Relația dintre două personaje

Ștefan Gheorghidiu și Ela

Opera literară ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’, aparținând lui Camil
Petrescu, apărută în anul 1930, este un roman subiectiv, deoarece construcția subiectului și
discursul narativ nu respectă cronologia evenimentelor, iar reacțiile personajului principal
sunt imprevizibile, nu mai apare naratorul omniscient și, de aceea, narațiunea se face la
persoana I, naratorul fiind unul dintre personaje. Așa se explică faptul că și viziunea este una
subiectivă, autorul apelând la memoria involuntară, la jurnal și la tehnica detaliului sufletesc.
În ceea ce privește personajele unui roman subiectiv, acestea sunt individualități foarte bine
conturate, originale, nu de puține ori ciudate, înclinate spre analiză, contemplație și
introspecție, și își exprimă direct trăirile prin folosirea monologului interior și a stilului
indirect liber. Ele aparțin anumitor categorii umane, sunt, de obicei, intelectuali însetați de
absolut, dornici de perfecțiune sau aparțin mediului citadin. Firi dilematice, suspicioase,
personajele romanelor subiective își analizează faptele, gesturile, vorbele până la obsesie,
făcând același lucru și cu celelalte personaje cu care intră, într-un fel sau altul, în contact.
Personajele se definesc în funcție de conflictele acțiunii, predominante fiind cele interioare,
provenite din conștientizarea conflictelor exterioare care provoacă anumite mutații de ordin
sufletesc. De asemenea, profilul protagonistului se conturează în relație direct cu celelalte
personaje, dar si printr-o confruntare cu sine însuși. De aceea, într-un astfel de roman
personajul prinde contur din ceea ce face, ce gândește, îl preocupă și-l frământă până la
obsesie, totul desprinzându-se din relațiile sale cu celelalte personaje și cu sine însuși.
O relație aparte, în acest roman, este cea dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela, soția sa, prin
trăirile ambelor personaje, prin sinuozitatea ei, prin evoluția ei tensionată și prin implicarea
afectivă covârșitoare a personajului principal. Relația dintre cele două personaje ale cuplului-
Ștefan Gheorghidiu și Ela-se desprinde din întreaga desfășurare a acțiunii, din conflictele
existente la nivelul narațiunii sau din perspectiva narativă adoptată de scriitor.
Statutul social, psihologic și moral
Din conținutul romanului, se desprinde mai întâi statutul social al personajelor. Ștefan era
student la Filosofie, un tip inteligent, preocupat de studiu, dar sărac. Statutul lui se schimbă
însă atunci când intră în posesia unei moșteniri neașteptate și începe o viață mondenă. Ela
este și ea tot o fată săracă, rămasă orfană și crescută de o mătusă. Studentă la Litere, fată
deosebit de frumoasă, ea este admirată de cei din jur. Din punct de vedere psihologic,
reprezintă intelectualul însetat de absolut, pentru el chiar iubirea însemnând dăruire totală,
sacrificiu, căci, spunea el ,,cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra
celuilalt’’. Totodată, el este un inadaptat care duce o existență dramatică, dar trăiește o
experiență morală superioară, căci trece prin drama războiului. Din punct de vedere moral,
este o fire conflictuală și polemică, este măcinat de gelozie și are o înclinație aproape
maladivă spre introspecție, conștiința lui fiind obsedată de amănunte chinuitoare. La rândul
ei, Ela este o fire înclinată spre mondenitate, sociabilă, încât comportarea ei creează impresia
frivolității. Din calcul, dintr-o interpretare greșită a realității, din ipocrizie sau din cauza
existenței unor principii opuse celor ale lui Ștefan, Ela nu-i înțelege frământările, ceea ce îl
derutează și mai mult pe acesta.
Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care evaluează relația
dintre cele două personaje.
Ştefan este cel care disecă şi analizează cu luciditate fiecare vorbă, fiecare gest, dorind să
aibă certitudinea iubirii Elei, care flirta evident cu domnul G.: ,,trăgeam cu urechea, nervos,
să prind crâmpeie din convorbirile pe care nevastă-mea le avea cu domnul elegant de alături
de ea.’’
