ELEMENTELE SUPRASTRUCTURII CĂII FERATE

Suprastructura căii ferate este alcătuită din următoarele elemente componente :

- şinele de cale ferată
- traversele de cale ferată
- aparatele de cale
- materialul mărunt de cale
- prisma de balast

ŞINELE DE CALE FERATĂ

Şinele de cale ferată alcătuiesc partea cea mai importanta a suprastructurii căii. Rolul lor este de a suporta direct sarcinile
date de roţile vehiculelor de cale ferată şi de a conduce roţile in direcţia căii, oferindu-le suprafeţe netede pe care să se
rostogolească.

Forma şinelor
Şinele de cale ferată s-au prezentat de-a lungul vremii sub diferite forme, până s-a ajuns la forma de astăzi, cunoscută sub
denumirea Vignole.
Şinele Vignole sunt astăzi cele mai răspândite. Ele au secţiunea compusă din 3 părţi : ciupercă , inimă şi talpă.
Ciuperca şinei are partea superioară – denumită suprafaţă de rulare – puţin curbată , curbura fiind dată de 3 arce de cerc
(la şinele de tip modern). Partea superioară se racordează cu feţele laterale, iar acestea se racordează cu feţele inferioare
ale ciupercii şinei. Racordările se fac prin arce de cerc.
Inima şinei este cuprinsă între ciupercă şi talpă şi anume între linia de intersecţie a feţelor inferioare ale ciupercii şinei şi
linia de intersecţie a feţelor superioare ale tălpii. Feţele laterale ale inimii sunt plane la unele tipuri de şină, iar la altele,
puţin curbate.
Talpa şinei are partea inferioară plană, iar partea superioară este alcătuită din două plane înclinate sau – la unele
tipuri de şine – din mai multe plane racordate între ele .

Tipul şinelor
Sub denumirea de tip se înţelege de regulă greutatea pe metru liniar a şinei .
Tipurile de şine sunt destul de numeroase, dar fiecare reţea de cale ferată caută să le limiteze, standardizând unele din ele
În România şinele s-au clasificat astfel :
a) uşoare - cu greutatea pe metru liniar sub 18 kg
b) medii - cu greutatea pe metru liniar între 18 şi 30 kg inclusiv
c) grele - cu greutatea pe metru liniar mai mare de 31 kg
Primele 2 categorii sunt pe cale de dispariţie, în prezent folosindu-se numai tipuri grele standardizate pentru liniile cu
ecartament normal : 40 , 49 , 54 , 60 şi 65.

Lungimea şinelor
Aceasta a variat după posibilităţile de fabricaţie ale uzinelor producătoare. Cea mai mică lungime a fost de 4 m şi treptat
s-a trecut la lungimi din ce în ce mai mari. Cele mai lungi şine laminate, folosite la noi, sunt de 30 m.
Varietatea lungimii şinelor a creat destul de multe neajunsuri exploatării, fapt pentru care s-a căutat să se pună regulă în
acest domeniu.
Pentru reţeaua noastră, lungimea şinelor normale s-a fixat mai întâi la 12 m şi apoi la 15 m; ulterior s-a ajuns la 30 m.
Prin sudură se realizează şine cu lungimi de mii de metri – egale cu distanţa dintre două staţii, realizându-se calea fără
joante (calea sudată).

Fabricarea şinelor
Şinele grele se fabrică din oţel-carbon elaborat în cuptoare Siemens-Martin sau electrice, prin laminarea la cald a oţelului.

