1.

Chistul hidatic pulmonar

2. Pleurezia purulenta netuberculoasa
3. Abcesul pulmonar

1. CHP

Chistul hidatic sau echinococoza este o boală parazitară cunoscută încă de pe vremea lui Hipocrate şi
este determinată de dezvoltarea tumorală veziculară a larvei Taenia echinoccocus granulosus, parazit
din clasa cestodelor cu existenţă parazitară dublă. Pentru prima dată termenul de chist hidatic a fost
utilizat de Rudolphi în 1808.

Boala este endemică în ţările mari crescătoare de ovine şi caprine: Australia, Noua Zeelandă, America de
Sud, în Nordul Africii (Algeria, Maroc, Tunisia) şi în Peninsula Balcanică. În ţara noastră incidenţa este de
5 cazuri la 100000 locuitori.

Boala hidatică se transmite pe cale digestivă, prin alimente infestate cu ouă de Taenia echinococcus.
Principala localizare a chistului hidatic este reprezentată de ficat în proporţie de 50-60%, a doua
localizare fiind reprezentată de plămân în procent de 30-40%.

Epidemiologie

Speciile genului Echinoccocus :

Tenia Echinoccocus granulosus

- T E multilocularis

T E oligarthus

T E vogeli

1
Distributia geografica a hidatidozei

Alcatuire chist cu echinococus granulosus :

- endochist : membrana proligera(prezinta micropori care permit comunicarea intre chist si parenchimul
pulminar) , nisip hidatic , vezicule fiice
- ectochist : cuticula
- perichist – adventice (condensare scleroasa a parenchimului pulmonar)

In cazul echinoccocus multilocularis , membrana proligera nu este acoperita de capsula

Semne si simptome :

2
De cele mai multe ori pacientul este asimptomatic sau prezinta simptomatologie nespecifica,
descoperirea afectiunii find incidentala.

Simptome: tuse, expectoratie, durere, dispnee, hemoptizie, febra, reactii alergice. Hemoptizia, ca si
subfebrilitatea pot atrage atentia asupra iminentei ruptrurii chistului.

In faza necomplicata , examenul obirectiv al toracelui: matitate sau submatitate la percutie, diminuarea

murmurului vezicular si prezenta de raluri bronsice la auscultatie.

Cand chistul hidatic s-a rupt si s-a infectat simptomatologia devine polimorfa:

- expectorarea unei mari cantitati de lichid cu gust salciu, limpede, sau fragmente de

membrana hidatica (vomica hidatica)

- daca evacuarea este brutala, se poate instala insuficienta respiratorie acuta prin

inundarea arborelui traheo-bronsic si socul anafilactic

- daca chistul se rupe in cavitatea pleurala, simptomele pot fi mai putin dramatice:

tuse seaca, dispnee la efort, febra. Se instaleaza pneumotoraxul, care este de o

gravitate extrema daca este cu supapa, sau piopneumotoraxul, in care semnele clinice

ale supuratiei sunt pe primul plan.

In functie de numarul chisturilor si de simptomatologie se pot intalni :

- Chist hidatic unic

- Dublu unilateral
- Dublu bilateral
- Multiplu diseminat
- Asociat unui chist hidatic hepatic
- Cu fistule diafragmatice

Examinari paraclinice

Examenul radiologic toracic este cea mai importanta examinare. Aspectul clasic al

chistului necomplicat, ce apare in peste 70% din cazuri, este opacitatea rotunda sau ovalara,

net delimitata, cu contur subtire, cu structura omogena si intensitate subcostala, vizualizata pe

radiografia de fata si profil.

In restul cazurilor imaginea este mai rau delimitata, poate avea forme variabile,

3
conturul imaginii poaste fi gros si neregulat, cu structura neomogena, punand probleme de

diagnostic diferential.

Examenul radioscopic poate releva variatii in diametrul chistului, in functie de fazele

respiratiei.

In chistul complicat, imaginile radiologice sunt polimorfe: aspectul de de semiluna la

polul superior al opacitatii (semnaleaza iminenta rupturii), aspectul de membrana ondulanta,

aspectul de abces pulmonar, sau mai rar aspectul pseudotumoral (prin incarcerarea

membranei hidatice cu evacuarea in intregime a membranei).

Cand ruptura se produce in cavitatea pleurala, se pot observa imaginile caracteristice

pentru pneumotorax sau hidropneumotorax.

Examenul computer-tomograf (sau examenul RMN) stabileste cu precizie structura

lichidiana a opacitatii radiologice si absenta adenopatiilor mediastinale. Poate evidentia mai

bine membrana retentionata.