În plimbarea la Odobeşti, Ela se comportă ca o cochetă, devenind din ce în ce mai
superficială. Fidelitatea Elei este pusă sub semnul întrebării, Ştefan observând mimica şi
gesturile femeii care gustă cu familiaritate din farfuria lui G. , are o expresie deznădăjduită
atunci când aceasta stă de vorbă cu altă femeie. Între cei doi soţi intervine o tensiune
stânjenitoare, care se amplifică, Ela acceptând să divorţeze deşi se consideră nevinovată şi
jignită de bănuielile lui. Chiar dacă unitatea cuplului este zdruncinată, iar Ştefan îşi pierde
treptat încrederea în iubirea absolută şi în femeia cu ajutorul căreia speră să-şi realizeze
idealul, împăcarea survine şi de această dată, după ce Gheorghidiu descoperă un bilet rătăcit
printre lucrurile Elei, bilet pe care verişoara lui, Anişoara, o invita pe Ela să petreacă noaptea
la ea, tocmai la data la care el nu o găsise acasă ( capitolul ,,Între oglinzi paralele’’).
Concentrat pe Valea Prahovei, unde aştepta intrarea României în război, Gheorghidiu
primeşte o scrisoare de la Ela prin care aceasta îl chemă urgent la Câmpulung, unde se
mutase pentru a fi mai aproape de el. Femeia vrea să-l convingă să treacă o sumă de bani pe
numele ei pentru a fi asigurată din punctul de vedere financiar în cazul morţii lui pe front.
Aflând ce-şi doreşte, Gheorghidiu e convins că ea plănuieşte divorţul pentru a rămâne cu
domnul G., pe care Ştefan îl întâlneşte în oraş. Protagonistul crede că domnul G. nu se află
întâmplător la Câmpulung şi că a venit acolo pentru a fi alături de Ela. Din cauza izbucnirii
războiului, Ştefan nu mai are ocazia să se convingă dacă soţia îl înşală sau nu.
Ştefan vede în Ela idealul de femeie, în care el poate găsi iubirea reciprocă perfectă. În
susţinerea acestei concepţii sugestiv este şi faptul că el îi spune pe nume o singură dată, prilej
cu care cititorul şi află numele femeii, în restul romanului, o numeşte: ,,femeia mea’’,
,,nevastă-mea’’, ,,fata asta’’, ,,ea’’. În conştiinţa lui Gheorghidiu, Ela se transformă dintr-un
ideal de femeie într-o femeie oarecare, semănând cu oricare alta.
Rănit şi spitalizat, soţul se simte detaşat de tot ce îl legase de Ela, de aceea, hotărăşte să se
despartă definitiv, dăruindu-i casele de la Constanţa, bani, ,,absolut tot ce e în casă, de la
obiecte de preţ la cărţi...de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul’’.
Un prim element al textului narativ, semnificativ pentru realizarea personajului Ştefan
Gheorghidiu este incipitul. Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt fixate
cu precizie realistă coordonatele spaţio-temporale. ,,În primăvara anului 1916, ca
sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din
capitală, la fortificarea Văii Prahovei, între Buşteni şi Predeal.” Protagonistul şi, în acelaşi
timp, naratorul întâmplărilor din roman, Ştefan Gheorghidiu, este concentrat pe Valea
Prahovei şi aflat în aşteptarea intrării României în Primul Război Mondial.
Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este, de regulă, exterior, iar cel
interior apare ca efect al unei intenţii moralizatoare a textului, în romanul lui Camil Petrescu,
apare conflictul interior, din conştiinţa personajului-narator, care trăieşte stări şi sentimente
contradictorii faţă de soţia sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care
protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Principalul motiv al rupturii dintre Ştefan şi
soţia sa este suspiciunea adulterului, dar şi implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o
dispreţuieşte. Aşadar, conflictul interior se produce din cauza diferenţei dintre aspiraţiile lui
Gheorghidiu şi realitatea lumii înconjurătoare.
În ceea ce priveşte perspectiva narativă, romanul este scris la persoana I, dintr-o perspectivă
narativă de tip “avec”, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ştefan
Gheorghidiu, care trăieşte două experienţe fundamentale: iubirea şi războiul. Relatarea la
persoana I conferă autenticitate şi caracter subiectiv textului.
Cele două teme ale romanului, războiul şi iubirea, constitue două experienţe decisive pentru
devenirea personajului-narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în detaliile analizei, iar
orgoliul este profund. Astfel, în final, după traversarea dramei colective a războiului,
pasiunea devoratoare şi iubirea pentru Ela sunt înlocuite cu indiferenţă rece. Se produce astfel
drama constatării distanţei dintre iluzie şi realitate, dintre ideal şi banalitate.
Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și în mod indirect.