Marcarea şinelor
In scopul recunoaşterii şi urmăririi modului de comportare în timpul exploatării şinele se marchează.
Când şina a ajuns la forma definitivă şi iese din laminor, se imprimă pe inimă următoarele :
numele sau marca uzinei , tipul şinei , anul de fabricaţie şi felul oţelului .
Defectele şinelor
Defectele şinelor se datorează unei fabricaţiei necorespunzătoare, precum şi circulaţiei materialului rulant – el însuşi cu
defecte. Pe de altă parte, la ivirea unor defecte sau la dezvoltarea lor contribuie în mare măsură şi întreţinerea
necorespunzătoare a căii.
După gravitatea lor defectele şinelor se împart în 3 categorii :
- categoria I, în care sunt cuprinse defectele care fac necesară scoaterea din cale în cel mai scurt timp a şinelor
(cu astfel de defecte) , luându-se măsuri de consolidare şi restricţii de viteză până la înlocuirea lor
- categoria II, în care sunt cuprinse defectele care pot progresa până la rupere, ceea ce impune
ţinerea sub observaţie a evoluţiei acestor defecte de către personalul de întreţinere a căii.
Şinele se vor înlocui în cel mult 6 luni de la descoperirea defectelor. Atunci când defectele
progresează, şinele vor fi trecute de la categoria II la categoria I şi se vor trata în
consecinţă.
- categoria III, în care între defectele care se pot remedia sau care progresează lent
Defectele şinelor se dezvoltă în general foarte încet , aşa încât, dacă personalul de întreţinere a căii va examina periodic şi
minuţios şinele aflate în cale, şinele defecte vor putea fi descoperite şi scoase din cale înainte de a se produce ruperea lor.

Ruperea şinelor in cale

Aceasta se produce în urma progresării defectelor nedescoperite sau a şinelor defecte nescoase la timp din cale.
Ruperea şinelor se produce mai ales în timpul temperaturilor foarte scăzute, precum şi în timpul îngheţului sau a
îngheţului şi dezgheţului alternativ al patului de piatră spartă care provoacă denivelarea căii.
La ruperea şinelor mai contribuie şi următorii factori:
- circulaţia materialului rulant cu gropi sau brocuri în bandaj
- depăşirea vitezei stabilite sau a tonajului admis pe linia respectivă
- distanţa nereglementară (mai mare) între axele traverselor
- starea necorespunzătoare a traversei, care nu mai constituie un reazem bun
- deburarea traverselor
- repartizarea neuniformă a sarcinii pe osie, care face ca greutatea pe unele şine să fie mult
mai mare decât cea admisă
- prelucrarea, respectiv tăierea sau găurirea şinelor cu flacăra oxiacetilenică
- defectele datorate unor acţiuni mecanice (descărcări prin aruncare , găuriri nereglementare ,
depozitări necorespunzătoare, lovituri cauzate de deraieri sau obiecte, patinări etc.)

Verificarea şinelor in cale

Starea şinelor în cale se verifica de către revizorul de cale cu ocazia fiecărei revizii. Se fac însă şi verificări periodice, când
se examinează la rând toate şinele.
La examinarea şinelor în cale se folosesc următoarele mijloace manuale : pipăitorul, acul sondă, ciocănaşul de revizie,
oglinda cu mâner, lupa, varga de sârmă , dalta, peria de sârmă .
La căutarea fisurilor şi crăpăturilor se examinează cu atenţie toate părţile şinei. La examinarea ciupercii se va da o
deosebită atenţie capetelor şinei, iar la examinarea inimii , la porţiunile cu găuri de eclisare. În această parte se produc
fisuri sau crăpături în ciupercă precum şi în inimă, pornind de la găurile de eclisare. Talpa şinei este sensibilă la fisurare în
sens longitudinal, precum şi la ruperi în dreptul prinderilor verticale a şinei de traversă .
In afară de verificările şinelor în cale cu mijloace manuale se execută şi verificarea cu defectoscoapele electromagnetice şi
ultrasonice.

TRAVERSELE DE CALE FERATĂ

Traversele de cale ferată sunt elemente care intră în alcătuirea suprastructurii căii şi care au rolul principal de a transmite
la piatra spartă – şi prin intermediul acesteia, la terasamentul căii – sarcinile primite de şine de la materialul rulant.
Condiţiile principale pe care trebuie să le îndeplinească traversele sunt următoarele:
- să fie rezistente, pentru a putea transmite sarcinile primite de la şine
- să fie elastice, pentru a amortiza şocurile date de materialul rulant in circulaţie
- să permită o prindere sigură cu părţile metalice
- să fie rezemate pe piatra spartă cu o aderenţă cât mai mare, pentru a se opune deplasărilor căii
Din punct de vedere al materialelor din care sunt confecţionate, se disting 3 feluri de traverse :
- traverse de lemn
- traverse de beton armat
- traverse metalice, cu o răspândire mai mică

