„Secretul doctorului Honigberger” este o nuvelă fantastică scrisă de Mircea Eliade și publicată

în 1940. Ea a apărut în numerele din martie și aprilie 1940 ale Revistei Fundațiilor Regale din
București, sub titlul „Tărâmul nevăzut”.[1] O versiune lărgită a nuvelei a fost inclusă în iulie 1940
în volumul Secretul doctorului Honigberger (Ed. Socec, București, 1940), alături de o altă
povestire fantastică scrisă la începutul aceluiași an, „Nopți la Serampore”. Ambele nuvele
relatează o serie de practici oculte indiene.[2]:p. 494

Nuvela se referă la cercetarea dispariției stranii a unui medic și orientalist bucureștean pe nume
Zerlendi după ce începuse să se documenteze cu privire la practicile oculte realizate de medicul
și farmacistul sas transilvănean Johann Martin Honigberger. Tema principală o reprezintă
căutarea iluminării spirituale, o taină accesibilă doar unor persoane inițiate, care se realizează
aici prin ieșirea din timp și spațiu cu ajutorul practicilor yoga.[3]:p. 226

La începutul secolului al XX-lea, un medic bucureștean pe nume Zerlendi începe să se intereseze

de viața doctorului brașovean Johann Martin Honigberger (1795-1869), cu scopul de a scrie o
biografie a acestuia. Pe măsură ce se documentează cu privire la viața lui Honigberger, el
descoperă că acesta avea preocupări ocultiste. Treptat, doctorul Zerlendi începe să se intereseze
de practicile oculte, renunțând la scrierea biografiei. El adoptă un stil de viață ascetic, renunțând
la tutun, alcool, cafea și carne, și începe să experimenteze o serie de practici yoghinice (cum ar fi
catalepsia, levitația, invizibilitatea etc.). Finalmente, Zerlendi dispare fără urmă la 10 septembrie
1910, neluându-și cu el nicio haină sau document.

Nedumerită de acest eveniment straniu, soția sa a invitat câteva persoane care să afle ce s-a
întâmplat. Cei care au încercat să elucideze misterul dispariției au trecut și ei prin întâmplări
stranii. Fratele doamnei, prefectul, care adusese un învățat francez pentru a cerceta biblioteca, a
murit doi ani mai târziu. Un ofițer german pe nume Hans, rămas în București după ocupație, a
murit în anul 1921 într-un accident de vânătoare, la o moșie a familiei Zerlendi, după ce afirmase
că începe să înțeleagă „tainele” lui Honigberger, dar că nu știe suficient de bine limba română.

Doamna Zerlendi a lipsit din țară o lungă perioadă, iar biroul și biblioteca soțului ei au rămas
aproape neschimbate. Casa fusese vizitată de atunci doar de câțiva prieteni, care nu aveau
pregătirea specială pe care o dobândise dr. Zerlendi. Invitată de doamna Zerlendi pentru a cerceta
bogata colecție orientală, scriitoarea Bucura Dumbravă[4] a venit după mai multe amânări și a fost
foarte interesată, spunând că a găsit aici cărți pe care le ceruse cândva de la British Museum. Ea
și-a făcut unele însemnări și a promis să revină după întoarcerea sa din India, unde s-a dus să
participe la un congres teozofic, dar a murit la Port-Said fără a mai apuca să pună piciorul pe
pământ românesc.

În toamna anului 1934, doamna Zerlendi îi scrie naratorului, care tocmai se întorsese din India,
invitându-l să cerceteze colecțiile orientale adunate de soțul ei pentru a-i continua activitatea
documentară.[5]:p. 427 Curios, naratorul se deplasează la casa familiei Zerlendi de pe strada S. nr.
17 (aflată în centrul Bucureștilor, foarte aproape de Calea Victoriei) și acceptă să se
documenteze pentru a valorifica munca neterminată a doctorului.

Timp de câteva săptămâni, naratorul a petrecut cel puțin trei după-amiezi pe săptămână în
biblioteca doctorului Zerlendi. Studiind materialele adunate de Zerlendi, el își dă seama că
manuscrisul se întrerupea odată cu reîntoarcerea lui Honigberger la Alep, prin 1822, materialele
scrise alcătuind abia un sfert din biografia propriu-zisă. Într-una din zile, fiica doamnei Zerlendi,
Smaranda, intră în camera de studiu și îi spune tânărului cercetător că pe mama ei o interesează
mai mult misterul dispariției soțului ei decât scrierea biografiei lui Honigberger.[5]:p. 427 La
rugămintea naratorului, Smaranda îl informează că tatăl ei n-a murit, ci că a dispărut de acasă
fără să-și ia cu el haine, acte sau bani, nelăsând nici o scrisoare soției sau vreunui prieten.
Doctorul nu a mai fost văzut de atunci de nimeni și nici nu s-a mai auzit nimic de el.

