DREPTUL AFACERILOR

Acest suport de curs este realizat in colaborare cu

prof.univ.dr. Nely Militru
I. Introducere in dreptul afacerilor

II. Raportul juridic de afaceri

III. Contractul
I. Introducere in dreptul afacerilor

1. Concepte fundamentale ale teoriei dreptului

2. Norma juridica
3.Izvoarele dreptului. Izvoarele dreptului afacerilor
I. 1. Concepte fundamentale ale teoriei
dreptului
 Accepţiunile dreptului

Dreptul obiectiv = totalitatea normelor juridice adoptate de

organele statului care reglementează raporturile juridice
dintre membrii unei comunităţi (statale), a căror respectare
obligatorie este garantată la nevoie prin forţa de
constrângere statală;
 Accepţiunile dreptului

Dreptul subiectiv = posibilitatea, prerogativa, facultatea unei

persoane, denumită subiect de drept, de a avea o anumită
conduită, conform normelor dreptului obiectiv;
 Accepţiunile dreptului

,,Știinţa dreptului” = studiază legile existenţei, ale dezvoltării

statului şi dreptului, instituţiile politice şi juridice, formele lor
concret istorice, corelaţia cu celelalte componente ale
sistemului social.
 Definiţia dreptului

Dreptul este un ansamblu de reguli obligatorii, edictate de stat

şi garantate de acesta, cu scopul organizării şi disciplinării
conduitei subiectelor de drept în cadrul relaţiilor sociale la care
aceştia participă, reguli care se îndeplinesc de bunăvoie, iar dacă
sunt încălcate, prin aplicarea constrângerii statale.
 Sistemul dreptului

Norma juridică:
- reprezintă elementul de bază al sistemului de drept;
- se grupează în instituţii şi ramuri ale dreptului.

Ramura de drept - un ansamblu de norme juridice care

reglementează relaţiile sociale dintr-un anumit domeniu al
vieţii sociale.

în cadrul fiecărei ramuri de drept, normele juridice se

grupează în instituţii juridice.
 Diviziunile dreptului

 dreptul internaţional;
 dreptul intern;

dreptul public;
dreptul privat;
 Diviziunile dreptului
Dreptul internaţional :
- element de extraneitate, o împrejurare de fapt datorită căreia un raport juridic
are legătură cu două sau mai multe sisteme de drept;

- se divide, la rândul său, în:

Dreptul internaţional public:
- creat, în principal, de către state, dar şi de către celelalte subiecte de
drept internaţional, având ca scop reglementarea relaţiilor interna-
ţionale ce se stabilesc între ele, spre exemplu, tratate, pacte, convenții;

Dreptul internaţional privat:

- reglementează raporturi între persoane fizice şi/sau juridice având ca
obiect determinarea dreptului aplicabil (legii aplicabile) în cazurile de
conflicte de competenţă între două sau mai multe ordini juridice
naţionale, în vederea soluţionării unui litigiu între astfel de persoane.
- obiectul de studiu este format din raporturile civile şi comerciale,
precum şi din alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate;
 Diviziunile dreptului

Dreptul intern:
- cuprinde ansamblul de norme juridice care reglementează raporturile
juridice ce iau naştere, se modifică / se desfăşoară sau se sting în fiecare
stat, în cadrul sistemului său juridic naţional.
 Ramurile dreptului
Dreptul public - totalitatea normelor juridice care reglementează, pe de o
parte, raporturile dintre stat şi cetăţenii săi (dreptul public intern) şi, pe de
altă parte, raporturile dintre state în cadrul societăţii internaţionale (dreptul
internaţional public);

Subiecte:
- statul, care reprezintă colectivitatea şi îi apără şi interesele, de altfel, prin
intermediul autorităţilor publice (prin intermediul organelor sale),
- persoana fizică sau juridică.

raport de subordonare, de autoritate

- cuprinde, în principal, următoarele ramuri de drept:

Dreptul constituţional Dreptul administrativ Dreptul financiar
Dreptul fiscal Dreptul penal Dreptul procesual penal
 Ramurile dreptului