Traversele de lemn
După locul lor de întrebuinţare traversele de lemn se împart în :
- traverse normale
 - traverse speciale pentru aparatele de cale
- traverse speciale pentru poduri, care intră în alcătuirea suprastructurii căii ferate de pe poduri
Traversele de lemn au o formă prismatică , la care se deosebesc următoarele părţi :
- partea de sus, care susţine şina şi care se numeşte faţă
- partea de jos, care se reazemă pe patul căii şi se numeşte talpă
- părţile laterale, care se numesc laturi

Traversele normale se clasifică după dimensiuni astfel :

- categoria I, cu lungimea de 260 cm
- categoria II, cu lungimea de 250 cm
- categoria III, cu lungimea de 240 cm
- categoria IV, cu lungimea de 230 cm
Traversele speciale pentru aparate de cale se pot clasifica după lungime şi secţiune astfel :
- categoria I, pentru aparate de cale din liniile principale ( cu lungimi între 280 şi 560 cm din 20 în 20 cm )
- categoria II, pentru aparatele de cale din liniile secundare ( cu lungimi între 200 şi 420 cm din 20 în 20 cm )
De asemenea se pot clasifica şi funcţie de materialul din care sunt confecţionate, astfel:
- traverse speciale pentru aparate de cale din lemn
- traverse speciale pentru aparate de cale din beton
- traverse speciale pentru aparate de cale din metal
Ultimele două tipuri sunt personalizate pentru un anumit loc din cuprinsul aparatului de cale.
Traversele speciale pentru poduri au secţiune transversală pătrată sau dreptunghiulară.

Fasonarea traverselor de lemn

Traversele de lemn se fasonează din următoarele specii :
- traversele normale – din fag, stejar, garniţă, gorun, salcâm, cer sau ulm
- traversele speciale pentru aparatele de cale – din fag, stejar, garniţă, gorun, salcâm sau ulm
- traversele speciale pentru poduri – din fag, stejar, garniţă, gorun sau ulm
Traversele se fasonează prin fierăstruire, cioplire sau combinat, din arbori doborâţi în perioada repausului vegetativ.
Cioturile vor fi tăiate neted şi drept de la suprafaţa traverselor. Astuparea defectelor cu dopuri, pene etc. nu se admite.
Materialul se curăţă de coajă şi de liber pe toată lungimea.
Capetele se retează cu ferăstrăul perpendicular pe axă. Suprafeţele opuse, lucrate, ale traverselor trebuie să fie paralele
între ele. Crăpăturile pătrunse de la capete, cu tendinţă de adâncire, vor fi localizate de producător cu agrafe metalice sau
cu alte dispozitive. Înainte de depozitare traversele trebuie să fie curăţate de rumeguş, gheaţă etc.

Impregnarea traverselor de lemn

În scopul prelungirii duratei de serviciu se face impregnarea traverselor de lemn cu substanţe antiseptice, deoarece acestea
împiedică dezvoltarea ciupercilor şi microorganismelor care provoacă putrezirea lemnului. Substanţele antiseptice sunt
dăunătoare şi pentru insecte şi în acest mod ele protejează lemnul şi contra găuririi şi degradării provocate de insecte.
Cea mai cunoscută substanţă antiseptică pentru impregnare este creozotul de huilă. Acesta se fabrică din gudronul de huilă
rezultat de la cocsificarea huilei la temperaturi înalte . Este un lichid de culoare portocaliu-negricioasă, uleios, cu miros
caracteristic, insolubil în apă.