Surprins de cele auzite, naratorul renunță să se mai documenteze cu privire la Honigberger și

începe să cerceteze caietele personale ale doctorului Zerlendi. Majoritatea acestora conțineau
traduceri din limba sanscrită. În ziua următoare, el descoperă un caiet pe a cărei primă pagină se
afla transcrierea câtorva pasaje din Upanișade, în timp ce fraza transcrisă pe primul rând din
pagina a doua era o traducere în limba sanscrită a primei fraze din Evanghelia lui Ioan. Citind
frazele următoare, el descoperă că acel caiet era un jurnal al doctorului Zerlendi început la 10
ianuarie 1908 și scris în limba română cu litere sanscrite.

Servitoarea Arnica intră în cameră după scurtă vreme și-i spune naratorului că în următoarele
două zile se va face în casă o curățenie generală. Aproape fără să-și dea seama, naratorul ascunde
caietul sub haină și se duce acasă. În aceeași seară, el citește însemnările și află că doctorul
Zerlendi ajunsese să stăpânească o serie de practici yoghinice,[5]:p. 427 căutând căile de a atinge țara
mitică Shambala. Exercițiile de a se face invizibil îi reușesc, dar ca urmare a slăbirii voinței el nu
mai poate să revină la starea anterioară.[2]:p. 495 Ultima însemnare din jurnalul doctorului este
următoarea: „12 septembrie. De alaltăieri noaptea, nu mă mai pot întoarce. Am luat caietul
acesta, și creionul, și scriu pe scara care duce la pod. Îl voi ascunde, apoi, printre caietele mele
de studii. Mă cuprinde însă groaza la gândul că aș putea totuși rătăci drumul spre Shambala”.
[6]:p. 301

Naratorul decide să înapoieze caietul și să i-l citească în întregime doamnei Zerlendi. Timp de
câteva săptămâni nu reușește să o găsească, servitoarea spunându-i că doamna ori este bolnavă,
ori este plecată la moșie. Abia pe la sfârșitul lui februarie 1935, este primit în casă de Smaranda
și de doamna Zerlendi, care nu-l mai recunosc. Cele două femei îi spun că biblioteca fusese
risipită în timpul ocupației germane a Bucureștilor, iar servitoarea Arnica murise cu 15 ani în
urmă.[5]:p. 428 Plimbându-se buimac pe străzi, naratorul pretinde că „numai după ce am rătăcit
multă vreme pe străzi și mi-am venit în fire, mi s-a părut că înțeleg tâlcul acestei uluitoare
întâmplări. Dar n-am îndrăznit să-l mărturisesc nimănui, și nici în această povestire nu îl voi
destăinui. Viața mea și așa a fost îndestul de încercată, în urma tainelor pe care d-na Zerlendi
m-a îndemnat să le cercetez, fără să aibă dezlegarea doctorului ...”.[6]:p. 305 Trecând pe aceeași
stradă câteva luni mai târziu, naratorul observă că vechea casă boierească este demolată,
îngropându-și taina pentru totdeauna.

Structură
Nuvela este împărțită în 10 capitole numerotate cu cifre arabe și fără titluri.

Personaje
 naratorul - tânăr orientalist care petrecuse câțiva ani în India, unde studiase filozofiile și
religiile orientale; a publicat câteva romane și tratate filozofice
 doamna Sofia Zerlendi - soția doctorului Zerlendi, femeie trecută de 50 de ani care
„îmbătrânea asemenea femeilor din alte veacuri; înțelegând, într-un chip tainic, că prin
moarte se va apropia de marea iluminare a tuturor înțelesurilor, iar nu de sfârșitul unei
vieți pământene”[6]:p. 255
 Smaranda - fiica doctorului Zerlendi, femeie trecută de 30 de ani, „înaltă, subțire, aproape
slabă”; era elevă în clasa a II-a primară la momentul dispariției dr. Zerlendi, a fost
logodită ulterior cu ofițerul german Hans, care a murit într-un accident de vânătoare
petrecut în 1921
 Arnica - servitoarea bătrână și șchioapă din casa familiei Zerlendi