Dreptul privat - totalitatea normelor juridice care

reglementează raporturile juridice aplicabile particularilor
(subiecte de drept, persoane fizice sau persoane juridice),
aflate pe poziţie de egalitate juridică, fie în limitele aceluiaşi
stat (drept privat intern), fie în parte şi din alte state (drept
privat internaţional);

Dreptul civil Dreptul comercial

Dreptul familiei Dreptul muncii
 Ramurile dreptului

Dreptul civil – norme ce reglementează raporturile patri-

moniale şi pe cele nepatrimoniale dintre persoane (fizice sau
juridice), ca subiecte de drept civil, aflate pe poziţie de
egalitate juridică;

 izvorul dreptului civil este Codul Civil, care „este alcătuit

dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun
pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul
dispoziţiilor sale” (art. 2 alin. (2) din Codul Civil);

=> dreptul civil este principala ramură de drept privat.

 Ramurile dreptului

Dreptul comercial – ansamblul de norme juridice ce

reglementează raporturile juridice la care participă
comercianţii, în calitatea lor de profesionişti;

 sunt profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere

(art. 3 alin. (2) din Codul Civil);

 raporturile menţionate sunt guvernate de Codul Civil, repre-

zentând dreptul comun în materia dreptului privat, urmând
ca acestea să se completeze cu legile comerciale în vigoare.
 Ramurile dreptului

Dreptul muncii – normele ce reglementează raporturile sociale

de muncă născute din contractul individual de muncă dintre cel
care angajează şi angajat.
 Caracterul interdisciplinar al normelor juridice
aplicabile în afaceri

Noţiunea de afacere:
- provine de la verbul a face (ceva anume), a întreprinde (o acţiune);
- acţiunea propriu-zisă de a face ceva se completează cu semnificaţiile din
Dicţionarul explicativ al limbii române, ce reprezintă cuvintele-cheie care
definesc noţiunea de afacere: tranzacţie financiară, întreprindere cu
rezultat favorabil, treabă importantă, îndeletnicire, ocupaţie.

Dreptul afacerilor are două accepţiuni:

1. porneşte de la echivalenţa dintre afacere şi activitatea comercială, ceea
ce înseamnă că dreptul afacerilor reprezintă denumirea modernă a dreptu-
lui comercial.
2. pornește de la termenul de „afacere” care este mai larg decât noţiunea
de „comerţ”, dreptul afacerilor cuprinzând „norme juridice care se regăsesc
în dreptul consumului, dreptul bancar, dreptul fiscal, din dreptul
administrativ, dreptul muncii, dreptul penal (al afacerilor), dreptul financiar.
 Caracterul interdisciplinar al normelor juridice
aplicabile în afaceri

- dreptul afacerilor se caracterizează prin interferenţa unor norme juridice

de drept privat şi de drept public, are, prin urmare, caracter interdisciplinar;

- o constantă a dreptului afacerilor, respectiv a raportului de afaceri, este

profesionistul, fie persoană fizică, fie persoană juridică;

- dreptul afacerilor cuprinde, prin urmare, totalitatea normelor juridice care

reglementează raporturile juridice dintre profesionişti, precum şi raporturile
dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil, în calitatea lor de
consumatori.
 Caracterul interdisciplinar al normelor juridice
aplicabile în afaceri

- dreptul afacerilor este, prin urmare, un drept al profesioniştilor, al acelor

care exploatează o întreprindere, care pot avea atât calitatea de
comercianţi, cât şi calitatea de necomercianţi.

-noţiunea de profesionist, include, categoriile de comerciant,

întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane
autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale.

-activitatea pe care o desfăşoară profesionistul este o activitate organizată,

sub forma unei întreprinderi, indiferent dacă are sau nu ca scop obţinerea
de profit.
I. 2. Norma juridică
 Norma juridică

 o regulă de conduită generală, impersonală şi obligatorie,

expresie a voinţei de stat, îndeplinirea ei fiind asigurată, la
nevoie, prin constrângere statală;

Trăsăturile caracteristice :
• generală;
• impersonală;
• tipică;
• obligatorie;
• repetabilă şi are caracter de continuitate;
 Norma juridică

Structura logică-juridică a normei :

 ipoteza normei juridice – indică domeniul situaţiilor, al

împrejurărilor în care se aplică norma juridică;

 dispoziţia normei – impune, obligă, permite anumite acţiuni;

 sancţiunea – prescrie consecinţele nerespectării dispoziţiei;

 Norma juridică
Clasificarea normelor juridice:

• După obiectul de reglementare juridică şi al metodelor de reglementare: de

drept constituţional, de drept civil, de drept comercial, de dreptul muncii,
de drept administrativ, de drept penal etc.