Prelungirea duratei de serviciu a traverselor de lemn

Traversele de lemn au o durata de serviciu relativ scurtă. Se consideră că durata medie de viaţă a unei traverse de fag
neimpregnate este de 3-5 ani, iar dacă este impregnată, de 15-18 ani.
Cele mai importante defecte ale lemnului, care fac ca durata de serviciu a traverselor să se scurteze, sunt putrezirea şi
crăparea. Pentru prevenirea acestor defecte se iau următoarele măsuri:
- La depozitarea traverselor în stive
Traversele se descarcă cu grijă, spre a nu se vătăma stratul impregnat şi se depozitează în stive. Terenul pe care se
stivuiesc traversele trebuie să fie neted şi uscat . Sub stivă, pe o distanţă de cel puţin 3 m în jurul ei, se curaţă terenul de
ierburi, vreascuri etc. pentru prevenirea incendiilor. Stivele se aşează paralel cu linia, la cel puţin 30 m distanţă de
construcţii şi cel puţin 5 m de la şină cea mai apropiată.
- La introducerea traverselor în cale
Traversele distribuite pe bancheta nu trebuie expuse multă vreme la acţiunea razelor solare, ploii sau vântului, spre a le
feri de crăpare .
Traversele care au crăpături la capete vor fi reparate înainte de a fi introduse în cale, prin legarea capetelor cu bandă de
oţel de 2-2,5 mm grosime şi de 25-30 mm lăţime. În lipsa acesteia se poate folosi sârmă sau oţel rotund de 5-7 mm
diametru. Legarea se face cu o fundă.
Găurile tirfoanelor trebuie făcute cu burghie de diametru corespunzător (mai mic cu 1 mm decât al tijei tirfonului).
Manipularea traverselor trebuie să se facă cu ajutorul cleştilor pentru traverse şi cu manele; traversele nu trebuie să fie
lovite cu târnăcoape sau ciocane .
Tirfoanele se introduc numai prin înşurubare, fiind interzisă baterea cu ciocanul; înainte de introducere se ung cu
antiseptice uleioase sau cu ulei mineral.
Când se execută lucrarea de buraj se va urmări să nu se distrugă stratul impregnat al traverselor .
- În timpul exploatării traverselor în cale
Se va da o atenţie deosebită asigurării scurgerii apei din stratul de piatră spartă , pentru ca umezeala să nu pătrundă în
interiorul traversei.
Crăpăturile ivite în traverse se vor trata aşa cum s-a descris anterior.
Tragerea la tipar a liniei şi resabotarea traverselor trebuie să se facă numai în caz de necesitate. Mişcarea traverselor la
astfel de lucrări se va executa numai cu dispozitive corespunzătoare şi cu manele, cu grijă de a nu se vătăma părţile
impregnate ale traverselor . Pentru astuparea găurilor se vor folosi cepuri corespunzătoare, în prealabil unse cu antiseptic
sau cu chituri speciale.
- La înlocuirea traverselor în cale
Alegerea traverselor necorespunzătoare din cale trebuie să se facă cu deosebită atenţie , examinând fiecare traversă prin
ciocănire.

Poza traverselor
Aşezarea traverselor în cale se face într-o anumită ordine, cu distanţa bine determinată între ele. Aceasta aşezare
– reglementară – poartă denumirea de poza traverselor, iar aşezarea traverselor cu fixarea distanţei dintre ele pe un panou
de cale se numeşte diagrama pozei traverselor.
Distanţele dintre traverse nu sunt egale decât în cazuri speciale. De regulă, distanţele dintre traverse sunt mai mici la
capetele şinelor, iar în rest mai mari.
Distanţa „d” este cunoscută şi depinde de modul cum este alcătuită joanta (susţinută sau suspendată), fiind mai mare în
cazul joantelor suspendate.
Poza traverselor pe 1 km a variat în decursul vremii, de la o poză rară la o poza deasă, pe măsură ce sarcinile pe osie şi
vitezele de circulaţie au crescut.

