Sunteți pe pagina 1din 2

Înainte de a le prezenta părinților profilul de formare al absolventului de clasa a VIII-a,

m-am gândit sã întreb mai întâi copiii de ce considerã limba francezã ca fiind un obiect foarte
important şi de ce vor să o învețe. Printre răspunsuri s-au numărat următoarele:

- „Limba francezã este o limbă de bază”


- „Limba francezã este specialã, nu toţi ştiu sã o vorbeascã”
- “Dacă termin școala și vreau să plec în străinătate trebuie să mă descurc”
- “Dacă nu învăț acum, o să plătesc mai târziu” (și la propriu și la figurat)
- “Vreau să învăț engleză pentru a mă dezvolta personal, nu vreau să fiu ca bunicii mei
care nu știu multă carte”
- “Vreau să înțeleg ce scrie pe facebook sau pe net atunci când caut ceva”
- Iar răspunsurile lor m-au făcut încă o dată să fiu mai atentă decât de obicei la
competențele cheie pe care noi ca profesori trebuie să le urmărim.

În urma acestor răspunsuri am reușit să îmi structurez și un discurs mult mai clar pe care
să îl adresez părinților, deoarece nu mai enumeram doar niște idei, ci chiar răspunsurile propriilor
lor copii.

Prin urmare, persoanele cărora m-am adresat pentru a le informa despre acest profil de
formare au fost părinții unor elevi de clasa a VIII-a. Aceștia locuiesc în mediul rural, au o medie
de vârstă între 35 și 45 de ani și studii preponderent medii.

Am început ședința cu părinții discutând în primul rând despre Evaluarea Națională care
bate la ușă, amintind aici despre comunicarea în limba maternă. Am discutat despre faptul că ei
trebuie să fie capabili să își gestioneze singuri programul, să îsi organizeze timpul și activitățile
în așa fel încât să aibă randament maxim atunci când își propun ceva, să învețe logic și cu folos.
Am bifat astfel competența matematică, dar și a învăța să înveți.

De asemenea, le-am povestit părinților faptul că la orele de dirigenție abordăm diverse


teme, astfel încât să le dezvoltăm copiilor latura socială și civică, să ne ajutăm reciproc, să ne
acceptăm unii pe ceilalți, să ne încurajăm reciproc și astfel să devenim mai buni, să înțelegem că
în orice etapă a vieții noastre vom avea de respectat reguli. Spiritul de inițiativă și antreprenoriat
încercăm să îl dezvoltăm atunci când le oferim posibilitatea de a organiza singuri activități
educative, ocupându-se de toate aspectele ce trebuie atinse. Astfel capătă și încredere în sine și
învață prin propriile metode, observând punctele tari și punctele slabe ale fiecăruia dintre ei.

Am lăsat spre finalul ședinței discuția despre competența digitala și cea în limba engleză,
oferindu-le răspunsurile copiilor lor, ceea ce i-a surprins în mod plăcut. Și dacă celelalte
competențe poate au trebuit explicate într-o anumită măsură, când a fost vorba despre aceste
ultime două competențe, părinții mi-au ușurat munca, ei fiind cei care mi-au spus de ce și cât de
important este pentru elevi să aibă cunoștințe și aptitudini digitale și de limbă engleză.
Consider că la finalul ședinței părinții au înțeles cum ar trebui să arate profilul de formare
al absolventului de clasa a VIII-a.

S-ar putea să vă placă și