• Potrivit forţei juridice a actului normativ:

- legi, decrete, hotărâri guvernamentale sau ordonanţe, ordine, regulamente,
instrucţiuni, circulare, deciziile emise de autorităţile administraţiei publice
locale (consiliile judeţene şi locale).

• După modul de cuprindere a elementelor de structură: complete (sau

determinate) şi incomplete (sau nedeterminate), acestea fiind norme de
trimitere şi norme în alb.

• După sfera de aplicare: generale, speciale şi de excepţie.

 Norma juridică
Clasificarea normelor juridice:

• După caracterul conduitei prescrise, normele sunt:

1. imperative - exclud orice derogare și se împart în onerative si prohibitive.
2.dispozitive - sunt lăsate la aprecierea (dispoziţia) subiectului si se împart în:
permisive si supletive;

• Normele de recomandare: reglementează probleme de interes general ale

activităţii organizaţiilor cooperatiste sau persoanelor juridice fără scop
patrimonial, cărora li se recomandă să adopte reglementări asemănătoare celor
din domeniul autorităţilor publice, societăţilor cu capital de stat, mixt sau privat;

• Norme organizatorice: se referă la organizarea instituţiilor şi a organismelor

sociale şi prevăd, modul de înfiinţare, scopurile, competenţele, relaţiile cu alte
instituţii etc.;

• Normele tehnice: prescriu modul de utilizare a mijloacelor de producţie prin

raportare la forţele naturii, în concordanţă cu legi şi procese obiective. Uneori
acestea dobândesc valoare juridică.
I.3.Izvoarele dreptului. Izvoarele dreptului
afacerilor
 Izvoarele dreptului

Expresia „izvor de drept”:

 în sens material, exprimă condiţiile materiale de existenţă

care au determinat apariţia normelor juridice prin acţiunea
legiuitorului.

 în sens formal, reprezintă formele de exprimare a

normelor juridice – legea;
- după modul în care sunt exprimate: sunt scrise (actul
normativ, legea) şi nescrise (obiceiul juridic).
 Izvoarele dreptului

• legea (fundamentală, constituţionala, organica, ordinara);

• decretul;
• hotărârile şi ordonanţele/ordonanţe de urgenţă;
• ordinele, instrucţiunile, regulamentele, circularele ;
• deciziile;
• contractul normativ;
• deciziile Curţii Constituţionale;
• tratatelor de instituire a Uniunii Europene, precum şi celelalte re-
glementări cu caracter obligatoriu ale acesteia;
• hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura
recursului în interesul legii;
 Izvoarele dreptului

În dreptul nostru nu constituie izvoare de drept:

• obiceiul juridic (cutuma);

• jurisprudenţa judiciară sau practica judecătorească
(precedentul judiciar);
• doctrina (literatura juridică).
 Izvoarele dreptului afacerilor

• Constituţia;
• Codul Civil român (Codul muncii, Codul fiscal, Codul vamal,
Codul consumului, Codul penal, în măsura în care
raporturile juridice specifice acestor ramuri au în vedere
profesioniştii (comercianţi sau necomercianţi);
• Legile;
• Uzanţele şi principiile generale ale dreptului;
• Tratatele internaţionale privind drepturile omului;
• Dreptul Uniunii Europene.
II. Raportul juridic de afaceri

1. Raportul juridic civil. Raportul juridic de afaceri

2. Persoana fizică. Profesionistul persoană fizică
3. Persoana juridică
4. Conţinutul raportului juridic
5. Obiectul raportului juridic
II. 1.Raportul juridic civil. Raportul juridic
de afaceri
 Raportul juridic civil. Raportul juridic de
afaceri

 relaţie socială, stabilită între persoane fizice și/sau

persoane juridice aflate pe poziţie de egalitate juridică.

