ţuică de oraş nici nu prea există, cred că sunt singurul om de
la oraş care fac alcool în apartament şi asta mai mult ca pe un hoby, nu sunt alcoolic. Şti care e
problema care am întâlnit-o foarte frecvent? oamenii sunt foarte ignoranţi şi proşti, cred numai
în folclor şi în ceea ce se aude. NU PUN MÂNA SĂ CITEASCĂ, asta e cel mai grav!! TOŢI pe care
îi cunosc de la ţară şi fac ţuică la cazanele lor, NICI UNUL nu separă fracţiunile. Evident, dacă în
mod normal ar trebui să arunce fruntea (aceea fiind cea mai toxică) ei preferă să o amestece cu
tot distilatul (să zicem 30l de ţuică) la un pahar revine relativ puţin metanol şi alţi compuşi
dăunători din ceea ce ar fi trebuit să fie fruntea, care până la urmă sunt metabolizaţi cu
oarecare succes dar cu ceva dureri de cap şi poate în timp vreo ciroză, ca preţ plătit pentru
ignoranţa lor. Câteodată se mai întâmpla să adune o găleată de "frute" şi să se cinstească
atunci, pe loc cu ea, iar mai apoi să auzi de ei la ştirile de la ora 5 că au murit intoxicaţi iar
lumea va trage concluzii greşite, cum că ţuica la cazan ar fi otravă, dar nu spune că ăia erau
nişte dobitoci care au murit din prostie şi din ignoranţă. Acum să nu facem chiar atâta caz, toate
băuturile alcoolice conţin mai mult sau mai puţin metanol, însă dacă poţi să arunci puţin de la
început şi să te opreşti şi tu ca omul normal când vezi că vine slabă, să obţi o băutură bună şi
mai sănătoasă, faci aşa... ei zic "cum să arunc fruntea ai înnebunit? păi aia e cea mai tare". Ei
sunt convinşi în sinea lor că fac bine şi nu ai cum să-i deturnezi. De asta spun că pe bună
dreptate, şi noi cei de la oraş, avem părţile noastre bune, un acces la internet te poate scăpa de
astfel de probleme. Şi trebuie să recunoşti că internetul a pătruns mai repede la noi, decât la
voi, deşi le avem şi noi pe ale noastre...
În încheiere mai vreau să te întreb un lucru: Dacă avem o ţuică de la ţară, care nu a fost
separată (frunte, mijloc, coadă), deci cam nasty, cum o putem face să fie mai curată? M-am
gândit că dacă o fierbem unpic pe aragaz înainte să o consumăm, componenţii cei mai uşori
volatili (printre care se află şi metanolul, acetona, etc) se vor evapora primii, evident vom
pierde din tărie, dar ţuica va fi mai puţin toxică. Este o idee, ce părere ai? este o metodă sigură
de "curăţare" a unei băuturi? Dacă în cazul alcoolilor inferiori ar putea fi o metodă, cu cei
superiori chiar nu avem ce face, decât să-l înjurăm pe cel care a făcut ţuica. Oricum din câte am
citit nu ar fi chiar aşa periculos cu alcoolii superiori (fusel) decât că şi ei deasemeni sunt mai
toxici decât etanolul.
Şi eu îţi urez numai noroc şi sănătate, sincer îţi admir promptitudinea şi devotamentul cu care
ne răspunzi la toate întrebările. Se vede că pentru tine este o mare pasiune şi eu apreciez
asta :)
Bunicul tau, fie iertat, sigur din dragostea pentru familie, vi-a oferit ce-i mai bun cu putinta...Nu
vreau sa comentez, pentru ca s-ar putea interpreta...dar am avut si eu bunic si-am invatat de la
el numai lucruri bune...extraordinare! In oltenia am intalnit, cand vine un frate stabilit la oras sa
ia ceva vin sau tuica de de la cel care a ramas stapan pe vatra parinteasca..."...'tul 'n qr si pe
ma-sa, (parca n-ar fi una pt amandoi), lasa ca-i dau eu sa se sature...ce-i mai trebuie?"Dar
probabil ca ce am intalnit eu e un caz izolat...singular...unic...si nemaiintalnit...si vreau sa fiu
absolvit de faptul ca as face vreo aluzie...