Caracterizarea personajului Ştefan se realizează subiectiv, sub o singură viziune, cea a
personajului-narator. Astfel, portretul lui Gheorghidiu este realizat mai ales prin caracterizare
indirectă, prin fapte, gânduri, limbaj, gesturi, atitudini şi prin relaţiile cu celelalte personaje.
Caracterizarea directă se realizează rar, prin intermediul replicilor scurte ale altor personaje,
precum cea pe care i-o adresează Ela lui Ştefan când acesta îi reproşează comportamentul ei
din timpul excursiei de la Odobeşti: ,,Eşti de o sensibilitate imposibilă.” În acest roman
subiectiv, de analiză, este folosită adesea autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau
psihologic: ,,Eram alb ca un om fără globule roşii”, ,,Eram înalt şi elegant”, ,,Lipsit de orice
talent, în lumea asta muritoare, fără să cred în Dumnezeu, nu m-aş fi putut realiza – şi am
încercat-o – decat într-o dragoste absolută”. Ela este caracterizată direct de către soțul ei și o
numeşte: ,,femeia mea’’, ,,nevastă-mea’’, ,,fata asta’’, ,,ea’’.
Caracterizarea indirectă reiese din comportamentul personajelor. Ela devine o fire
pragmatică, întreprinzătoare și, totodată, ea este preocupată de viața mondenă, găsind prilejul
de a-și manifesta farmecul și cochetăria. Ștefan descoperă o altă față a Elei, care este capabilă
să se implice în afaceri legate de moștenire, apelând chiar la seducție. Deruta lui Ștefan
Gheorghidiu este cu atât mai mare, cu cât el rămâne adeptul superiorității bărbatului, care
trebuie să-și manifeste puterea protectoare, consoarta rămânând în limitele feminității,
dincolo de orice vulgaritate. Gelozia eroului se declanșează după ce Ela îl cunoaște pe
Grigoriade. Prima criză de gelozie din viața cuplului este cea determinată de petrecerea de la
Odobești, și de acum încolo relația se manifestă prin despărțiri și împăcări, prin reproșuri și
acceptări sau chiar prin răzbunări, ajungându-se până la amenințări cu evacuarea și cu
divorțul. Astfel, Gheorghidiu aduce în casă o prostituată, apoi îi cere Elei să părăsească
locuința și îi propune un divorț amiabil, atunci când sosit pe neașteptate nu o găsește acasă.
Totul reintră însă în normal când Gheorghidiu găsește scrisoarea verișoarei sale Anișoara,
prin care aceasta o invitase pe Ela să petreacă noaptea la ea. Tortura geloziei se accentuează
însă în momentul în care Ștefan este concentrat pentru executarea unor lucrări militare.
Frământările determinate de gelozie sunt accentuate de discuția de la popotă dintre ofițeri
referitoare la fidelitatea dintre soți. Adept al ideii că ,,cei care se iubesc au drept de viață și de
moarte unul asupra celuilalt’’, obsedat că soția l-ar putea înșela, Stefan cere o permisiune
pentru a se convinge de fidelitatea acesteia. Reîntâlnirea cu Ela nu-l vindecă de gelozie, ci i-o
accentuează, căci îl întâlnește pe stradă pe Grigoriade. Doar experiența războiului se va
dovedi purificatoare, deoarece sentimentul morții îl vindecă de gelozie, iar la întoarcerea
acasă renunță la trecutul său și divorțează.
Concluzie
De-a lungul relației lor, cele două personaje se aseamănă în prima fază a evoluției lor:
amândoi sunt frumoși, fermecători, dar săraci, devotați unul altuia, pasionali. Apoi, firea
reflexivă, înclinația spre autoanaliză, spiritul său polemic, obsesia ideii de absolut
caracteristice lui Ștefan Gheorghidiu vin în contradicție cu pragmatismul, superficialitatea și
înclinația spre viața mondenă și frivolă manifestate de Ela. Această opoziție va genera în final
și ruptura din viața cuplului. Deosebirea dintre cei doi soți se explică și prin faptul că Ștefan
este un intelectual însetat de absolut, un inadaptat, un personaj cu o personalitate aparte,
puternică, dar contradictorie, pe când Ela este o ființă comună.
Relația din cuplu este privită doar din perspectiva subiectivă a personajului-narator-Ștefan
Gheorghidiu, iar datorită acestei perspective unice, relația dintre cele două personaje nu se
încadrează unui tipar, fiind una atipică și dobândind pecetea personalității protagonistului.

179179
3 comments
40 shares
Like
Comment
Share