TRAVERSELE DE BETON ARMAT

Utilizarea lemnului în industrie pe scară din ce în ce mai mare a pus problema înlocuirii traverselor din lemn cu traverse
din alte materiale, mai uşor de procurat. S-a ajuns astfel la folosirea betonului armat ca material de traverse.
Astfel se produc traverse de beton armat precomprimat, având o răspândire din ce în ce mai mare.
Pentru fabricarea acestora se folosesc următoarele materiale:
- ciment de tip Portland
- agregate de râu şi concasate
- apă de cea mai bună calitate
- armatură din oţel de rezistenţă superioară

MATERIALUL MĂRUNT DE CALE

În această categorie intră materialul care serveşte pentru legarea şinelor între ele şi pentru prinderea şinelor de traversă.
Plăcile intermediare care se aşează între şină şi placă metalică sau între placă metalică şi traversă fac parte de asemenea din
aceasta categorie.
In afara plăcilor intermediare, materialul mărunt de cale este confecţionat din diferite categorii de oţeluri.
Legătura între două şine (joantă - fir) se realizează cu eclise, buloane orizontale (şuruburi cu piuliţe) şi inele-resort.
Prinderea şinei de traverse se realizează folosind plăci, tirfoane, cleşti, buloane verticale (şuruburi cu piuliţe) şi inele-resort.

ECLISELE

Eclisele normale sunt piese metalice care servesc pentru legarea şinelor cap la cap, pentru obţinerea continuităţii firului de
şină şi a continuităţii feţelor active ale ciupercii şinei.
Condiţiile care trebuie îndeplinite de o eclisă sunt următoarele:
- să asigure continuitatea fără praguri a feţelor active ale ciupercii şinei, adică a feţei ciupercii pe care rulează
roata vehiculului feroviar şi a feţei care dirijează buza bandajului
- umerii eclisei să se sprijine bine pe faţa inferioară a ciupercii şinei şi pe faţa superioară a tălpii şinei
- faţa interioară a eclisei să nu ajungă la inima şinei
- să poată suporta sarcini egale cu cele ce trebuie să fie suportate de şina de tipul respectiv, fără a avea deformaţii
remanente
Eclisele de racordare sunt eclise cu care se realizează legătura între două şine de tipuri diferite.
O jumătate din asemenea eclisă corespunde unui tip de şină iar cealaltă jumătate se prelucrează ca să corespundă celuilalt
tip de şină.
Eclisele pentru joante izolante
Prin joantă izolantă se înţelege legătura dintre două şine care asigură în acelaşi timp şi izolarea din punct de vedere electric
a acestora. Joantele izolante sunt necesare în cazul staţiilor centralizate sau în cazul liniilor înzestrate cu bloc de linie.

BULOANELE

Buloanele (şuruburile cu piuliţă) sunt piese metalice formate din două părţi distincte: şurubul şi piuliţa, care la un loc
formează bulonul.
Buloanele orizontale servesc pentru legarea şinelor cap la cap, trecând prin eclise şi şină.
Un bulon, ca să fie corespunzător, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii principale:
- lungimea lui trebuie să fie astfel aleasă, ca după strângerea definitivă a piuliţei, să rămână în afară cel puţin două
fileturi
- diametrul lui trebuie să fie corespunzător tipului de şină (corespunzător diametrului găurii din şină), astfel ca să
asigure jocul necesar formării rostului de dilataţie admis pentru tipul de şină respectiv, fără deformarea tijei bulonului
Se consideră că o piuliţă este bună când se înşurubează puţin forţat; piuliţele care se înşurubează uşor se slăbesc în scurt
timp, sub influenţa circulaţiei vehiculelor feroviare.
Buloanele verticale servesc pentru prinderea şinei de placă în cazul prinderilor indirecte.
Buloanele verticale trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi buloanele orizontale.
Buloanele pentru aparate de cale sunt diversificate ca lungime, ele montându-se la inima de încrucişare. Acestea sunt de
genul buloanelor orizontale.

INELELE – RESORT

Inelele-resort servesc pentru asigurarea strângerii continue a buloanelor orizontale şi verticale şi pentru sporirea
elasticităţii la prinderea plăcii pe traverse de beton la liniile cu prindere indirectă .
Inelele-resort sunt de două feluri: simple (tip A) şi duble (tip B).