Caracterele juridice:
• are caracter social;
• are caracter voliţional;
• poziţia de egalitate juridică a părţilor;
• poate fi patrimonial sau nepatrimonial;
 Raportul juridic de afaceri

Raporturile juridice la care participă profesioniştii

comercianţi se caracterizează prin:

A. poziţia de egalitate juridică, în situaţiile în care încheie,

se modifică sau se desfiinţează raporturi de afaceri (spre
exemplu, contracte);

B. poziţia de subordonare, în cadrul raporturilor juridice în

care „cealaltă parte” este statul.
 Structura raportului juridic

• Părţile, respectiv subiectele;

• Conţinutul - drepturile subiective şi obligaţiile civile (co-

relative drepturilor);

• Obiectul - constă în prestaţiile la care este obligat

subiectul pasiv (debitorul); bunurile reprezintă un
element de structură al raportului juridic, ca obiect
derivat al acestuia.
II.2. Persoana fizică. Profesionistul
persoană fizică
 Persoana fizică si persoana juridică

Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile

Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de
lege, este titulară de drepturi şi obligaţii civile.

Toate persoanele, fizice şi juridice, dispun de capacitate civilă.

Capacitatea civilă are următoarele caractere juridice:

• legalitatea,
• universalitatea;
• intangibilitatea;
• inalienabilitatea;
• egalitatea.

Orice persoană fizică sau juridică este titulară a unui patrimoniu. Acesta poate face
obiectul unei diviziuni sau afectaţiuni, însă numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de
lege.
 Persoana fizică

Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a

avea drepturi şi obligaţii civile.

- începe la naşterea persoanei; prin excepţie, începe de la

concepţie numai în privinţa drepturilor, cu condiţia ca
persoana fizică să se nască vie;
- încetează la decesul persoanei.
 Persoana fizică

Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a exercita drepturi şi de a-şi

asuma obligaţii prin faptul încheierii, personal şi singură, de acte juridice civile.

Persoanele fizice, prin raportare la capacitatea de exerciţiu, se împart în :

• persoane lipsite de capacitate de exerciţiu – minorii sub 14 ani şi interzişii

judecătoreşti (alienaţii şi debilii mintal);

• persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă – cele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18

ani, cu două excepţii:
- minorul care se căsătoreşte de la 16 ani dobândeşte capacitate deplină de
exerciţiu;
- minorului de 16 ani i se recunoaşte capacitate de exerciţiu deplină (anticipată) de
către instanţa de tutelă, pentru motive temeinice;

• persoane cu capacitate deplină de exerciţiu, denumite majore; persoana devine

majoră la împlinirea vârstei de 18 ani, cu excepţiile menţionate anterior.
 Persoana fizică

Persoana fizică se identifică prin:

• nume;
• domiciliu;
• reşedinţă;
• stare civilă.
 Profesioniştii persoane fizice şi
persoane juridice

Subiectele raporturilor de dreptul afacerilor sunt:

• profesioniştii comercianţi, persoane fizice sau persoane

juridice (în principiu, societăţi);

• profesioniştii necomercianţi (în principiu, persoane care

desfăşoară activităţi liberale);

• persoanele de drept civil.

 Profesionişti persoane fizice

Reguli comune aplicabile profesioniștilor (persoane fizice) care

intră sub incidenţa OUG nr. 44/2008:

a) accesul la activităţile economice;

b) procedura de înregistrare în registrul comerţului și de

autorizare a funcţionării;

c) regimul juridic.
 Profesionişti persoane fizice

Comerciantul persoană fizică autorizată (PFA) :

este întreprinderea economică, fără personalitate juridică,

organizată de o persoană fizică ce folosește, în principal, forţa
sa de muncă și aptitudinile sale profesionale.

- drepturi;
- interdictii;
- raspundere;
- incetare activitate.
 Profesionişti persoane fizice

Comerciantul – întreprinzător persoană fizică titular al unei

întreprinderi individuale:

întreprinderea individuală este întreprinderea economică, fără

personalitate juridică, organizată de un întreprinzător
persoană fizică

- prerogative;
- raspundere;
- incetare activitate.
 Profesionişti persoane fizice

Întreprinderea familială:

Întreprinderea familială este întreprinderea economică, fără

personalitate juridică, organizată de membrii unei familii;

- constituire;
- statutul membrilor;
- statutul reprezentantului;
- interdictii;
- incetare activitate.
 Profesionişti persoane fizice

Condiţiile impuse de lege profesionistului persoană fizică în

vederea dobândirii calităţii de comerciant

- incompatibilităţi;
- decăderi.
 Profesionişti persoane fizice şi
persoane juridice

Obligaţiile profesioniştilor comercianţi potrivit Legii nr.