Echografia toracica este utila pentru evidentierea chistelor cu topografie pulmonara

periferica sau pleurala, ca si a celor de dom hepatic.

Bronhoscopia este rar utilizata in diagnosticul chistului hidatic. Este utila in formele

pseudotumorale.

Investigatiile de laborator : eozinofilia sanguine si IDR Cassoni (pot fi in limite

normale, iar valorile crescute nu sunt specifice hidatidozei pulmonare).

Alte determinari imunologice: hemaglutinarea indirecta, testele de imunofluorescenta

si mai ales testului ELISA, care pare a avea cea mai mare specificitate si sensibilitate.

Principalele afectiuni de DDX : tuberculoza, aspergilomul, abcesul pulmonar, neoplasmul pulmonar

Complicatii : ruptura chistului : in bronhii , intrapleural ; fistulizarea ; calcificarea ; socul anafilactic

Tratament

Data fiind evolutia chistului hidatic spre complicatii grave, cu potential letal, tratamentul se

4
impune. Acesta este complex, medico-chirurgical. Tratamentul chirurgical trebuie sa fie

conduita de electie.

Tratamentul medical este indicat :

- in chistul hidatic de dimensiuni reduse (sub 3 cm) si cu pereti subtiri

- in cazurile in care tratamentul chirurgical este contraindicat (tare asociate

grave, varsta inaintata)

- asociat tratamentului chirurgical (postoperator)

Se utilizeaza paraziticide din clasa benzimidazolilor, de tipul Mebendazole sau

Albendazole, ultimul fiind mai bine tolerat si cu efecte secundare reduse. Autorii chinezi

raporteaza rezultate bune cu Praziquantel.

Tratamentul chirurgical are 2 scopuri :

- evacuarea hidatidei si

- tratarea cavitatii restante intrapulmonare

Evacuarea hidatidei se poate face prin extirparea intacta a chistului, sau prin punctia

sa (inactivarea parazitului cu alcool absolut sau solutie salina hipertona si aspirarea

lichidului) si extragerea membranei hidatice.

Rezolvarea cavitatii restante se poate face si ea in mai multe maniere, in functie de

dimensiunea chistului si topografia sa. Exista procedee chirurgicale ce desfiinteaza cavitatea

prin capitonaj, sau care o lasa deschisa dupa sutura fistulelor bronsice. Alte procedee

recomanda drenajul separat al cavitatii perichistice si al celei pleurale.

Interventiile de exereza pulmonara de tipul lobectomiei se efectueaza doar in anumite

cazuri :

- chiste gigante ce videaza un lob

- chiste multiple

- echinococoza alveolara

5
- chistele cu supuratii ireversibile parenchimatoase.

Există două mari categorii de intervenţii chirurgicale în chistul hidatic pulmonar: conservatoare şi
radicale. Se prefera rezolvarea hidatidei prin puncţia chistului, inactivare cu alcool 98°, evacuare rapidă
pe ac gros a conţinutului parazitar, urmată de pneumotomie şi extragerea membranei proligere cu
pensa „en coeur”, procedeul Dor, care constă în desfiinţarea cavităţii perichistice prin burse succesive
(metoda capitonajului), după sutura fistulelor bronşice.

Alte procedee :

- procedeul Posadas – Cărpinişan, care constă în excizia marginilor perichistului până la limita de
ţesut sănătos lăsându-se restul cavităţii să dreneze în spaţiul pleural
- procedeul Geroulanos, care presupune drenajul concomitent al cavităţii perichistice şi dublu
drenaj aspirativ al cavităţii pleurale
- chistectomie ideală, extrăgându-se un chist hidatic intact, fără puncţionarea prealabilă a
acestuia
- Rezecţia pulmonară este o metodă de rezervă în tratamentul chirurgical al chistului hidatic
pulmonar şi este indicată în chisturi hidatice mari ce videază lobul respectiv (mărime mai mare
de 50% din lob), fistule bronşice mari, supuraţii pulmonare adiacente
- În chistul hidatic pulmonar bilateral este indicată sternotomia mediană, cu rezolvarea ambelor
chisturi într-o singură şedinţă operatorie, iar la pacienţii cu chist hidatic pulmonar drept şi chist
hidatic de dom hepatic, este indicat abordul transdiafragmatic al chistului hepatic

Ca tratament adjuvant, se utilizeaza postoperator Albendazol - 800mg/zi, în trei cure de 28 de zile cu

pauză de 14 zile între ele, pentru a înlătura eventualele recidive şi diseminări secundare.

Imagini

6
7