Ziceai ceva de 12 grade, 3%...Sunt date strict tehnice de laborator...La metanol apare
evaporarea libera la acea temperatura teoretic mai mult...adica practic, o molecula...mai vezi un
clip pe youTube...inca o molecula...mai listam programele la tv...inca o molecula...Distilarea
fractionata nu inseamna separarea fractiunilor cap, mijloc si coada...ci separarea substantelor
prin controlul punctului de fierbere cu ajutorul temperaturii, dintr-un compus cel putin
binar...Sunt convins ca ai sa verifici ce-ti spun...Nu are nimic de a face cu punctul de
evaporare...Treba cu obtinerea unei calitati mai ridicate prin fierberea bauturii este falsa!
Singura modalitate este folosirea unui aparat purificator...
http://forum.softpedia.com/topic/290191-thuica-de-prune/page__st__126
http://bauturi.3xforum.ro/
Eu sunt interesat să ştiu de ce adăugarea de apă în ţuica căreia nu i s-a separat prima fracţiune,
devine tulbure, şi chiar lăptoasă, cu cât mai multe amănunte de fineţe, cu atât ne va ajuta mai
bine să cunoaştem fenomenul şi să nu facem greşeli, ori să fim măcar în stare să diferenţiem o
băutură bună de una proastă.
Defapt stai să lămurim două lucruri distincte: Punctul de fierbere şi punctul de evaporare! Una
e să obţi vaporii de alcool pe ţeava de la cazan şi alta e să elimini vaporii de alcool încălzind pur
şi simplu într-un vas fără capac. În primul caz, substanţele vor ieşi prin ţeavă NUMAI atunci
când vor atinge punctul de fierbere (în cazul metanolului 64 grade C) pentru că numai presiunea
degajată de fierbere poate propulsa vaporii pe conductă. În al doilea caz este vorba de o
vaporizare liberă, lentă, care din câte ştiu, la metanol, ca şi la alţi alcooli este de ~12 grade C.
Poarta denumirea de punct de evaporare şi reprezintă temperatura minimă la care o substanţă
începe să se evapore, în cazul metanolului ~ 12 grade C.
Evident că noi vom încălzi ţuica la mai mult de 12 grade a.î. să obţinem o scădere în volum de
3%. Iar ca să nu riscăm, vorba ta, să ne intoxicăm cu vapori de metanol, acetona şi etil acetat,
deschidem gamul larg, închidem uşa de la bucătărie şi ne ducem în altă cameră, dacă avem si o
hota este excelent. Sau ieşim cu ţuica pe balcon şi o fierbem unpic la butelie :D. Evident sunt
soluţii de compromis, dar hai să-ţi spun care e problema: la mine în familie unchiul meu face
ţuică de corcoduşe, prune, caise şi tescovină din boasca de la struguri, de o viaţă! Nici nu vrea
să audă să arunce vre-un pic, când i-am zis că se face separarea frunţii credea că glumesc.
Oricum, nu ştiu ce să cred, noi toţi am băut ţuică şi vin de la ei toată viaţa şi n-am avut nici pe
dracu. Cirotici nu avem nici unul în familie iar unchiul care face ţuica bea în unele perioade câte
un litru de ţuică pe zi. După părerea mea sinceră, nici ţuica şi nici vinul lui unchi-miu nu au gust
ok. Vinul pot să-l asemăn foarte uşor la miros cu cel de veceu iar ţuica parcă are tămâie. Cu
siguranţă că ei greşesc multe dar dacă le zic au impresia că-i jignesc. Iar dacă stau să-mi aduc
aminte, vinul pe care îl făcea bunicul era foarte bun, de când s-a prăpădit bunicul cred că unchii
mei nu au preluat cum trebuie reţeta.
http://forum.softpedia.com/topic/290191-thuica-de-prune/page__st__162