26/1990:

 înainte de începerea activităţii;

 în cursul exercitării activităţii lor sau la încetarea

acesteia;
II. 3.Persoana juridică
 Persoana juridică

 Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile

cerute de lege, este titulară de drepturi şi obligaţii civile (art. 25 alin. (3)
din Codul Civil);

Elemente constitutive:

“Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine

stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi
moral, în acord cu interesul general” (art. 187 din Codul Civil)
 Înfiinţarea persoanei juridice

• prin actul de înfiinţare al organului competent;

• prin actul de înfiinţare al celor care o constituie,

autorizat, în condiţiile legii;

• în orice alt mod prevăzut de lege.

 Înregistrarea persoanei juridice

înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate

de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii
personalităţii juridice sau al luării în evidenţă a persoanelor
juridice legal înfiinţate, după caz;

- se face la cerere sau, în cazurile anume prevăzute de lege, din

oficiu şi are efect:
 constitutiv;
 de opozabilitate faţă de terţi, în scop de publicitate.
 Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice

Data dobândirii:

Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea

de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor.
capacitate de folosinţă anticipată

Persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării au

capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, după caz:
• de la data actului de înființare;
• de la data autorizării constituirii lor;
• de la data îndeplinirii oricărei cerințe prevăzute de lege (art. 194 din
Codul Civil).
 Conţinutul capacităţii de folosinţă

• Persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, în afară

de acelea care prin natura lor sau potrivit legii nu pot aparţine decât
persoanei fizice;
- persoanele juridice fără scop patrimonial pot avea doar acele
drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea
scopului, stabilit prin lege, actul constitutiv sau statut.
• Persoanele juridice cu scop lucrativ au numai acele drepturi şi
obligaţii ce corespund activităţii pentru care au primit autorizarea;
- pentru acestea, capacitatea de folosinţă este limitată la
activităţile pentru care au primit autorizaţia de la organele
competente, iar dreptul de a desfăşura asemenea activităţi se
naşte din momentul obţinerii autorizaţiei respective.
Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice

• de la data constituirii organelor de administrare;

• au calitatea de organe de administrare persoanele

fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de
constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze,
în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în
numele şi pe seama persoanei juridice.
 Funcţionarea persoanei juridice

 organele persoanei juridice asigură funcţionarea sa

prin hotărârile şi deciziile luate de acestea în cadrul
adunărilor sale.
 Identificarea persoanei juridice

Atribute de identificare:

- denumirea;
- naţionalitatea;
- sediul;
- firma;
- emblema;
- telefonul;
- telexul.
 Reorganizarea persoanei juridice

operaţiunea juridică în care pot fi implicate una sau

mai multe persoane juridice şi care are ca efecte
înfiinţarea, modificarea ori încetarea acestora;

- modurile de reorganizare sunt fuziunea, divizarea şi

transformarea
 Încetarea persoanei juridice

 are loc prin dizolvare;

- dizolvarea este urmată de lichidarea totală şi definitivă

a patrimoniului acesteia.
 Data încetării personalităţii juridice

• persoanele juridice supuse înregistrării încetează la

data radierii din registrele în care au fost înscrise;

• celelalte persoane juridice, respectiv cele care nu se

înregistrează, încetează la data actului prin care s-a
dispus încetarea sau, după caz, la data îndeplinirii
oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.
II. 4.Conţinutul raportului juridic
Raportul juridic civil conţine:

- drepturi subiective civile, care formează latura activă a

raportului juridic civil;

- obligaţii civile, care formează latura pasivă a raportului

juridic civil.
 Dreptul subiectiv civil

 posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ

(numit şi creditor) în virtutea căreia acesta poate, în limitele
dreptului şi moralei, să aibă o anumită conduită şi să pretindă
o conduită corespunzătoare (să dea, să facă ori să nu facă
ceva) de la subiectul pasiv (numit debitor) şi să ceară
concursul forţei coercitive a statului, în caz de nevoie, dacă
acest drept este încălcat.
Clasificarea drepturilor subiective civile