PLĂCILE

Plăcile sunt piese metalice care se aşează între talpa şinei şi traverse şi servesc pentru:
- transmiterea sarcinilor din circulaţia vehiculelor feroviare la traversă, repartizându-le pe o suprafaţă mai mare
decât suprafaţa pe care s-ar rezema şina direct pe traversă
- transmiterea eforturilor la toate elementele de prindere a plăcii de traversă (tirfoane), oricare ar fi sensul de
acţionare al acestor forte. Astfel, elementele de prindere lucrează solidar şi se opun mai eficace la deplasarea
laterală a şinei
- asigurarea înclinării şinelor
- păstrarea în mai bune condiţii a poziţiei în plan a celor două fire de şină şi în special în curbe
Condiţia principală pe care trebuie să o îndeplinească o placă bună este să nu fie îndoită, adică să asigure rezemarea
întregii tălpi a şinei pe toata suprafaţa plăcii.
Plăcile pot fi : simple şi plăci-pod (plăci duble).

CLEŞTII

Cleştii servesc pentru prinderea şinei de plăcă de pe traversă prin intermediul bulonului vertical la prinderile indirecte.
Condiţia principală pentru ca un cleşte să fie socotit bun este ca rezemarea pe talpa şinei şi pe placă să se facă pe toată
lungimea cleştelui.

TIRFOANELE

Tirfoanele sunt piese metalice în formă de şurub cu cap special, confecţionate pentru a putea fi introduse şi scoase din
traverse. Ele servesc pentru fixarea şinelor şi a unor piese ale aparatelor de cale de traverse de lemn sau de traverse de
beton .
Un tirfon bun trebuie să îndeplinească următoarele condiţii principale:
- să fie drept
- filetul să fie complet
- capul tirfonului să permită introducerea şi în special scoaterea lui, cu cheia de tirfoane sau cu maşină de
tirfonat

PLĂCILE INTERMEDIARE
Prin placă intermediară se înţelege o placă confecţionată din lemn sau din alte materiale (cauciuc , polietilenă), care se
aşează între şină şi placa metalică sau între placa metalică şi traversă.

Plăcile dintre şină şi placa metalică se aşează pentru:

- asigurarea unei prinderi elastice între şină şi placa metalică
- micşorarea alunecării şinei pe placa metalică, coeficientul de frecare dintre oţel şi lemn (sau alt material
menţionat mai sus) fiind mai mare decât dintre oţel şi oţel
- repartizarea uniformă a sarcinii pe placa metalică
- amortizarea zgomotelor produse de rularea vehiculelor feroviare
Plăcile sunt de formă dreptunghiulară şi se executa după tipul şinei.
Plăcile dintre placa metalică şi traversă se aşează pentru:
- amortizarea vibraţiilor şinei şi a eforturilor dinamice care acţionează asupra liniei
- reducerea uzurii mecanice a traverselor
- sporirea izolării electrice, în special pe liniile cu traverse de beton înzestrate cu bloc
Dimensiunile plăcilor intermediare sunt de regulă aceleaşi ca şi ale plăcii metalice; rareori ele depăşesc cadrul plăcii
metalice cu câţiva milimetri.

JOANTE

Prin joantă se înţelege ansamblul legăturii dintre două şine, pentru a asigura trecerea vehiculelor feroviare de la o şină
pe şină următoare.
Joanta trebuie să asigure:
- continuitatea feţelor active ale ciupercii şinei fără praguri,
- posibilitatea deplasării capetelor de şină o dată cu variaţia temperaturii şi formarea rostului de dilataţie maxim,
corespunzător tipului de şină, fără deformarea tijei bulonului.
Totodată, joanta trebuie să permită trecerea vehiculelor feroviare fără deformarea pronunţată a şinelor, astfel ca să
asigure o circulaţie liniştită. În acest scop trebuie să se asigure rezemarea umerilor eclisei pe toată lungimea ei, atât pe
ciupercă cât şi pe talpa şinei . Aceasta se realizează prin folosirea unor eclise corespunzătoare, prin strângerea puternică
a buloanelor şi prin montarea de inele-resort între piuliţă şi eclisă.