În funcţie de opozabilitate:

- absolute;

- relative.
Clasificarea drepturilor subiective civile

În funcţie de natura conţinutului lor:

- patrimoniale;

- nepatrimoniale;
Clasificarea drepturilor subiective civile

După corelaţia dintre ele:

- principale;

- accesorii.
Clasificarea drepturilor subiective civile

În funcţie de gradul de certitudine conferit titularilor:

- pure şi simple;

- afectate de modalităţi.
 Obligaţia civilă

 legătura de drept în virtutea căreia debitorul este

ţinut să procure o prestaţie creditorului, iar acesta
are dreptul să obţină prestaţia datorată;

- izvoare: contractul, actul juridic unilateral, gestiunea

de afaceri, îmbogăţirea fără justă cauză, plata
nedatorată, fapta ilicită, precum şi orice alt act sau fapt
de care legea leagă naşterea unei obligaţii.
 Clasificarea obligaţiilor civile

În funcţie de obiectul lor:

- de a da, de a face, de a nu face ceva;

- pozitive şi negative;

- de rezultat (determinate) şi de diligenţă (de mijloace).

 Clasificarea obligaţiilor civile

După opozabilitatea lor:

- obişnuite (opozabile numai „între părţi”);

- opozabile terţilor (scriptae în rem);

- reale (propter rem).

 Clasificarea obligaţiilor civile

În funcţie de sancţiunea ce asigură respectarea

obligaţiei civile:

- obligaţia civilă perfectă;

- obligaţia civilă imperfectă sau naturală.

 Clasificarea obligaţiilor civile

În funcţie de sancţiunea ce asigură respectarea

obligaţiei civile:

- obligaţia civilă perfectă;

- obligaţia civilă imperfectă sau naturală.

 Clasificarea obligaţiilor civile

În funcţie de gradul de certitudine:

- simple;

- pure şi simple;

- afectate de modalităţi.
 Clasificarea obligaţiilor civile

În funcţie de numărul părţilor care participă la ra-

porturile juridice obligaţionale:

- divizibile;

- indivizibile;

- solidare.
 Clasificarea obligaţiilor civile

În funcţie de numărul prestaţiilor:

- principale;

- alternative;

- facultative.
II. 5.Obiectul raportului juridic
 Obiectul raportului juridic

 conduita părţilor, adică acţiunea la care este îndrituit

subiectul activ şi cea la care este obligat subiectul pasiv.

Obiectul raportului juridic poate fi privit:

1.pe de o parte, drept conduita subiectului pasiv (debitorului);

și
2.pe de altă parte, drept bunul material, acesta fiind considerat
obiect derivat al raportului juridic.
Bunurile – obiecte derivate ale raportului
juridic

 sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care

constituie obiectul unui drept patrimonial.

bun patrimoniu
 Clasificarea bunurilor

• Din punct de vedere juridic, bunurile se împart în:

- bunuri mobile;
- bunuri imobile.
 Clasificarea bunurilor

• După circulaţia lor juridică, bunurile se împart în:

- bunuri aflate în circuitul civil;

- bunuri scoase din circuitul civil.
 Clasificarea bunurilor

• După modul în care sunt determinate, bunurile se împart în:

- bunuri fungibile;
- bunuri nefungibile.
 Clasificarea bunurilor

• După cum întrebuinţarea obişnuită implică înstrăinarea sau

consumarea substanţei, bunurile (mobile) se împart în:

- bunuri consumptibile
- bunuri neconsumptibile.
 Clasificarea bunurilor

• În funcţie de posibilitatea de a fi împărţite sau nu, fără să îşi

schimbe prin aceasta destinaţia economică, bunurile se împart
în:
- bunuri divizibile;
- bunuri indivizibile.
 Clasificarea bunurilor

• După corelaţia dintre ele, bunurile se împart în:

- bunuri principale;
- bunuri accesorii.
 Clasificarea bunurilor

• În funcţie de modul lor de percepere, bunurile se împart în:

- bunuri corporale;
- bunuri incorporale.
 Clasificarea bunurilor

• După tipurile de produse ale bunurilor care rezultă din

folosirea lor, bunurile se împart în:

- bunuri frugifere;
- bunuri nefrugifere.
 Clasificarea bunurilor

• După cum pot forma sau nu obiectul executării silite a

debitorului, bunurile se împart în:

- bunuri sesizabile;
- bunuri insesizabile.
III. Contractul

1. Contractul – principal izvor de obligaţii civile

2. Încheierea contractului
III. 1. Contractul – principal izvor de obligaţii
civile
 Noţiunea de contract

 acordul de voinţă între două sau mai multe persoane

cu intenţia de a constitui, modifica, transmite sau
stinge un raport juridic;

- în dreptul român, noţiunile de contract și convenţie se

folosesc cu înţeles identic.
 Clasificarea contractelor

• După modul de formare, contractul poate fi:

- consensual;

- solemn;

- real.
 Clasificarea contractelor

• După numărul obligaţiilor la care dă naștere,

contractul poate fi:

- sinalagmatic;

- unilateral.
 Clasificarea contractelor

• După scopul urmărit de părţi la încheierea lui,

contractul poate fi sau :

- cu titlu oneros (comutativ sau aleatoriu);

- cu titlu gratuit.
 Clasificarea contractelor

• După raportul care există între ele, contractele pot fi:

- principale;

- accesorii.
 Clasificarea contractelor

• În funcţie de modalitatea încheierii lor, contractele

pot fi:

- strict personale;

- contracte care se încheie și prin reprezentare.

 Clasificarea contractelor

• După reglementarea și denumirea lor legală,

contractele pot fi:

- tipice (numite);

- atipice (nenumite).
 Clasificarea contractelor

• După modul de executare, contractele pot fi:

- cu executare dintr-o dată (uno ictu);

- cu executare succesivă.
 Clasificarea contractelor

• După modalitatea de a fi încheiate pe baza negocierii, sau

nu, contractele pot fi:

- negociate;

- de adeziune;

- obligatorii.
 Clasificarea contractelor

• După structura lui, contractul poate fi:

- simplu;

- complex (contract-cadru).
III. 2. Încheierea contractului
 Principiile ce guvernează contractul

 libertatea de a contracta;

 buna-credinţă.
 Condiţiile de validitate, esenţiale pentru
încheierea contractului (condiţii de fond)

 principiul libertăţii formei

Condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului sunt:

• capacitatea de a contracta;
• consimţământul părţilor;
• un obiect determinat și licit;
• o cauză licită și morală.
 Consimţământul valabil încheiat

 manifestarea în exterior a hotărârilor (voinţelor) ambelor

părţi contractante;

Formarea contractului:
- încheierea contractului, momentul și locul încheierii
contractului;
- momentul și locul încheierii contractului la distanţă;
- momentul și locul încheierii contractului prin mijloace elec-
tronice;
- oferta de a contracta, acceptarea ofertei, forma ofertei.
 Încheierea contractului

 prin negociere;

- părţile sunt ţinute să respecte anumite exigenţe care

ţin de buna-credinţă, de obligaţia de confidenţialitate
sau chiar de forma contractului.
Momentul și locul încheierii contractului

 Contractul se încheie în momentul în care oferta se

întâlnește cu acceptarea;

 teoria recepţiunii

 Locul încheierii acestuia este chiar locul unde se află

părţile; dacă contractul se încheie prin
corespondenţă, de regulă, locul încheierii acestuia
este acolo unde acceptarea ofertei se întâlnește cu
oferta, adică la ofertant.
Momentul și locul încheierii contractului la
distanţă

 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014

privind drepturile consumatorilor în cadrul
contractelor încheiate cu profesioniştii

Contractul se consideră încheiat în momentul primirii

mesajului de confirmare de către consumator,
referitor la comanda sa; locul încheierii contractului
fiind prin urmare la comerciantul ofertant.
Momentul și locul încheierii contractului prin
mijloace electronice

 Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic

 teoria informaţiunii
 Oferta de a contracta

Condiţii:

• să cuprindă o propunere de încheiere a unui contract;

• Ÿ
să fie fermă și neechivocă;

• să fie precisă și completă;

• să fie adresată unui destinatar, care, în principiu, trebuie

să fie determinat.
 Clasificarea ofertei

 Oferta poate fi adresată:

• unei persoane determinate (ca regulă);
• unei persoane nedeterminate (prin excepţie).