Joanta obişnuită (mecanică)

Joantele pot fi : suspendate, cu traverse joantive şi plăci simple şi cu traverse joantive şi cu plăci-pod.
Joanta izolantă
Se utilizează în compunerea ei eclise confecţionate din lemn stratificat. Acestea sunt bune izolatoare din punct de vedere
electric.

Joantă mecanică pentru şină tip 49 - vedere laterală

 Joantă mecanică pentru şină tip 49 – vedere în plan

PRINDEREA ŞINEI DE TRAVERSE

 Prindere şină tip 49 pe traverse de lemn

Prindere şină tip 49 pe traverse de beton

Prinderea şinei de traverse trebuie să asigure menţinerea timp îndelungat a distanţei dintre cele două fire, înclinarea
corectă a şinelor, o rezemare corectă a şinei pe placă sau traversă şi a plăcii pe traversă, stabilitatea şinei contra răsturnării
Prinderea corectă a şinei de traversă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii mai importante:
- placa sau şina să se aşeze cu toată suprafaţa pe traversă, neadmiţându-se goluri între ele
- axa plăcii să fie paralelă cu axa traversei
- prinderea şinei de traversă să fie completă, corespunzătoare tipului de şină
- cleştii şi inelele-resort să fie montaţi corect
 - toate prinderile să fie corect montate şi bine strânse, astfel încât să corespundă funcţiei ce trebuie să o
îndeplinească

BALASTUL

Balastul formează stratul susţinător şi repartizator al sarcinilor primite de la traverse, până la terasamentul propriu-zis,
adică până la platforma căii, de la care mai departe urmează infrastructura căii ferate.
Balastul, prin rolul pe care-l are, formează o parte importantă a suprastructurii căii, întrucât contribuie în mare măsură la
rezistenţa, durata şi siguranţa în exploatare a liniilor ferate.
Funcţiunile pe care le îndeplineşte balastul sunt următoarele :
- primeşte şi transmite presiunile de la traverse la platforma căii (pentru aceasta trebuie să fie rezistent la izbiturile date
de roţile vehiculelor, în special la joante)
- repartizează presiunile primite de la traverse pe o suprafaţă mai mare, în scopul reducerii presiunii unitare pe
suprafaţa platformei (pentru aceasta este necesar ca granulele materialului care formează balastul să fie cat mai egale
între ele ca mărime şi cât mai apropiate de forma sferică)
- asigură elasticitatea necesară amortizării izbiturilor date de roţile vehiculelor (aceasta se realizează tot printr-un balast
care conţine granule cu o formă cât mai apropiată de cea sferică, deoarece o astfel de granulă, apăsată între alte două,
coboară şi apoi revine în poziţia iniţială, după încetarea presiunii)
- fixează bine cadrul format de şine şi traverse, spre a nu se deplasa în lungul căii sau lateral (pentru aceasta granulele
balastului trebuie să aibă suprafeţele aspre şi colţuroase, pentru a se produce o frecare cat mai mare între balast şi
traverse)
- permite scurgerea apelor rezultate din ploi şi zăpadă şi asigură în acest mod un mediu uscat pentru traverse şi şine,
prelungindu-le durata de serviciu (balastul cu granule mari omogene şi rezistente la sfărâmare este cel mai indicat
pentru aceasta)
- permite executarea cu uşurinţă a lucrărilor de buraj, ripare, etc., necesare corectării poziţiei liniei la nivel şi in plan
(pentru aceasta balastul trebuie să aibă granule nelegate între ele , spre a putea fi scos şi introdus cu uşurinţă între
traverse şi sub ele)

PRISMA DE BALAST

Traversele de cale ferată sunt înglobate în balastul aşezat pe platforma terasamentelor sub forma unei prisme.
Prismele de balast au în general două părţi: substratul de balast şi balastul propriu-zis.
Substratul de balast este partea prismei care se aşează direct pe platformă, având rolul de a feri pătrunderea balastului
propriu-zis în terasamente. Ca urmare a acestui fapt, dacă platforma căii este din beton şi zidărie sau dacă terasamentele
sunt din stânca, piatră sau pietriş, nu se mai aşează substratul de balast .