Oferta poate fi cu termen și fără termen de

acceptare.
 Acceptarea ofertei

 consimţământul destinatarului ofertei de a încheia

contractul;

Condiţii:
• să fie concordantă cu oferta
• să fie neîndoielnică
• să ajungă în termen la autorul ofertei
• să fie comunicată ofertantului.
 Forma ofertei și a acceptării

- oferta și acceptarea trebuie emise în forma cerută de

lege pentru încheierea valabilă a contractului.
 Valabilitatea consimţământului

Condiţii:
• să fie serios;
• liber;
• exprimat în cunoștinţă de cauză.

 Exprimarea liberă a consimţământului, este afectată

de următoarele vicii: eroare, dol, violenţă și leziune.
 Eroarea

falsa reprezentare a realităţii din mintea unei părţi, la

încheierea contractului (actului juridic).

Codul civil consideră că eroarea este esenţială:

 când poartă asupra naturii sau obiectului contractului;
 când poartă asupra identităţii obiectului prestaţiei sau
asupra unei calităţi a acesteia ori asupra unei alte
împrejurări considerate esenţiale de către părţi în absenţa
căreia contractul nu s-ar fi încheiat;
 când poartă asupra identităţii persoanei sau asupra unei
calităţi a acesteia în absenţa căreia contractul nu s-ar fi
încheiat.
 Eroarea

- poate fi de fapt și de drept;

Codul civil reglementează cazuri particulare de eroare, care,

nefiind considerate vicii de consimţământ, nu conduc la
sancţionarea contractului cu anularea, și anume:
o eroarea scuzabilă;
o eroarea asumată;
o simpla eroare de calcul.
 Dolul

 fapta unei părţi a unui eventual contract fie de a induce în

eroare cealaltă parte prin manopere viclene, dolosive,
pentru a o determina să încheie contractul, fie a omite, în
mod fraudulos, de a o informa asupra unor împrejurări pe
care se cuvenea să i le dezvăluie;

- dolul poate proveni de la o parte contractantă, de la

reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte
părţi, dar și de la un terţ.
 Violenţa

 inducerea unei temeri justificate, fără drept, de la cealaltă

parte sau de la un terţ pentru a determina o persoană să
încheie un contract

Nu atrage anularea contractului:

- simpla temere izvorâtă din respect (temere reverenţiară),
neînsoţită de violenţă;
- încheierea unui contract de către o parte aflată în stare de
necesitate, decât dacă cealaltă parte a profitat de această
împrejurare.
 Leziunea

 una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de

experienţă ori de lipsa de cunoștinţe a celeilalte părţi,
stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie
de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii
contractului, decât valoarea propriei prestaţii;

- din categoria actelor juridice care pot fi atacate pentru

leziune, Codul civil exclude contractele aleatorii, tranzacţia,
precum și alte contracte anume prevăzute de lege.
 Obiectul contractului

 este reprezentat de operaţiunea juridică, precum vânzarea,

locaţiunea, împrumutul și alte asemenea, convenită de părţi,
astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor și
obligaţiilor contractuale;

Obiectul contractului trebuie să fie:

• determinat;
• valabil;
• licit.
 Obiectul contractului

Condiţiile de validitate pe care bunul – ca obiect derivat al

obligaţiilor născute din raportul juridic contractual – trebuie
să le îndeplinească sunt:

• să existe în momentul încheierii contractului;

• să fie în circuitul civil;
• să fie posibil pe parcursul executării contractului;
• să fie determinat sau determinabil.
 Cauza contractului

 motivul care determină fiecare parte să încheie

contractul;

Cauza contractului trebuie:

• să existe;
• să fie licită;
• să fie morală.
 Forma contractului (condiţii de formă)

 Principiul consensualismului

Excepţii de la principiul consensualismului:

 pentru valabilitatea contractului – ad validitatem;
 pentru proba contractului – ad probationam;
 pentru opozabilitatea faţă de terţi.